ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7398/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 1739/2006 contestatoarea SC C.S. SA a chemat în judecată pe intimata Asociația Națională a Cooperativelor (Cooperației) Meșteșugărești – U.C.E.C.O.M. formulând contestație la titlul reprezentat de sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1409 din 19 februarie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin hotărârea menționată a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în E.S., str. M.E., Hotel C., nu și Restaurantul C., situat E.S., str. M.E.

nr. 22. Intimata a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a dispozitivului hotărârii. Împotriva actului de executare a fost formulată de către recurentă contestație la executare care a fost respinsă, reținându-se că în măsura în care imobilul are și un restaurant, iar actele de executare următoare l-ar viza și pe acesta, și contestatoarea consideră că hotărârea pronunțată la fond nu a avut în vedere și această construcție, calea lămuririi dispozițiilor titlului este contestația la titlu. În dosarul având ca obiect revendicare nu s-a efectuat o expertiză tehnică și contabilă pentru a se identifica imobilul a cărei restituire în natură s-a solicitat. Notificarea formulată de intimată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a fost respinsă definitiv.

Intimata a construit din fonduri proprii doar 47,8 % din Hotelul C., nu și restaurantul. Cu privire la cantină, se arată că prin contractul tip de proiectare nr. 1035/3PE, ISCAC s-a obligat să întocmească proiectul cantină V.R., termenul de predare fiind 28 martie 1960, la 31 martie 1960 s-a încheiat protocolul în baza H.C.M. nr. 9/1960 și adresa Secretariatului general al consiliului de miniștri prin care intimata a predat către Sfatul popular orășenesc Constanța investiția la stadiul fizic de proiectare și execuție realizat până la acea dată, fără cantină. Investiția a fost continuată și finalizată de Sfatul popular orășenesc Constanța, iar după 1 ianuarie 1969, I.S.B.C.V.R. s-a transformat în I.H.R.

E.S. și a trecut în subordonarea O.N.T. Litoral care a inițiat un program de amenajare. Atât din dispozitivul cât și din considerentele hotărârilor pronunțate în cauză rezultă că s-a solicitat restituirea doar a hotelului nu și a restaurantului, cele două corpuri având regim distinct și fiind clar evidențiate sub denumirile „casă odihnă corp cazare – hotelul și cantina - restaurant. Astfel apare hotelul și în procesul verbal de predare primire din 13 noiembrie 2000. Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 19 mai 2003 s-a stabilit dreptul de proprietate al contestatoarei asupra terenului în suprafață de 1.387 m.p. pe care este situat și restaurantul. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 400 și următoarele C. proc.

civ. Prin încheierea din 28 septembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Brăila, cauza fiind înregistrată sub nr. 2125/2006. Prin sentința civilă nr. 762 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Brăila s-a respins, ca nefondată, contestația la titlu, soluție ce a fost desființată prin decizia civilă nr. 169/A din 19 mai 2009 a Curții de Apel Galați, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Brăila, unde a fost înregistrată sub nr. 2444/113/2010. Prin sentința civilă nr. 960 din 6 octombrie 2010 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată contestația la titlul executoriu. Curtea de Apel Galați, învestită cu soluționarea apelului declarat de contestatoare, a respins calea de atac ca nefondată pentru motivele ce urmează.

Contestatoarea a susținut că titlul executoriu, sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1994 a Tribunalului Constanța, este susceptibil de interpretări, fiind ambiguu, deoarece instanța a dispus restituirea în deplină proprietate și posesie doar a imobilului hotel nu și a imobilului restaurant, iar în momentul punerii în executare a dispozitivului acestei hotărâri au fost vizate ambele construcții. Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată U.C.E.C.O.M. a solicitat lăsarea în deplină proprietate și posesie a fostei case de odihnă și tratament de la V.R. compusă dintr-un corp de cazare și un corp cantină construită la adresa E.S. str. M.E. S-a reținut că ulterior preluării de către stat prin H.C.M.

nr. 9/1960 denumirea acestei case de odihnă a fost schimbată în Hotel C. fiind menținută adresa. Prin sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanța - care constituie titlu executoriu - s-a admis acțiunea în revendicare formulată de U.C.E.C.O.M. și s-a dispus ca prezenta contestatoare să lase în deplină proprietate și posesie imobilul hotel C. situat în E.S., str. M.E. Prin urmare, instanța a avut în vedere întreg ansamblul fostei case de odihnă și tratament de la V.R. și nu doar hotelul (fostul spațiu de cazare). Întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat cuprinde atât hotelul (corpul de cazare) cât și restaurantul (corp cantină), astfel cum au fost proiectate inițial de investitor.

Sub acest aspect nu mai prezintă relevanță faptul că prin expertiza tehnică de la fond s-a constatat că imobilul s-a transformat în două obiective distincte, identificate la adrese diferite prin modificările aduse de contestatoare. Mai mult, prin aceeași expertiză s-a reținut faptul că identificarea celor două obiective (hotel + restaurant) corespunde și cu planul de situație anexat și cu descrierea amplasamentului din memoriul justificativ pentru organizarea lucrărilor la proiect nr. 1035/1959 - Casa Sanatorială V.R. - beneficiar C.C.A.S.M. Din același raport de expertiză rezultă că întregul complex comercial a fost construit de aceeași persoană juridică în calitate de finanțator, respectiv U.C.E.C.O.M., așa cum reiese din adresa nr. 18267/1960 a Direcției Administrative către I.C.M.R.

Constanța, în calitate de executant al lucrării. Împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de recurs se arată că, în dosarul având ca obiect acțiunea în revendicare, niciodată nu s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice și contabile pentru a se identifica imobilul solicitat a fi restituit cu cel prevăzut în actele de proprietate invocate. După apariția Legii nr. 10/2001, U.C.E.C.O.M. a formulat notificare către SC C.S. SA pentru retrocedarea hotelului și Restaurantului C., notificare soluționată în sensul emiterii unei decizii de respingere a notificării. Împotriva acestei decizii, U.C.E.C.O.M. a formulat contestație la Tribunalul Constanța, Dosar nr. 3358/2001.

Conform raportului de expertiză și actelor de la dosar, pe care înțelege să le folosească ca probatorii în susținerea cererii, U.C.E.C.O.M. a construit din fonduri proprii doar 47,8 % din hotelul C., fără Restaurantul C. Cu privire la cantină, urmează să se observe că prin contractul tip de proiectare nr. 1035/3PE, I.S.C.A.S. s-a obligat să întocmească proiectul cantină V.R., faza P+E, termenul de predare a proiectului fiind 28 martie 1960. La data de 31 martie 1960 s-a încheiat Protocolul în baza H.C.M. nr. 9/1960 și adresa Secretariatului General al Consiliului de Miniștri prin care U.C.E.C.O.M. a predat, către Sfatul Popular orășenesc Constanța, investiția la stadiul fizic de proiectare și execuție realizat până la acea dată, fără cantină, din moment ce aceasta nu era încă proiectată.

Investiția a fost continuată și finalizată de Sfatul Popular după care a fost preluată de I.S.B.C. V.R. și înregistrată ca mijloc fix supus regimului legal de amortizare. După 01 ianuarie 1969, I.S.B.C. V.R. s-a transformat în I.H.R. E.S. și a trecut în subordonarea O.N.T. Litoral care a inițiat un program de amenajare a Hotelului în vederea trecerii acestuia de la categoria IV de confort la categoria I.B. În baza proiectului elaborat de I.P.J. s-au efectuat mai multe lucrări, investiția fiind aprobată de O.N.T.

Litoral cu avizul tehnic din 13 iunie 1973 la o valoare de 5.827.000 și s-au efectuat lucrări de reparații capitale de 9.476.300 RON în baza proiectului din 1987. Titlul executoriu pe care îl invocă creditoarea-intimată U.C.E.C.O.M., respectiv sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 251 din 25 octombrie 2000 a Curții de Apel Constanța și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1409 din 04 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevede lăsarea în deplină proprietate și posesie a hotelului C. situat în E.S., str. M.E. și nu și a restaurantului C., aflat în str. M.E. De asemenea, din considerentele hotărârilor menționate rezultă că s-a solicitat hotelul nu și cantina, fiecare dintre cele două corpuri având regim distinct și fiind clar evidențiate sub denumirile „Casa de Odihnă Corp Cazare”- hotelul - și cantina - restaurantul.

Cele două obiective au avut proiecte diferite, iar hotelul C. este prevăzut ca o singură unitate funcțională cu trei corpuri a,b și c, restaurantul fiind unitate separată care nu intră în componența hotelului. Instanțele de judecată nu au dispus restituirea restaurantului C. Este evidentă eroarea instanței de judecată a apelului care a reținut că imobilul nu s-a transformat în două obiective distincte. De la început, din faza de proiectare, au fost prevăzute două imobile distincte, restaurantul și hotelul, ele nu au fost transformate de

SC C.S. SA

Conform procesului verbal de predare-primire din 3 noiembrie 2000, ce a fost depus în dosarul având ca obiect revendicare, act cunoscut creditoarei, hotelul C. figurează ca activ distinct situat în E.S., str. M.E. iar restaurantul C. ca activ distinct situat în E.S., str. M.E. S-a făcut dovada și prin adresa emisă de fosta SC C.S. SA că, anterior introducerii cererii de revendicare și în momentul judecății, ele constituiau active separate. De asemenea, din considerentele hotărârilor menționate rezultă că s-a solicitat hotelul C., nu și restaurantul, fiecare dintre cele două clădiri având regim distinct, contractul de proiectare asupra cantinei nefiind încheiat la data preluării investiției hotelului C. de către Sfatul Popular Orășenesc Constanța.

De asemenea, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 19 mai 2003 emis de Ministerul Turismului s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea SC C.S. SA asupra terenului în suprafață de 1.387 m.p. aferent imobilului restaurant C. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, care ar fi trebuit să identifice hotelul C. și restaurantul C., din care rezultă următoarele: Hotelul C. este situat în E.S., str. M.E. iar restaurantul C. este situat în E.S., str. M.E., așa cum susține dna. expert care a avut în vedere o adresă a Primăriei Eforie. U.C.E.C.O.M., urmare a executării silite abuzive, a întabulat dreptul de proprietate, adresa din cartea funciară.

Între cele două imobile distincte se mai află vila G., cu număr separat, proprietatea unui terț; hotelul C. este construit pe loturile 75-79 iar restaurantul C. pe loturile 778, 779 și 780 - altele decât cele atribuite; fiind vorba de o contestație la titlu, instanța de judecată va analiza cererea numai pe baza înscrisurilor depuse în dosarul de revendicare, nu pe baza unor înscrisuri noi, depuse pentru prima dată în cadrul contestației și care nu au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat titlul executoriu, astfel că trebuie reținute concluziile expertei din care reiese că hotelul și restaurantul sunt două construcții separate. Dacă U.C.E.C.O.M. ar fi solicitat și restaurantul C., față de soluția primei instanțe de judecată ar fi trebuit să declare apel, arătând că instanța de judecată a acordat mai puțin decât ceea ce s-a cerut.

Reiese în mod clar că hotelul C. este compus din mai multe corpuri de clădire - inclusiv din fișa mijlocului fix și din proiecte - astfel încât este fără relevanță juridică cine a construit restaurantul, din ce bani și în ce perioadă. Contestația la titlu a fost determinată de abuzul executorului judecătoresc care a înțeles să adauge la titlul executoriu prin executarea propriu-zisă. Intimata, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. În cadrul contestației la titlu, instanța nu este îndreptățită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părți.

Drept urmare, toate susținerile recurenților referitoare la cine și în ce proporție a construit complexul turistic supus executării, cine și în ce măsură l-a reabilitat, existența contractelor de proiectare și a celor de antrepriză și a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, nu mai pot fi repuse în discuție, întrucât s-ar ajunge, pe calea contestației la titlu, la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești ce au confirmat sentința ce constituie titlul executoriu repudiat în cauză. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în considerentele deciziei nr. 1409 de la 19 februarie 2004, ce explicitează hotărârea luată, se arată că, potrivit actului de la dosar fond, Casa Centrală a Asigurărilor Sociale din Cooperația Meșteșugărească a consimțit să construiască o casă de odihnă cu o capacitate de cazare de 405 paturi, având subsol, parter, etaje, cu o suprafață desfășurată de 7.450 m.p.

În actul despre care face vorbire instanța supremă, alături de hotel se construiește „o cantină în care se prepară și se servește masa la 1.600 persoane în 4 serii”. În aceeași decizie, se arată că „reclamanta a invocat în probațiune contractele de proiecte, contractele de antrepriză ale lucrărilor de construcții, procesele-verbale de predare-primire au fost achitate integral din fondurile cooperativelor meșteșugărești. De asemenea, într-un alt paragraf al deciziei se arată că „instanțele au dat câștig de cauză reclamantei, apreciindu-se că ridicarea construcțiilor în temeiul contractelor de proiectare și al celor de antrepriză, precum și plata prețului edificatelor pe un teren cedat în folosință de către stat, reprezintă un fapt juridic care realizează un transfer de proprietate cu titlu oneros”.

Cu privire la certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului se arată că „eliberarea certificatelor la un interval de șapte ani de la promovarea acțiunii și la un interval de aproape trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii din apel, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, pune serios sub semnul îndoielii faptul că emitentul certificatelor ar fi cunoscut de existența procesului, de adevăratul proprietar al construcțiilor și de realitatea raporturilor dintre părțile litigante”. În ceea ce privește executarea de lucrări de către contestatoare, instanța de recurs arată că acestea nu-i conferă decât un simplu drept de creanță, în despăgubiri, fondat pe principiul îmbogățirii fără just temei a proprietarului, iar nu un drept real, așa cum nefondat aceasta (pârâta SC C.S.

SA) afirmă în recurs. În fapt, recurentul nu invocă încălcarea vreunei dispoziții de drept material ori procesual de către instanța superioară de fond, ci doar că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. Numai că, situația de fapt reținută de ambele instanțe de fond derivă din considerentele instanței de recurs ce a validat sentința ce constituie titlu executoriu. Un alt argument al recurentului adus în favoarea aserțiunii sale – în sensul că titlul executoriu se referă doar la hotel și nu și la Restaurantul C. – este existența a două numere poștale diferite pentru cele două construcții. Deosebit de faptul că se invocă motive de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului față de configurația art. 304 C. proc.

civ., cele afirmate nu conduc la existența unei alte situații de fapt și anume aceea că s-ar fi dispus doar restituirea hotelului, dat fiind caracterul unitar al complexului hotelier, inițial unitate de cazare și cantină, redenumiră ulterior hotel și restaurant, caracter unitar ce rezultă din considerentele instanței de recurs. Dat fiind cele reținute de instanțe în cursul procesului de revendicare finalizat prin sentința ce constituie titlul executoriu contestat, concluzia instanțelor, în sensul că s-a dispus restituirea întregului ansamblu al casei de odihnă față de finalitatea investiției, asigurarea condițiile de cazare și masă pentru turiști, este corectă. Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC C.S. SA împotriva deciziei nr. 52/A din data de 23 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.