ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4531/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul 15/32/2011 la data de 3 ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Bacău, SC C. SA Borzești a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 184/2009 emisă de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 402/32/2008, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenta a arătat că nu datorează către Administrația Fondului pentru Mediu sumele reținute în sarcina sa prin Decizia de impunere nr. 17/5514 din 24 martie 2008 și Raportul de inspecție fiscală nr. 25/5513 din 24 martie 2008, respectiv 716.475,38 RON, respectiv 1.256.328 RON.

S-a susținut că pentru perioada 11 mai 2006 - 31 decembrie 2006 inspectorii au calculat contribuția de 2% din valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piață pentru producători și importatori, cu excepția celor utilizate la producerea medicamentelor și pentru substanțele incluse în această categorie pe care SC C. SA Borzești le-a furnizat în această perioadă pe piața externă. A mai arătat că înscrisurile noi invocate în cauză sunt reprezentante de documente fiscale despre care nu a avut cunoștință în sensul soluționării cauzei și care dovedesc caracterul nedatorat al sumei imputate. Prin întâmpinare, intimata Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Prin Sentința nr. 104 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de SC C. SA Borzești. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele: Prin Sentința civilă nr. 184 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 402/32/2008 a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC C. SA Borzești în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu. Considerentele soluției adoptate au fost următoarele: Reclamanta are ca obiect de activitate producția de produse chimice anorganice de bază, produse chimice organice de bază, fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice.

În perioada 12 februarie 2007 - 20 martie 2008 reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale efectuată de către reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu, rezultatele inspecției fiind consemnate în Raportul de inspecție fiscală 25 din 24 martie 2008. Perioada verificată a fost cuprinsă între 7 iunie 2002 și 31 decembrie 2002. Prin acest raport de inspecție fiscală au fost stabilite mai multe obligații de plată pentru reclamantă din care au fost reținute doar cele contestate de reclamantă, după cum urmează: - pentru substanța chimică periculoasă denumită tricloretilenă, reclamanta a declarat și plătit obligațiile datorate al bugetul Fondului pentru mediu doar începând cu data de 1 ianuarie 2006, nu însă și pentru perioada anterioară: 7 iunie 2002 - 29 decembrie 2005. Pentru această din urmă perioadă reclamanta datora cota de 2% prevăzută de art. 3 din Legea nr. 293/2002; - pentru perioada 31 decembrie 2000 - 31 decembrie 2006 reclamanta a constituit în contabilitate contribuția de 2% din valoarea substanțelor chimice periculoase pe mediu și a depus declarații privind această obligație pentru anul 2006, dar cota de 2% a fost aplicată asupra valorii facturate a substanțelor chimice periculoase din care a fost scăzută contravaloarea chiriilor de cisternă și a transportului; - s-au calculat majorări de întârziere până la data de 31 decembrie 2007 pentru ambele obligații.

În baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă de Administrația Fondului pentru Mediu Decizia de impunere nr. 17 din 24 martie 2008 pentru suma totală de 2.497.663 RON, din care 1.050.846 RON obligații de bază și 1.446.817 RON majorări de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2007. Sumele de 1.050.846 RON și de 1.446.817 au fost stabilite global, deși este vorba de cote, perioade și acte normative diferite, astfel că nu se poate individualiza fiecare obligație în parte. De aceea, prin obiectivele de expertiză i s-a solicitat expertului să determine fiecare obligație în parte.

Astfel, potrivit expertizei (și susținerilor reclamantei din acțiune) suma de 431.605,80 RON reprezintă cota de 2% din valoarea substanței tricloretilenă, pentru perioada septembrie 2003 - decembrie 2005, iar diferența până la 756.795 RON (325.189,2 RON) reprezintă cota de 2% din valoarea ambalajelor, transportului, chiriilor de cisternă (284.899 RON contestată de reclamantă prin acțiune) și a altor obligații necontestate.

În privința accesoriilor, expertul a putut determina majorările de întârziere de 647.735 RON pentru obligațiile anterior menționate, precum și o altă sumă de 40.166 RON pentru obligații necontestate; pentru celelalte sume (249.051 RON, 640.885 RON și 118.031 RON) expertul nu a putut identifica din ce obligații de plată sunt formate, cum, de altfel, nu a făcut-o nici reclamanta care a contestat accesoriile, pentru perioada 2002 - 2005, în mod global, pentru motivul că perceperea acestora nu este prevăzută în dispozițiile speciale care reglementează obligațiile pentru Fondul pentru mediu, iar nu pentru că nu ar fi datorată obligațiile de bază. În legătură cu individualizarea de către expert a obligațiilor de plată, pârâta a formulat obiecțiuni, arătând că nu este de acord cu sumele de 756.795 RON și 687.901 RON, cu excepția valorii aferente substanței chimice tricloretilenă pe care a determinat-o în mod corect.

Astfel, pârâta și-a exprimat dezacordul cu privire la defalcarea prețului de facturare pe componente de cheltuieli, ceea ce nu a făcut obiectul inspecției fiscale; aceasta nu reprezintă, practic, o veritabilă obiecție la raportul de expertiză, ci menținerea de către pârâtă a punctului său de vedere cu privire la aplicarea cotei de contribuție la prețul de comercializare a produselor și nu doar la valoarea substanțelor chimice periculoase. Obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză se referă la nedeterminarea accesoriilor calculate după data de 1 iunie 2006 (dată de la care reclamanta a recunoaște că le datorează). Expertul a răspuns că dacă cerința obiectivului nr. 4 ar fi precizat că trebuie determinată valoarea accesoriilor doar pentru obligațiile născute ulterior datei de 1 ianuarie 2006 atunci valoarea acestor accesorii ar fi fost de 1.400.086,09 RON.

Prin raportul de expertiză inițial, expertul a stabilit că accesoriile pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 sunt de 205.656.42 RON. Contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 17 din 24 martie 2008 a fost respinsă, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței mai sus menționată a declarat recurs reclamanta SC C. SA Borzești, soluționat de Î.C.C.J. prin Decizia civilă nr. 5221 din 24 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 402/32/2008.

A reținut instanța de recurs că instanța de fond a analizat toate probele administrate în cauză, inclusiv adresele comunicate de institutele de chimie, concluziile raportului de expertiză tehnică și a interpretat corect dispozițiile legale incidente în raport de obiectul pricinii, constatând în mod judicios legalitatea actelor administrative întocmite de intimata Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la debitul în sumă de 2.497.663 RON, reprezentând contribuții la Fondul pentru mediu și accesorii ale acestora. S-a reținut că susținerea societății recurente că substanța tricloretilenă nu se regăsește în Anexa nr. 3 la Legea nr. 293/2002 de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 93/2001, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 73/2000 fiind corect respinsă de instanța de fond cu motivarea că, atât denumirea din lege, cât și denumirea de tricloretilen sunt folosite pentru a defini aceeași substanță chimică periculoasă.

În acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei răspunsurile comunicate instanței de către specialiștii institutelor de chimie, precum și Adresa nr. 487.453 din 9 martie 2007 prin care Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, ca autoritate centrală cu atribuții în domeniul protecției mediului, a precizat că, ambele denumiri, respectiv cea de tricloretilen din Anexa nr. 3 la Legea nr. 73/2000, cât și cea de tricloretilenă din anexa la O.U.G. nr. 196/2005 sunt folosite pentru a caracteriza aceeași substanță chimică. În consecință, s-a reținut ca fiind corectă concluzia instanței de fond că denumirea „tricloretilenă”, înregistrată sub nr. CAS 79-01-6, respectiv EC: 201-167-4 se referă la una și aceeași substanță chimică organică și este identică cu substanța tricloretilen, care este prevăzută în Anexa nr. 3 la Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu.

Din acest motiv, s-a constatat că au fost corect înlăturate concluziile raportului de expertiză tehnică, fiind în contradicție cu dispozițiile legale aplicate la întocmirea actelor administrative contestate cu privire la obligația recurentei de a plăti contribuția la Fondul pentru Mediu. Pentru aceleași considerente au fost corect înlăturate și concluziile expertului tehnic în privința bazei de calcul la care se aplică procentele legale de contribuții la Fondul pentru Mediu. S-au mai reținut următoarele. Revizuirea unei hotărâri judecătorești este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce provoacă rejudecarea cauzei, urmărind înlăturarea autorității de lucru judecat atașat de lege hotărârilor judecătorești irevocabile.

Interesul revizuentei reflectat în susținerile formulate vizează cu precădere evocarea fondului cauzei și încearcă a atrage o nouă judecată a contestației îndreptată împotriva actelor administrativ-fiscale emise de către Administrația Fondului pentru Mediu, de această dată, având în vedere și înscrisurile așa-zis „noi” depuse la dosar. Însă, a apreciat instanța că înainte de evocarea fondului trebuie să se examineze dacă sunt îndeplinite cele patru condiții de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și anume: să fie vorba de un înscris doveditor; înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere; înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fi fost hotărâtor în soluționarea pricinii.

Admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând ca înscrisurile invocate să fie noi, în sensul că acestea să nu fi fost folosite în primul ciclu procesual, să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanța de judecată, care ar fi putut statua asupra valorii probatorii a acestora. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ea decurge tocmai din rațiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă „reținută de partea adversă sau care nu a putut fi înfățișată” conduce la concluzia că anterioritatea înscrisurilor a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare. Admiterea soluției contrare ar duce la situația de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligența pe care o manifestă partea cu prilejul soluționării cererii (obligație impusă în mod expres de art. 129 C. proc.

civ.) și ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri procesuale. Din această perspectivă curtea a reținut că înscrisurile invocate existau sau ar fi putut fi produse la data pronunțării sentinței atacate, astfel încât caracterul lor de anterioritate nu a putut fi pus în discuție. Referitor la caracterul determinant al înscrisurilor, s-a reținut că acestea, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecății pricinii, ar fi fost de natură să ducă la altă soluție decât cea adoptată în cauză. Or, înscrisurile invocate de revizuentă nu sunt susceptibile să schimbe soluția pronunțată. Împotriva Sentinței nr. 104 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău a formulat cerere de revizuire SC C. SA Borzești reiterând motivele expuse în cuprinsul cererii de revizuire formulată împotriva Sentinței nr. 184/2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 402/32/2008.

Pe de altă parte recurenta se limitează la a invoca apărările formulate pe calea acțiunii introductive de instanță, nefăcând referire la eventualele cauze de nelegalitate sau netemeinicie ce ar putea atrage casarea/modificarea sentinței atacate pe această cale. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate, criticile recurentei urmând a fi înlăturate pentru cele ce vor fi punctate în continuare. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de SC C. SA, respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, implică îndeplinirea unor condiții cumulative, care rezultă chiar din economia prevederilor menționate.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 322 pct. 5 și motivele invocate de revizuentă, în mod corect instanța fondului a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a reține că înscrisurile invocate au valoarea unor înscrisuri noi care să ducă la retractarea Sentinței civile nr. 104 din 17 iunie 2011. Din economia dispozițiilor art. 322 pct. 5 reiese că înscrisul nou trebuie să existe la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătorești. Revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimatului.

Revizuenta nu a făcut o asemenea dovadă. Așa cum corect a reținut și instanța de fond conținutul situațiilor privind recalcularea fondului de mediu la export, anexele de calcul a fondului de mediu în perioada 11 mai 2006 - 31 decembrie 2006, precum și situațiile vânzărilor de produse la intern în perioada de referință era cunoscut revizuentei, iar cât privește corespondența purtată cu două societăți străine nu a arătat ce a împiedicat-o să facă aceste demersuri în cursul judecății. Prin urmare admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi dar și de imposibilitatea înfățișării acestora datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Or, în cauză, recurenta nu face vreo referire la o eventuală imposibilitate de prezentare a înscrisurilor noi invocate, ci se limitează a menționa că înscrisurile noi de care înțelegem să ne folosim sunt documente fiscale de care nu am avut cunoștință în cursul soluționării cauzei. Astfel, nu se poate considera că împrejurarea învederată în susținerea cererii de revizuire ar fi fost una obiectivă, mai presus de voința părții, de natură să o împiedice să înfățișeze înscrisurile considerate ca fiind determinante în soluționarea pe fond a cauzei. În concluzie, Curtea de Apel Bacău în mod corect a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Față de aspectele anterior menționate, Înalta Curte va menține soluția Curții de Apel Bacău, urmând a respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SA Borzești împotriva Sentinței nr. 104 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM