ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 50 din data de 17 februarie 2009, C.S.M., secția pentru judecători, a dispus suspendarea din funcția de judecător la Judecătoria Cornetu a numitei F.A.C. până la rămânerea irevocabilă a Hotărârii nr. 4/ J din 11 februarie 2009. Prin Hotărârea nr. 4/ J din 11 februarie 2009, Secția pentru Judecători a C.S.M. a admis acțiunea disciplinară formulată de C.D.J. împotriva Doamnei F.A.C., judecător la Judecătoria Cornetu și, în baza dispozițiilor art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din același act normativ.

Împotriva ambelor hotărâri F.A.C. a declarat recurs. Prin decizia nr. 3033 din 2 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de F.A.C. împotriva Hotărârii nr. 50 din 17 februarie 2009 a Secției pentru judecători a C.S.M.. D-na F.A.C. a exercitat calea de atac extraordinară a contestației în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) și art. 317 alin. (2), solicitând anularea ei și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate. În motivarea contestației s-a susținut că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispozițiile de ordine publică privitoare la competență [(art. 4 și art. 158 alin. (1) și (3) C. proc.

civ.)] și dispozițiile art. 61 din C.E.D.O., care prevăd dreptul persoanei la un proces echitabil, întrucât, deși s-a reținut că Hotărârea nr. 50 din 17 februarie 2009 a Secției pentru judecători a C.S.M. putea fi atacată cu recurs la Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-a hotărât declinarea competenței, ci respingerea recursului ca inadmisibil. Examinând actele dosarului, Înalta Curte reține că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, pentru considerentele în continuare arătate. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea se poate exercita numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 317 – art. 321 C. proc. civ. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei legal de contestatoare, pot forma obiectul contestației în anulare hotărârile judecătorești irevocabile date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Cu toate acestea, prevede același text, prin alin. (2), contestația poate fi primită când acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

În speță, cererea de recurs soluționată prin decizia contestată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora recursul declarat împotriva hotărârilor C.S.M. [(prevăzute la alin. (5)] suspendă executarea acestora. Calea de atac a recursului a fost exercitată împotriva Hotărârii nr. 50 din 17 februarie 2009, prin care Secția pentru judecători a C.S.M. a dispus suspendarea recurentei din funcția de judecător la Judecătoria Cornetu până la rămânerea irevocabilă a Hotărârii nr. 4/ J din 11 februarie 2009. S-a invocat, între altele, faptul că, potrivit art. 49 teza 3 din Legea nr. 317/2004, recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 4/J/2009 prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, înregistrat pe rolul completului de 9 judecători a Înaltei Curți de Casație și Justiție, suspendă executarea respectivei hotărâri.

În raport cu temeiul legal al cererii de recurs și în condițiile în care, potrivit art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, aparține Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție numai competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârilor Secțiilor C.S.M. prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, nu se poate reține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, în sensul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, pot fi atacate însă cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție numai hotărârile Plenului C.S.M.

privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, iar în conformitate cu art. 36 alin. (2) din aceeași lege, Plenul C.S.M. soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile C.S.M., cu excepția celor date în materia disciplinară. În considerarea acestor prevederi legale a fost invocată, de altfel, de către intimatul C.S.M., excepția inadmisibilității recursului, hotărârea atacată nefiind pronunțată asupra unei acțiuni disciplinare în sensul art. 44 – art. 49 din aceeași lege, ci în condițiile art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

Se impune, totodată, precizarea că la data soluționării prezentei cauze s-a făcut dovada că, prin decizia nr. 1 pronunțată la 25 ianuarie 2010, în dosarul nr. 2486/1/2009, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul împotriva deciziei nr. 47/2009, dispunând modificarea ei în sensul înlocuirii sancțiunii „excluderii din magistratură” cu sancțiunea „diminuării retribuției de încadrare lunară brută cu 15 % pe o perioadă de 3 luni”. Ca atare, se poate susține că interesul contestatoarei în exercitarea acestei căi extraordinare de atac nu mai subzistă, întrucât chiar și o eventuală soluție de admitere a acesteia nu ar mai avea nici o finalitate practică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de F.A.C. împotriva deciziei nr. 3033 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.