ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin la 05 ianuarie 2010 sub nr. 44/115/2010*, reclamanții M.N., M.A., M.I. și S.Z. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlul de despăgubiri morale. Prin Sentința civilă nr. 266 din 22 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 44/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M.N., M.A. și M.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 80.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlul de despăgubiri morale.

A respins celelalte pretenții ale acestor reclamanți. A respins acțiunea formulată de reclamanta S.Z. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că familia reclamanților, compusă din M.l.I. - tată, M.E. - mamă și copiii M.N. și M.M., a fost strămutată la data de 18 iunie 1951 din localitatea de domiciliu Liubcova, județul Caraș-Severin în localitatea Cacomeanca Nouă, urmare a Deciziei M.A.I. nr. 200/1951. Măsura administrativă a strămutării a încetat în decembrie 1955 prin Decizia M.A.I. nr. 6200/1955. Pe perioada strămutării, familia reclamanților a fost nevoită să îndure lipsa unui adăpost, lipsa hranei și a asistenței medicale. După încetarea măsurii administrative, la întoarcerea acasă, familia reclamanților a găsit casa familiei devastată, nemaiavând starea materială pe care au avut-o anterior strămutării, aceasta fiind o altă cauză a suferințelor lor.

Prin deportarea familiei reclamanților, acestora li s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar traumele psihice și suferințele fizice provocate pot fi și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri bănești. Întotdeauna stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru un prejudiciu moral include o doză de arbitrar, dar este necesar a se face o corelare între despăgubirea stabilită și importanța valorii morale lezate. Reclamanții M.A. și M.I. au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, fiind soția supraviețuitoare și fiul lui M.l.I. Reclamanta S.Z. nu a probat calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Împotriva Sentinței civile nr. 266 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin a declarat apel în termenul legal pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin. Prin Decizia civilă nr. 284 din 16 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 44/115/2010, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor morale la 4500 euro pentru reclamanta M.N. și la câte 1000 euro pentru reclamanții M.A. și M.I., sau echivalentul în RON la data plății efective. A menținut în rest sentința. Instanța de apel a avut în vedere la reducerea cuantumului despăgubirilor morale O.U.G.

nr. 62/2010, care a stabilit anumite limite pentru despăgubirile morale ce pot fi acordate în baza Legii nr. 221/2009. Împotriva Deciziei civile nr. 284 din 16 septembrie 2010 a Curții de apel Timișoara au declarat recurs reclamanții M.N., M.A. și M.l. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin Decizia nr. 5259 din 17 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 44/115/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Instanța supremă a stabilit că este nefondată critica pârâtului Statul Român referitoare la faptul că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 despăgubirile morale se acordă doar în cazul condamnărilor, nu și în cazul aplicării unor măsuri administrative cu caracter politic, așa cum este și măsura strămutării.

Susținerea recurentului în sensul că legea prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit doar prin condamnare, nu și prin măsuri administrative cu caracter politic se bazează pe realitatea că la lit. a) din art. 5 al legii se face referire expresă doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare. Chiar dacă din punct de vedere gramatical argumentul recurentului este just, voința legiuitorului a fost corect reținută de instanța de apel atunci când a apelat și la alte metode de interpretare, respectiv logico-sistematică și teleologică. În acest scop a corelat dispoziția cuprinsă în lit. a) alin. (1), cu cea din preambulul acestui alineat, care se referă deopotrivă la persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Totodată, așa cum indică însuși titlul actului normativ, Legea nr. 221/2009 privește condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora. Prin urmare, legalitatea sentinței sub aspectul includerii situației reclamantului în sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost corect constatată de instanța de apel. Prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. II din Ordonanță, dispozițiile Legii nr. 221/2009 astfel cum au fost modificate și completate se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a Ordonanței.

Aceasta a fost situația în speța de față, instanța de apel făcând aplicarea art. II din O.U.G. nr. 62/2010 unui proces în curs de soluționare, în care se pronunțase sentința tribunalului, nedefinitivă ca urmare a declarării apelului. Curtea Constituțională a remarcat însă că astfel se creează un tratament distinct aplicabil persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009. Instanța de contencios constituțional a mai reținut că în acest fel se afectează și principiul egalității și interzicerii discriminării reluat de Convenția Europeană a Drepturilor în Protocolul nr. 12, dar și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

La data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin O.U.G. nr. 62/2010, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar ordonanța nu instituie norme de procedură, pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. Cauza a fost din nou înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 06 martie 2012 sub nr. 44/115/2010*. Rejudecând apelul pârâtului în raport cu motivele invocate, precum și cu dispozițiile deciziei de casare, Curtea a constatat că este întemeiat doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, urmând să fie admis numai sub acest aspect pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Instanța nu a analizat motivul de apel referitor la calitatea reclamanților de beneficiari ai Legii nr. 221/2009, care a fost tranșat irevocabil, cu putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Deportarea în Bărăgan având caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, reclamanții au dreptul la despăgubiri morale în raport cu suferințele îndurate de ei și părinți în acea perioadă și ulterior, însă suma acordată de prima instanță, respectiv 80.000 euro, este disproporționat de mare în raport cu aceste suferințe. Trebuie să existe un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația unei îmbogățiri fără just temei.

Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. Instanța a considerat că suma de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plății reprezintă o compensație justificată și echitabilă pentru reclamanții M.N., M.A. și M.I. Față de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 127/A din 27 iunie 2012, a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Caraș-Severin, la plata în favoarea reclamanților M.N., M.A. și M.l. la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlul de despăgubiri morale. A menținut hotărârea atacată în privința respingerii acțiunii reclamantei S.Z., care nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât art. 5 din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice ca urmare a Deciziei nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, iar inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantei sub aspectul despăgubirilor morale.

De asemenea, recurenta a invocat și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că dispozițiile legale invocate în cauză și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei. Reclamanții M.A. și M.I. au formulat, de asemenea, în termen legal, recurs împotriva deciziei, criticând cuantumul despăgubirilor acordate ca fiind stabilit disproporționat și nerezonabil raportat la prejudiciul suferit de familia reclamanților.

Recurenții au reiterat situata de fapt și au solicitat ca la stabilirea întinderii despăgubirilor să fie avute în vedere toate consecințele negative suferite, atât pe plan fizic, cât și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către membrii familiei reclamanților. Cu privire la recursul reclamanților Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității întemeiată pe dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Deliberând cu prioritate asupra acesteia, se reține că recurenții nu au invocat aspecte de nelegalitate a deciziei recurate, ci au formulat numai critici de netemeinicie, care nu pot face obiect al controlului judiciar în recurs odată cu abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc.

civ. În consecință, excepția va fi admisă, constatându-se nulitatea cererii de recurs introdusă de recurenții reclamanți. Analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate de recurenta Statul Român prin ministerul finanțelor publice, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Declararea neconstituționalității textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor iar nu și pentru trecut. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, întrucât acestea reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane, drepturi care sunt însă condiționale, pentru că ele depind, în existența lor juridică, de verificarea, de către instanță, a calității de creditor și de stabilirea întinderii lor. În prezența unei hotărâri definitive, respectiv Decizia civilă nr. 284/A din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel, care a confirmat dreptul anterior apariției deciziei Curții Constituționale, se poate vorbi în cauză despre existenta unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M.Of.

al României nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358 și nr. 1.360/2010, "dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of." Cum Decizia nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 16 septembrie 2010, cauza fiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale își pot produce efectele juridice.

Mai mult decât atât, în prezenta speță, Curtea de Apel Timișoara, în rejudecare, nu a făcut altceva decât să se conformeze dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., reținând în mod corect că decizia de casare a avut în vedere exclusiv faptul că se impune reevaluarea despăgubirilor fără a se ține seama de limita impusă de art. II din O.U.G. nr. 62/2010, text declarat neconstituțional, la soluționarea pricinii. Având în vedere faptul că tratamentul juridic diferențiat aplicat celor care se consideră îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare politică, în funcție de momentul în care hotărârea pronunțată de instanță privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează numai dreptul persoanelor ce s-au adresat instanțelor ulterior acestui moment, critica recurentului nu poate fi primită.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanții M.A. și M.I. împotriva Deciziei civile nr. 127/A din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin. Împotriva Deciziei civile nr. 127/A din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013. Procesat de GGC - NN