ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 174 din 26 iunie 2008, a

admis cererea reclamantei SC S.A. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Mediului și Dezvoltării Durabile, Administrația pentru Mediu și a dispus

suspendarea executării deciziei de impunere nr. 18845/2007, emisă de

Administrația Fondului pentru Mediu, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că prin decizia de impunere nr. 18945 din 13 noiembrie 2007 emisă de

autoritatea pârâtă, s-a stabilit în sarcina reclamantei, cu titlu de obligații

de plată la Fondul pentru Mediu, incluzând majorările de întârziere, suma de

30.651 lei, ca urmare a efectuării inspecției fiscale la sediul

contribuabilului în perioada 1 august 2007 – 8 noiembrie 2007, având ca obiect,

în principal verificarea îndeplinirii obligației de plată a sumelor datorate la

Fondul pentru Mediu, pe perioada 2002-2003.

Instanța de fond, în raport de prevederile

art. 15 din Legea nr. 554/2004, a analizat sumar starea de fapt în cauză ca și

condițiile legale impuse pentru suspendarea executării unui act administrativ

și a stabilit că prin executarea deciziei de impunere arătate s-ar crea un

prejudiciu material reclamantei, întrucât prin poprirea înființată pe conturile

acesteia, în mod cert activitatea sa va fi imposibil de continuat, după cum se

va afla și în situația de-a nu-și putea achita obligațiile către furnizori,

pentru care au fost emise bilete la ordin.

S-a mai arătat că cerința cazului bine

justificat este îndeplinită în speță prin împrejurările legate de starea de

fapt, de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, fiind puse în discuție operațiuni de export și aplicabilitatea

normelor privind plata taxei de mediu, conform Legii nr. 73/2000, raportat la

care se invocă prescripția dreptului de-a mai percepe majorări de întârziere

după cum se susține și că taxa de mediu a fost deja achitată de beneficiarii

importului.

În fine, instanța de fond a alăturat

argumentelor deja expuse și principiile cuprinse în recomandarea nr. R/89/8 din

13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei,

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, în

sensul că pentru a se evita excesul de putere din partea autorității fiscale și

raportat la circumstanțele cauzei, se impune suspendarea executării actului,

pentru a nu fi create pagube serioase, ce pot avea consecințe grave în patrimoniul

reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Printr-un prim motiv de recurs

recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței, apreciind că a fost dată cu

încălcarea competenței altei instanței. S-a susținut în acest sens că dată

fiind valoarea de 30.651 lei pentru care au fost emise actele atacate, raportat

la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu era competentă

Curtea de Apel să se pronunțe asupra cererii de suspendare de față, după cum nu

este competentă să soluționeze nici acțiunea de fond având ca obiect anularea acelorași

acte.

Printr-un al doilea motiv de recurs,

recurenta a criticat hotărârea instanței de fond pe motiv că a fost dată cu

încălcarea legii și fără temei legal, în condițiile în care, greșit s-a reținut

îndeplinirea condițiilor imperative cerute pentru admiterea cererii de

suspendare a executării actului administrativ atacat, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Recurenta a susținut că nu au fost

probate de către reclamanta- intimată situațiile de fapt și condițiile pe baza

cărora se poate aprecia eventualul prejudiciu, produs intimatei după cum nu au

fost prezentate nici argumente de natură a răsturna prezumția de legalitate a

actului atacat, elementele reținute de instanța de fond nefiind în opinia

recurentei de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea

actului atacat.

Recursul este fondat în limitele și

pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte examinând sentința atacată

în raport de prevederile legale incidente și de criticile formulate, reține că

în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se impune

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ,

hotărârea atacată, fiind în adevăr, astfel cum a și susținut recurenta-pârâtă,

dată cu încălcarea competenței altei instanțe.

Potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr.

554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond, sau după caz până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Instanța competentă, în sensul textului

de lege sus arătat este cea determinată potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, ce instituie două criterii pentru stabilirea competenței

materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric

și criteriul rangului autorității emitente.

În cauzele care au ca obiect taxe,

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora operează

criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în care suma

contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului

administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligațiile deduse judecății

este o autoritate centrală.

Cum în cauza de față, actul administrativ

fiscal a cărui suspendare de executare s-a solicitat, respectiv decizia de

impunere nr. 18945 din 13 noiembrie 2007, a fost emisă pentru suma de 30.651

lei, reprezentând contribuții la fondul pentru mediu, Înalta Curte reține că în

mod nelegal, Curtea de Apel Craiova s-a considerat competentă a soluționa

cererea de față, cu încălcarea competenței aparținând Secției de contencios

administrativ a Tribunalului Dolj, căruia trebuia să-i fie trimisă cauza spre

soluționare.

De altfel Înalta Curte reține că la

termenul de judecată din 19 iunie 2008 instanța de fond a indicat că va pune în

discuția părților excepția de necompetență materială în raport de valoare.

Această excepție nu a mai fost însă pusă

în dezbaterea părților și instanța nu s-a mai pronunțat pe acest aspect.

În fine, la termenul de judecată a

recursului de astăzi, chiar reclamanta-intimată a învederat că în prezent

fondul litigiului se află pe rolul Tribunalului Dolj, precizând însă că la data

soluționării cererii de suspendare era încă înregistrat la aceeași instanță,

respectiv la Curtea de Apel Craiova.

Față de toate cele mai sus arătate, fiind

întemeiat motivul de recurs circumscris prevederilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. , Înalta Curte va admite recursul și casând sentința atacată va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj.

Dată fiind modalitatea de soluționare a

recursului, nu se mai impune examinarea criticilor vizând netemeinicia

hotărârii atacate, instanța competentă urmând a avea în vedere criticile

formulate pe acest aspect cu ocazia soluționării cererii de suspendare a

executării deciziei de impunere menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Mediului, Administrația Fondului

pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 174 din 26 iunie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3

martie 2009.