ÎCCJ, decizie (scj.ro #84830)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84830) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

1.

Contribuții datorate Fondului pentru Mediu. Întârzieri la plată.

Sancțiuni.

2.

Corecta delimitare a obiectului plății contribuțiilor  la

Fondul de mediu pentru deșeurile  provenite din  ambalaje.

Legea

nr. 73/2000

O.U.G.

nr. 196/2005

Cuprins

pe materii: Drept financiar si fiscal

Indice

alfabetic:         Ambalaje

Deșeuri

Fond pentru mediu

Livrări din spațiul intracomunitar

Majorări de întârziere

Răspundere contravențională

Răspundere fiscală

1.

Instituirea prin Legea nr. 73/2000 a unei răspunderi contravenționale

pentru neplata unor sume datorate cu titlu de contribuție pentru Fondul

pentru mediu nu împiedică stabilirea în sarcina debitorului a

majorărilor de întârziere pentru sumele datorate cu acest titlu, și

neachitate.

Stabilirea a două forme de răspundere,

contravențională și fiscală  nu este

nelegală, deoarece  în cadrul răspunderii contravenționale

sancțiunea  se stabilește în funcție de

vătămarea/lezarea  adusă  unor relații

sociale  ocrotite de legiuitor, pe când în cazul răspunderii fiscale

se urmărește în principal acoperirea prejudiciului adus bugetului de

stat prin neplata taxelor sau contribuțiilor prevăzute de lege,

răspunderea  fiscală sub aspectul majorărilor  de

întârziere, având mai mult rol reparator, pentru acoperirea  prejudiciului

produs bugetului de stat  prin întârzierea plății

contribuțiilor datorate.

2.

Interpretarea în sensul că în cazul livrărilor din spațiul

intracomunitar  nu se datorează contribuție la Fondul pentru

mediu este nefondată, din conținutul art. 4 alin. 1 lit. o din Legea

nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor  și

punctul 9

1

din Anexa I la Ordinul ministrului mediului și

gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul

al  contribuției  și taxelor datorate  la Fondul

pentru mediu, rezultând că intenția legiuitorului a fost de a institui

plata unei taxe la Fondul pentru mediu în sarcina tuturor operatorilor

economici, pentru toate ambalajele introduse pe piața națională,

indiferent de proveniența acestora, în scopul protecției mediului

și sancționării prin plată a poluatorului.

Decizia

nr. 1421 din 9 martie 2011

Notă:

Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu a fost abrogată prin O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în M. Of. nr. 1193 din

30/12/2005

Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor a fost

abrogată prin Ordonanța de Guvern nr. 20/2010, privind stabilirea

unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii

Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor,

publicată în M. Of. 606 din 26/08/2010.

Anexa I

la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006

pentru aprobarea metodologiei de calcul al  contribuției

și taxelor datorate  la Fondul pentru mediu a fost înlocuită de

anexa la Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1032/2011,

publicat în M. Of. nr. 196 din 22/03/2011.

Prin

acțiunea reclamantei înregistrată la Curtea de Apel

București sub nr. 337159/2009 reclamanta S.C RG S.R.L.

Timișoara  a solicitat suspendarea în parte a deciziei nr. 214/19

noiembrie  2008 emisă Administrația Fondului pentru Mediu sub

nr. 31355/19 noiembrie 2008, pentru suma de 300.000 lei, rămasă de

achitat, cu plata unei cauțiuni precum și anularea  acestei

decizii, a raportului de inspecție fiscală ce a stat  la

baza  emiterii acesteia nr. 254/19 noiembrie 2008 întocmit de

Administrația Fondului pentru Mediu  și a deciziei  nr.

30/25 februarie 2009 prin care aceeași instituție a respins  contestația

administrativă a reclamantei.

În

motivare, reclamanta a  arătat că a achitat parțial

cuantumul debitelor restante, respectiv 487856 lei și 36752 lei din

penalitățile  calculate de organele fiscale în sarcina sa,

rămânând de  plătit 300.000 lei din totalul majorărilor de

întârziere, pentru care solicită suspendarea  executării actului

administrativ  fiscal, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute  de art. 14 din Legea  nr. 554/2004.

În

fapt, s-a arătat  că în perioada 8 septembrie 2008 – 3

noiembrie  2008 organele de  inspecție fiscală au verificat

modul de constituire și întocmire  a declarațiilor lunare

privind Fondul pentru mediu în perioada  2003 – 2007, modul de

calcul  și plată a veniturilor  pentru acest fond în

această perioadă, organizarea și conducerea evidenței

fiscal contabile a reclamantei, în urma controlului stabilindu-se

obligația acesteia de a plăti 824608 lei contribuții la fond,

dobânzi și penalități  de întârziere.

Reclamanta

a arătat  că în mod greșit s-a respins contestația

administrativă formulată împotriva deciziei  de impunere nr.

214/19 noiembrie  2008,  prin decizia nr. 30/25 februarie  2009

a Administrației Fondului pentru Mediu , nefiind  corect

analizate susținerile  sale privind:

a)

lipsa prevederilor  cu privire la regimul  juridic  al

urmăririi înaintea intrării în vigoare  a  codului de

procedură fiscală, pentru sumele  de 106694 lei dobânzi

și 2407 lei penalități aferente anului 2005;

b) lipsa metodologiei de calcul a contribuțiilor la Fondul pentru mediu pe

perioada  1 octombrie  2003 – 1 ianuarie  2006, deoarece

abia  prin Ordinul  nr. 578/2006 s-a stabilit această

metodologie, după ieșirea  din vigoare a  Legii nr.

73/2000.

c) interpretarea  greșită a sferei de aplicare a

excepțiilor prevăzute de art. 8, alin. 3 din Legea  nr. 73/2000,

prin  cumularea  obligațiilor de recuperare și reciclare

ale poluatorului, deși activitățile sunt alternative,

conform  H.G.  nr. 349/2002 și art. 8, alin. 3 din Legea

nr. 73/2000.

Reclamanta  a arătat că aceleași argumente au stat

și la baza contestării contribuțiilor stabilite  în sarcina

sa pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 14 iunie 2006 în valoare de  69462

lei, Metodologia intrând în vigoare abia la  14 iunie 2006.

S-a învederat  că pentru anul  2007 contribuțiile

s-au  stabilit greșit, prin aplicarea eronată a

dispozițiilor art. 9 lit. d din OUG nr. 196/2005, modificate din 1

septembrie 2008, prin OUG nr. 25/2008, intenția legiuitorului fiind

de a nu taxa operatorii economici care au făcut  achiziții

intercomunitare în perioada  1 ianuarie 2007 – 1 septembrie 2008.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a depus la dosar

întâmpinare prin care arătat că nu sunt îndeplinite

condițiile  legale pentru suspendarea executării actelor

administrativ fiscale  contestate, care se bucură de

prezumția  de legalitate, autenticitate și veridicitate,

fiind  executorii  din oficiu.

Pârâta a arătat că potrivit Legii nr. 73/2000 privind Fondul

pentru  mediu modificată prin OUG nr. 196/2005 Administrația

Fondului pentru Mediu  este organ fiscal  cu competență

generală privind administrarea creanțelor datorate de contribuabili

bugetului acestui fond, fiind singura instituție abilitată să

efectueze  inspecție fiscală cu privire la plata

obligațiilor la  Fondul pentru mediu, dreptul  de a constata

și aplica sancțiuni cu privire la Fondul pentru mediu aparținând

însă și altor instituții.

S-a precizat că toate contribuțiile  reglementate  de Legea

nr. 73/2000 prin trimiterile făcute  la dispozițiile  Legii

nr. 72/1996 reprezintă  resurse financiare  publice ce se

constituie și gestionează conform Legii nr. 72/1996 și fac parte

, ca și creanțele bugetare, în accepțiunea dată O.G. nr.

11/1996, din bugetul  general  consolidat.

S-a învederat că este nefondată afirmația recurentei privind

lipsa  metodologiei de calcul a taxelor  reglementate, deoarece

Legea nr. 293/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000

privind Fondul pentru mediu și ulterior  Ordonanța de

Urgență a Guvernului  nr. 86/2003 au stabilit în anexa 1

emisiile  de poluanți pentru care există obligația  de

declarare  și plată  la Fond pentru mediu și cuantumul

/unitatea  de  măsură, plătitorului revenindu-i

obligația să stabilească - folosind metodologia de calcul a

emisiilor  de poluanți  - ce cantitatea de poluanți au emis

în atmosferă  sursele sale de poluare, pentru perioada 3 octombrie

2003 – 31 decembrie 2008 metodologia CORINAIR aplicabilă în UE  fiind

stabilită prin Ordinul  nr. 524/2000 al Ministerul Mediului și

Gospodăririi Apelor.

S-a susținut că obligația plății

contribuțiilor  la Fondul de mediu exista de la data

reglementării, inclusiv pentru deșeurile  provenite din

ambalaje, - art- 8 alin. 3 din Legea  nr. 73/2000, modificat și

completat prin art. 13 din H.G. nr. 349/2002 și Ordonanța de

Urgență a Guvernului nr. 86/2003, nefiind necesară o metodologie

de calcul  a acestei contribuții.

Pârâta  a arătat că potrivit art. 9 alin. 1  lit. d din

OUG  nr.  196/2005 privind  Fondul  pentru mediu,

aprobată cu  modificările  și completările

ulterioare, se constituie venit la  Fondul pentru mediu „o taxă

de  1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața

națională de către producătorii și importatorii de

bunuri ambalate și ambalaje de desfacere”, fără nici o

distincție sau excepție, privind  ambalajele provenite  din

importurile  efectuate  după aderarea  României la UE.

După administrarea  probatoriilor  cu  înscrisuri și

expertiză contabilă, prin  sentința nr. 240/3 mai 2010

Curtea de Apel Timișoara a respins excepția nulității

raportului de expertiză ridicată de pârâta  Administrația

Fondului pentru Mediu , a admis în parte  acțiunea  reclamantei și

a dispus anularea  parțială a raportului de inspecție

fiscală  nr. 254/19 noiembrie  2008, a deciziei  nr. 214/19

noiembrie 2008 și a deciziei  nr. 30/25 februarie  2009

emise  de pârâtă, exonerând reclamanta  de plata

sumei  de 183.062 RON contribuție  la  Fondul pentru mediu

pentru anul 2007, 64499 RON  reprezentând majorări de

întârziere  aferente  pentru anul 2007, respingându-se  în rest

acțiunea  reclamantei, luându-se act că aceasta nu a solicitat

cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut  că este neîntemeiată  excepția

nulității raportului de expertiză invocată de

pârâtă  în temeiul art. 201 Cod procedură civilă

potrivit căruia experții  nu sunt  abilitați să

facă  interpretarea unor norme juridice, ci numai să

stabilească  împrejurări de fapt, deoarece  prin O.G. nr.

71/2001 privind organizarea  și exercitarea

activității de consultanță fiscală și

Normele  privind realizarea   expertizei fiscale aprobate

prin  Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 13/19

martie  2008 – Cap. I, pct. 3 s-a reglementat competența

expertului  de a evalua „obligațiile  ce fac obiectul

veniturilor  la bugetul  consolidat al statului și pentru

alte impozite  și taxe similare” o asemenea evaluare implicând

și aprecieri cu privire  la  interpretarea  și

aplicarea legii, pe care însă instanța  are posibilitatea

să le cenzureze.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constat  că nu se poate

reține aplicarea retroactivă a legii, respectiv a codului de

procedură fiscală, pentru o perioadă anterioară

intrării acestuia în vigoare, fiind vorba de norme de procedură, de

imediată aplicare, art. 237 Cod procedură fiscală, care are

caracter de normă tranzitorie, prevăzând  că

„inspecțiile  fiscale începute înainte  de data

intrării  în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit

procedurii existente  la data  când  au fost

începute.

În aceste  condiții, măsurile dispuse  prin  procesul

– verbal de control au valoare  de act administrativ fiscal”.

În privința susținerilor  recurentei, privind lipsa

calității  de organ  fiscal al Administrației Fondului

pentru Mediu  pentru perioada 1 octombrie 2003 – 7 decembrie 2004,

al cărei Regulament de funcționare   s-a aprobat prin H.G.

nr. 1174/2001, abia prin  H.G. nr. 1989/2004 aceasta  dobândind competența

de a soluționa contestații administrative, s-a apreciat că

acestea sunt lipsite de relevanță, deoarece atât controlul

activității, cât și  emiterea  actelor administrativ

fiscale contestate s-a  făcut după intrarea  în

vigoare  a Codului de procedură  fiscală, act

juridic  de imediată aplicare, care în art. 1 alin. 3 stabilește

conținutul  atribuției  de administrare a impozitelor,

taxelor, contribuțiilor, aceasta cuprinzând și competența de a

soluționa contestațiile  împotriva  actelor

administrativ – fiscale.

S-a   mai constatat  că reglementarea lacunară

din Legea  nr. 73/2000 republicată cu art. 2 alin. 1 modificat, în

Monitorul Oficial nr. 889/9 decembrie 2002 recunoscută de legiuitor

și în preambulul OUG  nr. 196/2005, nu poate reprezenta un temei al

recunoașterii legalității obligațiilor  la

Fondul  pentru mediu, ci a  contestării modului  de

reglementare a  destinației și administrării acestui fond,

instanța supremă tranșând această chestiune în mai multe

decizii, prin care  a stabilit  că obligațiile  la

Fondul pentru  mediu sunt obligații  bugetare,

Administrația Fondului pentru Mediu având  competența

gestionării acestui fond.

Curtea de  Apel Timișoara  a argumentat exhaustiv  că

nu s-a  încălcat principiul  „non bis in idem”, pentru

aceeași faptă de „neplată” fiind  reglementată

atât  sancțiunea  contravențională a amenzii,

dar  și cea fiscală, a penalităților și a

majorărilor de  de întârziere, întrucât  art. 4 din Protocolul 7

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 50 din Carta

Drepturilor  Fundamentale a Uniunii Europene care ar putea fi invocate

drept temei legal  al susținerilor reclamantei nu au

aplicabilitate decât  în  domeniul  ilicitului  penal.

S-a reținut că, chiar dacă  sancțiunea

contravențională s-ar putea  interpreta ca făcând

parte din sfera ilicitului penal, nu este  îndeplinită

condiția  ca  această  sancțiune  să

fie aplicată în cadrul  unei noi proceduri deschisă împotriva

reclamantei , cum impune art. 4 din Protocolul 7 anexă CEDO,

concluzionându-se  că nu este exclusă angajarea mai multor forme

ale răspunderii juridice ale aceleiași persoane, în cadrul

aceleiași proceduri, majorările de întârziere aplicate

reclamantei pentru întârzierea  plății

contribuțiilor  la fondul  de mediu  datorate  având

rol reparator și nu  sancționator.

În privința inexistenței unei  metodologii de calcul a

contribuțiilor  datorate  de reclamantă Fondului

pentru Mediu  pe perioada  10 martie  2003 – 14 iunie 2006,

instanța a apreciat-o  ca neîntemeiată și nerelevantă,

în condițiile  în care reclamanta nu a contestat cantitatea de

deșeuri  din  ambalaje introdusă pe piața

națională , în funcție  de care se calculează

obiectivele  anuale de recuperare, valorificare și reciclare,

reclamanta având posibilitatea  determinării cuantumului

obligațiilor sale  la  Fondul pentru mediu potrivit Legii nr.

73/2000 – art. 8 alin. 3 modificat prin OUG nr. 86/2003 și H.G. nr.

349/2002 - art. 13.

Prima instanță a constatat  ca fiind în parte întemeiată

acțiunea  reclamantei, de anulare a contribuțiilor la Fondul de

mediu pentru anul 2007, deoarece  urmare a aderării României la U.E.,

petiționara nu mai avea calitatea  de  importator, întrucât nu a

introdus pe piața  românească sau a UE un produs provenit din

afara  acestui spațiu, conform art. 4 lit. n din Legea nr. 608/2001

și nu-i mai erau aplicabile  prevederile art. 9, lit. d din OUG nr.

196/2005, astfel că a exonerat recurenta de plata contribuției

de  183062 RON pentru anul  2007 și majorările de

întârziere aferente în valoare de  64499 RON .

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât

reclamanta  SC Randler Group SRL Timișoara, cât și pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu.

Recurenta – reclamantă SC RG SRL Timișoara a

criticat  sentința  pentru nelegalitate  și

netemeinicie, arătând că la  soluționarea cauzei

instanța trebuie să țină seama  de câteva principii:

„poluatorul plătește”, dar este exonerat de plata

contribuțiilor la Fondul  de mediu dacă-și

îndeplinește obiectivele  de reciclare sau recuperare, obligații

alternative, conform  H.G. nr. 349/2002, neîndeplinirea lor neputând

atrage sancțiuni cumulative, cum greșit a considerat prima

instanță.

Prima instanță nu a analizat corect

susținerile  recurentei – reclamante privind lipsa metodologiei de

calcul al contribuțiilor la Fondul  pentru mediu pe perioada 3

octombrie  2003 – 14 iunie  2006 și lipsa prevederilor

privind  regimul  urmăririi.

Recurenta – reclamantă  a arătat că în art.

6 alin. 2  din Legea  nr. 73/2000 s-a prevăzut că

metodologia de calcul a  emisiilor de poluanți se va stabili prin

Ordin  al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, dar

acest  Ordin, nr. 578/2006 s-a emis abia după ieșirea  din

vigoare a legii, astfel că stabilirea  contribuțiilor în sarcina

reclamantei pe baza metodologiei  Corinair  pentru perioada  1

octombrie  2003 – 1 ianuarie 2006, cum s-a reținut raportul de

inspecție  fiscală  contestat,  contravine art. 3 lit.

b din codul fiscal privind  certitudinea impunerii.

S-a susținut că Legea nr. 73/2000 nu a reglementat

modalitățile  de recuperare  și regimul juridic

al sumelor aferente  contribuțiilor la Fondul  pentru mediu,

(situație reținută și în Decizia nr. 60/2007 a Curții

Constituționale) așa cum a procedat legiuitorul prin art.  12

din Legea  nr. 196/2005, însă prima instanță deși

recunoaște caracterul  lacunar al reglementării, a validat acte

de impunere  fiscală care  nu au putut fi cenzurate nici

măcar de expertul – consultant fiscal numit în cauză și care au

prejudiciat-o pe reclamantă.

S-a încălcat  principiul „non bis in idem”

deoarece  pentru  aceeași faptă a „neplății”

contribuțiilor  au fost reglementate două sancțiuni,

respectiv atât  amendă contravențională  cât și

sancțiunea fiscală a majorărilor de întârziere pentru

neplata  contribuțiilor, deși intenția legiuitorului a fost

de a aplica numai sancțiunea contravențională, mai ales că

pe perioada  2003 – 2006 nu a existat  metodologia de calcul.

Ultima critică vizează cheltuielile de judecată,

reprezentând onorariul  expertului în valoare de  12710 lei, despre

care  recurenta a susținut că în mod greșit nu i-au fost

acordate , deși le-a solicitat atât  prin acțiunea

introductivă, dar și la termenul de judecată din 10 februarie

2010, când a pus  concluzii pe fondul  cauzei,

încălcându-se  art. 274 Cod procedură civilă .

S-a precizat  că recursul se întemeiază pe

dispozițiile  art. 304 pct. 8,9 și 304

1

Cod

procedură civilă.

Recurenta – pârâtă Administrația Fondului pentru

Mediu  a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie, susținând în esență că în mod

greșit s-a procedat la admiterea  în parte a acțiunii,

considerându-se eronat că nu se datorează contribuții la Fondul

pentru mediu pentru  ambalajele mărfurilor achiziționate din

statele  membre UE, ceea ce contravine istoricului prevederilor legale în

materie (pct. 13 lit. d din Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr. 86/2003,  pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000

pentru perioada  3 octombrie  2003 – 29 iulie  2004, Legea

nr. 333/2004 privind  aprobarea Ordonanței de Urgență a

Guvernului nr. 86/2003 de modificare   a legii nr. 73/2000 pentru

perioada  30 iulie  2004 – 31 decembrie 2005 și art. 9, alin. 1,

lit. d din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 de

la  1 ianuarie 2006).

A arătat recurenta că obligația

plății contribuțiilor la Fondul pentru mediu de către

toți operatorii  care introduc  pe piață produse

ambalate, indiferent de  proveniența acestora,  rezultă

și din  art. 1 și 16 din H.G. nr. 621/2005, art. 30  din

Ordinul MMGA nr. 578/2006, art. 4, alin. 1 lit. o din Legea  nr. 608/2001,

fiind  evidentă  intenția  legiuitorului de a

aplica  întocmai principiul „poluatorul plătește” tuturor

achizițiilor de produse ambalate  și nu ca regim  vamal de

punere în liberă  circulație nefăcându-se  nici o

distincție și neexistând reglementată vreo excepție cu

privire la  neplata contribuțiilor în cazul ambalajelor

mărfurilor provenite din  țări membre UE.

Prima critică formulată de recurenta – reclamantă  vizează

împrejurarea   că în baza principiului „poluatorul

plătește” , acesta nu are obligația cumulativă  de a

recupera/valorifica și recicla ambalajele din hârtie, acestea fiind

obligații alternative, astfel încât în mod greșit s-au calculat

obligații fiscale cumulative. Susținerile recurentei sunt nefondate,

deoarece termenii folosiți în legislație cu titlu de

recuperare/valorificare și respectiv de reciclare au înțeles diferit,

împrejurare rezultată din anexa 1 A la Ordonanța de Urgență

a Guvernului nr. 78/2000, litera l definind reciclarea ca fiind

„operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a

deșeurilor pentru scopul original sau pentru alte scopuri”, în timp ce

operațiunea de valorificare definită la lit. o  este

prezentată ca fiind  „orice operațiune

menționată în anexa II B.

Diferența  de terminologie, dar și de semantică între cele

două operațiuni, reiese și din dispozițiile art. 32 alin. 2

din metodologia de calcul  a contribuțiilor și taxelor datorate

la Fondul pentru mediu adoptată la 6 iunie 2006, ca anexă la Ordinul

578/2006.

Astfel, în cuprinsul art. 32 alin. 2 din Ordinul  nr. 578/2006 legiuitorul

a făcut referire  la punctele a și b, la deșeurile ce

trebuie valorificate prin reciclarea fiecărui tip de material de

ambalare,  pentru care  sunt prevăzute obiective minime de

valorificare prin reciclare în H.G. nr. 621/2005, în timp ce  lit.c

vizează deșeurile care trebuie valorificate suplimentar

față de cantitățile prevăzute la lit. a și b,

pentru îndeplinirea obiectivului de valorificare prevăzut  în H.G.

nr. 621/2005, putându-se  utiliza oricare metodă de

valorificare,  sau prin incinerarea în instalațiile de incinerare, cu

recuperare de energie, a oricărui tip de material.

Semnificația  diferită a termenilor  de valorificare

și reciclare  rezultă și din cuprinsul H. G. nr. 621/2005

privind gestionarea   ambalajelor și a deșeurilor de

ambalaje.

Astfel  Anexa  1 din acest act normativ, litera m, definește

deșeurile de ambalaje reciclate ca reprezentând cantitatea de deșeuri

de ambalaje generate care este reciclată, indiferent dacă reciclarea

se face în țară, într-un stat membru U.E. sau în afara

comunității europene, iar obiectivul de reciclare  este definit

la litera   q ca reprezentând cantitatea totală de deșeuri

de ambalaje reciclate raportate la cantitatea totală de deșeuri de

ambalaje generate, operațiunea de reciclare a deșeurilor de ambalaje

reprezentând

„operațiunea de repreluare  într-un proces de

producție a deșeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul

inițial sau pentru alte scopuri. Termenul include reciclarea

organică, dar exclude recuperarea de energie”.

În mod corespunzător  deșeurile de ambalaje valorificate sunt

definite la litera m din Anexa 1  a H.G. nr. 621/2005 ca fiind

cantitatea de deșeuri de ambalaje generate pe plan național care este

valorificată, indiferent dacă valorificarea se face în

țară, într-un stat membru UE, sau în afara comunității

europene, operațiunea de valorificare  reprezentând

„orice

operație   aplicabilă deșeurilor de ambalaje,

prevăzută în anexa nr. II B la Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr. 78/2000 aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 426/2001”.

Prin urmare,  valorificarea reprezintă un proces mai complex,

în  care se parcurg anumite etape (dezmembrare, sortare, reciclare,

tăiere, mărunțire, presare, balotare, topire-turnare,

pretratare, amestec sau alte operațiuni) care conduc la schimbarea naturii

sau compoziției deșeurilor prin procedee industriale, în vederea

reutilizării.

Reciclarea în schimb, așa cum este definită de anexa nr. I la H.G.

nr. 349/2002, reprezintă operațiunea de reprelucrare într-un proces

de producție a deșeurilor de ambalaje, pentru a fi reutilizate

în scopul inițial sau pentru alte scopuri.

Legea

nr. 73/2000 privind Fondul  de mediu a reglementat  la art. 9 sursele

de constituire a Fondului pentru mediu .

Acest act normativ a suferit modificări substanțiale  prin OUG

nr. 86/2003, în vigoare  în perioada  3 octombrie  2003 – 29

iulie  2004, între contribuțiile datorate la Fondul pentru

Mediu  reglementate  la art. 8 modificat , fiind  enumerată

la lit. d) „o sumă de 10000/kg din greutatea  ambalajelor introduse

pe piața  națională  de producătorii

și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția  celor utilizate

pentru medicamente”, valoarea acesteia fiind modificată la 5000 lei/kg din

greutatea acelorași  tipuri  de ambalaje, conform Legii nr.

333/2004, intrată în vigoare la 30 iulie 2004, până la 29

decembrie  2005,  când Legea  nr. 73/2000 a fost abrogată

prin OUG nr. 196/2005 privind  Fondul pentru mediu.

Potrivit art. 8(3) din Legea  nr. 73/2000 modificată prin OUG nr.

86/2003 „suma prevăzută  la art. 1 lit. d) (respectiv

contribuția 10.000 lei/kg din greutatea  ambalajelor importate

și 5000 lei/kg de la  30 iulie 2004 la 29 decembrie  2005) se va

plăti  numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de reciclare

și valorificare prevăzute de H.G. nr. 349/2002 privind

gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, plata

făcându-se pe diferența dintre  obiectivele anuale

prevăzute  în această hotărâre  și obiectivele

realizate  efectiv de agenții economici care  introduc  pe

piața  națională bunuri ambalate”.

Art. 13 din H.G. nr. 349/2002 în varianta inițială  a

reglementat  următoarele  obiective privind  recuperarea

și reciclarea deșeurilor din ambalaje.

„a) – recuperarea  unui procent de 50% din greutatea deșeurilor

de ambalaje;

b) - reciclarea  unui procent de 25% din greutatea totală a

materialelor de ambalaj conținute în deșeurile de ambalaj recuperate,

cu  un procent minim de  15% din greutatea  fiecărui tip de

material de ambalaj”, obiective care urmau să se realizeze etapizat , conform

anexei 4.

H.G. nr. 349/2002 a fost  modificată prin H.G. nr. 899/2004

intrată în vigoare la 5 august 2004, cu excepția art. 6 și 6

1

intrate în vigoare după aderarea României  la UE , în urma

modificărilor noțiunea de „recuperare” de la  art. 13 lit. a)

din H.G. nr. 349/2002 fiind  înlocuită cu cea de „valorificare”, iar

operațiunea  de „reciclare  în procent de 25%”

menționată la lit. b) din același text fiind raportată la

totalul ambalajelor introduse pe piața națională.

Prin aceste modificări legislative, operațiunea de valorificare a

fost  definită ca fiind orice operație aplicabilă

deșeurilor de ambalaje, prevăzută în Anexa IIB la OUG  nr.

78/2000.

H.G. nr. 349/2002 a fost abrogată prin H.G. nr. 621/2005 publicată în

Monitorul Oficial nr. 369/20 iulie  2005, în anexa 4  fiind enumerate

noile obiective  de valorificare sau incinerare în instalații de

incinerare cu recuperare la energie și respectiv reciclare pentru

operatorii economici prevăzuți  la art. 16(1) pentru

perioada  2005 – 2013.

Indiferent de perioada și modul specific de  reglementare  a

obiectivelor  de recuperare/valorificare și respectiv reciclare a

ambalajelor mărfurilor importate ce trebuiau îndeplinite de operatorii

economici pentru a fi scutiți de plata  contribuției la fondul

de mediu, rezultă din modalitatea  consecutivă de enumerare a

criteriilor, folosindu-se conjuncția „și” , precum și din

definiția  legală,  separată și specială

pentru fiecare din operațiunile  enumerate de reciclare/valorificare,

că respectivele criterii reprezentau obligații  ce trebuiau

îndeplinite cumulativ și nu alternativ, cum  eronat susține

recurenta, fără a invoca nici un fel de  argumente rezonabile.

În concluzie,  în mod corect prima instanță a constatat că

este vorba de două obligații legale diferite, așa cum sunt

acestea  reglementate  de dispozițiile  legii speciale ,

iar nerespectarea  fiecăreia dintre aceste obligații

atrage  sancțiuni fiscale diferite, prima critică formulată

de reclamantă fiind, în concluzie, nefondată.

Cel de-al doilea motiv de recurs  privește  neanalizarea

suficientă de către prima instanță a susținerilor

reclamantei  care vizau lipsa metodologiei de calcul a contribuției

la Fondul pentru mediu pe perioada    3.10.2003 – 14.06. 2006

este, de asemenea, nefondat.

Recurenta

– reclamantă a contestat  numai  legalitatea  stabilirii

contribuției datorate  de ea la fondul  pentru mediu ca urmare

a  introducerii de ambalaje  pe piața  națională,

pentru care  avea obligația

recuperării/valorificării, respectiv a reciclării, conform art.

8 alin. 1 lit. d) din Legea  nr. 73/2000 cu modificările

și completările ulterioare, nu și  pentru emisiile  de

poluanți  în atmosferă, stabilită în sarcina reclamantei

prin actele administrativ fiscale contestate.

Contribuția la Fondul pentru mediu contestată de reclamantă, era

clar și precis reglementată de prevederile Legii nr. 73/2000

modificată  prin OUG nr. 86/2003, art. 8  lit. d) la 10000

lei/kg din greutatea ambalajelor  introduse pe piața

națională  de producătorii și importatorii  de

bunuri ambalate, cu excepția medicamentelor, respectiv 5000 lei/kg în

perioada  30 iulie 2007 – 29 decembrie 2005, conform Legii nr. 333/2004

și 1 leu(RON)/kg în perioada  30 decembrie 2005 – 29 august 2008

potrivit art. 9 , alin. 1, lit. d) din OUG nr. 196/2005.

Prin urmare, pentru  achitarea  acestei contribuții, legiuitorul

a prevăzut  criterii clare, matematice de calcul, astfel

că nu era nevoie de o metodologie specială de calcul. De altfel

reclamanta a și achitat    contribuția

datorată pentru neîndeplinirea criteriilor de valorificare – reciclare a

ambalajelor  pentru lunile ianuarie - februarie 2006 și în nici un

caz nu se poate apăra că nu a cunoscut legea.

Este adevărat că prin  art. 8 alin. 7 din Legea  nr.

73/2000 privind  fondul pentru mediu, așa cum a fost modificat prin

Legea  nr. 333/2004 intrată în vigoare la 30 iulie 2004 s-a

prevăzut că „metodologia de calcul a emisiilor de poluanți

va fi stabilită prin Ordin al Ministrului Mediului  și

Gospodăririi Apelor” dar acest  text nu privea

obligația  întocmirii unei metodologii pentru contribuția

datorată Fondului de mediu în cazul introducerii de ambalaje pe piața

națională, această contribuție formând  obiectul

litigiului dedus judecății.

Abia prin art. 17  din OUG nr. 196/2005 s-a prevăzut

obligativitatea  emiterii  unei  metodologii de calcul și

pentru contribuția la Fondul de mediu  în cazul ambalajelor

mărfurilor importate, în 90 de zile de la intrarea în vigoare  a

acestui act normativ, ceea ce s-a realizat prin Ordinul  Ministrului

Mediului  și Gospodăririi  Apelor  nr. 578/6

iunie  2006, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 516 /14 iunie

2006.

Prin acest  Ordin  s-a aprobat Metodologia de calcul  a

contribuțiilor și taxelor datorate  la Fondul pentru mediu .

Prin urmare, lipsa unei metodologii de calcul a contribuției la Fondul

pentru mediu în cazul ambalajelor introduse în țară de operatori

economici  nu poate  fi invocată de aceștia ca

justificare  pentru neplata sau  întârzierea

plății  acestei contribuții pe perioada  3 octombrie

2003 – 14 iunie 2006, deoarece  cuantumul acestei contribuții

era  reglementat de acte normative speciale – art. 8, alin. 1 lit. d) din

Legea  nr. 73/2000, modificată prin  OUG nr. 86/2003,

Legea  nr. 333/2004 și art. 9 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 196/2005,

obligația reciclării/valorificării ambalajelor reprezentând co componentă

a obiectivului  strategic al statului român, de  protecție

a mediului înconjurător.

Recurenta  pretinde că majorările de întârziere au fost

greșit calculate,  cu încălcarea principiului „non bis in idem”

deoarece art. 12 alin. 2 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu

reglementează un regim sancționator, derogator de la dreptul comun,

menționând că  „neplata sumelor  prevăzute la art. 8

alin. 1 lit.a – g și lit. n constituie contravenție și se

sancționează  contravențional”.

Instituirea a două forme de răspundere, contravențională

și fiscală  nu este  nelegală, deoarece  în

cadrul răspunderii contravenționale sancțiunea  se

stabilește în funcție de vătămarea/lezarea

adusă  unor relații sociale  ocrotite de legiuitor, pe când

în cazul răspunderii fiscale se urmărește în principal

acoperirea prejudiciului adus bugetului de stat prin neplata taxelor sau

contribuțiilor prevăzute de lege, răspunderea  fiscală

sub aspectul majorărilor  de întârziere, având mai mult rol

reparator, pentru acoperirea  prejudiciului produs bugetului de stat

prin întârzierea plății contribuțiilor datorate.

La data

intrării în vigoare a Legii nr. 73/2000 majorările de întârziere erau

datorate în temeiul O.G. nr. 11/1996 – Capitol 4 -  iar de la data de 1

ianuarie 2003 în temeiul cap. V din O.G. nr. 61/2002.

Odată

cu intrarea în vigoare a Codului de procedură fiscală, respectiv de

la 1 ianuarie 2004 majorările de întârziere sunt datorate în temeiul cap.

III din O.G. nr. 92/2003.

Așa

cum corect a reținut  prima instanță, recurenta nu a

prezentat  nici  un  temei  legal al susținerilor sale

și presupunând  că acesta l-ar putea constitui art. 4 din

Protocolul nr. 7 anexă  a Convenției Europene a Drepturilor Omului

și art. 50 din Carta Europeană  a Drepturilor Omului, în mod

judicios s-a concluzionat că aceste  texte se aplică în cazul

ilicitului penal.

Chiar

dacă s-ar interpreta că sancțiunea

contravențională la care  face referire recurenta s-ar încadra

în sfera ilicitului penal,  prin gravitatea acesteia, după

criteriile consacrate în practica CEDO , totuși art. 4 din Protocolul 7

anexă CEDO nu este  incident în speță, deoarece  nu

este vorba de deschiderea  unei  noi proceduri împotriva

reclamantei, condiție rezultată din  par. 67, în cauza Maszini

contra României publicată în Monitorul Oficial nr. 585/24 august

2007,  sancțiunile pecuniare stabilite în sarcina  recurentei –

reclamante fiind  consecința aceleiași proceduri de control, în

care  s-a constatat  neachitarea  de către  recurenta

– reclamantă, la scadență, a obligațiilor datorate

Fondului pentru mediu.

De altfel nici o dispoziție legală nu  exclude posibilitatea

angajării mai multor forme de răspundere juridică pentru fapta

ilicită a unei persoane fizice sau juridice , dacă prin aceasta s-a adus

atingere mai multor norme de natură juridică  diferită,

nefiind încălcat principiul „non bis in idem”.

Atât din dispozițiile Legii nr. 73/2000, cât și din prevederile

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul

pentru mediu care le-au abrogat, reiese că toate contribuțiile

operatorilor economici la acest fond  au avut natura   unor

resurse financiare ale statului constituite potrivit art. 1 din Legea nr.

72/2006 privind finanțele publice,  înlocuit anterior din Legea

500/2002 privind finanțele publice, respectiv a unor creanțe

bugetare, în acest sens  fiind pronunțate și alte hotărâri

judecătorești de către instanța  supremă,

respectiv deciziile 1417 din 7 martie 2007  și nr. 3511 din 15

octombrie 2008  depuse în copie la filele 128-143 dosar fond.

Chiar dacă  terminologia  folosită pentru accesoriile

fiscale calculate ca urmare  a neachitării la termen  a

contribuțiilor la fondul pentru mediu a fost diferită (dobândă,

penalități, majorări de întârziere) acestea au fost mereu

prevăzute de legile speciale, inclusiv de toate actele normative

menționate anterior, cu titlu de sancțiuni fiscale pentru întârzierea

plății contribuțiilor.

În privința aprecierii recurentei  cu privire la baza de calcul

pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 14 iunie 2006, când a intrat în vigoare

Ordinul nr. 578/2006, instanța constată  că obligația

plății contribuției la Fondul pentru mediu exista de la data

reglementării acesteia , respectiv de la data intrării în

vigoare  a Legii nr. 73/2000 a cărei aplicare nu era

condiționată de aprobarea unei metodologii de calcul a

contribuțiilor, așa cum  deja s-a arătat anterior.

Adoptarea

ulterioară a metodologiei  de calcul a acestei contribuții

printr-un Ordin  emis în executarea  legii, potrivit art. 75 din

Legea  nr. 24/2000 privind  normele de  tehnică

legislativă pentru elaborarea  actelor normative, nu putea

constitui  un argument  pentru neplata  obligației legale

instituită prin Legea nr. 73/2000, astfel încât  în mod corect în sarcina

recurentei – reclamante  s-au calculat accesoriile

menționate  în decizia nr. 214/2009  emisă de

Administrația Fondului pentru Mediu, ca urmare a raportului de

inspecție fiscală nr. 254/2008,  și această

critică formulată de recurentă fiind nefondată.

Critica privind neacordarea pretins greșită a cheltuielilor de

judecată reprezentând  onorariu de  expert în valoare  de

12710 lei solicitat   de apărătorul  reclamantei

la termenul  de  judecată din  10  februarie

2010, conform  încheierii de la fila 267 dosar fond este, de asemenea

nefondată, deoarece  la data  de 19  aprilie 2010,

când  părțile  au pus concluzii  pe fondul cauzei,

reprezentantul reclamantei a declarat  expres că nu solicită

cheltuieli de   judecată, așa  cum  s-a consemnat

în încheierea  de  dezbateri de la  această dată (fila

276 dosar fond) care face   corp comun  cu hotărârea

atacată.

Cum  reclamanta  nu a solicitat rectificarea  acestei încheieri

, în temeiul  art. 281 Cod procedură civilă , mențiunile din

cuprinsul acesteia  se bucură de veridicitate , astfel că în mod

corect  în sentința 240/2010 prin care  a soluționat

cauza,  Curtea de  Apel  Timișoara a luat  act

de ultima  declarație a reprezentantului reclamantei cum că nu

solicită cheltuieli de judecată. De altfel această critică

a reclamantei este lipsită  de interes , față de

soluția  ce urmează a se da recursului pârâtei.

Recurenta – pârâtă a criticat sentința  sub aspectul

exonerării reclamantei  de plata contribuțiilor  la Fondul

pentru mediu pentru perioada  1 ianuarie 2007 – 2008, deoarece s-a

apreciat  de către instanță de fond  că urmare a

aderării României la Uniunea Europeană achiziția de mărfuri

ambalate din statele membre U.E. nu  mai poate fi calificată drept

„import”.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 86/2003 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 73/200 privind Fondul pentru mediu a

prevăzut la pct. 13 lit. s că se constituie venit la Fondul pentru

mediu „o sumă de 10.000 lei/kg  din greutatea  ambalajelor

introduse pe piața națională de producătorii și

importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru

medicamente”

Legea nr. 333/2004 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a

Guvernului  nr. 86/2003  pentru modificarea și completarea Legii

nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu  a prevăzut  pentru

perioada cât a fost în vigoare, 30.07.2004 – 31.12.2005,  la pct. 1 lit.

d  că  se constituie venit la Fondul pentru mediu „o sumă

de 5.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața

națională de producătorii și importatorii de bunuri

ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente”.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 intrată în

vigoare la 1 ianuarie 2006 a prevăzut la art. 9 alin. 1 lit. d

că se constituie venit la Fondul pentru mediu „o taxă de 1 leu

(RON)/kg. din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională

de către producătorii și importatorii de bunuri ambalate și

ambalaje de desfacere”.

Art. 16 din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor  și a

deșeurilor de ambalaje  a prevăzut  că operatorii

economici care  introduc pe piață produse ambalate, precum

și cei care ambalează produse sau care introduc pe piață

ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru ambalajele primare, secundare

și terțiale  folosite la ambalarea produselor lor.

În același sens sunt și prevederile art. 31  din Ordinul MMGA

nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a contribuției

și taxelor  datorate la fondul pentru mediu , care prevede că

obligația de plată la acest fond revine „importatorilor de bunuri

ambalate, pentru ambalajele primare, secundare și terțiare aferente

produselor importate”

Interpretarea instanței de fond, în sensul că în cazul livrărilor

din spațiul intracomunitar  nu se datorează contribuție la

Fondul pentru mediu este contrazisă și de prevederile art. 4 alin. 1

lit. o din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității

produselor  și punctul 9

1

din Anexa I la Ordinul

MMGA  nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul al

contribuției  și taxelor datorate  la Fondul pentru mediu,

care definește  introducerea pe piață ca fiind

„acțiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe

piața națională contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii

și /sau utilizării”.

Pe baza analizei acestor texte de lege rezultă că intenția

legiuitorului a fost de a institui plata unei taxe la Fondul pentru mediu în

sarcina tuturor operatorilor economici, pentru toate ambalajele introduse pe

piața națională, indiferent de proveniența acestora, în

scopul protecției mediului și sancționării prin plată

a poluatorului.

Concluziile  primei instanțe, care a analizat  importul  ca

operațiune  comercială , căreia îi este incident un regim

vamal de punere în liberă circulație,  nu au relevanță

în speță. Astfel,  potrivit art. 2 din H.G. 621/2005 privind

gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje  „sunt supuse

prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe

piață, indiferent de materialul din care au fost

realizate și de modul lor de utilizare  în activitățile

economice, comerciale, în gospodăriile populației sau în orice alte

activități, precum și toate deșeurile de ambalaje,

indiferent de modul de generare”.

Legiuitorul nu a făcut nici o distincție și nu a instituit nici

o excepție de la regula că operatorii economici sunt responsabili

pentru ambalajele primare, secundare și terțiale  folosite

pentru ambalarea produselor lor, indiferent de proveniența acestora sau de

modalitatea introducerii lor pe piața românească, așa

încât   concluziile primei instanțe potrivit cărora pentru

ambalajele provenite din importurile din țări membre U.E.  nu

s-ar datora contribuția la Fondul pentru mediu, adaugă în mod

nepermis la lege.

Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate anterior, în temeiul

art.  304 pct. 9 Cod procedură civilă Înalta Curte a admis

recursul pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu

modificând  în parte sentința atacată, în sensul respingerii în

întregime a acțiunii formulate de reclamantă.