ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 20 aprilie 2011, pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, reclamanții B.I., C.V., G.I., G.D., M.D., P.G.E., P.M., S.C., Z.S., P.I., reprezentați de sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, au chemat în judecată pe pârâții casa de pensii a M.A.N.

și M.A.N., solicitând instanței să dispună anularea hotărârilor Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.A.N., anularea deciziilor de recalculare a pensiei emise de M.A.N., menținerea Deciziilor de stabilire a cuantumului pensiei, emise în baza Legii nr. 164/2001 sau a Decretului nr. 214/1977, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 sau a Decretului nr. 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010, de la 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale sau până la emiterea unei noi decizii de recalculare, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, au contestat cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale. În drept au invocat Legea nr. 263/2010. Prin încheierea de ședință de la 23 mai 2011, instanța a dispus disjungerea acțiunii și formarea unui dosar separat pentru fiecare reclamant, în cauză rămânând doar reclamantul B.I. Prin sentința civilă nr. 1682/F/2011 din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând faptul că, instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Or, conform art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensie, se adresează instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului iar celelalte cereri se adresează instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Așa fiind, instanța a reținut că în cauză, contestația nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva unor instituții cu sediul în București. Învestit prin declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 96 din 6 ianuarie 2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Bistrița Năsăud și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare ia 01 ianuarie 2011 și a abrogat Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Așa fiind, sub imperiul noii reglementări, au fost înființate casele de pensii sectoriale, care funcționează în subordinea M.A.N., M.A.I. și S.R.I., conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de competență teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.

Contestația reclamantului dedusă prezentei judecăți a fost formulată la data de 20 aprilie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză, trimite, în privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr. 19/2000, nu constituie un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii injustiție. Pe de altă parte, nu este relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestației acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de competență teritorială, de imediată aplicare.

Or, întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010, rezultă că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin urmare, instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul ori sediul reclamantului. Cum domiciliul reclamantului este în localitatea Bistrița, jud. Bistrița Năsăud, instanța competentă este Tribunalul Bistrița Năsăud.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a contestat decizia nr. 41892 din 17 decembrie 2010, de recalculare a pensiei, eliberată de casa de pensii sectorială a M.A.N., iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 20 aprilie 2011. Într-adevăr, la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului". Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 20 aprilie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I.

și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012.