ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Procedura derulată
în primul ciclu procesual
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel
Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C. SA Focșani
a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, anularea
Deciziei nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluționare a contestației
reclamantei, Deciziei de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007, precum și a
Raportului de inspecție fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007.
Prin Sentința civilă
nr. 159 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea
formulată de reclamanta SC C. SA Focșani în contradictoriu cu pârâta
Administrația Fondului pentru Mediu, a modificat Raportul de inspecție fiscală
nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 și Decizia de impunere fiscală 19583 din 20
noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul menținerii obligațiilor
bugetare la nivelul sumei de 50,11 RON fond pentru mediu și 57,77 RON
penalități, în total 107,88 RON.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia nr. 4382
din 16 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis recursul declarat împotriva Sentinței civile
nr. 159 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția
contencios administrativ fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza
spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța
de fond nu a făcut nicio referire concretă la situațiile prezentate în acțiune,
constatând astfel că nu s-au respectat cerințele impuse de art. 261 alin. (1)
pct. 5 C. proc. civ., care indică, între elementele de conținut ale hotărârii
judecătorești, și expunerea motivelor de fapt și de drept care au formulat
convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile
părților, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Hotărârea
pronunțată de Curtea de apel, în fond după casare
Cu ocazia rejudecării
prima instanță a dispus, la cererea reclamantei, efectuarea unei expertize
contabile prin care să se stabilească plățile făcute la Fondul pentru mediu,
structura și cuantumul acestora pentru perioada supusă controlului.
Prin Sentința nr. 36
din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și
fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Focșani în
contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat în parte
Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluționare a contestației, precum și
Decizia de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007 și Raportul de inspecție
fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul
că a menținut obligațiile fiscale ale reclamantei numai la nivelul sumei de
50,11 RON - Fond pentru mediu și 57,77 RON, penalități de întârziere, în total
pentru suma de 167,88 RON.
Pentru a adopta
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în raport de
concluziile raportului de expertiză contabilă, rezultă că potrivit obiectului
său de activitate, reclamanta avea obligația constituirii Fondului pentru mediu
în cuantum de 39.103,32 RON, sumă achitată parțial. Pentru neplata acestor sume
la termenele scadente, expertul a calculat penalități de întârziere în sumă de
1.372,40 RON, stabilind că, în raport de contribuția datorată și plățile
efectuate, sumele datorate de reclamantă la data raportului de expertiză sunt
de 50,11 RON Fond pentru Mediu și 57,77 RON penalități.
Totodată, a reținut
instanța de fond că expertul a exprimat aceeași opinie și în răspunsul la
obiecțiunile formulate de către pârâtă cu privire la concluziile expertizei
contabile, concluzii la care a ajuns ca urmare a analizării tuturor actelor
normative incidente în cauză.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 793/2002 de modificare și completare
a Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, veniturile Fondului pentru
mediu se constituie și dintr-o cotă de 3% din valoarea ambalajelor
comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate
pentru medicamente.
Pornind de la această
reglementare, societatea reclamantă a considerat că procentul de 3% se aplică
numai pentru mărfurile utilizate în țară, care pot constitui factori poluatori,
nu și pentru cele destinate exportului.
Prima instanță a
apreciat că nu poate fi primită interpretarea autorității pârâte, în sensul că
prevederile legale menționate nu fac distincție între ambalajele comercializate
pe piața internă și cele comercializate pe piața externă și ca urmare
societatea reclamantă ar avea obligația declarării și plății la Fondul pentru
mediu a cotei din ambalajele comercializate în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie
2003, atât în România cât și în afara României, întrucât Legea privind Fondul
pentru mediu a fost dată pentru protejarea mediului intern și nu a celui
extern.
În acest sens a fost
stabilită o cotă de 3% pentru ca eventualii poluatori interni să contribuire la
crearea unui fond necesar a fi utilizat de autoritatea pârâtă pentru
întreținerea mediului înconjurător intern iar nu extern.
De altfel, prima
instanță a reținut că la alin. (3) al aceluiași art. 9, se prevede că în cazul
colectării și reciclării deșeurilor prevăzute la alin. (1) lit. d) de către
producători și importatori, nu se va plăti această cotă decât pe diferența
dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și reciclate,
neexistând vreo referire la cantitățile de mărfuri exportate, pentru că este
evident că acestea nu pot contribui la poluarea mediului intern.
Concluzionând,
judecătorul fondului a constatat că expertul desemnat să efectueze expertiza
contabilă dispusă în cauză, în mod corect a avut în vedere la stabilirea
cuantumului contribuțiilor datorate de societatea reclamantă la Fondul pentru
mediu, excluderea producției destinată exportului.
Recursul declarat
în cauză de către Administrația Fondului pentru mediu
Împotriva sentinței
Curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâta Administrația Fondului
pentru mediu, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Recurenta susține că
instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile legale incidente și că
obligația la Fondul pentru mediu reprezentând cota de 3% din valoarea
ambalajelor comercializate a fost stabilită în mod legal.
În concret, recurenta
arată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind
aprobarea O.U.G. nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr.
73/2000 privind Fondul pentru mediu nu fac distincție între ambalajele
comercializate de producători pe piața internă și cele comercializate pe piața
externă, așa încât este legală includerea în baza de impunere și a acestora din
urmă, reclamanta fiind ținută să plătească 3% din valoarea tuturor ambalajelor
comercializate, indiferent de piața de desfacere.
Apărările
formulate de către SC C. SA
Prin întâmpinarea
înregistrată la data de 24 ianuarie 2011, intimata SC C. SA a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că
deși prevederea cuprinsă la art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 nu
exonerează expres de la plata contribuției în discuție pe exportatorii de
ambalaje, totuși din interpretarea coroborată a tuturor actelor normative
incidente, mai ales a dispozițiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 73/2000, art.
2 și Anexa nr. 5 din H.G. nr. 349/2002 rezultă cu claritate intenția
legiuitorului de a se referi numai la piața internă, pentru că însăși rațiunea
constituirii Fondului pentru mediu a reprezentat-o protecția mediului în
România.
În plus, intimata mai
insistă asupra împrejurării că partenerii săi externi din Italia, Ungaria,
Spania și Polonia au plătit în țările lor de origine taxele pentru mediu și nu
există nicio rațiune pentru o dublă impunere, mai ales în contextul existenței
acordurilor pentru evitarea acesteia.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
atacată prin prisma motivului de recurs, a apărărilor formulate de intimată,
precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în
continuare.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Intimata-reclamantă
SC C. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios
administrativ și fiscal, Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 prin care
recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu i-a respins contestația
administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 19583 și a
Raportului de inspecție fiscală nr. 19582, ambele emise la data de 20 noiembrie
2007.
Prin aceste acte
administrativ-fiscale s-a reținut în sarcina intimatei un debit total de
556.694 RON, din care obligații de plată la Fondul pentru mediu - 227.535 RON
și majorări de întârziere în cuantum de 329.159 RON (calculate până la data de
1 noiembrie 2007), reprezentând contribuția de 3% din valoarea ambalajelor
comercializate în perioada 1 iulie 2002 - 31 decembrie 2003.
În esență, problema
de drept supusă dezlegării vizează stabilirea sferei de aplicare a prevederilor
art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, în
forma în vigoare în perioada verificată, text care avea următorul cuprins:
„art. 8 (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:
d) o cotă de 3% din
valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori, cu excepția
celor utilizate pentru medicamente.”
Pornind de la
imprecizia textului citat, care nu indică piața internă și/sau piața externă ca
fiind locul de comercializare al ambalajelor, autoritatea recurentă a ajuns la
concluzia că procentul menționat trebuie aplicat ambelor categorii, adică atât
ambalajelor comercializate pe piața internă cât și celor destinate exportului.
Prima instanță a
motivat convingător că interpretarea autorității este greșită iar argumentele
fondului nu au fost combătute decât prin invocarea regulii de interpretare „ubi
lex non distinguit (...)”, susținându-se că în lipsa unei distincții legale
între piața internă și piața externă a ambalajelor, nici interpretul nu o poate
realiza.
Acest raționament
este total străin de corpul reglementării din care face parte textul citat.
Astfel, din chiar
art. 1 al Legii nr. 73/2000 rezultă că scopul înființării Fondului pentru mediu
îl reprezintă „susținerea și realizarea cu prioritate a proiectelor cuprinse în
Planul național de acțiune pentru protecția mediului (...)”.
De asemenea, fondul
constituit ca efect al aplicării regulii „poluatorul plătește” are destinația
stabilită prin art. 10 și 11 din lege, urmărindu-se echilibrarea, la nivel
național, a raportului dintre factorii poluatori și agenții protectivi, fiind
evident că ambalajele exportate nu au aptitudinea de a polua mediul intern.
La aceeași concluzie,
a excluderii ambalajelor exportate de la aplicarea contribuției de 3%, se
ajunge și prin efectul art. 8 alin. (3) din lege, întrucât, într-adevăr, numai
în acest mod se poate justifica plata cotei de contribuție doar pentru
diferența dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și
reciclate.
Relevante din
perspectiva examinată sunt și dispozițiile H.G. nr. 349/2002 privind
gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, care, la art. 2 stabilesc
că:
„Sunt supuse
prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe piață, indiferent
de materialul din care au fost realizate și de modul lor de utilizare în
activitățile economice, comerciale, în gospodăriile populației sau în orice
alte activități, precum și toate deșeurile de ambalaje care nu mai corespund
scopului pentru care au fost fabricate, indiferent de modul de generare, de
recuperare, de depozitare, de reciclare sau de valorificare”.
Mai mult, în Anexa
nr. 5 a acestui act normativ este definită „cantitatea de ambalaje introduse pe
piață” ca reprezentând suma dintre producția de ambalaje goale și importuri
(ambalaje goale + ambalaje pline) din care se scad exporturile (ambalaje goale
+ ambalaje pline).
Conchizând, Înalta
Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că actele administrativ-fiscale
sunt nelegale întrucât recurenta a stabilit o cotă de contribuție de 3% și din
valoarea ambalajelor exportate, care nu trebuia inclusă în baza de impunere.
De altfel, evoluția
normativă a confirmat această interpretare, atât O.U.G. nr. 86/2003 cât și
Legea nr. 105/2006 stabilind expres că obligația de a plăti contribuția la
Fondul pentru mediu se aplică pentru ambalajele introduse pe piața națională.
De asemenea, soluția
pronunțată în prezentul recurs nu se îndepărtează de la jurisprudența Înaltei
Curți în această materie, relevată, de exemplu, în Decizia nr. 5500 din 2
decembrie 2009.
În fine, este justă
și apărarea intimatei referitoare la împrejurarea că toți cocontractanții săi
externi din Ungaria, Italia, Polonia și Spania au plătit în țările lor de
origine taxa de mediu corespunzătoare ambalajelor pe care le-au importat
(dovezile la dosar fond) și, în contextul existenței de acorduri bilaterale
pentru evitarea dublei impuneri cu toate aceste state, înlăturarea obligației
de plată a contribuției respective de către intimată se impune și din această
perspectivă.
Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art.
20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 36 din
28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.