ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Compania Națională a Uraniului - S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri/Serviciul Inspecție Fiscală, cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012, înregistrată la Compania Națională a Uraniului S.A. din 10 octombrie 2012, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală prin Raportul de Inspecție Fiscală din 4 octombrie 2012, emis de către Direcția Venituri din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și pe prevederile legale incidente în materie.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând în esență că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat, neindicând aspecte care să fie în măsură să ridice o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului administrativ. A arătat pârâta că argumentele reclamantei nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, acestea vizând în mod evident aspecte care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare, precum și faptul că nu este îndeplinită nici condiția existenței unei pagube iminente.

Prin Sentința civilă nr. 7153 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională a Uraniului S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri Serviciul Inspecție Fiscală, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012 emisă de AFM - Direcția Venituri - Serviciul de inspecție fiscală, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat că, în speță, reținându-se că substanțele radioactive se exceptează de la aplicarea O.U.G. nr. 200/2000, precum și H.G. nr. 1408/2008, încălcarea acestor dispoziții legale de către organele de control este de natură să îndreptățească instanța să concluzioneze, fără antamarea fondului cauzei, că în privința actului administrativ contestat se conturează o aparență de nelegalitate ce urmează a fi însă eventual stabilită la soluționarea cauzei în fond.

În ce privește condiția referitoare la paguba iminentă ce s-ar produce reclamantei prin executarea acestor acte administrativ-fiscale, instanța a apreciat că este, de asemenea, îndeplinită în cauză, respectiv existența prejudiciului material viitor și previzibil ce ar afecta patrimoniul reclamantei, avându-se în vedere faptul că reclamanta este o unitate de interes strategic național, contribuind la asigurarea securității alimentării cu energie în scopul susținerii creșterii economice durabile în România, desfășurând în principal activități de extracție, prelucrare a uraniului și fiind, de altfel, singura unitate din România care desfășoară astfel de activități, coroborat cu faptul că blocarea conturilor sale și indisponibilizarea sumelor de bani creează dificultăți majore, raportat la actuala criză economico-financiară.

Avându-se în vedere cuantumul obligațiilor fiscale stabilite prin actul administrativ emis de pârâtă, specificul activității reclamantei precum și natura obligațiilor contractuale ale acesteia, instanța de fond a apreciat că poate fi reținută cu certitudine iminența producerii unei pagube în patrimoniul societății contestatoare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a făcut aprecieri referitoare la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, cu toate că apărările de fond invocate în acțiunea în contencios administrativ nu pot fi examinate la judecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

Arată recurenta că simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, că executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Cu privire la iminența producerii unei pagube, în sensul prevederilor legale, recurenta arată că aceasta ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat.

Analizând actele dosarului în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu mai justifică un interes legal în continuarea judecării recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta Compania Națională a Uraniului - S.A. a solicitat să se dispună suspendarea Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012, înregistrată la Compania Națională a Uraniului S.A. în 10 octombrie 2012, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală prin Raportul de Inspecție Fiscală din 4 octombrie 2012, emis de către Direcția Venituri din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, până la pronunțarea instanței de fond, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 7153 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională a Uraniului S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri Serviciul Inspecție Fiscală și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 387 din 4 octombrie 2012 emisă de AFM - Direcția Venituri - Serviciul de inspecție fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ atacat. În prezentul dosar, la data de 31 ianuarie 2014, în fața instanței de recurs, apărătorul intimatei-reclamante a învederat faptul că s-a soluționat fondul cauzei prin Decizia nr. 1713 din 27 mai 2013, respingându-se acțiunea ca neîntemeiată, astfel încât a devenit lipsită de interes calea de atac exercitată, întrucât suspendarea actelor administrative s-a dispus până la pronunțarea instanței de fond.

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar recursul formulat apare ca lipsit de interes, întrucât instanța de fond s-a pronunțat prin respingerea acțiunii în anulare. Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Astfel, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de modificare a sentinței atacate și de respingere a cererii de chemare în judecată.

Sancțiunea lipsei interesului, așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării instanței de fond erau îndeplinite toate condițiile de exercitare a acțiunii civile și, în aceste condiții, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de pârâtă privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 7153 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2014. Procesat de GGC - CL