ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6187/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș Severin la 29 aprilie 2010, reclamanții C.D. și C.V. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării defunctului C.L., conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 5 din Legea nr. 221/2009 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în noaptea de 18 iunie 1951, organele de grăniceri, miliție și securitate au obligat familia sa să-și părăsească de îndată locuința și să-și împacheteze lucrurile de strictă necesitate, întrucât prezența lor în zona de frontieră ar reprezenta un pericol.

S-a arătat că familia reclamanților a fost deportată în C.B., comuna E., localitatea C.N., județul Călărași, prin această măsură administrativă fiindu-i cauzat un prejudiciu nepatrimonial constând în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal la libertate, cu inconveniente inclusiv de ordin fizic datorate pierderii confortului, cu afectarea atributelor persoanei, ce influențează relațiile sociale, onoarea și reputația, precum și a celor ce se situează în domeniul afectiv. Tribunalul Caraș – Severin, secția civilă, prin sentința civilă nr. 983 din 3 iunie 2010, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Caraș Severin să plătească acestora suma de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că a fost dovedită în cauză legitimarea procesuală a reclamanților, față de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamanta C.D. fiind soția supraviețuitoare a defunctului C.L., iar reclamantul C.V., descendent de gradul I. S-a constatat că defunctul C.L., autorul reclamanților, a suferit o măsură administrativă cu caracter politic conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, fiind deportat la 18 iunie 1951 din localitatea de domiciliu, L., județul Caraș Severin în localitatea C.N. – Călărași. S-a reținut că la data la care autorul reclamanților a fost obligat să-și părăsească locuința, acesta avea o situație materială bună, prin măsura stabilirii domiciliului obligatoriu luată conform deciziei M.A.I.

nr. 200/1951 și ridicată prin decizia M.A.I. nr. 6200/1955, la 20 decembrie 1955, fiindu-i afectate atributele personalității umane, împrejurare care îndreptățește pe reclamanți la repararea prejudiciului moral suferit prin dislocare. În stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere faptul că autorul reclamanților, C.L., nu a beneficiat de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, întrucât a decedat în anul 1965. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș Severin, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii. Prin motivele de apel s-a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 221/2009, susținându-se că măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu nu poate fi echivalentă cu o măsură administrativă cu caracter politic sau cu o condamnare.

S-a criticat hotărârea apelată și sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților, considerându-se că nu s-au respectat principiile proporționalității daunei cu suma acordată și criteriul echității, putându-se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 310 A din 23 septembrie 2010, a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Caraș Severin și a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtului la 5.000 euro despăgubiri morale către reclamanți. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a apreciat că, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la data soluționării căii de atac erau aplicabile dispozițiile art. II din OUG nr. 61/2001, în raport de care s-a considerat că suma de 5.000 euro acordată cu titlu de daune morale reclamanților, este echitabilă față de particularitățile speței, respectiv perioada de 5 ani de strămutare a autorului acestora, (tată și respectiv soț), alături de întreaga familie. S-a avut în vedere, în acest context, jurisprudența C.E.D.O., care a statuat în sensul stabilirii unui anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje, de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții C.V. și C.D., precum și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Caraș Severin. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au criticat decizia recurată sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, susținând că suma de 5.000 euro este insuficientă pentru a putea despăgubi material și moral pe autorul lor C.L., persecutat politic în perioada anilor 1945 – 1989. S-a susținut că nu s-a respectat principiul echității în stabilirea sumei menționate, în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, recurenții învederând că suma de 100.000 euro acordată de prima instanță ar fi echitabilă.

Prin motivele sale de recurs, pârâtul Statul Român a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate pevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora se pot acorda despăgubiri numai pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și nu și pentru măsuri administrative cu caracter politic. Cea de a doua critică a pârâtului a vizat cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel, apreciat de recurent a fi nejustificat în raport de întinderea prejudiciului real suferit și de criteriile proporționalității și echității. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând cu prioritate motivul de recurs invocat de pârât referitor la nelegalitatea acordării daunelor morale în raport cu art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea va constata că acesta este nefondat.

Contrar susținerilor recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din lege, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II – lea inclusiv, pot solicita instanței la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare…”.

Într-adevăr, la lit. a) din textul menționat, se face referire în mod expres doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât ar părea că susținerea recurentului este corectă. Însă, pentru interpretarea corectă a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 221/2009 nu trebuie avută în vedere doar interpretarea gramaticală, ci și cea logico – sistematică și teleologică, reținând în urma corelării celorlalte dispoziții din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit. a), că această normă se aplică și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic. Din chiar titlul legii precum și din preambulul alin. (1) al art. 5 lit. a) rezultă că acțiunea în justiție pentru repararea prejudiciului suferit este deschisă atât în cazul condamnărilor cu caracter politic cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.

Intenția legiuitorului în sensul menționat a fost confirmată ulterior prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010, care, la art. 1 pct. 1 prevede că „la art. 5 alin. (1), lit. a) se modifică și, va avea următorul cuprins: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic…“. Chiar dacă art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale, acesta este concludent pentru rezolvarea problemei de drept ce formează obiectul criticii recurentului pârât.

Prin urmare, recunoscându-se reclamanților dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, măsurile administrative cu caracter politic prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, nu s-a produs nicio încălcare a art. 5 alin. (1) lit. o) din această lege. Criticile recurenților – reclamanți vizând exclusiv modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor prin raportare la principiile proporționalității și echității, precum și criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs al pârâtului referitoare la cuantumul exagerat al daunelor sunt nefondate.

Deși stabilirea cuantumului daunelor morale implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanța trebuie ca în această operațiune să asigure un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură să atenueze suferințele morale și fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără justă cauză. Criteriul echității, astfel cum este consacrat convențional, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, ca despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Se va reține că, având în vedere și criteriul proporționalității între valorile lezate prin măsura abuzivă ce le-a produs atingere și compensația corespunzătoare, suma de 5.000 euro acordată de instanța de apel este de natură să asigure reclamanților, fiul și, respectiv, soția supraviețuitoare a defunctului C.L., o satisfacție echitabilă, raportat și la celelalte criterii instituite prin Legea nr. 221/2009. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții C.V., C.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 310/A din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.