ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 15.06.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2007

HOTĂRÂRE

15.06.2007

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta Administrația

Fondului pentru Mediu, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 59 din 6

septembrie 2006, a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 și a

raportului de inspecție fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006, emise de pârâtă,

prin care s-au constatat obligații suplimentare la Fondul de mediu în sumă totală de 57.668 RON pentru perioada 7 iunie 2002-31 decembrie 2005,

sumă ce se compune din: 388 lei contribuție pentru emisiile de poluanți, 45.322

lei dobânzi și 11.978 lei penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat următoarele:

- în conformitate cu prevederile

art. 96 C. proc. fisc., inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor

născute în ultimii trei ani fiscali, pentru care exista obligația depunerii

declarațiilor fiscale, iar potrivit Legii nr. 73/2000 societatea reclamantă

avea obligația să pună declarații lunare privind contribuția datorată la Fondul pentru Mediu, astfel că și față de aceste dispoziții este nelegală verificarea

efectuată pentru o perioadă mai mare de trei ani.

- inspecția fiscală s-a efectuat cu

încălcarea dispozițiilor art. 99-103 C. proc. fisc. deoarece: avizul de inspecție

nu cuprinde mențiunile obligatorii și nu a fost comunicat în termen; inspecția

s-a efectuat înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 593/2006, legitimațiile

de inspecție fiscală și care a stabilit și modelul pentru avizul de inspecție;

potrivit Legii nr. 73/2000 în vigoare până la data de 31 decembrie 2006, pârâta

nu avea drept de control expres prevăzut prin lege;

- pentru aceeași perioadă, respectiv

iunie 2002-august 2005, au fost trei controale și au fost emise trei titluri

executorii, fiecare stabilind alte sume în sarcina societății, respectiv titlul

executoriu 527/2005 emis pentru suma de 44.424 lei, care a fost anulat de

pârâtă, nota de constatare nr.2715/20 martie 2006 prin care s-a stabilit obligația

de plată a sumei de 38.339 lei și decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006

prin care se stabilesc obligații suplimentare în sumă de 72.251 lei, fapt ce

contravine dispozițiilor art. 103 din O.G. 92/2003.

- contribuția de 3% datorată în temeiul

art. 8 lit. a) din Legea 73/2000 nu este creanță bugetară, astfel încât

calcularea dobânzilor și penalităților pentru perioada anterioară intrării în

vigoare a O.U.G. 196/2005 este nelegală, natura juridică de creanță bugetară a

contribuției de 3% fiind stabilită în mod expres numai prin O.U.G. nr. 196/2005

intrată în vigoare la 3 ianuarie 2006.

- se contestă în întregime de către

reclamantă atât suma de 388 lei contribuție pentru emisii de poluanți în

atmosferă cât și accesoriile în sumă de 187 lei dobânzi și 37 lei penalități,

pretinse pentru perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2005 deoarece legea nu a

stabilit în concret cine le plătește și nici modul de calcul.

- este contrară dispozițiilor C.

proc. fisc. mențiunea din raportul de inspecție fiscală potrivit căreia „orice

alte diferențe stabilite cu ocazia altor verificări din partea organelor

abilitate de lege vor fi suportate de societate”, deoarece această mențiune

dovedește faptul că organul de control nu este sigur nici pe sumele determinate

în acest act administrativ.

Prin încheierea de ședință

pronunțată la data de 24 noiembrie 2006, în dosarul nr. 3041/2006 al Curții de

Apel Oradea s-a dispus conexarea acestuia la dosarul nr. 2975/2006, în temeiul

art. 164 C. proc.

În dosarul conexat reclamanta SC R.

SA a chemat în judecată, în calitate de pârâtă pe Administrația Fondului pentru

Mediu, solicitând anularea deciziei nr. 25 din 20 aprilie 2006 și a obligației

de plată a sumei de 38.339 lei stabilită prin nota de constatare nr. 2715 din 20

martie 2006, cu motivarea că această obligație de plată nu există și nu este

înregistrată nici în evidențele contabile ale reclamantei și nici în evidențele

contabile ale pârâtei.

Prin sentința nr. 15/CA/2007, Curtea de

Apel Oradea, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA și a dispus anularea

deciziei nr. 25 din 20 aprilie 2006 și a notei de constatare 2715 din 20 martie

2006, emisă de pârâtă.

A respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC R. SA, împotriva pârâtei Administrația Fondului

pentru Mediu, privind anularea parțială a deciziei nr. 59 din 06 septembrie 2006,

a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 și a raportului de inspecție

fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că prin nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006

emisă de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu s-au stabilit obligații de

plată în sarcina reclamantei pentru perioada iunie 2002-august 2005, în sumă de

96 RON contribuție la fondul pentru mediu, 30.523 RON dobânzi și 7.720 RON

penalități de întârziere. Contestația formulată de reclamantă împotriva acestui

act administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 25 din 20

aprilie 2006.

Prin raportul de inspecție fiscală nr.

8169 din 20 iulie 2006 și decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 emise

de aceeași pârâtă s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei în

sumă de 72.251 RON, reprezentând contribuție la Fondul de mediu, dobânzi și penalități de întârziere, în urma inspecției fiscale care a avut

ca obiect obligațiile societății reclamante aferente perioadei iunie 2002 –

decembrie 2005.

Prin raportul de inspecție fiscală nr. 8169/2006

au fost avute în vedere și obligațiile societății reclamante la fondul pentru

Mediu pentru perioada iunie 2002-august 2005, perioadă cu privire la care a

fost emisă și nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006, aspect recunoscut

și de către pârâtă prin adresa nr. 12329 din 26 octombrie 2006 în care se comunica

reclamantei că se anulează nota de constatare nr. 2715/2006.

Instanța de fond a apreciat că deși prin

adresa nr. 12329/2006 pârâta arata că se anulează nota de constatare nr. 2715/2006,

acest fapt nu poate fi avut vedere de către instanța de judecată întrucât,

conform afirmațiilor pârâtei făcute în fața instanței, această anulare nu s-a

realizat printr-un alt act administrativ, doar prin adresa respectivă, iar , în

fapt, nu s-a procedat la anularea notei de constatare nr. 2715/2006.

De asemenea, a reținut prima instanță că

această anulare prin adresa nr. 12.329/2006 nu poate produce efecte întrucât

prin decizia 25 din 20 aprilie 2006 a fost respinsă de către pârâtă contestația

formulată împotriva notei de constatare, decizie care este definitivă în

sistemul căilor administrative de atac și care poate fi atacată numai la

instanța judecătorească.

Pentru aceste aspecte, în temeiul

art. 18 din Legea nr. 554/2004, a fost admisă acțiunea cu privire la anularea

deciziei nr. 25/2006 și a notei de constatare nr. 2715/2006 emise de pârâtă.

În ceea ce privește anularea

deciziei nr. 59/2006, a deciziei de impunere 8170/2006 și a raportului

inspecție fiscală nr. 8169/2006 cu privire la obligația suplimentară plată la Fondul pentru mediu stabilită în sumă de 57.688 RON instanța de fond a constatat că este

neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 96 alin.

(1) C. proc. fisc., pentru contribuabilii mari, inspecția fiscală se efectuează

în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale,

iar termenul de prescripție este de 5 ani conform disp. art. 89 alin. (1) din

același act normativ.

A reținut instanța de fond că din

cuprinsul raportului de inspecție fiscală nr. 8169/2006 rezultă că au existat

indicii privind diminuarea contribuțiilor de plată la mediu, situație în care,

în mod legal, s-a făcut controlul pe ultimii 5 ani.

În ceea ce privește contribuția de

3% datorată în temeiul art. 8 lit. a) din Legea 73/2000, în sensul dacă este

sau nu creanță bugetară, instanța de fond a constatat că aceasta este creanță

bugetară deoarece în perioada iunie 2002-decembrie 2005, cu privire la care au

constatat obligații suplimentare de plată, erau in vigoare dispozițiile Legii

nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, modificată prin O.U.G. nr. 93/2001 și

prin Legea nr. 293/2002.

Chiar dacă dispozițiile O.U.G.

196/2005 privind Fondul pentru mediu, prin care s-a abrogat Legea nr. 73/2000,

în vigoare din ianuarie 2006, prevăd în mod expres acest fapt, aceasta nu

înseamnă că anterior intrării în vigoare a noului act normativ, contribuția nu

era creanță bugetară, Legea 73/2000 făcând trimitere la dispozițiile Legii nr.

72/1996 privind finanțele publice, legiuitorul înțelegând să includă

contribuția respectivă în bugetul general consolidat.

A concluzionat prima instanță că în

mod legal au fost calculate dobânzi și penalități pentru contribuția pentru

emisii de poluanți în atmosferă, pentru contribuția din valorificarea

deșeurilor feroase și neferoase, pentru perioada iunie 2002 – decembrie 2005 și

pentru contribuția de 3% din veniturile realizate de reclamantă din vânzarea

deșeurilor feroase și neferoase.

În final, instanța de fond a

apreciat că mențiunea din raportul de inspecție fiscală, în sensul că „orice

alte diferențe stabilite cu ocazia altor verificări din partea organelor

abilitate de lege vor fi suportate de societate” nu contravine dispozițiilor

Codului de procedura fiscală, ci doar s-a precizat că reclamanta răspunde

pentru eventualele diferențe la contribuția pentru Fondul de mediu, care vor fi

stabilite prin verificări ulterioare, diferențe ce ar rezulta din

înregistrările greșite efectuate în contabilitate, sau din faptul că reclamanta

nu a pus la dispoziția inspecției fiscale efectuate în perioada 8 mai 2006-11

mai 2006 documentele financiar contabile necesare.

Împotriva acestei sentințe a au

declarat recurs reclamanta SC R. SA, precum și pârâta Administrația Fondului

pentru Mediu.

Recurenta-reclamantă a

criticat în principal hotărârea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., solicitând casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

competentă material.

În subsidiar,

recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în

sensul anulării parțiale a deciziei nr. 59 din 6 septembrie 2006, admiterii

contestației nr. 768 din 4 august 2006, anulării parțiale a deciziei de

impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 8169

din20 iulie 2006, cu consecința anulării obligațiilor suplimentare în sumă de

57.688 RON, pentru perioada 7 iunie 2002-31 decembrie 2005.

În dezvoltarea acestei

critici, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond nu a

luat în considerare întreaga situație de fapt și toate actele administrative

întocmite de către Administrația Fondului pentru Mediu București, care și-a

exercitat drepturile în mod abuziv, încălcând legea și drepturile

contribuabililor.

Recurenta-pârâtă și-a

întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că

soluția instanței de fond este nelegală în raport cu prevederile art. 47, art. 88,

art. 144 alin. (4), lit. b) și art. 186 C. proc. fisc., în temeiul cărora

organul care administrează creanța fiscală are la îndemână posibilitatea anulării

actelor administrative fiscale emise.

În opinia

recurentei-pârâte, hotărârea instanței de fond este netemeinică și pentru

faptul că a obligat-o la cheltuieli de judecată în sumă de 853,825 lei (RON),

fără a preciza algoritmul pe baza căruia a stabilit suma respectivă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la

data de 11 aprilie 2007, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea

recursului pârâtei, invocând dispozițiile art. 43, art. 47, art. 63 și art. 83 C.

proc. fisc. și arătând că instanța de fond a acceptat aplicarea retroactivă a

prevederilor O.U.G. nr. 196/2005.

La rândul său,

recurenta-pârâtă a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că normele

de competență materială cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au

fost respectate, pentru că legiuitorul a intenționat ca litigiile referitoare

la actele administrative emise de autoritățile publice centrale să fie

soluționare de curțile de apel, indiferent dacă se referă la vreo sumă.

În ceea ce privește

fondul cauzei, recurenta-pârâtă a reluat susținerile din propriul recurs,

arătând că obligațiile reclamantei au fost corect calculate și că în urma

inspecției fiscale finalizate prin raportul de inspecție fiscală nr. 8169 din

20 iulie 2006 a rezultat un alt debit decât cel stabilit anterior, exclusiv pe

baza declarațiilor depuse de contribuabil, motiv pentru care au fost anulate

actele de executare emise anterior, urmând să producă efecte numai raportul de

inspecție fiscală menționat, decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006,

somația de plată nr. 9269 din 17 august 2006 și titlul executoriu nr. 160/2006.

Referitor la regimul

creanțelor bugetare, inclusiv aplicarea dobânzilor și penalităților pentru

plata cu întârziere, recurenta-pârâtă a arătat că, în funcție de perioada în

care au luat naștere drepturile de creanță și obligațiile fiscale corelative,

sunt aplicabile următoarele acte normative: O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002

și O.G. nr. 92/2003 (C. proc. fisc.).

Examinând cu prioritate

motivul de ordine publică privind necompetența materială a instanței de fond,

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

întemeiat, împrejurare ce face inutilă examinarea tuturor celorlalte critici

cuprinse în recursurile părților.

Potrivit art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, de până la 5 miliarde lei (vechi), se soluționează, în fond, de

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai

mari de 5 miliarde lei (vechi), se soluționează, în fond, de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de ape, dacă prin lege specială

nu se prevede altfel”.

Acest text instituie

două criterii pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios

administrativ, criteriul rangului autorității emitente și criteriul valoric.

În cauzele care au ca

obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora

operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în

care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul

actului administrativ-fiscal prin care au fost stabilire obligațiile deduse

judecății este o autoritate centrală.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a contestat obligații suplimentare la Fondul pentru Mediu în sumă totală de 57.688 lei, constând în 388 lei, contribuție pentru

emisiile de poluanți, 45.322 lei dobânzi și 11.978 lei penalități de

întârziere, astfel încât, în raport cu acest obiect, competența materială se

stabilește potrivit criteriului valoric menționat mai sus și revine

tribunalului.

În consecință, Înalta

Curte va admite recursurile și în temeiul art. 20 alin. (3), teza a II-a din

Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința, cu

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Satu-Mare, care urmează să analizeze, ca apărări de fond, toate celelalte

susțineri ale părților.