ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2619/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2619/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 296/Com din 4 iunie 2013, Tribunalul Bihor a admis excepția

autorității de lucnj judecat, invocată de pârâtele SC Î. SA și SC I.T. SRL și,

în consecință:

A respins acțiunea formulată și

precizată de reclamanta SC S.I. SA - societate în reorganizare judiciară, prin

administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu pârâtele SC I.T. SRL și

SC Î. SA.

A respins ca nefondată cererea

formulată de pârâte privind amendarea reclamantei în conformitate cu

prevederile art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

A respins cererea pârâtelor privind

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond analizând cu prioritate excepțiile invocate, a stabilit

următoarele:

Excepția autorității de lucru judecat

invocată de pârâtele SC Î. SA și SC I.T. SRL prin prisma prevederilor art. 166

C. proc. civ., și art. 1201 C. civ., este întemeiată.

Sub aspectul condițiilor cumulative

ale efectului negativ al puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor

art. 120

1

C. civ. rezultă că legea civilă indică trei condiții

cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți,

aceleași elemente care configurează cererea de chemare în judecată.

S-a arătat că reclamanta, prin prezenta

acțiune solicită ceea ce a mai fost solicitat prin acțiunile ce au format

obiectul Dosarelor cu nr. 893/111/2008 și cu nr. 7876/111/2006.

Referitor la cauză, element ce are în

vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă

cu cauza acțiunii, cu dreptul subiectiv sau cu mijloacele de probă ale

temeiului juridic, din perspectiva art. 120

1

C. civ., are în vedere

fundamentul juridic al noii cereri.

Referitor la cel de-al treilea element

- părțile - constant se subliniază în literatură că art. 120

1

C.

civ., referindu-se la „aceleași părți. în aceeași calitate" are în vedere

nu numai prezența lor fizică, ci și cea juridică, adică participarea lor în

proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant. Astfel, dacă în ambele

procese participă aceleași persoane, ca titulare ale dreptului ce formează

obiectul litigiului, există identitate de părți chiar dacă într-un proces o

parte a figurat ca reclamantă și cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces

aceste calități sunt inversate.

În cazul de față, în ceea ce privește

cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a Contractului de

vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare în

sensul radierii întabulării SC I.T. SRL în baza C.V.C. din C.F. și B din C.F.

până la C.F., respectiv a privilegiului vânzătoarei SC Î. SA pentru plata

prețului și interdicția de vânzare, instituită de SC I.T. SRL în favoarea SC Î.

SA prin C.V.C. din 2007 a reținut următoarele:

Dosarul nr. 893/111/2008: obiect,

părți, cauză.

Prin cererea de chemare în judecată

formulată de SC S.I. SA prin administrator judiciar C.V.A. Ipurl, susținută și

de intervenția accesorie formulată de SC M.T. SA s-a solicitat, în contradictoriu

cu SC I.T. SA și SC Î. SA (capătul principal al acțiunii): constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18

ianuarie 2007 și - subsecvent -rectificarea cărții funciare (capătul accesoriu

al acțiunii).

În ceea ce privește cauza acțiunii (în

sensul de situație de fapt calificată juridic, sau „fundamentul raportului

juridic dedus judecății"), s-au invocat dispozițiile art. 948 - 966-968 C.

civ. privind cauza ilicită (ca și în prezenta acțiune).

Numărul de Dosar s-a modificat în

7569/111/2010 ulterior suspendării cauzei.

SC S.I. SA și SC M.T. SA au formulat

apel împotriva soluției de la fond, iar prin Decizia nr. 30/C/2011/A din 22

martie 2011 Curtea de Apel Oradea a respins apelurile, soluție irevocabilă prin

nerecurare.

Cu privire la al treilea capăt de

cerere care vizează pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic

de transfer al nudei proprietăți a terenului înscris în C.F. Oradea din

patrimoniul înfrățirea în patrimoniul SC S.I. SA:

Dosarul nr. 7876/111/2006: obiect,

părți, cauză

Reclamanta SC M.T. SA București a

formulat, în contradictoriu cu SC Î. SA și, pentru opozabilitate, cu SC S. SA -

o acțiune în constatare prin care solicită instanței constatarea dreptului de

proprietate al SC S. SA asupra terenurilor de sub construcții în suprafață de

49.203 mp, drept ce ar exista în patrimoniul SC S. SA încă de la constituire în

1992; subsecvent, obligarea pârâtei la intabularea terenurilor în favoarea SC

S. SA;

În motivarea acțiunii: (a) prin

Contractul de societate al Stimin, din 1992, înfrățirea a aportat inclusiv

dreptul de proprietate asupra terenurilor; (b) în schimbul aportării dreptul de

proprietate asupra terenurilor - alături de aportarea clădirilor și utilajelor

înfrățirea a dobândit la constituire un număr de 188.000 acțiuni nominative,

corespunzător unui procent de 47% din capitalul social.

În Dosarul nr. 7876/111/2006, s-a

invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la Decizia nr. 498

din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr.

2861/C/2000, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2002 a

Curții Supreme de Justiție pronunțată în Dosarul nr. 773/2001.

Asupra interpretării art. 4.4 raportat

la art. 6.2 din contractul de societate al Stimin, instanțele s-au pronunțat

irevocabil în sensul că, la constituire pârâta a aportat numai dreptul de

folosință al terenurilor, că după ce obținerea titlului de proprietate pe

terenuri urma evaluarea terenurilor, majorarea de capital social și atribuirea

de acțiuni conform Legii nr. 31/1990, că în contractul de societate se

precizează expres faptul că pentru ceea ce pârâta a aportat la constituire

(drept de folosință în privința terenurilor) a vărsat integral aportul în

natură, în schimbul căruia a dobândit, în 1992, 188.000 de acțiuni,

corespunzător cotei de 47% din capitalul social al Stimin:

- „terenul, ca aport în natura la

capitalul social, a fost adus de înfrățirea numai cu titlu de drept de

folosință, nu cu titlu de proprietate, pentru că, de altfel, nici nu era

posibil întrucât, la momentul constituirii Stimin, terenul nu era proprietatea

înfrățirea";

- „urma ca în termen de 6 luni de la

data la care înfrățirea va obține titlul de proprietate asupra respectivului

teren, să se facă evaluarea și cuprinderea acestuia în capitalul social al

Stimin cu drept de proprietate, potrivit prevederilor legale; această evaluare,

obligatorie conform art. 210 din Legea nr. 31/1990, nu s-a realizat";

- „aportarea terenului în proprietate

ca urmare a evaluării presupune de altfel o majorare corespunzătoare a

capitalului social, iar acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor

fi oferite spre subscriere acționarilor în condițiile prevăzute de art. 210,

211 din Legea nr. 31/1990, ceea ce de asemenea nu s-a realizat";

- ,,art. 6.2 din contractul de

societate al Stimin arată că înfrățirea deține 188.000 de acțiuni fiind

acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la înființarea societății

inclus în proporție de 47%; înfrățirea are acțiunile acoperite integral cu

valoarea aportului vărsat la constituire, deci corespunzător dreptului de

folosință al terenului".

În Dosarul nr. 7876/111/2006 s-a pus

în discuție aceeași problemă, interpretarea și consecințele art. 4.4,

constatare care a fost făcută anterior prin hotărâre judecătorească

irevocabilă. Drept dovadă, în Dosarul nr. 7876/111/2006, acțiunea SC M.T. SA a

fost respinsă tocmai pentru autoritate de lucru judecat.

În Dosarul nr. 7876/111/2006, Curtea

de Apel Oradea a soluționat cauza prin Decizia nr. 67/30 iunie 2009, apelul formulat

de SC Î. SA a fost admis, fiind schimbată în tot sentința Tribunalului Bihor,

în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de SC

M.T. SA București, pentru autoritate de lucru judecat.

În recursul formulat de SC M.T. SA

București, Dosarul nr. 7876/111/2006 a devenit nr. 7103/1/2009 la Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Decizia nr. 67 din 30 iunie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială, a fost menținută de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, care a respins ca nefondat recursul SC M.T. SA

București, prin Decizia din 21 mai 2010.

Se arată că principiul autorității

lucrului judecat are la bază regula că o constatare, făcută printr-o hotărâre

irevocabilă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta cu scopul

de a se realiza o administrare uniformă a justiției, cât și pentru a împiedica

contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute

unei părți SC Î. SA în cazul nostru) sau constatările făcute printr-o hotărâre

irevocabilă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată

într-un alt proces.

Întrucât există autoritate de lucru

judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului de sub

construcții, SC Î. SA a înstrăinat cea ce a avut în proprietate și este

menționat în cartea funciară situația de proprietar tabular, existând o decizie

definitivă și irevocabilă a Curții Supreme de Justiție.

În speță, dreptul pretins este dreptul

de proprietate asupra suprafeței de 49.203 mp, pretins rezultat din același act

juridic -contractul de societate SC S. SA din 1992.

Instanța nu a putut reține apărările

reclamantei în ceea ce privește excepția invocată, în sensul că nu ar fi

îndeplinită cerința triplei identități întrucât în Dosarele menționate cu nr.

893/111/2008 și nr. 7876/111/200, solicitările reclamantei SC S.I. SA față de

pârâte, au fost fondate pe pretinderea respectării obligației de a da, pe când

prezenta cerere de chemare în judecată are la bază nerespectarea de către

pârâte a obligației de a face, asumată față de reclamantă. Aceasta întrucât,

așa cum s-a menționat, există autoritate de lucru judecat chiar dacă obiectul

acțiunii este formulat diferit, dar scopul urmărit de reclamant, scopul final

este același. în cazul de față, în toate cererile de chemare în judecată a

urmărit un singur lucru: obținerea dreptului de proprietate asupra aceleiași

suprafețe de 49.203 mp, respectiv publicitatea imobiliară consecutivă - adică

suprafața de 49.203 mp să fie recunoscută ca fiind proprietatea SC S.I. SA sau

să i se permită exercitarea acestui pretins drept de proprietate.

Pentru aceste motive, a admis excepția

autorității de lucru judecat, invocată de pârâtele SC Î. SA și SC I.T. SRL și,

în consecință, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC S.I.

SA, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu pârâtele SC

I.T. SRL și SC Î. SA.

Împotriva acestei hotărâri, în termen,

a declarat apel apelanta reclamantă SC S.I. SA - prin lichidator judiciar

C.V.A. Sprl, solicitând admiterea apelului și, pe cale de consecință,

modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul de a se dispune

respingerea excepției autorității de lucru judecat și continuarea judecării

cauzei.

Prin Decizia civilă nr. 95/C/2013

pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis apelul declarat de

apelanta-reclamantă SC S.I. SA, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în

contradictoriu cu intimatele-pârâte SC I.T. SRL, SC înfrățirea SA, prin

administrator judiciar Casa de Insolventă Transilvania - Filiala Bihor Sprl și

SC SC K.R. SA Societate în Comandită, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel și-a fundamentat decizia pe următoarele considerente:

Potrivit art. 1201 C. civ., există

autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată

are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și poartă între aceleași

părți, având aceeași calitate.

Obiectul cererii de chemare în

judecată constă în pretenția concretă a reclamantului, prin care se urmărește

protecția unui drept sau a unui interes legitim.

Cauza cererii de chemare în judecată,

față de care se verifică existența autorității de lucru judecat, este

reprezentată de temeiul juridic al cererii, raportul juridic litigios, precum

un contract, succesiune, accesiune etc.

Prima instanță, în mod greșit, a admis

excepția autorității de lucru judecat față de hotărârea prin care s-a

soluționat irevocabil Dosarul nr. 7876/111/2006, devenit Dosarul nr.

7103/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de apel reține că în Dosarul nr.

7876/111/2006, prin Decizia nr. 67/30 iunie 2009 a fost schimbată, în tot,

sentința Tribunalului Bihor în sensul că s-a respins cererea de chemare în

judecată formulată de SC M.T. SA București pentru autoritate de lucru judecat,

decizie devenită irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte

de Casație și Justiție. în acest dosar s-a reținut autoritatea de lucru judecat

față de Decizia nr. 498/2000 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr.

2861/C/2000, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.

Între obiectul celor două cereri nu

există identitate, contrar celor reținute de către prima instanță, în sensul că

ar exista autoritate de lucru judecat întrucât se urmărește același scop.

S-a reținut că prin cererea ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 7876/111/2006, reclamanta SC M.T. SA București a

solicitat în contradictoriu cu SC Î. SA și SC S.I. SA, a se stabili intenția

reală a părților la încheierea contractului de societate din 19 iunie 2008 în

sensul că SC Î. SA s-a obligat să aducă drept aport în natură proprietatea

asupra terenurilor, conform anexei 3 la contract și să se dispună obligarea SC

Î. SA la întabularea acestui teren în favoarea SC S.I. SA Oradea. Cu privire la

această acțiune s-a reținut că există autoritate de lucru judecat față de

Decizia nr. 49.3/2000 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a statuat că la

constituirea societății, SC Î. SA a adus ca aport în natură numai dreptul de

folosință asupra terenului aferent construcțiilor.

Prin acțiunea din Dosarul nr.

7876/111/2006 s-a urmărit constatarea și întabularea dreptului de proprietate

asupra suprafeței de 49.203 mp, ca efect al aportului la capitalul social adus

de intimata SC Î. SA.

Prin prezenta acțiune nu se urmărește

constatarea dreptului de proprietate, cu efect retroactiv, pe cale de

interpretare a clauzelor contractului de societate, ci dobândirea lui, cu efect

pentru viitor, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de

vânzare cumpărare autentic, asupra nudei proprietăți a aceluiași teren.

În ceea ce privește cauza cererii de

chemare în judecată, respectiv capătul 3 al acțiunii, nu există identitate

între prezenta cerere și cea soluționată în Dosarul nr. 7876/111/2006, chiar

dacă sunt întemeiate pe același contract de societate, aceeași clauză cuprinsă

la art. 4.4.

În primul dosar, cauza cererii a

constituit-o clauza cuprinsă la art. 4.4 din contract, interpretată ca statuând

un aport în natură din partea intimatei SC Î. SA, reprezentat de proprietatea

asupra terenului aferent construcțiilor. în schimb, în prezentul litigiu,

pornind de la interpretarea dată irevocabil acestei clauze de către instanțele

de judecată, ca reprezentând un aport al dreptului de folosință, apelanta

reclamantă își întemeiază cererea pe aceeași clauză, însă interpretând-o ca

fiind o promisiune de vânzare cumpărare.

Nu poate fi calificată drept identică

cauza din cele două cereri doar prin referire strict la art. 4.4 din contractul

de societate, ci trebuie avută în vedere calificarea și interpretarea diferită

a acestei clauze contractuale. Nu există identitate de cluză între o acțiune în

revendicare întemeiată pe un contract și o acțiune în revendicare întemeiată pe

uzucapiune, chiar dacă scopul urmărit este același, dobândirea dreptului de

proprietate.

În ceea ce privește excepția

autorității de lucru judecat între prezentul litigiu, respectiv constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 2007 și

restabilirea situației de C.F., și litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr.

893/111/2008, devenit nr. 7569/111/2010, soluționat prin sentința nr. 849/2010

a Tribunalului Bihor, definitivă și irevocabilă s-a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 849/J/2010 a

Tribunalului Bihor, cererea reclamantei a fost respinsă ca lipsită de interes,

având în vedere că dacă s-ar dispune constatarea nulității contractului de

vânzare cumpărare, reclamanta nu ar obține nici un folos practic, întrucât s-a

stabilit irevocabil că SC Î. SA a adus ca aport în natură numai folosința

terenului, astfel că, prin anularea contractului de vânzare cumpărare, dreptul

de proprietate nu ar intra în patrimoniul reclamantei.

Instanța de apel a reținut că

autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat

care este exclusivitatea, adică să nu mai fie posibil un nou litigiu între

aceleași părți, pentru același obiect și având aceeași cauză. Prin urmare,

fiind o parte a puterii de lucru judecat, dacă nu se poate reține existența

puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, cu,atât mai puțin nu se

poate reține existența autorității de lucru judeca-. întrucât lipsind toate

efectele puterii de lucru judecat, lipsește și exclusivitatea.

Se mai reține că se bucură de putere

de lucru judecat numai hotărârea prin care acțiunea este soluționată în fond,

nu și când a fost judecată pe cale de excepție procesuală, cum s-a întâmplat în

speță, prin sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, întrucât instanța nu a

analizat fondul pretențiilor deduse judecății. Se bucură de putere de lucru

judecat doar soluția dată excepției procesuale, neexistând o soluție dată

asupra fondului.

În consecință, instanța de apel a

apreciat că, în mod greșit, s-a reținut autoritatea de lucru judecat față de o

sentință prin care cererea de chemare în judecată a fost soluționată pe o

excepție procesuală, fie ea și de fond și absolută.

Instanța a mai reținut că apelanta

reclamantă a mai formulat un capăt de cerere ce nu a făcut obiectul nici unuia

din cele două dosare față de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat, respectiv

desființarea contractului de ipotecă autentificat din 2007 pentru suma de

10.035.000 lei încheiat între SC I.T. SRL și SC K.R. SA, prin cererea ce a

făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008, solicitându-se doar radierea

ipotecii. Or, această solicitare nu a mai fost supusă analizei instanței de

judecată, astfel că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, neexistând

nici una din cele trei identități, de părți, obiect și cauză.

Pentru aceste motive hotărârea

instanței de fond a fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat

recurs pârâtele SC I.T. SRL și SC SC K.R. SA, societate în comandită.

Recurenta-pârâtă SC I.T. SRL a

solicitat prin cererea de recurs admiterea recursului și modificarea deciziei recurate

numai în ceea ce privește respingerea excepției autorității de lucru judecat cu

privire la capătul de cerere prin care apelanta SC S.I. SA a solicitat

constatarea nulității absolute, pentru cauză ilicită, a contractului de

vânzare-cumpărare din 2007 și rectificarea corespunzătoare a cărții funciare.

Recurenta-pârâtă SC I.T. SRL a

criticat decizia recurată pentru motive de nelegalitate subsumate dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat că în ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, cu privire la capătul de cerere care

vizează nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie

2007, rectificarea cărții funciare, se impune reținerea autorității de lucru

judecat față de Dosarul nr. 893/111/2008 (nr. 7569/111/2010).

Lipsa de interes în formularea unei

acțiuni care să aibă ca obiect nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare, a

intrat în puterea de lucru judecat.

Recurenta arată că a invocat la fond

excepția autorității de lucru judecat cu privire la lipsa de interes a apelantei-reclamante

SC S.I. SA de a formula din nou acțiunea cu privire la care Tribunalul Bihor

s-a pronunțat deja irevocabil în Dosarul nr. 7569/111/2010 prin respingerea

acesteia, în baza unei excepții procesuale, respectiv a lipsei de interes în

formularea cererii de chemare în judecată (sentința civilă nr. 849/2010 -

rămasă irevocabilă prin nerecurare de către SC S. SA).

Interesul reprezintă folosul practic

urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă și trebuie să fie legitim,

născut și actual, personal și direct.

Astfel, cel ce se adresează în

justiție pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda

astfel, întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această

condiție de exercitare a dreptului la .acțiune este principiul necesității

practice a acțiunii, adică dacă cel interesat n-ar recurge la serviciul

organelor jurisdicționale, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu

inevitabil.

Obiectul cererii din Dosarul nr. 7569/111/2010

(anterior nr. 893/111/2008) este identic cu obiectul capătului de cerere din

prezenta cauză: nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18

ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare.

Reclamanta a invocat că temeiul de

drept decurge din cauza ilicită, învederând în acest sens dispozițiile art.

948, art. 966, art. 968 C. civ. Prin urmare și temeiul legal invocat este

identic cu cel la care se face referire prin prezenta cauză.

Cauza acțiunii este scopul către care

se îndreaptă voința celui care reclamă. Or, scopul urmărit de către reclamant

prin prezenta acțiune este același cu cel avut în vedere la momentul formulării

cererii de chemare în judecată din dosarul mai sus iterat, ambele cereri având aceeași

finalitate, anularea contractului din 18 ianuarie 2007 și transmiterea

dreptului de proprietate către Stimin Industries.

Câtă vreme Tribunalul Bihor a arătat

că cererea prin care SC S.I. SA solicită anularea contractului încheiat între

SC I.T. SRL și SC Î. SA este lipsită de Interes, chiar și în ipoteza

constatării nulității acestui contract, neexistând un folos practic pentru

reclamantă, o altă soluție nu ar putea fi pronunțată în prezenta cauză.

Instanța de apel a analizat efectul de

lucru judecat al unei hotărâri judecătorești numai prin' prisma exclusivității

nu și a caracterului obligativității.

Efectul de „lucru judecat" al

unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni:

- Stricto sensu semnifică autoritatea

de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou

litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză

(exclusivitatea);

- Lato sensu semnifică puterea de

lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o

prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o

altă hotărâre (obligativitatea).

Instanța de apel a reținut, la fila 13

parag. 4, în ceea ce privește invocarea de către recurenta-pârâtă a excepției

autorității de lucru judecat în privința nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare din 2007 și rectificarea cărții funciare, precum și a puterii

de lucru judecat sub aspectul lipsei de interes în exercitarea acestei acțiuni,

că "autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru

judecat care este exclusivitatea, adică să nu mai fie posibil un nou litigiu

între aceleași părți, pentru același obiect și având aceeași cauză. Prin

urmare, fiind o parte a puterii de lucru judecat, dacă nu se poate reține

existența puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, cu atât mai

puțin nu se poate reține existența autorității de lucru judecat, întrucât

lipsind toate efectele puterii de lucru judecat, lipsește și

exclusivitatea."

Recurenta-pârâtă motivează că pentru a

se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind

soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei

identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea

identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății,

instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz

contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii

de lucru judecat.

Consideră că instanța de apel, în mod

greșit, a analizat doar aspectul ce vizează exclusivitatea hotărârii

judecătorești invocate, nu și obligativitatea acesteia în ceea ce privește

problema de drept soluționată irevocabil și care se bucură de efectele puterii

de lucru judecat, respectiv a lipsei de interes în exercitarea acțiunii (strict

cu privire la capătul de cerere referitor la nulitate).

Recurenta arată că lipsa de interes

subzistă și în cazul de față întrucât:

absurdum, s-ar admite acțiunea și s-ar dispune anularea contractului din 18

ianuarie 2007, o asemenea situație juridică nici nu vatămă, nici nu profită SC

S.I. SA, al cărei patrimoniu nu poate fi reîntregit în nicio măsură cu dreptul

de proprietate al acestor terenuri;

admitere pe fond a prezentei acțiuni ar fi o revenire a dreptului de

proprietate de la cumpărător la vânzător, adică de la SC I.T. SRL la SC Î. SA.

La acest moment situația de fapt nu a

suferit nicio modificare cu referire la aspectele care au fost avute în vedere

la pronunțarea sentinței nr. 849/2010 în Dosarul nr. 7569/111/2010, așa încât

se impune menținerea aceleiași soluții și admiterea autorității de lucru

judecat.

Câtă vreme Tribunalul Bihor a arătat

că cererea, prin care SC S.I. SA solicita anularea contractului încheiat între

SC I.T. SRL și SC Î. SA, este lipsită de interes, chiar și în ipoteza

constatării nulității acestui contract, neexistând un folos practic pentru

reclamantă, o altă soluție nici nu ar putea fi pronunțată în prezenta cauză.

Constatarea nulității absolute a

contractului nr. 71/2007 cu consecința rectificării C.F., a fost anterior

solicitată în Dosarul nr. 893/111/2008 (7569/111/2010);

În ambele acțiuni au fost invocate

aceleași texte de lege - același temei juridic - art. 948, art. 966, art. 968;

Există identitate de fundament

juridic, motivul de nulitatea absolută invocat fiind același, respectiv cauza

ilicită, iar finalitatea acțiunii este aceea de a scoate bunul din patrimoniul

SC I.T. SA;

Constatarea nulității absolute a

contractului din 2007 cu consecința rectificării C.F., nu mai poate fi exercitată

de către SC S.I. SA la acest moment întrucât s-a statuat cu putere de lucru

judecat că nu există un interes legal ocrotit în acest sens.

În ceea ce privește capătul de cerere

care vizează pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

transfer al nudei proprietăți a terenului înscris în C.F. Oradea din

patrimoniul înfrățirea în patrimoniul SC S.I. SA s-a făcut mențiunea, că

apelanta se referă la cel de-al treilea petit, ca fiind solicitarea principala,

completând, de data aceasta, cu referire la cauză, că fundamentul este

promisiunea asumată de înfrățirea de a transfera dreptul de proprietate către

SC S.I. SA. Sub acest aspect, urmează a se constata că principalul capăt de

cerere este constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din

de transfer al proprietății de la înfrățirea către SC S. SA din moment ce

recurenta este în prezent proprietar de drept iar contractul de

vânzare-currparare din 2007 este valabil și nu mai poate fi desființat întrucât

nu este îndeplinită o cerință esențială pentru exercitarea acțiunii cu acest

obiect și anume interesul, excepția lipsei de interes intrând în puterea de

lucru judecat.

În drept a invocat art. 299 și urm. C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă SC SC K.R. SA,

societate în comandită a solicitat prin cererea de recurs casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea

corectei stabiliri a cadrului procesual, din punct de vedere al părților prin

excluderea recurentei-pârâte, SC SC K.R. SA de la judecata apelului.

Recurenta-pârâtă SC SC K.R. SA,

societate în comandită a precizat că aspectele care fac obiectul criticilor

sale sunt doar de ordin procedural și nu înțelege să critice modu! de

soluționare a excepției autorității de lucru judecat.

Astfel, consideră că nu trebuia să

facă parte din cadrul procesual al apelului, dată fiind renunțarea la judecata

formulată de reclamantă în fața instanței de fond.

A criticat decizia recurată ca fiind

dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., art. 166

C. proc. civ., art. 246 C. proc. civ., art. 1201 C. civ. din 1865 dar și a

principiului disponibilității ce guvernează actele părților în procesul civil.

Incidența dispozițiilor art. 304 pct.

5 C. proc. civ., și anume cazul în care instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

În cazul de față reclamanta Stimin a

înțeles să stabilească un cadrul procesual inițial în care a figurat și

pârâta-recurentă SC K. SA, înțelegând ulterior să renunțe la judecată în

contradictoriu cu aceasta și să precizeze capătul de cerere din acțiune, ce

viza aceasta pârâta, într-o formă care să excludă orice participare a SC K. SA

în proces. Stabilirea cadrului procesual pasiv final s-a realizat la data de 21

mai 2013, când instanța fondului (Tribunalul Bihor), luând act de voința

reclamantei SC S. SA exprimată în cererea de renunțare la judecată, a dispus

scoaterea din cauză a recurentei SC K. SA, astfel încât sentința comercială nr.

296/Com/2013 s-a pronunțat numai față de SC S. SA, SC I.T. SA  și SC Î. SA.

Voința de renunțare la judecată fată

ce SC K. SA a fost confirmată și prin aceea că Stimin a criticat sentința

fondului numai prin raportare la modul de soluționare a excepției autorității

de lucru judecat, fără referire la alte aspecte ce ar fi implicat SC K. SA.

Cu toate acestea Curtea de Apel

Oradea, ca instanța de apel, a dispus citarea în cauză a recurentei SC K. SA și

a pronunțat Decizia civilă nr. 95/C/2013 și față de aceasta, astfel încât toate

dispozițiile hotărârii îi sunt opozabile recurentei SC K. SA deși nu mai figura

drept pârâtă încă din faza fondului.

În cauză au fost încălcate atât

principiul disponibilității părții, care și-a manifestat în mod expres voința

de a renunța la judecată, cât și dispozițiile art. 246 C. proc. civ., care

stabilesc dreptul reclamantului de a renunța oricând la judecată. Totodată,

sunt încălcate și dispozițiile art. 85-100 C. proc. civ., care stabilesc

condițiile în care se efectuează citațiile și comunicarea actelor de procedură,

precum și persoanele față de care se îndeplinesc, și anume "părțile"

cauzei.

Arată că dispozițiile art. 261 C.

proc. civ. stabilesc elementele pe care le va cuprinde hotărârea judecătoreasca

și menționează la pct. 2 elementele de identificare ale părților. în cazul de

față, SC K. SA nu mai avea calitatea de parte pentru a figura în dispozitivul

deciziei recurate.

Având în vedere că soluția scoaterii

din cauză a recurentei SC K. SA nu a făcut obiectul vreunei cai de atac,

aceasta a dobândit autoritate de lucru judecat, iar citarea în fața instanței

de apel încalcă dispozițiile art. 1201 C. civ. raportat la art. 166 C. proc.

civ.

Din punct de vedere al efectelor

produse de încălcarea dispozițiilor procedurale, acestea nu pot fi înlăturate

sau remediate fără desființarea deciziei civile recurate. Aceasta deoarece recurenta

SC K. SA suporta consecințele pronunțării hotărârii din apel, trimiterea spre

rejudecare fiindu-i opozabilă, urmând să facă parte din nou din cadrul

procesual al fondului și putând fi pusă în situația de a suporta plata

cheltuielilor de judecată aferente fazei de judecată a apelului.

Dispozițiile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., instituie sancțiunea anularii actului procedural în cazul în care

s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Vătămarea

produsă SC K. SA exista, înlăturarea ei este necesară și oportună, însă nu

există o altă cale procedurală decât anularea deciziei pronunțată de Curtea de

Apel Oradea.

A invocat și incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., și anume cazul în care instanța de judecată

"a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut".

Curtea de Apel Oradea, ca instanța

investită cu soluționarea caii de atac a apelului formulat împotriva sentinței

Tribunalului Bihor nr. 296/Com/20l3, era obligată să se pronunțe exclusiv

asupra aspectelor cu care era sesizată prin motivele de apel. Apelul a fost

promovat de reclamanta Stimin, obiectul privind numai modul de soluționare a

excepției autorității de lucru judecat de către instanța de fond.

Cu toate acestea, dispunând citarea în

cauză a recurentei SC K. SA și prezentând argumente legate de existența unui

capăt de cerere vizând această recurentă (pagina 13 ultimul paragraf), instanța

de apel s-a pronunțat pe un aspect asupra căruia nu a fost învestită de către

apelanta Stimin. Hotărârea menționează: "Instanța mai reține că

apelanta-reclamantă a formulat un capăt de cerere. respectiv desființarea

contractului de ipotecă autentificat din 2007 pentru suma de 10.035.000 lei

încheiat între SC I.T. SRL și SC K.R. SA". Or, acest capăt de cerere nu

mai există în această formă, prin cererea depusă la data de 21 mai 2013

reclamanta S. renunțând la soluționarea acestuia, precizându-l într-o formă ce

excludea în orice mod implicarea SC K. SA în litigiu.

Pentru aceste motive, apreciază că

instanța de apel a luat în considerare critici și aspecte asupra cărora nu

fusese învestită de către apelanta SC S. SA invalidând, implicit, consecințele

juridice ale ultimei precizări de acțiune și cererea de renunțare la judecată,

deși nicio parte nu criticase soluția instanței de fond cu privire la

renunțarea la judecată.

Incidența prevederilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., respectiv pronunțarea unei hotărâri fără temei legal, sau cu

încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

În acest sens arată că în măsura în

care instanța de recurs ar aprecia că, strict tehnic, argumentele recursului nu

pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicită a

fi analizate prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi avute

în vedere aceleași aspecte și anume: greșita introducere și citare în cauză a

SC K. SA în calitate de pârâtă-intimată în fața instanței de apel, încălcarea

dispozițiilor procedurale privind renunțarea la judecată, cele privind citarea

și comunicarea actelor de procedură, cele privind efectele hotărârilor

judecătorești și încălcarea principiului disponibilității.

În această situație, dacă se va reține

numai incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită

modificarea deciziei Curții de Apel Oradea în sensul excluderii recurentei SC

K. SA din cadrul procesual, reținându-se că aceasta a fost scoasă din cauză în

urma cererii de renunțare la judecata formulată de reclamanta Stimin la data de

21 mai 2013, cerere de care s-a luat act de Tribunalul Bihor și care nu a fost

contestată de niciuna din părți, dobândind autoritate de lucru judecat.

În drept a invocat art. 304 pct. 5. 6,

9 C. proc. civ., art. 313, art. 315 alin. (2) C. proc. civ., art. 246, art. 261

C. proc. civ., art. 105 C. proc. civ.

Legal citată, intimata-reclamantă SC

S.I. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

promovat de SC SC K.R. SA, societate în comandită în principal ca fiind

inadmisibil, lipsit de interes și, în subsidiar nefondat.

Intimata-reclamantă a arătat că, deși instanța

de fond a luat act de renunțarea la judecată, hotărârea primei instanțe s-a

pronunțat și în contradictoriu cu recurenta SC K. SA.

Împotriva acestei părți a sentinței de

fond nici recurenta SC K. SA și nici celelalte părți nu au formulat apel, motiv

pentru care consideră că este inadmisibil a se îndrepta prin intermediul

recursului împotriva deciziei din apel, o parte a unei sentințe de fond

neapelate de niciuna dintre părți și, ca atare, modificată în apel.

În ceea ce privește excepția lipsei de

interes, intimata-reclamantă, după ce prezintă condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească acest element al acțiunii civile, consideră că recurenta SC K. SA

nu justifică interes în exercitarea căii de atac pentru că acțiunea principală,

astfel cum a fost modificată ulterior, nu mai vizează o judecată în

contradictoriu cu această recurentă.

În subsidiar, intimata apreciază că se

poate îndrepta direct în recurs eroarea săvârșită, prin modificarea, în parte,

a deciziei din apel, în sensul reținerii că recurenta SC K. SA nu mai era parte

în dosar.

Referitor la recursul promovat de

recurenta-pârâtă, SC I.T. SRL a solicitat respingerea acestuia deoarece

fundamentul (cauza debendi) a cererii de chemare în judecată dedusă judecății

este promisiunea (obligația) asumată de SC Î. SA prin clauza contractuală

referitoare la evaluarea și cuprinderea terenului în capitalul social al

societății, după obținerea titlului de proprietate asupra respectivului teren.

în schimb, cauza cererilor de chemare în judecată din Dosarul nr. 7876/111/2006

și 893/111/2008 nu a fost promisiunea pentru viitor ci pretenția de constatare

a dobândirii anterioare a dreptului de proprietate prin înseși efectele

contractului de societate, motiv pentru care consideră că este vorba de cu

totul altă problemă litigioasă care nu a fost ridicată anterior prezentului

litigiu și față de care nu avea cum să fie reținută excepția lipsei de interes.

Verificând în cadrul controlului de

legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate precum și de apărările

formulate reține următoarele:

Criticile subsumate motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la greșita

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 1201 C. civ.

din 1864 și art. 166 C. proc. civ. sunt întemeiate pentru cele ce se vor arăta

în continuare:

Potrivit art. 1201 C. civ. din 1864

„este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate" iar în temeiul art.

166 C. proc. civ. „excepția puterii de lucru judecat se poate ridica de părți

sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs".

Principiul puterii de lucru judecat

presupune că nu mai este posibilă judecarea din nou a unui proces terminat,

având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți dar,

și că nu este posibilă o eventuală contradicție între cele două hotărâri

judecătorești, adică infirmarea constatărilor fărute într-o hotărâre

judecătorească printr-o altă hotărâre judecătorească ulterioară, dată în alt

proces.

Pornind de la acest principiu se

constată că atât în cauza dedusă judecății (limitat la ceea ce s-a criticat,

adică soluția de desființare cu trimitere sub aspectul primelor două capete de

cerere) cât și în cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008 (nr. 7569/111/2010)

soluționată prin sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, definitivă și

irevocabilă se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză, specifică

autorității de lucru judecat.

Astfel, atât în litigiul soluționat

prin sentința nr. 849/2010 cât și în cauza dedusă judecății obiectul este

identic, anume constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 18 ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare, în sensul

radierii înscrisurilor aferente acestui contract. Aceleași părți se regăsesc în

ambele litigii.

În ceea ce privește cauzele de

nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, care constituie și cauza celor

două cereri de chemare în judecată există, de asemenea, identitatea de natură

să atragă incidența autorității de lucru judecat, întrucât, în ambele litigii

cauzele de nulitate invocate au fost cauza ilicită pe temeiul art. 948 pct. 4

C. civ. din 1864, art. 966 și art. 968 C. civ. din 1864, decurgând din

interpretarea clauzei prevăzute de art. 4.4 din contractul de societate, în

sensul că pârâta înfrățirea SA s-a obligat ca după obținerea titlului de

proprietate asupra terenului (a cărui folosință a adus-o ca aport în natură la

constituirea SC S.I. SA) să constituie dreptul de proprietate prin înscrierea

în cartea funciară în favoarea SC S. SA.

S-a reținut că acest fapt nu s-a mai

realizat iar încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se

solicită s-a făcut prin sustragerea pârâtei SC Î. SA de la executarea

obligațiilor asumate și cu intenția comună de a frauda societatea reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 849/2010,

Tribunalul Bihor a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de

reclamanta SC S.I. SA, reprezentată prin administrator judiciar C.V.A. Ipurl,

precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta SC M.T. SA

împotriva pârâtelor SC Î. SA, SC I.T. SRL și SC SC K.R. SA.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

Bihor a reținut că între părți s-au mai purtat litigii cu privire la situația

terenului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare

se solicită, făcând o succintă analiză a hotărârilor pronunțate, iar prin

raportare la cele statuate în cuprinsul acestora a reținut întemeiată excepția

lipsei de interes.

În acest sens, s-a evocat sentința

civilă nr. 380 din 17 aprilie 2000 prin care s-a admis acțiunea reclamantei SC

S.I. SA Oradea și s-a dispus obligarea pârâtei să transmită aportul de capital

al terenului aferent construcțiilor în suprafață construită de 49.203 mp.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă

nr. 498 din 24 octombrie 2000 a admis apelul declarat de pârâta SC Î. Oradea, a

schimbat, în tot, sentința civilă criticată și, pe fond, a respins ca,

nefondată, acțiunea reclamantei, cu motivarea că din actul constitutiv, art.

4.4, rezultă că în ceea ce privește terenul, reprezentând aportul în natură la

capitalul social, acesta a fost adus numai cu titlu de folosință, nu cu titlu

de proprietate. în termen de 6 luni de la obținerea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate urma a se face includerea acestuia în capitalul

social. Acest lucru nu s-a mai realizat, reținându-se că potrivit art. 210 din

Legea nr. 31/1990 evaluarea aportului în natură este obligatorie iar aportarea

terenului în proprietate ca urmare a evaluării presupune o majorare a

capitalului social care nu a mai avut loc.

Soluția instanței de apel a fost

menținută prin Decizia nr. 6447/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,

din considerentele căreia rezultă că instanța de apel a făcut o corectă

interpretare a prevederilor actului constitutiv, că s-a aportat doar dreptul de

folosință, iar pârâta are acțiunile acoperite integral cu valoarea aportului

vărsat la constituire. Curtea Supremă a mai motivat că pârâta a fost de

bună-credință, aspect care rezultă și din notificările adresate reclamantei de

a proceda la evaluarea terenului și majorarea capitalului social în condițiile

legii.

În continuare, sentința nr.

849/Com/2010 a Tribunalului Bihor a evocat litigiul prin care SC M.T. SA a

chemat în judecată pe pârâta SC Î. SA și pe SC S.I. SA Oradea solicitând

instanței să stabilească faptul că intenția reală a părților la încheierea

contractului de societate a fost ca pârâta SC Î. SA să aducă, cu titlu de aport

în natură la capitalul social, dreptul de proprietate asupra terenului aferent

construcțiilor și să se dispună intabularea acestui drept în favoarea SC S.I.

SA. Prin sentința comercială nr. 890/Com/2010 a Tribunalului Bihor acțiunea a

fost admisă așa cum a fost formulată. Apelul promovat împotriva acestei

hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 67/C/2009, iar

sentința nr. 890/2007 a fost schimbată în totalitate, în sensul respingerii

acțiunii pentru autoritate de lucru judecat.

Instanța de apel a reținut că problema

litigioasă a fost tranșată definitiv prin Decizia nr. 498/2000 a Curții de Apel

Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 6447/2002 a Curții Supreme de Justiție,

hotărâri prin care au fost analizate și interpretate clauzele contractului de

societate în sensul că la constituirea societății SC S.I. SA, pârâta SC Î. SA a

înțeles să aducă ca aport doar dreptul de folosință asupra terenului de 49.203

mp și nu dreptul de proprietate asupra acestuia, iar acțiunile primite sunt

acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituirea societății,

corespunzător dreptului de folosință asupra terenului. Soluția instanței de

apel a fost menținută prin Decizia nr. 1872 din 21 mai 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Prin raportare la hotărârile mai sus

evocate, sentința nr. 849/C/2010 a Tribunalului Bihor reține, pe de o parte, că

s-au analizat clauzele contractului de societate și s-a stabilit, în mod irevocabil,

că pârâta SC Î. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC S.I. SA

doar dreptul de folosință asupra terenului obiect al contractului de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, nu și dreptul de proprietate.

Dacă s-ar admite acțiunea, s-ar anula

contractul și s-ar restabili situația anterioară încheierii lui, reclamanta nu

ar obține nici un folos practic pentru că aceste terenuri nu ar putea intra în

proprietatea sa cu titlu de aport în natură.

Pe de altă parte, s-a reținut că

pârâta a vândut terenurile ulterior datei la care instanțele au stabilit în mod

irevocabil, că ceea ce s-a aportat a fost dreptul de folosință și nu cel de

proprietate, astfel că nu se poate reține intenția sa frauduloasă și nici cauza

ilicită iar inițierea unui nou proces, deși există autoritate de lucru judecat,

nu este de natură să conducă la altă concluzie.

În acest cadru instanța de apel, în

mod greșit a admis apelul și a anulat hotărârea instanței de fond, cu

consecința trimiterii spre rejudecare a primelor două capete de cerere din

acțiunea formulată, considerând că sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor

nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat în cauză.

Puterea de lucru judecat de care se

bucură o hotărâre judecătorească semnifică faptul că o cerere nu poate fi

judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a

exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res

judicato pro veritate habetur).

Această hotărâre, prin efectul

autorității de lucru judecat, exclude posibilitatea judecării unui nou litigiu

între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză deoarece nu se

poate reține un interes (privit ca și condiție de exercițiu al acțiunii civile)

diferit în promovarea celor două acțiuni ci, dimpotrivă, acesta apare ca fiind

identic în ambele procese.

Chiar dacă hotărârea reținută cu

autoritate de lucru judecat statuează asupra unei excepții de procedură,

această hotărâre are autoritate de lucru judecat asupra aspectului tranșat și

se impune în litigiul dedus judecății cu această forță, în contextul în care nu

s-au prezentat elemente noi de natură să conducă la concluzia că interesul

reclamantei este unul diferit față de cel afirmat în litigiul soluționat prin

sentința civilă nr. 849/2010.

Noul cod de procedură civilă în art.

430 alin. (1) reglementează expres evoluția doctrinară din această perspectivă

și stabilește că hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepții

procesuale are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la

chestiunea tranșată.

În egală măsură, nu poate fi neglijat

nici efectul pozitiv al puterii de lucru judecat care se degajă din hotărârea

din 2010, în sensul că sub aspectul fundamentului juridic al acțiunii în

nulitate s-a reținut că nu există cauză ilicită și intenție frauduloasă la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere.

Argumentul reținut de instanța de

apel, potrivit căruia capătul de cerere în desființarea contractului de ipotecă

autentificat din 2007 încheiat între SC I.T. SRL și SC K.R. SA nu a făcut

obiectul nici unuia dintre cele două dosare și, totuși, nu a fost supus

analizei instanței de fond, nu își găsește corespondent în cererea de chemare

în judecată precizată succesiv în faza judecății în primă instanță.

Instanța de apel nu a observat ultima

precizare și reformulare făcută de intimata-reclamantă în fața instanței de

fond, sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, în care nu se mai

regăsește acest obiect.

În mod greșit, instanța de apel a

admis apelul și a anulat hotărârea instanței de fond cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecarea tuturor capetelor de cerere deoarece, cu privire la

primele două capete de cerere, sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor se

impune cu autoritate de lucru judecat, așa cum corect a reținut instanța de

fond.

În ceea ce privește al treilea capăt

de cerere, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină

loc de act autentic de transfer al nudei proprietăți a terenului înscris în

C.F. Oradea, din patrimoniul SA Î. SA, în patrimoniul SC S.I. SA, decizia

instanței de apel prin care s-a anulat hotărârea primei instanțe și s-a trimis

cauza spre rejudecare a intrat în puterea lucrului judecat deoarece nu a fost

criticată prin recursul declarat.

Față de considerentele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței

recurate în sensul că, anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre

rejudecare, privește doar soluția dată celui de-al treilea capăt de cerere din

acțiunea promovată.

Pe cale de consecință, hotărârea

instanței de fond sub aspectul soluționării primelor două capete de cerere, în

temeiul excepției autorității de lucru judecat, va fi păstrată.

Recursul declarat de pârâta SC K.R. SA

va fi admis pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, prin încheierea de

dezbateri din 21 mai 2013, parte integrantă din hotărârea pronunțată, a luat

act de cererea reclamantei SC S.I. SA, de renunțare la judecată în

contradictoriu cu pârâta SC K.R. SA, în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond în partea

care consfințește actul de dispoziție al reclamantei nu a fost atacată cu apel

de niciuna dintre părți, iar față de intimata-pârâtă SC K.R. S