ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2012

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sibiu, contestatorul M.O.D. a solicitat anularea dispoziției nr. 297/2009

emisă de Primarul municipiului Sibiu și în consecință, să se constate că este

îndreptățit la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii,

contestatorul a arătat că s-a adresat, la data de 30 noiembrie 2005, Comisiei

Locale cu o cerere prin care solicita, ca în baza prevederilor Legii nr. 1/2000,

să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului deținut anterior

de mama sa. Deși a indicat temeiul juridic al solicitării sale, cererea a fost

soluționată prin raportare la altă reglementare legală, respectiv cea conținută

de Legea nr. 10/2001, iar nu cea invocată, ca fiind Legea nr. 1/2000.

Prin sentința civilă nr.

468/2009 Tribunalul Sibiu a respins contestația.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea adresată Comisiei

Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate Sibiu la 30 noiembrie 2005,

contestatorul a solicitat ca în baza art. 33 din Legea nr. 1/2000, să se

dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului identificat în

CF în suprafață de 2.127 m.p., cu motivarea că în anul 1982 proprietar al

terenului era mama sa, iar în baza Legii nr. 58/1974 și a Decretului nr. 91/1982,

acesta a fost expropriate.

Prin dispoziția nr. 297/2009

emisă de Primarul municipiului Sibiu, s-a respins cererea contestatorului, cu

motivarea că s-a depășit termenul limită de formulare a notificării, prevăzut

de Legea 10/2001 și că notificarea nu a fost transmisă prin intermediul

executorului judecătoresc.

S-a reținut că,

potrivit actelor dosarului, imobilul se află situat în localitatea Sibiu, în

perimetrul construibil. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza

Legii nr. 58/1974, care reglementa sistematizarea localităților rurale și

urbane, fiind în intravilanul localității.

S-a constatat că,

potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu fac obiectul acestei legi terenurile

extravilane și că, a contrario, fac obiectul ei de reglementare, terenurile

aflate în intravilanul localităților.

De asemenea, Legea nr.

18/1991 reglementează reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și forestiere, iar la art. 36 prevede situația în

care terenurile din intravilanul localității, atribuite în folosință veșnică

sau pe durata existenței construcției, trec în proprietatea actualilor

proprietari ai locuințelor, or contestatorul nu se află în niciuna din aceste

situații.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel contestatorul, care a solicitat desființarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea

apelului, s-a menționat că cererea formulată de reclamant a fost adresată

comisiei de fond funciar și nu Primarului municipiului Sibiu, astfel că avea

dreptul de a primi un răspuns de la această comisie.

Prin decizia civilă nr.

168/ A din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul ca

nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că imobilul a cărui restituire a fost cerută

la data de 30 noiembrie 2005, este cel înscris în CF, având categoria de

folosință loc de casă cu casă în Valea Rogojinei; asupra terenului s-a

intabulat dreptul de proprietate al Statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974,

iar asupra construcțiilor, Statul s-a intabulat cu drept de expropriere.

S-a constatat că

cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 33 din Legea nr. 1/2000,

care vizează însă, solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate în

situația terenurilor agricole sau forestiere.

Susținerea

contestatorului, conform căreia cererea ar fi trebuit soluționată de Comisia

pentru stabilirea dreptului de proprietate, având în vedere temeiul de drept

indicat (respectiv, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000) a fost înlăturată,

întrucât analiza cererii din punct de vedere al legii de retrocedare

într-adevăr aplicabile, nu este exclusă de indicarea unui anumit temei juridic.

Or, în speță,

imobilul a cărui retrocedare s-a pretins a vizat teren și construcție, astfel

încât acesta nu putea fi solicitat în baza legilor fondului funciar, care

reglementează situația terenurilor agricole și forestiere.

În aceste condiții,

raportat la Legea nr. 10/2001, dispoziția emisă de intimat, de respingere a

cererii ca fiind depusă după termenul limită (împlinit în anul 2002) este

legală, astfel încât este corectă soluția primei instanțe, de respingere a

contestației promovate.

Decizia a fost atacată

cu recurs de către reclamant.

Memoriul de recurs a

prezentat în principal, de o manieră nesistematizată și incompatibilă cu

structura recursului, elementele de fapt ale pricinii și desfășurarea judecății

în primă instanță și în apel.

S-a susținut că soluția

este nelegală, față de împrejurarea că răspunsul la notificarea din 2005

trebuia primit de la comisia de fond funciar, eventual, cu motivarea că nu este

de competența acesteia și că, în ceea ce privește noțiunea de perimetru

construibil, instanța nu a făcut nici o referire la momentul la care terenul a

fost preluat de către stat, singurul care interesa în cauză.

De asemenea, s-a

făcut referire la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, la prevederile

legilor fondului funciar și în mod deosebit la dispozițiile art. 33 din Legea nr.

1/2000, care au fundamentat cererea de restituire și ca atare, ar fi avut drept

consecință, excluderea analizării acesteia din punct de vedere al aplicării

altei legi de retrocedare.

Intimatul - pârât nu

a formulat întâmpinare.

Analizând aspectele

deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Singura critică

identificabilă, față de conținutul memoriului de recurs, este cea referitoare

la greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și astfel, respingerea ca

tardivă a notificării transmise la 30 noiembrie 2005.

O asemenea susținere

din partea recurentului este însă nefondată, în condițiile în care regimul

juridic al imobilului solicitat îl plasează în sfera de aplicare a actului

normativ menționat, care a prevăzut, sub sancțiunea decăderii din drept,

posibilitatea transmiterii notificării până la data de 14 februarie 2002.

Recurentul însuși

arată că preluarea terenului s-a făcut în baza dispozițiile art. 30 din Legea nr.

58/1974, iar în ce privește construcția, a intervenit exproprierea, conform

Decretului nr. 91/1982, afirmații care sunt verificate prin mențiunile din

extrasul de carte funciară depus la dosar.

Este neîntemeiată

susținerea potrivit căreia nu s-ar fi cercetat și nu s-ar fi făcut nici o

referire la noțiunea de perimetru construibil și dacă, ceea ce era relevant în

speță, terenul se încadra în acest perimetru la momentul preluării de către

stat.

Pe acest aspect,

instanța de apel a constatat că imobilul a cărui restituire s-a solicitat, este

cel înscris în C.F., cu categoria de folosință „loc de casă cu casă”, la data

de 20 iunie 1970 schimbându-și ramul de cultură „din arător în loc de casă pe

str. Rogojinei, f. n. în perimetrul construibil”.

Așadar, imobilul

preluat de către stat fiind situat în perimetrul construibil al localității

încă din anul 1970 și preluat ca atare în 1982, este gratuită afirmația

recurentului potrivit căreia nu ar fi fost verificată îndeplinirea acestei

condiții de către instanță.

De altfel, de o

manieră contradictorie, reclamantul - recurent susține că răspunsul la

solicitarea sa ar fi trebuit dat de către comisia de fond funciar „eventual, cu

motivarea că nu este de competența acesteia”, recunoscând astfel, că era vorba

de o rezolvare pur formală a cererii, iar nu de acceptarea pretențiilor sale pe

fond.

În speță,

aplicându-se corect actul normativ incident, raportat la regimul juridic al

imobilului, soluționarea cererii s-a făcut de către primar, cel căruia îi

reveneau atribuțiile legale în acest sens.

Pentru toate aceste

considerente, criticile au fost găsite nefondate iar recursul va fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul M.O.D. împotriva deciziei nr. 168/ A

din data de 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2012.