ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2611/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2611/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 934 din 2 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul P.Ș.O. împotriva deciziei civile nr. 376 din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1616/3/2003, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Soluția de declinare a competenței a avut în vedere împrejurarea că revizuirea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și ambele hotărâri (atât decizia civilă nr. 376 din 3 martie 2009 cât și decizia civile nr. 215 din 5 februarie 2007) au fost pronunțate de Curtea de Apel București, în recurs.
Cererea de revizuire, formulată de revizuentul P.Ș.O. vizează următoarele aspecte: Prin decizia civilă nr. 524 din 26 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligată să elibereze titlul de proprietate revizuentului pentru suprafața de 36.666 m 2 situat în comuna B., extravilan, parcela 125, în timp ce prin decizia civilă pronunțată în Dosarul nr. 1616/3/2003 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins recursul promovat și de revizuent, precum și acțiunea formulată de acesta prin care solicita admiterea plângerii formulate împotriva hotărârii Comisiei Județene prin care se stabilea reconstituirea dreptului de proprietate în raza comunei G. Prin urmare, același drept de proprietate a fost reconstituit în amplasamente diferite.
Astfel prin cererea înregistrată la Judecătoria Buftea, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,7 ha, pe vechiul amplasament, Șoseaua București - Lehliu, la ieșirea din comuna B., spre Lehliu, pe partea stângă. Instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată, iar cererea de apel a fost suspendată până la soluționarea cererii de constatare a nulității absolute parțiale a titlurilor emise în favoarea numiților N.A. și P.A..
Cererile au fost admise, constatându-se nulitatea absolută parțială a celor două titluri, ca de altfel și apelul lor, prin decizia civilă nr. 524 din 26 septembrie 2005 prin care Tribunalul București a obligat Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 B., să elibereze titlu de proprietate pentru suprafața de 36.666 m 2 situată în comuna B., extravilan, tarlaua 41, parcela 125. După judecarea acestor dosare, Dosarul nr. 1616/2003 a fost respinsă cererea urmând ca potrivit sentinței civile nr. 524 din 26 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, pârâta să elibereze titlu de proprietate în comuna B., tarlaua 41, parcela nr. 125. Conform acestei hotărâri, s-a respins plângerea împotriva reconstituirii dreptului de proprietate în comuna G., hotărâre judecătorească pronunțată în 3 martie 2009, încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, decizia civilă nr. 524 din 26 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București.
Solicită admiterea cererii de revizuire și obligarea Comisiei Locale B. la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 36.666 m 2 în comuna B., Tarlaua 41, Parcela nr. 125. Examinând cererea de revizuire instanța reține următoarele: Revizuirea pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care vizează existența unor hotărâri contradictorii definitive, potrivnice, pronunțate între aceleași părți, obiect și cauza, impune și realizarea condiției ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat, ori să fi fost indicată însă, să nu fi format obiect de dezbatere, în caz contrar s-ar nesocoti autoritatea de lucru judecat din cea de-a doua hotărâre, permițând astfel a se judeca motive de recurs pe cauza revizuirii, contrar legii.
În speță, prin decizia civilă nr. 376 din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, indicată de revizuent a fi în contradicție cu decizia civilă nr. 215 din 5 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța de recurs a analizat motivul de recurs indicat de revizuent la pct. iii care viza incidența autorității de lucru judecat, reținând că, prin pronunțarea acestei decizii, s-a urmărit tocmai evitarea existenței a două hotărâri contradictorii. În aceste condiții, instanța reține că revizuentul nu mai poate invoca drept motiv de revizuire, contrarietatea de hotărâri, atâta vreme cât autoritatea de lucru judecat a fost tranșată irevocabil de instanța de recurs. Față de cele reținute instanța va dispune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 376 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă formulată de P.Ș.O. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.