ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2011

HOTĂRÂRE
03.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

în primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C. SA Focșani

a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, anularea

Deciziei nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluționare a contestației

reclamantei, Deciziei de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007, precum și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007.

Prin Sentința civilă

nr. 159 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC C. SA Focșani în contradictoriu cu pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu, a modificat Raportul de inspecție fiscală

nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 și Decizia de impunere fiscală 19583 din 20

noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul menținerii obligațiilor

bugetare la nivelul sumei de 50,11 RON fond pentru mediu și 57,77 RON

penalități, în total 107,88 RON.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 4382

din 16 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat împotriva Sentinței civile

nr. 159 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța

de fond nu a făcut nicio referire concretă la situațiile prezentate în acțiune,

constatând astfel că nu s-au respectat cerințele impuse de art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., care indică, între elementele de conținut ale hotărârii

judecătorești, și expunerea motivelor de fapt și de drept care au formulat

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

pronunțată de Curtea de apel, în fond după casare

Cu ocazia rejudecării

prima instanță a dispus, la cererea reclamantei, efectuarea unei expertize

contabile prin care să se stabilească plățile făcute la Fondul pentru mediu,

structura și cuantumul acestora pentru perioada supusă controlului.

Prin Sentința nr. 36

din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Focșani în

contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat în parte

Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluționare a contestației, precum și

Decizia de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007 și Raportul de inspecție

fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul

că a menținut obligațiile fiscale ale reclamantei numai la nivelul sumei de

50,11 RON - Fond pentru mediu și 57,77 RON, penalități de întârziere, în total

pentru suma de 167,88 RON.

Pentru a adopta

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în raport de

concluziile raportului de expertiză contabilă, rezultă că potrivit obiectului

său de activitate, reclamanta avea obligația constituirii Fondului pentru mediu

în cuantum de 39.103,32 RON, sumă achitată parțial. Pentru neplata acestor sume

la termenele scadente, expertul a calculat penalități de întârziere în sumă de

1.372,40 RON, stabilind că, în raport de contribuția datorată și plățile

efectuate, sumele datorate de reclamantă la data raportului de expertiză sunt

de 50,11 RON Fond pentru Mediu și 57,77 RON penalități.

Totodată, a reținut

instanța de fond că expertul a exprimat aceeași opinie și în răspunsul la

obiecțiunile formulate de către pârâtă cu privire la concluziile expertizei

contabile, concluzii la care a ajuns ca urmare a analizării tuturor actelor

normative incidente în cauză.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 793/2002 de modificare și completare

a Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, veniturile Fondului pentru

mediu se constituie și dintr-o cotă de 3% din valoarea ambalajelor

comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate

pentru medicamente.

Pornind de la această

reglementare, societatea reclamantă a considerat că procentul de 3% se aplică

numai pentru mărfurile utilizate în țară, care pot constitui factori poluatori,

nu și pentru cele destinate exportului.

Prima instanță a

apreciat că nu poate fi primită interpretarea autorității pârâte, în sensul că

prevederile legale menționate nu fac distincție între ambalajele comercializate

pe piața internă și cele comercializate pe piața externă și ca urmare

societatea reclamantă ar avea obligația declarării și plății la Fondul pentru

mediu a cotei din ambalajele comercializate în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie

2003, atât în România cât și în afara României, întrucât Legea privind Fondul

pentru mediu a fost dată pentru protejarea mediului intern și nu a celui

extern.

În acest sens a fost

stabilită o cotă de 3% pentru ca eventualii poluatori interni să contribuire la

crearea unui fond necesar a fi utilizat de autoritatea pârâtă pentru

întreținerea mediului înconjurător intern iar nu extern.

De altfel, prima

instanță a reținut că la alin. (3) al aceluiași art. 9, se prevede că în cazul

colectării și reciclării deșeurilor prevăzute la alin. (1) lit. d) de către

producători și importatori, nu se va plăti această cotă decât pe diferența

dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și reciclate,

neexistând vreo referire la cantitățile de mărfuri exportate, pentru că este

evident că acestea nu pot contribui la poluarea mediului intern.

Concluzionând,

judecătorul fondului a constatat că expertul desemnat să efectueze expertiza

contabilă dispusă în cauză, în mod corect a avut în vedere la stabilirea

cuantumului contribuțiilor datorate de societatea reclamantă la Fondul pentru

mediu, excluderea producției destinată exportului.

în cauză de către Administrația Fondului pentru mediu

Împotriva sentinței

Curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâta Administrația Fondului

pentru mediu, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta susține că

instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile legale incidente și că

obligația la Fondul pentru mediu reprezentând cota de 3% din valoarea

ambalajelor comercializate a fost stabilită în mod legal.

În concret, recurenta

arată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind

aprobarea O.U.G. nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr.

73/2000 privind Fondul pentru mediu nu fac distincție între ambalajele

comercializate de producători pe piața internă și cele comercializate pe piața

externă, așa încât este legală includerea în baza de impunere și a acestora din

urmă, reclamanta fiind ținută să plătească 3% din valoarea tuturor ambalajelor

comercializate, indiferent de piața de desfacere.

formulate de către SC C. SA

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 24 ianuarie 2011, intimata SC C. SA a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că

deși prevederea cuprinsă la art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 nu

exonerează expres de la plata contribuției în discuție pe exportatorii de

ambalaje, totuși din interpretarea coroborată a tuturor actelor normative

incidente, mai ales a dispozițiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 73/2000, art.

2 și Anexa nr. 5 din H.G. nr. 349/2002 rezultă cu claritate intenția

legiuitorului de a se referi numai la piața internă, pentru că însăși rațiunea

constituirii Fondului pentru mediu a reprezentat-o protecția mediului în

România.

În plus, intimata mai

insistă asupra împrejurării că partenerii săi externi din Italia, Ungaria,

Spania și Polonia au plătit în țările lor de origine taxele pentru mediu și nu

există nicio rațiune pentru o dublă impunere, mai ales în contextul existenței

acordurilor pentru evitarea acesteia.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivului de recurs, a apărărilor formulate de intimată,

precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în

continuare.

și de drept relevante

Intimata-reclamantă

SC C. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ și fiscal, Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 prin care

recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu i-a respins contestația

administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 19583 și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 19582, ambele emise la data de 20 noiembrie

2007.

Prin aceste acte

administrativ-fiscale s-a reținut în sarcina intimatei un debit total de

556.694 RON, din care obligații de plată la Fondul pentru mediu - 227.535 RON

și majorări de întârziere în cuantum de 329.159 RON (calculate până la data de

1 noiembrie 2007), reprezentând contribuția de 3% din valoarea ambalajelor

comercializate în perioada 1 iulie 2002 - 31 decembrie 2003.

În esență, problema

de drept supusă dezlegării vizează stabilirea sferei de aplicare a prevederilor

art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, în

forma în vigoare în perioada verificată, text care avea următorul cuprins:

art. 8 (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:

d) o cotă de 3% din

valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori, cu excepția

celor utilizate pentru medicamente.”

Pornind de la

imprecizia textului citat, care nu indică piața internă și/sau piața externă ca

fiind locul de comercializare al ambalajelor, autoritatea recurentă a ajuns la

concluzia că procentul menționat trebuie aplicat ambelor categorii, adică atât

ambalajelor comercializate pe piața internă cât și celor destinate exportului.

Prima instanță a

motivat convingător că interpretarea autorității este greșită iar argumentele

fondului nu au fost combătute decât prin invocarea regulii de interpretare „ubi

lex non distinguit (...)”, susținându-se că în lipsa unei distincții legale

între piața internă și piața externă a ambalajelor, nici interpretul nu o poate

realiza.

Acest raționament

este total străin de corpul reglementării din care face parte textul citat.

Astfel, din chiar

art. 1 al Legii nr. 73/2000 rezultă că scopul înființării Fondului pentru mediu

îl reprezintă „susținerea și realizarea cu prioritate a proiectelor cuprinse în

Planul național de acțiune pentru protecția mediului (...)”.

De asemenea, fondul

constituit ca efect al aplicării regulii „poluatorul plătește” are destinația

stabilită prin art. 10 și 11 din lege, urmărindu-se echilibrarea, la nivel

național, a raportului dintre factorii poluatori și agenții protectivi, fiind

evident că ambalajele exportate nu au aptitudinea de a polua mediul intern.

La aceeași concluzie,

a excluderii ambalajelor exportate de la aplicarea contribuției de 3%, se

ajunge și prin efectul art. 8 alin. (3) din lege, întrucât, într-adevăr, numai

în acest mod se poate justifica plata cotei de contribuție doar pentru

diferența dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și

reciclate.

Relevante din

perspectiva examinată sunt și dispozițiile H.G. nr. 349/2002 privind

gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, care, la art. 2 stabilesc

că:

„Sunt supuse

prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe piață, indiferent

de materialul din care au fost realizate și de modul lor de utilizare în

activitățile economice, comerciale, în gospodăriile populației sau în orice

alte activități, precum și toate deșeurile de ambalaje care nu mai corespund

scopului pentru care au fost fabricate, indiferent de modul de generare, de

recuperare, de depozitare, de reciclare sau de valorificare”.

Mai mult, în Anexa

nr. 5 a acestui act normativ este definită „cantitatea de ambalaje introduse pe

piață” ca reprezentând suma dintre producția de ambalaje goale și importuri

(ambalaje goale + ambalaje pline) din care se scad exporturile (ambalaje goale

+ ambalaje pline).

Conchizând, Înalta

Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că actele administrativ-fiscale

sunt nelegale întrucât recurenta a stabilit o cotă de contribuție de 3% și din

valoarea ambalajelor exportate, care nu trebuia inclusă în baza de impunere.

De altfel, evoluția

normativă a confirmat această interpretare, atât O.U.G. nr. 86/2003 cât și

Legea nr. 105/2006 stabilind expres că obligația de a plăti contribuția la

Fondul pentru mediu se aplică pentru ambalajele introduse pe piața națională.

De asemenea, soluția

pronunțată în prezentul recurs nu se îndepărtează de la jurisprudența Înaltei

Curți în această materie, relevată, de exemplu, în Decizia nr. 5500 din 2

decembrie 2009.

În fine, este justă

și apărarea intimatei referitoare la împrejurarea că toți cocontractanții săi

externi din Ungaria, Italia, Polonia și Spania au plătit în țările lor de

origine taxa de mediu corespunzătoare ambalajelor pe care le-au importat

(dovezile la dosar fond) și, în contextul existenței de acorduri bilaterale

pentru evitarea dublei impuneri cu toate aceste state, înlăturarea obligației

de plată a contribuției respective de către intimată se impune și din această

perspectivă.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca

nefondat.

Respinge recursul

declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 36 din

28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2023
Ședința publică din data de 15 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 13.08.
ÎCCJ 2021-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 899/2021
Ședința publică din data de 16 februarie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judeca
ÎCCJ 2017-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios ad
ÎCCJ 2019-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecare Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Galați, secția con
ÎCCJ 2011-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 210 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de re
Sursă