Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2010
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2441/2010

HOTĂRÂRE
24.06.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2441/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12/cam.cons. din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SIF M. SA în contradictoriu cu pârâta SC I. SA. A fost anulată Hotărârii AGEA nr. 3 din 4 septembrie 2008 emisă de pârâta SC I. SA. S-a dispus ca prezenta hotărâre irevocabilă să fie comunicată ORC de pe lângă Tribunalul Iași pentru a fi menționată în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a. S-a dispus radierea mențiunilor efectuate în registrul comerțului în baza Hotărârii AGEA nr. 3 din 4 septembrie 2008 emisă de pârâta SC. I. SA. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12,3 ron cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta SIF M. SA este acționar al pârâtei SC I. SA deținând o cotă de 24,20% din capitalul social conform certificatul constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Iași. În data de 4 septembrie 2008 la sediul social al pârâtei a avut loc AGEA de la SC I. SA la care s-a dezbătut problema înscrisă pe ordinea de zi, respectiv aprobarea participării SC I. SA Iași la majorarea capitalului social al SC C. SA Caransebeș cu suma de 2.500.000 ron. Acționarul majoritar SC A.I SRL a votat pentru această participare, iar acționarii SIF M. SA și SC B.I. LTD au votat împotrivă. Astfel, cu votul acționarilor prezenți reprezentând 69,1579% din capitalul social, AGEA a aprobat participarea SC I. SA Iași la majorarea capitalului social al SC C. SA Caransebeș cu suma de 2.000.000 ron.

Raportat la motivele de nulitate ale Hotărârii AGEA nr. 3 din 4 septembrie 2008 instanța a constatat că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la procedura convocării adunării generale și la alegerea secretarului adunării generale. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în cauză convocarea AGEA din cadrul SC I. SA a fost realizată de către președintele consiliului de administrație, fără a fi mandatat de către consiliul de administrație în acest sens. În acest context, convocarea realizată de către președintele consiliului de administrație pentru întrunirea din data de 4 septembrie 2008 este lovită de nulitate, aspect care viciază și hotărârea atacată, având în vedere că o adunare neconvocată conform legii nu beneficiază de puterea unei adunări investite cu aptitudinea legală de a adopta hotărâri care să producă efecte juridice.

Pentru operațiunile prevăzute la art. 129 alin. (2) Legea nr. 31/1990 desfășurate la AGEA din 4 septembrie 2008 a fost desemnat doar un secretar tehnic, în persoana consilierului juridic E.L., nefiind ales unul sau mai mulți secretari din rândul acționarilor, deși legea prevede o asemenea obligație. Având în vedere că dispozițiile art. 129 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 au fost instituite pentru a asigura corectitudinea votului și pentru garantarea legitimității voinței colective, iar încălcarea acestora atrage nulitatea hotărârii, se constată că și acest motiv de nulitate invocat de reclamantă este întemeiat.

Dispozițiile art. 125 alin. (1), (3) din Legea nr. 31/1990 prevăd că acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală, procura trebuind a fi depusă în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv sub sancțiunea pierderii exercițiului dreptului de vot în respectiva adunare. În cauză procura acționarului majoritar SC A.I. SRL Ploiești a fost depusă cu mai puțin de 48 de ore înaintea ședinței, dar acest fapt este permis de art. 15 din actul constitutiv, fiind respectat termenul de depunere prevăzut de acesta, respectiv cu o oră înainte de adunare.

Având în vedere însă cauzele sus menționate ce vizează nerespectarea dispozițiilor legale privind îndeplinirea formalităților de convocare a AGEA și a celor anterioare exprimării votului în cadrul adunării, cauze ce fac inutilă cercetarea celorlalte motive invocate de reclamantă, instanța, în baza art. 133 din Legea nr. 31/1990 a admis acțiunea reclamantei și a anulat Hotărârea nr. 4 din 3 septembrie 2008 a AGEA din cadrul SC I. SA. În baza art. 7 alin. (21) lit. h) din Legea nr. 26/1990 instanța a dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea irevocabilă către ORC de pe lângă Tribunalul Iași pentru a fi menționată în Registrul Comerțului și publicat Monitorul Oficial partea a IV-a, precum și radierea mențiunilor înregistrate în Registrul Comerțului în baza hotărârii atacate.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 12,3 ron cu titlu de cheltuieli judiciare constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC I. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 70 din 7 septembrie 2009 Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins apelul declarat de pârâta SC I. SA Iași împotriva sentinței comerciale nr. 12/cam.cons. din 12 martie 2009 a Tribunalului Iași. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele: Prima critică adusă sentinței comerciale nr. 12 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul lași vizând greșita reținere de către instanță a nelegalei convocări a AGEA SC I. SA pentru data de 4 septembrie 2008 este fondată.

Cerințele impuse de art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 au fost respectate în pricina pendinte, întrucât consiliul de administrație al SC I. SA a decis, în ședința din 28 iulie 2008 cu unanimitate de voturi convocarea AGEA în data de 04 septembrie 2008. Publicarea convocărilor, conform art. 117 alin. (3) din Legea 31/1990, în Monitorul Oficial al României și în unul din ziarele de largă răspundere din localitatea în care se află sediul societății a fost realizată de consiliul de administrație al SC I. SA Iași prin președinte inginer C.G., împrejurare care nu este de natură a atrage nulitatea convocării și în consecință și a AGEA pentru acest considerent. Cel de-al doilea motiv de apel este însă neîntemeiat.

Din conținutul prevederilor art. 129 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reiese rolul deosebit de important pe care îl au secretarii desemnați de către adunarea generală dintre participanți, mai exact doar dintre acționarii prezenți fizic, respectiv acela de a verifica îndeplinirea cerințelor legale și statutare privind convocarea, prezența și reprezentarea, depunerea acțiunilor la purtător. Acești secretari, exercitând o însărcinare în numele și pe seama acționarilor prezenți și sau reprezentați, au obligația să informeze AGEA despre constatările lor și să emită eventuale judecăți de valoare cu privire la legalitatea sau conformitatea cu actul constitutiv a convocării respectivei AGEA, inclusiv cu privire la problema atingerii cvorumului legal sau statutar, după caz, și să facă propuneri corespunzătoare acestui organ.

Aceiași secretari acționari au misiunea de a întocmi și procesul verbal de ședință, document ce conține chestiunile dezbătute în respectiva adunare. Din cuprinsul procesului verbal de ședință rezultă că a existat doar un secretar tehnic consilier juridic L.E., care a efectuat și verificările necesare pentru constatarea numărului de acțiuni deținute de fiecare acționar și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și actul constitutiv pentru ținerea AGEA. În mod corect a reținut tribunalul că nu a fost ales un secretariat al adunării generale, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) Legea 31/1990, secretarul tehnic consilier juridic L.E. neputând fi asimilat secretarului acționar.

În aceste condiții nu au fost respectate exigențele impuse de legiuitor prin art. 129 alin. (2) Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I. SA Iași invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință menținerea hotărârii AGEA nr. 3 din 4 septembrie 2008, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta, a susținut, în esență următoarele: - În cauză nu au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât la data de 4 septembrie 2008 acționarii prezenți la ședința AGEA, respectiv SC A.I.

SRL Ploiești, SIF M. SA Bacău, B.I. LTD, de comun acord au hotărât și au desemnat pentru întocmirea procesului verbal de ședință, pe doamna consilier juridic L.E., în calitate de secretar tehnic permanent, motivat de faptul că niciodată de la înființarea societății și până în prezent acționarii nu și-au întocmit singuri procesul verbal. - În ceea ce privește verificarea listelor de prezență a acționarilor, cu indicarea capitalului social pe care-l reprezintă fiecare, aceasta s-a făcut de către acționarii prezenți pe baza actelor și documentelor prezentate de către secretarul numit în acest sens de către acționari. - Listele de la SC D.C. SA București au fost semnate de către fiecare acționar prezent.

- Acționarii prezenți au verificat împreună cu secretarul numit de către aceștia condițiile de legalitate privind convocarea AGEA, publicarea convocatorului, listele de prezență pe care le-au semnat, structura consolidată, fără a avea nici o obiecțiune cu privire la acestea și prin urmare s-a trecut la ordinea de zi. Intimata SIF M. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat. Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat, criticile avansate împotriva deciziei recurate fiind întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În cauză sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag admiterea recursului declarat de pârâta SC I. SA Iași, modificarea deciziei Curții de Apel Iași în sensul admiterii apelului aceleiași părți, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei întrucât instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 129 din Legea nr. 31/1990. Alin. (1), (2) ale art. 129, astfel cum acestea au fost modificate și completate stabilesc regulile care trebuie urmate de către participanții la orice AGA, înainte de a se supune aprobării proiectul ordinii de zi. În speță, se constată că prevederile art. 129 alin. (1), (2) din Legea nr. 31/1990 nu au fost încălcate, întrucât la data de 4 septembrie 2008 acționarii prezenți la ședința AGEA, respectiv SC A.I.

SRL Ploiești, SIF M. SA Bacău și B.I. LTD au verificat îndeplinirea cerințelor legale și statutare privind convocarea AGEA și publicarea convocatorului, listele de prezență a acționarilor, cu indicarea capitalului social pe care-l reprezintă fiecare, pe baza actelor și documentelor prezentate de secretarul tehnic, fără a avea nicio obiecțiune cu privire la legalitatea sau conformitatea cu legea și actul constitutiv a convocării AGEA. Acționarii de comun acord au desemnat consilierul juridic în calitate de secretar tehnic permanent pentru a concura la realizarea alături de acționari a operațiunilor pe care aceștia sunt îndatorați să le efectueze.

Așa cum rezultă din procesul verbal, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 după îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și de actul constitutiv pentru ținerea adunării generale s-a intrat în ordinea de zi, astfel că reținerea instanței de fond că nu au fost respectate exigențele impuse de legiuitor prin art. 129 din Legea nr. 31/1990 este nelegală. Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea instanței de apel este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va modifica decizia, va admite apelul aceleiași părți și va schimba sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta SC I. SA Iași împotriva deciziei nr. 70 din 7 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, modifică decizia, admite apelul aceleiași părți, schimbă sentința și respinge acțiunea reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2442/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 17 din 25 mai 2009 a Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ, dată în camera de consiliu, a fost adm
ÎCCJ 2010-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5 din 6 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 220/99/2009 a Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administ
ÎCCJ 2008-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3626/2008
stanței de apel, bazată pe motivarea că hotărârea din 28 aprilie 2006 a A.G.E.A. a SC I.2 SA Iași a fost adoptată fără a se ține seama că precedenta majorare de capital social a fost invalidată de către instanța de judecată este greșită iar
ÎCCJ 2008-02-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 iunie 2006, reclamanta S.I.F.M. SA Bacău, în calitate de acționar la SC I. SA Iași, a formulat, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 re
ÎCCJ 2009-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3008/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 decembrie 2009 reclamatul B.A. cheamă în judecată pe pârâta SC M.I.E. SRL, Huedin, solicitând instanței ca prin sentința c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă