ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele: Prin acțiunea formulată, la data de 15 februarie 2010,
sub nr. 164/42/2010, la Curtea de Apel Ploiești, reclamantul N.V. a chemat în
judecată S.R. prin M.T.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
dispună anularea Ordinului M.T.S. nr. 574/2009, reintegrarea sa în funcția de
Director al D.J.T. Dâmbovița, suspendarea până la soluționarea fondului a
ordinului contestat, plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 23
iulie 2009 și până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, în
conformitate cu dispozițiile art. ll alin. (l) din Legea nr. 554/2004 și
acordarea cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 247 C. proc.
civ.
În motivarea acțiuni, reclamantul a
arătat că a fost numit în funcția de director prin Ordinul nr. 1561/2007 emis
de pârâtă, iar la data de 27 decembrie 2007 a încheiat contractul individual de
muncă. La data de 24 aprilie 2009 a intrat în concediu medical până la data de
22 iulie 2009 și când a revenit la locul de muncă, la data de 23 iulie 2009, a
notificat ministerul prin adresa nr. 2032 din 23 iulie 2009. La aceeași dată, a
constatat că D.J.T., în perioada sa de concediu medical, a numit un alt
director, în condițiile în care nu a fost notificat și nici nu a primit
corespondență în acest sens. Urmare adresei nr. 37/2009 înaintate autorității
pârâte, aceasta a emis adresa nr. 37/2009 prin care i s-a comunicat că prin
Ordinul nr. 574/2009, funcția de conducere de director al D.J.T. Dâmbovița a
fost desființată, acest ordin fiind emis de M.T.S. în baza dispozițiilor art. III,
alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009.
Reclamantul a arătat că ordinul atacat
a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. b), din Legea nr.
188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în sensul că reorganizarea
invocată nu a fost una efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu
consecința desființării efective a locului de muncă, sub o cauză reală și
serioasă.
A susținut reclamantul că, în
realitate, la data de 29 mai 2009, în perioada când se afla în concediu
medical, a fost numit în locul său, un nou director fiind înlocuită doar
titulatura de director al D.J.T. Dâmbovița cu cea de director coordonator al D.J.T.
Dâmbovița. În acest caz ordinul contestat est unul fictiv, întrucât prin
eliberarea din funcție a unui funcționar public trebuia să se reorganizeze
activitatea și nu să se schimbe doar titulatura.
A mai arătat că, în realitate, actul
atacat a operat o modificare unilaterală a raportului de muncă a petiționarului
pentru caz neautorizat de Statutul funcționarului public sau de Codul muncii.
Așa cum a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 (M.
Of., nr. 358/28.05.2009), textul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a
fost declarat neconstituțional în controlul anterior promulgării.
În ceea ce privește cererea de
suspendare a executării actului administrativ atacat a susținut că sunt
îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, referitor la cazul bine justificat
și paguba iminentă.
A precizat, totodată, că a îndeplinit
procedura prealabilă cu M.T.S.
Cu privire la cel de-al doilea capăt
de cerere a apreciat că se impune reîncadrarea sa, având în vedere că ordinul
contestat a fost emis abuziv.
Pârâtul M.E.C.T.S., prin A.N.S.T., a
formulat, la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de
16 martie 2010, Curtea a constatat că, în baza art. l din H.G. nr. 141/2010 (M.
Of. nr. 137/02.03.2010), s-a înființat A.N.S.T., organ de specialitate al
administrației publice centrale, în subordinea M.E.C.T.S. prin preluarea
activității specifice privind tineret și sport, respectiv a structurilor
specializate în aceste domenii, cât și a drepturilor și obligațiilor aferente
și a dispus citarea în calitate de pârât a A.N.S.T.
La data de 30 martie 2010, reclamantul
N.I. a depus la dosar cerere precizatoare și completatoare, prin care a
susținut că înțelege să renunțe la judecată, cu privire la capetele 2, 3 și 4
din cererea de chemare în judecată, respectiv capătul 2 - referitor la
reintegrarea reclamantului în funcția de director, capătul 3 - ce vizează
suspendarea până la soluționarea fondului a ordinului contestat și 4 - privind
repararea pagubei ce consta în obligarea M.T.S. la plata drepturilor salariale
aferente.
Cererea a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 27
aprilie 2010, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a cererii
precizatoare.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 106
din 27 aprilie 2010, a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes a
cererii precizatoare invocată de A.N.S.T.
A admis acțiunea precizată formulată
de reclamantul N.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.S.T., a dispus anularea
Ordinului M.T.S. nr. 574/2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția
de director al D.J.T. Dâmbovița.
Pentru a hotărî astfel, această
instanță a reținut următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 574/2009 al M.T.S.,
funcția de conducere de director al D.J.T. Dâmbovița a fost desființată, acest
ordin, fiind emis în baza dispozițiilor art. III alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009
dispunându-se, totodată, că începând cu data de 23 mai 2009, reclamantului N.V.
îi încetează contractul de management, potrivit O.U.G. nr. 37/2009.
Curtea a reținut că O.U.G. nr. 37/2009,
prin care au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici,
respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în
locul acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director
coordonator și adjuncți ai acestora, poate părea discriminatorie față de
dispozițiile art. 27 din Legea nr. 188/1999 care stipulează că este interzisă
orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de
apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, de orientare
sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.
Așa cum s-a menționat și în Decizia nr.
1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, a apreciat prima instanță,
o astfel de situație „pune în discuție comportamentul constituțional de ordin
legislativ al Executivului fată de Parlament și, nu în cele din urmă, fată de
Curtea Constituțională”.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009,
Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009
privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este
neconstituțională.
În motivarea acestei decizii, Curtea
Constituțională a reținut că prin O.U.G. nr. 37/2009, așa cum a fost aprobată
prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor
publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea. A mai reținut
Curtea Constituțională că prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a
intervenit dintr-un domeniu pentru care nu avea competență materială,
încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.
Pe de altă parte, Ordinul nr. 567/2009
emis de M.T.S. în temeiul prevederilor art. III alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009,
nu cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ.
Or, motivarea, a reținut instanța de
fond, constituie una dintre condițiile de legalitate și validitate a actului
administrativ și reprezintă o garanție împotriva arbitrajului și excesului de
putere al autorităților administrației publice, fiind impusă mai ales în cazul
actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale.
Sunt nelegale și se sancționează cu
anularea actele administrative prin care se suprimă drepturi sau situații
juridice individuale fundamentate pe o motiv lacunară (Decizia nr. 2732 din 27
iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Cum în prezenta cauză, singura
motivare a actului administrativ e O.U.G. nr. 37/2009, Curtea a constatat ca
actul administrativ este nelegal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs A.N.S.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că
ordinul contestat a cărui anulare se solicită reprezintă un act unilateral al
ministrului tineretului și sportului care, în baza principiului legalității și
a dispozițiilor art. III alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009 desființează toate
posturile de director coordonator prin încheierea unui contract de management.
Cu alte cuvinte, postul reclamantului
s-a desființat de către prevederile O.U.G. nr. 37/2009, ordinul nefăcând
altceva decât să pună în aplicare respectivele prevederi, astfel că fundamentul
actului administrativ îl reprezintă aplicarea legii, nicidecum o decizie de
concediere din inițiativa angajatorului.
În esență, a susținut recurenta,
Ordinul nr. 574/2009 este un act administrativ în vederea organizării
executării în concret a legii care a stins raportul juridic de muncă cu
reclamantul N.V.
Înalta Curte, analizând actele și
lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele
ce vor fi expuse în continuare.
Pentru argumentarea soluției adoptate
în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor
scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele
acesteia.
Astfel, controlul de
constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este
un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor
guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează
garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Potrivit art. 147 alin. (l) din
Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele
din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă,
în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord
prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui
termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de
drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat
în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României;
de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai
pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curții
Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt
de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale
din sistemul normativ.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține
că eliberarea intimatului - reclamant din funcția publică pe care o deținea, în
alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act
nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,
care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și
actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România
este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. ll
și 20 din Constituția României.
Înalta Curte arată că actul și măsura
adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate
al ordonanței și, în consecință, în mod corect au fost anulate de instanța de
fond.
Ca atare, pentru considerentele
arătate, Înalta Curte constată că prima instanță, procedând la anularea actului
administrativ atacat a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru
care, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca
fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.S.T.
împotriva sentinței civile nr. 106 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești,
secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
19 ianuarie 2011.