ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3225/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3225/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.F.M., pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Decizia nr. 41 din 11

octombrie 2007 a A.F.M., să se anuleze, în parte, Decizia de impunere privind

obligații la Fondul pentru Mediu emisă sub nr. 10840 din 27 iulie 2007 și

Raportul de inspecție fiscală din 27 iulie 2007, numai cu privire la stabilirea

obligațiilor de plată la Fondul de mediu, inclusiv accesoriile aferente calculate,

pe perioada iunie 2002 - octombrie 2003.

î

n motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că:

La SC R. SRL s-a

efectuat o inspecție fiscală generală privind modul de evidențiere, calcul și

virare a obligațiilor față de bugetul Fondului de Mediu.

Verificarea s-a

efectuat pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2005.

Prin Raportul de

inspecție fiscală încheiat la data de 22 iulie 2007 înregistrat la A.F.M. la 27

iulie 2007 s-au stabilit, pentru perioada verificată, următoarele:

- contribuție

datorată: 361.353 lei;

- dobândă datorată:

406.405 lei;

- penalități de

întârziere datorate: 59.243 lei;

Total datorat:

827.001 lei.

Din totalul de

361.353 lei reprezentând contribuție pentru perioada iunie 2002 - decembrie

2005, 347.679 lei reprezintă contribuție reținută ca datorată pentru perioada

iunie 2002 - octombrie 2003.

Suma de 347.679 lei,

reprezentând contribuție reținută ca datorată pentru perioada iunie 2002 -

octombrie 2003, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, a

format obiectul contestației.

Prin Decizia nr. 41

din 11 octombrie 2007 a A.F.M., contestația a fost respinsă.

Reclamanta a arătat

în acțiune că legislația aplicabilă pentru perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie

2003 o constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. d) și art. 8 alin. (3) din

Legea nr. 73/2000, ce reglementează obligația plății cotei de 3% din valoarea

ambalajelor comercializate de producători și importatori și dispozițiile art. 13

și 14 din H.G. nr. 349/2002.

A susținut că din

activitatea de producție a reclamantei s-au livrat către clienți o mare

diversitate de produse care au fost reținute greșit, în baza de calcul a

contribuției de 3% pentru Fondul de Mediu. Aceasta deoarece reclamanta nu a

livrat clienților ambalaje în formă finală, ci a livrat produse semifabricate

din care aceștia cu propriile utilaje, au realizat ambalajele corespunzătoare

pentru a-și ambala propriile produse și a le comercializa pe piață. Pe cale de

consecință reclamanta arată că în mod nelegal s-a respins contestația reclamantei

prin Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007.

A arătat că nu

comercializează ambalaje primare și secundare ci comercializează numai ambalaje

terțiare - ambalaj concept pentru a ușura manipularea și transportul unor

ambalaje grupate în scopul deteriorării în timpul transportului.

Pârâta a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cauză s-a efectuat

expertiză, la care pârâta a formulat obiecțiuni.

Prin sentința nr. 3458

din 2 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL în

contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu, a anulat Decizia nr. 41

din 11 octombrie 2008 emisă de pârâtă, a anulat în parte raportul de inspecție

fiscală din 27 iulie 2007 și Decizia de impunere privind obligații la Fondul de Mediu nr. 10839 din 27 iulie 2007 numai cu privire la stabilirea obligațiilor de

plată la Fondul de Mediu inclusiv accesoriile aferente calculate, pe perioada

iunie 2002 - octombrie 2003.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că din raportul de expertiză întocmit

în cauză rezultă că reclamantul nu a comercializat ambalaje, întrucât produsele

comercializate de reclamantă necesită operațiuni de prelucrare pentru a deveni

ambalaje.

Ș-a mai avut în

vedere că reclamanta comercializează produse semifabricate care implică un

proces tehnologic de prelucrare și ambalare separată.

Prima instanță a

apreciat că reclamantul nu a comercializat ambalaje astfel că acesta nu are

obligația de a plăti contribuția de 3% la fondul de mediu.

Instanța

de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta A.F.M.

î

n motivele de recurs

s-a arătat că reclamanta a comercializat ambalaje, în sensul definit de H.G. nr.

349/2002, că produsele livrate de aceasta nu mai sunt supuse unui alt proces

tehnologic, fiind produse finite.

î

n ceea ce privește etichetele,

care reprezintă hârtia care învelește ciocolata, acestea conțin imprimarea

numelui produsului, a producă torului, compoziția, având astfel funcția de

reținere, protejare, manipulare, distribuție și prezentare.

Cu privire la laminate

și blanchete s-a precizat că acestea se folosesc la ambalare cafea și țigări,

fiind importate de reclamantă și apoi comercializate, valoarea de

comercializare constituind baza de impunere, produsele respective fiind

ambalaje încă din momentul importului.

Referitor la cutii, s-a

arătat că acestea sunt ambalaje, chiar dacă sunt neasamblate sau nelipite, iar tăvile

de carton fac parte din categoria ambalajului secundar, ele susținând mai multe

unități de produs.

Recurenta a susținut

că operațiunile ulterioare realizate de cumpărători, biguirea pe liniile

marcate prin ștanțare, plierea, lipirea, tăierea secțiunii la dimensiunile

necesare pe banda livrată sub formă de rolă, sigilarea, înfolierea, nu

reprezintă operațiuni de prelucrare sau transformarea unui produs semifabricat

în ambalaj.

În concluziile

scrise, intimata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că produsele

pe care le-a comercializat sunt produse semifabricate, respectiv carton și

hârtie tipărite, prin care clienții, folosind utilaje proprii au confecționat

ambalajele.

S-a susținut că taxa

de mediu a fost plătită de clienții societății.

î

nalta Curte, din

examinarea motivelor de recurs, a acțiunii, a probelor cauzei și legislației

aplicabile reține:

Situația de fapt

Prin raportul de

inspecție fiscală încheiat la 22 iulie 2007, A.F.M. a stabilit că reclamanta SC

R. SRL avea obligația de a constitui și vira o contribuție de 3% din valoarea

de comercializare a ambalajelor din hârtie și carton ondulat comercializate in

perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003.

Reclamanta a

contestat că produsele respective au caracter de ambalaj.

H.G. nr. 349/2002,

anexa nr. 1, pct. 1: Semnificația termenilor specifici.

a) agenți economici -

referitor la ambalaje, înseamnă furnizorii de materiale de ambalare,

producătorii de ambalaje și produse ambalate, importatorii., comercianții și

distribuitorii;

b) ambalaj - orice

produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura

acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării,

manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la

produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul

nereturnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj;

c) ambalaj - orice

produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura

acestuia, destinat reținerii, protejării, manipulării, distribuției și

prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la

producător până la utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat

acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj;

d) ambalaj primar -

ambalaj de vânzare - ambalaj conceput și realizat pentru a îndeplini funcția de

unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau pentru consumator în punctul

de achiziție;

e)

ambalaj

secundar - ambalaj grupat-supraambalaj - ambalaj conceput pentru a constitui la

punctul de achiziție o grupare a unui număr de unități de vânzare, indiferent

dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori

dacă servește numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare;

acesta poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile

produsului."

Analiza legislației

aplicabile în materia contribuției privind fondul de mediu relevă că obligația

de constituire a fondului și de virare a acestuia revine producătorilor și

importatorilor care comercializează ambalaje.

În cauza de față se

impune a fi lămurit dacă produsele comercializate de intimată aveau caracter de

ambalaj.

Răspunsul la această

chestiune se regăsește în legislația care reglementează domeniul.

Potrivit anexei I pct.

1 lit. a) din H.G. nr. 349/2002, prin agent economic, referitor la ambalaje

înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje și

produse ambalate, importatorii, comercianții și distribuitorii.

În temeiul aceluiași

act normativ ambalajul primar sau ambalajul de zare este acel ambalaj conceput

și realizat pentru a îndeplini funcția de unitate de vânzare pentru

utilizatorul final, iar prin ambalaj în general se înțelege produsul destinat

reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării bunurilor.

Ori, reclamanta din

cauza prezentă a livrat către diferiți producători bunuri de consum, cum ar fi

producători de ciocolată, bere, țigarete, ambalaje, respectiv produse destinate

reținerii, protejării, manifestării, distribuției și prezentării bunurilor.

Astfel, hârtia pentru

învelit ciocolata îndeplinește toate condițiile prevăzute de H.G. nr. 349/2002,

expuse mai sus, în sensul că aceasta protejează bunul și folosește la

distribuția și prezentarea produsului.

Blanchetele folosite

la ambalarea cafelei și țigărilor, importate de SC R. SRL, au fot

comercializate către fabricanții bunurilor respective, fiind destinate

distribuției și prezentării acestora, având și calitatea de produs nereturnabil,

ceea ce face ca să fie încadrate în categoria ambalaj.

Cutiile sunt, de

asemenea, ambalaje, chiar nelipite si neasamblate sunt produse nereturnabile

care folosesc la gruparea unui număr de unități de vânzare, făcând parte din

categoria ambalaj secundat.

Tăvile de carton

servesc la prezentarea bunurilor, sunt nereturnabile și se folosesc la gruparea

mai multor produse de același fel, astfel că se încadrează în definiția

ambalajului secundar.

Apărările formulate

de intimată, în sensul că producătorii au executat ulterior o serie de

operațiuni sunt lipsite de relevanță, sub aspectul caracterului bunurilor

comercializate, produse sau importate de aceasta.

Operațiuni precum

biguire, pliere, lipire, tăiere, sigilare sau înfoliere nu se circumscriu

noțiunii de ambalaj, pe care am descris-o mai sus.

Legiuitorul a

stabilit obligația virării cotei de 3% din valoarea de comercializare a

ambalajelor în sarcina producătorilor și importatorilor de ambalaje, și nu in

sarcina producătorilor bunurilor ambalate, pentru că aceștia din urmă nu vând

ambalaje, ci produsele respective care ce ambalează în vederea punerii pe

piață.

Norma legală cuprinsă

în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 pentru modificările O.U.G. nr.

93/2001 prevede expres că se achită cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate

de producătorii și importatorii ambalajelor.

Având în vedere

considerentele expuse mai sus,

î

nalta

Curte constată că motivele de recurs formulate de pârâtă sunt fondate, astfel

că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica

sentința primei instanțe și se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.F.M. împotriva sentinței nr. 3458 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apei București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modificăsentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC R. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.