ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 90 din data de 22

februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC N.C.R. SRL în

contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat în totalitate Decizia

nr. 68 din 8 noiembrie 2006 și în parte Decizia de impunere nr. 10092 din 1

septembrie 2006 emise de către pârâtă, precum și raportul de inspecție 1

septembrie 2006, în sensul menținerii obligării reclamantei la plata sumei de

35.487 lei, a constatat că suma restantă a fost achitată și a obligat

reclamanta la plata sumei de 34.600 lei reprezentând accesorii aferente sumei

de 35.487 lei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, în urma unei inspecții generale efectuate

de către reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu, privind modul de

evidențiere, calcul și virare a obligațiilor față de bugetul fondului pentru

mediu pentru perioada 29 iunie 2001 – 31 decembrie 2005, s-a constatat că

reclamanta nu a depus declarațiile privind obligațiile la fondul de mediu și nu

a efectuat plăți la acest buget, situație în care aceasta datorează dobânzi și penalități

de întârziere, debitul având un cuantum total de 635.244 RON.

Împotriva raportului

de inspecție fiscală reclamanta a exercitat calea plângerii prealabile,

respectiv a contestației care, prin decizia nr. 68/2006 a fost respinsă,

condiții în care reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ.

Curtea de Apel

Craiova, prin Decizia nr. 322 din 30 noiembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N.C.R. SRL, a anulat Decizia nr. 68 din 8 noiembrie

2006 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, raportul de inspecție

fiscală din 1 septembrie 2006 și Decizia de impunere nr. 100982 din 1

septembrie 2006, în parte, în sensul că a fost menținută obligarea reclamantei

la plata sumei de 35.487 lei, precum și a majorărilor și penalităților de întârziere

aferente acestei sume, calculate începând cu data de 3 ianuarie 2006.

Împotriva acestei

sentințe a exercitat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu,

susținând, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât prima instanță a reținut în

mod greșit concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, iar pentru

determinarea caracterului creanței ce se datorează la bugetul Fondului de

mediu, s-a dat o interpretare eronată a actelor normative aplicabile în cauză.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3511 din 15 octombrie 2008, a admis recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a casat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că prin

stabilirea în sarcina reclamantei a majorărilor și penalităților de întârziere

pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 96/2005, pârâta a

adăugat la lege, întrucât sub imperiul Legii nr. 73/2000, contribuția pentru fondul

de mediu nu făcea parte din categoria creanțelor bugetare.

S-a mai reținut că

pentru determinarea sumei totale datorată de reclamantă este necesară

completarea raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, în sensul calculării

accesoriilor datorate pentru plata cu întârziere a contribuției pentru mediu,

raportat la momentul în care au luat naștere respectivele drepturi de creanță.

Rejudecând cauza, în

raport de dezlegările date de instanța de recurs, potrivit art. 315 C. proc.

civ., în considerentele sentinței în prezent recurate, instanța de fond a

stabilit, potrivit suplimentului raportului de expertiză efectuat în cauză,

valoarea facturilor de aprovizionare cu deșeuri feroase și neferoase de la

furnizorii care nu dețineau autorizații de colectare sau valorificare pe

perioada iunie 2002 - decembrie 2005 ca fiind de 9.431.027 lei, cota de 3 %

datorată ridicându-se la 282 .926 lei din care reclamanta a achitat în perioada

iunie 2002 - decembrie 2005 suma de 247.439 lei, iar în data de 3 septembrie 2008

prin ordin de plată aflat la fila 31 din dosarul de recurs a fost achitată și

diferența de 35.487 lei.

Curtea de Apel a

arătat că pârâta nu a contestat cuantumul cotei de contribuție de 3 % - 282.926

lei, din care la data întocmirii raportului de control era restantă suma de

35.487 lei, sumă ce a fost achitată de către reclamantă la data de 3 septembrie

2010.

A mai stabilit

instanța de fond că, în raport de natura juridică a contribuției de 3 %

datorată fondului de mediu, dată în lumina delegărilor deciziei instanței de

control judiciar, în recurs, valoarea accesoriilor datorate ca urmare a plății

cu întârziere a valorii integrale a contribuției de 3 % datorată de reclamantă

este de 34.600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 3 septembrie 2008 (data

achitării integrale a contribuției), sumă pe care reclamanta are obligația de a

o plăti.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. recurenta

a arătat în esență:

- Cu prilejul rejudecării

cauzei, instanța de fond nu a ținut seama de indicația instanței supreme în

sensul refacerii obiectivului nr. 1. Astfel, se arată că expertul desemnat a

soluționat în mod greșit obiectivul nr. 1 deoarece, în fapt, este vorba de două

contribuții distincte: există o contribuție calculată la venituri (27 iunie 2002

– 2 octombrie 2003) și o contribuție calculată la achiziție (stopaj la bursă, 3

octombrie 2003 – 31 decembrie 2005).

- În lista furnizorilor

intimatei – reclamante, întocmită de către expertul desemnat, sunt erori „La

data desfășurării inspecției reprezentanții intimatei nu au prezentat o listă

cu societățile autorizate pentru colectare și/ sau valorificare a deșeurilor

industriale reciclabile cu valabilitate a acestora, ci doar copii ale unor

autorizații pe care aceștia le dețineau. Trebuia ca reprezentanții intimatei să

fie în posesia tuturor autorizațiilor furnizorilor săi pentru a putea calcula

în mod corect obligația de plată la bugetul Fondului pentru Mediu.

- În raportul de

expertiză nu se fac precizări cu privire la perioada de valabilitate a

autorizațiilor de colectare/sau valorificare ale furnizorilor reclamantei însă

în raportul de inspecție fiscală încheiat de Administrația Fondului pentru

Mediu s-a ținut cont de perioada de valabilitate

”

.

De vreme ce instanța

supremă a anulat raportul de expertiză și răspunsul greșit la obiectivul nr. 1,

este de ordinul evidenței, consideră recurenta că, nu a fost de acord cu suma

stabilită de expert ca fiind datorată.

Analizând cererea de

recurs, normele legale incidente, precum și prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru motivele ce vor fi

prezentate în cele ce urmează:

Prin Decizia nr. 3511

din 15 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

admis recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva

Sentinței civile nr. 322 din 30 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În cadrul

rejudecării, indicațiile instanței de casare au fost în sensul suplimentării

probatoriului pentru determinarea cuantumului real al sumei datorate de

reclamantă, urmând a fi verificate și celelalte susțineri ale pârâtei

circumscrise greșitei soluționări a obiectivului nr. 1 și strecurării unei

erori în lista furnizorilor reclamantei datorate neluării în calcul a perioadei

de valabilitate a autorizațiilor de colectare și/ sau verificare a deșeurilor.

Înalta Curte reține

că nu este fondată susținerea recurentei în sensul că nu s-au respectat

indicațiile instanței superioare.

Astfel instanța de

fond, a dispus completarea expertizei contabile incluzând în lista cu obiective

inclusiv pe cel arătat în decizia de casare privind refacerea obiectivului nr. 1

anterior casării.

Din suplimentul la

raportul de expertiză efectuat în faza de rejudecare de instanța de fond,

rezultă că reprezentanții recurentei – pârâte Administrația Fondului pentru

Mediu nu s-au prezentat la convocare și nu au fost puse la dispoziție documente

pentru refacerea obiectivului nr. 1 (fila 31 dosar fond).

Instanța de fond în

baza principiului rolului activ a dispus în mai multe rânduri o adresă către

Administrația Fondului pentru Mediu Severin pentru a pune la dispoziția

expertului documentele necesare pentru refacerea obiectivului (fila 43-54 dosar

fond) fără ca aceștia să se conformeze.

Prin urmare,

recurenta – pârâtă nu s-a prezentat la efectuarea expertizei contabile, nu a

depus documentele necesare refacerii expertizei, nu a formulat obiecțiuni la

expertiză, în fapt nu s-a prezentat în instanță.

O astfel de atitudine

pasivă a recurentei – pârâte va fi considerată ca fiind de rea – credință în

contextul în care motivele sale de recurs privesc greșita soluționare a

obiectivului nr. 1 de către expertă.

Recurenta critică faptul

că la elaborarea raportului de expertiză reclamanta a pus la dispoziție documente

pe care cu rea-credință nu le-a pus la dispoziția organelor fiscale.

Ori, pentru lămurirea

situației recurenta era obligată să depună documentele pe care le-a depus

reclamanta la momentul întocmirii actelor fiscale, pentru ca expertul să facă o

comparație, iar instanța să analizeze situația de fapt în raport cu situația de

drept.

Însuși recurenta arată

că reclamanta i-a oferit doar copii ale autorizațiilor pentru colectare/valorificare,

că această autoritate de colectare are valabilitate de până la un an și poate

fi reînnoită anual iar cea de valorificare are valabilitate de până la 3 ani și

poate fi reînnoită după expirare.

Pentru a avea o

imagine de ansamblu, recurenta – pârâtă trebuie să prezinte documentele care au

stat la baza întocmirii actelor de impunere, pentru a demonstra legalitatea

acestora și pentru a fi comparate eventual cu altele care nu îi fuseseră

comunicate de reclamantă la momentul controlului.

Procedând în alt mod,

recurenta nu face decât să împiedice în mod nejustificat soluționarea cererii

reclamantei care de altfel a și achitat datoriile reprezentând contribuțiile și

accesoriile.

Față de cele arătate

mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală și nu există motive care să atragă modificarea sau casarea acesteia, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile

nr. 90 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2011.