ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes

ridicată de intervenientul C.S.B.E. CA din România, a admis în fond cererea de

intervenție formulată de acest intervenient și a respins acțiunea formulată de

reclamanții M.M. și M.T. în contradictoriu cu pârâta C.S.R.B.I. care au

aparținut C.R. România privind anularea parțială a Deciziei pârâtei nr. 1496

din 01 noiembrie 2007, în ceea ce privește apartamentul deținut de reclamanți.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În

privința excepției lipsei de interes invocată de intervenientul C.S.B.E. CA din

România, instanța a reținut că orice cerere de chemare în judecată trebuie

fundamentată și întreținută de un interes al reclamantului, văzut ca un folos practic,

material ori moral. în speță, interesul reclamanților este evident, prin

acțiunea formulată aceștia tinzând la readucerea imobilului în patrimoniul

Statului Român, situație în care ar recăpăta vocație la cumpărarea acestuia,

ceea ce demonstrează netemeinicia excepției invocate.

Pe

fondul cauzei, constată că prin Decizia nr. l496 emisă de autoritatea pârâtă la

data de 01 noiembrie 2007 s-a dispus retrocedarea în natură intervenientului

Consistoriu, printre altele, și a apartamentului înscris în C.F. 47426 Sibiu,

nr. top. 155/1/l/XI, 156/1/1/XI deținut cu titlu de închiriere de către

reclamanți.

La

emiterea acestei decizii, autoritatea pârâtă a reținut pe baza documentației

depuse de Consistoriu, că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea

B.R.E. CA din România reprezentantă prin Consistoriu, că a fost preluat de

Statul Român în mod abuziv, revenind în proprietatea acestuia în urma anulării

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și stat, prin SC U.

SA, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prima

instanța a apreciat că nu poate primi critica reclamanților cum că preluarea

imobilului n-a fost făcută în perioada de referință a legii de retrocedare 06

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Astfel,

din analiza cărților funciare care au stat la baza elaborării deciziei atacate

și a înscrierilor sale cu efecte constitutive, rezulta că până la data de 09

noiembrie 1945 imobilul în litigiu a fost proprietatea B.R.E. CA din România,

reprezentată prin Consistoriu.

Între

acest cult și G.E.G. este diferență de personalitate juridică, aceasta din urmă

fiind o persoană juridică de drept public ce cuprindea toți cetățenii români ce

au fost recunoscuți ca fiind de origine etnică germană, așa încât patrimoniile

acestora au identități diferite.

Totodată,

împrejurarea că prin încheierea nr. 3104 din 09 noiembrie 1945 se specifică că

imobilul este preluat în favoarea Statului Român prin Ministerul Agriculturii

și Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G. nu conduce la concluzia că acest bun ar fi

aparținut acestei persoane juridice, imobilul a fost preluat de Statul Român

prin Decretul-lege nr. 485 din 07 octombrie 1944, întabularea nefiind nerelevantă,

constituind un act de expropriere.

De

asemenea, regulile de carte funciară, ale cărei înscrieri aveau efecte

constitutive la epoca evenimentelor, presupuneau că întabulările și înscrierile

de drepturi reale să se facă numai împotriva proprietarului tabular anterior,

care era B.R.E. CA , conform înscrierilor de sub B 1 și B 4 din C.F. 10340

Sibiu.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că data preluării imobilului de către Statul

Român nu poate fi decât data întabulării dreptului acestuia în cartea funciară

și anume 09 noiembrie 1945, care se încadrează în perioada de referință

stabilită prin O.U.G. nr. 94/2000.

Împotriva

sentinței nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

reclamanții M.M. și M.T., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare

de atac, și modificarea sau casarea sentinței atacate, în sensul admiterii

acțiunii principale a recurenților și a respingerii cererii de intervenție a C.S.B.E.,

cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții

au învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este greșită,

deoarece motivarea acesteia este confuză și nu răspunde tuturor motivelor

invocate de reclamanți prin acțiunea în contencios administrativ formulată. Pe

de altă parte, reclamanții au arătat că instanța de fond a dat o interpretare

eronată probelor de la dosarul cauzei și textelor legale aplicabile în cauză.

Astfel, s-a reproșat primei instanțe că a creat o confuzie între C.S.B.E. și

antecesorii acesteia notați în cartea funciară, în condițiile în care nu există

identitate de nume și nici măcar acesta nu este urmașul. O altă greșeală a

hotărârii vizează aspectul enunțat de instanță în sensul că „data preluării

imobilului de către Statul Român nu poate fi decât data întabulării dreptului

acestuia în cartea funciară și anume 9 noiembrie 1945, care se încadrează în

perioada de referință". Or, imobilul în litigiu a fost preluat de statul

român în baza Legii nr. 485/1944, lege de aplicare imediată indiferent de

efectuarea sau nu a operațiunilor de publicitate imobiliară. în fine, s-a

precizat de către reclamanți, cât privește statuarea instanței de fond în

sensul că „imobilul este preluat în favoarea Statului Român prin Ministerul

Agriculturii și Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G., nu duce la concluzia că acest bun

ar fi aparținut acestei persoane juridice...", că C.S.B.E. din România nu

figura în cartea funciară și nu era astfel persoană îndreptățită să solicite

restituirea în natură a apartamentului recurenților.

Prin

întâmpinările formulate în cauză intimatele C.S.R.B.I. care au aparținut

cultelor religioase din România și C.S.B.E. CA din România au solicitat

respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea

recurată este legală și temeinică.

Recursul

este nefondat.

Prin

decizia nr. 1496 din 1 noiembrie 2007 emisă de Guvernul României - C.S.R.B.I.

care au aparținut cultelor religioase din România s-a dispus, printre altele,

în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (11) și art. 3 alin. (6) din O.U.G.

nr. 94/2000, cu modificările și completările ulterioare, în mod legal,

retrocedarea în natură în favoarea C.S.B.E. CA din România a apartamentului

înscris în C.F nr. 47426 a localității Sibiu nr. top 155/1/1/XI, 156/1/1/XI și

situat în Sibiu, județul Sibiu.

Se

retrocedează foștilor proprietari, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor

religioase din România, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au

fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în

proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în

patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță.

Soluționarea cererilor de retrocedare urmează procedura prevăzută de art. 3

alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au

aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, acest articol stabilind că „Comisia specială de

retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza

documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune,

prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele

religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu

este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent,

în condițiile stabilite prin legea specială. în situația în care imobilul este

înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va

menționa că proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege".

Rezultă,

din evidențele de carte funciară depuse la dosarul cauzei, că dreptul de

proprietate asupra imobilului actualmente înscris în C.F. nr. 47426 a localității Sibiu nr. top 155/1/1/XI, 156/1/1/XI, situat în Sibiu, județul Sibiu, a fost

intabulat, prin încheierea de carte funciară nr. 1025 din 7 iulie 1939, în

favoarea B.R.E. CA din România, prin C.R.E. CA din Sibiu. In anul 1945, prin

încheierea de carte funciară nr. 3104 din 9 noiembrie 1945, dreptul de

proprietate asupra imobilului în discuție a fost intabulat, în baza adresei nr.

1220 din 3 noiembrie 1945 a Ministerului de Agricultură și Domenii, C.G.A.L.B.G.E.G.,

Administrația Regională Sibiu, a convenției generale încheiate la 11 august

1942 și a copiei certificate după adresa nr. 1750 din 30 octombrie 1945 a C.R.E. CA din Sibiu, în favoarea Statului Român reprezentat prin Ministerul de Agricultură și

Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G., cu titlu de drept conform Legii nr. 485 din 7

octombrie 1944 și nr. 2 din 2 ianuarie 1945.

Independent

de prevederile Convenției generale din 11 august 1942 încheiate între G.E.G.

din România (persoană juridică română de drept public, înființată prin

Decretul-lege nr. 3884 din 20 noiembrie 1940, și care cuprindea toți cetățenii

români ce au fost recunoscuți de origine etnică germană) și B.R.E. CA din

România, erau aplicabile pe deplin prevederile art. 17 alin. (1) din Decretul-lege

nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare,

care stabileau că „Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă

între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra

constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea

sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciara". Se reține, în cazul

imobilului situat în Sibiu și înscris inițial în C.F. nr. 10340 Sibiu nr. top

155 și 156, că nu a operat, în anii 1939-1945, niciun transfer al dreptului de

proprietate în favoarea G.E.G. România, imobilul intrând în patrimoniul

statului român în data de 9 noiembrie 1945, direct de la proprietarul tabular B.R.E.

CA din România.

În

anul 1944, prin Decretul-lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 a fost abrogat actul normativ prin care a fost înființat G.E.G. din România, pe data

decretului-lege menționat statul român devenind proprietarul bunurilor

aparținând G.E.G., stabilindu-se ca instanțele de carte funciară sa procedeze

din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar

al bunurilor respective. Ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944, au

fost preluate în proprietatea statului român, în mod nelegal, și imobilele

aparținând B.R. CA din România, deși aceasta era o persoană juridică distinctă

de G.E.G. din România. Or, în mod evident, Decretul-lege nr. 485/1944 nu era

aplicabil bunurilor imobile aflate, la momentul intrării în vigoare a acestui

act normativ, în proprietatea tabulară a B.R. CA din România, preluarea abuzivă

a imobilului ce face obiectul deciziei de retrocedare operând la data de 9

noiembrie 1945, dată care se încadrează în perioada de referință avută în

vedere de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

În

cauză, cererea de retrocedare în natură a imobilului putea fi formulată de

către C.S.B.E. CA, întrucât prin Decretul nr. 627/1949 privind aprobarea

statutului B.E. CA din România a fost schimbată denumirea B.R. CA din România

în B.E. CA din România, C.R. devenind C.S.B.E. CA din România. Pe de altă

parte, imobilul în cauză putea fi retrocedat în natură, la data emiterii

deciziei administrative atacate pe calea contenciosului administrativ, motivat de

faptul că el nu se mai afla în proprietatea reclamanților, urmare constatării,

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a nulității absolute a contractului

de vânzare cumpărare încheiat în anul 2002 între reclamanți și SC U. SA Sibiu.

Hotărârea

pronunțată de instanța de fond cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ. Într-adevăr, sunt arătate, în cuprinsul sentinței

recurate, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum

și, în esență, cele pentru care au fost înlăturate cererile reclamanților,

instanța nefiind ținută de un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de

reclamanți.

În

raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate

în cauză nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se

va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții M.M. și M.T.

împotriva sentinței nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M. și M.T.

împotriva sentinței civile nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

octombrie 2010.