ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3921/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3921/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal de față:

Prin

sentința penală nr. 52 din 12 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul

nr. 755/32/2010 s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul C.C.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 C.

pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C.

pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

În

baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate

a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată

inculpatului

prin sentința penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, definitivă

prin decizia penală nr. 3487/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a

fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul C.C.C. să execute

6 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului C.C.C., exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a-II-a, lit. b) și lit. c) C.

pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.

În

baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsa principală aplicată,

durata de la 19 octombrie 2004 la 7 ianuarie 2005 executată în stare de arest preventiv

din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 88 din 4

decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, precum și durata reținerii și arestării

preventive în prezenta cauză, de la data de 3 decembrie 2010 la zi.

În

baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă

a inculpatului.

În

baza art. 14, 246 C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate,

pretențiile civile formulate de partea civilă C.D.M.

S-a constatat că părțile vătămate C.V.

și C.D. nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a constatat că suma de 1.000 de euro

provenită din fondul special constituit conform art. 43 privind D.N.A, folosită

pentru organizarea și constatarea infracțiunii flagrante de corupție, a fost ridicată

de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul

Teritorial Bacău la data de 2 decembrie 2010.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 107/P/2010 din data

de 28 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

C.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de

art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37

lit. a) C. pen.

Inculpatul C.C.C. a fost acuzat pentru

săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, constând în aceea că, în calitate

de avocat în cadrul Baroului Neamț, în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010,

le-a pretins denunțătorilor C.D.M. și C.V. suma de 1.000 euro, sau echivalentul

în lei a acestei sume, suplimentar față de onorariul de 1.000 de euro, plătit pentru

asistența juridică a reclamantei C. (fostă Bă.) D.M., pentru a-și exercita influența

pe care a lăsat să se creadă că o are în mod direct asupra unui magistrat judecător

din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești

favorabile și soluționării cu celeritate a dosarului civil nr. 3525/279/2008, primind

suma de bani menționată la data de 3 decembrie 2010 de la denunțătorul C.V.

Prin coroborarea probelor administrate

în cursul urmăririi penale, cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății,

s-a constatat că situația faptică avută în vedere de procuror la momentul trimiterii

în judecată a inculpatului C.C.C. a fost confirmată de probe, relevând cu certitudine

existența faptei pentru care a fost acuzat și vinovăția sa.

Elementele de fapt ce au rezultat din mijloacele

de probă administrate în cauză au condus la concluzia certă că inculpatul C.C.C.,

cu ocazia exercitării profesiei de avocat într-o cauză civilă în care a acordat

asistență juridică părților vătămate denunțători C.D.M. și C.V., a folosit cu rea

credință o împrejurare personală legată de faptul că nașa sa de cununie avea calitatea

de judecător în cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, învestită cu judecarea cauzei

civile în care denunțătoarea C.D.M. avea calitatea de parte, și a pretins de la

denunțători suma de 1.000 de euro (suplimentar de față de onorariul de 1.000 de

euro plătit de la debutul procesului) cu titlu de preț al influenței pe care a lăsat

să se creadă că o are în mod direct asupra magistratului în baza legăturii de afinitate,

în vederea obținerii de către denunțătoare a unei hotărâri judecătorești favorabile

și soluționării cu celeritate a cauzei civile.

Fapta comisă de inculpat a fost deosebit

de gravă și în contextul urmăririlor produse, a generat în rândul opiniei publice

un sentiment de suspiciune și neîncredere asupra înfăptuirii justiției, prestigiului

și integrității de care trebuie să se bucure orice magistrat.

Inculpatul C.C.C. a asigurat asistență

și reprezentare juridică mai multor membri ai familiei C., în litigii comerciale,

civile și penale în care aceștia au fost implicați în perioada 2007-2010.

Astfel, în cursul anului 2008, partea vătămată

C.D.M., împreună cu alte rude apropiate (mama sa și trei frați) au formulat o acțiune

civilă de revendicare imobiliară împotriva pârâtului B.P., cauza înregistrându-se

pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț sub numărul de dosar 3525/279/2008 la data de

6 iunie 2008.

Pentru redactarea, depunerea acțiunii civile

și asistența juridică în cadrul acestui dosar civil a reclamanților, partea vătămată

denunțătoare C. (fostă Bă.) D.M. l-a angajat în calitate de avocat

pe

inculpatul C.C.C., partea vătămată reprezentându-i și pe ceilalți reclamanți în

raporturile cu avocatul.

Partea vătămată C. (fostă Bă.) D.M. a stabilit

cu inculpatul C.C.C. ca onorariul pentru asistența juridică să fie de 1.000 euro,

sumă plătită prin echivalent în lei în anul 2008 o dată cu formularea și depunerea

acțiunii. De asemenea, părțile au stabilit ca după soluționarea în fond a cauzei,

inculpatul să primească încă 1.000 euro cu titlu de onorariu de succes, numai în

situația în care reclamanții vor câștiga cauza. În sensul celor convenite s-a încheiat

contractul de asistență juridică nr. DD/2008 între inculpatul C.C.C., în calitate

de avocat și reclamanți. Înscrisul care a consfințit înțelegerea părților nu a avut

menționată data încheierii în sensul mențiunii zilei și a lunii, iar la rubrica

clienți a apărut ca fiind semnat de mai multe persoane.

La majoritatea discuțiilor dintre inculpat

și partea vătămată C.D.M., purtate în legătură cu derularea contractului de asistență

juridică nr. DD/2008 a asistat și soțul acesteia din urmă, C.V.

Părții vătămate C.D.M. nu i-a fost eliberată

de către inculpat o copie a contractului de asistență juridică ori chitanțe pentru

sumele încasate.

Dosarul civil nr. 3525/279/2008 se află

și în prezent pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț în stadiul soluționării în fond

a acțiunii. Datorită nemulțumirii determinate de prestația inculpatului, denunțătoarea

C.D.M. a mai angajat, începând cu termenul din data de 20 septembrie 2010 al doilea

avocat, J.A. din cadrul Baroului Neamț.

Potrivit declarațiilor celor doi denunțători,

încă din stadiul inițial al judecății ce se desfășura în dosarul civil nr. 3525/279/2008

al Judecătoriei Piatra Neamț, inculpatul le-a sugerat ca modalitate de a asigura

câștigarea procesului civil, remiterea unei sume de bani pentru a influența judecătorul,

iar în funcție de natura cauzei a stabilit un

cuantum

de 1.000 euro. În luna septembrie 2010 inculpatul le-a cerut denunțătorilor să ia

o decizie în acest sens, până la termenul din data de 06 decembrie 2010.

La data de 30 noiembrie 2010, la biroul

de avocat al inculpatului din Municipiul Piatra Neamț, Bld. Republicii, nr. 14,

județul Neamț, a avut loc o întâlnire între denunțătorul C.V. și inculpatul C.C.C.,

la discuțiile din finalul întâlnirii participând și C.D.M.

În

cursul acestei întrevederi inculpatul a adoptat față de denunțători

o atitudine explicită cu privire la rezoluția sa infracțională și

a

pretins suma de 1.000 de euro în scopul traficării influenței pe care a lăsat să

se creadă că o are în mod direct asupra magistratului învestit cu judecarea cauzei

civile.

Pentru a-i convinge pe denunțători de influența

pe care a lăsat să se creadă că o are asupra magistratului și pentru a-i asigura

că vor obține rezultatul urmărit (câștigarea procesului și judecarea cu celeritate),

inculpatul le-a spus că magistratul învestit cu judecarea cauzei este nașul său

de cununie.

Din conținutul discuției purtate cu denunțătorii

C.V. și C.D.M. la data de 30 noiembrie 2010 (înregistrată autorizat), inculpatul

le-a spus că pentru a fi garantată câștigarea procesului civil, trebuie să-i remită

suma de 1.000 de euro, suplimentar onorariului plătit în același cuantum, ce urma

să fie dată judecătorului care va soluționa dosarul, față de care inculpatul a creat

aparența că are influență întrucât este nașa sa de cununie.

Conform înțelegerii dintre inculpat și

denunțători, la data de 3 decembrie 2010, partea vătămată C.V. s-a deplasat la biroul

de avocatură al inculpatului și a remis inculpatului suma de 1.000 de euro compusă

din 10 bancnote în cupiură de 100 de euro, (bani marcați în prealabil de către lucrătorii

operativi ai D.N.A), ce urma, în conformitate cu susținerile inculpatului, să fie

remisă magistratului învestit cu judecarea cauzei pentru a-l determina să pronunțe

o soluție favorabilă denunțătorilor. Darea/ luarea acestei sume de bani a fost constatată

în flagrant de procuror.

Inculpatul, pentru a disimula caracterul

penal al faptei sale, a încercat să confere sumei de 1.000 de euro legalitate, completând

o chitanță ce poartă semnătura inculpatului, pe care a menționat numele părții vătămate

C.V., suma de 1.000 (fără precizarea monedei) precum și faptul că această sumă reprezintă

onorariul de avocat.

În

realitate inculpatul nu a avut nici o întrevedere cu judecătorul

N.C.M., iar discuțiile purtate cu denunțătorii, au avut ca scop pentru inculpat

însușirea sumei de 1.000 euro de la aceștia.

Situația de fapt reținută a rezultat din

următoarele mijloace de probă: declarații C.D.M., C.V., proces-verbal de consemnare

acte premergătoare din 29 noiembrie 2010 (declarație C.D.M.), proces verbal de consemnare

acte premergătoare din 29 noiembrie 2010 (declarație C.V.), declarații denunțător

C.V. din 03 decembrie 2010 și 08 decembrie 2010, declarații denunțător C.D.M. din

03 decembrie 2010 și 08 decembrie 2010, proces-verbal de prindere în flagrant din

03 decembrie 2010 (proces-verbal) de marcare criminalistică din 02 decembrie 2010,

declarații martori asistenți N.G. și C.Co., declarații martori C.D., N.C.M., P.E.,

T.A., procese-verbale de redare în formă scrisă a dialogurilor ambientale, declarații

inculpați.

În

drept, faptele care au fost reținute în sarcina inculpatul

C.C.C. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., și au constat în aceea că, în calitate de avocat în cadrul

Baroului Neamț, în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010, le-a pretins denunțătorilor

C.D.M. și C.V. suma de 1.000 euro (sau echivalent în lei), suplimentar față de onorariul

de 1.000 euro, plătit încă de la debutul procesului, pentru asistența juridică a

reclamantei C. (fostă Bă.) D.M., pentru a-și exercita influența pe care a lăsat

să se creadă că o are în mod direct asupra magistraților judecători din cadrul Judecătoriei

Piatra Neamț, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile și soluționării cu celeritate

a dosarului civil nr. 3525/279/2008, primind suma de bani la data de 03

decembrie 2010 de la denunțătorul C.V.

Cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei,

inculpatul C.C.C., prin apărătorii săi, a invocat excepția nelegalei sesizări a

instanței, solicitând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi

penale.

În

susținerea excepției, inculpatul prin apărător a arătat că

procurorul nu a stabilit corect încadrarea juridică a faptei reținute în actul de

sesizare a instanței, apreciind că nu a definit și clarificat acuzațiile aduse,

fapta concretă săvârșită de acesta, fiind posibil ca fapta sa să întrunească elementele

constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare sau luare de mită sau infracțiunea

de înșelăciune, iar nu pe cele ale infracțiunii de trafic de influență.

Pe de altă parte, înregistrările efectuate

în mediul ambiental, precum și interceptările convorbirilor telefonice, care constituie

probe pe care s-a întemeiat trimiterea în judecată a inculpatului au fost autorizate

înainte de a începe urmărirea penală, în faza actelor premergătoare.

În

considerarea acestor critici, apărătorii inculpatului au considerat

că se impune refacerea urmăriri penale, întrucât, procurorul nu a calificat juridic

fapta supusă judecății, nu a efectuat corect urmărirea penală, întrucât administrarea

unor probe (interceptările și înregistrările audio-video) în faza actelor premergătoare

echivalează cu lipsa urmăririi penale.

S-a constatat că excepția invocată este

nefondată.

Încadrarea juridică greșită dată faptei

inculpatului prin actul de inculpare, nu poate constitui motiv de desesizare a instanței

și de trimitere a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

În conformitate cu dispozițiile art. 332

alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului

pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare

la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența

învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva

hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror sau persoana ale

cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Potrivit art. 62 și art. 64 alin. (2) C.

proc. pen. în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța

de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe,

iar mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Pe de altă parte, în baza art. 300 C. proc.

pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea

actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii

și neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire

penală în vederea refacerii actului de sesizare.

Din examinarea prevederilor menționate

a rezultat că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie

temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea caracterului ilegal al

mijloacelor de probă obținute de procuror în cursul urmăririi penale, ce constituie

fundamentul trimiterii în judecată, este atributul instanței, care se pronunță,

însă, prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri.

Analizând rechizitoriul nr. 107 din 28

decembrie 2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău, s-a constatat că s-au respectat, prin formă

și conținut cerințele legii.

Actul de sesizare a instanței cuprinde

toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen., și anume datele referitoare

la persoana inculpatului, fapta reținută, încadrarea juridică, probele pe care se

întemeiază învinuirea și dispoziția de trimitere în judecată, precum și numele persoanelor

care trebuie citate în instanță.

Totodată s-a constatat că acest act nu

cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.

Susținerea apărării, conform căreia încadrarea

juridică stabilită de procuror în actul de sesizare a instanței nu este corectă,

nu constituie, așa cum s-a arătat, un motiv de desesizare a instanței. Dacă din

administrarea probelor rezultă că încadrarea juridică reținută de procuror nu este

corectă, instanța, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. din oficiu,

la cererea părților ori a procurorului de

ședință poate schimba încadrarea

juridică a faptei (faptelor) prin încheiere premergătoare sau prin sentință.

Cu privire la susținerea invocată de inculpat,

referitoare la încălcarea dispozițiile art. 91

1

C. proc. pen., întrucât

autorizațiile de interceptare au fost date anterior începerii urmăririi penale care

a debutat prin rezoluția procurorului din data de 2 decembrie 2010, s-a constatat

că este nefondată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor

efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează

cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează

sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date

sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru

care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea

se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea

participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult

întârziată.

Alin. (2) al aceluiași art. enumera infracțiunile

pentru care se poate admite acest mijloc de probă.

Din analiza dispozițiilor art. 91

1

C. proc. pen., a rezultat că înregistrarea convorbirilor telefonice a fost subordonată

unor condiții strict determinate, și anume: să existe date sau indicii temeinice

privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni. Datele sau indiciile temeinice

pot privi fie pregătirea, fie săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât înregistrarea

se poate efectua și înainte de săvârșirea oricărei infracțiuni; să privească o infracțiune

dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; să fie utilă

pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală

care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor

telefonice; să existe o autorizație din partea judecătorului competent.

Potrivit dispozițiilor art. 91

3

alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal

ce constituie mijloc de probă.

Rezultă că legalitatea interceptărilor

convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea

nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate

despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile

pentru care s-a luat o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior,

însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoștință despre înregistrare,

având totodată posibilitatea de a contesta conținutul înregistrărilor.

Prin urmare, împrejurarea că autorizațiile

pentru interceptarea convorbirilor telefonice au fost date de judecătorul competent

anterior rezoluției de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului din data

de 2 decembrie 2010, nu constituie un motiv de ineficacitate probantă a interceptărilor

convorbirilor efectuate în cauză.

Pentru aceste considerente instanța a constatat

că neregularitățile invocate nu pot fi reținute, iar restituirea cauzei la procuror

în vederea refacerii urmăririi penale nu se justifică.

În

ceea ce privește fondul cauzei, pe parcursul procesului penal,

inculpatul a susținut nevinovăția sa și a arătat că suma de 1.000 de euro remisă

și însușită de inculpat la data de 3 decembrie 2010 a reprezentat onorariul de avocat

datorat de denunțătoarea C. (fostă Bă.) D.M. conform contractului de asistență juridică

nr. DD/2008, care nu fusese plătit până la acel moment.

Din probele administrate a rezultat cu

certitudine că pretinderea și primirea sume de bani de 1.000 de euro, s-a realizat

după ce onorariul prevăzut în contract a fost plătit și înainte de a fi îndeplinită

condiția pentru plata onorariului de succes.

Inculpatul a încercat să se disculpe, precizând

că denunțătorii C.D.M. și C.V. l-au acuzat calomnios.

Instanța a înlăturat apărarea inculpatului,

apreciind că din conținutul discuțiilor redate în scris la dosarul cauzei, a reieșit

că inculpatul a făcut referiri explicite la judecătorul asupra căreia are influență

și cu care urma să ia legătura în scopul remiterii sumei de 1.000 euro pentru pronunțarea

unei soluții favorabile.

În

acest sens a fost conținutul interceptării audio video a convorbirii

ambientale dintre inculpat și C.V., din data de 30 noiembrie 2010 înregistrată autorizat,

prin care inculpatul îi garanta acestuia soluționarea favorabilă a procesului, în

considerarea faptului că judecătorul este o persoană apropiată - nașul său de cununie,

cu care trebuia să se întâlnească în vederea înmânării sumei de 1.000 de euro, reprezentând

prețul influenței cumpărate de denunțător.

Instanța nu a reținut argumentele inculpatului,

conform cărora suma de 1.000 de euro însușită la data de 3 decembrie 2010 a reprezentat

onorariul avocat pentru asistența juridică acordată denunțătoarei C.D.M. în conformitate

cu clauzele contractului de asistență juridică nr. DD/2008.

S-a apreciat că apărarea inculpatului este

contrazisă de declarațiile denunțătorilor C.V. și D. care au specificat că inculpatul

le-a pretins suma de 1.000 de euro pentru a o remite judecătorului ce urma să soluționeze

cauza civilă, arătând că onorariul de 1.000 de euro stabilit prin

contractul

de asistență juridică nr. DD/2008 a fost plătit în anul 2008, anterior introducerii

cererii de chemare în judecată.

Situația expusă de denunțători a fost întărită

de conținutul discuțiilor purtate cu inculpatul, din care a rezultat că acesta încasase

deja onorariul de avocat.

Caracterul ilicit al acțiunilor inculpatului,

a rezultat și din atitudinea prudentă și conspirativă a acestuia adoptată în discuțiile

cu denunțătorii, inculpatul, vorbind în șoaptă, apelând la mesaje mimico-gestuale

de comunicare evitând să pronunțe cuvinte și invitând denunțătorul într-o altă încăpere

unde nu erau prezente telefoane care ar fi putut fi interceptate.

S-a arătat de apărare că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, pe motiv că inculpatul

la momentul primirii sumei de 1.000 de euro (3 decembrie 2010), nu mai avea nici

un fel de relații cu judecătorul N.C.M. și nu mai asigura asistență juridică denunțătorilor,

întrucât contractul nr. DD/2008 fusese reziliat anterior.

Într-adevăr, instanța de judecată prin

încheierea din 20 septembrie 2010 a luat act de rezilierea contractului reclamanților

cu inculpatul, aspect ce rezultă și

din declarația martorei N.C.M.

dată în instanță.

S-a apreciat că atitudinea psihică a denunțătorului

are relevanță doar în ipoteza comiterii infracțiunii de trafic de influență în modalitatea

pretinderii, influența reală sau presupusă a făptuitorului fiind necesar să constituie

pentru persoana interesată motivul determinant al remiterii foloaselor. În modalitatea

comiterii faptei în forma pretinderii, este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii

de trafic de influență în momentul în care este cerut folosul material, independent

de faptul dacă persoana de la care se pretinde, crede sau nu că făptuitorul are

influență asupra funcționarului. Or în cauză inculpatul a pretins, încă din luna

septembrie suma de 1.000 euro, spunând că o va da judecătorului cu care poate să

vorbească, insistând apoi asupra influenței avute asupra acestui magistrat, în scopul

de a determina pe denunțători să remită banii.

Împrejurările referitoare la absența oricăror

relații personale cu judecătoarea N.C.M., precum și încetarea calității de avocat,

în cauza civilă fiind reziliat contractul asistență juridică nr. DD/2008, sunt irelevante

juridic, neafectând în nici un mod întrunirea condițiilor de existență ale infracțiunii

de trafic de influență.

T

raficul

de influență constă în esență în vânzarea, traficarea influenței reale sau presupuse

pe care făptuitorul o are sau lasă să creadă că o are pe lângă funcționarul competent.

Existența infracțiunii nu este condiționată de existența unor relații de orice fel

sau raporturi profesionale între traficatul de influență și funcționarul care urma

să îndeplinească sau nu un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Aceasta

cu atât mai mult cu cât infracțiunea poate fi săvârșită și de către

cel

care, potrivnic realității pretinde că are influență pe lângă funcționar.

S-a apreciat că fapta inculpatului C.C.C.,

care, prevalându-se de influența presupusă asupra magistratului judecător învestit

cu soluționarea litigiului civil în care denunțătoarea C.D.M. are calitatea de reclamant,

a pretins de la ambii denunțători și a primit de la denunțătorul C.V. suma de 1.000

de euro, pretextând că banii sunt destinați cumpărării judecătorului, în scopul

obținerii cu celeritate a unei soluții favorabile realizează pe deplin elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Constatând că fapta supusă judecății, există,

constituie infracțiune și este prevăzută de legea penală, instanța a dispus condamnarea

inculpatului la pedeapsa închisorii.

În

ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

precum și modalitatea de executare a acesteia au fost avute în vedere, în conformitate

cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a avut în vedere că până la data săvârșirii

faptei inculpatul nu era cunoscut ca fiind o persoană cu un comportament adecvat

în societate, suferind anterior o condamnare definitivă pentru o altă faptă de corupție

comisă în cadrul exercitării atribuțiilor profesionale de magistrat judecător; fapta

inculpatului prezintă în concret un grad ridicat de pericol social, fiind o infracțiune

de corupție în legătură directă cu înfăptuirea justiției, de natură să lezeze relațiile

sociale referitoare la încrederea în actul de justiție, ca parte esențială a funcționării

statului de drept; fapta este gravă întrucât a fost săvârșită de un avocat, persoană

care face parte din sistemul însărcinat cu înfăptuirea actului de justiție; deși

fapta inculpatului a fost dovedită pe baza unui probatoriu indubitabil, poziția

procesuală a acestuia a fost una de nerecunoaștere, de încercare de inducere în

eroare a instanței.

S-a apreciat că se impune aplicarea unei

pedepse situate peste minimului special prevăzut de textul incriminator, corespunzând

astfel criteriului proporționalității necesare între gravitatea infracțiunii și

datele personale ale inculpatului.

Avându-se în vedere că fapta inculpatului,

a fost comisă în cursul termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentința

penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, în baza art. 83

C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei cu

închisoarea aplicată inculpatului prin sentința menționată, care s-a adăugat la

pedeapsa aplicată în cauză. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) Teza a

II-a

, lit. b) și lit. c) C. pen. în condițiile

și pe durata art. 71 C. pen.

Având în vedere soluția de condamnare și

aplicarea unei pedepse cu închisoare cu executare a fost menținută arestarea preventivă

a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen.

Împotriva sentinței Curții de Apel Bacău

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul C.C.C.

În

motivare, Parchetul a apreciat că hotărârea este netemeinică

pentru omisiunea instanței de a aplica inculpatului C.C.C. pedeapsa complementară

prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., a interzicerii dreptului de a exercita profesia

de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Inculpatul C.C.C. a criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie și a arătat în esență următoarele:

În

cuprinsul rechizitoriului, procurorul nu a indicat actele

materiale care intră în conținutul fiecărei infracțiuni, cu arătarea timpului și

a modului în care a fost comisă, nu a examinat și interpretat fapta, ceea ce impune

restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen. pentru

refacerea rechizitoriului. În temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. se impune achitarea sa pentru infracțiunea de trafic de influență, întrucât

fapta nu există, nexistând probe care să susțină acuzarea.

Instanța de fond nu a verificat regularitatea

actului de sesizare, nu i s-au adus la cunoștință acuzațiile, hotărârea de condamnare

este nemotivată, fără o analiză a probelor, mijloacelor de probă și din acest motiv

se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În

continuare, inculpatul a susținut că D.N.A. a fost necompetentă

material să efectueze urmărirea penală pentru că la data consumării infracțiunii

nu mai avea calitatea de avocat, solicitând restituirea cauzei pentru refacerea

urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 332 C. proc. pen.

De asemenea, a apreciat că este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.,

întrucât și-a pierdut calitatea de avocat, iar în această situație, competent să

soluționeze cauza era Tribunalul și nu Curtea de Apel, solicitând rejudecarea cauzei

de către instanța competentă.

Inculpatul a invocat și cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. - pedeapsă greșit

individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. și a arătat că la individualizarea

pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanțele sale personale

favorabile,

motiv pentru care se impune reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare.

Examinând sentința atacată, prin prisma

motivelor invocate și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursurile

sunt nefondate.

În

conformitate cu dispozițiile art. 300 C. proc. pen., instanța

este datoare să verifice din oficiu, la primă înfățișare, regularitatea actului

de sesizare. În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii,

iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui

termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare,

în vederea refacerii acestuia.

Ca atare, potrivit dispozițiilor legale

enunțate, instanței de judecată îi incumbă obligația să verifice din oficiu regularitatea

rechizitoriului, anume dacă cuprinde mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc.

pen. și a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei potrivit art. 264

alin. (2) C. proc. pen.

În

cauză, actul de sesizare a instanței cuprinde toate elementele

prevăzute în art. 263 C. proc. pen., respectiv, fapta reținută în sarcina inculpatului,

datele privitoare la persoana acestuia, încadrarea juridică, probele pe care se

întemeiază învinuirea, dispoziția de trimitere în judecată și mențiunea cerută de

dispozițiile art. 264 C. proc. pen. - verificat sub aspectul legalității și temeiniciei

făcută de procurorul șef al Serviciului Teritorial Bacău din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., în conformitate cu prevederile

legale.

Prin urmare, corect instanța de fond a

apreciat că nu se impune restituirea dosarului procurorului în temeiul dispozițiilor

art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

Susținerea apărării, în sensul că procurorul

nu a indicat în cuprinsul actului de sesizare actele materiale care intră în conținutul

fiecărei infracțiuni, cu arătarea modului și a timpului în care a fost comisă, că

nu a examinat și interpretat fapta reținută în sarcina inculpatului, ceea ce ar

atrage, în opinia apărării, nulitatea relativă a rechizitoriului cu consecința anulării

acestuia și restituirii dosarului la procuror, nu poate fi reținută.

Dispozițiile art. 263 alin. (1) C.

proc. pen., nu prevăd ca procurorul să examineze și să interpreteze fapta inculpatului,

ci să arate în cuprinsul rechizitoriului fapta și persoana deduse judecății, fiind

necesar să se limiteze doar la fapta și persoana care au constituit obiectul urmăririi

penale, ceea ce s-a și realizat în cauză, inculpatul C.C.C. fiind trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C.

pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În fapt, inculpatul în calitate

de avocat în cadrul Baroului Neamț, în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010

a pretins denunțătorilor C.D.M. și C.V., suma de 1.000 euro pentru a-și exercita

influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra judecătorilor din cadrul

Judecătoriei Piatra Neamț în vederea obținerii unei hotărâri favorabile și soluționării

cu celeritate a dosarului civil nr. 3525/279/2008, primind suma de bani la data

de 3 decembrie 2010 de la denunțătorul C.V.

Așadar, fapta inculpatului C.C.C. a fost

descrisă cu menționarea perioadei în care a fost comisă și a încadrării juridice

dată faptei.

Infracțiunea de trafic de influență este

o infracțiune simplă - formă a unității naturale de infracțiune și nu trebuie înțeleasă

ca fiind întotdeauna rezultatul unei singure acțiuni, ea putând îngloba mai multe

acte de executare care nu au însă semnificație proprie, fiind cuprinse în activitatea

unică. Actele de executare multiple se integrează în mod natural în activitatea

infracțională și nu pun în discuție unicitatea celorlalte elemente.

Ca atare, în situația în care traficul

de influență s-a săvârșit atât prin pretinderea unei sume de bani, cât și prin primirea

ulterioară a sumei pretinse nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 C. pen., referitoare

la infracțiunea continuată, întrucât în această ipoteză nu are loc schimbarea infracțiunii

de trafic de influență din infracțiune unică în cea continuată.

Infracțiunea continuată - formă a unității

legale de infracțiune se caracterizează prin săvârșirea de către aceeași persoană,

la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiași hotărâri infracționale a

unor acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Or, pretinderea dar și primirea de bunuri

sau alte foloase nu constituie acțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul

aceleiași infracțiuni săvârșite de aceeași persoană la diferite intervale de timp

în sensul prevederilor art. 41 C. pen., ci acțiuni alternative ale elementului material

al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, ce au fost descrise

de către procuror în cuprinsul actului de sesizare.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este incident dacă s-a comis o eroare gravă de

fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de

condamnare.

Eroarea de fapt există atunci când situația

de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului.

Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă

prin hotărârea atacată instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor

administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situație de fapt.

Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea

atacată nu este confirmată de probe și nu privește dreptul de apreciere a probelor,

ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv

de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat

soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de achitare sau de condamnare.

În

cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm

în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

În

urma analizării materialului probator administrat, s-a reținut

o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului C.C.C., constatând

că vinovăția acestuia a fost dovedită și întrunite condițiile legale pentru răspunderea

penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută

de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Acțiunea infracțională a inculpatului a

fost dovedită cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere denunțurile

formulate de numiții C.D.M. și C.V., procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, planșe fotografice aferente coroborate cu depozițiile martorilor N.G.,

C.Co., C.D., N.C.M., T.A., P.E., înscrisuri, procese-verbale de redare a convorbirilor

telefonice, inclusiv cu relatările inculpatului făcute pe parcursul procesului.

Martorii C.D.M. și C.V. au declarat constant

în proces că inculpatul C.C.C.- avocat în Baroul Neamț - le-a pretins suma de 1.000

euro pentru a interveni pe lângă judecătorul ce avea spre soluționare dosarul civil

nr. 3525/279/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț (al cărui obiect îl constituia

o acțiune civilă în revendicare imobiliară formulată de martora C.D.M. în contradictoriu

cu pârâtul B.P.), lăsând să se creadă că are influență asupra magistratului în vederea

soluționării cu celeritate și favorabilă a cauzei.

Din procesul-verbal din data de 3

decembrie 2010 (de constatare a infracțiunii flagrante) a rezultat că inculpatul

C.C.C. a primit banii pretinși de la martorul C.V., asupra inculpatului fiind găsită

suma de 1.000 euro.

Din înregistrarea convorbirii ambientale

din data de 30 noiembrie 2010, ce a avut loc între inculpat și martorul C.V. (realizată

în conformitate cu dispozițiile art. 91

1

și urm. C. proc. pen.) a reieșit

că inculpatul C.C.C. îi garantează martorului soluționarea favorabilă a procesului,

argumentându-i că judecătorul ce-i avea spre soluționare cauza îi este un apropiat

(nașă de cununie), că urmează să se întâlnească și să discute cu acesta, iar în

situația în care magistratul nu va primii banii, îi va restitui martorului.

Martora N.C.M. - judecător în cadrul Judecătoriei

Piatra Neamț - a confirmat că i-a fost repartizat spre soluționare dosarul civil

nr. 3525/279/2008, în care inculpatul a avut calitatea de apărător al uneia dintre

părți, că într-adevăr, l-a cununat religios pe inculpatul C.C.C. cu soția sa C.C.

cu ani în urmă, dar că nu a avut cu acesta nicio discuție legată de vreun dosar

și de altfel, nici nu a păstrat cu inculpatul vreo legătură mai apropiată.

Se constată că a existat o surprindere

în flagrant a momentului primirii banilor de către inculpat de la martorul C.V.

și coroborând procesul-verbal ce atestă această împrejurare cu relatările martorilor

C.D.M. și C.V. și înregistrarea convorbirii ambientale purtate între inculpat și

denunțător (expusă anterior), constituie toate împreună probe ce conduc la o singură

concluzie, anume că inculpatul C.C.C. a săvârșit fapta de trafic de influență.

În

speță, elementul material al laturii obiective a infracțiunii

de trafic de influență a fost realizat prin două acțiuni alternative, respectiv,

pretinderea și primirea de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență

asupra judecătorului (neavând vreo relevanță că nu i-a indicat numele, așa cum doctrina

dar și practica judiciară au statuat, fiind suficient că l-a determinat numai prin

calitatea deținută); de asemenea, inculpatul a promis că va interveni pe lângă judecător

pentru a-l determina să soluționeze cu celeritate și favorabil pricina denunțătorului,

iar în acest scop a pretins și primit 1.000 euro, infracțiunea fiind săvârșită cu

intenție directă pentru că include și scopul determinării funcționarului să facă

sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, indiferent dacă

scopul a fost sau nu realizat.

Apărarea inculpatului, anume că suma de

1.000 euro primită la data de 3 decembrie 2010 de la martorul C.V. reprezenta în

fapt onorariul

de avocat datorat de martora C.D.M., conform

contractului de asistență juridică nr. DD/2008 încheiat între părți, corect a fost

înlăturată de prima instanță.

Este adevărat că la data de 3

decembrie 2010, după primirea banilor de la martorul C.V., inculpatul a completat

o chitanță în cuprinsul căreia a atestat că a primit de la C.V., suma de 1.000 (fără

a preciza moneda), reprezentând onorariu de avocat. Chitanța este nedatată și fără

număr de înregistrare.

Însă, ceea ce are relevanță în cauză nu

este titlul pe care făptuitorul îl atribuie pretinderii și primirii sumei de bani

de la martor, ci este necesar a se stabili pe bază de probe, titlul cu care inculpatul

C.C.C. a pretins și primit banii - 1.000 euro la data de 3 decembrie 2010 de la

martorii C.V. și C.D.M.

Or, după cum s-a arătat, probatoriul a

dovedit cu certitudine că banii au fost pretinși și primiți de inculpat nu ca plată

a serviciilor prestate în calitatea sa de avocat al părților într-un proces civil,

ci pentru a interveni pe lângă judecător, asupra căruia a lăsat să se creadă că

are influență în vederea soluționării favorabile și cu celeritate a pricinii martorilor.

De altfel, martorii C.V. și C.D. au relatat

că onorariul de 1.000 euro stabilit cu inculpatul prin contractul de asistență juridică

nr. DD/2008, fusese achitat acestuia încă din anul 2008, anterior introducerii cererii

de chemare în judecată de către inculpat pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, împrejurare

confirmată și de înregistrarea convorbirii ambientale dintre inculpat și C.V. din

30 noiembrie 2010, din cuprinsul căreia a reieșit cu claritate că inculpatul primise

suma de 1.000 euro anterior acestei date (30 noiembrie 2010).

În

fapt, mențiunile consemnate de inculpatul C.C.C. în cuprinsul

chitanței emisă de cabinetul său individual de avocatură (atașată la dosar) sunt

nereale și au fost făcute de inculpat cu scopul de a conferi legalitate acțiunii

sale de primire a banilor.

Concluzionând, a fost dovedită vinovăția

inculpatului C.C.C. ce a acționat cu intenție directă, în sensul dispozițiilor

art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind

producerea lui prin săvârșirea acelei fapte.

În

recurs, inculpatul C.C.C. a mai susținut că se impune trimiterea

cauzei spre rejudecare, motivând că instanța de fond nu a verificat regularitatea

actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc.

pen., nu i s-au adus la cunoștință acuzațiile formulate împotriva sa, hotărârea

de condamnare este nemotivată, fără o analiză a probelor și a actelor materiale

ale

infracțiunii, cu arătarea modului și a

timpului în care au fost comise și a mijloacelor de probă, nefiind înlăturat dubiul

în ceea ce privește activitatea sa infracțională prin probele administrate.

În

conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 2

lit. c) C. proc. pen., rejudecarea cauzei se dispune în cazurile prevăzute în

art. 385

9

alin. (1) pct. 3-5, pct. 6 Teza a II-a, pct. 7-10 și pct. 21

și de către instanța competentă, în cazul prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Niciunul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile

legale enunțate și care impun rejudecarea cauzei nu se regăsesc în speță.

În

conformitate cu prevederile art. 356 C. proc. pen., sentința

primei instanțe cuprinde descrierea faptei inculpatului C.C.C., cu arătarea timpului

și locului unde a fost săvârșită, analiza probelor care au servit ca temei pentru

soluționarea laturii penale a cauzei, motivele pe care se întemeiază soluția, temeiurile

de fapt și drept care au justificat hotărârea dată în cauză, fiind înlăturate motivat

apărările inculpatului.

Dreptul la un proces echitabil garantat

de art. 6 alin. (1) din Convenție, include printre altele și dreptul părților la

proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor

și obligația instanței de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor

și propunerilor de probe ale părților, ceea ce nu înseamnă un răspuns detaliat pentru

fiecare argument, cum Curtea Europeană a statuat constant în jurisprudența sa (în

acest sens și cauza Boldea v. România).

Se constată că prima instanță în cuprinsul

hotărârii de condamnare a realizat o analiză efectivă, reală a apărărilor inculpatului,

o referire concretă la elementele de fapt ce au justificat concluzia referitoare

la vinovăția inculpatului, procedând la interpretarea elementelor constitutive ale

infracțiunii.

Ca atare, nu se justifică trimiterea cauzei

spre rejudecare, în speță nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., invocat de apărare, anume hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii

sau acesta nu se înțelege.

Cât privește celelalte susțineri ale recurentului

inculpat, sunt nefondate, iar în acest sens se are în vedere că instanța de fond

(astfel cum rezultă din încheierile de ședință din 30 decembrie 2010 și 25 ianuarie

2011), i-a adus la cunoștință că poate solicita ca judecata să aibă loc în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile

art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea, în conformitate cu prevederile

art. 70 alin. (2) raportat la art. 322 C. proc. pen., l-a înștiințat pe inculpat

cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea

ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Pentru că inculpatul a fost de acord

să dea declarație, instanța i-a pus în vedere să declare tot ce știe cu privire

la faptă și învinuirea ce i s-a adus în legătură cu aceasta, în conformitate cu

prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 322 C. proc.

pen., s-a dat citire actului de sesizare, după ce anterior instanța a constatat

că rechizitoriul a fost întocmit de procurorul competent din cadrul D.N.A. - Serviciul

Teritorial Bacău, avându-se în vedere calitatea de avocat a inculpatului și fapta

pentru care a fost cercetat. De asemenea, a constatat că actul de sesizare a fost

verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul șef și cuprinde

elementele prevăzute de art. 263-264 C. proc. pen.

Prin urmare, a fost realizată o verificare

a regularității rechizitoriului, în conformitate cu prevederile art. 300 alin.

(2) C. proc. pen., contrar susținerilor apărării, pe parcursul procesului fiind

respectate drepturile și garanțiile procesuale ale inculpatului, care a formulat

cereri, a propus și i s-au încuviințat probe în apărare - martori și acte - asistența

juridică fiindu-i asigurată de apărător ales.

Critica inculpatului C.C.C. referitoare

la necompetența materială a D.N.A. în a efectua urmărirea penală în cauză, Parchetul

de pe lângă Tribunalul Neamț fiind cel competent material să o realizeze, întrucât

la data consumării infracțiunii de trafic de influență - vara anului 2007 nu avea

calitatea de avocat, nu poate fi reținută.

Consumarea infracțiunii de trafic de influență

are loc la momentul realizării oricărei acțiuni dintre cele trei alternative ale

elementului material al laturii obiective - primirea, pretinderea de bani sau alte

foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri.

În

speță, au fost realizate două dintre acțiunile alternative

ale elementului material al infracțiunii pentru că inculpatul C.C.C. a pretins dar

a și primit bani, dar consumarea infracțiunii s-a realizat la momentul pretinderii

banilor, care potrivit declarațiilor martorilor C.D.M. și C.V. a fost în luna septembrie

2010, primirea banilor realizându-se la data de 3 decembrie 2010, potrivit procesului-verbal

de constatare a infracțiunii flagrante.

Așa cum rezultă din hotărârea Consiliului

Baroului Neamț, inculpatul C.C.C. a devenit membru al Baroului Neamț la data de

1 octombrie 2007, dobândind calitatea de avocat și ca

atare,

la momentul perinderii banilor - septembrie 2010 - a săvârșit infracțiunea de trafic

de influență în această calitate, de avocat.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin.

(1) lit. b) din Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 privind D.N.A. sunt de competența

D.N.A. infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de valoarea

pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorități publice, instituții

publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului

care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise printre alții, și de

către avocați.

Cum în speță, infracțiunea de trafic de

influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

care este o infracțiune de corupție prevăzută în Legea nr. 78/2000 a fost săvârșită

de un avocat, în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, competența efectuării

urmăririi penale revine D.N.A. și se realizează în cadrul acesteia de către procurori

specializați care efectuează obligatoriu urmărirea penală, potrivit dispozițiilor

art. 13 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 43/2002.

Așadar, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Neamț nu are competență materială sau personală în a efectua urmărirea penală în

cauză, cum susține recurentul, în cauză fiind respectate dispozițiile privitoare

la competența după materie sau după calitatea persoanei, urmărirea penală fiind

realizată de organele de urmărire penală competente.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., invocat de apărare, este incident în situația în

care instanța de judecată nu a respectat dispozițiile privind competența după materie

sau după calitatea persoanei, prevăzute în art. 25-29 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel judecă în primă instanță și infracțiunile

săvârșite de avocați. În conformitate cu dispozițiile art. 40 C. proc. pen., când

competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne

competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai

are acea calitate, în cazurile când fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu

ale făptuitorului sau s-a dat o hotărâre în primă instanță.

În

cauza dedusă judecății, inculpatul C.C.C. era avocat în Baroul

Neamț la data săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și în această calitate

a și săvârșit-o, ceea ce în c