ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Caraș-Severin la 05 ianuarie 2010 sub nr. 44/115/2010*, reclamanții M.N., M.A.,

M.I. și S.Z. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, și au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de

1.000.000 euro, cu titlul de despăgubiri morale.

Prin Sentința civilă

nr. 266 din 22 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 44/115/2010,

Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea civilă formulată de

reclamanții M.N., M.A. și M.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, și a obligat pârâtul să plătească reclamanților

suma de 80.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlul de

despăgubiri morale.

A respins celelalte

pretenții ale acestor reclamanți.

A respins acțiunea

formulată de reclamanta S.Z.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că familia reclamanților, compusă din M.l.I. -

tată, M.E. - mamă și copiii M.N. și M.M., a fost strămutată la data de 18 iunie

1951 din localitatea de domiciliu Liubcova, județul Caraș-Severin în

localitatea Cacomeanca Nouă, urmare a Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

Măsura administrativă

a strămutării a încetat în decembrie 1955 prin Decizia M.A.I. nr. 6200/1955.

Pe perioada

strămutării, familia reclamanților a fost nevoită să îndure lipsa unui adăpost,

lipsa hranei și a asistenței medicale.

După încetarea

măsurii administrative, la întoarcerea acasă, familia reclamanților a găsit

casa familiei devastată, nemaiavând starea materială pe care au avut-o anterior

strămutării, aceasta fiind o altă cauză a suferințelor lor.

Prin deportarea

familiei reclamanților, acestora li s-a adus atingere drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, iar traumele psihice și suferințele

fizice provocate pot fi și trebuie să fie reparate prin acordarea unor

despăgubiri bănești.

Întotdeauna

stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru un prejudiciu moral include o doză

de arbitrar, dar este necesar a se face o corelare între despăgubirea stabilită

și importanța valorii morale lezate.

Reclamanții M.A. și

M.I. au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 5 alin. (1) din Legea

nr. 221/2009, fiind soția supraviețuitoare și fiul lui M.l.I.

Reclamanta S.Z. nu a

probat calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009.

Împotriva Sentinței

civile nr. 266 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin a declarat

apel în termenul legal pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin.

Prin Decizia civilă

nr. 284 din 16 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 44/115/2010, Curtea

de Apel Timișoara a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor morale la 4500 euro

pentru reclamanta M.N. și la câte 1000 euro pentru reclamanții M.A. și M.I.,

sau echivalentul în RON la data plății efective.

A menținut în rest

sentința.

Instanța de apel a

avut în vedere la reducerea cuantumului despăgubirilor morale O.U.G. nr.

62/2010, care a stabilit anumite limite pentru despăgubirile morale ce pot fi

acordate în baza Legii nr. 221/2009.

Împotriva Deciziei

civile nr. 284 din 16 septembrie 2010 a Curții de apel Timișoara au declarat

recurs reclamanții M.N., M.A. și M.l. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr. 5259

din 17 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 44/115/2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Instanța supremă a stabilit

că este nefondată critica pârâtului Statul Român referitoare la faptul că

potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

despăgubirile morale se acordă doar în cazul condamnărilor, nu și în cazul

aplicării unor măsuri administrative cu caracter politic, așa cum este și

măsura strămutării.

Susținerea

recurentului în sensul că legea prevede acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit doar prin condamnare, nu și prin măsuri

administrative cu caracter politic se bazează pe realitatea că la lit. a) din

art. 5 al legii se face referire expresă doar la prejudiciul moral suferit prin

condamnare.

Chiar dacă din punct

de vedere gramatical argumentul recurentului este just, voința legiuitorului a

fost corect reținută de instanța de apel atunci când a apelat și la alte metode

de interpretare, respectiv logico-sistematică și teleologică.

În acest scop a

corelat dispoziția cuprinsă în lit. a) alin. (1), cu cea din preambulul acestui

alineat, care se referă deopotrivă la persoanele care au suferit condamnări cu

caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic.

Totodată, așa cum

indică însuși titlul actului normativ, Legea nr. 221/2009 privește condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora.

Prin urmare,

legalitatea sentinței sub aspectul includerii situației reclamantului în sfera

de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost corect

constatată de instanța de apel.

Prin Decizia nr. 1.354

din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-a admis excepția de

neconstituționalitate a art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 221/2009.

În motivarea

deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. II din Ordonanță,

dispozițiile Legii nr. 221/2009 astfel cum au fost modificate și completate se

aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată

o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a

Ordonanței.

Aceasta a fost

situația în speța de față, instanța de apel făcând aplicarea art. II din O.U.G.

nr. 62/2010 unui proces în curs de soluționare, în care se pronunțase sentința

tribunalului, nedefinitivă ca urmare a declarării apelului.

Curtea

Constituțională a remarcat însă că astfel se creează un tratament distinct

aplicabil persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice,

în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea

definitivă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură

prevăzută de Legea nr. 221/2009.

Instanța de

contencios constituțional a mai reținut că în acest fel se afectează și

principiul egalității și interzicerii discriminării reluat de Convenția

Europeană a Drepturilor în Protocolul nr. 12, dar și principiul

neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

La data introducerii

cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată

prin O.U.G. nr. 62/2010, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita

despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar ordonanța nu instituie

norme de procedură, pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci

este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că

legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este

aplicabilă pe tot parcursul procesului.

Cauza a fost din nou

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 06 martie 2012 sub nr.

44/115/2010*.

Rejudecând apelul pârâtului

în raport cu motivele invocate, precum și cu dispozițiile deciziei de casare,

Curtea a constatat că este întemeiat doar în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, urmând să fie admis numai sub acest aspect pentru

considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Instanța nu a

analizat motivul de apel referitor la calitatea reclamanților de beneficiari ai

Legii nr. 221/2009, care a fost tranșat irevocabil, cu putere de lucru judecat

de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deportarea în Bărăgan

având caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, reclamanții au dreptul la

despăgubiri morale în raport cu suferințele îndurate de ei și părinți în acea

perioadă și ulterior, însă suma acordată de prima instanță, respectiv 80.000

euro, este disproporționat de mare în raport cu aceste suferințe.

Trebuie să existe un

anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi

înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui

prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferințele morale, fără a se

ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just temei.

Și în termenii

Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia

despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să

primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi

excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru

victime.

Instanța a considerat

că suma de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plății reprezintă o

compensație justificată și echitabilă pentru reclamanții M.N., M.A. și M.I.

Față de aceste

considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin Decizia civilă nr. 127/A din 27 iunie 2012, a admis apelul, a

schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Caraș-Severin, la plata în favoarea reclamanților M.N., M.A. și M.l. la plata

sumei de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlul de

despăgubiri morale.

A menținut hotărârea

atacată în privința respingerii acțiunii reclamantei S.Z., care nu a făcut

dovada calității sale de persoană îndreptățită în sensul art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice care a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a legii

întrucât art. 5 din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice ca urmare

a Deciziei nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, iar

inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantei sub

aspectul despăgubirilor morale.

De asemenea, recurenta

a invocat și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de instanța

supremă în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că dispozițiile

legale invocate în cauză și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor

instanței de contencios constituțional în M. Of.

În consecință,

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

recurate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Reclamanții M.A. și

M.I. au formulat, de asemenea, în termen legal, recurs împotriva deciziei,

criticând cuantumul despăgubirilor acordate ca fiind stabilit disproporționat

și nerezonabil raportat la prejudiciul suferit de familia reclamanților.

Recurenții au

reiterat situata de fapt și au solicitat ca la stabilirea întinderii

despăgubirilor să fie avute în vedere toate consecințele negative suferite,

atât pe plan fizic, cât și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura

în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost

percepute consecințele vătămării de către membrii familiei reclamanților.

Cu privire la

recursul reclamanților Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității

întemeiată pe dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Deliberând cu

prioritate asupra acesteia, se reține că recurenții nu au invocat aspecte de

nelegalitate a deciziei recurate, ci au formulat numai critici de netemeinicie,

care nu pot face obiect al controlului judiciar în recurs odată cu abrogarea

dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ.

În consecință,

excepția va fi admisă, constatându-se nulitatea cererii de recurs introdusă de

recurenții reclamanți.

Analizând decizia

recurată din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate de recurenta Statul

Român prin ministerul finanțelor publice, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia nr.

1.358 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Declararea

neconstituționalității textului de lege arătat este producătoare de efecte

juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință

inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe

textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4)

din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general

obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru

particulari, și produce efecte numai pentru viitor iar nu și pentru trecut.

Împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite, întrucât acestea reprezintă situații

juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă anterior

definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane, drepturi

care sunt însă condiționale, pentru că ele depind, în existența lor juridică,

de verificarea, de către instanță, a calității de creditor și de stabilirea

întinderii lor.

În prezența unei

hotărâri definitive, respectiv Decizia civilă nr. 284/A din 16 septembrie 2010

a Curții de Apel, care a confirmat dreptul anterior apariției deciziei Curții

Constituționale, se poate vorbi în cauză despre existenta unui bun în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1.

În sensul

considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 publicată în M.Of. al României nr. 789/07.11.2011, care a

statuat cu putere de lege că drept urmare a deciziilor Curții Constituționale

nr. 1.358 și nr. 1.360/2010, "dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of."

Cum Decizia nr.

1.358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15

noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la

data de 16 septembrie 2010, cauza fiind, deci, soluționată definitiv, la

momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate

neconstituționale își pot produce efectele juridice.

Mai mult decât atât,

în prezenta speță, Curtea de Apel Timișoara, în rejudecare, nu a făcut altceva

decât să se conformeze dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., reținând în mod

corect că decizia de casare a avut în vedere exclusiv faptul că se impune

reevaluarea despăgubirilor fără a se ține seama de limita impusă de art. II din

O.U.G. nr. 62/2010, text declarat neconstituțional, la soluționarea pricinii.

Având în vedere

faptul că tratamentul juridic diferențiat aplicat celor care se consideră

îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit printr-o

condamnare politică, în funcție de momentul în care hotărârea pronunțată de

instanță privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează numai

dreptul persoanelor ce s-au adresat instanțelor ulterior acestui moment,

critica recurentului nu poate fi primită.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanții M.A. și M.I. împotriva Deciziei

civile nr. 127/A din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă,

în temeiul dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin.

Împotriva Deciziei

civile nr. 127/A din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN