ÎCCJ, decizie (scj.ro #84898)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84898) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Fondul
pentru mediu. Contribuția de 2% din valoarea
substanțelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu. Stabilirea
bazei de calcul.
Legea nr. 73/2000, art. 8
alin.1
lit.e
)
O.U.G. nr.
196/2005, art. 9 alin.5
Ordinul
ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006, art. 41
alin (1)
Potrivit art. 41 alin (1) din Metodologia de
calcul al contribuțiilor și taxelor datorate
la Fondul
pentru mediu aprobată
prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006, „baza de calcul la care se aplică contribuția
de 2%
la Fondul
pentru mediu reprezintă valoarea de vânzare
și/sau valoarea de import a substanțelor clasificate ca fiind
periculoase pentru mediu, introduse pe piață, exclusiv taxa pe
valoarea adăugată”.
Din aceste reglementări rezultă că
la calculul cotei de contribuție de 2% aferentă substanțelor
chimice periculoase se are în vedere valoarea de comercializare a acestor
substanțe, care este valoarea din facturile de vânzare - așadar
valoarea de comercializare cu toate elementele sale componente, respectiv
materii prime, costuri cu forța de muncă, utilități,
transport, ambalaj, etc. - din care se scade TVA aferentă.
Decizia 5221 din 24
noiembrie 2010
Notă:
♦
Legea nr. 73/2000, privind Fondul pentru
mediu, republicată în
M.Of
. nr.
889 din 09/12/2002 a fost abrogată prin
O.U.G. nr. 196/2005, publicată în
M.Of
. nr.1193
din 30/12/2005
♦ ulterior pronunțării deciziei,
Ordinul ministrului mediului și
gospodăririi apelor
nr. 578/2006
pentru aprobarea Metodologiei de calcul al
contribuțiilor și taxelor datorate
la Fondul
pentru mediu,
publicat în
M.Of
. nr. 516 din 14 iunie 2006, cu
modificările și completările ulterioare, a fost abrogat prin Ordinul
ministrului mediului și pădurilor nr. 1032/2011, publicat în
M.Of
. nr.
196 din
22 martie 2011. Dispozițiile art. 41 alin. (1) din
Metodologia de
calcul al contribuțiilor și taxelor datorate
la Fondul
pentru mediu
aprobată prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi
apelor nr. 578/2006 au corespondent în art. 32 alin. (2) din Metodologia
aprobată prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr.
1032/2011.
Prin acțiunea înregistrată la 20 iunie 2008, reclamanta
S.C. „CX” S.A. a solicitat
anularea
raportului de
inspecție fiscală nr. 25/5513/24.03.2008 și decizia de
impunere
nr. 17/5514/24.03.2008
întocmite de
pârâta
Administrația Fondului pentru Mediu cu privire
la
obligații
de plată
suplimentare
în sumă de
2.497.663 lei, reprezentând
contribuții
la Fondul
pentru
Mediu și accesorii ale acestora,
calculate pentru perioada
7 iunie
2002 – 29 decembrie
2005.
În motivarea
acțiunii,
reclamanta
a arătat
că produce
substanța chimică
„tricloretilenă”, înregistrată
conform legislației europene sub nr. CAS 79-01-6, număr EC:
201-167-4, pentru care nu
datorează
contribuții
la Fondul
pentru Mediu,
întrucât
nu se regăsește
în
Anexa nr. 3
la
Legea
nr. 293/2002.
Din acest motiv, reclamanta a
susținut
că nu
datorează
suma
stabilită
de
pârâtă
prin
asimilarea
greșită a denumirii
de
„
tricloretilen
”
prevăzută
de
Lega nr. 293/2002 cu denumirea de
„tricloretilenă”, produs fabricat de
societate.
Reclamanta a considerat că
este
nelegală
și impunerea sumei de
284.869,58 lei rezultată ca urmare a
includerii în prețul de vânzare a
substanțelor clasificate
ca
fiind
periculoase a
valorii ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea
acestor produse și a cheltuielilor
de transport efectuate în
cazul
contractelor
DAF/FOB.
În condițiile în care valoarea obținută din vânzarea
substanțelor
periculoase
pentru
mediu
diferă pentru
același
produs în funcție de
contravaloarea operațiunilor de pregătire pentru
comercializare, de mijlocul de transport utilizat al clientului sau al
vânzătorului
și de
condiția de livrare, respectiv DAF/FOB sau FCA, reclamanta a arătat
că este
incorectă asimilarea
prețului produsului pentru care se datorează
obligații la fondul de mediu și a
prețului serviciilor incluzând valoarea
ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea acestor
produse și a cheltuielilor
de transport
efectuate
în cazul
contractelor DAF/FOB.
Reclamanta a contestat și obligația de plată
stabilită pentru majorări și penalități de întârziere
aferente obligațiilor
bugetare
în perioada 2002-2005, arătând
că acestea
au fost
calculate
nelegal
prin
aplicarea
retroactivă a
Ordonanței
de Urgență a Guvernului
nr. 196/2005 pentru
perioada în care era în
vigoare
Legea nr. 73/2000, care
nu
prevedea
la
capitolul „Sancțiuni” calcularea
accesoriilor
respective.
Curtea de Apel Bacău – Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea
ca nefondată prin
sentința
nr. 184/17 decembrie
2009,
constatând
legalitatea
actelor
administrative
deduse
judecății.
Instanța de fond a reținut
că a fost
corect
stabilită
obligația de
plată
a cotei de
2% reglementată
de
art. 8 alin.1
lit.e
din Legea nr. 73/2000
pentru produsul tricloretilenă, înlăturând apărarea
reclamantei
că
această
substanță nu este prevăzută în Anexa nr.
3 a
legii susmenționate
cuprinzând substanțele chimice periculoase comercializate de
producători și importatori.
În acest sens au
fost
considerate pe deplin
lămuritoare
informațiile
comunicate
de
Institutul Național
de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie și
Petrochimie ICECHIM București, Institutul de Chimie Timișoara al
Academiei Române și de Facultatea de chimie industrială din cadrul
Universității Politehnice București, informații
potrivit
cărora ca denumire științifică există doar
substanța chimică „tricloretilenă”, fără a exista
și
substanța
tricloretilen
, iar
cuprinderea acesteia din urmă
în
lista
anexă a Legii nr. 73/2000 se
datorează
unei erori cu privire la
denumirea corectă a produsului.
Referitor la
baza de
calcul
a contribuției
la
Fondul
pentru mediu,
instanța de fond a înlăturat apărările
reclamantei
și concluziile
raportului
de
expertiză față de
dispozițiile
art. 8 alin.6
din Legea nr. 73/2000, care
au
prevăzut că baza de calcul
la
care
se
aplică
cota de
contribuție reprezintă
valoarea încasată, exclusiv taxa pe
valoare adăugată aferentă.
De asemenea, în art. 9 alin.5 din Ordonanța de
Urgență a
Guvernului nr.
196/2005 s-a
prevăzut
că
baza de calcul
la care se
aplică procentele de contribuții reprezintă valoarea
de
vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
În raport de aceste prevederi legale, instanța de fond a
constatat că
suma
reprezentând
cota de
2% se aplică
la valoarea de
vânzare
încasată
de
vânzător, cu toate
elementele
sale (materii prime, costuri cu forța de muncă,
utilități, transport,
ambalaj,
cheltuieli de depozitare, contribuții la bugetul de stat), excepție
făcând doar taxa pe valoare adăugată, iar excepțiile
sunt
de strictă
interpretare
și nu pot fi
extinse
la alte
situații cum
sunt
cele
invocate de reclamantă
cu
privire la
condițiile de livrare.
Instanța
de fond
a apreciat ca fiind
corect stabilite
și
obligațiile de plată
pentru
accesorii, cu
motivarea
că
Fondul pentru mediu face parte din
bugetul
general
consolidat, iar
veniturile
sale
sunt
de natura celor
definite prin
art. 2 pct.42 din Legea nr. 500/2002, astfel că
sunt
aplicabile
dispozițiile
Ordonanței
Guvernului nr. 61/2002, iar după
abrogarea
acesteia, dispozițiile
Codului de procedură fiscală cu privire la
plata
accesoriilor aferente creanțelor
bugetare.
Împotriva acestei
sentințe,
a declarat recurs reclamanta și a solicitat
ca în temeiul
dispozițiilor
art. 304 pct.
7, 8 și 9 Cod procedură civilă, să
fie modificată hotărârea
atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării
actelor
administrative
întocmite de
pârâtă.
În primul motiv de recurs s-a
susținut că hotărârea
instanței de
fond cuprinde
considerente contradictorii cu privire la perioada supusă controlului, la
dispozițiile
legale
aplicabile și la substanța
chimică
pentru care se datorează
contribuția
la Fondul
pentru mediu, conform
prevederilor
Legii nr. 73/2000.
Prin cel de-al doilea motiv de
recurs a fost
criticată
opinia
instanței de fond privind
înscrierea greșită a unei substanțe chimice, respectiv
denumirea
de
tricloretilen
în
loc
de tricloretilenă în
cuprinsul Anexei nr. 3
la
Legea
nr. 73/2000,
greșeală
reluată
apoi și
în Anexa nr. 3
la Legea
nr. 293/2002,
astfel cum a fost
preluată
în Ordonanța de
Urgență a
Guvernului nr.
86/2003.
În dezvoltarea acestei critici s-a susținut că instanța
de fond a interpretat
greșit
adresele
primite
de la
institutele chimice
sesizate
și nu a analizat conținutul
adresei nr. 874553/9 martie
2007 a
Direcției Generale Deșeuri
și Substanțe Periculoase, din cadrul Ministerului Mediului
și Gospodăririi Apelor, din care
rezultă că denumirea corectă a substanței
chimice este cea
menționată în fișa
tehnică de securitate transmisă de
societatea recurentă, respectiv tricloretilenă.
În ultimul motiv de recurs, s-a susținut că instanța
de fond a interpretat
greșit
dispozițiile
art. 8
lit.e
din
Legea nr. 73/2000, respectiv art. 9
lit.e
din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 195/2005 și
a
înlăturat
fără
temei concluziile
expertizei efectuate în cauză, deoarece
nu a avut în vedere
că
substanța este periculoasă, iar
nu
produsul care se
comercializează, astfel că
baza de calcul
pentru contribuția
la
Fondul
pentru
mediu
trebuia
stabilită la valoarea substanței
chimice clasificate ca fiind periculoasă și nu la valoarea
de comercializare a produsului chimic.
Prin includerea în valoarea
substanței chimice supuse
taxării
a altor
cheltuieli accesorii, cum sunt
cele
pentru
ambalaje, transport,
etichete etc., recurenta a arătat că se realizează o dublă
impunere față de agentul economic pentru
aceeași valoare comercializată.
De asemenea, recurenta a susținut că în mod
nelegal a
fost obligată să plătească accesoriile calculate
retroactiv de către intimată pentru
perioada
7 iunie 2002- 31
decembrie
2005, dat fiind că,
anterior
intrării
în vigoare a Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr. 196/2005 nu exista temei egal pentru
calculul acestor
sume de
către
inspectorii
din cadrul
Administrației pentru Mediu, astfel cum
rezultă din adresele nr. 635133/23.06.2005 și nr. 321379/04.08.2004
întocmite de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția
Națională de Administrare Fiscală.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport și de
dispozițiile
art. 304 și art.
304
1
Cod procedură civilă, Înalta Curte
va respinge prezentul
recurs ca
nefondat pentru
următoarele
considerente:
Instanța de fond a
analizat toate
probele
administrate în cauză, inclusiv adresele comunicate de institutele de
chimie, concluziile
raportului de
expertiză tehnică
și a
interpretat
corect
dispozițiile legale
incidente în raport de obiectul pricinii,
constatând în mod judicios legalitatea actelor administrative întocmite de
intimata
Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la
debitul în sumă de
2.497.663 lei, reprezentând
contribuții
la Fondul
pentru mediu și accesorii ale acestora.
Hotărârea astfel pronunțată nu cuprinde considerente
contradictorii
sau străine de
natura pricinii, fiind corect argumentată cu privire la
perioada supusă controlului, la
substanța
chimică pentru care
se datorează
contribuția
la Fondul
pentru mediu și
la dispozițiile legale care reglementează
baza de calcul
a contribuției
respective.
Susținerea societății recurente că
substanța tricloretilenă nu se
regăsește
în Anexa nr.3
la Legea
nr.
293/2002 de
aprobare
a Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr. 93/2001, prin care
a
fost
modificată și
completată Legea nr. 73/2000, a fost
corect
respinsă
de
instanța de fond cu motivarea că,
atât denumirea din lege, cât și denumirea de
tricloretilen
sunt
folosite pentru
a defini
aceeași
substanță
chimică periculoasă.
În acest sens, au fost
depuse la dosarul cauzei răspunsurile
comunicate instanței de
către
specialiștii
institutelor
de
chimie, precum și adresa nr.
487.453/09.03.2007 prin care Ministerul Mediului și Gospodăririi
Apelor, ca autoritate centrală cu atribuții în domeniul
protecției mediului, a precizat că,
ambele
denumiri, respectiv cea de
tricloretilen
din
Anexa nr. 3
la Legea
nr. 73/2000, cât și cea de tricloretilenă din anexa
la Ordonanța
de
Urgență a Guvernului nr. 196/2005 sunt folosite
pentru a caracteriza
aceeași
substanță chimică.
În consecință, este corectă
concluzia
instanței de
fond
că
denumirea „tricloretilenă”,
înregistrată
sub nr. CAS 79-01-6,
respectiv EC: 201-167-4 se referă
la una și
aceeași
substanță chimică organică și este
identică cu substanța
tricloretilen
, care este
prevăzută
în Anexa nr.
3
la
Legea
nr. 73/2000 privind
Fondul pentru Mediu.
Din
acest motiv, se
constată că
au fost
corect
înlăturate
concluziile
raportului de expertiză tehnică, fiind în
contradicție
cu
dispozițiile
legale
aplicate la întocmirea actelor administrative
contestate cu privire la
obligația
recurentei de a
plăti contribuția
la
Fondul
pentru Mediu.
Pentru aceleași
considerente au fost
corect
înlăturate și
concluziile
expertului tehnic în
privința
bazei de
calcul
la care
se aplică
procentele
legale
de
contribuții
la
Fondul
pentru Mediu.
În art.8 alin.6 din Legea nr. 73/2000 s-a prevăzut expres
că baza de calcul
a acestor
contribuții
reprezintă valoarea
încasată, exclusiv
taxa pe
valoarea
adăugată
aferentă.
Metodologia de calcul a
contribuțiilor
și
taxelor
datorate
la Fondul
pentru Mediu, aprobată prin Ordinul MMGA nr. 578/6 iunie
2006,
a prevăzut
de
asemenea în art. 41 că, baza
de calcul
la care
se aplică
procentul
de
contribuție de
2%
la Fondul
pentru
mediu
reprezintă
valoarea
de vânzare
și/sau valoarea
de
import a
substanțelor
clasificate ca fiind
periculoase pentru mediu, introduse pe
piață, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Față de aceste reglementări, se reține că
la calculul cotei de
contribuție de
2% aferentă
substanțelor
chimice
periculoase se are în vedere valoarea
de comercializare a acestor
substanțe, care este
valoarea din facturile de
vânzare, din care
se
scade TVA aferentă.
Apărarea recurentei privind
aplicarea
cotei de 2% numai pe
valoarea substanței chimice
periculoase, prin
excluderea
cheltuielilor cu ambalaje, transport,
etichete și
chirii
pentru cisternele aferente transportului
au fost
corect
respinse de
instanța de fond ca fiind
lipsite de
temei legal.
Actele
contestate
în cauză au fost legal întocmite
de către
administrația
intimată
și în
privința
majorărilor
și penalităților
de
întârziere aferente contribuției
datorate
de recurentă
la
Fondul
pentru mediu în perioada
care a
făcut
obiectul
controlului.
Prevăzând sancțiuni contravenționale pentru neplata
sumelor
datorate
la Fondul
pentru Mediu, Legea
nr. 73/2000 nu exclude
răspunderea
fiscală
a debitorului,
astfel
că
nu poate fi
reținută
apărarea
din recurs privind
aplicarea
unei
duble impuneri
pentru
aceeași sumă.
Atât sub
imperiul Legii nr.
73/2000, cât și
ulterior, sub
imperiul
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005,
contribuțiile
la Fondul
pentru mediu au avut natura
juridică de resurse
financiare ale
statului, contribuția potrivit
dispozițiilor
art. 1 din Legea nr.
73/2006 și art. 1 din Legea nr.
500/2002 privind
finanțele
publice, fiind
creanțe bugetare.
În consecință,
prin actele administrative deduse judecății administrația
intimată a calculat
corect
obligațiile
accesorii
datorate de recurentă în
temeiul
cap.4
din
Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 și ulterior, cap.5 din
Ordonanța
Guvernului nr. 61/2002 și cap.3 din
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Pentru considerentele
care
au
fost
expuse, constatând că nu există
motive de
casare sau de
modificare a
hotărârii
pronunțate
de
instanța de
fond, în baza
dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 și art. 312
alin.1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul, ca
nefondat.