ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2619/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 296/Com din 4 iunie 2013, Tribunalul Bihor a admis excepția autorității de lucnj judecat, invocată de pârâtele SC Î. SA și SC I.T. SRL și, în consecință: A respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC S.I. SA - societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu pârâtele SC I.T. SRL și SC Î. SA. A respins ca nefondată cererea formulată de pârâte privind amendarea reclamantei în conformitate cu prevederile art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. A respins cererea pârâtelor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond analizând cu prioritate excepțiile invocate, a stabilit următoarele: Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele SC Î. SA și SC I.T. SRL prin prisma prevederilor art. 166 C. proc. civ., și art. 1201 C. civ., este întemeiată. Sub aspectul condițiilor cumulative ale efectului negativ al puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor art. 120 1 C. civ. rezultă că legea civilă indică trei condiții cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți, aceleași elemente care configurează cererea de chemare în judecată. S-a arătat că reclamanta, prin prezenta acțiune solicită ceea ce a mai fost solicitat prin acțiunile ce au format obiectul Dosarelor cu nr. 893/111/2008 și cu nr. 7876/111/2006.

Referitor la cauză, element ce are în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă cu cauza acțiunii, cu dreptul subiectiv sau cu mijloacele de probă ale temeiului juridic, din perspectiva art. 120 1 C. civ., are în vedere fundamentul juridic al noii cereri. Referitor la cel de-al treilea element - părțile - constant se subliniază în literatură că art. 120 1 C. civ., referindu-se la „aceleași părți. în aceeași calitate" are în vedere nu numai prezența lor fizică, ci și cea juridică, adică participarea lor în proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant. Astfel, dacă în ambele procese participă aceleași persoane, ca titulare ale dreptului ce formează obiectul litigiului, există identitate de părți chiar dacă într-un proces o parte a figurat ca reclamantă și cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calități sunt inversate.

În cazul de față, în ceea ce privește cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare în sensul radierii întabulării SC I.T. SRL în baza C.V.C. din C.F. și B din C.F. până la C.F., respectiv a privilegiului vânzătoarei SC Î. SA pentru plata prețului și interdicția de vânzare, instituită de SC I.T. SRL în favoarea SC Î. SA prin C.V.C. din 2007 a reținut următoarele: Dosarul nr. 893/111/2008: obiect, părți, cauză. Prin cererea de chemare în judecată formulată de SC S.I. SA prin administrator judiciar C.V.A. Ipurl, susținută și de intervenția accesorie formulată de SC M.T. SA s-a solicitat, în contradictoriu cu SC I.T.

SA și SC Î. SA (capătul principal al acțiunii): constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 ianuarie 2007 și - subsecvent -rectificarea cărții funciare (capătul accesoriu al acțiunii). În ceea ce privește cauza acțiunii (în sensul de situație de fapt calificată juridic, sau „fundamentul raportului juridic dedus judecății"), s-au invocat dispozițiile art. 948 - 966-968 C. civ. privind cauza ilicită (ca și în prezenta acțiune). Numărul de Dosar s-a modificat în 7569/111/2010 ulterior suspendării cauzei. SC S.I. SA și SC M.T. SA au formulat apel împotriva soluției de la fond, iar prin Decizia nr. 30/C/2011/A din 22 martie 2011 Curtea de Apel Oradea a respins apelurile, soluție irevocabilă prin nerecurare.

Cu privire la al treilea capăt de cerere care vizează pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de transfer al nudei proprietăți a terenului înscris în C.F. Oradea din patrimoniul înfrățirea în patrimoniul SC S.I. SA: Dosarul nr. 7876/111/2006: obiect, părți, cauză Reclamanta SC M.T.

SA București a formulat, în contradictoriu cu SC Î. SA și, pentru opozabilitate, cu SC S. SA - o acțiune în constatare prin care solicită instanței constatarea dreptului de proprietate al SC S. SA asupra terenurilor de sub construcții în suprafață de 49.203 mp, drept ce ar exista în patrimoniul SC S. SA încă de la constituire în 1992; subsecvent, obligarea pârâtei la intabularea terenurilor în favoarea SC S. SA; În motivarea acțiunii: (a) prin Contractul de societate al Stimin, din 1992, înfrățirea a aportat inclusiv dreptul de proprietate asupra terenurilor; (b) în schimbul aportării dreptul de proprietate asupra terenurilor - alături de aportarea clădirilor și utilajelor înfrățirea a dobândit la constituire un număr de 188.000 acțiuni nominative, corespunzător unui procent de 47% din capitalul social.

În Dosarul nr. 7876/111/2006, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la Decizia nr. 498 din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr. 2861/C/2000, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție pronunțată în Dosarul nr. 773/2001.

Asupra interpretării art. 4.4 raportat la art. 6.2 din contractul de societate al Stimin, instanțele s-au pronunțat irevocabil în sensul că, la constituire pârâta a aportat numai dreptul de folosință al terenurilor, că după ce obținerea titlului de proprietate pe terenuri urma evaluarea terenurilor, majorarea de capital social și atribuirea de acțiuni conform Legii nr. 31/1990, că în contractul de societate se precizează expres faptul că pentru ceea ce pârâta a aportat la constituire (drept de folosință în privința terenurilor) a vărsat integral aportul în natură, în schimbul căruia a dobândit, în 1992, 188.000 de acțiuni, corespunzător cotei de 47% din capitalul social al Stimin: - „terenul, ca aport în natura la capitalul social, a fost adus de înfrățirea numai cu titlu de drept de folosință, nu cu titlu de proprietate, pentru că, de altfel, nici nu era posibil întrucât, la momentul constituirii Stimin, terenul nu era proprietatea înfrățirea"; - „urma ca în termen de 6 luni de la data la care înfrățirea va obține titlul de proprietate asupra respectivului teren, să se facă evaluarea și cuprinderea acestuia în capitalul social al Stimin cu drept de proprietate, potrivit prevederilor legale; această evaluare, obligatorie conform art. 210 din Legea nr. 31/1990, nu s-a realizat";

- „aportarea terenului în proprietate ca urmare a evaluării presupune de altfel o majorare corespunzătoare a capitalului social, iar acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere acționarilor în condițiile prevăzute de art. 210, 211 din Legea nr. 31/1990, ceea ce de asemenea nu s-a realizat"; - ,,art. 6.2 din contractul de societate al Stimin arată că înfrățirea deține 188.000 de acțiuni fiind acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la înființarea societății inclus în proporție de 47%; înfrățirea are acțiunile acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituire, deci corespunzător dreptului de folosință al terenului". În Dosarul nr. 7876/111/2006 s-a pus în discuție aceeași problemă, interpretarea și consecințele art. 4.4, constatare care a fost făcută anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Drept dovadă, în Dosarul nr. 7876/111/2006, acțiunea SC M.T. SA a fost respinsă tocmai pentru autoritate de lucru judecat. În Dosarul nr. 7876/111/2006, Curtea de Apel Oradea a soluționat cauza prin Decizia nr. 67/30 iunie 2009, apelul formulat de SC Î. SA a fost admis, fiind schimbată în tot sentința Tribunalului Bihor, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de SC M.T. SA București, pentru autoritate de lucru judecat. În recursul formulat de SC M.T. SA București, Dosarul nr. 7876/111/2006 a devenit nr. 7103/1/2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia nr. 67 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, a fost menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins ca nefondat recursul SC M.T.

SA București, prin Decizia din 21 mai 2010. Se arată că principiul autorității lucrului judecat are la bază regula că o constatare, făcută printr-o hotărâre irevocabilă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta cu scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției, cât și pentru a împiedica contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți SC Î. SA în cazul nostru) sau constatările făcute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces. Întrucât există autoritate de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcții, SC Î. SA a înstrăinat cea ce a avut în proprietate și este menționat în cartea funciară situația de proprietar tabular, existând o decizie definitivă și irevocabilă a Curții Supreme de Justiție.

În speță, dreptul pretins este dreptul de proprietate asupra suprafeței de 49.203 mp, pretins rezultat din același act juridic -contractul de societate SC S. SA din 1992. Instanța nu a putut reține apărările reclamantei în ceea ce privește excepția invocată, în sensul că nu ar fi îndeplinită cerința triplei identități întrucât în Dosarele menționate cu nr. 893/111/2008 și nr. 7876/111/200, solicitările reclamantei SC S.I. SA față de pârâte, au fost fondate pe pretinderea respectării obligației de a da, pe când prezenta cerere de chemare în judecată are la bază nerespectarea de către pârâte a obligației de a face, asumată față de reclamantă. Aceasta întrucât, așa cum s-a menționat, există autoritate de lucru judecat chiar dacă obiectul acțiunii este formulat diferit, dar scopul urmărit de reclamant, scopul final este același.

în cazul de față, în toate cererile de chemare în judecată a urmărit un singur lucru: obținerea dreptului de proprietate asupra aceleiași suprafețe de 49.203 mp, respectiv publicitatea imobiliară consecutivă - adică suprafața de 49.203 mp să fie recunoscută ca fiind proprietatea SC S.I. SA sau să i se permită exercitarea acestui pretins drept de proprietate. Pentru aceste motive, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtele SC Î. SA și SC I.T. SRL și, în consecință, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC S.I. SA, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu pârâtele SC I.T. SRL și SC Î. SA. Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel apelanta reclamantă SC S.I.

SA - prin lichidator judiciar C.V.A. Sprl, solicitând admiterea apelului și, pe cale de consecință, modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul de a se dispune respingerea excepției autorității de lucru judecat și continuarea judecării cauzei. Prin Decizia civilă nr. 95/C/2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC S.I. SA, prin administrator judiciar C.V.A. Sprl în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC I.T. SRL, SC înfrățirea SA, prin administrator judiciar Casa de Insolventă Transilvania - Filiala Bihor Sprl și SC SC K.R. SA Societate în Comandită, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel și-a fundamentat decizia pe următoarele considerente: Potrivit art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și poartă între aceleași părți, având aceeași calitate. Obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenția concretă a reclamantului, prin care se urmărește protecția unui drept sau a unui interes legitim. Cauza cererii de chemare în judecată, față de care se verifică existența autorității de lucru judecat, este reprezentată de temeiul juridic al cererii, raportul juridic litigios, precum un contract, succesiune, accesiune etc. Prima instanță, în mod greșit, a admis excepția autorității de lucru judecat față de hotărârea prin care s-a soluționat irevocabil Dosarul nr. 7876/111/2006, devenit Dosarul nr. 7103/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de apel reține că în Dosarul nr. 7876/111/2006, prin Decizia nr. 67/30 iunie 2009 a fost schimbată, în tot, sentința Tribunalului Bihor în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de SC M.T. SA București pentru autoritate de lucru judecat, decizie devenită irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție. în acest dosar s-a reținut autoritatea de lucru judecat față de Decizia nr. 498/2000 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr. 2861/C/2000, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului. Între obiectul celor două cereri nu există identitate, contrar celor reținute de către prima instanță, în sensul că ar exista autoritate de lucru judecat întrucât se urmărește același scop.

S-a reținut că prin cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7876/111/2006, reclamanta SC M.T. SA București a solicitat în contradictoriu cu SC Î. SA și SC S.I. SA, a se stabili intenția reală a părților la încheierea contractului de societate din 19 iunie 2008 în sensul că SC Î. SA s-a obligat să aducă drept aport în natură proprietatea asupra terenurilor, conform anexei 3 la contract și să se dispună obligarea SC Î. SA la întabularea acestui teren în favoarea SC S.I. SA Oradea. Cu privire la această acțiune s-a reținut că există autoritate de lucru judecat față de Decizia nr. 49.3/2000 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a statuat că la constituirea societății, SC Î. SA a adus ca aport în natură numai dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor.

Prin acțiunea din Dosarul nr. 7876/111/2006 s-a urmărit constatarea și întabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 49.203 mp, ca efect al aportului la capitalul social adus de intimata SC Î. SA. Prin prezenta acțiune nu se urmărește constatarea dreptului de proprietate, cu efect retroactiv, pe cale de interpretare a clauzelor contractului de societate, ci dobândirea lui, cu efect pentru viitor, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare autentic, asupra nudei proprietăți a aceluiași teren. În ceea ce privește cauza cererii de chemare în judecată, respectiv capătul 3 al acțiunii, nu există identitate între prezenta cerere și cea soluționată în Dosarul nr. 7876/111/2006, chiar dacă sunt întemeiate pe același contract de societate, aceeași clauză cuprinsă la art. 4.4.

În primul dosar, cauza cererii a constituit-o clauza cuprinsă la art. 4.4 din contract, interpretată ca statuând un aport în natură din partea intimatei SC Î. SA, reprezentat de proprietatea asupra terenului aferent construcțiilor. în schimb, în prezentul litigiu, pornind de la interpretarea dată irevocabil acestei clauze de către instanțele de judecată, ca reprezentând un aport al dreptului de folosință, apelanta reclamantă își întemeiază cererea pe aceeași clauză, însă interpretând-o ca fiind o promisiune de vânzare cumpărare. Nu poate fi calificată drept identică cauza din cele două cereri doar prin referire strict la art. 4.4 din contractul de societate, ci trebuie avută în vedere calificarea și interpretarea diferită a acestei clauze contractuale.

Nu există identitate de cluză între o acțiune în revendicare întemeiată pe un contract și o acțiune în revendicare întemeiată pe uzucapiune, chiar dacă scopul urmărit este același, dobândirea dreptului de proprietate.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat între prezentul litigiu, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 2007 și restabilirea situației de C.F., și litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008, devenit nr. 7569/111/2010, soluționat prin sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, definitivă și irevocabilă s-a constatat următoarele: Prin sentința nr. 849/J/2010 a Tribunalului Bihor, cererea reclamantei a fost respinsă ca lipsită de interes, având în vedere că dacă s-ar dispune constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, reclamanta nu ar obține nici un folos practic, întrucât s-a stabilit irevocabil că SC Î. SA a adus ca aport în natură numai folosința terenului, astfel că, prin anularea contractului de vânzare cumpărare, dreptul de proprietate nu ar intra în patrimoniul reclamantei.

Instanța de apel a reținut că autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat care este exclusivitatea, adică să nu mai fie posibil un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și având aceeași cauză. Prin urmare, fiind o parte a puterii de lucru judecat, dacă nu se poate reține existența puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, cu,atât mai puțin nu se poate reține existența autorității de lucru judeca-. întrucât lipsind toate efectele puterii de lucru judecat, lipsește și exclusivitatea. Se mai reține că se bucură de putere de lucru judecat numai hotărârea prin care acțiunea este soluționată în fond, nu și când a fost judecată pe cale de excepție procesuală, cum s-a întâmplat în speță, prin sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, întrucât instanța nu a analizat fondul pretențiilor deduse judecății.

Se bucură de putere de lucru judecat doar soluția dată excepției procesuale, neexistând o soluție dată asupra fondului. În consecință, instanța de apel a apreciat că, în mod greșit, s-a reținut autoritatea de lucru judecat față de o sentință prin care cererea de chemare în judecată a fost soluționată pe o excepție procesuală, fie ea și de fond și absolută. Instanța a mai reținut că apelanta reclamantă a mai formulat un capăt de cerere ce nu a făcut obiectul nici unuia din cele două dosare față de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat, respectiv desființarea contractului de ipotecă autentificat din 2007 pentru suma de 10.035.000 lei încheiat între SC I.T. SRL și SC K.R. SA, prin cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008, solicitându-se doar radierea ipotecii.

Or, această solicitare nu a mai fost supusă analizei instanței de judecată, astfel că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, neexistând nici una din cele trei identități, de părți, obiect și cauză. Pentru aceste motive hotărârea instanței de fond a fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele SC I.T. SRL și SC SC K.R. SA, societate în comandită. Recurenta-pârâtă SC I.T. SRL a solicitat prin cererea de recurs admiterea recursului și modificarea deciziei recurate numai în ceea ce privește respingerea excepției autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere prin care apelanta SC S.I. SA a solicitat constatarea nulității absolute, pentru cauză ilicită, a contractului de vânzare-cumpărare din 2007 și rectificarea corespunzătoare a cărții funciare.

Recurenta-pârâtă SC I.T. SRL a criticat decizia recurată pentru motive de nelegalitate subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A arătat că în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, cu privire la capătul de cerere care vizează nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007, rectificarea cărții funciare, se impune reținerea autorității de lucru judecat față de Dosarul nr. 893/111/2008 (nr. 7569/111/2010). Lipsa de interes în formularea unei acțiuni care să aibă ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare, a intrat în puterea de lucru judecat. Recurenta arată că a invocat la fond excepția autorității de lucru judecat cu privire la lipsa de interes a apelantei-reclamante SC S.I.

SA de a formula din nou acțiunea cu privire la care Tribunalul Bihor s-a pronunțat deja irevocabil în Dosarul nr. 7569/111/2010 prin respingerea acesteia, în baza unei excepții procesuale, respectiv a lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată (sentința civilă nr. 849/2010 - rămasă irevocabilă prin nerecurare de către SC S. SA). Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă și trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct. Astfel, cel ce se adresează în justiție pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda astfel, întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această condiție de exercitare a dreptului la .acțiune este principiul necesității practice a acțiunii, adică dacă cel interesat n-ar recurge la serviciul organelor jurisdicționale, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil.

Obiectul cererii din Dosarul nr. 7569/111/2010 (anterior nr. 893/111/2008) este identic cu obiectul capătului de cerere din prezenta cauză: nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare. Reclamanta a invocat că temeiul de drept decurge din cauza ilicită, învederând în acest sens dispozițiile art. 948, art. 966, art. 968 C. civ. Prin urmare și temeiul legal invocat este identic cu cel la care se face referire prin prezenta cauză. Cauza acțiunii este scopul către care se îndreaptă voința celui care reclamă. Or, scopul urmărit de către reclamant prin prezenta acțiune este același cu cel avut în vedere la momentul formulării cererii de chemare în judecată din dosarul mai sus iterat, ambele cereri având aceeași finalitate, anularea contractului din 18 ianuarie 2007 și transmiterea dreptului de proprietate către Stimin Industries.

Câtă vreme Tribunalul Bihor a arătat că cererea prin care SC S.I. SA solicită anularea contractului încheiat între SC I.T. SRL și SC Î. SA este lipsită de Interes, chiar și în ipoteza constatării nulității acestui contract, neexistând un folos practic pentru reclamantă, o altă soluție nu ar putea fi pronunțată în prezenta cauză. Instanța de apel a analizat efectul de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești numai prin' prisma exclusivității nu și a caracterului obligativității.

Efectul de „lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: - Stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea); - Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea). Instanța de apel a reținut, la fila 13 parag.

4, în ceea ce privește invocarea de către recurenta-pârâtă a excepției autorității de lucru judecat în privința nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2007 și rectificarea cărții funciare, precum și a puterii de lucru judecat sub aspectul lipsei de interes în exercitarea acestei acțiuni, că "autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat care este exclusivitatea, adică să nu mai fie posibil un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și având aceeași cauză.

Prin urmare, fiind o parte a puterii de lucru judecat, dacă nu se poate reține existența puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, cu atât mai puțin nu se poate reține existența autorității de lucru judecat, întrucât lipsind toate efectele puterii de lucru judecat, lipsește și exclusivitatea." Recurenta-pârâtă motivează că pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Consideră că instanța de apel, în mod greșit, a analizat doar aspectul ce vizează exclusivitatea hotărârii judecătorești invocate, nu și obligativitatea acesteia în ceea ce privește problema de drept soluționată irevocabil și care se bucură de efectele puterii de lucru judecat, respectiv a lipsei de interes în exercitarea acțiunii (strict cu privire la capătul de cerere referitor la nulitate). Recurenta arată că lipsa de interes subzistă și în cazul de față întrucât: 1. Chiar dacă, prin reductio ad absurdum, s-ar admite acțiunea și s-ar dispune anularea contractului din 18 ianuarie 2007, o asemenea situație juridică nici nu vatămă, nici nu profită SC S.I. SA, al cărei patrimoniu nu poate fi reîntregit în nicio măsură cu dreptul de proprietate al acestor terenuri; 2. Efectul unei eventuale hotărâri de admitere pe fond a prezentei acțiuni ar fi o revenire a dreptului de proprietate de la cumpărător la vânzător, adică de la SC I.T.

SRL la SC Î. SA. La acest moment situația de fapt nu a suferit nicio modificare cu referire la aspectele care au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței nr. 849/2010 în Dosarul nr. 7569/111/2010, așa încât se impune menținerea aceleiași soluții și admiterea autorității de lucru judecat. Câtă vreme Tribunalul Bihor a arătat că cererea, prin care SC S.I. SA solicita anularea contractului încheiat între SC I.T. SRL și SC Î. SA, este lipsită de interes, chiar și în ipoteza constatării nulității acestui contract, neexistând un folos practic pentru reclamantă, o altă soluție nici nu ar putea fi pronunțată în prezenta cauză.

Constatarea nulității absolute a contractului nr. 71/2007 cu consecința rectificării C.F., a fost anterior solicitată în Dosarul nr. 893/111/2008 (7569/111/2010); În ambele acțiuni au fost invocate aceleași texte de lege - același temei juridic - art. 948, art. 966, art. 968; Există identitate de fundament juridic, motivul de nulitatea absolută invocat fiind același, respectiv cauza ilicită, iar finalitatea acțiunii este aceea de a scoate bunul din patrimoniul SC I.T. SA; Constatarea nulității absolute a contractului din 2007 cu consecința rectificării C.F., nu mai poate fi exercitată de către SC S.I. SA la acest moment întrucât s-a statuat cu putere de lucru judecat că nu există un interes legal ocrotit în acest sens.

În ceea ce privește capătul de cerere care vizează pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de transfer al nudei proprietăți a terenului înscris în C.F. Oradea din patrimoniul înfrățirea în patrimoniul SC S.I. SA s-a făcut mențiunea, că apelanta se referă la cel de-al treilea petit, ca fiind solicitarea principala, completând, de data aceasta, cu referire la cauză, că fundamentul este promisiunea asumată de înfrățirea de a transfera dreptul de proprietate către SC S.I. SA.

Sub acest aspect, urmează a se constata că principalul capăt de cerere este constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2007. De altfel, nici nu s-ar putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act de transfer al proprietății de la înfrățirea către SC S. SA din moment ce recurenta este în prezent proprietar de drept iar contractul de vânzare-currparare din 2007 este valabil și nu mai poate fi desființat întrucât nu este îndeplinită o cerință esențială pentru exercitarea acțiunii cu acest obiect și anume interesul, excepția lipsei de interes intrând în puterea de lucru judecat. În drept a invocat art. 299 și urm. C. proc. civ. Recurenta-pârâtă SC SC K.R. SA, societate în comandită a solicitat prin cererea de recurs casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea corectei stabiliri a cadrului procesual, din punct de vedere al părților prin excluderea recurentei-pârâte, SC SC K.R.

SA de la judecata apelului. Recurenta-pârâtă SC SC K.R. SA, societate în comandită a precizat că aspectele care fac obiectul criticilor sale sunt doar de ordin procedural și nu înțelege să critice modu! de soluționare a excepției autorității de lucru judecat. Astfel, consideră că nu trebuia să facă parte din cadrul procesual al apelului, dată fiind renunțarea la judecata formulată de reclamantă în fața instanței de fond. A criticat decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., art. 166 C. proc. civ., art. 246 C. proc. civ., art. 1201 C. civ. din 1865 dar și a principiului disponibilității ce guvernează actele părților în procesul civil. Incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., și anume cazul în care instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În cazul de față reclamanta Stimin a înțeles să stabilească un cadrul procesual inițial în care a figurat și pârâta-recurentă SC K. SA, înțelegând ulterior să renunțe la judecată în contradictoriu cu aceasta și să precizeze capătul de cerere din acțiune, ce viza aceasta pârâta, într-o formă care să excludă orice participare a SC K. SA în proces. Stabilirea cadrului procesual pasiv final s-a realizat la data de 21 mai 2013, când instanța fondului (Tribunalul Bihor), luând act de voința reclamantei SC S. SA exprimată în cererea de renunțare la judecată, a dispus scoaterea din cauză a recurentei SC K. SA, astfel încât sentința comercială nr. 296/Com/2013 s-a pronunțat numai față de SC S. SA, SC I.T.

SA și SC Î. SA. Voința de renunțare la judecată fată ce SC K. SA a fost confirmată și prin aceea că Stimin a criticat sentința fondului numai prin raportare la modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, fără referire la alte aspecte ce ar fi implicat SC K. SA. Cu toate acestea Curtea de Apel Oradea, ca instanța de apel, a dispus citarea în cauză a recurentei SC K. SA și a pronunțat Decizia civilă nr. 95/C/2013 și față de aceasta, astfel încât toate dispozițiile hotărârii îi sunt opozabile recurentei SC K. SA deși nu mai figura drept pârâtă încă din faza fondului. În cauză au fost încălcate atât principiul disponibilității părții, care și-a manifestat în mod expres voința de a renunța la judecată, cât și dispozițiile art. 246 C. proc.

civ., care stabilesc dreptul reclamantului de a renunța oricând la judecată. Totodată, sunt încălcate și dispozițiile art. 85-100 C. proc. civ., care stabilesc condițiile în care se efectuează citațiile și comunicarea actelor de procedură, precum și persoanele față de care se îndeplinesc, și anume "părțile" cauzei. Arată că dispozițiile art. 261 C. proc. civ. stabilesc elementele pe care le va cuprinde hotărârea judecătoreasca și menționează la pct. 2 elementele de identificare ale părților. în cazul de față, SC K. SA nu mai avea calitatea de parte pentru a figura în dispozitivul deciziei recurate. Având în vedere că soluția scoaterii din cauză a recurentei SC K. SA nu a făcut obiectul vreunei cai de atac, aceasta a dobândit autoritate de lucru judecat, iar citarea în fața instanței de apel încalcă dispozițiile art. 1201 C. civ.

raportat la art. 166 C. proc. civ. Din punct de vedere al efectelor produse de încălcarea dispozițiilor procedurale, acestea nu pot fi înlăturate sau remediate fără desființarea deciziei civile recurate. Aceasta deoarece recurenta SC K. SA suporta consecințele pronunțării hotărârii din apel, trimiterea spre rejudecare fiindu-i opozabilă, urmând să facă parte din nou din cadrul procesual al fondului și putând fi pusă în situația de a suporta plata cheltuielilor de judecată aferente fazei de judecată a apelului. Dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instituie sancțiunea anularii actului procedural în cazul în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Vătămarea produsă SC K. SA exista, înlăturarea ei este necesară și oportună, însă nu există o altă cale procedurală decât anularea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

A invocat și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., și anume cazul în care instanța de judecată "a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut". Curtea de Apel Oradea, ca instanța investită cu soluționarea caii de atac a apelului formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor nr. 296/Com/20l3, era obligată să se pronunțe exclusiv asupra aspectelor cu care era sesizată prin motivele de apel. Apelul a fost promovat de reclamanta Stimin, obiectul privind numai modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat de către instanța de fond. Cu toate acestea, dispunând citarea în cauză a recurentei SC K. SA și prezentând argumente legate de existența unui capăt de cerere vizând această recurentă (pagina 13 ultimul paragraf), instanța de apel s-a pronunțat pe un aspect asupra căruia nu a fost învestită de către apelanta Stimin.

Hotărârea menționează: "Instanța mai reține că apelanta-reclamantă a formulat un capăt de cerere. respectiv desființarea contractului de ipotecă autentificat din 2007 pentru suma de 10.035.000 lei încheiat între SC I.T. SRL și SC K.R. SA". Or, acest capăt de cerere nu mai există în această formă, prin cererea depusă la data de 21 mai 2013 reclamanta S. renunțând la soluționarea acestuia, precizându-l într-o formă ce excludea în orice mod implicarea SC K. SA în litigiu. Pentru aceste motive, apreciază că instanța de apel a luat în considerare critici și aspecte asupra cărora nu fusese învestită de către apelanta SC S. SA invalidând, implicit, consecințele juridice ale ultimei precizări de acțiune și cererea de renunțare la judecată, deși nicio parte nu criticase soluția instanței de fond cu privire la renunțarea la judecată.

Incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pronunțarea unei hotărâri fără temei legal, sau cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii. În acest sens arată că în măsura în care instanța de recurs ar aprecia că, strict tehnic, argumentele recursului nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicită a fi analizate prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere aceleași aspecte și anume: greșita introducere și citare în cauză a SC K. SA în calitate de pârâtă-intimată în fața instanței de apel, încălcarea dispozițiilor procedurale privind renunțarea la judecată, cele privind citarea și comunicarea actelor de procedură, cele privind efectele hotărârilor judecătorești și încălcarea principiului disponibilității.

În această situație, dacă se va reține numai incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită modificarea deciziei Curții de Apel Oradea în sensul excluderii recurentei SC K. SA din cadrul procesual, reținându-se că aceasta a fost scoasă din cauză în urma cererii de renunțare la judecata formulată de reclamanta Stimin la data de 21 mai 2013, cerere de care s-a luat act de Tribunalul Bihor și care nu a fost contestată de niciuna din părți, dobândind autoritate de lucru judecat. În drept a invocat art. 304 pct. 5. 6, 9 C. proc. civ., art. 313, art. 315 alin. (2) C. proc. civ., art. 246, art. 261 C. proc. civ., art. 105 C. proc. civ. Legal citată, intimata-reclamantă SC S.I. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de SC SC K.R.

SA, societate în comandită în principal ca fiind inadmisibil, lipsit de interes și, în subsidiar nefondat. Intimata-reclamantă a arătat că, deși instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată, hotărârea primei instanțe s-a pronunțat și în contradictoriu cu recurenta SC K. SA. Împotriva acestei părți a sentinței de fond nici recurenta SC K. SA și nici celelalte părți nu au formulat apel, motiv pentru care consideră că este inadmisibil a se îndrepta prin intermediul recursului împotriva deciziei din apel, o parte a unei sentințe de fond neapelate de niciuna dintre părți și, ca atare, modificată în apel.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, intimata-reclamantă, după ce prezintă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acest element al acțiunii civile, consideră că recurenta SC K. SA nu justifică interes în exercitarea căii de atac pentru că acțiunea principală, astfel cum a fost modificată ulterior, nu mai vizează o judecată în contradictoriu cu această recurentă. În subsidiar, intimata apreciază că se poate îndrepta direct în recurs eroarea săvârșită, prin modificarea, în parte, a deciziei din apel, în sensul reținerii că recurenta SC K. SA nu mai era parte în dosar. Referitor la recursul promovat de recurenta-pârâtă, SC I.T.

SRL a solicitat respingerea acestuia deoarece fundamentul (cauza debendi) a cererii de chemare în judecată dedusă judecății este promisiunea (obligația) asumată de SC Î. SA prin clauza contractuală referitoare la evaluarea și cuprinderea terenului în capitalul social al societății, după obținerea titlului de proprietate asupra respectivului teren. în schimb, cauza cererilor de chemare în judecată din Dosarul nr. 7876/111/2006 și 893/111/2008 nu a fost promisiunea pentru viitor ci pretenția de constatare a dobândirii anterioare a dreptului de proprietate prin înseși efectele contractului de societate, motiv pentru care consideră că este vorba de cu totul altă problemă litigioasă care nu a fost ridicată anterior prezentului litigiu și față de care nu avea cum să fie reținută excepția lipsei de interes.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate precum și de apărările formulate reține următoarele: Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 1201 C. civ. din 1864 și art. 166 C. proc. civ. sunt întemeiate pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1201 C. civ. din 1864 „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate" iar în temeiul art. 166 C. proc.

civ. „excepția puterii de lucru judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs". Principiul puterii de lucru judecat presupune că nu mai este posibilă judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți dar, și că nu este posibilă o eventuală contradicție între cele două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor fărute într-o hotărâre judecătorească printr-o altă hotărâre judecătorească ulterioară, dată în alt proces.

Pornind de la acest principiu se constată că atât în cauza dedusă judecății (limitat la ceea ce s-a criticat, adică soluția de desființare cu trimitere sub aspectul primelor două capete de cerere) cât și în cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 893/111/2008 (nr. 7569/111/2010) soluționată prin sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor, definitivă și irevocabilă se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză, specifică autorității de lucru judecat. Astfel, atât în litigiul soluționat prin sentința nr. 849/2010 cât și în cauza dedusă judecății obiectul este identic, anume constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 ianuarie 2007 și rectificarea cărții funciare, în sensul radierii înscrisurilor aferente acestui contract.

Aceleași părți se regăsesc în ambele litigii. În ceea ce privește cauzele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, care constituie și cauza celor două cereri de chemare în judecată există, de asemenea, identitatea de natură să atragă incidența autorității de lucru judecat, întrucât, în ambele litigii cauzele de nulitate invocate au fost cauza ilicită pe temeiul art. 948 pct. 4 C. civ. din 1864, art. 966 și art. 968 C. civ. din 1864, decurgând din interpretarea clauzei prevăzute de art. 4.4 din contractul de societate, în sensul că pârâta înfrățirea SA s-a obligat ca după obținerea titlului de proprietate asupra terenului (a cărui folosință a adus-o ca aport în natură la constituirea SC S.I.

SA) să constituie dreptul de proprietate prin înscrierea în cartea funciară în favoarea SC S. SA. S-a reținut că acest fapt nu s-a mai realizat iar încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită s-a făcut prin sustragerea pârâtei SC Î. SA de la executarea obligațiilor asumate și cu intenția comună de a frauda societatea reclamantă. Prin sentința civilă nr. 849/2010, Tribunalul Bihor a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamanta SC S.I. SA, reprezentată prin administrator judiciar C.V.A. Ipurl, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta SC M.T. SA împotriva pârâtelor SC Î. SA, SC I.T. SRL și SC SC K.R. SA.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bihor a reținut că între părți s-au mai purtat litigii cu privire la situația terenului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită, făcând o succintă analiză a hotărârilor pronunțate, iar prin raportare la cele statuate în cuprinsul acestora a reținut întemeiată excepția lipsei de interes. În acest sens, s-a evocat sentința civilă nr. 380 din 17 aprilie 2000 prin care s-a admis acțiunea reclamantei SC S.I. SA Oradea și s-a dispus obligarea pârâtei să transmită aportul de capital al terenului aferent construcțiilor în suprafață construită de 49.203 mp.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 498 din 24 octombrie 2000 a admis apelul declarat de pârâta SC Î. Oradea, a schimbat, în tot, sentința civilă criticată și, pe fond, a respins ca, nefondată, acțiunea reclamantei, cu motivarea că din actul constitutiv, art. 4.4, rezultă că în ceea ce privește terenul, reprezentând aportul în natură la capitalul social, acesta a fost adus numai cu titlu de folosință, nu cu titlu de proprietate. în termen de 6 luni de la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate urma a se face includerea acestuia în capitalul social. Acest lucru nu s-a mai realizat, reținându-se că potrivit art. 210 din Legea nr. 31/1990 evaluarea aportului în natură este obligatorie iar aportarea terenului în proprietate ca urmare a evaluării presupune o majorare a capitalului social care nu a mai avut loc.

Soluția instanței de apel a fost menținută prin Decizia nr. 6447/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, din considerentele căreia rezultă că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor actului constitutiv, că s-a aportat doar dreptul de folosință, iar pârâta are acțiunile acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituire. Curtea Supremă a mai motivat că pârâta a fost de bună-credință, aspect care rezultă și din notificările adresate reclamantei de a proceda la evaluarea terenului și majorarea capitalului social în condițiile legii. În continuare, sentința nr. 849/Com/2010 a Tribunalului Bihor a evocat litigiul prin care SC M.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC Î. SA și pe SC S.I.

SA Oradea solicitând instanței să stabilească faptul că intenția reală a părților la încheierea contractului de societate a fost ca pârâta SC Î. SA să aducă, cu titlu de aport în natură la capitalul social, dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor și să se dispună intabularea acestui drept în favoarea SC S.I. SA. Prin sentința comercială nr. 890/Com/2010 a Tribunalului Bihor acțiunea a fost admisă așa cum a fost formulată. Apelul promovat împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 67/C/2009, iar sentința nr. 890/2007 a fost schimbată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii pentru autoritate de lucru judecat.

Instanța de apel a reținut că problema litigioasă a fost tranșată definitiv prin Decizia nr. 498/2000 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 6447/2002 a Curții Supreme de Justiție, hotărâri prin care au fost analizate și interpretate clauzele contractului de societate în sensul că la constituirea societății SC S.I. SA, pârâta SC Î. SA a înțeles să aducă ca aport doar dreptul de folosință asupra terenului de 49.203 mp și nu dreptul de proprietate asupra acestuia, iar acțiunile primite sunt acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituirea societății, corespunzător dreptului de folosință asupra terenului. Soluția instanței de apel a fost menținută prin Decizia nr. 1872 din 21 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin raportare la hotărârile mai sus evocate, sentința nr. 849/C/2010 a Tribunalului Bihor reține, pe de o parte, că s-au analizat clauzele contractului de societate și s-a stabilit, în mod irevocabil, că pârâta SC Î. SA a adus ca aport în natură la capitalul social al SC S.I. SA doar dreptul de folosință asupra terenului obiect al contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, nu și dreptul de proprietate. Dacă s-ar admite acțiunea, s-ar anula contractul și s-ar restabili situația anterioară încheierii lui, reclamanta nu ar obține nici un folos practic pentru că aceste terenuri nu ar putea intra în proprietatea sa cu titlu de aport în natură.

Pe de altă parte, s-a reținut că pârâta a vândut terenurile ulterior datei la care instanțele au stabilit în mod irevocabil, că ceea ce s-a aportat a fost dreptul de folosință și nu cel de proprietate, astfel că nu se poate reține intenția sa frauduloasă și nici cauza ilicită iar inițierea unui nou proces, deși există autoritate de lucru judecat, nu este de natură să conducă la altă concluzie. În acest cadru instanța de apel, în mod greșit a admis apelul și a anulat hotărârea instanței de fond, cu consecința trimiterii spre rejudecare a primelor două capete de cerere din acțiunea formulată, considerând că sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat în cauză.

Puterea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicato pro veritate habetur). Această hotărâre, prin efectul autorității de lucru judecat, exclude posibilitatea judecării unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză deoarece nu se poate reține un interes (privit ca și condiție de exercițiu al acțiunii civile) diferit în promovarea celor două acțiuni ci, dimpotrivă, acesta apare ca fiind identic în ambele procese.

Chiar dacă hotărârea reținută cu autoritate de lucru judecat statuează asupra unei excepții de procedură, această hotărâre are autoritate de lucru judecat asupra aspectului tranșat și se impune în litigiul dedus judecății cu această forță, în contextul în care nu s-au prezentat elemente noi de natură să conducă la concluzia că interesul reclamantei este unul diferit față de cel afirmat în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 849/2010. Noul cod de procedură civilă în art. 430 alin. (1) reglementează expres evoluția doctrinară din această perspectivă și stabilește că hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepții procesuale are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În egală măsură, nu poate fi neglijat nici efectul pozitiv al puterii de lucru judecat care se degajă din hotărârea din 2010, în sensul că sub aspectul fundamentului juridic al acțiunii în nulitate s-a reținut că nu există cauză ilicită și intenție frauduloasă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere. Argumentul reținut de instanța de apel, potrivit căruia capătul de cerere în desființarea contractului de ipotecă autentificat din 2007 încheiat între SC I.T. SRL și SC K.R. SA nu a făcut obiectul nici unuia dintre cele două dosare și, totuși, nu a fost supus analizei instanței de fond, nu își găsește corespondent în cererea de chemare în judecată precizată succesiv în faza judecății în primă instanță.

Instanța de apel nu a observat ultima precizare și reformulare făcută de intimata-reclamantă în fața instanței de fond, sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, în care nu se mai regăsește acest obiect. În mod greșit, instanța de apel a admis apelul și a anulat hotărârea instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea tuturor capetelor de cerere deoarece, cu privire la primele două capete de cerere, sentința nr. 849/2010 a Tribunalului Bihor se impune cu autoritate de lucru judecat, așa cum corect a reținut instanța de fond. În ceea ce privește al treilea capăt de cerere, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de transfer al nudei proprietăți a terenului înscris în C.F.

Oradea, din patrimoniul SA Î. SA, în patrimoniul SC S.I. SA, decizia instanței de apel prin care s-a anulat hotărârea primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare a intrat în puterea lucrului judecat deoarece nu a fost criticată prin recursul declarat. Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul că, anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, privește doar soluția dată celui de-al treilea capăt de cerere din acțiunea promovată. Pe cale de consecință, hotărârea instanței de fond sub aspectul soluționării primelor două capete de cerere, în temeiul excepției autorității de lucru judecat, va fi păstrată.

Recursul declarat de pârâta SC K.R. SA va fi admis pentru următoarele considerente: Instanța de fond, prin încheierea de dezbateri din 21 mai 2013, parte integrantă din hotărârea pronunțată, a luat act de cererea reclamantei SC S.I. SA, de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâta SC K.R. SA, în temeiul art. 246 C. proc. civ. Hotărârea instanței de fond în partea care consfințește actul de dispoziție al reclamantei nu a fost atacată cu apel de niciuna dintre părți, iar față de intimata-pârâtă SC K.R. S