ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1986/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu

la 10 ianuarie 2008, reclamanta U.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu

Primarul Orașului Avrig, să se dispună anularea dispozițiilor nr. 888/2007,

889/2007 și 893/2007 și să fie obligat pârâtul să emită noi dispoziții, prin

care să îi acorde despăgubiri pentru imobilele ce au aparținut antecesorilor

săi, K.G.G., S.K. și K.G.M.

În motivarea

contestației, reclamanta a susținut că a formulat trei notificări, înregistrate

sub nr. 3854/11, 3854/2 și 3854/3 din 14 august 2001, respinse de pârât prin

dispozițiile contestate, în baza unor afirmații nereale în ceea ce privește

imobilul situat în Localitatea B., înscris în CF Bradu, în sensul că acesta nu

ar fi aparținut tatălui său.

Referitor la bunurile

ce au aparținut M.G.K., s-a susținut că, în mod eronat s-a respins notificarea

ca lipsită de obiect, fiind indicate alte persoane drept proprietari.

Reclamanta și-a

precizat contestația, în sensul că notificările sale au avut ca obiect

imobilele înscrise în CF Bradu, iar în localitate este notoriu că acestea au

aparținut antecesorilor săi.

La termenul din 3

aprilie 2008 s-a depus o nouă precizare a contestației, prin care s-a solicitat

doar anularea dispoziției nr. 888/2007 emisă de pârât și obligarea acestuia la

emiterea unei dispoziții de restituire în natură prin echivalent pentru

imobilul situat în Bradu, înscris în CF Bradu.

Pentru restul

dispozițiilor s-a solicitat disjungerea și judecarea separată.

Întrucât reclamanta

personal nu și-a precizat poziția față de restrângerea obiectului contestației,

prima instanță a analizat-o astfel cum a fost formulată inițial.

Prin sentința civilă nr.

1126 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis în parte

contestația, astfel cum a fost precizată și a anulat în parte dispoziția nr. 888/2007

în sensul că a obligat pârâtul Primarul Orașului Avrig să completeze

dispoziția, în sensul restituirii în natură a imobilelor ce se află în

proprietatea statului, sau formulării propunerii de acordare de despăgubiri la

valoarea de circulație stabilită conform standardelor internaționale, pentru

cotele de 2/12 din următoarele imobile înscrise în CF Bradu.

A fost respinsă

contestația formulată împotriva dispozițiilor nr. 889/2009 și 893/2007 și

celelalte cereri formulate de reclamantă.

A fost obligat

pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale de 2.700 lei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prima cerere înregistrată sub nr.

3854 din 14 august 2001, depusă direct la Primăria Orașului Avrig, se referea

la toate imobilele proprietatea numitului K.G.G., tatăl contestatoarei.

Prin dispoziția nr. 888/2007

a fost respinsă această cerere, cu motivarea că imobilul înscris în CF Bradu, a

trecut în proprietatea statului, conform Decretului nr. 223/1974, fiind preluat

de la S.G. și nu de la antecesorul reclamantei.

Instanța de fond a

reținut că, potrivit extrasului CF, imobilul a fost dobândit prin cumpărare în

1929 și preluat în 1947, în baza Legii nr. 177/1947. Ulterior, în baza

Decretului nr. 81/1957 a fost reîmproprietărit S.G., de la care imobilul a fost

preluat la 21 aprilie 1976. Intimatul nu s-a pronunțat în legătură cu celelalte

imobile aparținând tatălui contestatoarei.

Cea de a doua cerere,

înregistrată la Primăria Avrig sub nr. 3854/2001 a avut ca obiect restituirea

imobilului din Bradu, ce a aparținut mătușii reclamantei, S.K. Prin expertiza

topografică, imobilul a fost identificat ca fiind la nr. administrativ 211,

înscris inițial în CF Bradu, și transcris în CF Bradu, dezmembrat în două

corpuri funciare noi. Prin dispoziția nr. 889/2007 s-a respins solicitarea

reclamantei cu motivarea că acest imobil din Bradu nr. 211 este în prezent

proprietatea familiei C.N., iar cel din Bradu este proprietatea lui U.V.

Tribunalul a reținut

că cea de-a treia cerere înregistrată la Primăria Avrig sub nr. 3854/2001 se

referă la solicitarea de restituire a imobilului, situat în localitatea Bradu,

ce a aparținut lui H.M. Imobilul a fost identificat ca fiind înscris în CF

Bradu, cererea reclamantei fiind respinsă prin dispoziția nr. 893/2007, cu

motivarea că moștenitor al defunctei proprietare a fost T.M., moștenită la

rândul său de S.M.J., iar contestatoarea nu a dovedit proprietatea și calitatea

de moștenitor după proprietarul tabular.

Instanța de fond a

considerat că se impune respingerea contestațiilor împotriva dispozițiilor nr. 887

și 893/2007, emise de pârât, întrucât nu s-a dovedit calitatea de moștenitor

după K.M., S.G. (G.), iar din înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat că

tatăl contestatoarei este singurul moștenitor al numitei K.M.

În ce privește

dispoziția nr. 888/2007 prima instanță a considerat că se impune anularea în

parte, în sensul obligării pârâtului de a face propunere de acordare de

despăgubiri pentru cotele ce au aparținut tatălui contestatoarei K.G.G.

Pentru imobilele care

au aparținut fraților autorului reclamantei, S.E. și G. și K.M. s-a reținut că

nu s-a făcut dovada calității de moștenitor, iar pentru K.I. și W.S., cererea a

fost formulată peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv la 6

noiembrie 2007.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică

și solicitând să i se restituie în natură toate imobilele solicitate.

Curtea de Alba Iulia,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 32 din 3 februarie 2011, a respins

apelul reclamantei ca nefondat.

Prin considerentele

deciziei menționate, instanța de apel a reținut, în esență, că imobilul înscris

în CF Bradu, casă, curte și grădină, preluat de Statul Român prin expropriere

la 4 iulie 1946, are în prezent alți proprietari, al căror titlu nu a fost

anulat sau contestat.

S-a reținut,

totodată, că imobilele înscrise în CF Bradu, luncă, arător  și pășune, au fost

întabulate pe numele lui K.G., la 9 iunie 1938, iar prin decizia nr. 139 din 31

martie 1945 au fost expropriate în baza Legii reformei agrare, astfel că, față

de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu fac obiectul acesteia.

Aceeași situație s-a

reținut și în ceea ce privește imobilele înscrise în CF arător, preluate prin

expropriere în anul 1946.

S-a mai avut în

vedere și faptul că, în ceea ce privește terenurile înscrise în CF Bradu,

apelanta nu a făcut dovada că au aparținut antecesorilor săi, sau că au fost

preluate abuziv, iar față de categoria de folosință și de prevederile art. 8

din Legea nr. 10/2001 nu puteau face obiectul aplicării acestui act normativ.

Cu privire la

imobilul înscris în CF Bradu, grădină intravilan, casă de piatră și curte, s-a

constatat că a aparținut lui S.G. (B + 1), de la care a fost preluat în 1946 de

Statul Român (B + 3), în baza Decretului nr. 81/1957, acesta fiind

împroprietărit, astfel că imobilul a fost preluat tot de la acesta în baza

Decretului nr. 223/1974.

Sub B + 6, în 1978,

imobilul a fost dezmembrat și reînscris sub A + 2, 3, construcții și teren de

805 m.p. Cele de sub A + 3 au trecut în proprietatea C.A.P. Avrig, iar imobilul

de sub A + 2 au devenit proprietatea numitei G.V., în baza Legii nr. 112/1995.

În legătură cu cel

de-al doilea motiv de apel, s-a apreciat că înscrierile efectuate în cartea

funciară se bucură de prezumția de legalitate, până la rectificarea lor sau

declararea ca false.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta U.M., criticând-o

ca nelegală pentru încălcarea sau aplicarea greșită a legii și nepronunțarea asupra

unor mijloace de apărare și dovezi administrate și solicitând admiterea

contestației în totalitate.

Prin motivele de

recurs, reclamanta a precizat instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ și

a pronunțat decizia în grabă, neexaminând probele propuse prin motivele de

apel.

De asemenea, a

susținut că, prin soluția pronunțată, instanța a validat faptele infracționale

săvârșite de funcționarii Primăriei Avrig, care au valorificat bunurile

aparținând tatălui său și fraților acestuia, confiscate de stat.

La termenul din 20

martie 2012, Curtea a reținut cauza în pronunțare sub aspectul excepției

nulității recursului, ca urmare a neîncadrării criticilor în dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

Examinând cu

prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Curtea va

constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. C) C. proc. civ., cererea de

recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor, sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Curtea va reține că,

prin cererea de recurs reclamanta U.M. a invocat formal încălcarea și aplicarea

greșită a legii, motiv de nelegalitate ce se circumscrie dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta nu a indicat, însă, dispozițiile legale pretins

încălcate de instanța de apel, recursul constituindu-se ca un șir de afirmații

și susțineri nestructurate din punct de vedere juridic, care nu fac posibilă

încadrarea în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art.

304 C. proc. civ. și, prin urmare, cenzurarea deciziei atacate.

Astfel, în cauză,

reclamanta recurentă nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., simpla exprimare a nemulțumirii față de soluția

pronunțată, „în grabă” de instanța de apel neputând fi încadrată în vreunul

dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Motivul de recurs

vizând nepronunțarea asupra unor mijloace de apărare și asupra unor dovezi

administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii se circumscrie, formal,

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin

Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, astfel că nu mai poate fi

valorificat în calea de atac extraordinară a recursului.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. ultim C. proc.

civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta U.G.M. împotriva

deciziei nr. 32 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de contestatoarea U.G.M. împotriva deciziei nr. 32 din 03 februarie 2011

a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.