ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 3.11.2014. sub nr. x/2014, reclamanta Societatea A. S.R.L. Galați, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. x din 08.08.2014 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu, a Raportului de inspecție fiscala nr. x din 08.08.2014 și împotriva Deciziei nr. 69/07.10.2014 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația înregistrata la Administrația fondului pentru Mediu în temeiul art. 205 Codul de procedură fiscală, toate emise de Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând admiterea contestației și anularea actelor anterior menționate, cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumei de 7.193.564 RON.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 297din 4 decembrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. Galați, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

A anulat în parte a Decizia nr. 69/07.10.2014 de soluționare a contestației și actele subsecvente: Decizia de impunere nr. x/08.08.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/08.08.2014, emise de pârâtă, pentru suma de 6.973.486 RON, din care: 4.091.635 RON obligație fiscală principală și 2.881.851 RON accesorii, exonerând pe reclamantă de plata acesteia.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 6.973.486 iei.

Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinței nr. 297 din 4 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, respingerea acțiunii introductive de instanța.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 1928 din 14.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a admis recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 297 din 4 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința civilă atacată și în rejudecare s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1928 din 14.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a formulat contestație în anulare contestatoarea - intimată - reclamantă Societatea A. S.R.L. Galați, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatoarea a susținut că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale ale instanței care a pronunțat-o.

Astfel, contestatoarea invocă 2 erori materiale și anume:

1) - neobservarea la dosarul cauzei a facturilor și a corespondenței dintre

A. și societățile cărora le-au fost predate deșeurile de ambalaje care au confirmat că deșeurile respective au fost efectiv reciclate pentru societate.

Apreciază contestatoarea că, din cauza acestei erori materiale instanța a dedus că societatea nu și-a îndeplinit obiectivele de reciclare.

La dosarul cauzei societatea a atașat documentele solicitate și avute în vedere de inspectorii AFM la momentul efectuării controlului, astfel că, dacă instanța de recurs ar fi analizat documentele indicate ar fi observat că acestea conțin mențiunea " pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare conform H.G. nr. 621/2005", or, instanța de recurs nu a observat acest lucru la momentul soluționării recursului, principalul argument în admiterea recursului fiind chiar lipsa mențiunii prevăzute de lege pe facturile de predare a deșeurilor.

Mai mult decât atât, susține contestatoarea că instanța nu a observat la dosarul cauzei corespondența dintre A. și societățile cărora le-au fost predate deșeurile de ambalaje. Prin această corespondență societățile au confirmat faptul că deșeurile predate către valorificatori au fost reciclate în contul îndeplinirii obiectivelor subscrise. A. a prezentat organelor de control și confirmarea scrisă din partea acestor societăți din care rezultă fără echivoc că deșeurile de ambalaj au fost preluate de acestea de la societate și efectiv reciclate sau predate mai departe către alti operatori în vederea reciclării.

Apreciază contestatoarea că omisiunea de a avea în vedere aceste înscrisuri au determinat instanța de recurs să considere că A. nu și-ar fi îndeplinit obiectivele de reciclare.

2) - neobservarea la dosarul cauzei a raportului de expertiză omologat de Curtea de Apel Galați prin care expertul desemnat a preluat din Raportul de Inspecție fiscală al AFM cantitățile pretins nereciclate (respectiv cele stabilite de AFM), dar raportat la obiectivele de reciclare neîndeplinite, expertul a aplicat formula de calcul conform legislației aplicabile în perioada 2002- 2009 (deci nu pe cea aplicată de AFM), iar obligațiile suplimentare au fost stabilite la 88.099 RON (spre deosebire de AFM care stabilise 8.193.564 RON).

Concluziile raportului de expertiză omologat de Curtea de Apel Galați nu au fost recurate de către AFM, cum nu a fost recurată nici formula de calcul aplicată de expert și validată de prima instanță.

Astfel, susține contestatoarea că, deși instanța de recurs ar fi reținut că obiectivele de reciclare nu ar fi îndeplinite de A., dar ar fi observat raportul de expertiză (respectiv că nici expertul desemnat nu a luat în considerare facturile înlăturate de către AFM), instanța de recurs ar fi obligat societatea doar la suma de 88.099 RON, nu la suma de 7.193.564 ei.

Înalta Curte nu a observat raportul de expertiză omologat de Curtea de Apel Galați.

Concluzionează contestatoarea că instanța de recurs a omis să analizeze documentele aflate la dosarul cauzei care contrazic în totalitate susținerile din decizia contestată, iar omisiunea analizării înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prin neobservarea corespondenței cu societățile valorificatoare și a mențiunilor aflate pe facturile de predare a deșeurilor, respectiv neobservarea raportului de expertiză omologat de prima instanță, reprezintă două greșeli materiale care se circumscriu dispozițiilor legale ale art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar aceste erori materiale au în vedere situația în care instanța de recurs a omis date materiale importante ale cauzei.

Față de aceste considerente, contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare și, pe cale de consecință anularea Deciziei nr. 1928 și reținerea cauzei de către ÎCCJ pentru soluționarea fondului.

Apărările formulate în cauză

Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea contestației în anulare, pe considerentul că această cale de atac nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșită, dată în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vrenul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate.

Invocă jurisprudența CEDO, respectiv cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strassbourg reținând că " Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplus fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză".

Apreciază intimata că, dacă s-ar accepta o altă interpretare decât aceea conformă cu intenția legiuitorului, s-ar ajunge, teoretic, la o creștere a proceselor cu acest obiect, ceea ce ar contraveni atât jurisprudenței CEDO, ce aplică cu consecvență principiul securității raporturilor juridice, cât și jurisprudenței naționale.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Decizia nr. 1928 pronunțată la data de 14 mai 2018 instanța de recurs a admis recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a casat sentința civilă nr. 297 din 04 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, a respins acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată, reținând în esență că, la verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor de valorificare/reciclare nu se poate ține seama decât de ambalajele predate strict în acest scop unui operator economic autorizat, ceea ce presupunea efectuarea unor mențiuni în acest sens pe factura de predare, așa cum impunea art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispozițiile procedurale.

Contestația în anulare îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ.). Contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede patru motive pentru exercitarea contestației în anulare specială, respectiv: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prezenta contestație este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea susținând că sentința atacată a fost pronunțată ca urmare a unor erori materiale comise de instanța de recurs prin "neobservarea la dosarul cauzei a facturilor și a corespondenței dintre A. și societățile cărora le-au fost predate deșeurile de ambalaje care au confirmat că deșeurile respective au fost efectiv reciclate pentru societate", respectiv " neobservarea la dosarul cauzei a raportului de expertiză omologat de Curtea de Apel Galați".

Se constată astfel că, de fapt, ceea ce doreste contestatoarea este o reanalizare/reapreciere a probelor ce au fost administrate la momentul judecării pe fond a pricinii (respectiv a probei cu înscrisuri și a celei cu expertiză tehnică de specialitate) și implicit, reexaminate de instanța de control judiciar, la momentul judecării recursului.

Or, ipoteza invocată de contestatoare și reglementată de dispozițiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

"Neobservarea la dosarul cauzei a facturilor, a corespondenței, respectiv a raportului de expertiză . . . . . . . . . . . ., omisiunea de a avea în vedere aceste înscrisuri", nu pot fi asimilate cu "eroarea materială" din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea prezentei căi extraordinare de atac, de retractare, este tocmai repunerea în discuție a aspectelor analizate de instanța de recurs și reevaluarea acestora, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

În cazul în speță, contestatoarea nu invocă o eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci pretinse greșeli de judecată săvârșite de către instanța care a soluționat recursul, greșeli care, însă, nu pot face obiectul contestației în anulare.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin "eroare materială" se înțelege orice greșeală materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile contestatoarei, în sensul că decizia pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unor erori materiale, în realitate, din motivarea contestației în anulare, rezultă că în cauză, se urmărește reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatoarea critică soluția instanței de recurs, susținând în esență că instanța de recurs nu a analizat facturile și corespondența dintre A. și societățile cărora le-au fost predate deșeurile de ambalaje, care au confirmat că deșeurile respective au fost efectiv reciclate pentru societate și, dacă instanța de recurs ar fi analizat aceste documente ar fi observat că ele conțin mențiunea " pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare conform H.G. nr. 621/2005". Astfel, susține contestatoarea, " omisiunea de a avea în vedere aceste înscrisuri au determinat instanța de recurs să considere că A. nu și-ar fi îndeplinit obiectivele de reciclare". Totodată, contestatoarea invocă și faptul că instanța de recurs " nu a observat nici faptul că la dosarul cauzei exista un raport de expertiză".

Se poate cu ușurință constata că toate aceste critici vizează fondul litigiului, contestatoarea urmărind, în realitate, prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac tocmai repunerea în discuție a soluției adoptată, respectiv reaprecierea probatoriului, ceea ce nu este permis, având semnificația unui recurs la recurs.

Astfel, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele invocate, contestatoarea tinde să obțină o reapreciere a probelor și o nouă judecată a cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

Apreciază Înalta Curte că erorile materiale invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Este evident că scopul contestatoarei este acela de a obține rejudecarea recursului prin reaprecierea probelor și reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, ceea ce nu este posibil pe calea contestației în anulare.

Se constată astfel că, prin criticile formulate, contestatoarea tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

In ceea ce privește noțiunea de "eroare materială"(ce se regăsește la articolul 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.), instanța amintește că, doctrinar și jurisprudențial, prin opoziție cu eroare de judecată, s-a subliniat că vizează erori, greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei și care este determinantă pentru soluția pronunțată, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Esențial este, în cadrul acestui motiv de contestație în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, prin raportare la normele legale aplicabile, astfel cum solicită autoarea cererii.

Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

Conchizând, Înalta Curte reține că susținerile contestatoarei nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C A. S.R.L, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C A. S.R.l. împotriva Deciziei nr. 1928 din 14 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.