ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 14 septembrie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a chemat în judecată pârâta SC A.P.U., solicitând obligarea acesteia la repararea prejudiciului estimat provizoriu la suma de 844.219,97 RON, cu titlu de daune interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TM 65 din 15 iunie 1999. Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului mai sus menționat și a actelor subsecvente și accesorii acestuia, precum și să se dispună restabilirea situației anterioare prin obligarea reclamantei la plata sumei de 844.219,97 RON.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 5395 din 21 iunie 2006 a admis în parte cererea principală, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 844.219,97 RON reprezentând daune interese și a respins restul pretențiilor, ca nefondate. De asemenea, instanța de fond a respins primul capăt de cerere din cererea reconvențională, ca nefondat și a anulat al doilea capăt de cerere, ca netimbrat. Împotriva sentinței comerciale nr. 5395 din 21 iunie 2006, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel, SC A.P.U., care a fost anulat ca netimbrat prin decizia comercială nr. 641 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 32535/3/2005.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că nu s-a depus dovada timbrării legale a căii de atac și nici motivele de critică a hotărârii atacate, deși apelanta-pârâtă a fost legal citată cu mențiunea expresă de a achita taxa judiciară de timbru în suma de 5.814 lei și de a depune timbru judiciar în valoare de 5 lei, tară ca aceasta să se conformeze dispoziției instanței. Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 641 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, criticând-o pentru că în mod nelegal instanța de control ordinar a decis anularea apelului ca netimbrat, respingând cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător în condițiile în care, din cauza termenului scurt dintre data primirii citației și termenul de judecată, nu si-a putut pregăti apărarea.

Recursul declarat de A.P.U. Timișoara a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 2048 din 29 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Împotriva aceleiași decizii comerciale nr. 641 din 30 noiembrie 2006 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pârâta A.P.U. Timișoara a formulat și contestație în anulare, solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea în fond a cauzei. In motivarea căii extraordinare de atac, întemeiate pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., contestatoarea a invocat nelegala îndeplinire a procedurii de citare în fața instanței de apel, susținând că, la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei pentru încălcarea prevederilor art. 92 și 92 1 C. proc.

civ., însă instanța de apel i-a nesocotit cererea apreciind că, nesatisfacerea timbrajului în calea de atac, face imposibilă soluționarea cererii de amânare formulate de pârâtă, ceea ce constituie o greșeală gravă, instanța nesesizând că procedura de citare era nulă pentru acel termen de judecată. De asemenea, a mai susținut că hotărârea atacată este susceptibilă de a fi execută silit și că, deoarece până la data formulării contestației, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI nu a demarat formalitățile de executare silită, calea de atac de retractare pe care a formulat-o este declarată în termen legal, conform art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Intimata AUTORITATEA

PENTRU VALORIFICAREA

ACTIVELOR STATULUI a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității declarării contestației în anulare, în considerarea dispozițiilor art. 319 alin. (2) coroborate cu art. 401 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ. și a faptului că, la data de 5 februarie 2008, a demarat executarea silită pentru recuperarea debitului datorat în baza sentinței comerciale nr. 5395 din 21 iunie 2006, prin Ordinul 183 din 30 octombrie 2008 înființându-se poprire asupra conturilor contestatoarei. De asemenea, intimata a mai susținut că, la data la care a avut loc judecata apelului, procedura de citare a fost legal îndeplinită, în pofida celor susținute de contestatoare și că, în mod corect a fost reținută problema timbrajul ca având prioritate față de cererea de amânare pentru lipsă de apărare . În temeiul art. 137 C. proc.

civ., Curtea a analizat cu prioritate excepția tardivității declarării contestației în anulare, pe care a respins-o reținând că din înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat că ar fi îndeplinite condițiile impuse de textele legale menționate, respectiv, nu s-a dovedit că A.P.U. Timișoara ar fi declarat calea extraordinară cu depășirea termenului de 15 zile de la primirea comunicării sau înștiințării privind înființarea popririi.

Prin decizia comercială nr. 349 din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat contestația în anulare, respingând-o ca inadmisibilă, invocând din oficiu această excepție, pe care a admis-o pentru următoarele motive: Contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive care nu au fost invocate în cadrul căii ordinare de atac, imposibilitatea de a le fi invocat în fața instanțelor de control judiciar reprezentând o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare ceea ce înseamnă, în conturarea caracterului subsidiar al contestației în anulare, că partea nu are drept de opțiune între calea de atac de reformare și o cale de atac de retractare.

De altfel, din considerentele deciziei instanței supreme prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de A.P.U. Timișoara împotriva deciziei nr. 641 din 30 noiembrie 2006 rezultă că, deși calea de atac a apelului a fost declarată la 11 iunie 2006, cu precizarea că motivele vor fi depuse până la primul termen de judecată, apelanta nu a depus motivele de apel până la data de 30 noiembrie 2006 când s-a judecat apelul, timp de 4 luni neangajându-și apărător, nemotivând apelul și neachitând taxele judiciare de timbru aferente cererii sale. S-a apreciat că, în mod corect, a fost respinsă cererea de acordare a unui termen pentru lipsă apărare, cu motivarea că satisfacerea taxei de timbru constituie o chestiune prioritară, asupra căreia instanțele trebuie să se pronunțe cu precădere.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, învestită cu soluționarea contestației în anulare, a apreciat că pârâta contestatoare a avut posibilitatea să invoce în fața instanței de recurs motivele vizând eventuala neîndeplinire a procedurii de citare pentru termenul la care s-a soluționat apelul, dar nu și-a valorificat acest drept în faza procesuală a recursului. De asemenea a reținut că, ar fi putut fi primită contestația pentru motivele mai sus arătate, însă, doar în cazul în care aceste motive ar fi fost invocate prin cererea de recurs, iar instanța le-ar fi respins fiind necesare verificări de fapt sau dacă recursul ar fost respins fără a fi fost judecat în fond, aspecte ce rezultă din prevederile art. 317 alin. (2) C. proc.

civ., dar care nu se regăsesc în cauza. Împotriva Deciziei nr. 349 din 5 octombrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs contestatoarea pârâta A.P.U. TIMIȘOARA, menționând în cuprinsul declarației de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără însă a le dezvolta distinct. Astfel, recurenta contestatoare a criticat soluția Curții, susținând că în mod greșit a fost respinsă contestația în anulare ca inadmisibilă, pentru neinvocarea aspectelor legate de nevalabilitatea citării cu ocazia judecării apelului, în faza procesuală a recursului, arătând că : „ prin cererea de recurs nu am invocat aceste aspecte deoarece nu am avut posibilitatea formulării unei cereri de recurs - în termenul legal sub aspectul motivării legale - tocmai datorită necitării și punerii subscrisei în imposibilitatea formulării unor astfel de critici pe calea recursului.

Intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în baza dispozițiilor art. 302 1 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, iar pe fondul căii de atac a solicitat respingerea recursului, arătând că, potrivit art. 317 alin. (1), pot fi atacate pe calea contestației în anulare hotărârile irevocabile, doar în măsura în care motivele menționate în textul legal, nu au putut fi invocate pe calea apelului. Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că: "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 și de susținerile recurentei contestatoare din memoriul de recurs, apreciază că, acestea pot fi încadrate în temeiurile de drept indicate de parte și anume în art. 304 pct.7 și 9 C. proc.

civ. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, de susținerile părților și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, reținând că instanțele de fond au tăcut o aplicare judicioasă și temeinică a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente: Decizia atacată cuprinde toate argumentele care au format convingerea instanței în sensul respingerii contestației în anulare ca inadmisibilă. Curtea de apel a dezlegat corect problema de drept cu care a fost investită, reținând că, deși A.P.U.

TIMIȘOARA a avut posibilitatea să invoce, în fața instanței de recurs, motivele vizând eventuala neîndeplinire a procedurii de citare pentru termenul la care s-a soluționat apelul, nu și-a valorificat acest drept, situație care rezultă fără echivoc din cuprinsul deciziei nr. 2048 din 29 mai 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a soluționat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 641 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

De asemenea, în mod corect, a reținut instanța inferioară că, ar fi putut fi admisibilă contestația în anulare pentru motivul nevalabilității procedurii de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat apelul, doar în cazul în care acest motiv ar fi fost invocat prin cererea de recurs, iar instanța l-ar fi respins în considerarea necesității unor verificări de fapt sau dacă recursul ar fost respins tară a fi fost judecat în fond, aspecte ce rezultă din prevederile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., dar care nu se regăsesc în speță. Cum în cauză, nu se poate reține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nici că ar cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii și nici că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte, în considerarea celor anterior expuse și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de pârâta

A.P.U. TIMIȘOARA.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității. Respinge recursul declarat de pârâta A.P.U. TIMIȘOARA împotriva Deciziei nr. 349 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2011.