ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4974/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4974/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Oradea, reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta
Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea executării actului
administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de impunere nr. 261 din 16 august
2012, emisă de intimată, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 261
din 16 august 2012 cu privire la suma de 99.769,97 RON, formată din 59.302,38
RON contribuție, 31.572,23 RON dobânzi, 8.895,36 RON penalități până la
pronunțarea acțiunii privitoare la fondul cauzei.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că în cauză este îndeplinită condiția cazului
bine justificat, întrucât așa cum rezultă din raportul de expertiză
extrajudiciară efectuat la cererea reclamantei, toate constatările organului de
control sunt nelegale atâta vreme cât situația reală este cu totul alta decât
cea reținută de organul de control.
În ce privește
condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a arătat că punerea în
executare a actelor administrative atacate duce inevitabil la intrarea
societății în incapacitate de plată, fapt care atrage în actualul context
economic, falimentul societății.
Prin întâmpinare,
pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea cererii de
suspendare, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de
admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr. 339
din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de
reclamanta SC N.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului
pentru Mediu și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 261
din 16 august 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 261 din 16 august
2012, emise de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, până la pronunțarea
instanței de fond, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.510,3 RON,
cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat
și taxe de timbru.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, criticile reclamantei fiind de
natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ, fiind îndeplinită astfel cerința existenței unui caz bine
justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
În ceea de privește
paguba iminentă, prima instanță a apreciat că executarea actului administrativ
a cărui suspendare se solicită este de natură a provoca societății reclamante
prejudicii grave și iremediabile, întrucât punerea în executare a actelor
administrative atacate ar duce la intrarea societății în incapacitate de plată,
fapt care atrage în actualul context economic, falimentul societății.
Recursul exercitat
în cauză
Împotriva sentinței
pronunțate de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs Administrația Fondului
pentru Mediu, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut
în esență că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind
pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât acțiunea
reclamantei are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ fiscal
care privește obligații de plată la bugetul Fondului pentru Mediu în sumă de
99.769,97 RON, invocând în acest sens motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 3 C. proc. civ.
Prin urmare,
recurenta a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind acte administrative
care privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele
administrativ fiscale.
Pe fondul cererii,
recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei
legal, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14
din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința
atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența
materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de
art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru
considerentele care vor fi arătate în continuare.
Se constată că prin
acțiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel Oradea, secția de contencios
administrativ și fiscal, cu o cerere de suspendare a unor acte-administrative
fiscale având ca obiect obligarea societății comerciale la plata sumei de
99.769,97 RON, reprezentând contribuții și majorări de întârziere.
Potrivit art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale
acestora, de până la 500.000 lei, se soluționează, în fond, de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de
500.000 lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ
și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede
altfel".
Din interpretarea
dispozițiilor citate rezultă că, în privința competenței materiale, legea
stabilește două tipuri de competență, în raport cu natura juridică a actului
administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora sau, cu alte
cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ-fiscal.
Astfel, dacă nu este
vorba de un act administrativ fiscal, competența materială se stabilește în
raport cu rangul local sau central al autorității emitente, potrivit
prevederilor art. 2 și 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de
instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține
unui organ sau instituții locale și, respectiv, instanței de contencios
administrativ a curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau
instituții centrale, cu competență națională.
Dar, dacă obiectul
litigiului îl formează un act administrativ-fiscal, competența materială va
aparține instanței de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a
curții de apel, după cum actul contestat privește o valoare mai mică sau egală
cu 500.000 RON ori o valoare mai mare decât această sumă.
În concluzie, în
cazul actelor administrative fiscale, competența materială a instanței de
contencios administrativ se stabilește în mod exclusiv pe baza criteriului
valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON,
ori este mai mare de această sumă.
În cauză, după cum
s-a reținut, actele administrativ-fiscale sunt contestate pentru suma de
99.769,97 RON, reprezentând contribuții și majorări de întârziere.
Pe cale de
consecință, având în vedere că litigiul privește acte administrative fiscale
contestate în privința sumei de 99.769,97 RON, în raport cu dispozițiile art.
10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a
cauzei revine tribunalului, iar nu curții de apel, astfel că sentința recurată
a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență de ordine publică.
Soluția adoptată în
recurs
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în
baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite
cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția contencios
administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr.
339/CA/2012-P.I. din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor,
secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 12 aprilie 2013.
Procesat
de GGC - AZ