ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1713/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1713/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința civilă

nr. 612 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis în

parte contestația formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Brăila în

contradictoriu cu pârâta S.C. U.T.H. S.A. și s-a admis cererea de chemare în

garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

S-a anulat Decizia

nr. 857/2006 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia să trimită garantei

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București Notificarea nr.

131/2001 și actele doveditoare depuse de reclamanta Parohia Romano-Catolică

Brăila, spre a face propuneri de acordare a măsurilor reparatorii, conform art.

29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului în

litigiu și s-a disjuns contestația formulată de reclamanta R.H. împotriva

Deciziei nr. 2515/2006 emisă de aceeași pârâtă, dispunându-se înregistrarea

separată și suspendarea acestei contestații în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc.

civ.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că imobilul - clădire și teren situat

administrativ în Brăila, str. M.E. (anterior str. R.), nr. 17, cunoscut sub

denumirea de Hotelul „P.”, a aparținut numitei C.H., dobândit printr-un Act

dotal în anul 1920 și trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului

nr. 92/1950, astfel cum rezultă din cuprinsul anexelor la acest decret.

Ulterior anului 1989,

imobilul a intrat în patrimoniul fostei S.C. T. S.A., reorganizată în temeiul

Legii nr. 15/1990, construcțiilor aplicându-li-se regimul juridic reglementat

de art. 20 alin. (2) din lege, iar în privința terenului aferent fiind emis

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 08, nr. 392 din 13

august 1995 de către Ministerul Turismului, în baza H.G. nr. 834/1991.

Actele depuse la

dosarul cauzei confirmă transferurile succesive de proprietate efectuate asupra

acestui imobil, respectiv de la S.C. T. S.A. către numitul M.N., prin contract

de vânzare-cumpărare nr. 1357/1997, iar ulterior către S.C. C.B.I.G. S.A., prin

contract de vânzare-cumpărare nr. 57 din 5 ianuarie 1999.

În anul 1999, s-a

finalizat procesul de privatizare a S.C. T. S.A., prin vânzarea de către fostul

Fond al Proprietății de Stat a tuturor acțiunilor pe care statul le mai deținea

în proprietate, către S.C. U. S.A.

Prin Sentința civilă

nr. 1243/2002 pronunțată de Tribunalul Brăila, rămasă definitivă și irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 525/R/2003 a Curții de Apel Galați s-a constatat

nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, cu consecința întoarcerii

imobilului în patrimoniul S.C. T. S.A.

Sub acest aspect,

prima instanță a înlăturat ca neîntemeiată susținerea contestatoarei, în sensul

că efectul retroactiv al nulității contractelor duce la întoarcerea imobilului

în proprietatea Fondului Proprietății de Stat, întrucât, ca efect al

constatării nulității înstrăinării, prețul de vânzare aflat în patrimoniul

societății privatizate a fost înlocuit cu bunuri în materialitatea lor, pentru

care s-a născut dreptul la restituirea contravalorii prețului către

cumpărătorul M.N.

Prin Hotărârea nr. 1

din 20 august 2004, Adunarea Generală Extraordinară a S.C. T. S.A. Brăila a

aprobat executarea fuziunii prin absorbție și dizolvarea fără lichidare a

societății, către S.C. U.T.H. S.A., în calitate de societate absorbantă, astfel

că, în condițiile art. 233 alin. (1) și art. 235 din Legea nr. 31/1990, aceasta

urma să continue personalitatea juridică a societății absorbite, preluând

întregul său patrimoniu. S.C. T. S.A. a fost radiată din evidențele Oficiului

Registrului de Comerț de pe lângă Tribunalul Brăila, la data de 21 septembrie

2004.

Ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, contestatoarea Parohia Romano-Catolică Brăila a

formulat Notificarea nr. 131/2001 prin care a solicitat fostei S.C. T. S.A.

restituirea în natură a imobilului în litigiu, construcție și teren aferent,

iar prin Decizia nr. 857/2006, S.C. U.T.H. S.A. a respins notificarea cu

motivarea că societatea comercială deținătoare s-a privatizat înainte de

intrarea în vigoare a legii de retrocedare, astfel că prevederile art. 21 din

această lege nu sunt aplicabile, îndrumând contestatoarea să se adreseze

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în condițiile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pornind de la această

stare de fapt și de drept a imobilului revendicat de reclamantă, prima instanță

a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 terenul în litigiu

se afla în patrimoniul S.C. T. S.A., societate comercială privatizată în 1999,

astfel încât prevederile art. 21 alin. (1) și 2 din legea reparatorie nu sunt

incidente, sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului

revendicat, reclamanta putând beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de

art. 29 alin. (1) din lege.

Tribunalul a apreciat

însă că, prin raportarea art. 29 alin. (3) din lege, în privința procedurii de

soluționare a notificării, la prevederile art. 26 alin. (1), pârâta, persoană

sesizată cu notificarea, constatând că restituirea în natură nu este posibilă,

trebuia să procedeze la înaintarea dosarului instituției publice implicată în

privatizare, competentă să facă propuneri de acordare a despăgubirilor în

condițiile legii, și nu să procedeze la emiterea unei decizii finale de

respingere a notificării.

Reclamanta Parohia

Romano-Catolică Brăila a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în

condițiile legii, ca moștenitoare testamentară a defunctei R.H., aspect

necontestat, iar prin Sentința civilă nr. 1243/2002 pronunțată de Tribunalul

Brăila, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 525/R/2003 a Curții de Apel Galați

s-a statuat că testatoarea R.H. este fiica fostei proprietare tabulare a

imobilului, C.H. În consecință, reclamanta a devenit moștenitoarea fostei

proprietare prin retransmisie succesorală, iar față de prevederile alin. (2)

din lege, calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii

este dovedită.

Pentru aceste

considerente, prima instanță - Tribunalul Timiș, în baza art. 26 din Legea nr.

10/2001, a admis contestația reclamantei Parohia Romano-Catolică Brăila, în

parte, în sensul anulării Deciziei nr. 857/2006 emisă de pârâtă și obligarea

pârâtei S.C. U.T.H. S.A. să trimită garantei Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului București Notificarea nr. 131/2001 și actele doveditoare,

pentru a face propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile art.

29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 272

din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate împotriva sus-menționatei hotărâri, reținând

următoarele:

În baza probelor

administrate în cauză constând în înscrisuri doveditoare stării de fapt și de

drept a imobilului în litigiu, în mod corect instanța de fond a reținut că la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul revendicat se afla în

patrimoniul S.C. T. S.A. (consecința anulării celor două contracte de

vânzare-cumpărare), societate comercială privatizată integral în anul 1999,

nefiind incidente prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din lege relativ la

restituirea în natură.

Față de împrejurarea

imposibilității restituirii în natură, măsurile reparatorii de care poate

beneficia reclamanta se circumscriu situației avută în vedere prin art. 29

alin. (1) din lege, care statuează că „pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul societății comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la

art. 21 alin. (1) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate”, iar prin efectul aliniatului (3) al aceluiași articol, instituția

însărcinată cu efectuarea propunerilor este cea care a efectuat privatizarea,

în speță Fondul Proprietății de Stat, devenită Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului.

În consecință, curtea

a apreciat că în mod legal s-a admis cererea de chemare în garanție a

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și, în raport de

dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 26 alin.

(1), de a se face propuneri de acordare a măsurilor reparatorii către

reclamantă.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri a declarat recurs chemata în garanție Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate, sens

în care, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., a susținut

că instanțele au pronunțat hotărârile în cauză în contradictoriu cu o persoană

decedată, reclamanta R.H., fiica defunctei C.H., la succesiunea căreia are

dreptul în această calitate în cotă de 1/2, drept ce a fost nesocotit prin

constatarea dreptului reclamantei Parohia Romano-Catolică la măsuri reparatorii

pentru întreg imobilul litigios.

Instanța a acordat

reclamantei Parohia Romano-Catolică ceea ce nu a solicitat, sens în care a

arătat, că deși reclamanta a solicitat restituirea bunului în natură,

instanțele au acordat reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent.

Au mai arătat că nu

au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, întrucât obiectul

judecății l-a constituit verificarea legalității unor decizii/dispoziții emise

de pârâta S.C. U.T.H. S.A., societate ce are legitimare procesuală pasivă, iar

nu recurenta care nu este nici emitentul actelor administrative atacate și nici

proprietar al imobilului a cărui restituire se solicită.

Judecata prezentei

cauze a fost suspendată la data de 14 aprilie 2010, în temeiul prevederilor

art. 243 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind decesul reclamantei-intimate R.H.,

aspect ce rezultă din certificatul de deces nr. 5768 din 21 ianuarie 2008

eliberat de Statul Israel.

Reluarea judecății

s-a făcut cu cererea înregistrată la data de 7 februarie 2013, context în care

intimata-pârâtă S.C. U.T.H. S.A. a înțeles să invoce excepția perimării cererii

de recurs deduse judecății.

Relativ la excepția

menționată se constată că aceasta nu este întemeiată întrucât, în cauză, nu

sunt întrunite cerințele art. 248 C. proc. civ. potrivit cărora „orice cerere

de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva

incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea

nu se socotește în vină dacă actul de procedură urma să fie îndeplinit din

oficiu”. Legea pretinde, astfel, printre altele, că rămânerea cauzei în

nelucrare să se fi produs din vina părții, condiție ce subliniază caracterul de

sancțiune procedurală a perimării. După termenii textului se poate vorbi de

existența unei prezumții simple de culpă, pe care judecătorul o deduce din

lipsa de stăruință în judecată. În situația în care însă, actul de procedură ce

ar fi întrerupt cursul perimării urma să fie întocmit din oficiu ori în cazul

în care procesul s-a suspendat din eroare, deoarece, cum este cazul în speță,

nu erau întrunite cerințele legale pentru luarea acestei măsuri (partea fiind

decedată încă în cursul judecății în apel), perimarea este inoperantă chiar

dacă a trecut termenul de un an de la suspendarea cauzei.

Ca urmare, excepția

perimării recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. U.T.H. S.A. va fi

respinsă.

Cât privește fondul

căii de atac deduse judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 304

pct. 5 C. proc. civ., constituie cazul de nelegalitate reglementat de această

normă legală, nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de către art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Cel de-al cincilea motiv de

recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu

nulitatea de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Acest text vizează două ipoteze

distincte de nulitate: nesocotirea formelor legale și întocmirea actului de

procedură de către un funcționar necompetent. În ambele cazuri, nulitatea nu

operează în mod automat, ci numai în măsura în care i s-a produs părții o

vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Or, în speță,

neregularitatea invocată și care ar fi afectat legalitatea hotărârii atacate, o

constituie intervenirea decesului unei părți, alta decât recurenta și cu

privire la care, justificat, instanța a dispus disjungerea cauzei de cererea

dedusă judecății de reclamanta parohia și suspendarea judecării sale, în

conformitate cu prescripțiile art. 243 C. proc. civ.

Ca urmare, nu se

verifică cazul de nelegalitate invocat care se constată astfel a nu fi fondat,

caracter pe care-l au și criticile încadrate în punctul șase al textului art.

304 C. proc. civ.

Constituie, potrivit

acestei norme legale - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - motiv de nelegalitate

„dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

Acest motiv de recurs

cuprinde două ipoteze distincte: un caz de plus petita, când instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut și, ipoteza invocată în cauză, un caz de extra petita,

când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut (de ex.,

instanța a acordat și daune interese într-o acțiune reală, deși acestea nu au

fost solicitate de reclamant).

Nu poate fi încadrată

în această ipoteză legală stabilirea unei anumite modalități de reparațiune -

în natură sau prin echivalent - întrucât pretenția părții, în cadrul acestei

categorii de litigii, în raport de care se analizează cazul de recurs evocat,

constă în recunoașterea și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, în categoriile prevăzute de lege, iar nu acordarea a ceva ce nu

s-a cerut, altceva decât obiectul cererii deduse judecății. Această

configurație a cererii în justiție pentru categoria de litigii reglementate de

legea specială este determinată de caracterul alternativ al măsurilor

reparatorii prevăzute de lege, pornind de la, în principal, restituirea bunului

în natură și continuând, în cazul în care această măsură nu este posibilă, cu

celelalte modalități de reparație (în echivalent), în ordinea ierarhică

(imperativă) prescrisă de lege, cu scopul declarat, prevăzut de lege, de a

asigura reparația foștilor proprietari deposedați de bunurile lor de statul

comunist.

Ca urmare, nu poate

fi subsumată cazului de nelegalitate invocat în ipoteza menționată și deci

considerat a fi fost încălcat principiul disponibilității procesuale, situația

în care, considerând că notificatorul este îndreptățit a beneficia de măsuri

reparatorii prevăzute de legea specială, instanța acordă una dintre ele, în

raport de criteriile legii speciale, context în care, așa cum s-a arătat, și

critica încadrată în acest motiv de recurs se vădește a nu fi fondată.

Este însă fondată

critica încadrată în punctul nouă al textului art. 304 C. proc. civ., întrucât

dispunând obligarea unității implicate în privatizarea societății deținătoare

la restituirea bunului solicitat/acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,

în integralitatea sa, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei

R.H., succesoarea legală, în calitate de fiică, a proprietarei bunului litigios

preluat de stat, C.H.

Ca urmare, din

această perspectivă urmează a se admite recursul declarat în cauză și a se

modifica decizia atacată, respectiv sentința tribunalului în aceste limite.

Vor fi menținute

restul dispozițiilor sentinței și deciziei.

Calitatea recurentei

în cauza dedusă judecății este dată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 care stipulează expres obligația acestei entități de a emite

decizia/dispoziția prevăzută de lege și a face propuneri de acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent stabilite de această lege în ipoteza existentă în

cauză, privatizarea unei societăți în al cărei patrimoniu se află bunul

litigios, preluat de stat în modalitatea reglementată de legea specială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

perimării recursului invocată de intimata pârâtă SC U.T.H. SA.

Admite recursul

declarat de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului împotriva Deciziei nr. 272A din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția I civilă, pe care o modifică în parte în sensul că admite

apelul declarat de AVAS împotriva Sentinței nr. 612 din 25 februarie 2008 a

Tribunalului Timiș, secția civilă.

Schimbă în parte

sentința în sensul că obligă pârâta SC U.T.H. SA să trimită garantei AVAS

Notificarea nr. 131/2001 și actele doveditoare depuse de contestatoarea Parohia

Romano-Catolică Brăila spre a face propuneri de acordare a măsurilor

reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru cota de 1/2 din imobilul clădire

și teren situat în Brăila, str. M.E. fostă strada R., nr. 17 cunoscut sub

denumirea de Hotel P.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2013.

Procesat de GGC - DG