ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes ridicată de intervenientul C.S.B.E. CA din România, a admis în fond cererea de intervenție formulată de acest intervenient și a respins acțiunea formulată de reclamanții M.M. și M.T. în contradictoriu cu pârâta C.S.R.B.I. care au aparținut C.R. România privind anularea parțială a Deciziei pârâtei nr. 1496 din 01 noiembrie 2007, în ceea ce privește apartamentul deținut de reclamanți. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: În privința excepției lipsei de interes invocată de intervenientul C.S.B.E.

CA din România, instanța a reținut că orice cerere de chemare în judecată trebuie fundamentată și întreținută de un interes al reclamantului, văzut ca un folos practic, material ori moral. în speță, interesul reclamanților este evident, prin acțiunea formulată aceștia tinzând la readucerea imobilului în patrimoniul Statului Român, situație în care ar recăpăta vocație la cumpărarea acestuia, ceea ce demonstrează netemeinicia excepției invocate. Pe fondul cauzei, constată că prin Decizia nr. l496 emisă de autoritatea pârâtă la data de 01 noiembrie 2007 s-a dispus retrocedarea în natură intervenientului Consistoriu, printre altele, și a apartamentului înscris în C.F. 47426 Sibiu, nr. top. 155/1/l/XI, 156/1/1/XI deținut cu titlu de închiriere de către reclamanți.

La emiterea acestei decizii, autoritatea pârâtă a reținut pe baza documentației depuse de Consistoriu, că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea B.R.E. CA din România reprezentantă prin Consistoriu, că a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, revenind în proprietatea acestuia în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și stat, prin SC U. SA, prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Prima instanța a apreciat că nu poate primi critica reclamanților cum că preluarea imobilului n-a fost făcută în perioada de referință a legii de retrocedare 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Astfel, din analiza cărților funciare care au stat la baza elaborării deciziei atacate și a înscrierilor sale cu efecte constitutive, rezulta că până la data de 09 noiembrie 1945 imobilul în litigiu a fost proprietatea B.R.E.

CA din România, reprezentată prin Consistoriu. Între acest cult și G.E.G. este diferență de personalitate juridică, aceasta din urmă fiind o persoană juridică de drept public ce cuprindea toți cetățenii români ce au fost recunoscuți ca fiind de origine etnică germană, așa încât patrimoniile acestora au identități diferite. Totodată, împrejurarea că prin încheierea nr. 3104 din 09 noiembrie 1945 se specifică că imobilul este preluat în favoarea Statului Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G. nu conduce la concluzia că acest bun ar fi aparținut acestei persoane juridice, imobilul a fost preluat de Statul Român prin Decretul-lege nr. 485 din 07 octombrie 1944, întabularea nefiind nerelevantă, constituind un act de expropriere.

De asemenea, regulile de carte funciară, ale cărei înscrieri aveau efecte constitutive la epoca evenimentelor, presupuneau că întabulările și înscrierile de drepturi reale să se facă numai împotriva proprietarului tabular anterior, care era B.R.E. CA , conform înscrierilor de sub B 1 și B 4 din C.F. 10340 Sibiu. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că data preluării imobilului de către Statul Român nu poate fi decât data întabulării dreptului acestuia în cartea funciară și anume 09 noiembrie 1945, care se încadrează în perioada de referință stabilită prin O.U.G. nr. 94/2000. Împotriva sentinței nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanții M.M.

și M.T., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, și modificarea sau casarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii principale a recurenților și a respingerii cererii de intervenție a C.S.B.E., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Recurenții au învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este greșită, deoarece motivarea acesteia este confuză și nu răspunde tuturor motivelor invocate de reclamanți prin acțiunea în contencios administrativ formulată. Pe de altă parte, reclamanții au arătat că instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor de la dosarul cauzei și textelor legale aplicabile în cauză. Astfel, s-a reproșat primei instanțe că a creat o confuzie între C.S.B.E.

și antecesorii acesteia notați în cartea funciară, în condițiile în care nu există identitate de nume și nici măcar acesta nu este urmașul. O altă greșeală a hotărârii vizează aspectul enunțat de instanță în sensul că „data preluării imobilului de către Statul Român nu poate fi decât data întabulării dreptului acestuia în cartea funciară și anume 9 noiembrie 1945, care se încadrează în perioada de referință". Or, imobilul în litigiu a fost preluat de statul român în baza Legii nr. 485/1944, lege de aplicare imediată indiferent de efectuarea sau nu a operațiunilor de publicitate imobiliară. în fine, s-a precizat de către reclamanți, cât privește statuarea instanței de fond în sensul că „imobilul este preluat în favoarea Statului Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G., nu duce la concluzia că acest bun ar fi aparținut acestei persoane juridice...", că C.S.B.E.

din România nu figura în cartea funciară și nu era astfel persoană îndreptățită să solicite restituirea în natură a apartamentului recurenților. Prin întâmpinările formulate în cauză intimatele C.S.R.B.I. care au aparținut cultelor religioase din România și C.S.B.E. CA din România au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea recurată este legală și temeinică. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 1496 din 1 noiembrie 2007 emisă de Guvernul României - C.S.R.B.I. care au aparținut cultelor religioase din România s-a dispus, printre altele, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (11) și art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările și completările ulterioare, în mod legal, retrocedarea în natură în favoarea C.S.B.E.

CA din România a apartamentului înscris în C.F nr. 47426 a localității Sibiu nr. top 155/1/1/XI, 156/1/1/XI și situat în Sibiu, județul Sibiu. Se retrocedează foștilor proprietari, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță.

Soluționarea cererilor de retrocedare urmează procedura prevăzută de art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acest articol stabilind că „Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

în situația în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menționa că proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege". Rezultă, din evidențele de carte funciară depuse la dosarul cauzei, că dreptul de proprietate asupra imobilului actualmente înscris în C.F. nr. 47426 a localității Sibiu nr. top 155/1/1/XI, 156/1/1/XI, situat în Sibiu, județul Sibiu, a fost intabulat, prin încheierea de carte funciară nr. 1025 din 7 iulie 1939, în favoarea B.R.E. CA din România, prin C.R.E. CA din Sibiu. In anul 1945, prin încheierea de carte funciară nr. 3104 din 9 noiembrie 1945, dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție a fost intabulat, în baza adresei nr. 1220 din 3 noiembrie 1945 a Ministerului de Agricultură și Domenii, C.G.A.L.B.G.E.G., Administrația Regională Sibiu, a convenției generale încheiate la 11 august 1942 și a copiei certificate după adresa nr. 1750 din 30 octombrie 1945 a C.R.E.

CA din Sibiu, în favoarea Statului Român reprezentat prin Ministerul de Agricultură și Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G., cu titlu de drept conform Legii nr. 485 din 7 octombrie 1944 și nr. 2 din 2 ianuarie 1945. Independent de prevederile Convenției generale din 11 august 1942 încheiate între G.E.G. din România (persoană juridică română de drept public, înființată prin Decretul-lege nr. 3884 din 20 noiembrie 1940, și care cuprindea toți cetățenii români ce au fost recunoscuți de origine etnică germană) și B.R.E.

CA din România, erau aplicabile pe deplin prevederile art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, care stabileau că „Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciara". Se reține, în cazul imobilului situat în Sibiu și înscris inițial în C.F. nr. 10340 Sibiu nr. top 155 și 156, că nu a operat, în anii 1939-1945, niciun transfer al dreptului de proprietate în favoarea G.E.G. România, imobilul intrând în patrimoniul statului român în data de 9 noiembrie 1945, direct de la proprietarul tabular B.R.E.

CA din România. În anul 1944, prin Decretul-lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 a fost abrogat actul normativ prin care a fost înființat G.E.G. din România, pe data decretului-lege menționat statul român devenind proprietarul bunurilor aparținând G.E.G., stabilindu-se ca instanțele de carte funciară sa procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al bunurilor respective. Ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944, au fost preluate în proprietatea statului român, în mod nelegal, și imobilele aparținând B.R. CA din România, deși aceasta era o persoană juridică distinctă de G.E.G. din România. Or, în mod evident, Decretul-lege nr. 485/1944 nu era aplicabil bunurilor imobile aflate, la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, în proprietatea tabulară a B.R.

CA din România, preluarea abuzivă a imobilului ce face obiectul deciziei de retrocedare operând la data de 9 noiembrie 1945, dată care se încadrează în perioada de referință avută în vedere de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cauză, cererea de retrocedare în natură a imobilului putea fi formulată de către C.S.B.E. CA, întrucât prin Decretul nr. 627/1949 privind aprobarea statutului B.E. CA din România a fost schimbată denumirea B.R. CA din România în B.E. CA din România, C.R. devenind C.S.B.E. CA din România. Pe de altă parte, imobilul în cauză putea fi retrocedat în natură, la data emiterii deciziei administrative atacate pe calea contenciosului administrativ, motivat de faptul că el nu se mai afla în proprietatea reclamanților, urmare constatării, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 2002 între reclamanți și SC U. SA Sibiu.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Într-adevăr, sunt arătate, în cuprinsul sentinței recurate, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și, în esență, cele pentru care au fost înlăturate cererile reclamanților, instanța nefiind ținută de un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de reclamanți. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții M.M.

și M.T. împotriva sentinței nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. și M.T. împotriva sentinței civile nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.