ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7398/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7398/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin cererea
înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 1739/2006 contestatoarea SC C.S.
SA a chemat în judecată pe intimata Asociația Națională a Cooperativelor
(Cooperației) Meșteșugărești – U.C.E.C.O.M. formulând contestație la titlul
reprezentat de sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului
Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1409 din 19 februarie 2001 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea cererii
contestatoarea a arătat că prin hotărârea menționată a fost obligată să lase în
deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în E.S., str. M.E.,
Hotel C., nu și Restaurantul C., situat E.S., str. M.E. nr. 22. Intimata a
solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a dispozitivului
hotărârii. Împotriva actului de executare a fost formulată de către recurentă
contestație la executare care a fost respinsă, reținându-se că în măsura în
care imobilul are și un restaurant, iar actele de executare următoare l-ar viza
și pe acesta, și contestatoarea consideră că hotărârea pronunțată la fond nu a
avut în vedere și această construcție, calea lămuririi dispozițiilor titlului
este contestația la titlu. În dosarul având ca obiect revendicare nu s-a
efectuat o expertiză tehnică și contabilă pentru a se identifica imobilul a
cărei restituire în natură s-a solicitat. Notificarea formulată de intimată în
temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a fost respinsă definitiv. Intimata a
construit din fonduri proprii doar 47,8 % din Hotelul C., nu și restaurantul.
Cu privire la cantină, se arată că prin contractul tip de proiectare nr.
1035/3PE, ISCAC s-a obligat să întocmească proiectul cantină V.R., termenul de
predare fiind 28 martie 1960, la 31 martie 1960 s-a încheiat protocolul în baza
H.C.M. nr. 9/1960 și adresa Secretariatului general al consiliului de miniștri
prin care intimata a predat către Sfatul popular orășenesc Constanța investiția
la stadiul fizic de proiectare și execuție realizat până la acea dată, fără
cantină. Investiția a fost continuată și finalizată de Sfatul popular orășenesc
Constanța, iar după 1 ianuarie 1969, I.S.B.C.V.R. s-a transformat în I.H.R. E.S.
și a trecut în subordonarea O.N.T. Litoral care a inițiat un program de
amenajare. Atât din dispozitivul cât și din considerentele hotărârilor pronunțate
în cauză rezultă că s-a solicitat restituirea doar a hotelului nu și a
restaurantului, cele două corpuri având regim distinct și fiind clar
evidențiate sub denumirile „casă odihnă corp cazare – hotelul și cantina -
restaurant. Astfel apare hotelul și în procesul verbal de predare primire din
13 noiembrie 2000. Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate
asupra terenurilor din 19 mai 2003 s-a stabilit dreptul de proprietate al
contestatoarei asupra terenului în suprafață de 1.387 m.p. pe care este situat
și restaurantul.
În drept, cererea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 400 și următoarele C. proc. civ.
Prin încheierea din
28 septembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea dosarului
la Tribunalul Brăila, cauza fiind înregistrată sub nr. 2125/2006.
Prin sentința civilă
nr. 762 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Brăila s-a respins, ca nefondată, contestația
la titlu, soluție ce a fost desființată prin decizia civilă nr. 169/A din 19
mai 2009 a Curții de Apel Galați, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul
Brăila, unde a fost înregistrată sub nr. 2444/113/2010.
Prin sentința civilă
nr. 960 din 6 octombrie 2010 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată contestația
la titlul executoriu.
Curtea de Apel Galați,
învestită cu soluționarea apelului declarat de contestatoare, a respins calea de
atac ca nefondată pentru motivele ce urmează.
Contestatoarea a susținut
că titlul executoriu, sentința civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1994 a Tribunalului
Constanța, este susceptibil de interpretări, fiind ambiguu, deoarece instanța a
dispus restituirea în deplină proprietate și posesie doar a imobilului hotel nu
și a imobilului restaurant, iar în momentul punerii în executare a dispozitivului
acestei hotărâri au fost vizate ambele construcții.
Așa cum rezultă din cererea
de chemare în judecată U.C.E.C.O.M. a solicitat lăsarea în deplină proprietate și
posesie a fostei case de odihnă și tratament de la V.R. compusă dintr-un corp de
cazare și un corp cantină construită la adresa E.S. str. M.E.
S-a reținut că ulterior
preluării de către stat prin H.C.M. nr. 9/1960 denumirea acestei case de odihnă
a fost schimbată în Hotel C. fiind menținută adresa.
Prin sentința civilă nr.
950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanța - care constituie titlu executoriu
- s-a admis acțiunea în revendicare formulată de U.C.E.C.O.M. și s-a dispus ca prezenta
contestatoare să lase în deplină proprietate și posesie imobilul hotel C. situat
în E.S., str. M.E.
Prin urmare, instanța
a avut în vedere întreg ansamblul fostei case de odihnă și tratament de la V.R.
și nu doar hotelul (fostul spațiu de cazare).
Întinderea dreptului de
proprietate asupra imobilului revendicat cuprinde atât hotelul (corpul de cazare)
cât și restaurantul (corp cantină), astfel cum au fost proiectate inițial de investitor.
Sub acest aspect nu mai
prezintă relevanță faptul că prin expertiza tehnică de la fond s-a constatat că
imobilul s-a transformat în două obiective distincte, identificate la adrese diferite
prin modificările aduse de contestatoare.
Mai mult, prin aceeași
expertiză s-a reținut faptul că identificarea celor două obiective (hotel + restaurant)
corespunde și cu planul de situație anexat și cu descrierea amplasamentului din
memoriul justificativ pentru organizarea lucrărilor la proiect nr. 1035/1959 - Casa
Sanatorială V.R. - beneficiar C.C.A.S.M.
Din același raport de
expertiză rezultă că întregul complex comercial a fost construit de aceeași persoană
juridică în calitate de finanțator, respectiv U.C.E.C.O.M., așa cum reiese din adresa
nr. 18267/1960 a Direcției Administrative către I.C.M.R. Constanța, în calitate
de executant al lucrării.
Împotriva deciziei a declarat
recurs contestatoarea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de
recurs se arată că, în dosarul având ca obiect acțiunea în revendicare, niciodată
nu s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice și contabile pentru a se identifica
imobilul solicitat a fi restituit cu cel prevăzut în actele de proprietate invocate.
După apariția Legii
nr. 10/2001, U.C.E.C.O.M. a formulat notificare către SC C.S. SA pentru retrocedarea
hotelului și Restaurantului C., notificare soluționată în sensul emiterii unei decizii
de respingere a notificării. Împotriva acestei decizii, U.C.E.C.O.M. a formulat
contestație la Tribunalul Constanța, Dosar nr. 3358/2001. Conform raportului de
expertiză și actelor de la dosar, pe care înțelege să le folosească ca probatorii
în susținerea cererii, U.C.E.C.O.M. a construit din fonduri proprii doar 47,8 %
din hotelul C., fără Restaurantul C.
Cu privire la cantină,
urmează să se observe că prin contractul tip de proiectare nr. 1035/3PE, I.S.C.A.S.
s-a obligat să întocmească proiectul cantină V.R., faza P+E, termenul de predare
a proiectului fiind 28 martie 1960.
La data de 31 martie 1960
s-a încheiat Protocolul în baza H.C.M. nr. 9/1960 și adresa Secretariatului General
al Consiliului de Miniștri prin care U.C.E.C.O.M. a predat, către Sfatul Popular
orășenesc Constanța, investiția la stadiul fizic de proiectare și execuție realizat
până la acea dată, fără cantină, din moment ce aceasta nu era încă proiectată.
Investiția a fost continuată
și finalizată de Sfatul Popular după care a fost preluată de I.S.B.C. V.R. și înregistrată
ca mijloc fix supus regimului legal de amortizare. După 01 ianuarie 1969, I.S.B.C.
V.R. s-a transformat în I.H.R. E.S. și a trecut în subordonarea O.N.T. Litoral care
a inițiat un program de amenajare a Hotelului în vederea trecerii acestuia de la
categoria IV de confort la categoria I.B.
În baza proiectului elaborat
de I.P.J. s-au efectuat mai multe lucrări, investiția fiind aprobată de O.N.T. Litoral
cu avizul tehnic din 13 iunie 1973 la o valoare de 5.827.000 și s-au efectuat lucrări
de reparații capitale de 9.476.300 RON în baza proiectului din 1987.
Titlul executoriu pe care
îl invocă creditoarea-intimată U.C.E.C.O.M., respectiv sentința civilă nr. 950
din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă
nr. 251 din 25 octombrie 2000 a Curții de Apel Constanța și irevocabilă prin decizia
civilă nr. 1409 din 04 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevede
lăsarea în deplină proprietate și posesie a hotelului C. situat în E.S., str. M.E.
și nu și a restaurantului C., aflat în str. M.E.
De asemenea, din considerentele
hotărârilor menționate rezultă că s-a solicitat hotelul nu și cantina, fiecare dintre
cele două corpuri având regim distinct și fiind clar evidențiate sub denumirile
„Casa de Odihnă Corp Cazare”- hotelul - și cantina - restaurantul.
Cele două obiective au
avut proiecte diferite, iar hotelul C. este prevăzut ca o singură unitate funcțională
cu trei corpuri a,b și c, restaurantul fiind unitate separată care nu intră în componența
hotelului.
Instanțele de judecată
nu au dispus restituirea restaurantului C.
Este evidentă eroarea
instanței de judecată a apelului care a reținut că imobilul nu s-a transformat în
două obiective distincte. De la început, din faza de proiectare, au fost prevăzute
două imobile distincte, restaurantul și hotelul, ele nu au fost transformate de
SC C.S. SA
Conform procesului verbal
de predare-primire din 3 noiembrie 2000, ce a fost depus în dosarul având ca obiect
revendicare, act cunoscut creditoarei, hotelul C. figurează ca activ distinct situat
în E.S., str. M.E. iar restaurantul C. ca activ distinct situat în E.S., str. M.E.
S-a făcut dovada și prin
adresa emisă de fosta SC C.S. SA că, anterior introducerii cererii de revendicare
și în momentul judecății, ele constituiau active separate.
De asemenea, din considerentele
hotărârilor menționate rezultă că s-a solicitat hotelul C., nu și restaurantul,
fiecare dintre cele două clădiri având regim distinct, contractul de proiectare
asupra cantinei nefiind încheiat la data preluării investiției hotelului C. de către
Sfatul Popular Orășenesc Constanța.
De asemenea, prin certificatul
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 19 mai 2003 emis de
Ministerul Turismului s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea SC C.S.
SA asupra terenului în suprafață de 1.387 m.p. aferent imobilului restaurant C.
În cauză a fost dispusă
efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, care ar fi trebuit să identifice hotelul
C. și restaurantul C., din care rezultă următoarele:
Hotelul C. este situat
în E.S., str. M.E. iar restaurantul C. este situat în E.S., str. M.E., așa cum susține
dna. expert care a avut în vedere o adresă a Primăriei Eforie. U.C.E.C.O.M., urmare
a executării silite abuzive, a întabulat dreptul de proprietate, adresa din cartea
funciară. Între cele două imobile distincte se mai află vila G., cu număr separat,
proprietatea unui terț; hotelul C. este construit pe loturile 75-79 iar restaurantul
C. pe loturile 778, 779 și 780 - altele decât cele atribuite; fiind vorba de o contestație
la titlu, instanța de judecată va analiza cererea numai pe baza înscrisurilor depuse
în dosarul de revendicare, nu pe baza unor înscrisuri noi, depuse pentru prima dată
în cadrul contestației și care nu au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat
titlul executoriu, astfel că trebuie reținute concluziile expertei din care reiese
că hotelul și restaurantul sunt două construcții separate.
Dacă U.C.E.C.O.M. ar fi
solicitat și restaurantul C., față de soluția primei instanțe de judecată ar fi
trebuit să declare apel, arătând că instanța de judecată a acordat mai puțin decât
ceea ce s-a cerut. Reiese în mod clar că hotelul C. este compus din mai multe corpuri
de clădire - inclusiv din fișa mijlocului fix și din proiecte - astfel încât este
fără relevanță juridică cine a construit restaurantul, din ce bani și în ce perioadă.
Contestația la titlu a
fost determinată de abuzul executorului judecătoresc care a înțeles să adauge la
titlul executoriu prin executarea propriu-zisă.
Intimata, prin întâmpinarea
formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând
decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente cauzei,
reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
În cadrul contestației
la titlu, instanța nu este îndreptățită să examineze fondul raporturilor juridice
dintre părți.
Drept urmare, toate susținerile
recurenților referitoare la cine și în ce proporție a construit complexul turistic
supus executării, cine și în ce măsură l-a reabilitat, existența contractelor de
proiectare și a celor de antrepriză și a certificatelor de atestare a dreptului
de proprietate asupra terenurilor, nu mai pot fi repuse în discuție, întrucât s-ar
ajunge, pe calea contestației la titlu, la încălcarea puterii de lucru judecat a
hotărârilor judecătorești ce au confirmat sentința ce constituie titlul executoriu
repudiat în cauză.
Astfel, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția I civilă, în considerentele deciziei nr. 1409 de la
19 februarie 2004, ce explicitează hotărârea luată, se arată că, potrivit actului
de la dosar fond, Casa Centrală a Asigurărilor Sociale din Cooperația Meșteșugărească
a consimțit să construiască o casă de odihnă cu o capacitate de cazare de 405 paturi,
având subsol, parter, etaje, cu o suprafață desfășurată de 7.450 m.p.
În actul despre care face
vorbire instanța supremă, alături de hotel se construiește „o cantină în care se
prepară și se servește masa la 1.600 persoane în 4 serii”.
În aceeași decizie, se
arată că „reclamanta a invocat în probațiune contractele de proiecte, contractele
de antrepriză ale lucrărilor de construcții, procesele-verbale de predare-primire
au fost achitate integral din fondurile cooperativelor meșteșugărești.
De asemenea, într-un alt
paragraf al deciziei se arată că „instanțele au dat câștig de cauză reclamantei,
apreciindu-se că ridicarea construcțiilor în temeiul contractelor de proiectare
și al celor de antrepriză, precum și plata prețului edificatelor pe un teren cedat
în folosință de către stat, reprezintă un fapt juridic care realizează un transfer
de proprietate cu titlu oneros”.
Cu privire la certificatele
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului se arată că „eliberarea
certificatelor la un interval de șapte ani de la promovarea acțiunii și la un interval
de aproape trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii din apel, prin care s-a
recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, pune serios sub semnul îndoielii
faptul că emitentul certificatelor ar fi cunoscut de existența procesului, de adevăratul
proprietar al construcțiilor și de realitatea raporturilor dintre părțile litigante”.
În ceea ce privește executarea
de lucrări de către contestatoare, instanța de recurs arată că acestea nu-i conferă
decât un simplu drept de creanță, în despăgubiri, fondat pe principiul îmbogățirii
fără just temei a proprietarului, iar nu un drept real, așa cum nefondat aceasta
(pârâta SC C.S. SA) afirmă în recurs.
În fapt, recurentul nu
invocă încălcarea vreunei dispoziții de drept material ori procesual de către instanța
superioară de fond, ci doar că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe
deplin stabilite, ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 314 C. proc.
civ.
Numai că, situația de
fapt reținută de ambele instanțe de fond derivă din considerentele instanței de
recurs ce a validat sentința ce constituie titlu executoriu.
Un alt argument al recurentului
adus în favoarea aserțiunii sale – în sensul că titlul executoriu se referă doar
la hotel și nu și la Restaurantul C. – este existența a două numere poștale diferite
pentru cele două construcții.
Deosebit de faptul că
se invocă motive de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în calea extraordinară
de atac a recursului față de configurația art. 304 C. proc. civ., cele afirmate
nu conduc la existența unei alte situații de fapt și anume aceea că s-ar fi dispus
doar restituirea hotelului, dat fiind caracterul unitar al complexului hotelier,
inițial unitate de cazare și cantină, redenumiră ulterior hotel și restaurant, caracter
unitar ce rezultă din considerentele instanței de recurs.
Dat fiind cele reținute
de instanțe în cursul procesului de revendicare finalizat prin sentința ce constituie
titlul executoriu contestat, concluzia instanțelor, în sensul că s-a dispus restituirea
întregului ansamblu al casei de odihnă față de finalitatea investiției, asigurarea
condițiile de cazare și masă pentru turiști, este corectă.
Înalta Curte, pentru cele
ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea
SC C.S. SA împotriva deciziei nr. 52/A din data de 23 martie 2011 a Curții de Apel
Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie
2012.