ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 174 din 26 iunie 2008, a admis cererea reclamantei SC S.A. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Administrația pentru Mediu și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 18845/2007, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere nr. 18945 din 13 noiembrie 2007 emisă de autoritatea pârâtă, s-a stabilit în sarcina reclamantei, cu titlu de obligații de plată la Fondul pentru Mediu, incluzând majorările de întârziere, suma de 30.651 lei, ca urmare a efectuării inspecției fiscale la sediul contribuabilului în perioada 1 august 2007 – 8 noiembrie 2007, având ca obiect, în principal verificarea îndeplinirii obligației de plată a sumelor datorate la Fondul pentru Mediu, pe perioada 2002-2003.

Instanța de fond, în raport de prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, a analizat sumar starea de fapt în cauză ca și condițiile legale impuse pentru suspendarea executării unui act administrativ și a stabilit că prin executarea deciziei de impunere arătate s-ar crea un prejudiciu material reclamantei, întrucât prin poprirea înființată pe conturile acesteia, în mod cert activitatea sa va fi imposibil de continuat, după cum se va afla și în situația de-a nu-și putea achita obligațiile către furnizori, pentru care au fost emise bilete la ordin.

S-a mai arătat că cerința cazului bine justificat este îndeplinită în speță prin împrejurările legate de starea de fapt, de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind puse în discuție operațiuni de export și aplicabilitatea normelor privind plata taxei de mediu, conform Legii nr. 73/2000, raportat la care se invocă prescripția dreptului de-a mai percepe majorări de întârziere după cum se susține și că taxa de mediu a fost deja achitată de beneficiarii importului.

În fine, instanța de fond a alăturat argumentelor deja expuse și principiile cuprinse în recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, în sensul că pentru a se evita excesul de putere din partea autorității fiscale și raportat la circumstanțele cauzei, se impune suspendarea executării actului, pentru a nu fi create pagube serioase, ce pot avea consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu. Printr-un prim motiv de recurs recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței, apreciind că a fost dată cu încălcarea competenței altei instanței.

S-a susținut în acest sens că dată fiind valoarea de 30.651 lei pentru care au fost emise actele atacate, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu era competentă Curtea de Apel să se pronunțe asupra cererii de suspendare de față, după cum nu este competentă să soluționeze nici acțiunea de fond având ca obiect anularea acelorași acte. Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond pe motiv că a fost dată cu încălcarea legii și fără temei legal, în condițiile în care, greșit s-a reținut îndeplinirea condițiilor imperative cerute pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Recurenta a susținut că nu au fost probate de către reclamanta- intimată situațiile de fapt și condițiile pe baza cărora se poate aprecia eventualul prejudiciu, produs intimatei după cum nu au fost prezentate nici argumente de natură a răsturna prezumția de legalitate a actului atacat, elementele reținute de instanța de fond nefiind în opinia recurentei de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului atacat. Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte examinând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente și de criticile formulate, reține că în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ, hotărârea atacată, fiind în adevăr, astfel cum a și susținut recurenta-pârâtă, dată cu încălcarea competenței altei instanțe. Potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, sau după caz până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Instanța competentă, în sensul textului de lege sus arătat este cea determinată potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce instituie două criterii pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente.

În cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligațiile deduse judecății este o autoritate centrală. Cum în cauza de față, actul administrativ fiscal a cărui suspendare de executare s-a solicitat, respectiv decizia de impunere nr. 18945 din 13 noiembrie 2007, a fost emisă pentru suma de 30.651 lei, reprezentând contribuții la fondul pentru mediu, Înalta Curte reține că în mod nelegal, Curtea de Apel Craiova s-a considerat competentă a soluționa cererea de față, cu încălcarea competenței aparținând Secției de contencios administrativ a Tribunalului Dolj, căruia trebuia să-i fie trimisă cauza spre soluționare.

De altfel Înalta Curte reține că la termenul de judecată din 19 iunie 2008 instanța de fond a indicat că va pune în discuția părților excepția de necompetență materială în raport de valoare. Această excepție nu a mai fost însă pusă în dezbaterea părților și instanța nu s-a mai pronunțat pe acest aspect. În fine, la termenul de judecată a recursului de astăzi, chiar reclamanta-intimată a învederat că în prezent fondul litigiului se află pe rolul Tribunalului Dolj, precizând însă că la data soluționării cererii de suspendare era încă înregistrat la aceeași instanță, respectiv la Curtea de Apel Craiova. Față de toate cele mai sus arătate, fiind întemeiat motivul de recurs circumscris prevederilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. , Înalta Curte va admite recursul și casând sentința atacată va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj. Dată fiind modalitatea de soluționare a recursului, nu se mai impune examinarea criticilor vizând netemeinicia hotărârii atacate, instanța competentă urmând a avea în vedere criticile formulate pe acest aspect cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării deciziei de impunere menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 174 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.