ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6837/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 985 din 3 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M.M. și în consecință a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin să plătească reclamantei suma de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente: La data de 18 iunie 1951 familia reclamantei a fost deportată din localitatea de domiciliu Liubcova, Județul Caraș Severin, în localitatea Cacomeanca Nouă, în Câmpia Bărăganului.

La data deportării, familia reclamantei avea o situație materială bună. Conform adresei nr. 1088 din 21 aprilie 2010 a Direcției Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, N.P. și N.J. au făcut obiectul Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 prin care li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Cacomeanca Nouă. Părinții reclamantei nu au beneficiat de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, întrucât au decedat în anul 1970. Prin actele aflate la dosar, reclamanta a făcut dovada încadrării sale în dispozițiile art. 3 și 5 din Legea nr. 221/2009 care o îndreptățesc a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocare. La stabilirea cuantumului au fost avute în vedere două componente și anume: reparația daunelor materiale și o compensație pentru prejudiciul moral, acesta din urmă neputând fi disociat de cel material întrucât au condiții cauzale asemănătoare.

A fost avută în vedere, de asemenea, împrejurarea că, în comunitatea din care făceau parte, aceștia erau cunoscuți ca persoane deosebite, iar prin îndepărtarea fizică a reclamantei și a familiei acesteia ca măsură administrativă abuzivă a fost lipsită de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare. Drept urmare, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse de 100.000 euro a fost găsit justificat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea apelului, pârâtul a arătat că părinții reclamantei au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter politic și nu au suferit o condamnare, iar potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit o condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. A mai susținut că suma de 100.000 euro este nejustificată în raport cu întinderea prejudiciului suferit cu drepturile prevăzute prin Decretul-Lege nr. 118/1990. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 349 din 13 octombrie 2010 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 1032 din 8 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 3.500 euro.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, prin deportarea părinților reclamantei în Câmpia Bărăganului pe o perioadă de peste 4 ani, au fost lezate libertatea, demnitatea, onoarea acestora, valori esențiale ale personalității umane, ce a avut repercursiuni asupra vieții ulterioare a acestora, inclusiv asupra reclamantei. Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru victima prejudiciului, astfel încât curtea a apreciat că, suma de 3.500 Euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta M.M.

și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Dezvoltând criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta - recurentă a susținut că, suma de 3.500 euro stabilită de instanța de apel, nu reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul suferit de părinții săi și de către aceasta, întrucât nu poate fi cuantificată. Măsurile restrictive au continuat și după întoarcerea părinților acesteia în localitatea de domiciliu, în plan moral, social și mai ales profesional. A mai arătat recurenta - reclamantă că și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp aceste despăgubiri să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Față de cele expuse, reclamanta - recurentă a solicitat admiterea recursului și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond. Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin a criticat ca nelegală decizia instanței de apel, întrucât familia reclamantei nu a suferit o condamnare ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. A mai susținut că suma de 3.500 euro acordată reclamantei de instanța de apel este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului moral suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei al celor ce se pretind prejudiciați.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurenta - reclamantă M.M. și de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice urmează a fi respinse pentru considerentele ce succed: Contrar susținerilor recurentului - pârât, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, criticile în acest sens nefiind întemeiate. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

În ceea ce privește critica formulată de recurenta - reclamantă M.M. referitoare la cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de apel, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată. Necontestând suferința fizică și psihică pe care a îndurat-o familia recurentei - reclamante, la stabilirea despăgubirilor morale, instanța de apel a avut în vedere ca aceasta să fie rezonabilă și echitabilă și în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se impune majorarea cuantumului de 3.500 euro, în echivalent lei la data plății. Pentru aceleași considerente, va respinge critica formulată de recurentul - pârât cu privire la faptul că reclamanta nu și-ar fi justificat despăgubirile acordate de către instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate de reclamanta M.M. și pârâtul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CARAȘ SEVERIN împotriva Deciziei civile nr. 349 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.