ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Compania Națională a

Uraniului - S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului

pentru Mediu - Direcția Venituri/Serviciul Inspecție Fiscală, cerere de

suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012,

înregistrată la Compania Națională a Uraniului S.A. din 10 octombrie 2012,

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu

stabilite de inspecția fiscală prin Raportul de Inspecție Fiscală din 4

octombrie 2012, emis de către Direcția Venituri din cadrul Administrației

Fondului pentru Mediu.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și pe

prevederile legale incidente în materie.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat

respingerea cererii de suspendare, arătând în esență că reclamanta nu a făcut

dovada cazului bine justificat, neindicând aspecte care să fie în măsură să

ridice o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului

administrativ.

A arătat pârâta că

argumentele reclamantei nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat,

acestea vizând în mod evident aspecte care se analizează numai în cadrul

acțiunii în anulare, precum și faptul că nu este îndeplinită nici condiția

existenței unei pagube iminente.

Prin Sentința civilă

nr. 7153 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

Compania Națională a Uraniului S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația

Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri Serviciul Inspecție Fiscală, a

suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012 emisă de

AFM - Direcția Venituri - Serviciul de inspecție fiscală, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că măsura provizorie

solicitată de reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor

împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ, conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a

apreciat că, în speță, reținându-se că substanțele radioactive se exceptează de

la aplicarea O.U.G. nr. 200/2000, precum și H.G. nr. 1408/2008, încălcarea

acestor dispoziții legale de către organele de control este de natură să

îndreptățească instanța să concluzioneze, fără antamarea fondului cauzei, că în

privința actului administrativ contestat se conturează o aparență de

nelegalitate ce urmează a fi însă eventual stabilită la soluționarea cauzei în

fond.

În ce privește

condiția referitoare la paguba iminentă ce s-ar produce reclamantei prin

executarea acestor acte administrativ-fiscale, instanța a apreciat că este, de

asemenea, îndeplinită în cauză, respectiv existența prejudiciului material

viitor și previzibil ce ar afecta patrimoniul reclamantei, avându-se în vedere

faptul că reclamanta este o unitate de interes strategic național, contribuind

la asigurarea securității alimentării cu energie în scopul susținerii creșterii

economice durabile în România, desfășurând în principal activități de

extracție, prelucrare a uraniului și fiind, de altfel, singura unitate din România

care desfășoară astfel de activități, coroborat cu faptul că blocarea

conturilor sale și indisponibilizarea sumelor de bani creează dificultăți

majore, raportat la actuala criză economico-financiară.

Avându-se în vedere

cuantumul obligațiilor fiscale stabilite prin actul administrativ emis de

pârâtă, specificul activității reclamantei precum și natura obligațiilor

contractuale ale acesteia, instanța de fond a apreciat că poate fi reținută cu

certitudine iminența producerii unei pagube în patrimoniul societății

contestatoare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că instanța de fond a făcut aprecieri referitoare

la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, cu toate

că apărările de fond invocate în acțiunea în contencios administrativ nu pot fi

examinate la judecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ

fiscal.

Arată recurenta că

simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendare a executării

actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției

de legalitate de care se bucură actul, că executarea unei obligații bugetare,

stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de

legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că din punct de vedere juridic paguba este

reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Cu privire la

iminența producerii unei pagube, în sensul prevederilor legale, recurenta arată

că aceasta ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în

însăși executarea actului administrativ atacat.

Analizând actele

dosarului în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale

aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu mai justifică un

interes legal în continuarea judecării recursului, având în vedere

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de

chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta Compania

Națională a Uraniului - S.A. a solicitat să se dispună suspendarea Deciziei de

impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012, înregistrată la Compania Națională a

Uraniului S.A. în 10 octombrie 2012, privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală prin Raportul de

Inspecție Fiscală din 4 octombrie 2012, emis de către Direcția Venituri din

cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, până la pronunțarea instanței de

fond, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 7153 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta

Compania Națională a Uraniului S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația

Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri Serviciul Inspecție Fiscală și a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012

emisă de AFM - Direcția Venituri - Serviciul de inspecție fiscală, până la

pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ

atacat.

În prezentul dosar,

la data de 31 ianuarie 2014, în fața instanței de recurs, apărătorul

intimatei-reclamante a învederat faptul că s-a soluționat fondul cauzei prin

Decizia nr. 1713 din 27 mai 2013, respingându-se acțiunea ca neîntemeiată,

astfel încât a devenit lipsită de interes calea de atac exercitată, întrucât

suspendarea actelor administrative s-a dispus până la pronunțarea instanței de

fond.

Înalta Curte are în

vedere faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Astfel fiind, în

raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar

recursul formulat apare ca lipsit de interes, întrucât instanța de fond s-a

pronunțat prin respingerea acțiunii în anulare.

Înalta Curte are în

vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără

justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o

condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită

în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul

promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă

folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o

instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal,

născut și actual.

Pornind de la aceste

premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care

partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte

într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Condiția interesului

se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe

toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de

atac.

În măsura în care

promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a

recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, recurenta nu

mai justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere

a recursului, de modificare a sentinței atacate și de respingere a cererii de

chemare în judecată.

Sancțiunea lipsei

interesului, așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în cauza de

față aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de

chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul

sesizării instanței de fond erau îndeplinite toate condițiile de exercitare a

acțiunii civile și, în aceste condiții, nu mai prezintă interes analizarea

criticilor invocate de pârâtă privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru

considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes, fără a mai analiza

motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și

inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței

civile nr. 7153 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - CL