ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5797/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 821 din 9

octombrie 2009 a Tribunalului Sibiu s-a admis contestația formulată de

contestatorii R.M., B.D.L. și B.R. împotriva pârâtului Primarul Municipiului

Sibiu și Municipiul Sibiu prin primar și s-a constatat nulitatea Deciziei nr.

1220/2009 emisă de pârâți și s-a dispus restituirea în natură a imobilului

situat în Sibiu, înscris în C.F. 7421 Sibiu, nr. top. 4104/2/26/2 și s-a dispus

intabularea în C.F. a dreptului de proprietate pe numele reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre

au fost reținute următoarele considerente:

Astfel instanța de fond a constatat

că imobilul din litigiu cu privire la care autorii contestatorilor au declarat

în 1971, anterior plecării din țară, că renunță la dreptul de proprietate, face

obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria

imobilelor prevăzute de art. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Astfel în condițiile în care

legiuitorul a calificat ca fiind abuzive și preluările efectuate de stat cu

titlu valabil, în lipsa unei dispoziții care să excludă de la beneficiul legii

speciale de reparații pe proprietarii (sau moștenitorii acestora) care au

renunțat la bunurile lor pentru a putea părăsi țara, s-a apreciat de instanța

de fond că acțiunea este întemeiată fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (1)

și (7) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, nefiind făcută dovada existenței

vreunui impediment pentru a împiedica restituirea în natură.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Sibiu iar prin decizia civilă nr.

10 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba s-a respins apelul pârâtului

pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român prin declarații de

renunțare

la dreptul de proprietate în temeiul art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Renunțarea

la drept este într-adevăr o donație indirectă așa cum afirmă apelantul. Însă,

donațiilor indirecte nu li se cere respectarea formei autentice ca în

cazul donațiilor deoarece nu sunt contracte de

donație ci liberalități formulate pe

calea altor acte juridice.

Neavând

caracterul unui act de donație în înțelesul art. 800 C. civ. și nefiind supusă

cerinței formei autentice prevăzută de art. 813 C. civ., nu poate fi reținută

cerința anulării sau constatării nulității donației (renunțării la drept), în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II - a din Legea nr. 10/2001, acest text legal

nefiind incident în cauză.

În consecință, în mod greșit se susține de către apelant necesitatea

prezentării

de către

reclamanți a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de

constatare a nulității actului de renunțare la dreptul de proprietate.

Decizia

civilă a instanței supreme de care se prevalează apelantul vizează o situație

distinctă de cea în speță, respectiv situația în care imobilul supus restituirii

a fost preluat prin contract de donație încheiat în formă autentică, fiindu-i

aplicabile prevederile legale menționate anterior. Ca atare, această hotărâre

judecătorească nu poate prezenta vreo relevanță în cauza de față.

În

condițiile în care în speță este vorba de o donație indirectă, care nu

îndeplinește cerințele art. 813 C. civ., textul legal incident este art. 2 lit.

c) teza I din Legea nr. 10/2001.

Cum imobilul

în litigiu a fost preluat în mod abuziv în conformitate cu aceste din urmă

dispoziții legale, în mod corect prima instanță a constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prevederile art. 1.5

lit. c) din H.G. nr. 250/2007 nu fac referire la renunțarea la dreptul de

proprietate ca modalitate de preluare a imobilelor de către stat astfel că nu

pot fi folosite ca argument în sprijinul soluției de respingere a contestației

reclamantului.

În

privința măsurii reparatorii la care sunt îndreptățiți contestatorii, prima

instanță a reținut în mod corect în baza extrasului de carte funciară atât

identificarea imobilului cât și faptul că acesta se afla în proprietatea

Statului Român și poate fi restituit în natură. In acest context și având în

vedere faptul că apelantul nu a adus probe din care să rezulte că imobilul are

o altfel de situație decât cea evidențiată de cartea funciară, criticile

formulate în apel cu referire la această chestiune se constată a fi nefondate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, criticând hotărârea

instanței de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Se susține că instanța de apel și

cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de

dispozițiile art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Recurentul susține că având în

vedere modalitatea de trecere a imobilului revendicat în proprietatea Statului

Român, acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, neintrând în categoria

imobilelor preluate abuziv.

Se mai susține că renunțarea la

proprietate este similară cu donația prin caracterul său de liberalitate, iar

nu neapărat prin forma în care este încheiat actul.

Or, susține recurentul pentru ca

imobilul să poată fi încadrat în categoria celor preluate abuziv trebuia

îndeplinită condiția prevăzută de lege în sensul că notificatorul trebuie să

facă dovada existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

prin care să se fi constatat nulitatea actului de renunțare la proprietate.

În aceeași idee se arată că, dacă

legea specială L 10/2001 nu reglementează categoria imobilelor preluate de stat

cu titlul de renunțare la proprietate înseamnă că ele nu au fost preluate

abuziv, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimații prin întâmpinarea depusă

la fila 11 s-au opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Astfel potrivit art. 800 C. civ.,

nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit decât în formele

prescrise de lege pentru donații între vii sau prin testament.

Renunțarea la proprietate în

favoarea statului nu are caracterul unui act de donație în înțelesul art. 800

și respectiv art. 813 C. civ.

Totodată, lipsa acceptării prevăzută

de art. 814 și de legea specială, în cazul statului, nu i-ar putea da

caracterul unui act de donație unei renunțări la proprietate chiar dacă aceasta

ar fi interpretată ca ofertă de donație.

Astfel din perspectiva celor expuse,

în speță preluarea prin declarație de renunțare la dreptul de proprietate este

o preluare fără titlu valabil care nu poate fi reținută ca donație și nu poate

fi exclusa de sub incidența Legii nr. 10/2001.

Nici nu poate fi condiționată

restituirea imobilului de existența unei hotărâri judecătorești de anulare,

deoarece actul de renunțare nu întrunește cerințele unui act de donație.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în actele de renunțare nu se arată persoana în

favoarea căreia se face renunțarea și nici nu este însoțită de vreo declarație

de acceptare a vreunei liberalități.

Din perspectiva celor expuse sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, (cum de

altfel au reținut instanțele anterioare) motiv pentru care nefiind fondat nici

unul din motivele invocate de recurent, și nefiind incidente nici dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 10 A din 29 ianuarie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2010.