ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 485/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 962/2/2007 din 08 februarie 2007, reclamanta SC J.T.I.M. SA București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor – Administrația Fondului pentru Mediu, anularea deciziei nr. 67 din 31 octombrie 2006 și a deciziei de impunere din 31 august 2006, precum și anularea raportului de inspecție fiscală din 31 august 2006 și restituirea sumei de 4.944.085 RON, achitate de reclamantă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele contestate s-au stabilit în sarcina sa datorii suplimentare: 6.253.670 RON contribuție în cotă de 1,5% din comercializarea produselor din tutun cu penalități și dobânzi de întârziere; 1.341.726 RON contribuție de 3% din valoarea ambalajelor comercializate, cu dobânzi și penalități și 455.181 RON contribuție de 1 RON/kg și 0,5 RON/kg, în raport de greutatea ambalajelor introduse pe piață, plus dobânzi și penalități. În ceea ce privește prima contribuție, reclamanta a arătat că înțelege să conteste suma de 551.489 RON penalități și 2.463.712 RON dobânzi de întârziere, întrucât actele normative incidente nu stabilesc un termen de plată a contribuției de 1,5%.

Reclamanta a susținut că nu datorează cota de 3% întrucât actele normative care reglementează această contribuție până la 03 octombrie 2003 se refereau la comercianții de ambalaje, reclamanta neintrând în această categorie. Pentru perioada ulterioară datei de 03 octombrie 2003 reclamanta a precizat că nu datorează contribuția, întrucât a făcut dovada că a valorificat deșeurile. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC J.T.I.M. SA București în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor – Administrația Fondului pentru Mediu. A anulat în parte decizia nr. 67/2006, decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală în ceea ce privește suma de 1.341.726 RON, reprezentând contribuția de 3% pentru fondul de mediu și accesorii.

A obligat pârâtul la restituirea acestei sume, menținând actele cu privire la celelalte aspecte. În motivarea soluției s-a reținut că obligația de 3% din valoarea de comercializare a produselor finite din tutun a fost stabilită prin Legea nr. 293/2002, legiuitorul omițând însă să stabilească data scadentă a acestei contribuții. Interpretând legea, în sensul în care ea are efecte, instanța de fond a stabilit că trebuie să se recunoască și datoriilor reglementate de art. 9 lit. h) o dată scadentă prin raportare la normele de natura cea mai apropiată, respectiv art. 9 din Legea nr. 73/2000, care prevăd ca dată scadentă, data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, astfel că reclamanta datorează penalizările și majorările de întârziere stabilite prin actele contestate.

Pentru contribuția de 3% din valoarea ambalajelor comercializate, instanța de fond a reținut că reclamanta datorează această sumă numai de la data de 03 octombrie 2003, când legiuitorul a înțeles să taxeze și pe comercianții care desfac produse ambalate, modificând și modalitatea de calcul, anterior acestei date, contribuția de 3% fiind datorată doar de comercianții de ambalaje, categorie în care reclamanta nu poate să fie inclusă. S-a reținut, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada recuperării de pe piață a ambalajelor în procentul stabilit de legiuitor, deși a susținut contrariul, contractele de vânzare a unor deșeuri neconstituind dovada îndeplinirii acestei obligații.

Urmare cererii de completare a sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007, formulată de recurentă în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1914 din 03 iulie 2007 a admis cererea de completare formulată de reclamanta SC J.T.I.M. SA București în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor – Administrația Fondului pentru Mediu și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007. A admis în parte cererea de plată a cheltuielilor de judecată și a obligat pe pârât la plata sumei de 6.255 RON, cu acest titlu, către reclamantă, proporțional cu sumele pentru care acțiunea reclamantei a fost admisă.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs în termen ambele părți: reclamanta SC J.T.I.M. SA a atacat cu recurs atât sentința nr. 1035 din 17 aprilie 2007, cât și sentința civilă nr. 1914 din 03 iulie 2007, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 961/2/2007. Pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile – Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În ambele recursuri, reclamanta SC J.T.I.M. SA București invocă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că sentințele atacate au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cuprinde două critici distincte, corespunzătoare debitelor contestate. Referitor la accesoriile calculate pentru contribuția de 1,5% din valoarea încasată prin comercializarea produselor finite din tutun, recurenta susține că interpretarea prin analogie pe care a făcut-o judecătorul fondului este greșită. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 73/2000 doar sumele prevăzute la art. 8 lit. a)-e) se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea. Contribuția în discuție este reglementată la lit. h) a art. 8, nefiind, în mod evident, vizată de textul legal care stabilește data scadenței pentru celelalte obligații.

În materie fiscală, mai arată recurenta, nu este permisă interpretarea prin analogie, art. 13 C. proc. fisc. statuând principiul interpretării literale. Ca urmare, conchide recurenta, nu contestă debitul principal însă neagă existența oricărui temei pentru plata accesoriilor (penalități de întârziere și dobânzi). Cea de-a doua critică vizează contribuția de 10.000 RON/kg (1 RON/kg), respectiv 5.000 RON/kg (10,5 RON/kg) din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente. Recurenta arată că în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000, astfel cum a fost modificată de O.U.G.

nr. 86/2003, suma menționată la art. 8 alin. (1) lit. d) se va plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare prevăzute prin H.G. nr. 349/2002, în acest caz plata făcându-se pentru diferența dintre obiectivele anuale și obiectivele efectiv realizate. Procedând corespunzător, societatea recurentă consideră că a respectat cerințele legii, atașând la cererea de chemare în judecată înscrisuri din care rezultă că a încheiat contracte cu firme specializate în recuperarea, reciclarea și colectarea deșeurilor, a urmărit modul în care deșeurile predate au fost reciclate și a solicitat dovezi în privința modului în care cocontractanții săi și-au îndeplinit obligațiile asumate.

În cuprinsul aceluiași motiv, recurenta învederează și împrejurarea că instanța de fond a omis a examina și contestația referitoare la faptul că organele de control au calculat taxa de 10.000 RON/kg (1 RON/kg), 5.000 RON/kg (0,5 RON/kg) și asupra ambalajelor bunurilor importate și folosite pentru uzul propriu, cu toate că nu există niciun temei legal pentru introducerea în baza de calcul și a acestor materiale. În recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1914 din 03 iulie 2007 a aceleiași instanțe, prin care s-a completat dispozitivul sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.255 RON, recurenta SC J.T.I.M.

SA București susține, în esență, că faptul admiterii în parte a acțiunii nu justifică automat reducerea cheltuielilor de judecată. Invocă dispozițiile art. 34 din Legea nr. 51/1995, precum și jurisprudența Curții de Apel Timișoara și a fostului Tribunal Suprem. Recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu își motivează în drept recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 prin indicarea generică a prevederilor art. 299-316 C. proc. civ., precum și a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Această recurentă susține că hotărârea primei instanțe este nelegală în partea privitoare la contribuția de 3% din valoarea ambalajelor, aferentă perioadei de până la 03 octombrie 2003. Mai arată că pentru corecta și unitara interpretare a prevederilor cuprinse în Legea nr. 73/2000, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 86/2003, aprobată prin Legea nr. 333/2004, și în H.G. nr. 349/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 889/2004, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și Ministerul Economiei și Comerțului, în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu au emis „nota din 20 septembrie 2004 cu privire la unele precizări de aplicare a prevederilor cuprinse în legislația de mediu referitoare la gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje”. Contribuția constatată cu titlu de diferență pentru perioada august-decembrie 2004 a fost calculată conform precizărilor conținute în această notă care a fost dealtfel depusă la dosarul de fond. În întâmpinarea formulată împotriva recursului declarat de reclamanta SC J.T.I.M.

SA București ce vizează sentința civilă nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a arătat că soluția fondului în privința debitelor pentru care s-a respins acțiunea, este corectă. S-a expus teza potrivit căreia omisiunea de reglementare a scadenței obligației menționate la art. 8 alin. (1) lit. h) a fost rezolvată printr-o notă de subsol publicată în M. Of. al României nr. 889/09.12.2002 și, ulterior, printr-o erată. Referitor la contribuția ce rezultă din obligația de recuperare și reciclare a deșeurilor, Administrația Fondului pentru Mediu susține că toate obligațiile cuprinse în actele administrative contestate sunt datorate de societatea comercială.

O parte semnificativă a întâmpinării cuprinde definiții și comentarii legate de conceptul de „deșeu”. Examinând sentința civilă nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin prisma recursurilor declarate, a apărărilor din întâmpinarea Administrației Fondului pentru Mediu, precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: În perioada 27 aprilie 2006-25 august 2006 Administrația Fondului pentru Mediu, instituție publică aflată în coordonarea fostului Minister al Mediului și Gospodăririi Apelor, prin referenți de specialitate, a efectuat o inspecție fiscală generală privind modul de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor față de bugetul fondului pentru mediu în intervalul 29 iunie 2001-31 decembrie 2005. Rezultatele controlului au fost cuprinse în raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 25 august 2006, înregistrat la 31 august 2006, la care sunt atașate 6 anexe care explicitează modul de calcul al obligațiilor către fondul pentru Mediu, în sumă totală de 8.182.554 RON.

Ca urmare, a fost emisă decizia de impunere din 31 august 2006 pentru aceeași sumă, prin care s-au stabilit termenele de plată, indicându-se totodată debitoarei că are dreptul să formuleze contestație, potrivit reglementărilor fiscale cuprinse în art. 175 și art. 177 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată. Contestația SC J.T.I.M.

SA București înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu în 03 octombrie 2006 a vizat suma totală de 4.944.085 RON, achitată deja la data respectivă, având următoarele componente: 1. Suma de 1.241.946 RON, reprezentând penalități și dobânzi de întârziere calculate cu privire la contribuția de 1,5% din valoarea de comercializare a produselor finite din tutun pentru anul 2002, precum și din suma de 1.773.255 RON reprezentând penalități și dobânzi de întârziere calculate cu privire la contribuția de 1,5% din valoarea de comercializare a produselor finite din tutun pentru anul 2003; 2. Suma de 703.172 RON reprezentând contribuția de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii și importatorii de ambalaje, precum și accesoriile în sumă de 638.554 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere; 3. Suma de 455.181 RON, reprezentând taxa de 1 RON/kg, respectiv 0,5 RON/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, aferente perioadei 03 octombrie 2003-31 decembrie 2005, precum și accesoriile în sumă de 131.977 RON, reprezentând penalități.

Prin decizia nr. 67 din 31 octombrie 2006 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu s-a respins ca neîntemeiată contestația SC J.T.I.M. SA București. Soluționând acțiunea în contencios administrativ, Curtea de apel a considerat în mod corect că debitele referitoare la contribuția de 3% din valoarea ambalajelor și accesoriile aferente (pct. 2 din contestația administrativă) nu sunt datorate. Contribuția de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii și importatorii de ambalaje a fost prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 73/2000, așa cum a fost modificată de Legea nr. 293/2002 [textul devenind art. 8 alin. (1) lit. d), numai până la data de 03 octombrie 2003]. Din chiar textul de lege indicat rezultă că până la data de 03 octombrie 2003, taxa la fondul de mediu era datorată numai de către comercianții (producători sau importatori) de ambalaje, categorie din care recurenta-reclamantă nu făcea parte.

Recurenta-pârâtă nu aduce niciun argument care să combată aprecierea instanței de fond referitoare la calitatea societății comerciale de contribuabil-producător de bunuri ambalate. Întreaga construcție a acesteia pornește de la o premisă greșită, și anume încadrarea contribuabilului în categoria comercianților de ambalaje. Or, indiscutabil, SC J.T.I.M. SA este producător de produse din tutun pe care, evident, le și ambalează în vederea comercializării, fără ca prin aceasta să se transforme în comerciant de ambalaje. Concluzia fondului este întărită de interpretarea sistematică și istorică pe care o face în privința acestei contribuții.

Astfel, este la adăpost de orice critică considerentul referitor la faptul că referindu-se la comercianții de ambalaje, legiuitorul a avut în vedere doar pe acei comercianți care vând ambalajele ca atare, percepând un preț distinct pentru aceste bunuri, întrucât modul de calcul al contribuției presupune perceperea unui preț distinct pentru ambalaj (contribuția fiind de 3% „din valoarea ambalajelor comercializate”). După data de 03 octombrie 2003 însă, când legiuitorul a înțeles să perceapă contribuția și de la cei care desfac produse ambalate, contribuția nu se mai calculează ca procent din valoarea ambalajelor, ci ca sumă fixă, raportată la greutatea ambalajelor.

Cât privește invocarea de către recurenta-pârâtă a notei din 20 septembrie 2004, Înalta Curte observă că aceasta nu poate conține dispoziții contrare legii pentru executarea căreia a fost adoptată și, de altfel, reglementează situația importatorilor de bunuri ambalate, iar nu a producătorilor de bunuri ambalate, cum este cazul recurentei-reclamante. Rezultă din cele expuse că recursul declarat de pârâtă este fondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Soluția pronunțată de Curtea de apel în legătură cu celelalte două contribuții, de 1,5% din valoarea încasată prin comercializarea produselor finite din tutun, precum și cea de 1 RON/kg, respectiv 0,5 RON/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, este însă greșită.

Deși instanța de fond a stabilit în mod corect că legiuitorul a omis să indice data scadenței contribuției reglementate de art. 8 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 73/2000, astfel cum a fost modificată și completată, totuși, concluzia adoptată nu poate fi primită. Astfel, taxa de 1,5% din valoarea încasată din comercializarea produselor finite din tutun a fost introdusă la data de 07 iunie 2002, prin Legea nr. 293/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu și a fost datorată până la data de 03 octombrie 2003, când dispoziția legală ce o prevedea a fost abrogată. În forma inițială a Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, sursele de constituire a fondului au fost reglementate în art. 9, fiind enumerate și explicitate la lit. a)-g).

Prin O.U.G. nr. 93/2001 a fost introdus art. 9 1 prin care s-a stabilit ca sumele prevăzute la art. 9 lit. a)-e) din lege să se plătească până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea. Cum s-a arătat, taxa în discuție a fost prevăzută prin Legea nr. 293/2002, care a completat art. 9 al Legii nr. 73/2000 cu mai multe litere, inclusiv lit. h), fără a se completa în mod corespunzător și art. 9 1 , introdus prin O.U.G. nr. 93/2001 care indica data scadenței numai pentru sursele de constituire a fondului pentru mediu prevăzute la art. 9 lit. a)-e) din lege.

La republicarea Legii nr. 73/2000, s-a dat taxelor o nouă numerotare, art. 9 devenind art. 8, iar art. 9 1 devenind art. 9. Taxa de 1,5% a fost reglementată de art. 8 alin. (1) lit. h), iar art. 9 a preluat intact textul vechiului art. 9 1 , stabilind că „sumele prevăzute la art. 8 lit. a)-e) se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea (...)”. În M. Of. nr. 889/09.12.2002, după art. 9 s-a făcut mențiunea: „Având în vedere faptul că prin Legea nr. 293/2002 au fost introduse noi cote procentuale pentru constituirea veniturilor fondului pentru mediu prin art. 8 alin. (1) lit. a)-h) (fost art. 9), trimiterile de la art. 9 alin. (1) și (2) ar trebui să cuprindă toate textele care prevăd cote procentuale, respectiv lit. a)-h) și nu numai lit. a)-e)”.

Ulterior, în M. Of. nr. 57/31.01.2003 s-a publicat „rectificarea din 04 mai 2000”, specificându-se că „la asteriscul din textul art. 9, în loc de: „(...) ar trebui să cuprindă (...) se va citi: (...) privesc în prezent (...)”. Înalta Curte consideră că procedeul utilizat de M. Of. pentru a rezolva necorelările apărute la republicarea Legii nr. 73/2000 este nelegal. Potrivit art. 67 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în forma în vigoare la data publicării rectificărilor examinate: „(1) În cazul în care după publicarea actului normativ se descoperă erori materiale în cuprinsul său, se procedează la publicarea unei note cuprinzând rectificările necesare.

(2) Se interzice modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operațiunea de rectificare, care trebuie limitată numai la erorile materiale. (3) Rectificarea se face la cererea organului emitent, cu avizul Consiliului Legislativ”. Or, nici mențiunea făcută în M. Of. nr. 889/09.12.2002 și nici rectificarea publicată în M. Of. nr. 57/31.01.2003 nu respectă cerințele legii, întrucât nu au fost cerute de organul emitent (Parlamentul) și nici nu au avizul Consiliului Legislativ. În aceste condiții este justă teza recurentei potrivit căreia, în lipsa unui termen de plată (data scadentă a obligației fiscale) pentru contribuția de 1,5% din valoarea încasată prin comercializarea produselor din tutun, aceasta devine exigibilă la data emiterii deciziei de impunere care, potrivit art. 86 alin. (6) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., modificată și completată, constituie și înștiințare de plată. Cum debitul principal stabilit în sarcina recurentei-reclamante cu acest titlu, prin decizia de impunere din 31 august 2006 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu a fost achitat în termenul de plată stabilit chiar în cuprinsul acesteia [pct. 1.II din decizie, redactat conform dispozițiilor art. 111 alin. (2) lit. a) și b) C. proc. fisc.], rezultă că recurenta-pârâtă nu a avut o bază legală pentru calculul accesoriilor. Potrivit art. 119 alin. (1) C. proc. fisc. „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere”.

Această sintagmă a substituit noțiunile de dobânzi și/ sau penalități de întârziere, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 210/2005. Rezultă, din cele expuse anterior, că recursul declarat de reclamantă este fondat și în ceea ce privește partea din hotărârea fondului ce vizează contribuția de 1,5% din valoarea de comercializare a produselor finite din tutun. În fine, referitor la contribuția de 10.000 RON/kg (1 RON/kg), respectiv 5.000 RON/kg (0,5 RON/kg) din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente, Înalta Curte reține următoarele: Art. 8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrativ-fiscale contestate, dispunea că suma prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. d) se va plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare prevăzute prin H.G.

nr. 349/2002, în această situație plata făcându-se pentru diferența dintre obiectivele anuale stabilite prin hotărârea de Guvern și obiectivele realizate efectiv de agenții economici care introduc pe piață bunuri ambalate. Pentru anul 2003, obiectivul anual, în conformitate cu art. 13 și Anexa 4 din H.G. nr. 349/2002 a fost de 2% pentru recuperare, respectiv 0,5% pentru reciclare, pentru anul 2004 – 5%, respectiv 2%, iar pentru anul 2005 – 10%, respectiv 3,5%. Obiectivul anual a fost modificat pentru anul 2005 la 22%, respectiv 18% prin H.G. nr. 621/2002. Recurenta-reclamantă a depus înscrisuri din care rezultă că a încheiat contracte cu firme specializate în recuperarea, reciclarea și colectarea deșeurilor, a predat efectiv acestor societăți comerciale deșeurile și a urmărit modul în care acestea au fost reciclate, solicitând dovezi în privința modului în care cocontractanții săi și-au îndeplinit obligațiile asumate.

Prin decizia nr. 67 din 31 octombrie 2006, Administrația Fondului pentru Mediu a înlăturat aceste dovezi cu motivarea, în esență, că vânzarea de deșeuri de ambalaje nu este o modalitate de valorificare. La rândul său, instanța de fond le-a înlăturat și ea dar cu o altă motivare: că din niciunul dintre contractele prezentate nu rezultă că bunurile vândute sunt deșeuri de ambalaje puse pe piață, ci deșeuri rezultate din activitatea proprie. În realitate, potrivit Anexei nr. 1 din H.G. nr. 889/2004, noțiunea de valorificare presupune orice operațiune aplicabilă deșeurilor de ambalaje, prevăzută în Anexa nr. IIB la O.U.G. nr. 78/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001.

În același timp nu se contestă de către recurenta-pârâtă că valorificarea se poate realiza și prin transferarea acestei responsabilități către o persoană juridică autorizată în acest scop de către Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligația legală examinată, din dovezile eliberate de societățile comerciale specializate, autorizate de către ministerul de resort, rezultând procentul în care au fost valorificate deșeurile de hârtie, dar și faptul că alte deșeuri (de ex. folie strech și benzi polipropilenă) nu au putut fi valorificate. În plus, instanța de fond a omis să examineze contestația societății referitoare la faptul că organele de control au calculat taxa de 1 RON/kg, respectiv 0,5 RON/kg și asupra ambalajelor bunurilor importate și folosite de reclamantă pentru uzul propriu, contestație care este, de asemenea, fondată întrucât art. 14 din H.G.

nr. 349/2002, atât în forma inițială, cât și după modificarea prin H.G. nr. 899/2004 se referă numai la ambalajele primare, secundare și terțiare utilizate în vederea introducerii pe piață a produsului. Ca urmare, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă a achitat diferența dintre obiectivele de reciclare impuse de lege și cele efectiv realizate, Înalta Curte va înlătura și această obligație fiscală reținută în sarcina sa. Referitor la recursul declarat de reclamanta SC J.T.I.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 1914 din 03 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte apreciază că este nefondat. În mod judicios, potrivit art. 276 C. proc.

civ., instanța de fond a admis numai în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme cererea de chemare a fost admisă, de asemenea, în parte. Chiar dacă, într-adevăr, nu se poate reține că factura din 09 ianuarie 2007 nu are legătură cu dosarul cauzei, totuși, judecătorul cauzei este îndreptățit, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. să micșoreze onorariile avocațiale ori de câte ori consideră că acestea sunt nepotrivit de mari pentru munca efectivă îndeplinită de avocat. Procedând astfel, instanța de judecată, care este terț desăvârșit în raport cu contractul încheiat între avocat și clientul său, nu „stânjenește” sau „controlează” acest contract (în sensul art. 34 din Legea nr. 51/1995, republicată), fiindcă nu intervine în niciun mod între aceste părți.

Clientul rămâne obligat, potrivit contractului, să plătească avocatului întregul onorariu convenit cu acesta, dar partea „căzută în pretenții” va plăti numai un onorariu în cuantumul fixat de instanță. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. (9) C. proc. civ. se va admite recursul declarat de SC J.T.I.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Se va modifica sentința atacată în sensul că se va admite acțiunea, se va anula decizia nr. 67 din 31 octombrie 2006, se va anula în parte decizia de impunere din 31 august 2006, precum și raportul de inspecție fiscală din 31 august 2006 emise de Administrația Fondului pentru Mediu și va fi obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 4.944.085 RON.

Se va respinge recursul declarat de SC J.T.I.M. SA împotriva sentinței civile nr. 1914 din 03 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Urmează a se respinge și recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a aceleiași instanțe, ca nefondat. Cât privește solicitarea recurentei-reclamante SC J.T.I.M. SA București de a o obliga pe recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată, pentru argumentele deja expuse în analiza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., făcută în cadrul examinării recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1914 din 03 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acestea vor fi stabilite la suma de 25.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC J.T.I.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea. Anulează decizia nr. 67 din 31 octombrie 2006; anulează în parte decizia de impunere din 31 august 2006; anulează în parte raportul de inspecție fiscală din 31 august 2006, emise de Administrația Fondului pentru Mediu. Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 4.944.085 RON. Respinge recursul declarat de SC J.T.I.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 1914 din 03 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 1035 din 17 aprilie 2007 a aceleiași instanțe, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu la plata sumei de 25.000 RON, cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.