ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, la data de 15 februarie 2010, sub nr. 164/42/2010, la Curtea de Apel Ploiești, reclamantul N.V. a chemat în judecată S.R. prin M.T.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului M.T.S. nr. 574/2009, reintegrarea sa în funcția de Director al D.J.T. Dâmbovița, suspendarea până la soluționarea fondului a ordinului contestat, plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 23 iulie 2009 și până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. ll alin. (l) din Legea nr. 554/2004 și acordarea cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 247 C. proc.

civ. În motivarea acțiuni, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director prin Ordinul nr. 1561/2007 emis de pârâtă, iar la data de 27 decembrie 2007 a încheiat contractul individual de muncă. La data de 24 aprilie 2009 a intrat în concediu medical până la data de 22 iulie 2009 și când a revenit la locul de muncă, la data de 23 iulie 2009, a notificat ministerul prin adresa nr. 2032 din 23 iulie 2009. La aceeași dată, a constatat că D.J.T., în perioada sa de concediu medical, a numit un alt director, în condițiile în care nu a fost notificat și nici nu a primit corespondență în acest sens. Urmare adresei nr. 37/2009 înaintate autorității pârâte, aceasta a emis adresa nr. 37/2009 prin care i s-a comunicat că prin Ordinul nr. 574/2009, funcția de conducere de director al D.J.T.

Dâmbovița a fost desființată, acest ordin fiind emis de M.T.S. în baza dispozițiilor art. III, alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009. Reclamantul a arătat că ordinul atacat a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. b), din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în sensul că reorganizarea invocată nu a fost una efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecința desființării efective a locului de muncă, sub o cauză reală și serioasă. A susținut reclamantul că, în realitate, la data de 29 mai 2009, în perioada când se afla în concediu medical, a fost numit în locul său, un nou director fiind înlocuită doar titulatura de director al D.J.T. Dâmbovița cu cea de director coordonator al D.J.T.

Dâmbovița. În acest caz ordinul contestat est unul fictiv, întrucât prin eliberarea din funcție a unui funcționar public trebuia să se reorganizeze activitatea și nu să se schimbe doar titulatura. A mai arătat că, în realitate, actul atacat a operat o modificare unilaterală a raportului de muncă a petiționarului pentru caz neautorizat de Statutul funcționarului public sau de Codul muncii. Așa cum a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 (M. Of., nr. 358/28.05.2009), textul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarat neconstituțional în controlul anterior promulgării. În ceea ce privește cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat a susținut că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, referitor la cazul bine justificat și paguba iminentă.

A precizat, totodată, că a îndeplinit procedura prealabilă cu M.T.S. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere a apreciat că se impune reîncadrarea sa, având în vedere că ordinul contestat a fost emis abuziv. Pârâtul M.E.C.T.S., prin A.N.S.T., a formulat, la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin încheierea de ședință din data de 16 martie 2010, Curtea a constatat că, în baza art. l din H.G. nr. 141/2010 (M. Of. nr. 137/02.03.2010), s-a înființat A.N.S.T., organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea M.E.C.T.S. prin preluarea activității specifice privind tineret și sport, respectiv a structurilor specializate în aceste domenii, cât și a drepturilor și obligațiilor aferente și a dispus citarea în calitate de pârât a A.N.S.T.

La data de 30 martie 2010, reclamantul N.I. a depus la dosar cerere precizatoare și completatoare, prin care a susținut că înțelege să renunțe la judecată, cu privire la capetele 2, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, respectiv capătul 2 - referitor la reintegrarea reclamantului în funcția de director, capătul 3 - ce vizează suspendarea până la soluționarea fondului a ordinului contestat și 4 - privind repararea pagubei ce consta în obligarea M.T.S. la plata drepturilor salariale aferente. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 27 aprilie 2010, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a cererii precizatoare.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 106 din 27 aprilie 2010, a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes a cererii precizatoare invocată de A.N.S.T. A admis acțiunea precizată formulată de reclamantul N.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.S.T., a dispus anularea Ordinului M.T.S. nr. 574/2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de director al D.J.T. Dâmbovița. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 574/2009 al M.T.S., funcția de conducere de director al D.J.T. Dâmbovița a fost desființată, acest ordin, fiind emis în baza dispozițiilor art. III alin. (l) din O.U.G.

nr. 37/2009 dispunându-se, totodată, că începând cu data de 23 mai 2009, reclamantului N.V. îi încetează contractul de management, potrivit O.U.G. nr. 37/2009. Curtea a reținut că O.U.G. nr. 37/2009, prin care au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locul acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestora, poate părea discriminatorie față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 188/1999 care stipulează că este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, de orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.

Așa cum s-a menționat și în Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, a apreciat prima instanță, o astfel de situație „pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al Executivului fată de Parlament și, nu în cele din urmă, fată de Curtea Constituțională”. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională. În motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că prin O.U.G. nr. 37/2009, așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea.

A mai reținut Curtea Constituțională că prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit dintr-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. Pe de altă parte, Ordinul nr. 567/2009 emis de M.T.S. în temeiul prevederilor art. III alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009, nu cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ. Or, motivarea, a reținut instanța de fond, constituie una dintre condițiile de legalitate și validitate a actului administrativ și reprezintă o garanție împotriva arbitrajului și excesului de putere al autorităților administrației publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale.

Sunt nelegale și se sancționează cu anularea actele administrative prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale fundamentate pe o motiv lacunară (Decizia nr. 2732 din 27 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Cum în prezenta cauză, singura motivare a actului administrativ e O.U.G. nr. 37/2009, Curtea a constatat ca actul administrativ este nelegal. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.S.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că ordinul contestat a cărui anulare se solicită reprezintă un act unilateral al ministrului tineretului și sportului care, în baza principiului legalității și a dispozițiilor art. III alin. (l) din O.U.G.

nr. 37/2009 desființează toate posturile de director coordonator prin încheierea unui contract de management. Cu alte cuvinte, postul reclamantului s-a desființat de către prevederile O.U.G. nr. 37/2009, ordinul nefăcând altceva decât să pună în aplicare respectivele prevederi, astfel că fundamentul actului administrativ îl reprezintă aplicarea legii, nicidecum o decizie de concediere din inițiativa angajatorului. În esență, a susținut recurenta, Ordinul nr. 574/2009 este un act administrativ în vederea organizării executării în concret a legii care a stins raportul juridic de muncă cu reclamantul N.V. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (l) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului - reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. ll și 20 din Constituția României.

Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, în mod corect au fost anulate de instanța de fond. Ca atare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că prima instanță, procedând la anularea actului administrativ atacat a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.T. împotriva sentinței civile nr. 106 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.