ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6837/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 985 din 3 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin a fost admisă

în parte acțiunea formulată de reclamanta M.M. și în consecință a obligat

pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin să plătească reclamantei suma de

100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele considerente:

La data de 18 iunie

1951 familia reclamantei a fost deportată din localitatea de domiciliu

Liubcova, Județul Caraș Severin, în localitatea Cacomeanca Nouă, în Câmpia

Bărăganului.

La data deportării,

familia reclamantei avea o situație materială bună.

Conform adresei nr.

1088 din 21 aprilie 2010 a Direcției Instanțelor Militare din cadrul

Ministerului Apărării Naționale, N.P. și N.J. au făcut obiectul Deciziei M.A.I.

nr. 200/1951 prin care li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea

Cacomeanca Nouă.

Părinții reclamantei

nu au beneficiat de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, întrucât au

decedat în anul 1970.

Prin actele aflate la

dosar, reclamanta a făcut dovada încadrării sale în dispozițiile art. 3 și 5

din Legea nr. 221/2009 care o îndreptățesc a solicita obligarea statului la

plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocare.

La stabilirea

cuantumului au fost avute în vedere două componente și anume: reparația

daunelor materiale și o compensație pentru prejudiciul moral, acesta din urmă

neputând fi disociat de cel material întrucât au condiții cauzale asemănătoare.

A fost avută în

vedere, de asemenea, împrejurarea că, în comunitatea din care făceau parte,

aceștia erau cunoscuți ca persoane deosebite, iar prin îndepărtarea fizică a

reclamantei și a familiei acesteia ca măsură administrativă abuzivă a fost

lipsită de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și de a

obține venituri corespunzătoare.

Drept urmare, în

stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative

suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, cuantumul

sumei pretinse de 100.000 euro a fost găsit justificat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea

apelului, pârâtul a arătat că părinții reclamantei au fost supuși unei măsuri

administrative cu caracter politic și nu au suferit o condamnare, iar potrivit

art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit o

condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

A mai susținut că

suma de 100.000 euro este nejustificată în raport cu întinderea prejudiciului

suferit cu drepturile prevăzute prin Decretul-Lege nr. 118/1990.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 349 din 13 octombrie 2010 a admis

apelul formulat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 1032 din 8 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în sensul că a stabilit cuantumul

despăgubirilor la suma de 3.500 euro.

A menținut în rest

dispozițiile sentinței apelate.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că, prin deportarea părinților reclamantei în

Câmpia Bărăganului pe o perioadă de peste 4 ani, au fost lezate libertatea,

demnitatea, onoarea acestora, valori esențiale ale personalității umane, ce a

avut repercursiuni asupra vieții ulterioare a acestora, inclusiv asupra reclamantei.

Cu toate acestea,

acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se

transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru victima prejudiciului, astfel

încât curtea a apreciat că, suma de 3.500 Euro reprezintă o despăgubire echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanta M.M. și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Dezvoltând criticile

de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanta - recurentă a susținut că, suma de 3.500 euro stabilită de instanța

de apel, nu reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul suferit de

părinții săi și de către aceasta, întrucât nu poate fi cuantificată.

Măsurile restrictive

au continuat și după întoarcerea părinților acesteia în localitatea de

domiciliu, în plan moral, social și mai ales profesional.

A mai arătat

recurenta - reclamantă că și în termenii Convenției Europene a Drepturilor

Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor are în vedere necesitatea

ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp aceste despăgubiri

să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri

nejustificate pentru victime.

Față de cele expuse,

reclamanta - recurentă a solicitat admiterea recursului și menținerea ca legală

a hotărârii instanței de fond.

Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Caraș Severin a criticat ca nelegală decizia instanței de

apel, întrucât familia reclamantei nu a suferit o condamnare ci a făcut

obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, neîndeplinind

condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

A mai susținut că

suma de 3.500 euro acordată reclamantei de instanța de apel este nejustificată

în raport de întinderea prejudiciului moral suferit, având în vedere că nu se

poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei al celor ce se

pretind prejudiciați.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate și în raport cu prevederile legale

incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurenta -

reclamantă M.M. și de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice urmează a fi respinse pentru considerentele ce succed:

Contrar susținerilor

recurentului - pârât, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru

prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în

cazul măsurilor administrative cu caracter politic, criticile în acest sens

nefiind întemeiate.

Astfel, potrivit art.

5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 "orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic",

poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

În ceea ce privește

critica formulată de recurenta - reclamantă M.M. referitoare la cuantumul

despăgubirilor stabilite de instanța de apel, Înalta Curte constată că și

această critică este nefondată.

Necontestând

suferința fizică și psihică pe care a îndurat-o familia recurentei -

reclamante, la stabilirea despăgubirilor morale, instanța de apel a avut în

vedere ca aceasta să fie rezonabilă și echitabilă și în concordanță cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se impune

majorarea cuantumului de 3.500 euro, în echivalent lei la data plății.

Pentru aceleași considerente,

va respinge critica formulată de recurentul - pârât cu privire la faptul că

reclamanta nu și-ar fi justificat despăgubirile acordate de către instanța de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de reclamanta M.M. și pârâtul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CARAȘ SEVERIN împotriva

Deciziei civile nr. 349 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.