ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3587/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 octombrie 2007, reclamanta SC L.P.I. SA a chemat în judecată Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr. 9 din 28 martie 2007, a deciziei de impunere din 15 ianuarie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din 15 ianuarie 2007, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 839.676 RON, reprezentând obligații bugetare aferente perioadei 29 iunie 2001 - 31 decembrie 2005. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâta a calculat în mod eronat diferențe de plată la bugetul Fondului pentru Mediu, fără a lua în considerare faptul că, în majoritate, produsele fabricate au fost exportate, neconstituind factor de poluare pentru teritoriul național și incluzând nejustificat în baza de calcul a taxei de mediu și contravaloarea transportului.

Prin sentința civilă nr. 708 din 23 februarie 2009 pronunțată într-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea parțială a actelor contestate cu privire la obligațiile reclamantei la bugetul Fondului pentru Mediu pentru ambalajele livrate la export în perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2005 și respectiv, referitor la dobânda calculată în plus aferentă obligațiilor privind ambalajele livrate pe piața internă, în perioada 7 iunie 2002 - 3 octombrie 2003. De asemenea, instanța a dispus restituirea sumei de 41.855,21 RON, respingând pretențiile reclamantei privind restituirea sumei reprezentând diferența până la valoarea de 569.341,60 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu datorează taxa de mediu în cazul exportului de produse poluante doar pentru perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2005, nu și pentru intervalul de timp anterior, când normele legale în vigoare nu distingeau asupra obligativității plății taxei pentru produsele comercializate pe piața internă sau la export. Prin decizia nr. 5500 din 2 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de ambele părți și a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. La pronunțarea hotărârii, instanța de control judiciar, interpretând prevederile Legii nr. 73/2000 și Legii nr. 608/2001, a concluzionat că taxa de mediu constând în cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători este datorată doar pentru produsele livrate pe piața internă, nu și pentru cele comercializate la export.

Constatând că raportul de expertiză nu a delimitat pentru perioada 29 iunie 2001 - 3 octombrie 2003 în ce măsură obligațiile de plată calculate de pârâtă privesc ambalajele exportate, și separat cele livrate pe piața internă, instanța de recurs a dispus rejudecarea în vederea efectuării unei noi expertize contabile care să stabilească dacă reclamanta datorează și pentru acest interval de timp contribuția la Fondul pentru Mediu. Referitor la criticile formulate prin recursul declarat de pârâtă, decizia de casare a stabilit că instanța de fond a interpretat și aplicat corect legea, în sensul că nu se datorează contribuția decât în cazul în care ambalajele sunt comercializate pe piața națională.

În fond după casare, prin sentința civilă nr. 3054 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea actelor administrative atacate și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 536.119 RON, precum și la 7.000 RON cheltuieli de judecată, constatând că reclamanta nu datorează taxa de poluare decât pentru ambalajele introduse pe piața națională, nu și pentru producția de ambalaje livrată la extern. Instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză, dispunând în consecință, restituirea diferenței achitată în plus. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a invocat greșita interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 73/2000 și Legii nr. 293/2002 pentru perioada 29 iunie 2001 - 3 octombrie 2003, dispozițiile legale incidente instituind taxarea operațiunii de comercializare efectuate de producătorii și importatorii de ambalaje fără a face distincție la stabilirea obligațiilor de plată între ambalajele importate și cele exportate. Sub acest aspect, pârâta a arătat că reclamanta datorează cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate, întrucât operațiunea de comercializare s-a realizat pe teritoriul României, neavând relevanță destinația ulterioară a bunurilor. Pârâta a criticat și faptul că instanța de fond nu a reținut observațiile prezentate în obiecțiunile la raportul de expertiză, însușindu-și raportul, deși expertul a calculat eronat atât obligațiile principale, cât și accesoriile aferente acestora.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Referitor la primul motiv de recurs, Curtea constată că instanța de fond, rejudecând cauza, a respectat prevederile deciziei de casare, suplimentând totodată probatoriul pentru a lămuri cuantumul obligațiilor de plată. Sub acest aspect, instanța s-a conformat dispozițiilor imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ. procedând în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței de control judiciar. În speță, cu ocazia soluționării primului recurs, s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta nu datorează taxa de poluare decât pentru ambalajele introduse pe piața națională, critica formulată de pârâtă referitoare la plata contribuției și pentru producția livrată la extern fiind astfel nefondată.

Curtea nu poate primi nici motivul de recurs privind calcularea eronată a obligațiilor de plată prin raportul de expertiză, respectiv respingerea obiecțiunilor aduse raportului. Sub acest aspect se constată că expertiza, răspunzând obiectivului stabilit prin decizia de casare, a efectuat delimitarea taxei de poluare pentru ambalajele importate și cele exportate, calculând sumele conform datelor incluse în raportul de inspecție fiscală și nu făcând propriile calcule. Astfel, din totalul sumei achitate de reclamantă în contul datoriilor pentru întreaga perioadă verificată, de 1.186.856,77 RON, obligația reală, pentru ambalajele introduse pe piața națională, este de 650.737,77 RON sumă ce se regăsește și în raportul de inspecție fiscală.

În consecință, instanța de fond a procedat corect exonerând reclamanta de la plata sumei de 536.119 RON, reprezentând obligații, majorări și penalități aferente comercializării pe piața externă. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul formulat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 3054 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.