ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5636/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 1870/112/2011, pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, devenit nr. 2298/112/2011, în urma disjungerii, contestatorul S.N. a chemat în judecată pe intimații M.A.N. și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 29 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și menținerea deciziei nr. 0105808 din 10 martie 2004 privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010, de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu obligarea la plata dobânzii legale aferente până la data plății efective a pensiei inițiale.

În subsidiar a arătat că contestă și cuantumul pensiei în urma recalculării. La termenul de judecată din 19 septembrie 2011, Tribunalul, din oficiu a invocat excepția de necompetență teritorială de soluționare a cauzei. Prin sentința civilă nr. 1702/ F din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat, în favoarea Tribunalului București, competența de soluționare a contestației formulate de contestatorul S.N. împotriva intimaților M.A.N. și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, pentru următoarele considerente: În cauză s-a formulat o contestație împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, decizie emisă în baza Legii nr. 119/2010.

Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea și potrivit art. 54 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, deciziile comisiei de contestații pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 19/2000 . Așadar, instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate emisă în decembrie 2010 și aplicabilă în speță conform principiului tempus regit actum, pentru că abia din data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, lege ce nu poate retroactiva întrucât ar încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, lege care prevede dispoziții legale în privința instanței competente teritorial să soluționeze un asemenea litigiu, diferite de cele din Legea nr. 19/2000.

Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Tribunalul, observând că în cauză contestația formulată nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii pentru a atrage competența instanței de la domiciliul reclamantului, ci este o contestație împotriva intimaților Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, ce au sediul în București, a stabilit că nu este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, instanța competentă teritorial fiind tribunalul în a cărui rază teritorială își au domiciliul sau sediul pârâții, adică Tribunalul București.

Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1389 din 13 februarie 2012, a admis excepția de necompetență teritorială și, a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de contestatorul S.N., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, pentru următoarele considerente: Contestația a fost înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 25 mai 2011, dată la care intraseră deja în vigoare dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Este adevărat că decizia contestată a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, care face, în art. 7 alin. (1), trimitere la procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000, iar art. 156 din Legea nr. 19/2000 stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, dar, la data sesizării instanței, Legea nr. 19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la competență fiind modificate începând cu data de 01 ianuarie 2011, în sensul că aceasta revine instanței de la domiciliul reclamantului. Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege”.

În consecință, norma de procedură este de imediată aplicare, motiv pentru care, începând cu data de 01 ianuarie 2011, norma inserată în art. 154 din Legea nr. 263/2010 privind competența instanței de la domiciliul reclamantului în situația contestațiilor împotriva deciziilor caselor de pensii sectoriale este aplicabilă și situațiilor în care decizia contestată a fost emisă sub imperiul legii vechi (Legea nr. 19/2000). Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul. Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de „case de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și S.R.I., structuri care au fost desființate. Potrivit art. 135 din Lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.P.S., M.A.N., M.A.I. și S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”. Cum, în speță, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menționat, potrivit căreia competența revine instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalului Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul S.N. și pe intimații M.A.N. și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.