ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3225/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.F.M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007 a A.F.M., să se anuleze, în parte, Decizia de impunere privind obligații la Fondul pentru Mediu emisă sub nr. 10840 din 27 iulie 2007 și Raportul de inspecție fiscală din 27 iulie 2007, numai cu privire la stabilirea obligațiilor de plată la Fondul de mediu, inclusiv accesoriile aferente calculate, pe perioada iunie 2002 - octombrie 2003. î n motivarea acțiunii reclamanta a arătat că: La SC R. SRL s-a efectuat o inspecție fiscală generală privind modul de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor față de bugetul Fondului de Mediu.

Verificarea s-a efectuat pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2005. Prin Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 22 iulie 2007 înregistrat la A.F.M. la 27 iulie 2007 s-au stabilit, pentru perioada verificată, următoarele: - contribuție datorată: 361.353 lei; - dobândă datorată: 406.405 lei; - penalități de întârziere datorate: 59.243 lei; Total datorat: 827.001 lei. Din totalul de 361.353 lei reprezentând contribuție pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2005, 347.679 lei reprezintă contribuție reținută ca datorată pentru perioada iunie 2002 - octombrie 2003. Suma de 347.679 lei, reprezentând contribuție reținută ca datorată pentru perioada iunie 2002 - octombrie 2003, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, a format obiectul contestației.

Prin Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007 a A.F.M., contestația a fost respinsă. Reclamanta a arătat în acțiune că legislația aplicabilă pentru perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003 o constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. d) și art. 8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000, ce reglementează obligația plății cotei de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori și dispozițiile art. 13 și 14 din H.G. nr. 349/2002. A susținut că din activitatea de producție a reclamantei s-au livrat către clienți o mare diversitate de produse care au fost reținute greșit, în baza de calcul a contribuției de 3% pentru Fondul de Mediu. Aceasta deoarece reclamanta nu a livrat clienților ambalaje în formă finală, ci a livrat produse semifabricate din care aceștia cu propriile utilaje, au realizat ambalajele corespunzătoare pentru a-și ambala propriile produse și a le comercializa pe piață.

Pe cale de consecință reclamanta arată că în mod nelegal s-a respins contestația reclamantei prin Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007. A arătat că nu comercializează ambalaje primare și secundare ci comercializează numai ambalaje terțiare - ambalaj concept pentru a ușura manipularea și transportul unor ambalaje grupate în scopul deteriorării în timpul transportului. Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În cauză s-a efectuat expertiză, la care pârâta a formulat obiecțiuni.

Prin sentința nr. 3458 din 2 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu, a anulat Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2008 emisă de pârâtă, a anulat în parte raportul de inspecție fiscală din 27 iulie 2007 și Decizia de impunere privind obligații la Fondul de Mediu nr. 10839 din 27 iulie 2007 numai cu privire la stabilirea obligațiilor de plată la Fondul de Mediu inclusiv accesoriile aferente calculate, pe perioada iunie 2002 - octombrie 2003. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că reclamantul nu a comercializat ambalaje, întrucât produsele comercializate de reclamantă necesită operațiuni de prelucrare pentru a deveni ambalaje.

Ș-a mai avut în vedere că reclamanta comercializează produse semifabricate care implică un proces tehnologic de prelucrare și ambalare separată. Prima instanță a apreciat că reclamantul nu a comercializat ambalaje astfel că acesta nu are obligația de a plăti contribuția de 3% la fondul de mediu. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.F.M. î n motivele de recurs s-a arătat că reclamanta a comercializat ambalaje, în sensul definit de H.G. nr. 349/2002, că produsele livrate de aceasta nu mai sunt supuse unui alt proces tehnologic, fiind produse finite. î n ceea ce privește etichetele, care reprezintă hârtia care învelește ciocolata, acestea conțin imprimarea numelui produsului, a producă torului, compoziția, având astfel funcția de reținere, protejare, manipulare, distribuție și prezentare.

Cu privire la laminate și blanchete s-a precizat că acestea se folosesc la ambalare cafea și țigări, fiind importate de reclamantă și apoi comercializate, valoarea de comercializare constituind baza de impunere, produsele respective fiind ambalaje încă din momentul importului. Referitor la cutii, s-a arătat că acestea sunt ambalaje, chiar dacă sunt neasamblate sau nelipite, iar tăvile de carton fac parte din categoria ambalajului secundar, ele susținând mai multe unități de produs. Recurenta a susținut că operațiunile ulterioare realizate de cumpărători, biguirea pe liniile marcate prin ștanțare, plierea, lipirea, tăierea secțiunii la dimensiunile necesare pe banda livrată sub formă de rolă, sigilarea, înfolierea, nu reprezintă operațiuni de prelucrare sau transformarea unui produs semifabricat în ambalaj.

În concluziile scrise, intimata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că produsele pe care le-a comercializat sunt produse semifabricate, respectiv carton și hârtie tipărite, prin care clienții, folosind utilaje proprii au confecționat ambalajele. S-a susținut că taxa de mediu a fost plătită de clienții societății. î nalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a acțiunii, a probelor cauzei și legislației aplicabile reține: Situația de fapt Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 22 iulie 2007, A.F.M. a stabilit că reclamanta SC R. SRL avea obligația de a constitui și vira o contribuție de 3% din valoarea de comercializare a ambalajelor din hârtie și carton ondulat comercializate in perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003. Reclamanta a contestat că produsele respective au caracter de ambalaj.

H.G. nr. 349/2002, anexa nr. 1, pct. 1: Semnificația termenilor specifici. a) agenți economici - referitor la ambalaje, înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje și produse ambalate, importatorii., comercianții și distribuitorii; b) ambalaj - orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj; c) ambalaj - orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.

Produsul nereturnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj; d) ambalaj primar - ambalaj de vânzare - ambalaj conceput și realizat pentru a îndeplini funcția de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau pentru consumator în punctul de achiziție; e) ambalaj secundar - ambalaj grupat-supraambalaj - ambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziție o grupare a unui număr de unități de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă servește numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; acesta poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului." Analiza legislației aplicabile în materia contribuției privind fondul de mediu relevă că obligația de constituire a fondului și de virare a acestuia revine producătorilor și importatorilor care comercializează ambalaje.

În cauza de față se impune a fi lămurit dacă produsele comercializate de intimată aveau caracter de ambalaj. Răspunsul la această chestiune se regăsește în legislația care reglementează domeniul. Potrivit anexei I pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 349/2002, prin agent economic, referitor la ambalaje înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje și produse ambalate, importatorii, comercianții și distribuitorii. În temeiul aceluiași act normativ ambalajul primar sau ambalajul de zare este acel ambalaj conceput și realizat pentru a îndeplini funcția de unitate de vânzare pentru utilizatorul final, iar prin ambalaj în general se înțelege produsul destinat reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării bunurilor.

Ori, reclamanta din cauza prezentă a livrat către diferiți producători bunuri de consum, cum ar fi producători de ciocolată, bere, țigarete, ambalaje, respectiv produse destinate reținerii, protejării, manifestării, distribuției și prezentării bunurilor. Astfel, hârtia pentru învelit ciocolata îndeplinește toate condițiile prevăzute de H.G. nr. 349/2002, expuse mai sus, în sensul că aceasta protejează bunul și folosește la distribuția și prezentarea produsului. Blanchetele folosite la ambalarea cafelei și țigărilor, importate de SC R. SRL, au fot comercializate către fabricanții bunurilor respective, fiind destinate distribuției și prezentării acestora, având și calitatea de produs nereturnabil, ceea ce face ca să fie încadrate în categoria ambalaj.

Cutiile sunt, de asemenea, ambalaje, chiar nelipite si neasamblate sunt produse nereturnabile care folosesc la gruparea unui număr de unități de vânzare, făcând parte din categoria ambalaj secundat. Tăvile de carton servesc la prezentarea bunurilor, sunt nereturnabile și se folosesc la gruparea mai multor produse de același fel, astfel că se încadrează în definiția ambalajului secundar. Apărările formulate de intimată, în sensul că producătorii au executat ulterior o serie de operațiuni sunt lipsite de relevanță, sub aspectul caracterului bunurilor comercializate, produse sau importate de aceasta. Operațiuni precum biguire, pliere, lipire, tăiere, sigilare sau înfoliere nu se circumscriu noțiunii de ambalaj, pe care am descris-o mai sus.

Legiuitorul a stabilit obligația virării cotei de 3% din valoarea de comercializare a ambalajelor în sarcina producătorilor și importatorilor de ambalaje, și nu in sarcina producătorilor bunurilor ambalate, pentru că aceștia din urmă nu vând ambalaje, ci produsele respective care ce ambalează în vederea punerii pe piață. Norma legală cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 pentru modificările O.U.G. nr. 93/2001 prevede expres că se achită cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii și importatorii ambalajelor. Având în vedere considerentele expuse mai sus, î nalta Curte constată că motivele de recurs formulate de pârâtă sunt fondate, astfel că în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul se va admite, se va modifica sentința primei instanțe și se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.F.M. împotriva sentinței nr. 3458 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apei București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modificăsentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC R. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.