ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4838/2014

Decizia nr. 4838/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1713 din 27 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională a Uraniului SA, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, astfel cum a fost precizată, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Reclamanta Compania Națională a Uraniului SA solicită anularea deciziei de impunere nr. 387 din 04 octombrie 2012 și a deciziei nr. 184 din 04 decembrie 2012 de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, prin acest din urmă act stabilindu-se:

- o obligație fiscală principală - substanțe chimice periculoase conform art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 - perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 în valoare de 6.754.378 RON stabilită cu titlu de contribuție stabilită suplimentar de plată;

- dobânzi de întârziere - perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 3.992.099,25 RON;

- penalități de întârziere - perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 1.013.156,70 RON.

S-a apreciat că H.G. nr. 1408/2008 este un act normativ emis pentru a reglementa clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase. Împrejurarea că substanțele radioactive beneficiază de o reglementare distinctă, Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, și de Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiații ionizante, cu completările ulterioare, nu le face substanțe nepericuloase ori mai puțin periculoase pentru mediu.

Calificarea substanțelor în discuție ca fiind periculoase este făcută și de H.G. nr. 1408/2008 (invocată de reclamantă) - Anexa nr. 2 Lista substanțelor periculoase, dar și în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și abrogare a Directivelor nr. 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările și completările ulterioare - Anexa nr. VI Clasificarea și etichetarea armonizate ale anumitor substanțe periculoase (se regăsește uraniul și compușii de uraniu, dioxidul de uraniu fiind un compus al acestei substanțe, respectiv nr. index 092-001-00-8 și 092-002-0-3).

Cu alte cuvinte, înlăturarea expresă a substanțelor radioactive de la aplicarea prevederilor H.G. nr. 1408/2008 nu s-a făcut întrucât respectivele substanțe nu ar fi periculoase pentru mediu, iar dispoziția nici nu poate primi o astfel de semnificație, ci doar că beneficiază de o reglementare distinctă.

S-a constatat că este îndeplinită atât cerința ca substanțele să fie clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, cât și cerința introducerii substanțelor pe piața națională de către operatori economici. Astfel, reclamanta are calitatea de producător, produsul dioxid de uraniu fiind comercializat pe bază de factură către S.N. Nuclearelectrica. În acest mod, societatea introduce pe piața națională produsul dioxid de uraniu, acțiune ce corespunde prev. pct. 11 din Anexa nr. 1 la Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 în conformitate cu care prin introducere pe piața națională a unui produs se înțelege: „acțiunea de a face disponibil pe piața națională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii și/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu”.

S-a reținut că faptul potrivit căruia clasificarea, ambalarea și etichetarea nu sunt incidente în cazul substanțelor radioactive prevederile H.G. nr. 1408/2008, acestea beneficiind de o reglementare distinctă sub acest aspect, respectiv Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, și de Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiații ionizante, cu completările ulterioare, nu înseamnă că aceste substanțe nu sunt substanțe periculoase pentru mediu, în sensul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005.

Prin urmare, s-a constatat că sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantei în sensul că transportul compușilor de uraniu este strict supravegheat, conform Legii nr. 111/1996, ori că dioxidul de uraniu este încadrat în categoria substanțelor reglementate de Ordinul Președintelui C.N.C.A.N. nr. 14/2000, potrivit adresei nr. 4754 din 28 mai 2012 și adresei nr. 3433 din 28 mai 2012.

De asemenea, s-a reținut că reclamanta însăși admite faptul că Regulamentul nr. 1272/2008 califică uraniul și compușii acestuia ca fiind periculoși pentru mediu, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că legiuitorul român a supus aceste substanțe unor proceduri speciale de circulație și evidență, fiind vorba de transferuri strict supravegheate, cu circuit închis, constatându-se că atât timp substanțele sunt calificate prin acte interne și internaționale ca fiind periculoase pentru mediu, iar reclamanta realizează o operațiune de livrare către un utilizator (S.N. Nuclearelectrica - F.C.N. Pitești) sunt întrunite condițiile cumulative prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, astfel că reclamanta datorează contribuția contestată.

Nu a fost reținut nici argumentul final al reclamantei în sensul că însăși pârâta ar fi admis faptul că reclamanta nu datorează contribuția prin emiterea Certificatelor de atestare privind obligațiile la Fondul de Mediu nr. 552 din 09 februarie 2007, nr. 5472 din 02 mai 2007 și nr. 2026 din 12 februarie 2008, certificate din care rezultă că reclamanta nu are obligații de plată la Fondul pentru Mediu, aceasta întrucât, așa cum susține și pârâta în Decizia nr. 184/2012 contestată, la eliberarea respectivelor certificate în mod corect au fost avute în vedere declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru Mediu depuse de contribuabil și documentele de plată întocmite, potrivit pct. 3 din Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 594/2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, iar nu în urma unei activități de inspecție fiscală.

În fine, s-a reținut că eliberarea respectivelor certificate nu înlătură dreptul instituției pârâte de a efectua inspecția fiscală la reclamantă pentru a verifica legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Compania Națională a Uraniului SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Reclamanta a invocat, în primul rând, nelegalitatea sentinței recurate pentru aplicarea greșită și contradictorie a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 și a H.G. nr. 1408/2008, considerându-se astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ.

Motivul de recurs a vizat reținerea greșită în considerentele hotărârii atacate a datorării de către reclamantă a contribuției de 2% din valoarea substanțelor radioactive livrate către S.N. Nuclearelectrica cu motivarea că este îndeplinită condiția ca aceste substanțe să fie clasificate, prin acte normative, ca fiind periculoase pentru mediu.

A solicitat recurenta a se constata că textul art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 nu era aplicabil reclamantei, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008 și ale Ordinului Președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000, și că în mod greșit judecătorul fondului a reținut în sentința atacată că acest aspect nu ar avea relevanță.

De asemenea, s-a susținut că sentința recurată este motivată nu numai în mod greșit ci și în manieră contradictorie, întrucât deși se reține că actul normativ care reglementează clasificarea substanțelor periculoase pentru mediu este H.G. nr. 1408/2008 și că acesta nu este aplicabil substanțelor radioactive livrate de recurentă totuși se reține în același timp că este îndeplinită condiția ca substanțele livrate de recurentă să fie clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu.

De aceea, dat fiind că instanța de fond era obligată a arăta care sunt rațiunile care au determinat respingerea cererii reclamantei, fiind prezentate rațiuni contradictorii, a considerat recurenta că hotărârea nu este clară, fluentă și inteligibilă, sub aspectul motivării, și că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, reclamanta a apreciat că instanța de recurs ar urma să observe că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident astfel și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A susținut recurenta că, raportat la prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 4 din Capitolul II intitulat „Clasificarea substanțelor periculoase” din H.G. nr. 1408/2008, instanța de fond era obligată să rețină că nu era îndeplinită una dintre condițiile pentru ca reclamanta să datoreze sume cu titlu de contribuții suplimentare la Fondul de Mediu, respectiv condiția ca substanțele radioactive livrate de către recurentă să fie clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu.

Această din urmă interpretare a fost apreciată de către recurentă ca singura corectă, întrucât lista substanțelor clasificate ca fiind periculoase face parte din H.G. nr. 1408/2008 și este identificată ca fiind anexa nr. 2 la acest act normativ, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1408/2008 arată că acest din urmă act normativ - deci implicit și lista identificată ca fiind anexa nr. 2 - nu se aplică substanțelor radioactive, reglementate de Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000, și în fine substanțele pentru care s-au calculat prin actele contestate contribuții suplimentare la Fondul pentru Mediu sunt substanțe radioactive și sunt reglementate de Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000.

Instanța de fond a calificat greșit situația de fapt, în raport de exigențele impuse de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, care impunea condiția ca substanța în cauză să fie clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu prin acte normative specifice. Cum prin aceste acte normative (H.G. nr. 1408/2008) substanța nu era clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu, mai mult aceasta fiind exclusă în mod expres de la clasificare, instanța de fond înseamnă că a aplicat o altă lege decât cea care era aplicabilă raportului juridic, pronunțând prin urmare sentința recurată cu aplicarea greșită a legii.

Ca atare, s-a relevat că în mod greșit instanța de fond a menținut, prin soluția de respingere a acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamantă, actele administrative contestate, deși acestea erau emise cu încălcarea art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, prin stabilirea unor contribuții la Fondul de Mediu pentru substanțe care nu sunt clasificate prin H.G. nr. 1408/2008 ca fiind periculoase, cu încălcarea uneia dintre condițiile esențiale în ceea ce privește datorarea sumelor la Fondul pentru Mediu.

S-a mai arătat că deși este corectă afirmația că în lista prevăzută la Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1408/2008 este cuprins atât dioxidul de uraniu, cât și octoxidul de uraniu, acest fapt nu presupune automat că tuturor acestor substanțe le sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, respectiv indiferent de condiții se datorează contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu. Or, voința legiuitorului a fost de a nu clasifica, și deci de a exclude în mod expres de la contribuția la Fondul pentru Mediu substanțele radioactive, reglementate de Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000, ordin care face trimitere la substanțe care sunt „surse naturale, în cazul în care radionuclizii sunt sau au fost procesați în vederea folosirii proprietăților lor de substanțe radioactive, fisionabile sau fertile”.

S-a susținut că pentru stabilirea situației de fapt și analiza legalității și temeiniciei actelor administrative contestate era relevant, în contra susținerilor judecătorului fondului, faptul că substanțele livrate de către recurentă sunt substanțe prevăzute de Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000, împrejurare față de care concluzia care se impunea logic era aceea a nedatorării de contribuții la Fondul de Mediu.

Reclamanta a mai menționat că instanța de fond în mod greșit a reținut și că substanța livrată era clasificată ca fiind periculoasă prin acte normative europene, respectiv prin Regulamentul nr. 1292/2008, fiind în mod evident ignorate prevederile art. 1 alin. (2) din regulamentul menționat, potrivit cărora substanțele radioactive utilizate în producerea de energia electrică nu pot fi clasificate ca fiind periculoase pentru mediu.

II. Reclamanta a invocat, în al doilea rând, nelegalitatea sentinței recurate pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, a Ordinului M.M.G.A. nr. 578/2006 și a Legii nr. 111/1996, motivându-se că s-a reținut greșit în considerentele hotărârii atacate datorarea de către reclamantă a contribuției de 2% din valoarea substanțelor radioactive livrate către S.N. Nuclearelectrica, argumentat de îndeplinirea condiției introducerii pe piața națională a unor substanțe periculoase pentru mediu.

A arătat recurenta că în ceea ce privește substanțele radioactive nu se poate considera că acestea pot fi disponibile pe piața națională, și deci că ar fi putut fi clasificate ca fiind introduse pe piața națională. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 1, 8, 19 și 23 din Legea nr. 111/1996, s-a opinat că nu se poate considera că substanțele radioactive produse de reclamantă pot fi disponibile pe piața națională, în condițiile în care pentru ca o substanță să fie disponibilă ar fi necesar ca aceasta să poată fi achiziționată sau pusă la dispoziție, ceea ce nu este cazul substanțelor radioactive și cu atât mai puțin a substanțelor radioactive produse de Compania Națională a Uraniului.

S-a mai învederat de către reclamantă că aceasta acționează exclusiv pentru a asigura combustibilul nuclear necesar Centralei Nucleare de la Cernavodă, în conformitate cu strategia națională, aceasta din urmă stabilind exact și cantitățile care urmează a fi extrase, astfel că substanțele radioactive livrate de recurentă către Centrala de la Cernavodă nu pot fi considerate ca fiind disponibile pe piața națională, fiind încă de la început destinate exclusiv Centralei.

III. Reclamanta a mai invocat nelegalitatea sentinței recurate și pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 196/2005 și a principiului „poluatorul plătește”, nefiind îndeplinite în litigiu nici condiția ca reclamanta să fie un poluator și nici condiția ca Administrația Fondului pentru mediu să fie în măsură să asigure controlul privind gestionarea deșeurilor radioactive.

S-a precizat că doar activitatea generată de Centrala Nucleară de la Cernavodă este cea care generează deșeuri radioactive și că aceste deșeuri nu sunt generate ca efect al livrărilor reclamantei, ci ca efect al alimentării cu combustibil nuclear care nu este preparat de recurentă, ci de S.N. Nuclearelectrica la Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești.

Drept urmare, Compania Națională a Uraniului SA nu poate fi considerată ca fiind poluator, și impusă la plata unor contribuții la Fondul pentru Mediu, pentru livrarea pulberii sinterizabile de uraniu către Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești, deoarece prin această tranzacție nu se produc deșeuri radioactive, deșeurile fiind produse ca efect al producerii combustibilului nuclear, și folosirea acestuia în reactoarele centralei de la Cernavodă, activități care sunt efectuate de către Societatea Națională Nuclearelectrica SA și nu de către reclamantă.

În sensul celor de mai sus, față de prevederile generale care sunt cuprinse în O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, a solicitat recurenta ca instanța de recurs să observe că există prevederi speciale derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în O.G. nr. 11/2003 [art. 5 și art. 6 lit. i)], care de fapt sunt aplicabile speței, ignorate de instanța de fond, și care confirmă faptul că Compania Națională a Uraniului SA nu poate fi considerat nici din acest punct de vedere ca fiind poluator.

S-a mai arătat, de către recurentă, că Administrația Fondului pentru Mediu nu are competențe să asigure controlul privind gestionarea deșeurilor radioactive, rezultând din coroborarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 că în măsura în care deșeurile radioactive nu pot face obiectul gestionării Administrației pentru Mediu pentru aceste deșeuri nu pot fi încasate sume cu titlu de contribuții în caz contrar gestiunea fiind făcută cu încălcarea prevederilor legale.

S-a subliniat că pentru gestionarea deșeurilor substanțelor radioactive utilizate în producerea de energie electrică Administrația Fondului pentru Mediu nu are nicio competență legală, acest aspect rezultând din faptul că chiar dacă deșeurile de materiale radioactive pot fi periculoase, pentru acestea există o reglementare derogatorie de la prevederile O.U.G. nr. 196/2005 (dreptul comun), respectiv prevederile cuprinse în Legea nr. 111/1996 privind gospodărirea în siguranță a deșeurilor radioactive și în O.G. nr. 11 din 30 ianuarie 2003 privind gospodărirea în siguranță a deșeurilor radioactive.

S-a arătat, de asemenea, că pentru deșeurile radioactive competența exclusivă aparține A.N.D.R.A.D., în calitate de autoritate națională în domeniul coordonării la nivel național a activităților de gospodărire în siguranță a deșeurilor radioactive, astfel că pentru gestionarea deșeurilor radioactive nu se pot solicita contribuții la Fondul de Mediu, din moment ce este constituit un sistem distinct pentru gestiunea acestora prin contribuții ale titularilor de autorizații radioactive, care este gestionat de A.N.D.R.A.D.

Recurenta reclamantă a făcut trimitere și la expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 320/2003 care a aprobat O.G. nr. 11/2003, care exprimă în mod clar voința legiuitorului de a institui un sistem distinct de protecție cu privire la aceste substanțe și astfel de a nu supune substanțele radioactive utilizate în producerea de energie electrică prevederilor generale privind protecția mediului, respectiv de a nu fi gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu. De asemenea, a susținut reclamanta că se poate observa intenția legiuitorului de a constitui și organiza sistemul distinct de resurse financiare pentru susținerea activităților privind gestionarea deșeurilor nucleare, și astfel de a exclude aceste deșeuri de la plata unor contribuții la Fondul pentru Mediu.

Raportat la împrejurările mai sus menționare reclamanta a considerat că în mod greșit instanța de fond a menținut acte administrative care au fost emise cu exercitarea greșită a dreptului de apreciere a organelor Administrației Fondului pentru Mediu, deci cu încălcarea art. 6 C. proc. fisc., impunându-se în consecință admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate de Compania Națională a Uraniului SA, cu consecința anulării actelor administrative prin care s-au stabilit obligații nedatorate la Fondul pentru Mediu.

IV. Reclamanta Compania Națională a Uraniului SA a invocat și nelegalitatea hotărârii atacate pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. proc. fisc., motivul de recurs vizând considerentele sentinței în care în mod greșit nu s-a reținut faptul că Administrația pentru Mediu, anterior emiterii actelor administrative contestate, și-a exprimat poziția în sensul nedatorării de către recurentă a contribuțiilor la Fondul pentru Mediu.

Or, o interpretare ulterioară contrară primeia a intimatei pârâte nu putea fi primită de către instanța de fond, care era obligată să anuleze actele administrative contestate, având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) C. proc. fisc. potrivit cărora organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

A opinat recurenta reclamantă că certificatele de atestare a obligațiilor la Fondul pentru Mediu pe care instanța de fond le-a reținut în mod eronat ca fiind fără relevanță în litigiu trebuiau interpretate în sensul că Administrația Fondului pentru Mediu și-a confirmat și ulterior emiterii raportului de inspecție al Gărzii Naționale de Mediu poziția că reclamanta nu datorează contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu.

A solicitat reclamanta a se observa, de către instanța de control judiciar, că la emiterea certificatelor în discuție Administrația Fondului pentru Mediu a avut în vedere acest din urmă raport, or poziția constantă anterioară a Administrației Fondului pentru Mediu, în aplicarea prevederilor legale privind datorarea de către recurentă a contribuției de 2%, a fost în sensul că reclamanta nu datorează această contribuție, aspectul fiind confirmat de raportul de inspecție al Gărzii Naționale de Mediu și certificatele de atestare ulterioare în care aceste obligații nu figurează, și care astfel au preluat constatările raportului și au constatat că reclamanta nu datorează contribuțiile la Fondul pentru Mediu.

Prin urmare, a concluzionat recurenta că în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. proc. fisc. judecătorul fondului a menținut acte administrative în care organele fiscale nu și-au respectat angajamentele anterior luate privind interpretarea prevederilor legale față de situația fiscală a reclamantei, prin actele administrative anterior emise (raportul de inspecție fiscală a Gărzii Naționale de Mediu și certificatele de atestare fiscală), și nici nu au aplicat unitar legislația fiscală cu privire la aceeași situație, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate motivele și argumentele mai sus relevate reclamanta a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1713 din data de 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu consecința modificării în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată de Compania Națională a Uraniului SA, și a obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

În drept au fost invocate de către recurentă prevederile art. 299, art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

În cauză a depus întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata Administrația Fondului pentru Mediu, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.

Referitor la susținerile reclamantei potrivit cărora dioxidul de uraniu produs, fiind substanță radioactivă, nu ar intra sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 196/2005 și în consecință nu poate face obiectul contribuției de 2% la Fondul pentru Mediu, s-au învederat de către intimată următoarele:

La nivelul anilor 2007-2011 își găsesc aplicabilitate mai multe acte normative în ceea ce privește obligația aferentă substanțelor chimice periculoase pentru mediu introduse pe piața națională, respectiv art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 30-32 din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, pct. 9

1

din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1607 din 17 decembrie 2008.

Interpretarea recurentei în sensul că nu ar fi introdus pe piața națională substanțe chimice periculoase pentru mediu a fost apreciată ca contravenind prevederilor pct. 11 din Anexa nr. 1 la Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia sintagma de „introducere pe piața națională a unui produs” este definită ca fiind „acțiunea de a face disponibil pe piața națională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii și/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu. (…)”.

În același sens a amintit intimata și prevederile legale aplicabile anterior intrării în vigoare a Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006 cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost aprobate prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1032 din 10 martie 2011, anume pct. 9

1

din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1607 din 17 decembrie 2008, potrivit căruia prin introducere pe piață se înțelege „acțiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piața națională, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii și/sau utilizării”.

A susținut intimata că având în vedere că întreaga legislație aplicabilă Fondului pentru Mediu are la bază principiul „poluatorul plătește” rezultă intenția vădită a legiuitorului ca prin reglementarea obligațiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările și completările ulterioare, obligația de declarare și de plată să revină tuturor operatorilor economici care introduc pe piața românească substanțe chimice clasificate ca fiind periculoase pentru mediu prin actele normative specifice, în scopul asigurării controlului în ceea ce privește gestionarea acestor substanțe.

Or, în urma inspecției fiscale desfășurate la societatea recurentă s-a reținut că aceasta are calitatea de producător, produsul dioxid de uraniu fiind comercializat pe bază de factură către S.N. Nuclearelectrica. În acest mod, recurenta introduce pe piața națională produsul dioxid de uraniu (UO

2

), această activitate generând în sarcina Companiei Naționale a Uraniului SA obligația de a calcula contribuția de 2% reglementată la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, de a declara și plăti lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat respectiva activitate.

Pe de altă parte, intimata a precizat că H.G. nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase transpune în totalitate prevederile Directivei nr. 67/548/CEE. Acest act normativ, s-a arătat, are ca principal scop stabilirea la nivel național, în mod unitar și coerent, a principiilor pentru clasificarea substanțelor periculoase, precum și norme de etichetare și ambalare a acestora, în vederea introducerii pe piață a substanțelor periculoase, iar în Anexa nr. 2 „Lista substanțelor periculoase” la H.G. nr. 1408/2008 și în anexa nr. VI „Clasificarea și etichetarea armonizate ale anumitor substanțe periculoase” din Regulamentul nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor nr. 67/548/CEE și nr. 1999/45/CEE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările și completările ulterioare, se regăsește clasificarea uraniului și a compușilor de uraniu, dioxidul de uraniu fiind un compus al acestei substanțe (nr. index 092-001-00-8 și respectiv 092-002-0-3). Totodată, în fișa cu date de securitate elaborată de producător este menționat faptul că aceasta respectă prevederile Directivei nr. 67/548/CEE și ale Directivei nr. 99/45 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea preparatelor periculoase.

A constatat intimata Administrația Fondului pentru Mediu că atât timp cât compușii de uraniu sunt menționați în cele două anexe ca fiind clasificați periculoși pentru mediu, recurenta intră pe cale de consecință sub incidența textelor de lege indicate mai sus și are obligația de a calcula contribuția de 2% reglementată la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările și completările ulterioare, de a o declara și plăti lunar, până la data de 24 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea.

Referitor la certificatele de atestare privind obligațiile la Fondul pentru Mediu pe care Administrația Fondului pentru Mediu le-a eliberat reclamantei în cursul anilor 2007 și 2008 a învederat intimata că aceste documente urmează regimul juridic stabilit prin Ordinul M.M.G.A. nr. 594 din 09 iunie 2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, astfel că în vederea eliberării acestora au fost consultate declarațiile privind obligațiile la Fondul de Mediu depuse de către contribuabil și documentele de plată întocmite.

Drept urmare, eliberarea respectivelor certificate a fost efectuată pe baza evidenței informatizate pe plătitor și nu în urma unei activități de inspecție fiscală care, potrivit art. 94 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, are drept obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.

Recursul declarat de reclamanta Compania Națională a Uraniului SA împotriva sentinței civile nr. 1713 din 27 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat instanța de fond a procedat, prin sentința atacată, urmare interpretării și aplicării corecte a legii la circumstanțele de fapt ale cauzei, și cu o motivare completă și convingătoare, la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Compania Națională a Uraniului SA, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 184 din data de 04 decembrie 2012 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri și Recuperare Creanțe - Serviciul Evidență și Recuperare prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația nr. 9542 din 25 octombrie 2012 formulată de Compania Națională a Uraniului SA, și anularea Deciziei de impunere nr. 386 din 04 octombrie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul de Mediu stabilite de inspecția fiscală prin raportul de inspecție fiscală nr. 387 din 04 octombrie 2012 emis de Direcția Venituri din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, decizie prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei următoarele obligații de plată:

- obligație fiscală principală stabilită cu titlu suplimentar pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 în valoare de 6.754.378 RON;

- dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 3.992.099,25 RON;

- penalități de întârziere pentru perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 1.013.156,70 RON.

Se constată, în litigiu, că în perioada 22 mai 2012-05 septembrie 2012 inspectorii Administrației Fondului pentru Mediu, în baza avizului de inspecție fiscală nr. 139629 din data de 21 mai 2012, au efectuat inspecția fiscală la Compania Națională a Uraniului SA având ca obiect verificarea modului de constituire și de întocmire a declarațiilor lunare privind obligațiile de plată la veniturile Fondului pentru Mediu pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011, verificarea modului de organizare și conducere a evidenței fiscale și contabile pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011, și verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011.

În urma controlului efectuat s-au făcut următoarele constatări:

- în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 societatea a introdus pe piața națională substanțe chimice clasificate ca fiind periculoase pentru mediu - uraniu în pulbere de UO

2

- iar această activitate a generat în sarcina societății reclamante obligația de plată a contribuției reglementată de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare;

- pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 societatea reclamantă datorează astfel la bugetul Fondului pentru Mediu taxa pentru emisiile de poluanți în atmosferă ce afectează factorii de mediu, provenite de la sursele mobile, reglementată de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, deoarece aceasta înregistrează cheltuieli cu combustibilului în contabilitatea firmei.

Drept urmare, a fost întocmita raportul de inspecție fiscală nr. 387/2584 din 04 octombrie 2012 și decizia de impunere nr. 387/258443 din 04 octombrie 2012 prin care s-a stabilit în sarcina societății o creanță la Fondul pentru Mediu în cuantum total de 11.759.634 RON, compusă din:

- contribuție datorată: 6.754.378 RON;

- dobânzi (majorări de întârziere) datorate: 3.992.100 RON;

- penalități de întârziere datorate: 1.013.156 RON.

Ulterior, prin Decizia nr. 184 din 04 decembrie 2012 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri și Recuperare Creanțe - Serviciul Evidență și Recuperare a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de Compania Națională a Uraniului SA împotriva Deciziei de impunere nr. 387/258443 din 04 octombrie 2012.

Înalta Curte reține, în primul rând, că nu sunt întemeiate criticile recurentei reclamante Compania Națională a Uraniului SA referitoare la cuprinderea în sentința atacată a unor considerente contradictorii, circumscrise motivului de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prima instanță relevând cu claritate, în sentința recurată, motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, inclusiv argumentele care au stat la baza aprecierii că substanțele radioactive care sunt excluse de la clasificare, ambalare și etichetare în condițiile H.G. nr. 1408/2008 sunt substanțe periculoase pentru mediu, în sensul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, cu modificările și completările ulterioare.

Se constată, pe de altă parte, că nu sunt întemeiate nici criticile din recurs subsumate motivului de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., anume aplicarea greșită a legii, întrucât judecătorul fondului a statuat în mod corect, prin sentința recurată, în sensul netemeiniciei acțiunii reclamantei și a caracterului legal și temeinic al constatărilor și concluziilor din actele administrative atacate.

Inițial, art. 1 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu prevedea că veniturile Fondului pentru mediu se constituie din o contribuție de 2% din valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piață de către producători și importatori, cu excepția celor utilizate la producerea medicamentelor.

Începând cu data de 23 iulie 2010, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 15/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 167/2010, art. 1 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu a fost modificat, în sensul stabilirii că veniturile Fondului pentru Mediu se constituie din o contribuție de 2% din valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională de către operatorii economici.

În Capitolul VI „Modul de calcul al contribuției prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006” din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 578/2006 al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor s-a prevăzut că:

„Art. 39. - Operatorii economici care introduc pe piață substanțe clasificate ca fiind periculoase pentru mediu au obligația de a calcula și a plăti la Fondul pentru Mediu o contribuție de 2% din valoarea acestora.

Art. 40. - Substanțele pentru care se datorează contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, marcate cu simbolul „N”, și sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, aprobate prin H.G. nr. 490/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor utilizate la producerea medicamentelor.

Art. 41. - (1) Baza de calcul la care se aplică contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu reprezintă valoarea de vânzare și/sau valoarea de import al substanțelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piață, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(2) Substanțele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu importate, inclusiv cele destinate utilizării/consumului propriu, se consideră introduse pe piață în momentul importului.

(3) În cazul producătorilor interni, introducerea pe piață este acțiunea de a face disponibile, pentru prima dată, substanțele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, în vederea distribuirii și/sau utilizării.

Art. 42. - Contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, se declară și se plătește lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitate”.

Prin Ordinul nr. 1607/2008 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile a fost modificat și completat Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul de Mediu, art. 40 din anexă având următorul cuprins „Art. 40 - Substanțele pentru care se datorează contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, prin actele normative specifice în vigoare, cu excepția celor utilizate la producerea medicamentelor”. De asemenea, prin același ordin s-a introdus la anexa la metodologie, după pct. 9, un nou punct, pct. 9

1

, cu următorul cuprins: „9

1

. Introducere pe piață - acțiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piața națională, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii și/sau utilizării”.

În fine, în Capitolul VI „Modul de calcul al contribuției prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare” din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 1032/2011 al Ministerului Mediului și Pădurilor s-a prevăzut că:

„Art. 30. - Operatorii economici care introduc pe piața națională substanțe clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu au obligația de a calcula și de a plăti la Fondul pentru Mediu o contribuție de 2% din valoarea acestora.

Art. 31. - Substanțele pentru care se datorează contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu prin actele normative specifice în vigoare.

Art. 32. - (1) Baza de calcul la care se aplică contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu în cazul producătorilor interni reprezintă valoarea de vânzare a substanțelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(2) Baza de calcul la care se aplică contribuția de 2% la Fondul pentru Mediu în cazul introducerii pe piața națională prin achiziție din afara acestui spațiu reprezintă valoarea de achiziție a substanțelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională, inclusiv cele destinate utilizării/consumului propriu, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Art. 33. - Contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se declară și se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea”.

În anexa la metodologia aprobată prin Ordinul nr. 1032/2011 al Ministerului Mediului și Pădurilor s-a precizat, la pct. 11, semnificația termenului specific „Introducere pe piața națională a unui produs”, care „este acțiunea de a face disponibil pe piața națională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii și/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu. Produsele fabricate, în baza unui contract, exclusiv pentru un operator economic care își aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs, în scopul introducerii pe piață și/sau al punerii în funcțiune în România în numele său, se consideră a fi introduse pe piața națională de către acesta. În cazul produselor provenite dintr-un alt stat, oricare ar fi regimul vamal al acestora, sunt considerate ca introduse pe piața națională numai ambalajele care devin deșeuri pe teritoriul național. Produsele achiziționate din afara spațiului național, inclusiv produsele destinate utilizării/consumului propriu, se consideră introduse pe piața națională în momentul achiziției.”

Instanța de fond interpretat corect dispozițiile legale mai sus menționate și a statuat în mod just, prin considerentele sentinței recurate, în sensul că prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările și completările ulterioare, îi sunt aplicabile reclamantei, întrucât prevederile invocate de recurentă, anume cele ale art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase, și ale Ordinului președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, nu prezintă relevanță în dezlegarea chestiunii litigioase.

Într-adevăr, dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008, hotărâre care instituie cadrul legal pentru clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase pentru om și mediu, în vederea introducerii pe piață a acestora, stabilesc că prevederile hotărârii menționate nu se aplică „substanțelor radioactive, reglementate de Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, și de Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiații ionizante, cu completările ulterioare”, dar această împrejurare nu poate conduce la concluzia limitării aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu doar la substanțele reglementate/clasificate de H.G. nr. 1408/2008 și cuprinse în Anexa nr. 2, atâta timp cât art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 (act normativ cu forță juridică superioară unei hotărâri de guvern și unui ordin, și de la care nu se poate deroga printr-un act normativ inferior) are un conținut clar și neechivoc - contribuția de 2% ce constituie venit la Fondul pentru Mediu se constituie prin raportare la „valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piață de către producători și importatori, cu excepția celor utilizate la producerea medicamentelor”, respectiv la „valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piața națională de către operatorii economici”.

Susținerile recurentei reclamante în sensul că nu este îndeplinită condiția ca substanța să fie clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu prin acte normative specifice nu pot fi primite, în condițiile în care, pe de o parte, excluderea expresă a substanțelor radioactive de la aplicarea prevederilor H.G. nr. 1408/2008 nu s-a făcut pe motiv că aceste substanțe nu ar fi periculoase pentru mediu ci pentru că acestea beneficiază de o reglementare distinctă sub aspectul ambalării și etichetării, și, pe de altă parte, calificarea compușilor de uraniu ca fiind substanțe periculoase pentru mediu este determinată nu numai prin Anexa 2 la H.G. nr. 1408/2008 ci și printr-o normă din dreptul Uniunii Europene direct aplicabilă în dreptul intern, anume Anexa nr. VI - Clasificarea și etichetarea armonizate ale anumitor substanțe periculoase din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și abrogare a Directivelor nr. 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările și completările ulterioare, anexă în care se regăsește uraniul și compușii de uraniu, deci inclusiv dioxidul de uraniu care este un compus al uraniului, nr. index 092-001-00-8 și 092-002-0-3.

Judecătorul fondului a reținut corect că este întrunită și condiția introducerii pe piața națională a unor substanțe de către un operator economic, neavând relevanță împrejurarea că reclamanta acționează exclusiv pentru a asigura combustibilul nuclear necesar Centralei Nucleare de la Cernavodă în conformitate cu strategia națională. Or, reclamanta are calitatea de producător, produsul dioxid de uraniu a fost comercializat pe bază de factură către S.N. Nuclearelectrica, iar această acțiune se încadrează în noțiunea de introducere pe piață, astfel cum a fost definită prin art. 41 alin. (3) din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 578/2006 al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, prin pct. 9

1

din anexa la metodologie, introdus prin Ordinul nr. 1607/2008 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile de modificare și completare a Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul de Mediu, și prin pct. 11 din anexa la Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 1032/2011 al Ministerului Mediului și Pădurilor.

Apărările reclamantei recurente, întemeiate pe dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranță a deșeurilor radioactive, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Administrația Fondului pentru Mediu nu are competențe în asigurarea controlului privind gestionarea deșeurilor radioactive, nu sunt de natură a justifica nelegalitatea actelor administrative contestate, întrucât stabilirea legalității și a temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate se face prin raportare dispozițiile actului normativ care reglementează obligația fiscală în analiză, anume O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, și nu la acte normative care reglementează punctual alte aspecte, referitoare la modul de gestionare a deșeurilor radioactive și de control a activităților nucleare.

În fine, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei reclamante vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate de curtea de apel pe motivul încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. proc. fisc., întrucât, pe de o parte, eliberarea certificatelor fiscale - care s-a făcut în temeiul Ordinului nr. 594/2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare fiscală privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, pe baza declarațiilor privind obligațiile depuse la Fondul pentru Mediu depuse de contribuabil și a documentelor de plată întocmite, iar nu în urma unei activități de inspecție fiscală - nu înlătură dreptul instituției pârâte de a efectua inspecția fiscală, în condițiile legii, pentru a verifica legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor, respectarea prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea după caz a bazelor de impunere, și stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente, pentru o perioadă determinată, iar, pe de altă parte, raportul de inspecție al Gărzi