Decizia nr. 2574/2015 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2552/2011 a Tribunalului Bihor

Față de pârâta de rândul 1 și prepușii săi, pârâții de rândul 2-4 inclusiv sunt incidente prevederile art. 8 din Ordinul nr. 1079/1992, potrivit căruia secțiile E. au competență de control pe teritoriul județului în care sunt organizate, alin. (2) al acestui articol stabilind că comisarii secțiilor teritoriale ale E. pot acționa în baza ordinului comisarului general sau cu acordul directorilor generali ai direcțiilor generale al finanțelor publice și în raza acestor județe, comunicând direcțiilor în cauză rezultatele misiunii. La dosar nu există nici un ordin dat de comisariatul general și nici un acord al directorului din cadrul O. Bihor pentru ca respectivii comisari din cadrul E. Cluj să-și poată exercita atribuțiile lor pe raza județului Bihor, iar actul încheiat de aceștia reprezentat de Note de prezentare din 14 ianuarie 2000 a fost actul generator al dosarului penal și actul generator al pretențiilor fiscalității în cadrul celor două dosare, adică a dosarului penal în care reclamantul a fost acuzat de evaziune fiscală și dosarul de faliment al societății reclamante pe baza căruia finanțele au solicitat deschiderea procedurii falimentului față de societatea reclamantă. Fapta ilicită este clară, raportul de prepușenie nu a fost contestat, prejudiciul există și reprezintă sumele de bani menționate în petit și percepute de finanțe în baza Notei de prezentare. Există raport de cauzalitate întrucât fără nota de prezentare încheiată abuziv, finanțele nu ar fi avut la bază niciun script în baza căruia să solicite sume de bani inexistente, pârâții de rândul 2-4 fiind vinovați de cauzarea acestui prejudiciu, deplasarea lor în județul Bihor făcându-se cu ignorarea dispozițiilor imperative care reglementează competența E. În ceea ce privește prejudiciul cauzat reclamantului s-a arătat că la data de 14 ianuarie 2000, respectiv din anul 1999, SC C. SRL avea angajată o linie de credit pentru care reclamantul a garantat cu bunurile personale, iar în calitate de girant ipotecar este executat silit pentru creditul societății, suma datorată fiind mult mai mare decât cea pretinsă prin acțiune.

Față de pârâta de rândul 5 și prepușii săi, de rând 6-8 inclusiv, sunt incidente prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 26/1994 potrivit căruia polițistul are competență teritorială corespunzătoare unității de poliție din care face parte, în caz de misiune pe raza altei unități de poliție având competența teritorială pentru acea unitate numai polițiștii din cadrul V. având competență teritorială generală. A arătat că prin răspunsurile date de pârâți nu s-a contestat prezența lor la domiciliul reclamantului ori la sediul societății din Oradea, Borș și Episcopia Bihor, deși la dosarul cauzei nu există niciun ordin prin care s-a aprobat vreo misiune pe raza teritorială a unității de poliție arondată Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor aferentă lunii decembrie 1999, ianuarie 2000, astfel că acești pârâți în mod abuziv și-au exercitat atribuțiile lor de serviciu pe raza județului Bihor, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile, întrucât au procedat la ridicarea actelor contabile ale societății și le-au transportat în județul Cluj.

Față de pârâtul de rândul 9 și prepusul său pârâtul de rândul 10 care a susținut că nu are nicio atribuție de control fiind șofer, numele acestuia apare pe procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției din 28 ianuarie 2000 prin care societatea reclamantă a fost sancționată cu confiscarea sumei de 23 miliarde lei vechi, proces verbal în vigoare până la revizuire după terminarea procesului penal. Referitor la prejudiciu, actul încheiat de acest pârât a produs consecințe și mai grave decât Nota de constatare a E. Cluj, deoarece în baza acestui act finanțele județene au solicitat în dosarul de faliment o sumă de peste 150 miliarde lei vechi.

Față de pârâta de rândul 11 și prepușii de rând 12 și 13 (pârâtul de rând 14 fiind decedat, s-a renunțat la judecată) acești polițiști au început urmărirea penală doar în baza datelor din ziar, fără acte premergătoare din care să rezulte săvârșirea vreunei infracțiuni, pârâtul de rândul 13 N. procedând în nenumărate rânduri la percheziționarea sediului societății pe motivul dosarului penal, ridicând acte contabile fără drept.

Față de pârâta de rândul 15 prin prepușii săi de rând 16-19 inclusiv, sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 70/1997 potrivit cărora organele fiscale sunt în drept să încheie acte de control numai și numai în urma unui control efectiv efectuat, ori prin răspunsurile la interogatoriu toți cei trei pârâți au declarat că procesul verbal de control încheiat la data de 10 martie 2000 a fost încheiat în urma controlului, cu toate că aceștia nu au efectuat niciun control, afirmațiile lor la interogatoriu fiind nesincere, cu atât mai mult cu cât la data de 10 martie 2000 tot personalul gărzii se afla în grevă. Apelanții au solicitat ca la antrenarea răspunderii civile delictuale a acestor pârâți să fie avută în vedere Dispoziția nr. 23 din iunie 2000, care a anulat Procesul verbal din 10 martie 2000 pe considerentul că față de societate nu se poate stabili nicio obligație de plată decât în urma efectuării unui control de fond. Aceste aspecte fac dovada prejudiciului cauzat, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și totodată fac dovada că faptele pârâților sunt ilicite în sensul că au încheiat un act de control fără a efectua efectiv controlul, prejudiciul reclamantului constând în executarea sa silită pe baza respectivelor acte. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații M., X. - Z. - E. - secția Cluj, E. Bihor, I. Cluj, I. al Județului Bihor, P., R., S. precum și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea au solicitat respingerea apelului ca nefondat, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, intimatul M. invocând dispozițiile art. 218 alin. (2), art. 221 alin. (1), art. 228 alin. (3) și art. 216 C. proc. civ. precum și art. 56 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, E. Cluj invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât procesul verbal de contravenție invocat de reclamant a fost încheiat de E. care a avut și calitatea de pârâtă în procesul verbal prin care s-a soluționat plângerea contravențională, precizând totodată că în contextul în care controlul a fost efectuat de E. nu era necesar existența unui ordin dat de comisarul general, I. al Județului Cluj invocând excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, intimații P. invocând atribuțiile de serviciu. Prin Decizia civilă nr. 54/A din 09 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/111/2008, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B., atât în nume propriu cât și în calitate de administrator special al SC C. SRL Oradea, prin lichidator Cabinet de Insolvență D. în contradictoriu cu intimații pârâți U., E. Cluj, F., G., H., I. Cluj, J., K., E. Bihor, L., I. al județului Bihor, M., P. Bihor, P., R., S., T., U., N., Y. București și intimat - chemat în garanție Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței civile nr. 2552/C din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost menținută în întregime; fără cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut următoarele: Corect a apreciat instanța de fond că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale întemeiate pe prevederile art. 998-999 alin. (3) și art. 1000 alin. (3) C. civ., întrucât lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu deoarece persoanele fizice pârâte în calitatea lor de funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate în judecată au întocmit procese verbale de contravenție în urma controalelor efectuate în baza ordinelor de serviciu. Faptul că aceste procese verbale de contravenție au fost ulterior anulate nu presupune existența unei fapte ilicite a pârâților și nici nu justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților întrucât prin sentința penală nr. 1315/2005 rămasă definitivă, prin Decizia penală nr. 97 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus atât achitarea reclamantului inculpat în dosar cât și ridicarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor acestuia. Pârâților persoane fizice în calitatea lor de prepuși în cadrul persoanelor juridice nu li se poate imputa așa zisa faptă ilicită constând în controale efectuate la societatea reclamantă, întrucât din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că aceste controale materializate prin întocmirea unor procese verbale de contravenție, au fost efectuate în baza unor ordine de serviciu în cadrul normal al funcțiilor încredințate. Așa cum a reținut și instanța de fond, procesul verbal de contravenție din 28 ianuarie 2000 în baza căruia reclamanta SC A. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă și confiscarea cantității de 4.515.210 litri motorină pentru care societatea nu poseda documente de proveniență a fost anulat irevocabil prin Decizia nr. 429/R/CA/2008 a Tribunalului Bihor, iar procesul verbal din 10 martie 2000 a fost anulat prin Dispoziția nr. 23 din 20 iulie 2000 neproducând astfel vreun efect păgubitor în persoana reclamanților, întocmirea procesului verbal la data de 10 martie 2000 ca fiind o zi din greva finanțiștilor neputând fi apreciată ca o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 998-999 din V.C.C. De altfel, valoarea despăgubirilor solicitate de reclamanții apelanți nu a fost dovedită și susținută prin niciun mijloc de probă potrivit prevederilor art. 1169 din V.C.C. Prin urmare, în mod judicios a reținut instanța de fond că toate controalele efectuate de către pârâți nu au fost dictate așa cum au susținut reclamanții, că nu există niciun raport de cauzalitate între procesele verbale întocmite de comisarii financiari și sumele cu care terții sunt înscriși în tabelul creditorilor societății reclamante în lichidare, nefiind întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale potrivit prevederilor art. 998-999 C. civ. sau art. 1000 alin. (3) C. civ. Este evident că întocmirea unui proces verbal care nu a produs niciodată consecințe fiind anulat, nu poate fi considerat ca încălcând normele dreptului pozitiv, lipsind atât fapta ilicită necesară antrenării răspunderii civile delictuale cât și prejudiciul pretins a fi suferit ca urmare a proceselor verbale întocmite de pârâți, pentru achitarea reclamantului în procesul penal fiind antrenată răspunderea Statului Român în condițiile art. 504 C. pen., o astfel de acțiune fiind de altfel și formulată în Dosarele nr. x/111/2009 și nr. x/111/2008. Prin Decizia civilă nr. 4283 din 07 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. x/111/2008, s-a admis recursul declarat de reclamantul B. și reclamanta SC C. SRL Oradea prin lichidator Cabinet de Insolvență D. împotriva Deciziei civile nr. 54 din 09 octombrie 2012 pronunțată de Curta de Apel Oradea, secția I civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Pentru a pronunța în acest mod, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Î n ce privește critica recurenților legată de încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., raportat la faptul că instanța de apel a preluat „ad literam" considerentele hotărârii instanței de fond, această critică este fondată raportat la următoarele aspecte: Prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura buna administrare a justiției și posibilitatea exercitării controlului judiciar. Astfel în conformitate cu dispozițiile legale sus evocate, în hotărâre trebuie arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor. Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile, nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii în diferite state. Din această cauză, s-a reținut jurisprudența constantă Curții Europene a Drepturilor Omului în ce privește dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6.1 din Convenție. Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea, unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, parag. 80, CEDH 2004-1, și Hotărârea Van der Yfurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59). Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze faptul că instanța, a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Astfel, din perspectiva celor expuse, s-a observat că în speță, într-adevăr instanța de apel a preluat motivarea hotărârii instanței de fond, fără a fi analizate motivele de apel invocate de reclamant, ceea ce echivalează atât cu necercetarea fondului cauzei, cât și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva articolului 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, nearătarea în cuprinsul deciziei date în apel, a considerentelor avute în vedere la pronunțarea ei, se constituie în motiv de casare a acesteia, instanța de recurs fiind pusă în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile 304 pct. l C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse, celelalte motive de recurs care de fapt vizează interpretarea probelor, motive ce nu se circumscriu ipotezelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu s-au mai impus a fi analizate. Prin Decizia nr. 164 din 10 martie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins excepțiile invocate de intimatul chemat în garanție. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant B., atât în nume propriu, cât și în calitate de administrator special al SC C. SRL Oradea, reprezentat prin administrator judiciar D., în contradictoriu cu intimații pârâți U., Z., A.A. Bihor, F., G., H., I. Cluj, J., K., L., I. al Județului Bihor, M., P., R., S., T., N. și intimatul-chemat în garanție Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței civile nr. 2552/C din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a menținut-o în întregime. Curtea de Apel a reținut următoarele: Corect a apreciat instanța de fond că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale întemeiate pe prevederile art. 998-999 alin. (3) și art. 1000 alin. (3) C. civ. întrucât lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu deoarece persoanele fizice pârâte în calitatea lor de funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate în judecată au întocmit procese verbale de contravenție în urma controalelor efectuate în baza ordinelor de serviciu. Astfel în ceea ce privește pârâții de rândul 2-4 respectiv F., G. și H., este de observat că procesul-verbal de contravenție ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2000 al Judecătoriei Oradea și desființat prin sentința civilă nr. 6057/2000 irevocabilă prin Decizia nr. 429/R/CA/2008 a Tribunalului Bihor, secția comercială - Dosar nr. x/111/2000 a fost întocmit de E. aspect ce rezultă din antetul procesului-verbal precum și din adresa din 08 februarie 2000 emisă de X. - E. unde se arată că „în perioada 24-28 ianuarie 2000, E. centrală împreună cu o echipă de comisari din secția E. Cluj și un comisar din secția E. a Județului Bihor au efectuat o verificare la SC C. SRL (…).” Mai mult, E., a avut și calitatea de pârâtă în procesul prin care s-a soluționat plângerea contravențională formulată de societate, aspect ce rezultă din sentința civilă nr. 6057/20000 a Judecătoriei Oradea pronunțată în Dosarul nr. x/2000. Ori, în condițiile în care controlul a fost efectuat de către E. este evident că nu era necesară existența unui ordin dat de comisarul general sau a unui acord dat de către directorul din cadrul O. Bihor pentru efectuarea controlului pe raza județului Bihor, neavând relevanță că la finalizarea controlului au fost cooptați și comisari din cadrul E. secția Cluj. În ceea ce privește criticile apelantului cu privire la nota de prezentare din 14 ianuarie 2000 întocmită de F., G. și H. - comisari din cadrul E. secția Cluj este de observat că prin acest act nu s-a dispus nicio măsură împotriva societății SC C. SRL Oradea, ci doar s-au menționat aspectele referitoare la achizițiile și livrările de produse petroliere derulate de societate. În consecință, acestor pârâți nu li se poate imputa vreo faptă ilicită în condițiile în care aceștia, în efectuarea controlului și-au îndeplinit doar atribuțiile de serviciu specifice funcției deținute. Mai mult, în rezoluția din 16 iulie 2010 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, dată în Dosarul nr. x/P/2009 (filele 222-235 dosar fond vol. II) s-a reținut (atât în privința ofițerilor de poliție din cadrul I. - Cluj, cât și în privința celor trei comisari din cadrul E. Cluj) „atât legitimitatea prezenței acestora la sediul societății generată de necesitatea verificării modului de aprovizionare și comercializare a carburanților prin efectuarea de verificări încrucișate la SC B.B. SRL Ploiești, având un punct de lucru în orașul Turda din județul Cluj și SC C. SRL Oradea (care deținea o parte din aportul la capitalului social al primei societăți) cât și maniera legală a desfășurării controlului (…).” Nefondate sunt și criticile formulate de apelanți împotriva pârâtului de rândul 5 - I. Cluj și prepușii săi de rând 6-8 inclusiv, respectiv J., U. și K., câtă vreme acestora nu li se poate imputa vreo faptă ilicită, aceștia îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu specifice funcției în baza unor ordine de serviciu. De altfel, legitimitatea prezenței acestora la sediul societății SC C. SRL Oradea a fost reținută după cum am arătat anterior, și prin rezoluția de 16 iulie 2010 dată în Dosarul nr. x/P/2009 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, respectiv prezența acestora la sediul societății a fost generată de necesitatea verificării modului de aprovizionare și comercializare a carburanților prin efectuarea de verificări încrucișate la SC B.B. SRL Ploiești - punct de lucru Turda din județul Cluj și la SC C. SRL Oradea. Astfel, se confirmă susținerile acestora în sensul că prezența lor la sediul SC C. SRL Oradea s-a datorat faptului că la nivelul I. - Cluj s-a instrumentat în anul 1999 o altă cauză penală în care a fost cercetat numitul C.C. administratorul benzinăriei din Turda, județul Cluj, aparținând SC B.B. SRL cu sediul în Ploiești (societate la care era acționar SC C. SRL administrată de B.), impunându-se extinderea cercetărilor și în Oradea unde se afla sediul societății și de unde s-au ridicat acte conform art. 96 C. proc. pen. în vigoare la acea dată ce puteau servi ca mijloc de probă în procesul penal de la Cluj. De subliniat că acești pârâți s-au deplasat în Oradea în baza unor ordine de serviciu. Nefondate sunt și criticile privind pârâtul de rândul 9 respectiv E. Bihor și prepusul său pârâtul de rândul 10 respectiv L. față de care apelanții au susținut că acesta ar fi afirmat că nu are nici o atribuție de control fiind doar șofer la ceilalți comisari ai gărzii, din cadrul E. Cluj și cu toate acestea numele său apare pe procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 28 ianuarie 2000. Ori din procesul-verbal din 28 ianuarie 2000 rezultă că printre comisarii care au participat la întocmirea acestui proces-verbal s-ar fi numărat și pârâtul L., iar din adresa din 08 februarie 2000 emisă de X. - E. se reține că „ în perioada 24-28 ianuarie 2000 E. împreună cu o echipă de comisari din secția E. Cluj și un comisar din Secția E. a Județului Bihor au efectuat o verificare la SC A. SRL Oradea (…)”. Sunt neîntemeiate și criticile formulate de apelanți, față de pârâta de rândul 11, respectiv I.-Bihor și prepușii de rândul 12 și 13 respectiv M. și N. (pârâtul de rândul 14 - D.D. fiind decedat s-a renunțat la judecată - fila 209 dosar fond vol. II). Astfel în ceea ce privește intimatul pârât M. este de observat că susținerile apelanților în sensul că s-a început urmărirea penală împotriva sa doar în baza datelor din ziar, fără acte premergătoare sunt neîntemeiate în condițiile în care X. - E. prin adresa din 08 februarie 2000 adresată I.-Bihor a arătat că în urma unui control efectuat de E. la SC C. SRL Oradea s-a constatat în gestiunea societății o lipsă de produse petroliere „ ce nu a putut fi justificată cu documente contabile” arătând că actul de control a fost înaintat O.C.F.S Bihor, solicitând totodată I.-Bihor să ia legătura cu aceștia în vederea finalizării lucrării prin aplicarea măsurilor specifice ce se impun, conform competențelor instituției dvs.”, ori în cuprinsul procesului - verbal din 9 februarie 2000 întocmit de intimatul M. în baza dispozițiilor art. 221 C. proc. pen. în vigoare la acea dată se face trimitere atât la articolul din cotidianul Crișana, cât și la controlul efectuat de organele financiare de specialitate. Mai mult din adresa din 22 februarie 2000 emisă de I. - Bihor-Serviciul de Combatere a Crimei Organizate și Corupție, semnată de șeful Inspectoratului, și șeful Serviciului rezultă că pârâtul nu a dispus ca O. - Bihor să procedeze la încheierea vreunui proces-verbal. Totodată din înscrisurile depuse de intimatul pârât M. rezultă că pârâtul B. a fost citat pentru a-și putea exprima poziția, nerezultând astfel că acest pârât ar fi săvârșit vreo faptă ilicită, ci doar și-a respectat atribuțiile specifice funcției deținute. Ar mai fi de subliniat de altfel că prin rezoluția din 16 iulie 2010 dată în Dosarul nr. x/P/2009 a Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Oradea s-a arătat că nu poate fi reținută în sarcina acestui intimat săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu. Nu sunt întemeiate nici susținerile apelanților privind intimatul pârât N. în sensul că acesta ar fi procedat în nenumărate rânduri la percheziționarea sediului societății pe motivul dosarului penal, ridicând acte contabile fără drept, câtă vreme din probele administrate în cauză rezultă că acesta în calitatea sa de angajat al I. - Bihor și-a desfășurat activitatea în cadrul normal al funcțiilor încredințate nerezultând că ar fi săvârșit vreo faptă ilicită cu vinovăție, nefiind întrunite astfel condițiile răspunderii civile delictuale. De subliniat că prin rezoluția din 11 februarie 2010, dată în Dosarul nr. x/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin sentința penală nr. 69/P/2010 pronunțată în Dosarul nr. x/35/2010 a Curții de Apel Oradea s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. în vigoare la acea dată, neînceperea urmăririi penale față de intimatul pârât N. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 și art. 192 C. pen. reținându-se că rezultă fără putință de tăgadă că plângerea și memoriile petentului B. nu concordă cu fapte reale de natură penală ori cu presupuneri de minimă rezonabilitate în sensul existenței unor fapte ce să conțină elemente faptice de certă factură probațională necesare exercitării urmăririi penale”. Îndeplinirea de către funcționarii publici respectiv de către polițiști - funcționari publici cu statut special a unei obligații legale nu poate constitui temei al răspunderii civile delictuale. Nefondate sunt și criticile formulate de apelanți față de pârâta de rând 15, respectiv P. Bihor și prepușii săi de rândul 16-19 inclusiv, respectiv P., R., S. și T., în sensul că faptele acestora sunt ilicite deoarece au încheiat un act de control - procesul verbal din 10 martie 2000 fără a efectua efectiv controlul, prejudiciul reclamantului constând în executarea sa silită pe baza respectivelor acte. Intimații pârâți P., R., S. și T., în calitatea acestora de angajați în cadrul E. Bihor au întocmit procesul-verbal din data de 10 martie 2000. Este de observat că astfel cum rezultă din adresa din 08 februarie 2000 emisă de X. - E. și adresa din 22 februarie 2000 a I. - Bihor aceștia au fost însărcinați să verifice aspectele sesizate de E., intimații pârâți nefăcând altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. De altfel și prin rezoluția din 16 iulie 2010 dată în Dosarul nr. x/P/20009 a Direcția Națională Anticorupție-Servicul Teritorial Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor s-a reținut în privința acestor pârâți că „susținerile denunțătorului rămân izolate în sistem probatoriu, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, reieșind că a existat o deplasare reală la sediul societății, iar întocmirea actului de control s-a circumscris sferei atribuțiilor de serviciu ale persoanelor ce alcătuiau echipa de control (…)”. Ar fi de subliniat faptul că potrivit art. 998-999 C. civ. antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane pentru fapta proprie presupune întrunirea cumulativă a patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția. Fapta ilicită, indiferent că îmbracă forma acțiunii sau inacțiunii presupune o manifestare exterioară contrară normelor dreptului pozitiv prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime protejate ale unei persoane. Ori, în mod corect și judicios instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale întemeiate pe prevederile art. 998-999 alin. (3) și art. 1000 alin. (3) C. civ. întrucât lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție deoarece persoanele fizice pârâte în calitatea lor de funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate în judecată au întocmit proces-verbal de contravenție, acționând în cadrul normal al funcțiilor încredințate fără a profita sau abuza de funcție și fără a-și depăși atribuțiile decurgând din funcția încredințată. Ca urmare neexistând fapta ilicită săvârșită cu vinovăție nu se mai impune analizarea existenței celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale. Ar mai fi totuși de subliniat că în mod corect s-a reținut de instanța de fond că, cu toate că procesele-verbale de contravenție au fost în cele din urmă anulate, acest efect nu presupune existența unei fapte ilicite a pârâților, iar pe de altă parte nu se justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în condițiile în care prin sentința penală nr. 1315/2005 a Judecătoriei Oradea definitivă prin Decizia penală nr. 342 din 17 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava și Decizia penală nr. 97 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus pe lângă achitarea inculpatului B. și ridicarea măsurilor asiguratorii luate asupra bunurilor sale . Mai mult, procesul - verbal de contravenție din 28 ianuarie 2000, în baza căruia SC A. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă și confiscarea cantității de 4.515.210 litri motorină pentru care societatea nu a posedat documente de proveniență a fost anulat în mod irevocabil prin Decizia nr. 429/R/CA/2008 a Tribunalului Bihor, iar procesul - verbal din 10 martie 2000 întocmit de controlorii fiscali din cadrul O. Bihor a fost anulat prin Dispoziția nr. 23 din 20 iulie 2000. De asemenea corect s-a reținut că întocmirea procesului - verbal în data de 10 martie 2000 dată arătată ca fiind o zi din „greva finanțiștilor” nu poate fi apreciată ca o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., ci cel mult poate atrage o răspundere pe linie administrativă a angajaților respectivi. În ceea ce privește excepțiile invocate de intimatul chemat în garanție Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, respectiv excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive, se impune respingerea acestora în condițiile în care, instanța de fond, ca o consecință a respingerii acțiunii a respins și cererea de chemare în garanție a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, apărând ca fiind lipsită de interes, invocarea acestor excepții în condițiile în care, prin hotărârea apelată nu s-a stabilit nici o obligație în sarcina sa. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții B., în nume propriu și în calitate de administrator special al SC C. SRL Oradea și SC C. SRL Oradea prin lichidator Cabinet de insolvență D., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Hotărârea pronunțată este nelegală, conform cu art. 315 pct. 5 a II-a teză C. proc. civ., întrucât judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată nici la administrarea probelor și nici la dezbaterea fondului. În cauză, calitatea de pârâți intimați au deținut-o și E. Județeană Bihor și Cluj, cât și P. a județului Bihor, instituții care, au avut personalitate juridică. Prin O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Z., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicate în M. Of. nr. 389/2013, s-a desființat E., iar Z. a fost reorganizată ca urmare a fuziunii prin absorbție a activității desfășurate de E. Ca urmare a reorganizării Z. s-a înființat Direcția Antifraudă care a preluat activitatea vechii Gărzi Financiare, direcție care reprezintă doar o structură a Z., fără personalitate juridică. De asemenea, din punct de vedere organizatoric, s-au înființat direcții generale regionale fiscale, cu personalitate juridică care la rândul lor au în subordine agențiile județene fiscale, fără personalitate juridică. În speță, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. 74/2013 pârâtele E. și P. a județului Bihor, și-au pierdut capacitatea de folosință și de exercițiu, aceasta fiind preluată de O. Cluj. Această din urmă instituție nu a fost introdusă în cauză, respectiv nu a fost legal citată, ceea ce face incident motivul de casare conform cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ. Aceeași situație este și în cazul E., în sensul că, această instituție în mod corect nu a mai fost citată în cauză, întrucât a fost desființată, respectiv și-a pierdut capacitatea de folosință, însă, în locul acestui comitent nu a fost introdus nimeni, respectiv continuatorul în drepturi și obligații a acestei instituții, care potrivit actului normativ invocat și a H.G. nr. 520/2013, este reprezentat de E.E., structură fără personalitate juridică, care are substructuri în cadrul fiecărei agenții fiscale. Recurenții au arătat că instanța a reținut că pretențiile sunt neîntemeiate pe considerentul că, în speță nu sunt întrunite condițiile de răspundere civilă delictuală, prevăzute de art. 998 999 alin. (3) și art. 1000 alin. (3) C. civ., motivat de faptul că lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar aceasta se datorează împrejurării că persoanele fizice pârâte, în calitatea lor de funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate în judecată, au întocmit procese verbale de contravenție în urma controalelor efectuate, pe baza ordinelor de serviciu. Considerentele expuse în hotărâre, nu coincid cu realitatea, probele fiind apreciate greșit. Instanța de apel a reținut că procesul - verbal de contravenție a fost desființat de instanța de judecată, iar pe de altă parte acesta ar fi fost întocmit de E., aspecte rezultate din antetul procesului - verbal, precum și din Adresa din 2000. Aceste argumente sunt greșite, întrucât semnatarii acestui script dovedesc efectiv cine l-a încheiat. Urmează a se observa că pârâții de rd. 2-4 sunt semnatari ai acestui proces verbal de contravenție și nu sunt prepușii E., ci, sunt prepușii E. Cluj, astfel că, argumentul instanței nu subzistă. Împrejurarea că, acest proces - verbal de constatare a fost desființat de instanța de judecată, face dovada faptei ilicite săvârșită de acești pârâți, iar împrejurarea că această desființare a avut loc abia în anul 2008 - la 8 ani după încheierea acestuia și ca urmare a achitării în dosarul penal, face dovada deplină a faptului că respectivul script - procesul verbal - a produs efecte juridice dezastruoase, aspecte care dovedesc legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Instanța de apel în mod greșit nu a analizat obiectul dedus judecății prin prisma temeiului de drept incident, respectiv în mod greșit nu a analizat întrunirea tuturor condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale. În mod greșit s-a reținut că nu era necesară existența unui ordin de serviciu din partea comisarului general pentru acești pârâți, pentru a avea competență teritorială în Bihor, întrucât, susține instanța, controlul s-a efectuat de E., iar la final ar fi fost cooptați și comisari din cadrul E. Cluj. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că, comisarul general ar fi dat un ordin pentru pârâții de rd. 2-4 pentru a se deplasa în Bihor și nici nu se regăsește la dosar vreun acord a directorului general din cadrul O. Bihor prin care să se justifice în mod legal prezența E. Cluj în județul Bihor. De asemenea nu există depus nici un script prin care s-ar fi comunicat directorului general în cauză rezultatul misiunii lor. Neexistând astfel de documente este demonstrat că acești pârâți au acționat cu rea-credință, abuziv, cu intenție directă și cu o mare vinovăție și ca urmare a prejudiciilor cauzate de aceștia, sunt întrunite toate condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale, iar acțiunea față de aceștia trebuie admisă. Împrejurarea că în ultima zi a controlului a venit E., nu acoperă neregularitatea și ilicitatea controlului efectuat de acești pârâți și nici nu îi exonerează pe aceștia de obligația de a avea ordine de serviciu. Tot în privința acestor pârâți instanța în mod greșit a reținut că prin Nota de prezentare din 14 ianuarie 2000 nu s-ar fi dispus nicio măsură împotriva SC C. SRL, ci doar s-au menționat aspecte referitoare la livrări și achiziții de produse. În realitate Nota de prezentare din 2000 a fost actul generator al dosarului penal și actul generator al pretențiilor fiscalității, atât în cadrul dosarului penal, cât și în cadrul dosarului de insolvență a subscrisei societăți. În baza acestei Note s-a întocmit procesul verbal din 2000, încheiat de pârâții P., R., S. și T., precum și Rechizitoriul din dosarul penal prin care recurentul a fost trimis în judecată. În consecință, atât acestor pârâți de rd. 2-4 cât și pârâților P., R., S. și T. li se datorează prejudiciul cauzat susnumiților, iar faptele lor sunt ilicite, aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în interes personal ori în interesul altor persoane. Argumentul instanței de apel copiat din rezoluția din 16 iulie 2010 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, dat în Dosar nr. x/P/2009, nu prezintă relevanță în cauză deoarece nu suntem în prezența unei stări de fapt stabilită de instanța penală printr-o hotărâre definitivă, astfel cm prevede ari. 22 din V.C.P.P. aplicabil, care prevede că „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecai în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia". În ceea ce privește argumentele instanței de apel referitoare la pârâtul de rd. 5 și prepușii săi de rd. 6 - 8 inclusiv, respectiv, J., U., K., instanța de apel a dat dovadă de profundă superficialitate și nu a procedat așa cum o obligă art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a stăruit să afle adevărul în cauză. S-a motivat de instanța de apel că acești polițiști și-ar fi îndeplinit atribuțiile specifice funcției lor în baza ordinelor de serviciu aflate la filele 278 280 dosar fond vol. II. Instanța a reținut greșit aceste argumente, a interpretat greșit aceste scripte, întrucât din analizarea acestor ordine de serviciu, se poate constata că, K. și J. au fost delegați pentru deplasare la I. Bihor la data de 16 noiembrie 1999 și nicidecum la SC C. SRL. La dala de 16 noiembrie 1999, la sediul societății recurente nu s-au prezentai aceste persoane pentru a face vreo verificare, nici măcar încrucișată, de altfel, polițiștii clujeni nu puteau să facă controale la societățile comerciale, eventual Garda, dar, la această dală, nimeni din cadrul E. nu a fost prezent la sediul societății recurente. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă data la care acești polițiști s-au prezentat la sediul recurentei societăți, care de altfel coincide cu data la care au fost prezenți și pârâții de rd. 2 - 4 din cadrul E. Cluj. Oricum, durata de deplasare a acestora a fost strict doar pentru ziua de 17 noiembrie 1999 și nicidecum o altă dată sau pentru mai multe zile. Dacă se compară aceste Ordine de serviciu cu răspunsul lor la interogatoriu, se va observa că nu concordă. Prezența acestora a avut loc în Ajunul Crăciunului 1999 și nicidecum în luna Noiembrie. În ceea ce privește Ordinul de serviciu a pârâtului J., acesta este din data de 10 decembrie 1999 și a vizat strict ziua de 13 decembrie 1999 și nicidecum o altă dată și pentru mai multe zile. Din nici un script ori act normativ invocat în speță de către acești pârâți ori de către comitenții lor nu rezultă și nici nu se justifică prezența polițiștilor din Cluj la o societate comercială din Oradea, chiar dacă, acești polițiști din Cluj ar fi cercetat vreun asociat din cadrul vreunei societăți clujene la care recurenta ar fi deținut calitatea de asociat, atribuțiile de serviciu ale acestora fiind strict și limitativ prevăzute de lege. La dosarul cauzei nu există niciun ordin prin care s-a aprobat vreo misiune pe raza teritorială a unității de poliție arondată Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor aferentă lunii decembrie 1999 și lunii ianuarie 2000, astfel că acești pârâți în mod abuziv și-au exercitat atribuțiile lor de serviciu pe raza județului Bihor. În privința pârâtului L., cu ocazia scindării comisarilor E. Cluj la sediul și domiciliul reclamanților, acest pârât a susținut că, el nu are nicio atribuție de control, el este doar șofer la ceilalți comisari ai gărzii, din cadrul E. Cluj. Cu toate acestea, numele acestui pârât apare în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat la data de 28 ianuarie 2000, prin care societatea reclamantă a fost sancționată. Referitor la prejudiciu, actul încheiat, procesul verbal de contravenție a produs consecințe și mai grave decât Nota de prezentare întocmită de comisarii E. Cluj, în sensul că, finanțele județene au solicitat în cadrul dosarului de faliment și își păstrează pretențiile chiar dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost desființat - suma de peste 23 miliarde lei vechi la care au adăugat accesorii, pretinzând o sumă de peste 150 miliarde lei vechi. În ceea ce privește pârâta I. Bihor și prepușii săi M. și N., în mod greșit instanța de apel a motivat soluția pro