ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 621/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2010 și precizată la data de 27 octombrie 2010, reclamanta SC „C.P.R.” SRL București a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 270 din 7 decembrie 2009 și a Deciziei nr. 8 din 3 februarie 2010 întocmite de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la obligația de plată a sumei de 815.046 RON, reprezentând contribuții la Fondul pentru Mediu și majorările de întârziere aferente, calculate în perioada 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2007. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deciziile emise de către autoritatea pârâtă sunt nelegale, întrucât nu datorează obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa, în condițiile în care a îndeplinit anual obiectivul de valorificare a deșeurilor din ambalaje, iar neexecutarea obligației de informare a contractanților săi poate determina, cel mult, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale și nu plata contribuției la Fondul pentru Mediu.

Reclamanta a învederat că a depășit obiectivul de valorificare fixat pe categorii de deșeuri, concluzie care rezultă din însumarea cantităților de deșeuri de ambalaje pe care le-a predat operatorilor economici autorizați. De asemenea, s-a arătat că, deșeurile predate de societate au fost valorificate efectiv, fie de către partenerii săi contractuali, fie de către alți operatori economici autorizați. Referitor la neînscrierea pe facturi a mențiunii „în vederea îndeplinirii obiectivului de valorificare”, s-a susținut că o asemenea cerință nu este impusă de lege pentru validitatea contractului de predare a deșeurilor din ambalaje și nici nu împietează asupra atingerii obiectivului anual de valorificare.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că, obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta numai Decizia nr. 8 din 3 februarie 2010 emisă în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 270 din 7 decembrie 2009. Prin Încheierea dată în ședința publică de la 27 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, reținând că, reclamanta a solicitat să fie anulată atât Decizia de impunere nr. 270 din 7 decembrie 2009, cât și Decizia nr. 8 din 3 februarie 2010 întocmită de autoritatea pârâtă în soluționarea contestației administrative.

Aceeași instanță a pronunțat Sentința civilă nr. 1180 din 16 februarie 2011, prin care a admis acțiunea, a anulat Deciziile nr. 270 din 7 decembrie 2009 și nr. 8 din 3 februarie 2010 emise de pârâtă, obligând pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 57.250,11 RON. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2007, care a fost supusă controlului, reclamanta a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 14 din H.G. nr. 621/2005 și art. 33 alin. (1) din Ordinul Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 578/2006, prin realizarea planului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje introduse pe piața națională. Îndeplinirea acestui obiectiv presupune să existe o predare a deșeurilor și ca predarea să se facă pe baza unui contract către un agent economic valorificator.

Astfel, s-a avut în vedere că, reclamanta a încheiat contracte prin care a încredințat agenților economici specializați cantitățile stabilite de lege pentru fiecare tip de deșeuri, asigurând valorificarea deșeurilor din carton, din lemn și a ambalajelor din plastic. Faptul că nu s-a precizat în mod expres în facturi și în contracte că, predarea deșeurilor s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a fost considerat de prima instanță ca fiind o nerespectare a obligației reclamantei de a informa terții, fără a avea drept consecință stabilirea obligației de plată a contribuției la Fondul pentru Mediu.

Concluzia instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 73/2000 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, conform cărora, sancțiunea aplicabilă în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare este plata contribuției la Fondul pentru Mediu, iar în cazul neexecutării obligației de informare, sancțiunea prevăzută de H.G. nr. 621/2005 este plata unei amenzi contravenționale. De asemenea, s-a reținut că, reclamanta nu avea obligația de a încheia contracte cu agenții economici autorizați, întrucât dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor din ambalaje stabilesc numai obligația de predare a deșeurilor din ambalaje către agenții economici specializați.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. În primul motiv de recurs a fost criticată soluția de respingere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, cu motivarea că, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) și art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a susținut că acțiunea formulată pentru anularea deciziei de impunere, fără a se contesta și decizia de soluționare a contestației administrative, trebuia respinsă ca inadmisibilă față de dispozițiile art. 218 C. proc.

fisc., care prevăd că numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă. Chiar și în ipoteza precizării acțiunii la data de 27 octombrie 2010, în sensul contestării deciziei dată în procedura administrativă, recurenta a arătat că intimata nu a respectat termenul legal de prescripție de 6 luni, calculat de la data de 10 februarie 2010 când a fost comunicată Decizia nr. 8 din 3 februarie 2010, astfel că acțiunea se impunea a fi respinsă ca tardivă. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, formulat pe fondul cauzei, a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, cu motivarea că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale în baza cărora au fost stabilite obligațiile de plată ale societății intimate la Fondul pentru Mediu.

Cu referire la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, ale Hotărârii Guvernului nr. 621 din 20 iulie 2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje și ale Ordinului M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, recurenta a arătat că intimata nu a dovedit prin documente justificative realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual. În acest sens, s-a arătat că, în contractele și în facturile întocmite de recurentă, nu s-a atestat faptul efectiv al asumării și îndeplinirii obiectivelor de valorificare-reciclare, prin individualizarea cantităților de deșeuri de ambalaje colectate.

Simpla predare a cantităților de deșeuri către operatorii economici nu poate constitui dovada îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare, fiind necesară respectarea tuturor obligațiilor impuse de lege, ceea ce nu s-a realizat în cazul mărfii tranzacționate de societatea intimată. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin încheierea dată în ședința publică de la 27 octombrie 2010, instanța de fond a constatat corect lipsa de temei a excepțiilor de inadmisibilitate a acțiunii și de tardivitate a cererii de anulare a Deciziei nr. 8 din 3 februarie 2010 și a dispus respingerea acestora, întrucât prin cererea de chemare în judecată, formulată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, intimata-reclamantă a solicitat atât anularea deciziei de impunere emisă de recurenta-pârâtă, cât și anularea deciziei emisă de aceeași autoritate publică în procedura de soluționare a contestației administrative reglementate de dispozițiile art. 218 C. proc.

fisc. Criticile formulate pe fondul pricinii sunt de asemenea nefondate și vor fi respinse, constatându-se că este legală și temeinică soluția primei instanțe de anulare a deciziilor prin care Administrația Fondului pentru Mediu a obligat intimata-reclamantă să plătească suma de 815.046 RON cu titlul de contribuție la Fondul pentru Mediu și majorări de întârziere, pe motiv că deșeurile de hârtie - carton, plastic și metal, predate către SC „R.” SRL, SC „R.B.S.” SA și SC „A.E.” SRL nu au fost predate în scopul îndeplinirii obiectivelor de valorificare prevăzute de art. 16 - 17 din H.G. nr. 621/2005. Concluzia instanței de fond este conformă dispozițiilor art. 14 din H.G.

nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje și art. 33 alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006, potrivit cărora, îndeplinirea obiectivului anual de valorificare presupune să existe o predare a deșeurilor și predarea să se facă pe baza unui contract către un agent economic valorificator. Astfel, art. 14 din H.G. nr. 621/2005, producătorii și importatorii de ambalaje au obligația de a realiza anual obiectivele de valorificare a deșeurilor de ambalaje introduse pe piața națională, iar conform art. 16 alin. (2) din același act normativ și art. 33 alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006, obiectivele anuale de valorificare, respectiv de reciclare a deșeurilor de ambalaje se pot realiza fie în mod individual, de către producătorii și importatorii de ambalaje, fie prin transferarea responsabilității către un operator economic, autorizat de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

Intimata-reclamantă a dovedit îndeplinirea acestor condiții legale, întrucât în perioada supusă controlului, a încheiat contracte prin care a încredințat deșeurile din carton, din lemn și ambalajele de plastic către agenți economici specializați și autorizați să desfășoare activități de valorificare a deșeurilor. Faptul că în contracte și în facturi nu s-a precizat în mod expres că predarea deșeurilor s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a fost corect calificat de instanța de fond ca fiind o consecință a nerespectării obligației de informare a terților de către intimata-reclamantă, care însă nu poate constitui temei pentru obligația de plată a contribuției la Fondul pentru mediu.

Instanța de fond a apreciat corect că obligațiile de valorificare și de informare stabilite în sarcina producătorilor și importatorilor de ambalaje și deșeuri din ambalaje au un caracter distinct, fapt care rezultă și din sancțiunile aplicabile în cazul neexecutării lor. Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 73/2000 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, sancțiunea aplicabilă în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare este plata contribuției la Fondul pentru mediu, iar conform Hotărârii Guvernului nr. 621/2005, în cazul neexecutării obligației de informare, sancțiunea care se aplică este plata unei amenzi contravenționale.

Față de această reglementare, s-a constatat că, reclamanta a îndeplinit obiectivele anuale de valorificare a deșeurilor din ambalaje, iar omisiunea mențiunii că deșeurile au fost predate în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare nu prezintă relevanță în condițiile în care valorificarea deșeurilor de către societățile autorizate a fost efectivă și nu a fost contestată de către autoritatea recurentă. De asemenea, s-a avut în vedere că, dispozițiile art. 33 alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 și art. 18 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din H.G. nr. 349/2002 stabilesc numai obligația de predare a deșeurilor din ambalaje către agenții economici specializați, fără a impune stipularea unor clauze de natura celor solicitate de autoritatea recurentă cu privire la scopul predării deșeurilor din ambalaje.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 1180 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012. Procesat de GGC - LM