ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1872/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1872/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

I - Hotărârile judecătorești

pronunțate în cauză în primă instanță și în apel.

COM din data de 3 mai 2007, Tribunalul Bihor, secția comercială și contencios

administrativ, a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC M.T. SA București

în contradictoriu cu pârâtele SC Î. SA Oradea și SC S.I. SA Oradea după cum

urmează: a stabilit că intenția reală a părților la încheierea Contractului de

societate al SC S.I. SA autentificat sub nr. 21860 din 28 august 1992 a fost ca

pârâta SC Î. SA să aducă aport în natură, ce va deveni proprietatea noii

societăți, bunurile civile și industriale menționate în anexa nr. 2 la

contract, precum și terenul aferent corespunzător anexei 3 la contract, iar în

schimbul aportului în natură părțile au convenit ca SC Î. SA să dobândească un

număr de 188.000 acțiuni normative, reprezentând 47 % din capitalul social; a

fost obligată pârâta SC Î. SA să intabuleze terenul de sub construcții în

suprafață de 49.203 mp înscris în CF 76315 la 76332, în favoarea pârâtei SC S.I.

SA cu titlu de aport în natură, iar în caz de refuz a fost autorizată

reclamanta să facă formele de intabulare pe cheltuielile pârâtei SC Î. SA.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a respins, ca nefondate, apărările pârâtei SC Î. SA cu privire la

lipsa calității procesual active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii

în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., reținând că reclamanta prin

acte de cesiune succesive de acțiuni de la societățile străine fondatoare ale

SC S.I. SA, a devenit succesoare în drepturi a societăților fondatoare cu

excepția SC Î. SA, astfel că în calitate de acționar deține un număr de 354.368

acțiuni având cu o participare la capitalul social de 64,9 % având și calitatea

de creditoare în raport cu pârâta SC S.I. SA.

În ce privește inadmisibilitatea acțiunii

în constatare prima instanță a apreciat ca reclamanta a formulat o acțiune cu

obiect complex, în constatare, dar și în realizare, în ce privește capătul doi

de cerere.

Examinând art. 4 pct. 4 din contractul

de societate încheiat la data de 28 august 1992 potrivit cu care SC Î. SA pune

la dispoziția societății nou înființate terenul aferent capacităților de

producție aduse ca aport în natură, urmând ca în termen de 6 luni de la data la

care va obține titlul de proprietate asupra terenului să se facă evaluarea

terenului și cuprinderea acestuia în capitalul social al noii societăți, cu

drept de proprietate, tribunalul a apreciat că voința reală a părților la data consimțirii

actului constitutiv al societății SC S.I. SA a fost ca SC Î. SA să aducă ca

aport în natură însuși dreptul de proprietate asupra terenului aferent

capacităților de producție, momentul evaluării terenului și cuprinderea lui în

capitalul social fiind stabilit în mod expres, în termen de 6 luni de la

obținerea titlului de proprietate asupra terenului.

Cu privire la excepția autorității de lucru

judecat ce a fost unită cu fondul cauzei, tribunalul a constatat că procesele

anterioare în legătură cu care s-a invocat excepția, respectiv decizia nr. 498

din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea irevocabilă prin decizia nr. 6447

din 1 noiembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au avut un alt

obiect, și prin urmare nu este îndeplinită condiția triplei identități impusă

de dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 163 C. proc. civ.

din 3 mai 2007 și a încheierii din 29 martie 2007 prin care tribunalul a respins

excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și excepția inadmisibilității

acțiunii a declarat apel pârâta SC Î. SA, la data formulării apelului 29 iunie

2007, pârâta intimată SC S.I. SA se află în insolvență, fiind citată prin

administratorul judiciar desemnat în această procedură.

În cursul judecării apelului,

respectiv la termenul din 16 iunie 2009 instanța de apel a constatat că prin

actul de vânzare-cumpărare de acțiuni intervenit între SC Î. SA în calitate de

vânzător și SC D. SRL în calitate de cumpărător, a operat și o transmisiune

convențională a calității procesuale a SC Î. SA către SC D. SRL în baza art. 1.4.3

din contract, aceasta din urmă societate fiind introdusă în cauză.

Prin decizia nr. 67/ C din 30 iunie

2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC Î. SA și continuat de SC D. AM SRL,

a schimbat în tot sentința fondului, în sensul admiterii autorității de lucru

judecat și a respins în consecință acțiunea introductivă formulată de

reclamanta în temeiul acestei excepții.

Instanța de apel a reținut incidența

autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 498/AC/2000 a Curții de

Apel Oradea rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr.

6447/2002 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând tripla identitate impusă de dispozițiile

art. 1201 C. civ., instanța de apel constată că sub aspectul identității de

părți deși reclamanta SC M.T. SA nu a fost parte în litigiul ce a făcut obiectul

dosarului nr. 8044/1999 finalizat prin decizia nr. 498/2000, litigiu care s-a

purtat între SC S.I. SA în calitate de reclamanta și SC Î. SA, în calitate de

pârâtă, în prezenta cauză reclamanta SC M.T. SA acționează în calitate de

creditor al debitoarei sale SC S.I. SA, în temeiul art. 974 C. civ., iar

identitatea de părți, în sensul art. 1201 C. civ., presupune identitatea

juridică a acestora și nu identitatea fizică, sub acest aspect, puterea de

lucru judecat îi vizează și pe creditorii chirografari ai părților, care, având

un drept de gaj general asupra bunurilor din patrimoniul debitorului lor, sunt reprezentați

de aceasta.

În ce privește identitatea de obiect

și cauză, instanța de apel constată că și aceste condiții sunt îndeplinite,

chiar dacă obiectul nu este formulat identic în cele două acțiuni, scopul urmărit

de reclamanta este același, respectiv obținerea dreptului de proprietate asupra

terenului aferent construcțiilor, în suprafață de 49.203 mp, în patrimoniul SC

S.I. SA.

În acest sens instanța reține că prin decizia

nr. 498/2000 confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit irevocabil

asupra interpretării contractului de societate al SC S.I. SA și asupra

aportului adus la constituirea societății de SC Î. SA, respectiv dreptul de

folosință asupra terenului de 49.203 mp, aspecte care nu mai pot fi repuse în

discuție față de dispozițiile art. 1201 C. civ.

II - Recursul.

Împotriva deciziei nr. 67 /2009 a

instanței de apel, reclamanta SC M.T. SA a declarat recurs la data de 11 august

2009, în termen legal, solicitând casarea hotărârii, urmare respingerii excepției

autorității de lucru judecat și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea

soluționării pe fond a apelului.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizia

recurată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată

fiind lipsită de temei legal.

În argumentarea criticilor de

nelegalitate recurenta a arătat sub un prim aspect că instanța de apel nu a

ținut seama în prezenta cauză de puterea de lucru judecat conferită de sentința

comercială nr. 355/COM/2002 irevocabilă prin decizia nr. 459/C/2002 a Curții de

Apel Oradea, ca instanță de recurs, prin care s-a stabilit că aportul pârâtei

SC Î. SA corespunzător cotei de participare de 47 % îl constituie bunurile civile

și industriale aduse în proprietatea societății la constituire, inclusiv

terenul liber în suprafață de 29.352 mp.

Potrivit recurentei, principiul autorității

de lucru judecat nu împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat, având

același obiect, aceiași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și

contrazicerea între cele două hotărâri judecătorești, respectiv infirmarea

constatărilor făcute într-o hotărâre definitivă printr-o altă hotărâre

definitivă.

Arată recurenta că între cele două

cauze, respectiv litigiul finalizat prin sentința comercială nr. 355/2002 și

prezentul litigiu există identitate de părți și de cauză și chiar dacă obiectul

cererii nu este identic deoarece privește suprafața de 29352 mp teren liber

puterea de lucru judecat se impune și în prezenta cauză sub aspectul

obligativității celor dezlegate.

Cu referire la autoritatea de lucru judecat

în raport de decizia nr. 498/AC/2000 a Curții de Apel Oradea devenită

irevocabilă prin respingerea recursului, reținută prin decizia pronunțată în

prezenta cauză de instanța de apel, recurenta arată că în speță nu sunt

îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, obiectul celor două

acțiuni fiind diferit.

Prin acțiunea finalizată prin decizia nr.

498/2000 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i transmită aportul la

capitalul social asupra terenului de 49.203 mp, dreptul subiectiv dedus

judecății fiind un drept de creanță, iar în prezenta cauză, obiectul acțiunii

întemeiate pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., vizează constatarea

respectiv stabilirea intenției reale a părților la încheierea Contractului de

societate, ceea ce impune concluzia că pretențiile deduse judecății prin cele două

litigii sunt diferite, după cum și fundamentul raportului juridic dedus

judecății este diferit.

În continuarea expunerii, recurenta

arată că în prezentul litigiu cauza o constituie dispozițiile art. 111 și ale art.

969 C. civ., iar pentru capătul de cerere privind intabularea dispozițiilor

Legii nr. 7/1996. Așadar, susține recurenta, pretențiile deduse judecății în

cadrul celor două litigii sunt diferite, concluzie care este întărită și de

dispozitivul deciziei nr. 498/A-C/2000 care nu conține nicio referire la

interpretarea dispozițiilor art. 4 pct. 4 din contractul de societate.

Concluzionând, recurenta solicită

admiterea prezentului recurs, casarea deciziei nr. 67/C/2009, respingerea

autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de apel care să aibă în vedere puterea de lucru judecat

a sentinței nr. 355/2002 a Tribunalului Bihor.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15

februarie 2010 intimata SC D. AM SRL a solicitat respingerea ca nefondat a recursului

declarat în cauză arătând că transmiterea dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 49.203 mp conform art. 4.4 din contractul de

societate a fost dezlegată de instanțele de judecată care au statuat prin decizia

nr. 498/2000 irevocabilă prin decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2003 că la

constituirea societății aportul asociatului SC Î. SA a constatat în dreptul de

folosință asupra terenurilor.

Asupra recursului.

Prima chestiune de drept pusă în

discuție de recurentă privește aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat în

sensul obligativității celor statuate prin sentința comercială nr. 355/COM/2002

devenită irevocabilă prin decizia nr. 459/C/2002 a Curții de Apel Oradea prin

care s-a constatat că reclamanta SC S.I. SA a dobândit dreptul de proprietate

cu titlu de aport la capital în natură asupra terenului în suprafață de 29.506

mp compus din alei betonate și zone verzi.

În opinia Curții obligativitatea celor

statuate prin sentința nr. 355/2002 nu se impune cu putere de lucru judecat deoarece

de principiu este lucru judecat ori de câte ori judecata a tranșat o chestiune

disputată de părți și care nu mai poate fi repusă în discuție potrivit regulii

res judecata pro veritate habitur.

În alte

cuvinte este indispensabil ca cea de-a doua cerere să fie incompatibilă în

sensul că nu poate coexista cu chestiunea tranșată în prima judecată, chiar

dacă nu există o identitate perfectă în ce privește obiectul celor două cereri.

Or,

chestiunea tranșată prin sentința nr. 355/2002 a privit dreptul de proprietate

asupra unei suprafețe de teren 29.506 mp compus din alei betonate și spații

verzi, necesar desfășurării activității comerciale, în legătură cu care

instanța a constatat că se cuvin societății în temeiul Hotărârii Guvernului nr.

331/1992 și H.G. nr. 964/1998, având același regim juridic cu capacitățile de

producție aduse ca aport.

În

prezenta cauză reclamanta a solicitat în cadrul unei acțiuni cu un obiect

complex, în constatare și în realizare, stabilirea voinței părților la

încheierea contractului de societate și obligarea pârâtei să intabuleze dreptul

de proprietate asupra terenului în suprafață de 49203 mp de sub construcțiile

civile și industriale aportate, atât obiectul cât și temeiul juridic invocat

fiind diferite.

Din

verificarea sentinței nr. 355 nu rezultă nici un element care să impună

concluzia că raportul dedus judecății prin prezenta acțiune este identic cu cel

soluționat anterior sau este explicit sau chiar implicit cuprins în prima

judecată și prin urmare se impune cu putere de lucru judecat.

Chiar dacă în ambele litigii argumentele

părților au vizat și actul constitutiv la contractul de societate, autoritatea de

lucru judecat nu protejează decât ceea ce a făcut obiectul procesului.

Or, prin sentința nr. 355/2002 nu s-a statuat

expres asupra intenției părților la încheierea contractului de societate

deoarece nu acesta a fost obiectul dedus judecății.

Că este așa, rezultă indubitabil din

faptul că recurenta reclamantă este cea care a promovat acțiunea ce face

obiectul prezentului dosar prin care solicită in terminis să se stabilească

intenția reală a părților la încheierea contractului de societate în raport de

cele menționate în art. 4.4 din contract.

Concluzionând pe acest prim aspect,

Curtea constată că nu există putere de lucru judecat în raport de sentința nr. 355/2002

obiectul și cauza acțiunii fiind diferite de cele dezlegate prin prezentul

dosar.

Cu privire la excepția autorității de

lucru judecat în raport de decizia nr. 498/AC/2000 a Curții de Apel Oradea,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6447/2002 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție excepția admisă prin hotărârea recurată, criticile recurentei sunt de

asemenea nefondate.

Verificând elementele constitutive ale

autorității de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ., rezultă incontestabil

că atât prin acțiunea finalizată prin decizia nr. 6447/2002 cât și prin

prezenta cauză reclamanta recurentă a urmărit constatarea și intabularea

dreptului de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren de 49.203 mp ca

efect al aportului la capitalul social adus de pârâta SC Î. SA la data

constituirii societății.

Or, această chestiune a fost

irevocabil dezlegată prin decizia nr. 498/2000 rămasă irevocabilă,

considerentele decisive din cuprinsul celor două hotărâri judecătorești, cu

caracter obiectiv pe care instanțele își întemeiază soluția impun cu forța

evidenței această concluzie.

În explicitarea soluției de respingere

a acțiunii, ca neîntemeiate prin decizia nr. 498/2000, instanțele au avut în

vedere prevederile art. 4.4 raportat la art. 6.2 din contractul de societate;

statuând că la constituirea societății pârâte a adus ca aport numai dreptul de

folosință asupra terenurilor aferente construcțiilor, iar acțiunile alocate

pârâtei sunt acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituire.

Din examinarea celor două cauze Curtea

observă că există o identitate perfectă de obiect înțelegând prin aceasta

dreptul care a fost dedus judecății respectiv dreptul asupra suprafeței de

teren de 49203 mp aferent bunurilor aportate, cu alte cuvinte beneficiul

juridic reclamat în cele două litigii este identic deoarece în acțiuni le

privitoare la drepturile reale identitatea obiectului se determină după natura

dreptului pretins și după lucrul asupra căruia poartă, în ambele dosare judecata

a vizat dreptul asupra suprafeței de 49203 mp.

În ce privește cauza acțiunilor se

invocă același raport juridic generator al dreptului pretins, respectiv

contractul de societate în temeiul căruia pârâta s-a obligat să aporteze

dreptul de folosință asupra terenurilor aferente bunurilor așa cum s-a statuat

irevocabil în prima judecată.

În acest sens, în cuprinsul deciziei nr.

6447/2002 se reține expres că, art. 4.4 din actul constitutiv menționează că SC

Î. SA pune la dispoziția societății noi, terenurile aferente capacităților de

producție aduse ca aport acordând dreptul de folosință.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefundat,

constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de critică, excepție

autorității de lucru judecat, excepție de ordine publică statuată legal de

instanță împiedică judecarea din nou a ceea ce s-a tranșat irevocabil în

judecata anterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.T. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 67/C/2009-A din 30 iunie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2010.