ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în primul ciclu procesual Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C. SA Focșani a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluționare a contestației reclamantei, Deciziei de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007. Prin Sentința civilă nr. 159 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Focșani în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a modificat Raportul de inspecție fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 și Decizia de impunere fiscală 19583 din 20 noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul menținerii obligațiilor bugetare la nivelul sumei de 50,11 RON fond pentru mediu și 57,77 RON penalități, în total 107,88 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 4382 din 16 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 159 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond nu a făcut nicio referire concretă la situațiile prezentate în acțiune, constatând astfel că nu s-au respectat cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., care indică, între elementele de conținut ale hotărârii judecătorești, și expunerea motivelor de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel, în fond după casare Cu ocazia rejudecării prima instanță a dispus, la cererea reclamantei, efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească plățile făcute la Fondul pentru mediu, structura și cuantumul acestora pentru perioada supusă controlului.

Prin Sentința nr. 36 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Focșani în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat în parte Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 de soluționare a contestației, precum și Decizia de impunere nr. 19583 din 20 noiembrie 2007 și Raportul de inspecție fiscală nr. 19582 din 20 noiembrie 2007 emise de autoritatea pârâtă, în sensul că a menținut obligațiile fiscale ale reclamantei numai la nivelul sumei de 50,11 RON - Fond pentru mediu și 57,77 RON, penalități de întârziere, în total pentru suma de 167,88 RON. Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă, rezultă că potrivit obiectului său de activitate, reclamanta avea obligația constituirii Fondului pentru mediu în cuantum de 39.103,32 RON, sumă achitată parțial.

Pentru neplata acestor sume la termenele scadente, expertul a calculat penalități de întârziere în sumă de 1.372,40 RON, stabilind că, în raport de contribuția datorată și plățile efectuate, sumele datorate de reclamantă la data raportului de expertiză sunt de 50,11 RON Fond pentru Mediu și 57,77 RON penalități. Totodată, a reținut instanța de fond că expertul a exprimat aceeași opinie și în răspunsul la obiecțiunile formulate de către pârâtă cu privire la concluziile expertizei contabile, concluzii la care a ajuns ca urmare a analizării tuturor actelor normative incidente în cauză. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 793/2002 de modificare și completare a Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, veniturile Fondului pentru mediu se constituie și dintr-o cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate pentru medicamente.

Pornind de la această reglementare, societatea reclamantă a considerat că procentul de 3% se aplică numai pentru mărfurile utilizate în țară, care pot constitui factori poluatori, nu și pentru cele destinate exportului. Prima instanță a apreciat că nu poate fi primită interpretarea autorității pârâte, în sensul că prevederile legale menționate nu fac distincție între ambalajele comercializate pe piața internă și cele comercializate pe piața externă și ca urmare societatea reclamantă ar avea obligația declarării și plății la Fondul pentru mediu a cotei din ambalajele comercializate în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, atât în România cât și în afara României, întrucât Legea privind Fondul pentru mediu a fost dată pentru protejarea mediului intern și nu a celui extern.

În acest sens a fost stabilită o cotă de 3% pentru ca eventualii poluatori interni să contribuire la crearea unui fond necesar a fi utilizat de autoritatea pârâtă pentru întreținerea mediului înconjurător intern iar nu extern. De altfel, prima instanță a reținut că la alin. (3) al aceluiași art. 9, se prevede că în cazul colectării și reciclării deșeurilor prevăzute la alin. (1) lit. d) de către producători și importatori, nu se va plăti această cotă decât pe diferența dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și reciclate, neexistând vreo referire la cantitățile de mărfuri exportate, pentru că este evident că acestea nu pot contribui la poluarea mediului intern.

Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că expertul desemnat să efectueze expertiza contabilă dispusă în cauză, în mod corect a avut în vedere la stabilirea cuantumului contribuțiilor datorate de societatea reclamantă la Fondul pentru mediu, excluderea producției destinată exportului. 3. Recursul declarat în cauză de către Administrația Fondului pentru mediu Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâta Administrația Fondului pentru mediu, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile legale incidente și că obligația la Fondul pentru mediu reprezentând cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate a fost stabilită în mod legal.

În concret, recurenta arată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu nu fac distincție între ambalajele comercializate de producători pe piața internă și cele comercializate pe piața externă, așa încât este legală includerea în baza de impunere și a acestora din urmă, reclamanta fiind ținută să plătească 3% din valoarea tuturor ambalajelor comercializate, indiferent de piața de desfacere. 4. Apărările formulate de către SC C. SA Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 ianuarie 2011, intimata SC C. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că deși prevederea cuprinsă la art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 nu exonerează expres de la plata contribuției în discuție pe exportatorii de ambalaje, totuși din interpretarea coroborată a tuturor actelor normative incidente, mai ales a dispozițiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 73/2000, art. 2 și Anexa nr. 5 din H.G. nr. 349/2002 rezultă cu claritate intenția legiuitorului de a se referi numai la piața internă, pentru că însăși rațiunea constituirii Fondului pentru mediu a reprezentat-o protecția mediului în România. În plus, intimata mai insistă asupra împrejurării că partenerii săi externi din Italia, Ungaria, Spania și Polonia au plătit în țările lor de origine taxele pentru mediu și nu există nicio rațiune pentru o dublă impunere, mai ales în contextul existenței acordurilor pentru evitarea acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs, a apărărilor formulate de intimată, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă SC C. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821 din 16 ianuarie 2008 prin care recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu i-a respins contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 19583 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 19582, ambele emise la data de 20 noiembrie 2007. Prin aceste acte administrativ-fiscale s-a reținut în sarcina intimatei un debit total de 556.694 RON, din care obligații de plată la Fondul pentru mediu - 227.535 RON și majorări de întârziere în cuantum de 329.159 RON (calculate până la data de 1 noiembrie 2007), reprezentând contribuția de 3% din valoarea ambalajelor comercializate în perioada 1 iulie 2002 - 31 decembrie 2003. În esență, problema de drept supusă dezlegării vizează stabilirea sferei de aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, în forma în vigoare în perioada verificată, text care avea următorul cuprins: „art.

8 (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: d) o cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate pentru medicamente.” Pornind de la imprecizia textului citat, care nu indică piața internă și/sau piața externă ca fiind locul de comercializare al ambalajelor, autoritatea recurentă a ajuns la concluzia că procentul menționat trebuie aplicat ambelor categorii, adică atât ambalajelor comercializate pe piața internă cât și celor destinate exportului. Prima instanță a motivat convingător că interpretarea autorității este greșită iar argumentele fondului nu au fost combătute decât prin invocarea regulii de interpretare „ubi lex non distinguit (...)”, susținându-se că în lipsa unei distincții legale între piața internă și piața externă a ambalajelor, nici interpretul nu o poate realiza.

Acest raționament este total străin de corpul reglementării din care face parte textul citat. Astfel, din chiar art. 1 al Legii nr. 73/2000 rezultă că scopul înființării Fondului pentru mediu îl reprezintă „susținerea și realizarea cu prioritate a proiectelor cuprinse în Planul național de acțiune pentru protecția mediului (...)”. De asemenea, fondul constituit ca efect al aplicării regulii „poluatorul plătește” are destinația stabilită prin art. 10 și 11 din lege, urmărindu-se echilibrarea, la nivel național, a raportului dintre factorii poluatori și agenții protectivi, fiind evident că ambalajele exportate nu au aptitudinea de a polua mediul intern.

La aceeași concluzie, a excluderii ambalajelor exportate de la aplicarea contribuției de 3%, se ajunge și prin efectul art. 8 alin. (3) din lege, întrucât, într-adevăr, numai în acest mod se poate justifica plata cotei de contribuție doar pentru diferența dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și reciclate. Relevante din perspectiva examinată sunt și dispozițiile H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, care, la art. 2 stabilesc că: „Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe piață, indiferent de materialul din care au fost realizate și de modul lor de utilizare în activitățile economice, comerciale, în gospodăriile populației sau în orice alte activități, precum și toate deșeurile de ambalaje care nu mai corespund scopului pentru care au fost fabricate, indiferent de modul de generare, de recuperare, de depozitare, de reciclare sau de valorificare”.

Mai mult, în Anexa nr. 5 a acestui act normativ este definită „cantitatea de ambalaje introduse pe piață” ca reprezentând suma dintre producția de ambalaje goale și importuri (ambalaje goale + ambalaje pline) din care se scad exporturile (ambalaje goale + ambalaje pline). Conchizând, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că actele administrativ-fiscale sunt nelegale întrucât recurenta a stabilit o cotă de contribuție de 3% și din valoarea ambalajelor exportate, care nu trebuia inclusă în baza de impunere. De altfel, evoluția normativă a confirmat această interpretare, atât O.U.G. nr. 86/2003 cât și Legea nr. 105/2006 stabilind expres că obligația de a plăti contribuția la Fondul pentru mediu se aplică pentru ambalajele introduse pe piața națională.

De asemenea, soluția pronunțată în prezentul recurs nu se îndepărtează de la jurisprudența Înaltei Curți în această materie, relevată, de exemplu, în Decizia nr. 5500 din 2 decembrie 2009. În fine, este justă și apărarea intimatei referitoare la împrejurarea că toți cocontractanții săi externi din Ungaria, Italia, Polonia și Spania au plătit în țările lor de origine taxa de mediu corespunzătoare ambalajelor pe care le-au importat (dovezile la dosar fond) și, în contextul existenței de acorduri bilaterale pentru evitarea dublei impuneri cu toate aceste state, înlăturarea obligației de plată a contribuției respective de către intimată se impune și din această perspectivă. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 36 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.