ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 17/2011

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 30 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 750/32/2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins cererea de liberare pe cauțiune formulată de inculpatul C.C.C., reținându-se, în esență, că deși, pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat nu depășește 18 ani închisoare, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă date din care să rezulte că o dată pus în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, cererea nu este întemeiată în raport de natura și gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a infracțiunilor, de timpul foarte scurt scurs de la luarea măsurii arestării preventive și de faptul că inculpatul a suferit o condamnare definitivă pentru luare de mită, faptă comisă în calitate de magistrat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.C.C. solicitând cercetarea sa în stare de libertate pe cauțiune întrucât lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul C.C.C. este cercetat pentru infracțiunea trafic de influență, întrucât în calitate de avocat a primit suma de 1000 Euro pentru a interveni pe lângă judecătorii învestiți cu soluționarea dosarului nr. 3525/279/2008 al Judecătoriei Piatra Neamț, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile denunțătorilor C.V.

și C.D. Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 04 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f ) C. proc. pen. Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie formulată de inculpat întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, așa cum corect a constatat prima instanță, acesta fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Cu toate că actele și lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul C.C.C.

ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat în încercarea de a zădărnicii adevărul, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată, existând temerea că odată pus în libertate ar putea comite fapte de corupție, dat fiind că acesta a fost condamnat definitiv pentru luare de mită, faptă comisă în calitate de judecător, chiar dacă la dosar nu există niciun indiciu că ar urmări comiterea vreunei infracțiuni. Îndeplinirea condițiilor impuse nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât pe lângă vocația legală a inculpatului C.C.C. de a formula oricând în cursul procesului o cerere de liberare provizorie, vocație ce se analizează prin prisma dispozițiilor art. 160 1 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., se examinează și temeinicia unei astfel de cereri, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța având, astfel, posibilitatea de a admite cererea sau, dimpotrivă, de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de legea procesual penală. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului C.C.C. nu pot fi ignorante cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauzele Calmanovici împotriva României, Letellier împotriva Franței, Hendriks împotriva Olandei).

Astfel, natura infracțiuni săvârșite (infracțiune de corupție), gradul de pericol social concret al acesteia, astfel cum este conturat de modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de avocat, a pretins și primit de la părțile din dosar o sumă de bani pentru a interveni pe lângă judecători în vederea obținerii unei soluții favorabile acestora), frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și urmările negative pe care le produce, respectiv sporirea neîncrederii cetățenilor în actul de justiție, împrejurare de natură a afecta imaginea autorităților publice, precum și antecedentele penale ale inculpatului pentru fapte de corupție comise în calitate de magistrat, relevă că punerea în libertate a acestuia ar prezenta pericolul concret pentru ordinea publică.

Or, față de toate aceste aspecte, în mod justificat Curtea a apreciat că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C.C. (prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, un argument în plus în acest sens constituindu-l și timpul scurt scurs de la momentul luării arestării preventive a inculpatului (o lună). Se are în vedere faptul că la soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, s-a statuat că scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar de la aceste moment procesual (situat aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin liberarea provizorie a acestuia.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.C.C. În raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C.C. împotriva încheierii din 30 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 ianuarie 2011.