ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 676/2011

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 453 din 21 aprilie 2009 pronunțată în dosar nr. 1031/30/2008

al Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, s-a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC O. SA Timișoara împotriva

pârâtelor SC C.M. SA Timișoara și SC T.D. SRL Galați.

Pentru a pronunța ac soluție prima instanță a reținut

în esență că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu cele două pârâte să se

dispună anularea tranzacției încheiate între acestea la data de 22 iunie 2007

arătând în motivare că este acționară a pârâtei 1 C.M. SA, în calitate de

succesoare în drepturi și obligații a SC C. Timiș SA, societatea pârâtă fiind

constituită din cinci acționari printre care și antecesoarea sa, care a adus ca

aport în natură la capitalul social imobilele pe care le deținea în patrimoniu.

Între cele două pârâte au existat mai multe litigii

desfășurate în cadrul procedurii reglementate de O.G. nr. 5/2001, iar prin

ordonanțele pronunțate pârâta SC T.D. SRL - acționar al SC C.M. SA - obținând

câștig de cauză a demarat procedura executării silite a debitoarei sale,

devenind proprietară pe aproximativ 9.190 mp teren în detrimentul reclamantei,

deoarece acest teren a fost adus ca aport în natură de către SC O. SA.

Titlurile executorii au fost însă ulterior

desființate, motiv pentru care pârâta SC T.D. SRL a formulat o cerere de

chemare în judecată pe calea dreptului comun solicitând obligarea SC C.M. SA la

plata sumei de 4.693.249.363 lei (Rol), litigiul formând obiectul dosarului

nr.3499/30/2007 al Tribunalului Timiș, dosar în cadrul căruia pârâtele în

vederea stingerii litigiului au încheiat tranzacția a cărei anulare reclamanta

a solicitat-o prin prezenta acțiune, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 150

din Legea nr. 31/1990.

Cât privește motivele pentru care reclamanta a

solicitat anularea acestui act s-a menționat faptul că tranzacția a fost

încheiată pentru a-i prejudicia interesele, în condițiile în care persoana

semnatară a acesteia este administrator, respectiv președinte al Consiliului de

administrație în ambele societăți, demersul având drept scop favorizarea

patrimoniului pârâtei SC T.D. SRL.

În acest context tribunalul a arătat că operațiunile

de înstrăinare și dobândire de bunuri de la sau către societate nu pot fi

echivalate cu o tranzacție judiciară care, deși este un act de dispoziție,

vizează drepturile procesuale respectiv, recunoașterea unor creanțe de către

pârâtă în favoarea reclamantei în considerarea unor raporturi comerciale

derulate între acestea în limitele dreptului și obligației de reprezentare a

societății, pentru care hotărârea adunării generale nu este necesară, astfel

cum eronat susține reclamanta.

Totodată, verificându-se înscrisul atacat prima instanță

a concluzionat că nu se verifică afirmația reclamantei potrivit căreia scriptul

emană de la o singură persoană în numele celor două societăți.

Făcând aplicarea art. 1169 C. civ. tribunalul a

arătat că deși reclamanta a înțeles să critice tranzacția încheiată și prin

prisma cauzei false derivată din intenția de prejudiciere a intereselor sale,

nu s-au adus dovezi care să confirme o atare susținere.

Apelul declarat de reclamanta SC B.I. SA (fost SC O. SA

Timișoara) a fost admis prin decizia civilă nr. 64/A din 30 martie 2010 a Curții de apel Timișoara SC, cu consecința schimbării în tot a sentinței în sensul admiterii

acțiunii și anulării tranzacției încheiate între pârâte, intimatele fiind

obligate și la plata sumei de 3.944,8 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a arătat că

în speță sunt incidente prevederile art. 150 alin. (1) din Legea nr. 31/90 în

sensul că, sub sancțiunea nulității administratorul nu putea să încheie

tranzacția respectivă deoarece valoarea acesteia este superioară procentului de

10% din valoarea activelor nete ale societății, astfel cum rezultă din

situațiile financiare, motiv pentru care obținerea aprobării adunării generale

extraordinare era obligatorie. O astfel de aprobare lipsește, situație în care,

în mod evident tranzacția nu putea fi încheiată valabil, cu atât mai mult cu

cât prin acest act juridic societatea pârâtă nu numai că recunoaște pretenția

materială pentru care SC T.D. SRL a declanșat litigiul, dar se angajează să

plătească o sumă considerabilă în favoarea acesteia.

În plus, actul juridic contestat a fost încheiat

între societatea reprezentată de dl. S.C.C. pe de o parte și o societate

comercială la care aceeași persoană are calitatea de administrator cu puteri

depline și deține împreună cu o rudă de gradul I toate părțile sociale, niciuna

dintre cele două societăți comerciale nefiind filiala celeilalte, iar

operațiunea nu a fost efectuată în cadrul activității curente a societății ori

din dispozițiile unei autorități administrative sau a unei instanțe

judecătorești, pentru a fi incidentă situația de excepție prevăzută în teza a

II-a a alin. (4) din art. 150 din Legea nr. 31/90.

Pe de altă parte, deși încheierea acestui act ar

putea fi considerată o decizie de afaceri a cărei oportunitate nu poate fi

cenzurată de instanță, nu se poate stabili fără nicio reținere că încheierea

actului nu a implicat vreun interes personal al administratorului în condițiile

în care prin încheierea tranzacției judiciare președintele consiliului de

administrație al unei societăți pe acțiuni recunoaște și se obligă să plătească

o sumă ce depășește nu numai capitalul social al persoanei juridice dar și capitalul

total către o altă societate comercială deținută tot de el împreună cu o rudă

de gradul I și al cărui administrator este de aproximativ 10 ani.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC

T.D. SRL Galați criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta invocă excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii, motiv

pe care a menționat că nu înțelege să-l mai susțină deoarece criticile

formulate la acest punct vizează în realitate aplicarea greșită a art. 150 din Legea

nr. 31/90 care constituie un motiv de recurs distinct. Cu această precizare

recurenta menționează că decizia instanței de apel a fost dată cu interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând înțelesul acestuia și ajungând

la concluzia eronată că tranzacția nu a fost încheiată cu bună-credință și

implică un interes personal al administratorului. O atare concluzie vine în

contradicție de altfel cu motivarea conform căruia deciziile de afaceri ale administratorului

nu pot fi cenzurate atât timp când nu există dovezi că aceștia și-au încălcat îndatoririle

de diligență și loialitate ori au procedat cu rea-credință. De asemenea nu se

poate reține o prezumție de culpă din împrejurarea că președintele consiliului de

administrație al pârâtei SC C.M. SA este și administrator al recurentei.

O altă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 150 din Legea nr. 31/90 care privește doar operațiunile de înstrăinare și

dobândire de bunuri de la sau către societate, operațiuni care nu pot fi

echivalate cu o tranzacție judiciară deoarece textul legal menționat

sancționează cu nulitate absolută doar actele translative de proprietate

încheiate cu nerespectarea acestei dispoziții legale.

Prin întâmpinarea formulată intimata SC B.I. SA a

solicitat respingerea recursului susținând în esență că prin motivele de recurs

s-a apreciat că obiectul litigiului constă în cenzurarea unei hotărâri a

administratorului și nu anularea operațiunii încheiate de cele două societăți

pârâte în lipsa acordului adunării generale a acționarilor a cărui lipsă sancționează

cu nulitatea absolută operațiunile care se încadrează în ipoteza reglementată

de dispoziția legală anterior menționată.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor

invocate și a dispozițiilor legale menționate Curtea constată că este fondat pentru

considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.

În conformitate cu prevederile art. 150 din Legea nr.

31/1990, care reglementează actele juridice încheiate între administrator și

societate precum și condițiile de valabilitate ale acestora, ,,dacă prin actul

constitutiv nu se dispune altfel și sub rezerva dispozițiilor art. 44

1

, sub sancțiunea nulității, administratorul va putea în nume propriu, să

înstrăineze, respectiv să dobândească bunuri către sau de la societate având o

valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societății, numai după

obținerea aprobării adunării generale extraordinare , în condițiile prevăzute

la art. 115”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text legal prevederile

alin. (1) se aplică și operațiunilor de închiriere sau leasing, iar conform

alin. (4) prevederile acestui articol sunt aplicabile și operațiunilor în care

una dintre părți este soțul administratorului ori, rudă sau afin până la gradul

al IV-lea al acestuia, ori dacă operațiunea este încheiată cu o societate

civilă sau comercială la care una dintre persoanele menționate anterior este

administrator sau director ori deține, singură sau împreună o cotă de cel puțin

20% din valoarea capitalului social subscris.

Rezultă așadar din textul legal citat că actul de

înstrăinare, respectiv, de dobândire trebuie să aibă ca obiect bunuri către sau

de la o societate, ipoteză în care este obligatorie obținerea hotărârii adunării

generale. Sunt asimilate înstrăinării sau dobândirii de bunuri între societate

și administrator și actele juridice menționate la alin. (2), respectiv

închirierea și leasingul deoarece și prin aceste două modalități se produc

efecte similare celor pe care legea urmărește să le elimine adică înstrăinarea

folosinței bunului sau transferul dreptului de proprietate asupra acestuia.

Totodată, sub raport subiectiv textul extinde

aplicarea prevederilor menționate și cu privire la operațiunile în care sunt

parte soțul administratorului ori rudele sau afinii acestuia, până la gradul al

IV-lea inclusiv sau societăți civile ori comerciale la care persoanele menționate

dețin calitățile vizate de acest text legal.

Din această perspectivă rezultă că textul citat are

în vedere, în mod expres, operațiunile de înstrăinare și dobândirea de bunuri

de la sau către societate cu consecința că acestea nu pot fi echivalate cu

tranzacția judiciară prin care părțile au convenit plata unei sume de bani,

astfel că în speță nu este incident art. 150 din Legea nr. 31/90 în sensul că

lipsa hotărârii adunării generale sancționează cu nulitate absolută actul

încheiat cu neobservarea acestei cerințe.

În egală măsură se impune și precizarea că prevederile

alin. (4) vizează de asemenea înstrăinarea sau dobândirea bunurilor și

respectiv operațiunile de închiriere sau de leasing și nu orice fel de operațiune

încheiată între persoanele avute în vedere la acest alineat.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile formulate de

recurentă derivate din aplicarea greșită a prevederilor art. 150 din Legea nr. 31/1990

deoarece actul a cărui anulare s-a cerut nu face parte din categoria celor

avute în vedere de aceste dispoziții legale, situație în care lipsa hotărârii

adunării generale a acționarilor nu lipsește de efecte, pentru acest motiv, tranzacția

încheiată.

În acest context este de asemenea întemeiată și

critica potrivit căreia instanța de apel a instituit o prezumție de culpă și în

consecință, absența bunei-credințe la încheierea tranzacției derivată din

faptul că președintele consiliului de administrație al SC C.M. SA este și

administrator al recurentei.

De menționat sub acest aspect că, deși prin acțiunea

formulată reclamanta a invocat nevalabilitatea tranzacției și prin prisma

cauzei false această susținere a fost înlăturată ca nedovedită în conformitate cu

art. 1169 C. civ., iar instanța de apel nu a stabilit o altă stare de fapt ci a

pronunțat decizia dând o altă interpretare prevederilor art. 150 din Legea nr. 31/1990

dar a ajuns la o concluzie greșită în privința sferei de aplicare a acestui

text legal.

În consecință, recursul este întemeiat și va fi admis

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar decizia recurată

va fi modificată în sensul respingerii apelului reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC T.D. SRL GALAȚI

împotriva deciziei nr. 64/A din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul

declarat de reclamanta SC B.I. SA TIMIȘOARA împotriva sentinței

civile

nr. 453 din 21 aprilie 2009 a

Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2011.