ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 542/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 15

martie 2007, reclamanta SC C.C. A. SA Roznov a solicitat anularea deciziei nr. 2

din 12 ianuarie 2007, a deciziei de impunere nr. 12441 din 27octombrie 2006 și

a raportului de inspecție fiscală nr. 12440/2006, acte emise de Administrația

Fondului pentru Mediu, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamanta în mod nelegal a fost obligată la contribuția pentru fondul de mediu

pentru importul de ambalaje, întrucât comercializarea lor la intern s-a făcut

ca marfă, nu ca ambalaje ale altor produse; că în mod greșit valoarea

contribuției a fost stabilită prin raportare la prețul de comercializare și nu

la valoarea de intrare a acestor bunuri. Referitor la importul de sticle ambalate

în folie, carton și paletizate, reclamanta a precizat că se impunea calcularea

contribuției în raport cu greutatea ambalajului propriu-zis, respectiv folia,

cartonul și lemnul, întrucât sticlele au fost vândute ca marfă; că pentru unele

ambalaje se impunea să se aibă în vedere că au fost realizate obiectivele de

recuperare și valorificare.

În ce privește dobânzile și penalitățile,

reclamanta a învederat că până la data de 30 decembrie 2005 nu a existat temei

legal pentru calcularea lor.

Prin sentința civilă nr. 2069/2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre curtea

de apel a reținut că taxa de mediu a fost corect calculată în conformitate cu

dispozițiile art. 8 lit. d) din Legea nr. 73/2000 și apoi modificată prin O.U.G.

nr. 86/2003; că, în ce privește importul de sticle ambalate, de asemenea s-a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 8 lit. d) din Legea nr. 73/2000,

modificată prin O.U.G. nr. 86/2003, prin Legea nr. 333/2004 și prin O.U.G. nr. 169/2005;

că noțiunea de ambalaj trebuie raportată la dispozițiile H.G. nr. 349/2002,

anexa 1 lit. b) care definește ambalajul; că, referitor la îndeplinirea

obiectivelor de recuperare a ambalajelor, pârâta a realizat obiectivul de

recuperare și valorificare a deșeurilor din lemn calculând contribuția

reclamantei cu luarea în calcul a acestui aspect; că această contribuție pentru

mediu are natura de creanță bugetară, astfel cum rezultă din art. 2 al Legii

nr. 73/2000, motiv pentru care în mod legal au fost calculate majorări și

penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs în termen reclamanta.

În motivarea recursului, dezvoltat

ulterior la filele 30-40 din dosar, s-a arătat în esență: că recurenta contestă

obligația de plată stabilită în cap III pct. 1 din raportul de inspecție

fiscală, întrucât în perioada 7 iunie 2002-2octombrie 2003 nu a desfășurat

decât activitate de import de ambalaje fără comercializarea ulterioară a

acestora ca ambalaj al altor produse, ci ca marfă; că instanța a făcut o

interpretare eronată a dispoziției legale, fără să aibă în vedere voința

legiuitorului, astfel cum rezultă din ansamblul legislației în domeniu (Legea

nr. 73/2000, O.U.G. nr. 93/2001, Legea nr. 293/2002, O.U.G. nr. 86/2003), în

sensul că taxa pentru mediu are ca bază de colectare importul/producerea de

mărfuri ambalate și nu de ambalaje; că în mod greșit s-a raportat baza de

calcul la valoarea de comercializare și nu la valoarea de intrare a ambalajului

importat; că au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 73/2000, modificată prin O.U.G. nr. 86/2003, Legea nr. 333/2004 și O.U.G. nr.

196/2005, recurenta contestând doar modul de calcul al acestei obligații pentru

două motive; primul motiv este acela că recurenta avea obligația de plată a

contribuției numai din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională, din

această categorie făcând parte folia, cartonul și lemnul, fără sticlă, deoarece

aceasta reprezintă bunul importat și ambalat în folie, carton, lemn; al doilea

motiv privind modul greșit de calcul constă în aplicarea eronată a

dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000 modificată prin O.U.G. nr.

86/2003 și Legea nr. 333/2004, dispoziții care prevăd că plata se face numai pe

diferența dintre obiectivele anuale prevăzute de lege (colectare, valorificare

și reciclare) și cele efectiv realizate; or, susține recurenta, pentru anii

2003 și 2004 a îndeplinit obiectivul de colectare și valorificare numai pentru

ambalajul „lemn”, iar pentru anii 2004 și 2005 l-a îndeplinit parțial pentru

toate celelalte ambalaje; ca urmare, recurenta ar fi avut obligația de plată

numai pentru diferența de obiective neîndeplinite pentru perioada 2004-2005 care

nu a fost luată în calcul de pârâtă; că instanța de fond trebuia să lămurească

acest aspect prin efectuarea unei expertize de specialitate; că recurenta nu

datorează dobânzi și penalități de întârziere, contribuția la fondul pentru

mediu nefiind o creanță bugetară, penalitățile și dobânzile fiind prevăzute

numai prin O.U.G. nr. 196/2005.

Verificând cauza în funcție de motivarea

recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

Consiliul

Concurenței, Înalta Curte reține următoarele.

În ce privește susținerea recurentului

privind importul și comercializarea ca marfă a ambalajelor. Pentru perioada 7

iunie 2002-2octombrie 2003 sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, care prevedeau că se

constituie venit la Fondul pentru mediu o cotă de 3% din valoarea ambalajelor

comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate

pentru medicamente.

Așadar, textul legal prevedea în mod cert

că pentru Fondul de mediu, cota datorată este de 3% din valoarea ambalajelor

comercializate de importatori. Cum recurenta a importat ambalaje pe care le-a

comercializat, datorează contribuția la Fondul de mediu, neavând relevanță

împrejurarea că a comercializat ambalajele ca atare și nu „îmbrăcând” diverse

produse.

Calculul bazei de impozitare s-a efectuat

corect prin raportare la valoarea de comercializare, avându-se în vedere textul

legal sus citat.

Pentru perioada 3octombrie 2003-31

decembrie 2005, se constată că recurenta a importat ambalaje și bunuri ambalate

(sticle, borcane, capace, conserve în plastic, hârtie, carton, lemn și sticlă).

Conform art. 8 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 73/2000, în forma în vigoare în această perioadă, la Fondul pentru

mediu se achită de către importatorii de bunuri ambalate o sumă de 10.000 lei/kg

(respectiv 5000 lei/kg după modificarea legii) din greutatea ambalajelor

introduse pe piața națională, cu excepția celor utilizate pentru medicamente.

În această situație baza de calcul o

formează greutatea ambalajelor importate ca atare iar la conservele ambalate

importate de recurentă se are în vedere greutatea ambalajelor acestora.

Concluzia se impune pe baza analizei

legislației în materie (Legea nr. 73/2000 modificată prin O.U.G. nr. 86/2003,

prin Legea nr. 333/2004, prin O.U.G. nr. 196/2006), din care rezultă că

legiuitorul a dorit plata unei taxe pentru Fondul de mediu pentru toate

ambalajele introduse pe piața națională, scopul fiind protecția mediului și

sancționarea prin plată a poluatorului.

Totodată, la aprecierea acestei situații,

se are în vedere noțiunea de „ambalaj”, care este definită de anexa 1 lit. b) a

H.G. nr. 349/2002: orice produs, indiferent de materialul din care este

confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul

reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora de la

materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau

consumator; produsul nereturnabil destinat acelorași scopuri este de asemenea,

considerat ambalaj.

Față de acest text normativ se constată

cu certitudine că produsele destinate pentru ambalarea altor produse reprezintă

ambalaje și pentru ele trebuie achitate taxele prevăzute de legislația în

domeniu. Ca atare, pentru borcanele importate, care sunt prin ele însele

ambalaje, se datorează taxa la Fondul de mediu.

Referitor la aplicarea dispozițiilor art.

8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000, modificată, se constată că textul legal

prevede că suma menționată la alin. (1) lit. d), mai sus analizată, se va plăti

numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare

prevăzute de H.G. nr. 349/2002, plata făcându-se pe diferența dintre obiectivele

anuale prevăzute în hotărârea de guvern și obiectivele realizate efectiv de

agenții economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate.

Din raportul de inspecție fiscală și din

anexele la acest raport rezultă că reclamanta a colectat și valorificat

termoenergetic deșeuri de ambalaje din lemn îndeplinind obiectivul de colectare

pentru anii 2003 și 2004 și numai parțial obiectivul de valorificare pentru anii

2004 și 2005. Intimata a luat în calcul îndeplinirea acestor obiective, astfel

încât susținerile recurentei sunt neîntemeiate. Este real faptul că în

considerentele sentinței s-a menționat că reclamanta nu ar fi făcut dovezi în

sensul susținerilor sale, însă acest aspect nu este de natură să determine

schimbarea soluției, întrucât prezenta motivare, bazată pe actele aflate la

dosar, suplinește motivarea sentinței pe acest aspect. Față de probele

existente la dosar, se constată că nu se impunea efectuarea unei expertize de

specialitate.

În ce privește dobânzile și penalitățile

de întârziere, Înalta Curte constată că sunt datorate pentru neplata la termen

a taxei pentru Fondul de mediu și până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.

196/2005.

Contribuția la Fondul pentru mediu are

natura unei creanțe bugetare. Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 73/2000,

modificată prin O.U.G. nr. 93/2001, a prevăzut că Fondul pentru mediu se

constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile

prezentei legi și ale Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice iar Legea

finanțelor publice prevede în art. 1 că fondurile publice; se formează și din

bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, lit. g),

Administrația fondului pentru mediu fiind o astfel de instituție publică față

de dispozițiile art. 10 și urm. din Legea nr. 73/2001 modificată prin O.U.G. nr.

93/2001.

Legea finanțelor publice definește la

art. 2 pct. 7) bugetul general consolidat, ca fiind ansamblul bugetelor

componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un

întreg, iar O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, prevede la

art. 12 că pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor bugetare

debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere. Ulterior, art. 1 alin.

(2) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003) a menționat că prezentul cod se aplică și

pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume

ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, iar la art. 115 a

prevăzut că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a

obligațiilor de plată, se datorează dobânzi și penalități de întârziere.

Față de aceste dispoziții legale, se constată

că recurenta în mod legal a fost obligată și la dobânzi și penalități de

întârziere aferente debitului principal.

Pentru considerentele expuse, constatând

că nici unul din motivele de recurs nu este fondat, recursul va fi respins ca

atare, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate

cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.C. A. SA Roznov, Neamț împotriva

sentinței civile nr. 2069 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3

februarie 2009.