ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC D. SRL Piatra Neamț a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea deciziei de impunere nr. 122

din 16 iulie 2008 emisă de pârâtă în baza raportului de inspecție fiscală

nr.146 din 16 iulie 2008.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prevederile reținute de organele de control, respectiv art. 1 pct. 4

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 și dispozițiile H.G. nr. 349/2002, nu

îi sunt aplicabile, întrucât aceste prevederi se referă la producătorii și

importatorii care au obligația de reciclare a deșeurilor, obligație care

aparține agenților economici care introduc pe piață ambalaje sau produse

ambalate, or SC D. SRL Piatra Neamț desfășoară activitate de producție de

ambalaje de hârtie sau carton destinate producătorilor de produse de

panificație, patiserie etc., rezultând că respectivele ambalaje au fost introduse

pe piață de către acei producători care le-au folosit pentru comercializarea

produselor proprii.

Totodată, în privința taxelor

datorate pentru emisiile de poluanți în atmosferă, organele de control au

stabilit diferențe între obligațiile constituite și cele constate în urma

aplicării unei metodologii de calcul care nu este reglementată în niciun act

normativ până la 2 octombrie 2003.

În ce privește paguba iminentă,

reclamanta a arătat că obligațiile stabilite în sarcina sa au devenit titlu

executoriu și a fost emisă o somație, ceea ce face ca sumele în speță să fie

indisponibilizate din cont sau chiar să se valorifice bunurile societății, or

obligația de plată stabilită la peste 2 miliarde lei (ROL) ar duce societatea

în stare de insolvență.

Prin sentința nr. 128/2008 din 10

noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă cererea formulată, instanța dispunând suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 122 din 16 iulie 2008 emisă de pârâtă.

S-a reținut că împrejurările care

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei

de impunere sunt legate de starea de drept.

Astfel, unul din temeiurile în baza

căruia s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei este art. 8

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000, text ce se referă la producătorii și

importatorii de bunuri ambalate, or, reclamanta nu este producător de bunuri ambalate

ci producător de ambalaje, calitate în care aceasta datorează doar cota de 3%

din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori.

Totodată, iminența producerii unei

pagube rezultă din faptul că executarea deciziei de impunere este de natură să

producă reclamantei un prejudiciu constând în blocarea principalei sale

activități de producere a ambalajelor, în condițiile în care situația sa

financiară, potrivit balanței de verificare pentru luna august 2008, este deja

deficitară.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs Administrația Fondului pentru Mediu care a invocat generic dispozițiile

art. 304 C. proc. civ. și a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre

nelegală și netemeinică:

- respingând în mod nelegal excepția

de necompetentă materială ce i-a fost invocată;

- constatând în mod greșit

îndeplinirea condițiilor cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Societatea comercială reclamantă a

depus întâmpinare prin care a susținut, în esență, că soluția atacată este

legală și temeinică, instanța de fond reținând în mod corect îndeplinirea celor

două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența

unui caz bine justificat și iminența unei pagube, cerând respingerea

recursului.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, Curtea de apel a

soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal,

după ce prin încheierea din 12 octombrie 2008 respinsese excepția de

necompetentă materială cu motivarea că actul fusese emis de către o autoritate

publică centrală, ceea ce, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

atrage competența Curții de apel.

Or, dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004 se referă la faptul că cererea de suspendare a executării actului

administrativ trebuie adresată instanței competente, ceea ce trimite la

prevederile art.10 din aceeași lege.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă

prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, în conformitate cu aceste

dispoziții, competența materială a instanțelor de contencios administrativ este

stabilită în raport cu natura juridică a actului atacat, după cum acesta este

un act administrativ-fiscal sau un act administrativ general.

Astfel, în cazul în care este vorba

de un act administrativ general, competența materială este stabilită în

favoarea Curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o

autoritate centrală sau locală, fiind avut în vedere criteriul rangului

autorității emitente.

În schimb, atunci când este vorba de

un act administrativ special, adică de un act administrativ fiscal care privește

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora,

competența este stabilită în funcție de un criteriu valoric, în favoarea Curții

de apel sau a tribunalului, după cum valoarea este până la 500.000 lei sau mai

mare de această sumă, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului

autorității emitente.

În concluzie, cum în cauză valoarea

actului administrativ-fiscal este sub 500.000 lei, competența de soluționare a

cererii de suspendare a executării acestui act aparține Secției de contencios

administrativ și fiscal de la nivelul Tribunalului Bacău, astfel că recursul va

fi admis.

În consecință, sentința atacată va

fi casată, iar cauza va fi trimisă la Tribunalul Bacău pentru competentă

soluționare, care va cerceta ca apărări de fond criticile din recurs care se

referă la fondul cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația

Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr.128/2008 din 10 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite spre

competentă soluționare Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

aprilie 2009.