ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4650/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. nr. 2545 din

8 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost admisă în parte

acțiunea civilă promovată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș și

a fost obligat paratul sa plătească reclamantei T.A. următoarele sume, in

echivalentul in lei la data plații efective: 9000 euro pentru prejudiciul moral

suferit personal si 5000 euro pentru prejudiciul moral suferit de soțul sau T.P.

A fost

respinsă in rest acțiunea, fără cheltuieli de judecata.

Pentru a

hotărî astfel, Tribunalul Timiș a reținut următoarele:

Invocând

dispozițiile Legii nr. 221/2009, concepută ca un act normativ reparator, cu

precădere pentru prejudiciul de ordin moral adus celor supuși unor condamnări

cu caracter politic ori măsuri administrative abuzive cu același caracter în

timpul regimului comunist (in perioada de referință 06 martie 1945 - 22

decembrie 1989), reclamanta a investit instanța de judecată cu acțiunea

pendinte, având ca obiect acordarea de daune morale pentru suferințele îndurate

personal, precum si de soțul sau T.P. si bunicii soțului sau, T.S. și T.M.,

efect al dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, în temeiul Deciziei

M.A.I. nr. 200/1951, în Bărăgan, până în 27 iulie 1955 când, în baza Deciziei

M.A.I. nr. 6100/1955, s-a dispus ridicarea restricțiilor domiciliare pentru

antecesorii reclamantei, împrejurări de fapt atestate de adeverința nr. T-213

din 14 decembrie 2000 emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor

Militare (fila 9 dosar).

Verificându-și,

cu prioritate, prin raportare la art. 137 alin. (1) corelat cu art. 158 și 159

C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii, tribunalul a constatat că

atât cea materială cât și cea teritorială i-a fost conferită expres de

dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege. Cum reclamanta domiciliază pe raza

județului Timiș (fila 6 dosar) rezultă că Tribunalul Timiș este competent

teritorial să soluționeze acest demers judiciar, cu precizarea că această

competență de favoare (domiciliul reclamantului) este una exclusivă, având a fi

respectată ca regulă generală.

Referitor la

excepția lipsei calității procesual active si active integrale a reclamantei,

invocată de pârât, in raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

tribunalul a constatat că se impune precizarea ca Legea nr. 221/2009,

modificata prin O.U.G. 62/2010, conferă în mod expres calitate procesuală

activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, cat și, după decesul acestor

persoane, soțului sau descendenților acestora până la gradul al II-lea inclusiv

(însa pentru suferința îndurată de primele și pentru recompensarea într-o

oarecare măsură a acelorași persoane), în speță, constatându-se că reclamanta

acționează in nume propriu si ca descendentă de gradul I și II.

În speță

s-a constatat că situația de fapt invocată și probată de reclamantă se grefează

întocmai pe ipoteza particularizata de art. 3 lit. e) din legea 221/2009,

deoarece atât ea, cat si soțul său au fost supuși unei măsuri administrative cu

caracter politic de drept - dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu

-, în temeiul unei decizii administrative expres indicată de legiuitor printre

actele normative incriminate de lege ca dispunând măsuri administrative cu

caracter politic, împrejurare ce îi legitimează calitatea de a pretinde

reparații conform Legii nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit de ea si

soțul sau.

Împotriva

sentinței civile, au declarat apel atât reclamanta T.A., cât și pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș.

Reclamanta

apelantă a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului sumei acordare cu titlul

de despăgubiri, susținând că suma de 14.000 de euro este prea mică față de suma

solicitată, respectiv aceea de 2.000.000 de euro, care ar reflecta adevărata

despăgubire pentru suferințele îndurate de ea și autorii săi.

Pârâtul

apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș a solicitat admiterea apelului, modificarea

în parte a sentinței civile apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei

ca neîntemeiată.

În

motivarea apelului pârâtului s-a arătat că, beneficiază de dreptul la

despăgubiri morale doar persoanele condamnate politic și nu cele deportate în

Siberia sau în Bărăgan sau supuse altor măsuri administrative cu caracter

politic.

S-a

arătat că suma acordată de către prima instanță, respectiv aceea de 14.000 euro

este prea mare în raport cu situația invocată, reprezentând o îmbogățire fără

just temei.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia civilă nr. 982/ A din 23 iunie 2011 a respins apelul

reclamantei și a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința în sensul

respingerii acțiunii.

În

considerentele deciziei s-a reținut că motivul pentru care reclamanta nu are

dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii

acesteia, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761

din 15 noiembrie 2010.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ., arătând că decizia Curții Constituționale nu se aplică

cauzelor pe rol, că instanța a încălcat principiile egalității în drepturi și

neretroactivitătii și că pricina trebuia soluționată în acord cu prevederile

internaționale.

În raport de

data declarării recursului, data comunicării deciziei atacate și de

dispozițiile art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte a invocat excepția

tardivității recursului, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele

considerente:

Conform art. 301

C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea

hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel.

Decizia

recurată a fost comunicată recurentei la data de 29 iulie 2011, potrivit

dovezii de la fila 31 dosar apel, iar calea de atac a fost declarată la data de

18 august 2011 (data înregistrării), cu depășirea termenului de recurs prevăzut

de textul de lege sus-menționat, care s-a împlinit la 16 august 2011, termen

calculat în condițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

Cum

nerespectarea termenului de declarare a recursului este sancționată cu

decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, conform art. 103 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă ca

tardiv.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de reclamanta T.A. împotriva deciziei nr. 982/ A din 23 iunie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2012.