ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1872/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I - Hotărârile judecătorești pronunțate în cauză în primă instanță și în apel. 1. - Prin sentința comercială nr. 890/ COM din data de 3 mai 2007, Tribunalul Bihor, secția comercială și contencios administrativ, a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC M.T. SA București în contradictoriu cu pârâtele SC Î. SA Oradea și SC S.I. SA Oradea după cum urmează: a stabilit că intenția reală a părților la încheierea Contractului de societate al SC S.I.

SA autentificat sub nr. 21860 din 28 august 1992 a fost ca pârâta SC Î. SA să aducă aport în natură, ce va deveni proprietatea noii societăți, bunurile civile și industriale menționate în anexa nr. 2 la contract, precum și terenul aferent corespunzător anexei 3 la contract, iar în schimbul aportului în natură părțile au convenit ca SC Î. SA să dobândească un număr de 188.000 acțiuni normative, reprezentând 47 % din capitalul social; a fost obligată pârâta SC Î. SA să intabuleze terenul de sub construcții în suprafață de 49.203 mp înscris în CF 76315 la 76332, în favoarea pârâtei SC S.I. SA cu titlu de aport în natură, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să facă formele de intabulare pe cheltuielile pârâtei SC Î. SA.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a respins, ca nefondate, apărările pârâtei SC Î. SA cu privire la lipsa calității procesual active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., reținând că reclamanta prin acte de cesiune succesive de acțiuni de la societățile străine fondatoare ale SC S.I. SA, a devenit succesoare în drepturi a societăților fondatoare cu excepția SC Î. SA, astfel că în calitate de acționar deține un număr de 354.368 acțiuni având cu o participare la capitalul social de 64,9 % având și calitatea de creditoare în raport cu pârâta SC S.I. SA. În ce privește inadmisibilitatea acțiunii în constatare prima instanță a apreciat ca reclamanta a formulat o acțiune cu obiect complex, în constatare, dar și în realizare, în ce privește capătul doi de cerere.

Examinând art. 4 pct. 4 din contractul de societate încheiat la data de 28 august 1992 potrivit cu care SC Î. SA pune la dispoziția societății nou înființate terenul aferent capacităților de producție aduse ca aport în natură, urmând ca în termen de 6 luni de la data la care va obține titlul de proprietate asupra terenului să se facă evaluarea terenului și cuprinderea acestuia în capitalul social al noii societăți, cu drept de proprietate, tribunalul a apreciat că voința reală a părților la data consimțirii actului constitutiv al societății SC S.I. SA a fost ca SC Î. SA să aducă ca aport în natură însuși dreptul de proprietate asupra terenului aferent capacităților de producție, momentul evaluării terenului și cuprinderea lui în capitalul social fiind stabilit în mod expres, în termen de 6 luni de la obținerea titlului de proprietate asupra terenului.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat ce a fost unită cu fondul cauzei, tribunalul a constatat că procesele anterioare în legătură cu care s-a invocat excepția, respectiv decizia nr. 498 din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea irevocabilă prin decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au avut un alt obiect, și prin urmare nu este îndeplinită condiția triplei identități impusă de dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 163 C. proc. civ. 2. Împotriva sentinței comerciale nr. 890 din 3 mai 2007 și a încheierii din 29 martie 2007 prin care tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și excepția inadmisibilității acțiunii a declarat apel pârâta SC Î. SA, la data formulării apelului 29 iunie 2007, pârâta intimată SC S.I.

SA se află în insolvență, fiind citată prin administratorul judiciar desemnat în această procedură. În cursul judecării apelului, respectiv la termenul din 16 iunie 2009 instanța de apel a constatat că prin actul de vânzare-cumpărare de acțiuni intervenit între SC Î. SA în calitate de vânzător și SC D. SRL în calitate de cumpărător, a operat și o transmisiune convențională a calității procesuale a SC Î. SA către SC D. SRL în baza art. 1.4.3 din contract, aceasta din urmă societate fiind introdusă în cauză. Prin decizia nr. 67/ C din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC Î. SA și continuat de SC D. AM SRL, a schimbat în tot sentința fondului, în sensul admiterii autorității de lucru judecat și a respins în consecință acțiunea introductivă formulată de reclamanta în temeiul acestei excepții.

Instanța de apel a reținut incidența autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 498/AC/2000 a Curții de Apel Oradea rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 6447/2002 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Analizând tripla identitate impusă de dispozițiile art. 1201 C. civ., instanța de apel constată că sub aspectul identității de părți deși reclamanta SC M.T. SA nu a fost parte în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 8044/1999 finalizat prin decizia nr. 498/2000, litigiu care s-a purtat între SC S.I. SA în calitate de reclamanta și SC Î. SA, în calitate de pârâtă, în prezenta cauză reclamanta SC M.T. SA acționează în calitate de creditor al debitoarei sale SC S.I.

SA, în temeiul art. 974 C. civ., iar identitatea de părți, în sensul art. 1201 C. civ., presupune identitatea juridică a acestora și nu identitatea fizică, sub acest aspect, puterea de lucru judecat îi vizează și pe creditorii chirografari ai părților, care, având un drept de gaj general asupra bunurilor din patrimoniul debitorului lor, sunt reprezentați de aceasta. În ce privește identitatea de obiect și cauză, instanța de apel constată că și aceste condiții sunt îndeplinite, chiar dacă obiectul nu este formulat identic în cele două acțiuni, scopul urmărit de reclamanta este același, respectiv obținerea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, în suprafață de 49.203 mp, în patrimoniul SC S.I.

SA. În acest sens instanța reține că prin decizia nr. 498/2000 confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit irevocabil asupra interpretării contractului de societate al SC S.I. SA și asupra aportului adus la constituirea societății de SC Î. SA, respectiv dreptul de folosință asupra terenului de 49.203 mp, aspecte care nu mai pot fi repuse în discuție față de dispozițiile art. 1201 C. civ. II - Recursul. Împotriva deciziei nr. 67 /2009 a instanței de apel, reclamanta SC M.T. SA a declarat recurs la data de 11 august 2009, în termen legal, solicitând casarea hotărârii, urmare respingerii excepției autorității de lucru judecat și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea soluționării pe fond a apelului.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal. În argumentarea criticilor de nelegalitate recurenta a arătat sub un prim aspect că instanța de apel nu a ținut seama în prezenta cauză de puterea de lucru judecat conferită de sentința comercială nr. 355/COM/2002 irevocabilă prin decizia nr. 459/C/2002 a Curții de Apel Oradea, ca instanță de recurs, prin care s-a stabilit că aportul pârâtei SC Î. SA corespunzător cotei de participare de 47 % îl constituie bunurile civile și industriale aduse în proprietatea societății la constituire, inclusiv terenul liber în suprafață de 29.352 mp.

Potrivit recurentei, principiul autorității de lucru judecat nu împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceiași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între cele două hotărâri judecătorești, respectiv infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre definitivă printr-o altă hotărâre definitivă. Arată recurenta că între cele două cauze, respectiv litigiul finalizat prin sentința comercială nr. 355/2002 și prezentul litigiu există identitate de părți și de cauză și chiar dacă obiectul cererii nu este identic deoarece privește suprafața de 29352 mp teren liber puterea de lucru judecat se impune și în prezenta cauză sub aspectul obligativității celor dezlegate.

Cu referire la autoritatea de lucru judecat în raport de decizia nr. 498/AC/2000 a Curții de Apel Oradea devenită irevocabilă prin respingerea recursului, reținută prin decizia pronunțată în prezenta cauză de instanța de apel, recurenta arată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, obiectul celor două acțiuni fiind diferit. Prin acțiunea finalizată prin decizia nr. 498/2000 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i transmită aportul la capitalul social asupra terenului de 49.203 mp, dreptul subiectiv dedus judecății fiind un drept de creanță, iar în prezenta cauză, obiectul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., vizează constatarea respectiv stabilirea intenției reale a părților la încheierea Contractului de societate, ceea ce impune concluzia că pretențiile deduse judecății prin cele două litigii sunt diferite, după cum și fundamentul raportului juridic dedus judecății este diferit.

În continuarea expunerii, recurenta arată că în prezentul litigiu cauza o constituie dispozițiile art. 111 și ale art. 969 C. civ., iar pentru capătul de cerere privind intabularea dispozițiilor Legii nr. 7/1996. Așadar, susține recurenta, pretențiile deduse judecății în cadrul celor două litigii sunt diferite, concluzie care este întărită și de dispozitivul deciziei nr. 498/A-C/2000 care nu conține nicio referire la interpretarea dispozițiilor art. 4 pct. 4 din contractul de societate. Concluzionând, recurenta solicită admiterea prezentului recurs, casarea deciziei nr. 67/C/2009, respingerea autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel care să aibă în vedere puterea de lucru judecat a sentinței nr. 355/2002 a Tribunalului Bihor.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15 februarie 2010 intimata SC D. AM SRL a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză arătând că transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 49.203 mp conform art. 4.4 din contractul de societate a fost dezlegată de instanțele de judecată care au statuat prin decizia nr. 498/2000 irevocabilă prin decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2003 că la constituirea societății aportul asociatului SC Î. SA a constatat în dreptul de folosință asupra terenurilor. Asupra recursului. Prima chestiune de drept pusă în discuție de recurentă privește aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat în sensul obligativității celor statuate prin sentința comercială nr. 355/COM/2002 devenită irevocabilă prin decizia nr. 459/C/2002 a Curții de Apel Oradea prin care s-a constatat că reclamanta SC S.I.

SA a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de aport la capital în natură asupra terenului în suprafață de 29.506 mp compus din alei betonate și zone verzi. În opinia Curții obligativitatea celor statuate prin sentința nr. 355/2002 nu se impune cu putere de lucru judecat deoarece de principiu este lucru judecat ori de câte ori judecata a tranșat o chestiune disputată de părți și care nu mai poate fi repusă în discuție potrivit regulii res judecata pro veritate habitur. În alte cuvinte este indispensabil ca cea de-a doua cerere să fie incompatibilă în sensul că nu poate coexista cu chestiunea tranșată în prima judecată, chiar dacă nu există o identitate perfectă în ce privește obiectul celor două cereri.

Or, chestiunea tranșată prin sentința nr. 355/2002 a privit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren 29.506 mp compus din alei betonate și spații verzi, necesar desfășurării activității comerciale, în legătură cu care instanța a constatat că se cuvin societății în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 331/1992 și H.G. nr. 964/1998, având același regim juridic cu capacitățile de producție aduse ca aport. În prezenta cauză reclamanta a solicitat în cadrul unei acțiuni cu un obiect complex, în constatare și în realizare, stabilirea voinței părților la încheierea contractului de societate și obligarea pârâtei să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 49203 mp de sub construcțiile civile și industriale aportate, atât obiectul cât și temeiul juridic invocat fiind diferite.

Din verificarea sentinței nr. 355 nu rezultă nici un element care să impună concluzia că raportul dedus judecății prin prezenta acțiune este identic cu cel soluționat anterior sau este explicit sau chiar implicit cuprins în prima judecată și prin urmare se impune cu putere de lucru judecat. Chiar dacă în ambele litigii argumentele părților au vizat și actul constitutiv la contractul de societate, autoritatea de lucru judecat nu protejează decât ceea ce a făcut obiectul procesului. Or, prin sentința nr. 355/2002 nu s-a statuat expres asupra intenției părților la încheierea contractului de societate deoarece nu acesta a fost obiectul dedus judecății. Că este așa, rezultă indubitabil din faptul că recurenta reclamantă este cea care a promovat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar prin care solicită in terminis să se stabilească intenția reală a părților la încheierea contractului de societate în raport de cele menționate în art. 4.4 din contract.

Concluzionând pe acest prim aspect, Curtea constată că nu există putere de lucru judecat în raport de sentința nr. 355/2002 obiectul și cauza acțiunii fiind diferite de cele dezlegate prin prezentul dosar. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia nr. 498/AC/2000 a Curții de Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6447/2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție excepția admisă prin hotărârea recurată, criticile recurentei sunt de asemenea nefondate. Verificând elementele constitutive ale autorității de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ., rezultă incontestabil că atât prin acțiunea finalizată prin decizia nr. 6447/2002 cât și prin prezenta cauză reclamanta recurentă a urmărit constatarea și intabularea dreptului de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren de 49.203 mp ca efect al aportului la capitalul social adus de pârâta SC Î. SA la data constituirii societății.

Or, această chestiune a fost irevocabil dezlegată prin decizia nr. 498/2000 rămasă irevocabilă, considerentele decisive din cuprinsul celor două hotărâri judecătorești, cu caracter obiectiv pe care instanțele își întemeiază soluția impun cu forța evidenței această concluzie. În explicitarea soluției de respingere a acțiunii, ca neîntemeiate prin decizia nr. 498/2000, instanțele au avut în vedere prevederile art. 4.4 raportat la art. 6.2 din contractul de societate; statuând că la constituirea societății pârâte a adus ca aport numai dreptul de folosință asupra terenurilor aferente construcțiilor, iar acțiunile alocate pârâtei sunt acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituire.

Din examinarea celor două cauze Curtea observă că există o identitate perfectă de obiect înțelegând prin aceasta dreptul care a fost dedus judecății respectiv dreptul asupra suprafeței de teren de 49203 mp aferent bunurilor aportate, cu alte cuvinte beneficiul juridic reclamat în cele două litigii este identic deoarece în acțiuni le privitoare la drepturile reale identitatea obiectului se determină după natura dreptului pretins și după lucrul asupra căruia poartă, în ambele dosare judecata a vizat dreptul asupra suprafeței de 49203 mp. În ce privește cauza acțiunilor se invocă același raport juridic generator al dreptului pretins, respectiv contractul de societate în temeiul căruia pârâta s-a obligat să aporteze dreptul de folosință asupra terenurilor aferente bunurilor așa cum s-a statuat irevocabil în prima judecată.

În acest sens, în cuprinsul deciziei nr. 6447/2002 se reține expres că, art. 4.4 din actul constitutiv menționează că SC Î. SA pune la dispoziția societății noi, terenurile aferente capacităților de producție aduse ca aport acordând dreptul de folosință. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefundat, constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de critică, excepție autorității de lucru judecat, excepție de ordine publică statuată legal de instanță împiedică judecarea din nou a ceea ce s-a tranșat irevocabil în judecata anterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 67/C/2009-A din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.