ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6187/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Caraș Severin la 29 aprilie 2010, reclamanții C.D. și C.V. au chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării

defunctului C.L., conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 5 din Legea

nr. 221/2009 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu

de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că,

în noaptea de 18 iunie 1951, organele de grăniceri, miliție și securitate au obligat

familia sa să-și părăsească de îndată locuința și să-și împacheteze lucrurile de

strictă necesitate, întrucât prezența lor în zona de frontieră ar reprezenta un

pericol.

S-a arătat că familia

reclamanților a fost deportată în C.B., comuna E., localitatea C.N., județul Călărași,

prin această măsură administrativă fiindu-i cauzat un prejudiciu nepatrimonial constând

în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului

personal la libertate, cu inconveniente inclusiv de ordin fizic datorate pierderii

confortului, cu afectarea atributelor persoanei, ce influențează relațiile sociale,

onoarea și reputația, precum și a celor ce se situează în domeniul afectiv.

Tribunalul Caraș – Severin,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 983 din 3 iunie 2010, a admis în parte acțiunea

reclamanților și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de D.G.F.P. Caraș Severin să plătească acestora suma de 100.000 euro,

cu titlu de despăgubiri morale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul a reținut că a fost dovedită în cauză legitimarea procesuală

a reclamanților, față de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamanta C.D.

fiind soția supraviețuitoare a defunctului C.L., iar reclamantul C.V., descendent

de gradul I.

S-a constatat că defunctul

C.L., autorul reclamanților, a suferit o măsură administrativă cu caracter politic

conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, fiind deportat la 18 iunie 1951 din localitatea

de domiciliu, L., județul Caraș Severin în localitatea C.N. – Călărași.

S-a reținut că la data

la care autorul reclamanților a fost obligat să-și părăsească locuința, acesta avea

o situație materială bună, prin măsura stabilirii domiciliului obligatoriu luată

conform deciziei M.A.I. nr. 200/1951 și ridicată prin decizia M.A.I. nr. 6200/1955,

la 20 decembrie 1955, fiindu-i afectate atributele personalității umane, împrejurare

care îndreptățește pe reclamanți la repararea prejudiciului moral suferit prin dislocare.

În stabilirea cuantumului

daunelor morale s-a avut în vedere faptul că autorul reclamanților, C.L., nu a beneficiat

de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, întrucât a decedat în anul 1965.

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de D.G.F.P. Caraș Severin, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii

acțiunii.

Prin motivele de apel

s-a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală sub aspectul îndeplinirii condițiilor

prevăzute în art. 5 din Legea nr. 221/2009, susținându-se că măsura dislocării și

stabilirii domiciliului obligatoriu nu poate fi echivalentă cu o măsură administrativă

cu caracter politic sau cu o condamnare.

S-a criticat hotărârea

apelată și sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților, considerându-se

că nu s-au respectat principiile proporționalității daunei cu suma acordată și criteriul

echității, putându-se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.

Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 310 A din 23 septembrie 2010, a admis apelul

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Caraș Severin și a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtului la 5.000

euro despăgubiri morale către reclamanți.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a apreciat că, sub aspectul cuantumului despăgubirilor,

la data soluționării căii de atac erau aplicabile dispozițiile art. II din OUG

nr. 61/2001, în raport de care s-a considerat că suma de 5.000 euro acordată cu

titlu de daune morale reclamanților, este echitabilă față de particularitățile speței,

respectiv perioada de 5 ani de strămutare a autorului acestora, (tată și respectiv

soț), alături de întreaga familie.

S-a avut în vedere, în

acest context, jurisprudența C.E.D.O., care a statuat în sensul stabilirii unui

anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi niciodată

înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat

anumite avantaje, de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge la situația

îmbogățirii fără just temei.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții C.V. și C.D., precum și pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Caraș Severin.

Dezvoltând motivele de

recurs, reclamanții au criticat decizia recurată sub aspectul cuantumului despăgubirilor

acordate, susținând că suma de 5.000 euro este insuficientă pentru a putea despăgubi

material și moral pe autorul lor C.L., persecutat politic în perioada anilor 1945

– 1989.

S-a susținut că nu s-a

respectat principiul echității în stabilirea sumei menționate, în termenii Convenției

Europene a Drepturilor Omului, recurenții învederând că suma de 100.000 euro acordată

de prima instanță ar fi echitabilă.

Prin motivele sale de

recurs, pârâtul Statul Român a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate

pevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora se pot acorda despăgubiri numai pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare și nu și pentru măsuri administrative

cu caracter politic.

Cea de a doua critică

a pârâtului a vizat cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel, apreciat

de recurent a fi nejustificat în raport de întinderea prejudiciului real suferit

și de criteriile proporționalității și echității.

În faza procesuală a recursului

nu s-au administrat probe noi.

Examinând cu prioritate

motivul de recurs invocat de pârât referitor la nelegalitatea acordării daunelor

morale în raport cu art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea va constata că acesta

este nefondat.

Contrar susținerilor recurentului,

Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar

în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul măsurilor administrative

cu caracter politic.

Astfel, potrivit art.

5 alin. (1) din lege, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul

sau descendenții acesteia, până la gradul al II – lea inclusiv, pot solicita instanței

la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare…”.

Într-adevăr, la lit.

a) din textul menționat, se face referire în mod expres doar la prejudiciul moral

suferit prin condamnare, astfel încât ar părea că susținerea recurentului este corectă.

Însă, pentru interpretarea

corectă a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 221/2009 nu trebuie avută în vedere

doar interpretarea gramaticală, ci și cea logico – sistematică și teleologică, reținând

în urma corelării celorlalte dispoziții din cuprinsul actului normativ cu art. 5

alin. (1) lit. a), că această normă se aplică și în cazul măsurilor administrative

cu caracter politic.

Din chiar titlul legii

precum și din preambulul alin. (1) al art. 5 lit. a) rezultă că acțiunea în justiție

pentru repararea prejudiciului suferit este deschisă atât în cazul condamnărilor

cu caracter politic cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.

Intenția legiuitorului

în sensul menționat a fost confirmată ulterior prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010,

care, la art. 1 pct. 1 prevede că „la art. 5 alin. (1), lit. a) se modifică și,

va avea următorul cuprins: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare în cuantum de până la:

persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945

– 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic…“.

Chiar dacă art. 1

pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr.

1354/2010 a Curții Constituționale, acesta este concludent pentru rezolvarea problemei

de drept ce formează obiectul criticii recurentului pârât.

Prin urmare, recunoscându-se

reclamanților dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, măsurile administrative

cu caracter politic prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009,

nu s-a produs nicio încălcare a art. 5 alin. (1) lit. o) din această lege.

Criticile recurenților

– reclamanți vizând exclusiv modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor prin

raportare la principiile proporționalității și echității, precum și criticile formulate

prin cel de-al doilea motiv de recurs al pârâtului referitoare la cuantumul exagerat

al daunelor sunt nefondate.

Deși stabilirea cuantumului

daunelor morale implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanța trebuie

ca în această operațiune să asigure un anumit echilibru între prejudiciul moral

suferit, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate și despăgubirile

acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură să atenueze

suferințele morale și fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără justă cauză.

Criteriul echității, astfel

cum este consacrat convențional, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată

să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar, în același timp, ca despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive

pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Se va reține că, având

în vedere și criteriul proporționalității între valorile lezate prin măsura abuzivă

ce le-a produs atingere și compensația corespunzătoare, suma de 5.000 euro acordată

de instanța de apel este de natură să asigure reclamanților, fiul și, respectiv,

soția supraviețuitoare a defunctului C.L., o satisfacție echitabilă, raportat și

la celelalte criterii instituite prin Legea nr. 221/2009.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ambele

recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții C.V., C.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 310/A din 23 septembrie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.