ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D. SRL Piatra Neamț a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea deciziei de impunere nr. 122 din 16 iulie 2008 emisă de pârâtă în baza raportului de inspecție fiscală nr.146 din 16 iulie 2008. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prevederile reținute de organele de control, respectiv art. 1 pct. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 și dispozițiile H.G.

nr. 349/2002, nu îi sunt aplicabile, întrucât aceste prevederi se referă la producătorii și importatorii care au obligația de reciclare a deșeurilor, obligație care aparține agenților economici care introduc pe piață ambalaje sau produse ambalate, or SC D. SRL Piatra Neamț desfășoară activitate de producție de ambalaje de hârtie sau carton destinate producătorilor de produse de panificație, patiserie etc., rezultând că respectivele ambalaje au fost introduse pe piață de către acei producători care le-au folosit pentru comercializarea produselor proprii.

Totodată, în privința taxelor datorate pentru emisiile de poluanți în atmosferă, organele de control au stabilit diferențe între obligațiile constituite și cele constate în urma aplicării unei metodologii de calcul care nu este reglementată în niciun act normativ până la 2 octombrie 2003. În ce privește paguba iminentă, reclamanta a arătat că obligațiile stabilite în sarcina sa au devenit titlu executoriu și a fost emisă o somație, ceea ce face ca sumele în speță să fie indisponibilizate din cont sau chiar să se valorifice bunurile societății, or obligația de plată stabilită la peste 2 miliarde lei (ROL) ar duce societatea în stare de insolvență. Prin sentința nr. 128/2008 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată, instanța dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 122 din 16 iulie 2008 emisă de pârâtă.

S-a reținut că împrejurările care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere sunt legate de starea de drept. Astfel, unul din temeiurile în baza căruia s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei este art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000, text ce se referă la producătorii și importatorii de bunuri ambalate, or, reclamanta nu este producător de bunuri ambalate ci producător de ambalaje, calitate în care aceasta datorează doar cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori. Totodată, iminența producerii unei pagube rezultă din faptul că executarea deciziei de impunere este de natură să producă reclamantei un prejudiciu constând în blocarea principalei sale activități de producere a ambalajelor, în condițiile în care situația sa financiară, potrivit balanței de verificare pentru luna august 2008, este deja deficitară.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Administrația Fondului pentru Mediu care a invocat generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică: - respingând în mod nelegal excepția de necompetentă materială ce i-a fost invocată; - constatând în mod greșit îndeplinirea condițiilor cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a susținut, în esență, că soluția atacată este legală și temeinică, instanța de fond reținând în mod corect îndeplinirea celor două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența unei pagube, cerând respingerea recursului.

Recursul este întemeiat. Într-adevăr, Curtea de apel a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal, după ce prin încheierea din 12 octombrie 2008 respinsese excepția de necompetentă materială cu motivarea că actul fusese emis de către o autoritate publică centrală, ceea ce, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atrage competența Curții de apel. Or, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se referă la faptul că cererea de suspendare a executării actului administrativ trebuie adresată instanței competente, ceea ce trimite la prevederile art.10 din aceeași lege.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, în conformitate cu aceste dispoziții, competența materială a instanțelor de contencios administrativ este stabilită în raport cu natura juridică a actului atacat, după cum acesta este un act administrativ-fiscal sau un act administrativ general. Astfel, în cazul în care este vorba de un act administrativ general, competența materială este stabilită în favoarea Curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală, fiind avut în vedere criteriul rangului autorității emitente. În schimb, atunci când este vorba de un act administrativ special, adică de un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența este stabilită în funcție de un criteriu valoric, în favoarea Curții de apel sau a tribunalului, după cum valoarea este până la 500.000 lei sau mai mare de această sumă, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.

În concluzie, cum în cauză valoarea actului administrativ-fiscal este sub 500.000 lei, competența de soluționare a cererii de suspendare a executării acestui act aparține Secției de contencios administrativ și fiscal de la nivelul Tribunalului Bacău, astfel că recursul va fi admis. În consecință, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă la Tribunalul Bacău pentru competentă soluționare, care va cerceta ca apărări de fond criticile din recurs care se referă la fondul cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr.128/2008 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite spre competentă soluționare Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009.