ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1713/2013

Prin Sentința civilă nr. 612 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Brăila în contradictoriu cu pârâta S.C. U.T.H. S.A. și s-a admis cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a anulat Decizia nr. 857/2006 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia să trimită garantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București Notificarea nr. 131/2001 și actele doveditoare depuse de reclamanta Parohia Romano-Catolică Brăila, spre a face propuneri de acordare a măsurilor reparatorii, conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului în litigiu și s-a disjuns contestația formulată de reclamanta R.H.

împotriva Deciziei nr. 2515/2006 emisă de aceeași pârâtă, dispunându-se înregistrarea separată și suspendarea acestei contestații în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul - clădire și teren situat administrativ în Brăila, str. M.E. (anterior str. R.), nr. 17, cunoscut sub denumirea de Hotelul „P.”, a aparținut numitei C.H., dobândit printr-un Act dotal în anul 1920 și trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, astfel cum rezultă din cuprinsul anexelor la acest decret. Ulterior anului 1989, imobilul a intrat în patrimoniul fostei S.C. T. S.A., reorganizată în temeiul Legii nr. 15/1990, construcțiilor aplicându-li-se regimul juridic reglementat de art. 20 alin. (2) din lege, iar în privința terenului aferent fiind emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 08, nr. 392 din 13 august 1995 de către Ministerul Turismului, în baza H.G.

nr. 834/1991. Actele depuse la dosarul cauzei confirmă transferurile succesive de proprietate efectuate asupra acestui imobil, respectiv de la S.C. T. S.A. către numitul M.N., prin contract de vânzare-cumpărare nr. 1357/1997, iar ulterior către S.C. C.B.I.G. S.A., prin contract de vânzare-cumpărare nr. 57 din 5 ianuarie 1999. În anul 1999, s-a finalizat procesul de privatizare a S.C. T. S.A., prin vânzarea de către fostul Fond al Proprietății de Stat a tuturor acțiunilor pe care statul le mai deținea în proprietate, către S.C. U. S.A. Prin Sentința civilă nr. 1243/2002 pronunțată de Tribunalul Brăila, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 525/R/2003 a Curții de Apel Galați s-a constatat nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, cu consecința întoarcerii imobilului în patrimoniul S.C.

T. S.A. Sub acest aspect, prima instanță a înlăturat ca neîntemeiată susținerea contestatoarei, în sensul că efectul retroactiv al nulității contractelor duce la întoarcerea imobilului în proprietatea Fondului Proprietății de Stat, întrucât, ca efect al constatării nulității înstrăinării, prețul de vânzare aflat în patrimoniul societății privatizate a fost înlocuit cu bunuri în materialitatea lor, pentru care s-a născut dreptul la restituirea contravalorii prețului către cumpărătorul M.N. Prin Hotărârea nr. 1 din 20 august 2004, Adunarea Generală Extraordinară a S.C. T. S.A. Brăila a aprobat executarea fuziunii prin absorbție și dizolvarea fără lichidare a societății, către S.C. U.T.H. S.A., în calitate de societate absorbantă, astfel că, în condițiile art. 233 alin. (1) și art. 235 din Legea nr. 31/1990, aceasta urma să continue personalitatea juridică a societății absorbite, preluând întregul său patrimoniu.

S.C. T. S.A. a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului de Comerț de pe lângă Tribunalul Brăila, la data de 21 septembrie 2004. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, contestatoarea Parohia Romano-Catolică Brăila a formulat Notificarea nr. 131/2001 prin care a solicitat fostei S.C. T. S.A. restituirea în natură a imobilului în litigiu, construcție și teren aferent, iar prin Decizia nr. 857/2006, S.C. U.T.H. S.A. a respins notificarea cu motivarea că societatea comercială deținătoare s-a privatizat înainte de intrarea în vigoare a legii de retrocedare, astfel că prevederile art. 21 din această lege nu sunt aplicabile, îndrumând contestatoarea să se adreseze Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pornind de la această stare de fapt și de drept a imobilului revendicat de reclamantă, prima instanță a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 terenul în litigiu se afla în patrimoniul S.C. T. S.A., societate comercială privatizată în 1999, astfel încât prevederile art. 21 alin. (1) și 2 din legea reparatorie nu sunt incidente, sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului revendicat, reclamanta putând beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 29 alin. (1) din lege.

Tribunalul a apreciat însă că, prin raportarea art. 29 alin. (3) din lege, în privința procedurii de soluționare a notificării, la prevederile art. 26 alin. (1), pârâta, persoană sesizată cu notificarea, constatând că restituirea în natură nu este posibilă, trebuia să procedeze la înaintarea dosarului instituției publice implicată în privatizare, competentă să facă propuneri de acordare a despăgubirilor în condițiile legii, și nu să procedeze la emiterea unei decizii finale de respingere a notificării. Reclamanta Parohia Romano-Catolică Brăila a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în condițiile legii, ca moștenitoare testamentară a defunctei R.H., aspect necontestat, iar prin Sentința civilă nr. 1243/2002 pronunțată de Tribunalul Brăila, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 525/R/2003 a Curții de Apel Galați s-a statuat că testatoarea R.H.

este fiica fostei proprietare tabulare a imobilului, C.H. În consecință, reclamanta a devenit moștenitoarea fostei proprietare prin retransmisie succesorală, iar față de prevederile alin. (2) din lege, calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii este dovedită. Pentru aceste considerente, prima instanță - Tribunalul Timiș, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, a admis contestația reclamantei Parohia Romano-Catolică Brăila, în parte, în sensul anulării Deciziei nr. 857/2006 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei S.C. U.T.H. S.A. să trimită garantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București Notificarea nr. 131/2001 și actele doveditoare, pentru a face propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 272 din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva sus-menționatei hotărâri, reținând următoarele: În baza probelor administrate în cauză constând în înscrisuri doveditoare stării de fapt și de drept a imobilului în litigiu, în mod corect instanța de fond a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul revendicat se afla în patrimoniul S.C. T. S.A. (consecința anulării celor două contracte de vânzare-cumpărare), societate comercială privatizată integral în anul 1999, nefiind incidente prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din lege relativ la restituirea în natură.

Față de împrejurarea imposibilității restituirii în natură, măsurile reparatorii de care poate beneficia reclamanta se circumscriu situației avută în vedere prin art. 29 alin. (1) din lege, care statuează că „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”, iar prin efectul aliniatului (3) al aceluiași articol, instituția însărcinată cu efectuarea propunerilor este cea care a efectuat privatizarea, în speță Fondul Proprietății de Stat, devenită Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În consecință, curtea a apreciat că în mod legal s-a admis cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 26 alin. (1), de a se face propuneri de acordare a măsurilor reparatorii către reclamantă. Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., a susținut că instanțele au pronunțat hotărârile în cauză în contradictoriu cu o persoană decedată, reclamanta R.H., fiica defunctei C.H., la succesiunea căreia are dreptul în această calitate în cotă de 1/2, drept ce a fost nesocotit prin constatarea dreptului reclamantei Parohia Romano-Catolică la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul litigios.

Instanța a acordat reclamantei Parohia Romano-Catolică ceea ce nu a solicitat, sens în care a arătat, că deși reclamanta a solicitat restituirea bunului în natură, instanțele au acordat reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent. Au mai arătat că nu au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, întrucât obiectul judecății l-a constituit verificarea legalității unor decizii/dispoziții emise de pârâta S.C. U.T.H. S.A., societate ce are legitimare procesuală pasivă, iar nu recurenta care nu este nici emitentul actelor administrative atacate și nici proprietar al imobilului a cărui restituire se solicită. Judecata prezentei cauze a fost suspendată la data de 14 aprilie 2010, în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) C. proc.

civ., dat fiind decesul reclamantei-intimate R.H., aspect ce rezultă din certificatul de deces nr. 5768 din 21 ianuarie 2008 eliberat de Statul Israel. Reluarea judecății s-a făcut cu cererea înregistrată la data de 7 februarie 2013, context în care intimata-pârâtă S.C. U.T.H. S.A. a înțeles să invoce excepția perimării cererii de recurs deduse judecății. Relativ la excepția menționată se constată că aceasta nu este întemeiată întrucât, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 248 C. proc. civ. potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Partea nu se socotește în vină dacă actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”. Legea pretinde, astfel, printre altele, că rămânerea cauzei în nelucrare să se fi produs din vina părții, condiție ce subliniază caracterul de sancțiune procedurală a perimării. După termenii textului se poate vorbi de existența unei prezumții simple de culpă, pe care judecătorul o deduce din lipsa de stăruință în judecată. În situația în care însă, actul de procedură ce ar fi întrerupt cursul perimării urma să fie întocmit din oficiu ori în cazul în care procesul s-a suspendat din eroare, deoarece, cum este cazul în speță, nu erau întrunite cerințele legale pentru luarea acestei măsuri (partea fiind decedată încă în cursul judecății în apel), perimarea este inoperantă chiar dacă a trecut termenul de un an de la suspendarea cauzei.

Ca urmare, excepția perimării recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. U.T.H. S.A. va fi respinsă. Cât privește fondul căii de atac deduse judecății, se constată următoarele: Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constituie cazul de nelegalitate reglementat de această normă legală, nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de către art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Acest text vizează două ipoteze distincte de nulitate: nesocotirea formelor legale și întocmirea actului de procedură de către un funcționar necompetent.

În ambele cazuri, nulitatea nu operează în mod automat, ci numai în măsura în care i s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod. Or, în speță, neregularitatea invocată și care ar fi afectat legalitatea hotărârii atacate, o constituie intervenirea decesului unei părți, alta decât recurenta și cu privire la care, justificat, instanța a dispus disjungerea cauzei de cererea dedusă judecății de reclamanta parohia și suspendarea judecării sale, în conformitate cu prescripțiile art. 243 C. proc. civ. Ca urmare, nu se verifică cazul de nelegalitate invocat care se constată astfel a nu fi fondat, caracter pe care-l au și criticile încadrate în punctul șase al textului art. 304 C. proc.

civ. Constituie, potrivit acestei norme legale - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - motiv de nelegalitate „dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”. Acest motiv de recurs cuprinde două ipoteze distincte: un caz de plus petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și, ipoteza invocată în cauză, un caz de extra petita, când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut (de ex., instanța a acordat și daune interese într-o acțiune reală, deși acestea nu au fost solicitate de reclamant).

Nu poate fi încadrată în această ipoteză legală stabilirea unei anumite modalități de reparațiune - în natură sau prin echivalent - întrucât pretenția părții, în cadrul acestei categorii de litigii, în raport de care se analizează cazul de recurs evocat, constă în recunoașterea și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în categoriile prevăzute de lege, iar nu acordarea a ceva ce nu s-a cerut, altceva decât obiectul cererii deduse judecății.

Această configurație a cererii în justiție pentru categoria de litigii reglementate de legea specială este determinată de caracterul alternativ al măsurilor reparatorii prevăzute de lege, pornind de la, în principal, restituirea bunului în natură și continuând, în cazul în care această măsură nu este posibilă, cu celelalte modalități de reparație (în echivalent), în ordinea ierarhică (imperativă) prescrisă de lege, cu scopul declarat, prevăzut de lege, de a asigura reparația foștilor proprietari deposedați de bunurile lor de statul comunist.

Ca urmare, nu poate fi subsumată cazului de nelegalitate invocat în ipoteza menționată și deci considerat a fi fost încălcat principiul disponibilității procesuale, situația în care, considerând că notificatorul este îndreptățit a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de legea specială, instanța acordă una dintre ele, în raport de criteriile legii speciale, context în care, așa cum s-a arătat, și critica încadrată în acest motiv de recurs se vădește a nu fi fondată. Este însă fondată critica încadrată în punctul nouă al textului art. 304 C. proc. civ., întrucât dispunând obligarea unității implicate în privatizarea societății deținătoare la restituirea bunului solicitat/acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în integralitatea sa, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei R.H., succesoarea legală, în calitate de fiică, a proprietarei bunului litigios preluat de stat, C.H.

Ca urmare, din această perspectivă urmează a se admite recursul declarat în cauză și a se modifica decizia atacată, respectiv sentința tribunalului în aceste limite. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței și deciziei. Calitatea recurentei în cauza dedusă judecății este dată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care stipulează expres obligația acestei entități de a emite decizia/dispoziția prevăzută de lege și a face propuneri de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent stabilite de această lege în ipoteza existentă în cauză, privatizarea unei societăți în al cărei patrimoniu se află bunul litigios, preluat de stat în modalitatea reglementată de legea specială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția perimării recursului invocată de intimata pârâtă SC U.T.H. SA. Admite recursul declarat de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 272A din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul declarat de AVAS împotriva Sentinței nr. 612 din 25 februarie 2008 a Tribunalului Timiș, secția civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâta SC U.T.H. SA să trimită garantei AVAS Notificarea nr. 131/2001 și actele doveditoare depuse de contestatoarea Parohia Romano-Catolică Brăila spre a face propuneri de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru cota de 1/2 din imobilul clădire și teren situat în Brăila, str. M.E.

fostă strada R., nr. 17 cunoscut sub denumirea de Hotel P. Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2013. Procesat de GGC - DG