Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1704/2012

HOTĂRÂRE
09.03.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1704/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 881 din 19 mai 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta E.A. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Caraș-Severin, și, în consecință, a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Caraș-Severin, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 80 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă, a admis apelul pârâtului și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei în totalitate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19 aprilie 2011. Față de data comunicării deciziei recurate și de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte a supus dezbaterii excepția tardivității declarării căii de atac, pe care o va admite pentru următoarele considerente: Conform textului de lege sus-menționat, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, decizia recurată a fost comunicată recurentei reclamante la data de 31 martie 2011, potrivit dovezii de la fila 29 dosar apel, ultima zi de depunere a căii de atac, calculată în condițiile art. 101 alin. (1) și (3) din același cod, fiind 18 aprilie 2011. După cum s-a arătat, recursul a fost înregistrat la data de 19 aprilie 2011, cu depășirea termenului limită de depunere, ceea ce se sancționează cu decăderea recurentei din exercițiul căii de atac în condițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în baza art. 103 alin. (1) cu referire la art. 301 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca tardiv declarat.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta E.A. împotriva deciziei nr. 80 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2012.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4650/2012
către prima instanță, respectiv aceea de 14.000 euro este prea mare în raport cu situația invocată, reprezentând o îmbogățire fără just temei. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 982/ A din 23 iunie 2011 a respins apelul recla
ÎCCJ 2012-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2851/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, reclamanta Ș.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței să constate caracterul politic al condamnăr
ÎCCJ 2012-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 433/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 196 din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul decl
ÎCCJ 2010-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2013
/A din 27 iunie 2012, a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin, la plata în favoarea reclamanților M.N., M.
ÎCCJ 2015-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2119/2015
consecință, curtea de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 276 C. proc. civ., pronunțând o soluție legală, situație în care, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei A.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă