ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2038/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin deciziei civile

nr. 261 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, s-a anuat ca netimbrată cererea de revizuire formulată

de revizuientul P.I. împotriva deciziei nr. 390 din 10 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași.

La data de 26 iunie

2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul

formulat de revizuientul P.I. împotriva deciziei civile nr.261 din 3 iunie 2009

a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin cererea neîntemeiată

în drept s-a susținut că hotărârea atacată nu este legală deoarece instanța

prin hotărârea pronunțată nu a împlinit actul de justiție și a încălcat atât practica

juridică internă cât și pe cea internațională cu privire la apărarea

drepturilor omului.

Prin încheierea de

ședință de la data de 4 decembrie 2009 judecata recursului a fost suspendată în

temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ. pentru lipsa părților.

Din oficiu, cauza a

fost repusă pe rol, la data de 15 decembrie 2010 în vederea discutării

perimării, conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an”.

Perimării i s-a

atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune

procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o

prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în

judecată.

Reglementată ca o

excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind

judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale

este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,

întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul

părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni

însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a

procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție

simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de

timp reglementat de lege.

În speță, de la data

când a intervenit suspendarea, respectiv 4 decembrie 2009, și până la data

repunerii pe rol din oficiu, și anume, 15 decembrie 2010, nici una din părți nu

a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare cauza.

Față de cele ce

preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei

părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și

perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de revizuentul P.I. împotriva deciziei civile nr. 261 din 3

iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 martie 2011.