ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2748/2011

Asupra recursului penal de față;

Prin

încheierea din 8 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1321/104/2011, în baza art. 300/2 și

art. 160/b C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului B.I.D.

S-a reținut că

din probatoriul administrat în cauză până la acest moment că există în

continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care

a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, în sensul art. 68

1

C. proc. pen.

, respectiv motive verosimile

de a bănui că a fost

săvârșită o faptă prevăzută de legea penală,

conform art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.

Pericolul

pentru ordinea publică presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca

o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar

produce perturbații la

nivelul disciplinei

publice și respectului față de lege.

Este adevărat

că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social,

trăsătură esențială a infracțiunii, dar, aceasta nu înseamnă că în aprecierea

pericolului pentru ordinea

publică trebuie

făcută abstracție de gravitatea acesteia, elementele

ce caracterizează

persoana inculpatului, comportamentul perturbator ori agresiv al acestora,

complexitatea cauzei.

Având în

vedere natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

împrejurările în care s-a reținut de prima instanță că acestea au fost comise,

perseverența reținută de instanța de fond în săvârșirea de către inculpat a

unor fapte

incriminate de legea penală,

Curtea de Apel a constatat că lăsarea

în libertate a inculpatului ar

prezenta pericol pentru ordinea

publică,

măsura arestării preventive fiind necesară pentru interesul

bunei

desfășurări a procesului penal și proporționată cu scopul urmărit (cauza Ladent

contra Poloniei), apreciind ca insuficient caracterul altor măsuri preventive

mai puțin restrictive de libertate. S-a avut în vedere starea de insecuritate

publică creată în societate prin săvârșirea acestui gen de infracțiuni pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul concret

pentru ordinea publică este evident, relevante în acest sens, fiind:

împrejurările comiterii infracțiunii.

Se mai reține

și că de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii preventive

luate față de inculpat, făcută de către prima instanță prin sentința recurată

nu au apărut elemente de natură a conduce la concluzia că au dispărut indiciile

temeinice ce au condus la reținerea presupunerii rezonabile că inculpatul a

săvârșit faptele, în raport de materialul probator administrat la urmărirea

penală și pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță, în temeiul

căruia s-a luat prelungit și menținut măsura preventivă până la acest moment și

nici temeiul arestării preventive prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

De asemenea

Curtea de Apel a constatat că în speță există un interes public care impune

privarea de libertate în continuare a inculpatului, durata deținerii

preventive, nedepășind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev.

de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inc.

aflându-se în situația prev. de art. 5 paragraful 1 lit. a) care

autorizează privarea de libertate a persoanei pe

baza condamnării

chiar și nedefinitivă, însă care presupune atât o

constatare a vinovăției cât și aplicarea unei pedepse.

Se apreciază astfel, întrucât și Curtea Europeană

Drepturilor

Omului a subliniat în jurisprudența sa că stabilirea

limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza

circumstanțele fiecărui caz în parte.

Văzând

dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., față de cele de mai sus, se

apreciază că în prezent luarea unei alte măsuri preventive neprivative de

libertate nu este oportună și proporțională, obligațiile pe care le-ar impune

instanța neoferind suficiente garanții pentru apărarea interesului public

superior.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul

nu

mai prezintă pericol pentru ordinea publică, astfel încât temeiurile avute

inițial în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă și nici nu au apărut altele

noi.

Recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul este

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat,

constând în aceea că, la data de 15 august 2010, în urma unui conflict

avut

cu partea vătămată C.F., inculpatul l-a lovit pe acesta cu un scaun în cap,

cauzându-i leziuni ce au necesitat 75-76 zile îngrijiri medicale și care i-au

pus în primejdie viața.

Inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de

la 9 februarie 2011,

fiind condamnat în primă instanță pentru fapta

dedusă judecății la o pedeapsă de 8 ani închisoare (s.pen. 79 din 24 mai 2011 a

Tribunalului Olt).

Curtea

constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă și

impun

în continuare privarea de libertate.

Este astfel de

observat că, prin pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, chiar

nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că

inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, iar natura acesteia,

împrejurările în care se reține că ar fi fost comise (fiind vorba despre o

infracțiune comisă prin violență, ce a avut ca urmare periclitarea vieții unei persoane),

ca și datele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat pentru a patra oară

în conflict cu legea penală, în condițiile în care a mai

fost condamnat pentru infracțiuni de violență),

justifică aprecierea

că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un

pericol pentru ordinea publică.

Măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a

hotărârii și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata

arestării nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil.

Cum, în

intervalul scurs de la pronunțarea sentinței de

condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau

înlocuirea

cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, legal și temeinic instanța de

apel, pe rolul căreia cauza se află în prezent, a dispus în baza art. 160/b

rap. la art. 300/2 C. proc. pen. menținerea stării de arest a inculpatului,

astfel încât recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I.D. împotriva încheierii

din 8 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 1321/104/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 iulie 2011.