ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 59 din 6 septembrie 2006, a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006, emise de pârâtă, prin care s-au constatat obligații suplimentare la Fondul de mediu în sumă totală de 57.668 RON pentru perioada 7 iunie 2002-31 decembrie 2005, sumă ce se compune din: 388 lei contribuție pentru emisiile de poluanți, 45.322 lei dobânzi și 11.978 lei penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: - în conformitate cu prevederile art. 96 C. proc. fisc., inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii trei ani fiscali, pentru care exista obligația depunerii declarațiilor fiscale, iar potrivit Legii nr. 73/2000 societatea reclamantă avea obligația să pună declarații lunare privind contribuția datorată la Fondul pentru Mediu, astfel că și față de aceste dispoziții este nelegală verificarea efectuată pentru o perioadă mai mare de trei ani. - inspecția fiscală s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 99-103 C. proc. fisc.

deoarece: avizul de inspecție nu cuprinde mențiunile obligatorii și nu a fost comunicat în termen; inspecția s-a efectuat înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 593/2006, legitimațiile de inspecție fiscală și care a stabilit și modelul pentru avizul de inspecție; potrivit Legii nr. 73/2000 în vigoare până la data de 31 decembrie 2006, pârâta nu avea drept de control expres prevăzut prin lege; - pentru aceeași perioadă, respectiv iunie 2002-august 2005, au fost trei controale și au fost emise trei titluri executorii, fiecare stabilind alte sume în sarcina societății, respectiv titlul executoriu 527/2005 emis pentru suma de 44.424 lei, care a fost anulat de pârâtă, nota de constatare nr.2715/20 martie 2006 prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 38.339 lei și decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 prin care se stabilesc obligații suplimentare în sumă de 72.251 lei, fapt ce contravine dispozițiilor art. 103 din O.G.

92/2003. - contribuția de 3% datorată în temeiul art. 8 lit. a) din Legea 73/2000 nu este creanță bugetară, astfel încât calcularea dobânzilor și penalităților pentru perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. 196/2005 este nelegală, natura juridică de creanță bugetară a contribuției de 3% fiind stabilită în mod expres numai prin O.U.G. nr. 196/2005 intrată în vigoare la 3 ianuarie 2006. - se contestă în întregime de către reclamantă atât suma de 388 lei contribuție pentru emisii de poluanți în atmosferă cât și accesoriile în sumă de 187 lei dobânzi și 37 lei penalități, pretinse pentru perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2005 deoarece legea nu a stabilit în concret cine le plătește și nici modul de calcul.

- este contrară dispozițiilor C. proc. fisc. mențiunea din raportul de inspecție fiscală potrivit căreia „orice alte diferențe stabilite cu ocazia altor verificări din partea organelor abilitate de lege vor fi suportate de societate”, deoarece această mențiune dovedește faptul că organul de control nu este sigur nici pe sumele determinate în acest act administrativ. Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 24 noiembrie 2006, în dosarul nr. 3041/2006 al Curții de Apel Oradea s-a dispus conexarea acestuia la dosarul nr. 2975/2006, în temeiul art. 164 C. proc.

În dosarul conexat reclamanta SC R. SA a chemat în judecată, în calitate de pârâtă pe Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr. 25 din 20 aprilie 2006 și a obligației de plată a sumei de 38.339 lei stabilită prin nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006, cu motivarea că această obligație de plată nu există și nu este înregistrată nici în evidențele contabile ale reclamantei și nici în evidențele contabile ale pârâtei. Prin sentința nr. 15/CA/2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA și a dispus anularea deciziei nr. 25 din 20 aprilie 2006 și a notei de constatare 2715 din 20 martie 2006, emisă de pârâtă.

A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA, împotriva pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, privind anularea parțială a deciziei nr. 59 din 06 septembrie 2006, a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006 emisă de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei pentru perioada iunie 2002-august 2005, în sumă de 96 RON contribuție la fondul pentru mediu, 30.523 RON dobânzi și 7.720 RON penalități de întârziere.

Contestația formulată de reclamantă împotriva acestui act administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 25 din 20 aprilie 2006. Prin raportul de inspecție fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006 și decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 emise de aceeași pârâtă s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei în sumă de 72.251 RON, reprezentând contribuție la Fondul de mediu, dobânzi și penalități de întârziere, în urma inspecției fiscale care a avut ca obiect obligațiile societății reclamante aferente perioadei iunie 2002 – decembrie 2005. Prin raportul de inspecție fiscală nr. 8169/2006 au fost avute în vedere și obligațiile societății reclamante la fondul pentru Mediu pentru perioada iunie 2002-august 2005, perioadă cu privire la care a fost emisă și nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006, aspect recunoscut și de către pârâtă prin adresa nr. 12329 din 26 octombrie 2006 în care se comunica reclamantei că se anulează nota de constatare nr. 2715/2006.

Instanța de fond a apreciat că deși prin adresa nr. 12329/2006 pârâta arata că se anulează nota de constatare nr. 2715/2006, acest fapt nu poate fi avut vedere de către instanța de judecată întrucât, conform afirmațiilor pârâtei făcute în fața instanței, această anulare nu s-a realizat printr-un alt act administrativ, doar prin adresa respectivă, iar , în fapt, nu s-a procedat la anularea notei de constatare nr. 2715/2006. De asemenea, a reținut prima instanță că această anulare prin adresa nr. 12.329/2006 nu poate produce efecte întrucât prin decizia 25 din 20 aprilie 2006 a fost respinsă de către pârâtă contestația formulată împotriva notei de constatare, decizie care este definitivă în sistemul căilor administrative de atac și care poate fi atacată numai la instanța judecătorească.

Pentru aceste aspecte, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a fost admisă acțiunea cu privire la anularea deciziei nr. 25/2006 și a notei de constatare nr. 2715/2006 emise de pârâtă. În ceea ce privește anularea deciziei nr. 59/2006, a deciziei de impunere 8170/2006 și a raportului inspecție fiscală nr. 8169/2006 cu privire la obligația suplimentară plată la Fondul pentru mediu stabilită în sumă de 57.688 RON instanța de fond a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 96 alin. (1) C. proc. fisc., pentru contribuabilii mari, inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, iar termenul de prescripție este de 5 ani conform disp.

art. 89 alin. (1) din același act normativ. A reținut instanța de fond că din cuprinsul raportului de inspecție fiscală nr. 8169/2006 rezultă că au existat indicii privind diminuarea contribuțiilor de plată la mediu, situație în care, în mod legal, s-a făcut controlul pe ultimii 5 ani. În ceea ce privește contribuția de 3% datorată în temeiul art. 8 lit. a) din Legea 73/2000, în sensul dacă este sau nu creanță bugetară, instanța de fond a constatat că aceasta este creanță bugetară deoarece în perioada iunie 2002-decembrie 2005, cu privire la care au constatat obligații suplimentare de plată, erau in vigoare dispozițiile Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, modificată prin O.U.G. nr. 93/2001 și prin Legea nr. 293/2002.

Chiar dacă dispozițiile O.U.G. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prin care s-a abrogat Legea nr. 73/2000, în vigoare din ianuarie 2006, prevăd în mod expres acest fapt, aceasta nu înseamnă că anterior intrării în vigoare a noului act normativ, contribuția nu era creanță bugetară, Legea 73/2000 făcând trimitere la dispozițiile Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice, legiuitorul înțelegând să includă contribuția respectivă în bugetul general consolidat. A concluzionat prima instanță că în mod legal au fost calculate dobânzi și penalități pentru contribuția pentru emisii de poluanți în atmosferă, pentru contribuția din valorificarea deșeurilor feroase și neferoase, pentru perioada iunie 2002 – decembrie 2005 și pentru contribuția de 3% din veniturile realizate de reclamantă din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase.

În final, instanța de fond a apreciat că mențiunea din raportul de inspecție fiscală, în sensul că „orice alte diferențe stabilite cu ocazia altor verificări din partea organelor abilitate de lege vor fi suportate de societate” nu contravine dispozițiilor Codului de procedura fiscală, ci doar s-a precizat că reclamanta răspunde pentru eventualele diferențe la contribuția pentru Fondul de mediu, care vor fi stabilite prin verificări ulterioare, diferențe ce ar rezulta din înregistrările greșite efectuate în contabilitate, sau din faptul că reclamanta nu a pus la dispoziția inspecției fiscale efectuate în perioada 8 mai 2006-11 mai 2006 documentele financiar contabile necesare. Împotriva acestei sentințe a au declarat recurs reclamanta SC R. SA, precum și pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Recurenta-reclamantă a criticat în principal hotărârea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., solicitând casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă material.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul anulării parțiale a deciziei nr. 59 din 6 septembrie 2006, admiterii contestației nr. 768 din 4 august 2006, anulării parțiale a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 8169 din20 iulie 2006, cu consecința anulării obligațiilor suplimentare în sumă de 57.688 RON, pentru perioada 7 iunie 2002-31 decembrie 2005. În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond nu a luat în considerare întreaga situație de fapt și toate actele administrative întocmite de către Administrația Fondului pentru Mediu București, care și-a exercitat drepturile în mod abuziv, încălcând legea și drepturile contribuabililor.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că soluția instanței de fond este nelegală în raport cu prevederile art. 47, art. 88, art. 144 alin. (4), lit. b) și art. 186 C. proc. fisc., în temeiul cărora organul care administrează creanța fiscală are la îndemână posibilitatea anulării actelor administrative fiscale emise. În opinia recurentei-pârâte, hotărârea instanței de fond este netemeinică și pentru faptul că a obligat-o la cheltuieli de judecată în sumă de 853,825 lei (RON), fără a preciza algoritmul pe baza căruia a stabilit suma respectivă. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11 aprilie 2007, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei, invocând dispozițiile art. 43, art. 47, art. 63 și art. 83 C. proc.

fisc. și arătând că instanța de fond a acceptat aplicarea retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 196/2005. La rândul său, recurenta-pârâtă a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că normele de competență materială cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost respectate, pentru că legiuitorul a intenționat ca litigiile referitoare la actele administrative emise de autoritățile publice centrale să fie soluționare de curțile de apel, indiferent dacă se referă la vreo sumă.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă a reluat susținerile din propriul recurs, arătând că obligațiile reclamantei au fost corect calculate și că în urma inspecției fiscale finalizate prin raportul de inspecție fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006 a rezultat un alt debit decât cel stabilit anterior, exclusiv pe baza declarațiilor depuse de contribuabil, motiv pentru care au fost anulate actele de executare emise anterior, urmând să producă efecte numai raportul de inspecție fiscală menționat, decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006, somația de plată nr. 9269 din 17 august 2006 și titlul executoriu nr. 160/2006. Referitor la regimul creanțelor bugetare, inclusiv aplicarea dobânzilor și penalităților pentru plata cu întârziere, recurenta-pârâtă a arătat că, în funcție de perioada în care au luat naștere drepturile de creanță și obligațiile fiscale corelative, sunt aplicabile următoarele acte normative: O.G.

nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002 și O.G. nr. 92/2003 (C. proc. fisc.). Examinând cu prioritate motivul de ordine publică privind necompetența materială a instanței de fond, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, împrejurare ce face inutilă examinarea tuturor celorlalte critici cuprinse în recursurile părților.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei (vechi), se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei (vechi), se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de ape, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Acest text instituie două criterii pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, criteriul rangului autorității emitente și criteriul valoric. În cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului administrativ-fiscal prin care au fost stabilire obligațiile deduse judecății este o autoritate centrală. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat obligații suplimentare la Fondul pentru Mediu în sumă totală de 57.688 lei, constând în 388 lei, contribuție pentru emisiile de poluanți, 45.322 lei dobânzi și 11.978 lei penalități de întârziere, astfel încât, în raport cu acest obiect, competența materială se stabilește potrivit criteriului valoric menționat mai sus și revine tribunalului.

În consecință, Înalta Curte va admite recursurile și în temeiul art. 20 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Satu-Mare, care urmează să analizeze, ca apărări de fond, toate celelalte susțineri ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC R. SA Satu- Mare și pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 15/CA din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2007.