ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2012

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, contestatorul M.O.D. a solicitat anularea dispoziției nr. 297/2009 emisă de Primarul municipiului Sibiu și în consecință, să se constate că este îndreptățit la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că s-a adresat, la data de 30 noiembrie 2005, Comisiei Locale cu o cerere prin care solicita, ca în baza prevederilor Legii nr. 1/2000, să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului deținut anterior de mama sa. Deși a indicat temeiul juridic al solicitării sale, cererea a fost soluționată prin raportare la altă reglementare legală, respectiv cea conținută de Legea nr. 10/2001, iar nu cea invocată, ca fiind Legea nr. 1/2000.

Prin sentința civilă nr. 468/2009 Tribunalul Sibiu a respins contestația. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea adresată Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate Sibiu la 30 noiembrie 2005, contestatorul a solicitat ca în baza art. 33 din Legea nr. 1/2000, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului identificat în CF în suprafață de 2.127 m.p., cu motivarea că în anul 1982 proprietar al terenului era mama sa, iar în baza Legii nr. 58/1974 și a Decretului nr. 91/1982, acesta a fost expropriate. Prin dispoziția nr. 297/2009 emisă de Primarul municipiului Sibiu, s-a respins cererea contestatorului, cu motivarea că s-a depășit termenul limită de formulare a notificării, prevăzut de Legea 10/2001 și că notificarea nu a fost transmisă prin intermediul executorului judecătoresc.

S-a reținut că, potrivit actelor dosarului, imobilul se află situat în localitatea Sibiu, în perimetrul construibil. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, care reglementa sistematizarea localităților rurale și urbane, fiind în intravilanul localității. S-a constatat că, potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu fac obiectul acestei legi terenurile extravilane și că, a contrario, fac obiectul ei de reglementare, terenurile aflate în intravilanul localităților. De asemenea, Legea nr. 18/1991 reglementează reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, iar la art. 36 prevede situația în care terenurile din intravilanul localității, atribuite în folosință veșnică sau pe durata existenței construcției, trec în proprietatea actualilor proprietari ai locuințelor, or contestatorul nu se află în niciuna din aceste situații.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, care a solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea apelului, s-a menționat că cererea formulată de reclamant a fost adresată comisiei de fond funciar și nu Primarului municipiului Sibiu, astfel că avea dreptul de a primi un răspuns de la această comisie. Prin decizia civilă nr. 168/ A din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că imobilul a cărui restituire a fost cerută la data de 30 noiembrie 2005, este cel înscris în CF, având categoria de folosință loc de casă cu casă în Valea Rogojinei; asupra terenului s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar asupra construcțiilor, Statul s-a intabulat cu drept de expropriere.

S-a constatat că cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 33 din Legea nr. 1/2000, care vizează însă, solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate în situația terenurilor agricole sau forestiere. Susținerea contestatorului, conform căreia cererea ar fi trebuit soluționată de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate, având în vedere temeiul de drept indicat (respectiv, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000) a fost înlăturată, întrucât analiza cererii din punct de vedere al legii de retrocedare într-adevăr aplicabile, nu este exclusă de indicarea unui anumit temei juridic. Or, în speță, imobilul a cărui retrocedare s-a pretins a vizat teren și construcție, astfel încât acesta nu putea fi solicitat în baza legilor fondului funciar, care reglementează situația terenurilor agricole și forestiere.

În aceste condiții, raportat la Legea nr. 10/2001, dispoziția emisă de intimat, de respingere a cererii ca fiind depusă după termenul limită (împlinit în anul 2002) este legală, astfel încât este corectă soluția primei instanțe, de respingere a contestației promovate. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant. Memoriul de recurs a prezentat în principal, de o manieră nesistematizată și incompatibilă cu structura recursului, elementele de fapt ale pricinii și desfășurarea judecății în primă instanță și în apel. S-a susținut că soluția este nelegală, față de împrejurarea că răspunsul la notificarea din 2005 trebuia primit de la comisia de fond funciar, eventual, cu motivarea că nu este de competența acesteia și că, în ceea ce privește noțiunea de perimetru construibil, instanța nu a făcut nici o referire la momentul la care terenul a fost preluat de către stat, singurul care interesa în cauză.

De asemenea, s-a făcut referire la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, la prevederile legilor fondului funciar și în mod deosebit la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 1/2000, care au fundamentat cererea de restituire și ca atare, ar fi avut drept consecință, excluderea analizării acesteia din punct de vedere al aplicării altei legi de retrocedare. Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare.

Analizând aspectele deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele: Singura critică identificabilă, față de conținutul memoriului de recurs, este cea referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și astfel, respingerea ca tardivă a notificării transmise la 30 noiembrie 2005. O asemenea susținere din partea recurentului este însă nefondată, în condițiile în care regimul juridic al imobilului solicitat îl plasează în sfera de aplicare a actului normativ menționat, care a prevăzut, sub sancțiunea decăderii din drept, posibilitatea transmiterii notificării până la data de 14 februarie 2002. Recurentul însuși arată că preluarea terenului s-a făcut în baza dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar în ce privește construcția, a intervenit exproprierea, conform Decretului nr. 91/1982, afirmații care sunt verificate prin mențiunile din extrasul de carte funciară depus la dosar.

Este neîntemeiată susținerea potrivit căreia nu s-ar fi cercetat și nu s-ar fi făcut nici o referire la noțiunea de perimetru construibil și dacă, ceea ce era relevant în speță, terenul se încadra în acest perimetru la momentul preluării de către stat. Pe acest aspect, instanța de apel a constatat că imobilul a cărui restituire s-a solicitat, este cel înscris în C.F., cu categoria de folosință „loc de casă cu casă”, la data de 20 iunie 1970 schimbându-și ramul de cultură „din arător în loc de casă pe str. Rogojinei, f. n. în perimetrul construibil”. Așadar, imobilul preluat de către stat fiind situat în perimetrul construibil al localității încă din anul 1970 și preluat ca atare în 1982, este gratuită afirmația recurentului potrivit căreia nu ar fi fost verificată îndeplinirea acestei condiții de către instanță.

De altfel, de o manieră contradictorie, reclamantul - recurent susține că răspunsul la solicitarea sa ar fi trebuit dat de către comisia de fond funciar „eventual, cu motivarea că nu este de competența acesteia”, recunoscând astfel, că era vorba de o rezolvare pur formală a cererii, iar nu de acceptarea pretențiilor sale pe fond. În speță, aplicându-se corect actul normativ incident, raportat la regimul juridic al imobilului, soluționarea cererii s-a făcut de către primar, cel căruia îi reveneau atribuțiile legale în acest sens. Pentru toate aceste considerente, criticile au fost găsite nefondate iar recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.O.D. împotriva deciziei nr. 168/ A din data de 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2012.