Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.05.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1756/2008

HOTĂRÂRE
22.05.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1756/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 4 martie 2004, reclamanta A.S.M.C.P. denumită A.P. a chemat în judecată pârâtele A.V.A.S. și SC G. SA Galați solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună anularea pentru nulitate absolută a pct. 1.1 din H.A.G.A. nr. 33/1999 prin care s-a aprobat majorarea capitalului social cu 1.929.457.000 lei reprezentând aportul în natură a 6,38 ha teren proprietatea SC G. SA Galați cu emisiunea a 1.929.457 acțiuni a 1000 lei fiecare și atribuirea acestora fostului acționar F.P.S.; pct. 1.1 din actul adițional pentru majorarea capitalului social; actul adițional nr. 2 din 2 decembrie 1999 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1602 din 20 decembrie 1996. În susținerea cererii reclamanta a arătat că prin H.A.G.A.

nr. 33/1999 a aprobat majorarea capitalului social al societății prin aport în natură în valoare de 8.156.925.000 lei cu emisiune de acțiuni a 1000 lei fiecare. Majorarea capitalului social cu aportul în natură de 6,38 ha teren în valoare de 1.929.457.000 lei aparținea SC M.P. SA intrând în patrimoniul acestora în anul 1991 prin cumpărarea de la firma T. Galați dovedind aceasta cu decizia nr. 1476/1995 prin care a fost constatat dreptul de proprietate pentru terenul mai sus arătat. S-a susținut că această majorare de capital s-a făcut din eroare (art. 953 C. civ.) fiind lezate interesele generale ale societății în favoarea fostului acționar F.P.S.

Această majorare de capital este fondată pe o cauză falsă, ilicită și nu poate avea nici un efect, fiind făcută și cu nesocotirea dispozițiilor art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 privind transformarea fostelor întreprinderi socialiste de stat în societăți comerciale și regii autonome, introducându-se în capitalul social și activele cumpărate de societate după înființare. Prin sentința nr. 2 din 11 ianuarie 2007, Tribunalul Galați a disjuns capetele de cerere privind nulitatea absolută a pct. 1.1 din actul adițional pentru majorarea capitalului social și actul adițional nr. 2 din 2 decembrie 1999 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 1602 din 20 decembrie 1996, a respins, ca nefondată, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de A.V.A.S.

Totodată, s-a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. S-a reținut de către instanța de fond, că H.A.G.A. nr. 33/2006 nu este lovită de nulitate absolută. Astfel, s-a înlăturat primul motiv de nulitate absolută bazată pe eroare ca viciu de consimțământ, nedovedindu-se că actul juridic a fost încheiat respectiv majorarea capitalului social cu aportul în natură al SC M.P. SA Galați de 6,38 ha teren a fost aprobată prin H. contestată, urmare hotărârii date în principiu în adunarea generală a acționarilor din 14 aprilie 1999 și în urma analizei rapoartelor de evaluare întocmite de SC E. SRL Galați. De asemenea, s-a reținut că SC M.P. SA Galați a fost de acord ca suprafața de 6,38 ha teren evaluată la suma de 1.929.457.000 lei să fie atribuită pârâtei A.V.A.S.

corespunzător unui număr de 1.929.457 acțiuni nominative a 1000 lei fiecare. S-au înlăturat susținerile reclamantei referitoare la cauza falsă a actului întrucât aceasta se poate invoca numai când există eroare asupra motivului determinant, adică asupra scopului mediat, constând în motivul determinant al încheierii actului juridic contestat. S-au înlăturat susținerile reclamantei, cauza fiind ilicită când este prohibită de lege, când este contra bunurilor moravuri și ordinii publice condiții neîntrunite în cauza de față. Urmare apelurilor promovate de reclamanta A.S.M.C.P. Galați și pârâta SC G. SA Galați, Curtea de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, prin decizia nr. 79 din 1 octombrie 2007, a procedat la admiterea acestora și schimbând în parte sentința criticată a admis acțiunea în parte și a constatat nulitatea art. 1 pct. 1 din H.A.G.A.

nr. 33/1999 din SC G. SA Galați ca efect al nulității absolute, menținând celelalte dispoziții. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor legale privind patrimoniul unei societăți comerciale. Terenul în suprafață de 6,38 ha fiind dobândit prin cumpărare, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 417/1995 a Tribunalului Galați greșit a fost evaluat și inclus în capitalul social. Față de caracterul imperativ al Legii nr. 15/1990 a H.G. nr. 834/1991 și a H.G. nr. 1353/1990, în mod greșit prima instanță a reținut că art. 1 pct. 1 din H.A.G.A. nr. 33/1999 nu contravine ordinii publice considerând că terenului, în speță, i se aplică regimul terenurilor atribuite societăților de stat.

Fiind încălcate normele referitoare la natura juridică a terenului în litigiu art. 1 pct. 1 din H.A.G.A. nr. 33/1999 este lovit de nulitate absolută. Împotriva acestei soluții a declarat recurs A.V.A.S. criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 având în vedere că acestea nu cuprind dispoziții cu caracter imperativ. Or, intimatele nu au invocat niciun motiv care să ducă la nulitatea absolută a art. 1 pct. 1 din H.A.G.A. Recursul este nefondat. SC M.P. SA Galați, devenită ulterior SC G. SA Galați s-a înființat în temeiul Legii nr. 15/1990 precum și prin H.G.

nr. 1353 din 27 decembrie 1990. Prin aceste două acte normative, cu prevederi imperative s-a constituit societatea pe acțiuni cu capital integral de stat. Art. 19 și 20 ale acelorași legi, s-a prevăzut că bunurile din patrimoniul unităților devenite societăți comerciale sunt proprietatea acestora. Terenurile la data respectivă, nu intrau în patrimoniul societăților constituite, nedevenind proprietatea acestor societăți la timpul respectiv. Ulterior, prin H.G. nr. 834/1991, Guvernul României a stabilit necesitatea evaluării unor terenuri proprietate de stat, în vederea emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate cu privire la aceste terenuri, în favoarea societăților comerciale înființate.

SC M.P. SA Galați, după constituirea sa ca societate în temeiul Legii nr. 15/1990 a dobândit din surse proprii prin cumpărare, suprafața de 6,38 ha teren situație ce rezultă din decizia nr. 1476/1995. H.G. nr. 834/1991 dispune evaluarea terenurilor proprietatea statului, iar titlurile emise pentru aceste terenuri urmau să constituie motiv de majorarea capitalului social cu emisiune de acțiuni în favoarea statului. Această prevedere se aplică, numai terenurilor proprietatea statului. În speță, s-a procedat la majorarea capitalului social cu un teren dobândit din resurse proprii, fiind încălcate norme imperative respectiv dispozițiile art. 19art. 20 din Legea nr. 15/1990 precum și H.G. nr. 834/1991.

Față de cele arătate rezultă că soluția instanței de apel a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie criticile formulate fiind nefondate, iar în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 79/ A din 1 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2010
Prin sentința comercială nr. 128 din 21 ianuarie 2009 a Tribunalului Galați s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația P. Galați împotriva pârâtelor A.V.A.S. și SC G. SA Ga
ÎCCJ 2009-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752/2009
i principale. Intimatul intervenient I.P.G. a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse prin cererile de recurs, constat
ÎCCJ 2010-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078/2010
septembrie 2007 a A.G.E.A. a pârâtei s-a aprobat majorarea capitalului social ca urmare a dobândirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 iunie 2007, iar prin hotărârea din 18 septembrie 2007 s-a a
ÎCCJ 2012-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 68/2012
martie 2006 – a fost înscrisă valoarea terenului, calculată conform Hotărârii Guvernului nr. 500/1994, ca fiind de 235.350,2080 lei. Dată fiind obținerea ulterioara a certificatului și în raport de prevederile art. 12 din Legea nr. 137/2002
ÎCCJ 2012-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2012
re stabilit de legislația în vigoare, A.V.A.S. a fost prejudiciată, devenind acționar al SC P. SA cu un număr de acțiuni mai mic decât cel ce i s-ar fi cuvenit. Pârâta SC P. SA Brașov a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă