ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2574/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2552/C din 21

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor s-au respins excepțiile invocate de

pârâți, și anume, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC

A. SRL, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției

dreptului material la acțiune, excepția inadmisibilității.

S-a respins cererea

formulată și precizată de către reclamanții B. în nume propriu și în calitate de

asociat unic și administrator special al SC A. SRL și SC C. SRL prin lichidator

Cabinet de Insolventa D.

,

în contradictoriu cu

pârâții E. Cluj, F., G.,

H., I. Cluj, J., K.

,

E. Bihor, L.,

I. Bihor,

M.,

N., O. Bihor, P., R., S., T., U.

S-a

respins cererea de chemare în garanție formulată față de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția de netimbrare

a acțiunii instanța este nefondată, întrucât acțiunea s-a timbrat conform încheierii

dată în camera de consiliu din 22 iunie 2010.

Cu privire la

excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât acțiunea a fost întemeiată

pe răspundere civilă delictuală sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din

Decretul nr. 167/1958 în vigoare la data introducerii acțiunii. Potrivit

acestui text de lege prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei

pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut

sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. În

speță, dreptul la acțiune, în antrenarea răspunderii civile delictuale, s-a

născut în luna februarie 2008, când s-a pronunțat hotărârea definitivă în

dosarul penal, și anume, Decizia penală nr. 97 din 20 februarie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, acțiunea de față fiind înregistrată la data de 8

septembrie 2008, deci înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL, cererea a fost

precizată în sensul că poziția de reclamanți o dețin B. în nume propriu și în

calitate de asociat unic și administrator special al SC A. SRL, cât și

societatea SC A. SRL prin lichidator Cabinet de Insolvență D. Având în vedere

pretențiile formulate, și anume, obligarea pârâților la despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat în sarcina reclamanților, SC A. SRL are calitate procesuală

activă.

De asemenea, pârâții

au calitate procesuală pasivă, întrucât, există identitate între persoana acestora

și cei solicitați a fi obligați la plata despăgubirilor în temeiul răspunderii

civile delictuale.

În ceea ce privește

excepția de inadmisibilitate, este de subliniat faptul că prin prezenta acțiune

nu s-a solicitat antrenarea răspunderii delictuale a Statului, ci a unor

persoane fizice și instituțiile unde acestea își desfășoară activitatea, astfel

că, acțiunea nu este inadmisibilă.

Referitor la fondul

cauzei, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale întemeiate

pe prevederile art. 998 - 999 alin. (3) și 1000 alin. (3) din V.C.C., lipsind fapta

ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Persoanele fizice pârâte,

în calitatea lor de angajați în cadrul persoanelor juridice chemate în judecată

în calitate de pârâte au întocmit procese - verbale de contravenție în urma

controalelor efectuate, în baza unor ordine de serviciu. Cu toate că aceste

procese - verbale de contravenție au fost în cele din urmă anulate, acest efect

nu presupune existența unei fapte ilicite a pârâților, pe de o parte, iar pe de

altă parte nu se justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul

reclamanților, cu atât mai mult cu cât prin sentința penală nr. 1315/2005 a

Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 342 din 17

septembrie 2007 a Tribunalului Suceava, respectiv, Decizia penală nr. 97 din 20

februarie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus pe lângă achitarea

inculpatului B. și ridicarea măsurilor asiguratorii luate asupra bunurilor inculpatului.

Din întreg materialul

probator administrat în cauză, și anume, interogatorii, declarații de martori,

înscrisuri, rezultă că pârâților nu li se poate imputa așa-zisa faptă ilicită,

și anume, controale efectuate în baza unor ordine de serviciu, controale

materializate prin întocmirea de procese - verbale.

Pârâții persoane

fizice, în calitatea lor de prepuși în cadrul persoanelor juridice pârâte au

acționat în cadrul normal al funcțiilor încredințate, fără a profita sau abuza

de funcție și fără a-și depăși atribuțiile decurgând din funcția încredințată.

Trebuie subliniat

faptul că procesul - verbal de contravenție din 28 ianuarie 2000, în baza căruia

SC A. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă și confiscarea cantității

de 4.515.210 litri motorină pentru care societatea nu a posedat documente de proveniență

a fost anulat în mod irevocabil prin Decizia nr. 429/R/CA/2008 a Tribunalului Bihor,

iar procesul - verbal din 10 martie 2000 întocmit de controlorii fiscali din

cadrul O. Bihor a fost anulat prin Dispoziția nr. 23 din 20 iulie 2000,

neproducând astfel vreun efect păgubitor în persoana reclamanților.

Întocmirea procesului

- verbal în data de 10 martie 2000 dată arătată ca fiind o zi din „greva

finanțiștilor” nu poate fi apreciată ca o faptă ilicită în sensul dispozițiilor

art. 998 - 999 C. civ., ci cel mult poate atrage o răspundere pe linie

administrativă a angajaților respectivi.

Concluzionând că toate

controalele efectuate de către pârâți nu au fost dictate, așa cum în mod eronat

susțin reclamanții, că nu există nici un raport de cauzalitate între procesele

- verbale întocmite și sumele cu care terți sunt înscriși în tabelul

creditorilor societății în lichidare SC A. SRL, că întocmirea unui proces -

verbal de control, care nu a produs niciodată consecințe juridice, întrucât a

fost desființat, nu poate fi calificat ca încălcând normele dreptului pozitiv,

lipsind atât fapta ilicită necesară antrenării răspunderii civile delictuale,

cât și prejudiciul pretins a fi suferit ca urmare a proceselor - verbale întocmite

de către pârâți.

Ca urmare a respingerii

acțiunii, tribunalul, în temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ. a respins și

cererea de chemare în judecată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și a

constatat că pârâții nu au justificat cheltuielile de judecată constând în

onorariu avocațial, nici prin concluziile scrise depuse la dosar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul B. în calitate de administrator special al

SC C. SRL, reprezentată legal prin administrator judiciar D. solicitând

admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul

admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată,

cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

În motivarea apelului

a arătat că instanța de fond a respins în mod corect excepțiile invocate, însă

a respins în mod greșit acțiunea formulată, apreciind-o ca neîntemeiată,

reținând în mod greșit că în speță nu există faptă ilicită și nu există niciun

raport de cauzalitate între faptele acestor pârâți și paguba produsă

apelanților reclamanți, deși sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate

a acțiunii ce are ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale.

S-a învederat

instanței că așa cum a arătat și în cererea introductivă, reclamantul apelant B.

deține calitatea de asociat unic al reclamantei SC C. SRL, societate care

independent de voința sa a fost antrenată într-un lung proces penal în calitate

de persoană responsabilă civilmente, dosar penal care a luat naștere ca urmare

a încheierii unor acte abuzive de către prepușii unităților pârâte, iar tot ca

urmare a acestor scripte, față de societate s-a deschis procedura insolvenței,

reclamantul în atare împrejurare deținând și calitatea de administrator special

al societății reclamante. Ca o consecință normală și firească a soluției

pronunțată în dosarul penal soluționat în cursul lunii februarie 2008, prin

care s-a stabilit nevinovăția reclamantului și concomitent societatea

reclamantă a fost exonerată de răspundere civilă, reclamantul își dorește

restabilirea situației anterioare înființării și demarării dosarului penal,

fapt ce nu se poate realiza decât dacă față de societatea reclamantă se închide

procedura falimentului.

A considerat că

raportat la dubla sa calitate de asociat unic și de administrator special al

reclamantei care beneficiază și totodată răspunde de activitatea societății

este în drept să promoveze în justiție orice fel de acțiuni prin care tinde la

recuperarea firmei sale, ori la îndreptarea situației juridice a acesteia. De

altfel administratorul judiciar și-a însușit prezenta acțiune astfel că atât

reclamantul în nume propriu cât și societatea comercială în nume propriu dețin

calitate procesuală activă.

Cu privire la

admisibilitatea acțiunii și întrunirea condițiilor antrenării răspunderii

civile delictuale a arătat următoarele:

rândul 1 și prepușii săi, pârâții de rândul 2-4 inclusiv sunt incidente

prevederile art. 8 din Ordinul nr. 1079/1992, potrivit căruia secțiile E. au

competență de control pe teritoriul județului în care sunt organizate, alin.

(2) al acestui articol stabilind că comisarii secțiilor teritoriale ale E. pot

acționa în baza ordinului comisarului general sau cu acordul directorilor

generali ai direcțiilor generale al finanțelor publice și în raza acestor

județe, comunicând direcțiilor în cauză rezultatele misiunii.

La dosar nu există

nici un ordin dat de comisariatul general și nici un acord al directorului din

cadrul O. Bihor pentru ca respectivii comisari din cadrul E. Cluj să-și poată

exercita atribuțiile lor pe raza județului Bihor, iar actul încheiat de aceștia

reprezentat de Note de prezentare din 14 ianuarie 2000 a fost actul generator

al dosarului penal și actul generator al pretențiilor fiscalității în cadrul

celor două dosare, adică a dosarului penal în care reclamantul a fost acuzat de

evaziune fiscală și dosarul de faliment al societății reclamante pe baza căruia

finanțele au solicitat deschiderea procedurii falimentului față de societatea

reclamantă.

Fapta ilicită este

clară, raportul de prepușenie nu a fost contestat, prejudiciul există și

reprezintă sumele de bani menționate în petit și percepute de finanțe în baza

Notei de prezentare. Există raport de cauzalitate întrucât fără nota de

prezentare încheiată abuziv, finanțele nu ar fi avut la bază niciun script în

baza căruia să solicite sume de bani inexistente, pârâții de rândul 2-4 fiind

vinovați de cauzarea acestui prejudiciu, deplasarea lor în județul Bihor

făcându-se cu ignorarea dispozițiilor imperative care reglementează competența E.

În ceea ce privește

prejudiciul cauzat reclamantului s-a arătat că la data de 14 ianuarie 2000,

respectiv din anul 1999, SC C. SRL avea angajată o linie de credit pentru care

reclamantul a garantat cu bunurile personale, iar în calitate de girant

ipotecar este executat silit pentru creditul societății, suma datorată fiind

mult mai mare decât cea pretinsă prin acțiune.

rândul 5 și prepușii săi, de rând 6-8 inclusiv, sunt incidente prevederile art.

2 alin. (2) din Legea nr. 26/1994 potrivit căruia polițistul are competență

teritorială corespunzătoare unității de poliție din care face parte, în caz de

misiune pe raza altei unități de poliție având competența teritorială pentru

acea unitate numai polițiștii din cadrul V. având competență teritorială

generală.

A arătat că prin

răspunsurile date de pârâți nu s-a contestat prezența lor la domiciliul

reclamantului ori la sediul societății din Oradea, Borș și Episcopia Bihor,

deși la dosarul cauzei nu există niciun ordin prin care s-a aprobat vreo

misiune pe raza teritorială a unității de poliție arondată Inspectoratului de

Poliție al Județului Bihor aferentă lunii decembrie 1999, ianuarie 2000, astfel

că acești pârâți în mod abuziv și-au exercitat atribuțiile lor de serviciu pe

raza județului Bihor, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile,

întrucât au procedat la ridicarea actelor contabile ale societății și le-au

transportat în județul Cluj.

rândul 9 și prepusul său pârâtul de rândul 10 care a susținut că nu are nicio

atribuție de control fiind șofer, numele acestuia apare pe procesul verbal de

constatare și sancționare a contravenției din 28 ianuarie 2000 prin care

societatea reclamantă a fost sancționată cu confiscarea sumei de 23 miliarde

lei vechi, proces verbal în vigoare până la revizuire după terminarea

procesului penal. Referitor la prejudiciu, actul încheiat de acest pârât a

produs consecințe și mai grave decât Nota de constatare a E. Cluj, deoarece în

baza acestui act finanțele județene au solicitat în dosarul de faliment o sumă

de peste 150 miliarde lei vechi.

rândul 11 și prepușii de rând 12 și 13 (pârâtul de rând 14 fiind decedat, s-a

renunțat la judecată) acești polițiști au început urmărirea penală doar în baza

datelor din ziar, fără acte premergătoare din care să rezulte săvârșirea

vreunei infracțiuni, pârâtul de rândul 13 N. procedând în nenumărate rânduri la

percheziționarea sediului societății pe motivul dosarului penal, ridicând acte

contabile fără drept.

rândul 15 prin prepușii săi de rând 16-19 inclusiv, sunt incidente dispozițiile

O.G. nr. 70/1997 potrivit cărora organele fiscale sunt în drept să încheie acte

de control numai și numai în urma unui control efectiv efectuat, ori prin

răspunsurile la interogatoriu toți cei trei pârâți au declarat că procesul

verbal de control încheiat la data de 10 martie 2000 a fost încheiat în urma

controlului, cu toate că aceștia nu au efectuat niciun control, afirmațiile lor

la interogatoriu fiind nesincere, cu atât mai mult cu cât la data de 10 martie 2000

tot personalul gărzii se afla în grevă.

Apelanții au solicitat

ca la antrenarea răspunderii civile delictuale a acestor pârâți să fie avută în

vedere Dispoziția nr. 23 din iunie 2000, care a anulat Procesul verbal din 10

martie 2000 pe considerentul că față de societate nu se poate stabili nicio

obligație de plată decât în urma efectuării unui control de fond.

Aceste aspecte fac

dovada prejudiciului cauzat, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciu și totodată fac dovada că faptele pârâților sunt ilicite în sensul

că au încheiat un act de control fără a efectua efectiv controlul, prejudiciul

reclamantului constând în executarea sa silită pe baza respectivelor acte.

Prin întâmpinările

depuse la dosar, intimații M., X. - Z. - E. - secția Cluj, E. Bihor, I. Cluj, I.

al Județului Bihor, P., R., S. precum și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea au solicitat respingerea apelului ca nefondat, nefiind întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale, intimatul M. invocând dispozițiile art.

218 alin. (2), art. 221 alin. (1), art. 228 alin. (3) și art. 216 C. proc. civ.

precum și art. 56 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, E. Cluj

invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât procesul

verbal de contravenție invocat de reclamant a fost încheiat de E. care a avut

și calitatea de pârâtă în procesul verbal prin care s-a soluționat plângerea

contravențională, precizând totodată că în contextul în care controlul a fost

efectuat de E. nu era necesar existența unui ordin dat de comisarul general, I.

al Județului Cluj invocând excepția prescripției dreptului la acțiune raportat

la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, intimații P. invocând

atribuțiile de serviciu.

Prin Decizia civilă nr.

54/A din 09 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/111/2008,

s-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B., atât în nume

propriu cât și în calitate de administrator special al SC C. SRL Oradea, prin

lichidator Cabinet de Insolvență D. în contradictoriu cu intimații pârâți U., E.

Cluj, F., G., H., I. Cluj, J., K., E. Bihor, L., I. al județului Bihor, M., P.

Bihor, P., R., S., T., U., N., Y. București și intimat - chemat în garanție Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței civile nr. 2552/C din 21

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost menținută în

întregime; fără cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a

reținut următoarele:

Corect a apreciat

instanța de fond că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale întemeiate pe prevederile art. 998-999 alin. (3) și art. 1000 alin.

(3) C. civ., întrucât lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și raportul

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu deoarece persoanele fizice

pârâte în calitatea lor de funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate

în judecată au întocmit procese verbale de contravenție în urma controalelor

efectuate în baza ordinelor de serviciu. Faptul că aceste procese verbale de

contravenție au fost ulterior anulate nu presupune existența unei fapte ilicite

a pârâților și nici nu justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul

reclamanților întrucât prin sentința penală nr. 1315/2005 rămasă definitivă,

prin Decizia penală nr. 97 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a

dispus atât achitarea reclamantului inculpat în dosar cât și ridicarea

măsurilor asiguratorii asupra bunurilor acestuia.

Pârâților persoane fizice

în calitatea lor de prepuși în cadrul persoanelor juridice nu li se poate

imputa așa zisa faptă ilicită constând în controale efectuate la societatea

reclamantă, întrucât din întreg materialul probator administrat în cauză

rezultă că aceste controale materializate prin întocmirea unor procese verbale

de contravenție, au fost efectuate în baza unor ordine de serviciu în cadrul

normal al funcțiilor încredințate.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, procesul verbal de contravenție din 28 ianuarie 2000 în baza

căruia reclamanta SC A. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă și

confiscarea cantității de 4.515.210 litri motorină pentru care societatea nu

poseda documente de proveniență a fost anulat irevocabil prin Decizia nr. 429/R/CA/2008

a Tribunalului Bihor, iar procesul verbal din 10 martie 2000 a fost anulat prin

Dispoziția nr. 23 din 20 iulie 2000 neproducând astfel vreun efect păgubitor în

persoana reclamanților, întocmirea procesului verbal la data de 10 martie 2000

ca fiind o zi din greva finanțiștilor neputând fi apreciată ca o faptă ilicită

în sensul dispozițiilor art. 998-999 din V.C.C.

De altfel, valoarea

despăgubirilor solicitate de reclamanții apelanți nu a fost dovedită și

susținută prin niciun mijloc de probă potrivit prevederilor art. 1169 din V.C.C.

Prin urmare, în mod

judicios a reținut instanța de fond că toate controalele efectuate de către

pârâți nu au fost dictate așa cum au susținut reclamanții, că nu există niciun

raport de cauzalitate între procesele verbale întocmite de comisarii financiari

și sumele cu care terții sunt înscriși în tabelul creditorilor societății

reclamante în lichidare, nefiind întrunite condițiile antrenării răspunderii

civile delictuale potrivit prevederilor art. 998-999 C. civ. sau art. 1000 alin.

(3) C. civ.

Este evident că

întocmirea unui proces verbal care nu a produs niciodată consecințe fiind

anulat, nu poate fi considerat ca încălcând normele dreptului pozitiv, lipsind

atât fapta ilicită necesară antrenării răspunderii civile delictuale cât și

prejudiciul pretins a fi suferit ca urmare a proceselor verbale întocmite de

pârâți, pentru achitarea reclamantului în procesul penal fiind antrenată

răspunderea Statului Român în condițiile art. 504 C. pen., o astfel de acțiune

fiind de altfel și formulată în Dosarele nr. x/111/2009 și nr. x/111/2008.

Prin Decizia civilă nr.

4283 din 07 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, în Dosar nr. x/111/2008, s-a admis recursul declarat de

reclamantul B. și reclamanta SC C. SRL Oradea prin lichidator Cabinet de

Insolvență D. împotriva Deciziei civile nr. 54 din 09 octombrie 2012 pronunțată

de Curta de Apel Oradea, secția I civilă, s-a casat decizia recurată și s-a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a pronunța în

acest mod, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Î

n ce privește critica

recurenților legată de încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

raportat la faptul că instanța de apel a preluat „ad literam" considerentele

hotărârii instanței de fond, această critică este fondată raportat la

următoarele aspecte:

Prevederile

art. 261 alin. (1) C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile

trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv

de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de

a se asigura buna administrare a justiției și posibilitatea exercitării

controlului judiciar.

Astfel în

conformitate cu dispozițiile legale sus evocate, în hotărâre trebuie arătate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și

cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Motivarea hotărârii

trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele

de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața

eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se

dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Motivarea unei

hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de

altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile

prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea

motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica

în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile

doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea

sentințelor și hotărârilor.

Obligația

instanțelor de a-și motiva hotărârile, nu trebuie înțeleasă ca necesitând un

răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare

ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura

hotărârii în diferite state.

Din

această cauză, s-a reținut jurisprudența constantă Curții Europene a

Drepturilor Omului în ce privește dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.

6.1 din Convenție.

Astfel Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil,

garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de

a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția

nu are drept scop garantarea, unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi

concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980,

seria A, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv

decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod

corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai

ales în sarcina „instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea

nr. 47.287/99, parag. 80, CEDH 2004-1, și Hotărârea Van der Yfurk împotriva

Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59).

Pentru a

răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze

faptul că instanța, a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost

prezentate.

Astfel,

din perspectiva celor expuse, s-a observat că în speță, într-adevăr instanța de

apel a preluat motivarea hotărârii instanței de fond, fără a fi analizate

motivele de apel invocate de reclamant, ceea ce echivalează atât cu necercetarea

fondului cauzei, cât și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva

articolului 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or,

nearătarea

în

cuprinsul deciziei date în apel, a considerentelor avute în vedere la

pronunțarea ei, se constituie în motiv de casare a acesteia, instanța de recurs

fiind pusă în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar, motiv pentru

care sunt incidente dispozițiile 304 pct. l C. proc. civ.

Din

perspectiva celor expuse, celelalte motive de recurs care de fapt vizează

interpretarea probelor, motive ce nu se circumscriu ipotezelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu s-au mai impus a fi analizate.

Prin Decizia nr. 164

din 10 martie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins

excepțiile invocate de intimatul chemat în garanție.

A respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant B., atât în nume propriu, cât

și în calitate de administrator special al SC C. SRL Oradea, reprezentat prin

administrator judiciar D., în contradictoriu cu intimații pârâți U., Z., A.A.

Bihor, F., G., H., I. Cluj, J., K., L., I. al Județului Bihor, M., P., R., S., T.,

N. și intimatul-chemat în garanție Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva

sentinței civile nr. 2552/C din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Bihor pe care a menținut-o în întregime.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Corect a apreciat

instanța de fond că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale întemeiate pe prevederile art. 998-999 alin. (3) și art. 1000 alin.

(3) C. civ. întrucât lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și raportul

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu deoarece persoanele fizice

pârâte în calitatea lor de funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate

în judecată au întocmit procese verbale de contravenție în urma controalelor

efectuate în baza ordinelor de serviciu.

Astfel în ceea ce

privește pârâții de rândul 2-4 respectiv F., G. și H., este de observat că

procesul-verbal de contravenție ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2000 al

Judecătoriei Oradea și desființat prin sentința civilă nr. 6057/2000

irevocabilă prin Decizia nr. 429/R/CA/2008 a Tribunalului Bihor, secția

comercială - Dosar nr. x/111/2000 a fost întocmit de E. aspect ce rezultă din

antetul procesului-verbal precum și din adresa din 08 februarie 2000 emisă de X.

- E. unde se arată că „în perioada 24-28 ianuarie 2000, E. centrală împreună cu

o echipă de comisari din secția E. Cluj și un comisar din secția E. a Județului

Bihor au efectuat o verificare la SC C. SRL (…).” Mai mult, E., a avut și

calitatea de pârâtă în procesul prin care s-a soluționat plângerea

contravențională formulată de societate, aspect ce rezultă din sentința civilă nr.

6057/20000 a Judecătoriei Oradea pronunțată în Dosarul nr. x/2000.

Ori, în condițiile în

care controlul a fost efectuat de către E. este evident că nu era necesară

existența unui ordin dat de comisarul general sau a unui acord dat de către

directorul din cadrul O. Bihor pentru efectuarea controlului pe raza județului

Bihor, neavând relevanță că la finalizarea controlului au fost cooptați și

comisari din cadrul E. secția Cluj.

În ceea ce privește

criticile apelantului cu privire la nota de prezentare din 14 ianuarie 2000

întocmită de F., G. și H. - comisari din cadrul E. secția Cluj este de observat

că prin acest act nu s-a dispus nicio măsură împotriva societății SC C. SRL

Oradea, ci doar s-au menționat aspectele referitoare la achizițiile și

livrările de produse petroliere derulate de societate.

În consecință,

acestor pârâți nu li se poate imputa vreo faptă ilicită în condițiile în care

aceștia, în efectuarea controlului și-au îndeplinit doar atribuțiile de serviciu

specifice funcției deținute.

Mai mult, în

rezoluția din 16 iulie 2010 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, dată în Dosarul nr. x/P/2009 (filele

222-235 dosar fond vol. II) s-a reținut (atât în privința ofițerilor de poliție

din cadrul I. - Cluj, cât și în privința celor trei comisari din cadrul E.

Cluj) „atât legitimitatea prezenței acestora la sediul societății generată de

necesitatea verificării modului de aprovizionare și comercializare a

carburanților prin efectuarea de verificări încrucișate la SC B.B. SRL

Ploiești, având un punct de lucru în orașul Turda din județul Cluj și SC C. SRL

Oradea (care deținea o parte din aportul la capitalului social al primei

societăți) cât și maniera legală a desfășurării controlului (…).”

Nefondate sunt și

criticile formulate de apelanți împotriva pârâtului de rândul 5 - I. Cluj și

prepușii săi de rând 6-8 inclusiv, respectiv J., U. și K., câtă vreme acestora nu

li se poate imputa vreo faptă ilicită, aceștia îndeplinindu-și atribuțiile de

serviciu specifice funcției în baza unor ordine de serviciu.

De altfel,

legitimitatea prezenței acestora la sediul societății SC C. SRL Oradea a fost

reținută după cum am arătat anterior, și prin rezoluția de 16 iulie 2010 dată

în Dosarul nr. x/P/2009 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Oradea, respectiv prezența acestora la sediul societății a

fost generată de necesitatea verificării modului de aprovizionare și

comercializare a carburanților prin efectuarea de verificări încrucișate la SC

B.B. SRL Ploiești - punct de lucru Turda din județul Cluj și la SC C. SRL

Oradea. Astfel, se confirmă susținerile acestora în sensul că prezența lor la sediul

SC C. SRL Oradea s-a datorat faptului că la nivelul I. - Cluj s-a instrumentat

în anul 1999 o altă cauză penală în care a fost cercetat numitul C.C.

administratorul benzinăriei din Turda, județul Cluj, aparținând SC B.B. SRL cu

sediul în Ploiești (societate la care era acționar SC C. SRL administrată de B.),

impunându-se extinderea cercetărilor și în Oradea unde se afla sediul

societății și de unde s-au ridicat acte conform art. 96 C. proc. pen. în

vigoare la acea dată ce puteau servi ca mijloc de probă în procesul penal de la

Cluj.

De subliniat că

acești pârâți s-au deplasat în Oradea în baza unor ordine de serviciu.

Nefondate sunt și

criticile privind pârâtul de rândul 9 respectiv E. Bihor și prepusul său

pârâtul de rândul 10 respectiv L. față de care apelanții au susținut că acesta

ar fi afirmat că nu are nici o atribuție de control fiind doar șofer la

ceilalți comisari ai gărzii, din cadrul E. Cluj și cu toate acestea numele său

apare pe procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 28

ianuarie 2000.

Ori din

procesul-verbal din 28 ianuarie 2000 rezultă că printre comisarii care au

participat la întocmirea acestui proces-verbal s-ar fi numărat și pârâtul L.,

iar din adresa din 08 februarie 2000 emisă de X. - E. se reține că „ în

perioada 24-28 ianuarie 2000 E. împreună cu o echipă de comisari din secția E.

Cluj și un comisar din Secția E. a Județului Bihor au efectuat o verificare la SC

A. SRL Oradea (…)”.

Sunt neîntemeiate și

criticile formulate de apelanți, față de pârâta de rândul 11, respectiv I.-Bihor

și prepușii de rândul 12 și 13 respectiv M. și N. (pârâtul de rândul 14 - D.D.

fiind decedat s-a renunțat la judecată - fila 209 dosar fond vol. II).

Astfel în ceea ce privește

intimatul pârât M. este de observat că susținerile apelanților în sensul că s-a

început urmărirea penală împotriva sa doar în baza datelor din ziar, fără acte

premergătoare sunt neîntemeiate în condițiile în care X. - E. prin adresa din

08 februarie 2000 adresată I.-Bihor a arătat că în urma unui control efectuat

de E. la SC C. SRL Oradea s-a constatat în gestiunea societății o lipsă de

produse petroliere „ ce nu a putut fi justificată cu documente contabile”

arătând că actul de control a fost înaintat O.C.F.S Bihor, solicitând totodată I.-Bihor

să ia legătura cu aceștia în vederea finalizării lucrării prin aplicarea

măsurilor specifice ce se impun, conform competențelor instituției dvs.”, ori

în cuprinsul procesului - verbal din 9 februarie 2000 întocmit de intimatul M.

în baza dispozițiilor art. 221 C. proc. pen. în vigoare la acea dată se face

trimitere atât la articolul din cotidianul Crișana, cât și la controlul

efectuat de organele financiare de specialitate.

Mai mult din adresa

din 22 februarie 2000 emisă de I. - Bihor-Serviciul de Combatere a Crimei

Organizate și Corupție, semnată de șeful Inspectoratului, și șeful Serviciului

rezultă că pârâtul nu a dispus ca O. - Bihor să procedeze la încheierea vreunui

proces-verbal.

Totodată din

înscrisurile depuse de intimatul pârât M. rezultă că pârâtul B. a fost citat

pentru a-și putea exprima poziția, nerezultând astfel că acest pârât ar fi

săvârșit vreo faptă ilicită, ci doar și-a respectat atribuțiile specifice

funcției deținute.

Ar mai fi de

subliniat de altfel că prin rezoluția din 16 iulie 2010 dată în Dosarul nr. x/P/2009

a Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Oradea

s-a arătat că nu poate fi reținută în sarcina acestui intimat săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu.

Nu sunt întemeiate

nici susținerile apelanților privind intimatul pârât N. în sensul că acesta ar

fi procedat în nenumărate rânduri la percheziționarea sediului societății pe

motivul dosarului penal, ridicând acte contabile fără drept, câtă vreme din

probele administrate în cauză rezultă că acesta în calitatea sa de angajat al I.

- Bihor și-a desfășurat activitatea în cadrul normal al funcțiilor încredințate

nerezultând că ar fi săvârșit vreo faptă ilicită cu vinovăție, nefiind

întrunite astfel condițiile răspunderii civile delictuale.

De subliniat că prin

rezoluția din 11 februarie 2010, dată în Dosarul nr. x/P/2009 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin sentința penală nr. 69/P/2010

pronunțată în Dosarul nr. x/35/2010 a Curții de Apel Oradea s-a dispus în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. în vigoare la acea dată, neînceperea

urmăririi penale față de intimatul pârât N. pentru comiterea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 246 și art. 192 C. pen. reținându-se că rezultă

fără putință de tăgadă că plângerea și memoriile petentului B. nu concordă cu

fapte reale de natură penală ori cu presupuneri de minimă rezonabilitate în

sensul existenței unor fapte ce să conțină elemente faptice de certă factură

probațională necesare exercitării urmăririi penale”.

Îndeplinirea de către

funcționarii publici respectiv de către polițiști - funcționari publici cu

statut special a unei obligații legale nu poate constitui temei al răspunderii

civile delictuale.

Nefondate sunt și

criticile formulate de apelanți față de pârâta de rând 15, respectiv P. Bihor

și prepușii săi de rândul 16-19 inclusiv, respectiv P., R., S. și T., în sensul

că faptele acestora sunt ilicite deoarece au încheiat un act de control -

procesul verbal din 10 martie 2000 fără a efectua efectiv controlul,

prejudiciul reclamantului constând în executarea sa silită pe baza

respectivelor acte.

Intimații pârâți P., R.,

S. și T., în calitatea acestora de angajați în cadrul E. Bihor au întocmit

procesul-verbal din data de 10 martie 2000.

Este de observat că

astfel cum rezultă din adresa din 08 februarie 2000 emisă de X. - E. și adresa

din 22 februarie 2000 a I. - Bihor aceștia au fost însărcinați să verifice

aspectele sesizate de E., intimații pârâți nefăcând altceva decât să-și

îndeplinească atribuțiile de serviciu.

De altfel și prin

rezoluția din 16 iulie 2010 dată în Dosarul nr. x/P/20009 a Direcția

Națională Anticorupție-Servicul Teritorial Oradea prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor s-a reținut în privința acestor

pârâți că „susținerile denunțătorului rămân izolate în sistem probatoriu, din

cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, reieșind că a existat o

deplasare reală la sediul societății, iar întocmirea actului de control s-a

circumscris sferei atribuțiilor de serviciu ale persoanelor ce alcătuiau echipa

de control (…)”.

Ar fi de subliniat

faptul că potrivit art. 998-999 C. civ. antrenarea răspunderii civile

delictuale a unei persoane pentru fapta proprie presupune întrunirea cumulativă

a patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre

fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.

Fapta ilicită,

indiferent că îmbracă forma acțiunii sau inacțiunii presupune o manifestare

exterioară contrară normelor dreptului pozitiv prin care se aduce atingere

drepturilor subiective sau intereselor legitime protejate ale unei persoane.

Ori, în mod corect și

judicios instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile

răspunderii civile delictuale întemeiate pe prevederile art. 998-999 alin. (3)

și art. 1000 alin. (3) C. civ. întrucât lipsește fapta ilicită săvârșită cu

vinovăție deoarece persoanele fizice pârâte în calitatea lor de funcționari în

cadrul instituțiilor publice chemate în judecată au întocmit proces-verbal de

contravenție, acționând în cadrul normal al funcțiilor încredințate fără a

profita sau abuza de funcție și fără a-și depăși atribuțiile decurgând din

funcția încredințată.

Ca urmare neexistând

fapta ilicită săvârșită cu vinovăție nu se mai impune analizarea existenței

celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

Ar mai fi totuși de

subliniat că în mod corect s-a reținut de instanța de fond că, cu toate că

procesele-verbale de contravenție au fost în cele din urmă anulate, acest efect

nu presupune existența unei fapte ilicite a pârâților, iar pe de altă parte nu

se justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în

condițiile în care prin sentința penală nr. 1315/2005 a Judecătoriei Oradea

definitivă prin Decizia penală nr. 342 din 17 septembrie 2007 a Tribunalului

Suceava și Decizia penală nr. 97 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava

s-a dispus pe lângă achitarea inculpatului B. și ridicarea măsurilor

asiguratorii luate asupra bunurilor sale .

Mai mult, procesul -

verbal de contravenție din 28 ianuarie 2000, în baza căruia SC A. SRL a fost sancționată

contravențional cu amendă și confiscarea cantității de 4.515.210 litri motorină

pentru care societatea nu a posedat documente de proveniență a fost anulat în mod

irevocabil prin Decizia nr. 429/R/CA/2008 a Tribunalului Bihor, iar procesul -

verbal din 10 martie 2000 întocmit de controlorii fiscali din cadrul O. Bihor a

fost anulat prin Dispoziția nr. 23 din 20 iulie 2000.

De asemenea corect

s-a reținut că întocmirea procesului - verbal în data de 10 martie 2000 dată

arătată ca fiind o zi din „greva finanțiștilor” nu poate fi apreciată ca o

faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., ci cel mult poate

atrage o răspundere pe linie administrativă a angajaților respectivi.

În ceea ce privește

excepțiile invocate de intimatul chemat în garanție Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor, respectiv excepția inadmisibilității cererii de chemare în

garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive, se impune respingerea

acestora în condițiile în care, instanța de fond, ca o consecință a respingerii

acțiunii a respins și cererea de chemare în garanție a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor, apărând ca fiind lipsită de interes, invocarea acestor

excepții în condițiile în care, prin hotărârea apelată nu s-a stabilit nici o

obligație în sarcina sa.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții B., în nume propriu și

în calitate de administrator special al SC C. SRL Oradea și SC C. SRL Oradea

prin lichidator Cabinet de insolvență D., invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată

este nelegală, conform cu art. 315 pct. 5 a II-a teză C. proc. civ., întrucât

judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată nici la

administrarea probelor și nici la dezbaterea fondului.

În cauză, calitatea

de pârâți intimați au deținut-o și E. Județeană Bihor și Cluj, cât și P. a

județului Bihor, instituții care, au avut personalitate juridică.

Prin O.U.G. nr. 74/2013

privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Z.,

precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicate în

M. Of. nr. 389/2013, s-a desființat E., iar Z. a fost reorganizată ca urmare a

fuziunii prin absorbție a activității desfășurate de E.

Ca urmare a

reorganizării Z. s-a înființat Direcția Antifraudă care a preluat activitatea

vechii Gărzi Financiare, direcție care reprezintă doar o structură a Z., fără

personalitate juridică.

De asemenea, din punct

de vedere organizatoric, s-au înființat direcții generale regionale fiscale, cu

personalitate juridică care la rândul lor au în subordine agențiile județene

fiscale, fără personalitate juridică.

În speță, odată cu

intrarea în vigoare a O.U.G. 74/2013 pârâtele E. și P. a județului Bihor, și-au

pierdut capacitatea de folosință și de exercițiu, aceasta fiind preluată de O. Cluj.

Această din urmă

instituție nu a fost introdusă în cauză, respectiv nu a fost legal citată, ceea

ce face incident motivul de casare conform cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ.

Aceeași situație este

și în cazul E., în sensul că, această instituție în mod corect nu a mai fost

citată în cauză, întrucât a fost desființată, respectiv și-a pierdut

capacitatea de folosință, însă, în locul acestui comitent nu a fost introdus

nimeni, respectiv continuatorul în drepturi și obligații a acestei instituții,

care potrivit actului normativ invocat și a H.G. nr. 520/2013, este reprezentat

de E.E., structură fără personalitate juridică, care are substructuri în cadrul

fiecărei agenții fiscale.

Recurenții au arătat

că instanța a reținut că

pretențiile

sunt neîntemeiate pe considerentul că, în speță nu sunt întrunite condițiile de

răspundere civilă delictuală, prevăzute de art. 998 999 alin. (3) și art. 1000 alin.

(3) C. civ., motivat de faptul că lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție

și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar aceasta se

datorează împrejurării că persoanele fizice pârâte, în calitatea lor de

funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate în judecată, au întocmit

procese verbale de contravenție în urma controalelor efectuate, pe baza

ordinelor de serviciu.

Considerentele expuse

în hotărâre, nu coincid cu realitatea, probele fiind apreciate greșit.

Instanța de apel a reținut

că procesul - verbal de contravenție a fost desființat de instanța de judecată,

iar pe de altă parte acesta ar fi fost întocmit de E., aspecte rezultate din

antetul procesului - verbal, precum și din Adresa din 2000.

Aceste argumente sunt

greșite, întrucât semnatarii acestui script dovedesc efectiv cine l-a încheiat.

Urmează a se observa

că pârâții de rd. 2-4 sunt semnatari ai acestui proces verbal de contravenție

și nu sunt prepușii E., ci, sunt prepușii E. Cluj, astfel că, argumentul instanței

nu subzistă.

Împrejurarea că,

acest proces - verbal de constatare a fost desființat de instanța de judecată,

face dovada faptei ilicite săvârșită de acești pârâți, iar împrejurarea că

această desființare a avut loc abia în anul 2008 - la 8 ani după încheierea

acestuia și ca urmare a achitării în dosarul penal, face dovada deplină a

faptului că respectivul script - procesul verbal - a produs efecte juridice

dezastruoase, aspecte care dovedesc legătura de cauzalitate dintre faptă și

prejudiciu.

Instanța de apel în

mod greșit nu a analizat obiectul dedus judecății prin prisma temeiului de

drept incident, respectiv în mod greșit nu a analizat întrunirea tuturor

condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale.

În mod greșit s-a

reținut că nu era necesară existența unui ordin de serviciu din partea

comisarului general pentru acești pârâți, pentru a avea competență teritorială

în Bihor, întrucât, susține instanța, controlul s-a efectuat de E., iar la

final ar fi fost cooptați și comisari din cadrul E. Cluj.

Din nicio probă

administrată în cauză nu rezultă că, comisarul general ar fi dat un ordin

pentru pârâții de rd. 2-4 pentru a se deplasa în Bihor și nici nu se regăsește

la dosar vreun acord a directorului general din cadrul O. Bihor prin care să se

justifice în mod legal prezența E. Cluj în județul Bihor. De asemenea nu există

depus nici un script prin care s-ar fi comunicat directorului general în cauză

rezultatul misiunii lor.

Neexistând astfel de

documente este demonstrat că acești pârâți au acționat cu rea-credință, abuziv,

cu intenție directă și cu o mare vinovăție și ca urmare a prejudiciilor cauzate

de aceștia, sunt întrunite toate condițiile de antrenare a răspunderii civile

delictuale, iar acțiunea față de aceștia trebuie admisă.

Împrejurarea că în

ultima zi a controlului a venit E., nu acoperă neregularitatea și ilicitatea

controlului efectuat de acești pârâți și nici nu îi exonerează pe aceștia de

obligația de a avea ordine de serviciu.

Tot în privința

acestor pârâți instanța în mod greșit a reținut că prin Nota de prezentare din 14

ianuarie 2000 nu s-ar fi dispus nicio măsură împotriva SC C. SRL, ci doar s-au

menționat aspecte referitoare la livrări și achiziții de produse.

În realitate Nota de

prezentare din 2000 a fost actul generator al dosarului penal și actul

generator al pretențiilor fiscalității, atât în cadrul dosarului penal, cât și

în cadrul dosarului de insolvență a subscrisei societăți.

În baza acestei Note

s-a întocmit procesul verbal din 2000, încheiat de pârâții P., R., S. și T.,

precum și Rechizitoriul din dosarul penal prin care recurentul a fost trimis în

judecată.

În consecință, atât

acestor pârâți de rd. 2-4 cât și pârâților P., R., S. și T. li se datorează

prejudiciul cauzat susnumiților, iar faptele lor sunt ilicite, aceștia și-au

îndeplinit atribuțiile de serviciu în interes personal ori în interesul altor

persoane.

Argumentul instanței

de apel copiat din rezoluția din 16 iulie 2010 a Ministerului Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, dat în Dosar

nr. x/P/2009, nu prezintă relevanță în cauză deoarece nu suntem în prezența

unei stări de fapt stabilită de instanța penală printr-o hotărâre definitivă,

astfel cm prevede ari. 22 din V.C.P.P. aplicabil, care prevede că „Hotărârea

definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecai în fața instanței

civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei

care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".

În ceea ce privește

argumentele instanței de apel referitoare la pârâtul de rd. 5 și prepușii săi

de rd. 6 - 8 inclusiv, respectiv, J., U., K., instanța de apel a dat dovadă de

profundă superficialitate și nu a procedat așa cum o obligă art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., în sensul că nu a stăruit să afle adevărul în cauză.

S-a motivat de

instanța de apel că acești polițiști și-ar fi îndeplinit atribuțiile specifice

funcției lor în baza ordinelor de serviciu aflate la filele 278 280 dosar fond vol.

II.

Instanța a reținut

greșit aceste argumente, a interpretat greșit aceste scripte, întrucât din

analizarea acestor ordine de serviciu, se poate constata că, K. și J. au fost delegați

pentru deplasare la I. Bihor la data de 16 noiembrie 1999 și nicidecum la SC C.

SRL. La dala de 16 noiembrie 1999, la sediul societății recurente nu s-au

prezentai aceste persoane pentru a face vreo verificare, nici măcar

încrucișată, de altfel, polițiștii clujeni nu puteau să facă controale la

societățile comerciale, eventual Garda, dar, la această dală, nimeni din cadrul

E. nu a fost prezent la sediul societății recurente.

Din declarațiile

martorilor audiați în cauză rezultă data la care acești polițiști s-au

prezentat la sediul recurentei societăți, care de altfel coincide cu data la

care au fost prezenți și pârâții de rd. 2 - 4 din cadrul E. Cluj.

Oricum, durata de

deplasare a acestora a fost strict doar pentru ziua de 17 noiembrie 1999 și

nicidecum o altă dată sau pentru mai multe zile.

Dacă se compară

aceste Ordine de serviciu cu răspunsul lor la interogatoriu, se va observa că

nu concordă.

Prezența acestora a

avut loc în Ajunul Crăciunului 1999 și nicidecum în luna Noiembrie.

În ceea ce privește

Ordinul de serviciu a pârâtului J., acesta este din data de 10 decembrie 1999

și a vizat strict ziua de 13 decembrie 1999 și nicidecum o altă dată și pentru

mai multe zile.

Din nici un script

ori act normativ invocat în speță de către acești pârâți ori de către

comitenții lor nu rezultă și nici nu se justifică prezența polițiștilor din

Cluj la o societate comercială din Oradea, chiar dacă, acești polițiști din

Cluj ar fi cercetat vreun asociat din cadrul vreunei societăți clujene la care recurenta

ar fi deținut calitatea de asociat, atribuțiile de serviciu ale acestora fiind

strict și limitativ prevăzute de lege.

La dosarul cauzei nu

există niciun ordin prin care s-a aprobat vreo misiune pe raza teritorială a

unității de poliție arondată Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor

aferentă lunii decembrie 1999 și lunii ianuarie 2000, astfel că acești pârâți

în mod abuziv și-au exercitat atribuțiile lor de serviciu pe raza județului

Bihor.

În privința pârâtului

L., cu ocazia scindării comisarilor E. Cluj la sediul și domiciliul

reclamanților, acest pârât a susținut că, el nu are nicio atribuție de control,

el este doar șofer la ceilalți comisari ai gărzii, din cadrul E. Cluj.

Cu toate acestea,

numele acestui pârât apare în procesul verbal de constatare și sancționare a

contravenției încheiat la data de 28 ianuarie 2000, prin care societatea

reclamantă a fost sancționată.

Referitor la

prejudiciu, actul încheiat, procesul verbal de contravenție a produs consecințe

și mai grave decât Nota de prezentare întocmită de comisarii E. Cluj, în sensul

că, finanțele județene au solicitat în cadrul dosarului de faliment și își

păstrează pretențiile chiar dacă procesul verbal de constatare și sancționare a

contravenției a fost desființat - suma de peste 23 miliarde lei vechi la care

au adăugat accesorii, pretinzând o sumă de peste 150 miliarde lei vechi.

În ceea ce privește

pârâta I. Bihor și prepușii săi M. și N., în mod greșit instanța de apel a

motivat soluția pro