ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC L. SRL

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu

suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. 1 din 26 august 2011 până la

pronunțarea instanței de fond în temeiul art. 14 din Legea 554/2004.

În motivarea cererii

s-a arătat că în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele

normative menționate, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (2) din H.G. nr.

621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, art. 14,

art. 16 alin. (2) din același act normativ, art. 32 alin. (1) din Metodologia

de Calcul al Contribuțiilor și Taxelor datorate la Fondul de Mediu aprobată

prin Ordonanța nr. 578/2008, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005

privind Fondul pentru Mediu, reclamanta a încheiat cu SC R.B.S. SA contractele

de vânzare-cumpărare nr. 285 din 19 martie 2004 și nr. 933 din 07 februarie

2007.

S-a mai arătat că în

temeiul acestor contracte reclamanta a predat către SC R.B.S. SA deșeurile

rezultate din ambalaje, acestea fiind la rândul lor predate în totalitate către

reciclatori finali.

A mai precizat

reclamanta că prin aceste operațiuni, societatea a îndeplinit obiectivele

stabilite de H.G. nr. 621/2005, scopul declarat menționat expres în art. 4

alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor

de ambalaje fiind îndeplinite.

În urma inspecției

fiscale desfășurate de A.F.M., s-a menționat că aceasta din urmă a considerat

faptul că societatea nu și-ar fi îndeplinit obiectivul stabilit prin actele

normative menționate, deoarece în cuprinsul contractelor încheiate cu SC R.B.S.

SA nu era menționat expres faptul că încredințarea spre valorificare/reciclare

a deșeurilor se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de

H.G. nr. 621/2005.

Împotriva actelor

administrativ fiscale emise, reclamanta a formulat contestație fiscală potrivit

art. 205 și următoarele C. proc. fisc., înregistrată sub nr. 93145 din 5

noiembrie 2010 a Administrației Fondului pentru Mediu.

Prin Decizia nr. 146

din 7 decembrie 2010, Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri a

respins contestația fiscală, menținând cele două acte atacate.

Împotriva deciziei

menționate reclamanta a formulat acțiune având ca obiect anularea celor două acte,

cauza făcând obiectul dosarului nr. 12.659/2/2010 pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată a mai

precizat reclamanta că prin Sentința nr. 4.973 din 8 decembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 10.784/2/2010, rămasă irevocabilă

s-a dispus suspendarea executării Raportului de Inspecție Fiscală nr. 222 din

25 octombrie 2010 și a Deciziei de Impunere nr. 203 din 25 octombrie 2010,

înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 87.615 din 25

octombrie 2010, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215

C. proc. fisc.

Curtea de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de

suspendare formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu și, în consecință, a dispus suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 1 din 26 august 2011 până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că actul administrativ, Decizia nr.

1 din 26 august 2011, a cărui suspendare se solicită se referă la obligațiile

de plată accesorii la Fondul pentru Mediu, pentru suma de 58.072 RON, iar în

conformitate cu art. 110 din O.G. nr. 92/2003, republicată, constituie titlu de

creanță.

În speță, prin

Sentința civilă nr. 4.973 din 08 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul

nr. 10.784/2/2010, rămasă irevocabilă s-a dispus suspendarea executării

Raportului de Inspecție Fiscală nr. 222 din 25 octombrie 2010 și a Deciziei de

impunere nr. 203 din 25 octombrie 2010, în conformitate cu art. 14 din Legea

nr. 554/2004 și art. 215 C. proc. fisc.

S-a mai reținut că

din analiza Deciziei nr. 1 din 26 august 2011, a reieșit că obligațiile fiscale

accesorii de plată au fost stabilite în baza Deciziei din 1 iunie 2010, pentru

perioada 1 ianuarie 2011 - 15 august 2011 - cu titlu de sume accesorii, în

condițiile în care prin hotărâre judecătorească s-a dispus suspendarea

executării Raportului de Inspecție Fiscală nr. 222 din 25 octombrie 2010 și a

Deciziei de impunere nr. 203 din 25 octombrie 2010 și în aceste acte majorările

au fost calculate până la data de 14 iunie 2010, fiind deci o perioadă în care

accesoriile se suprapun cu cele calculate prin procesul-verbal anterior.

A mai reținut Curtea

că întreaga cantitate de deșeuri a fost predată către SC R.B.S. S.A., aceasta

din urmă atestând predarea întregii cantități de deșeuri către reciclator,

astfel fiind îndeplinite, pe de o parte obiectivul prevăzut de H.G. nr.

621/2005 iar pe de altă parte însuși scopul activității de gestionare a

deșeurilor de ambalaje stabilit de art. 4 alin. (2), la fondul de mediu fiind

virată de către SC R.B.S. SA taxa de 3% din valoarea deșeurilor, aspecte care

au condus la existența unor indicii de nelegalitate a actului administrativ

contestat.

Cealaltă condiție

impusă de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și

republicată referitoare la paguba iminentă ce s-ar produce reclamantei prin

executarea actului administrativ-fiscal s-a apreciat, de asemenea, că este

îndeplinită.

Raportat la

specificul activității reclamantei, precum și natura obligațiilor contractuale

ale acesteia, s-a reținut iminența producerii unei pagube în patrimoniul

societății contestatoare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că cele două condiții respectiv cazul bine justificat și

iminenta producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către

persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ

fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente

din care să rezulte existența cumulativă a acestora.

Cazul bine

justificat, care presupune că este probată de la început o îndoială puternică

asupra legalității actului, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte

ce țin de legalitatea actului administrativ, astfel cum procedează instanța de

fond, deoarece acestea vizează fondul actului care se analizează numai în

cadrul acțiunii în anulare.

Pornind de la aceste

considerații principiale, recurenta a solicitat să se constate că nu pot fi

primite apărările reclamantei-intimate motivat de argumentul potrivit căruia,

deși aceasta recunoaște, chiar în acțiunea introductivă de instanță, faptul că

nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, consideră, fără femei, că

nerespectarea acestor îndatoriri ar trebui sancționată contravențional și nu

poate conduce la obligarea contribuabilului la plata contribuției la fondul

pentru mediu.

Cu privire la

condiția pagubei iminente, recurenta a arătat că nu pot fi reținute argumentele

instanței de fond («... producerea unei pagube iminente este previzibilă și

certă fără de cuantumul mare al sumei reținută ca obligație de plată»), pentru

simplul motiv că reclamanta nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea

în incapacitate de plată, nedepunând la dosar niciun bilanț și/sau balanță de

profit și pierderi a firmei din care să rezulte că suma executată ar reprezenta

un efort financiar deosebit pentru aceasta.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Împotriva Deciziei

nr. 1 din 26 august 2011 emisă de recurentă, pe lângă cererea de suspendare care

formează obiectul prezentului dosar, intimata a formulat și contestație

fiscală.

Prin Decizia nr. 65

din 26 octombrie 2011 emisă de A.F.M., aceasta a admis contestația societății

intimate, dispunând anularea Deciziei, reținându-se că nu puteau fi calculate

accesorii pentru un debit prevăzut într-un act administrativ a cărui executare

era suspendată.

De altfel așa cum se

poate observa acesta a și fost unul dintre motivele care trebuia să conducă la

admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de calcul accesorii,

motiv care a fost avut în vedere de către prima instanță.

Pe de altă parte,

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de

fond".

În cadrul cererii de

suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de

admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței

cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului.

Raportat la probele

administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat

a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne

prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să

anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ

contestat.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză,

deoarece, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, prin

cuantumul sumei impuse, în caz de executare a unui act administrativ a cărui

legalitate, cel puțin aparent, nu este deplin confirmată, s-ar perturba grav

activitatea unei societăți comerciale.

Alături de

argumentele expuse mai sus, se are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13

septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de

altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul

Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont

de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași Recomandare

reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii

care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța

judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură

să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia

măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării

actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de

autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării

deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o

serie de obligații.

Suspendarea

pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al

actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea

justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor

jurisdicționale.

Ținând seama de

considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările

Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea

autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că

executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care

pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. "ș" și "t", că sunt întrunite cumulativ

cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ

fiscal atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 5504

din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.