ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5797/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 821 din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Sibiu s-a admis contestația formulată de contestatorii R.M., B.D.L. și B.R. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Sibiu și Municipiul Sibiu prin primar și s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 1220/2009 emisă de pârâți și s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, înscris în C.F. 7421 Sibiu, nr. top. 4104/2/26/2 și s-a dispus intabularea în C.F. a dreptului de proprietate pe numele reclamanților. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Astfel instanța de fond a constatat că imobilul din litigiu cu privire la care autorii contestatorilor au declarat în 1971, anterior plecării din țară, că renunță la dreptul de proprietate, face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria imobilelor prevăzute de art. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Astfel în condițiile în care legiuitorul a calificat ca fiind abuzive și preluările efectuate de stat cu titlu valabil, în lipsa unei dispoziții care să excludă de la beneficiul legii speciale de reparații pe proprietarii (sau moștenitorii acestora) care au renunțat la bunurile lor pentru a putea părăsi țara, s-a apreciat de instanța de fond că acțiunea este întemeiată fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) și (7) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, nefiind făcută dovada existenței vreunui impediment pentru a împiedica restituirea în natură. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Sibiu iar prin decizia civilă nr. 10 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba s-a respins apelul pârâtului pentru următoarele considerente: Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român prin declarații de renunțare la dreptul de proprietate în temeiul art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Renunțarea la drept este într-adevăr o donație indirectă așa cum afirmă apelantul. Însă, donațiilor indirecte nu li se cere respectarea formei autentice ca în cazul donațiilor deoarece nu sunt contracte de donație ci liberalități formulate pe calea altor acte juridice. Neavând caracterul unui act de donație în înțelesul art. 800 C. civ. și nefiind supusă cerinței formei autentice prevăzută de art. 813 C. civ., nu poate fi reținută cerința anulării sau constatării nulității donației (renunțării la drept), în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II - a din Legea nr. 10/2001, acest text legal nefiind incident în cauză. În consecință, în mod greșit se susține de către apelant necesitatea prezentării de către reclamanți a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de constatare a nulității actului de renunțare la dreptul de proprietate.

Decizia civilă a instanței supreme de care se prevalează apelantul vizează o situație distinctă de cea în speță, respectiv situația în care imobilul supus restituirii a fost preluat prin contract de donație încheiat în formă autentică, fiindu-i aplicabile prevederile legale menționate anterior. Ca atare, această hotărâre judecătorească nu poate prezenta vreo relevanță în cauza de față. În condițiile în care în speță este vorba de o donație indirectă, care nu îndeplinește cerințele art. 813 C. civ., textul legal incident este art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001. Cum imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în conformitate cu aceste din urmă dispoziții legale, în mod corect prima instanță a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prevederile art. 1.5 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 nu fac referire la renunțarea la dreptul de proprietate ca modalitate de preluare a imobilelor de către stat astfel că nu pot fi folosite ca argument în sprijinul soluției de respingere a contestației reclamantului. În privința măsurii reparatorii la care sunt îndreptățiți contestatorii, prima instanță a reținut în mod corect în baza extrasului de carte funciară atât identificarea imobilului cât și faptul că acesta se afla în proprietatea Statului Român și poate fi restituit în natură. In acest context și având în vedere faptul că apelantul nu a adus probe din care să rezulte că imobilul are o altfel de situație decât cea evidențiată de cartea funciară, criticile formulate în apel cu referire la această chestiune se constată a fi nefondate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, criticând hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Se susține că instanța de apel și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de dispozițiile art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938. Recurentul susține că având în vedere modalitatea de trecere a imobilului revendicat în proprietatea Statului Român, acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, neintrând în categoria imobilelor preluate abuziv. Se mai susține că renunțarea la proprietate este similară cu donația prin caracterul său de liberalitate, iar nu neapărat prin forma în care este încheiat actul.

Or, susține recurentul pentru ca imobilul să poată fi încadrat în categoria celor preluate abuziv trebuia îndeplinită condiția prevăzută de lege în sensul că notificatorul trebuie să facă dovada existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se fi constatat nulitatea actului de renunțare la proprietate. În aceeași idee se arată că, dacă legea specială L 10/2001 nu reglementează categoria imobilelor preluate de stat cu titlul de renunțare la proprietate înseamnă că ele nu au fost preluate abuziv, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimații prin întâmpinarea depusă la fila 11 s-au opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Astfel potrivit art. 800 C. civ., nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit decât în formele prescrise de lege pentru donații între vii sau prin testament. Renunțarea la proprietate în favoarea statului nu are caracterul unui act de donație în înțelesul art. 800 și respectiv art. 813 C. civ. Totodată, lipsa acceptării prevăzută de art. 814 și de legea specială, în cazul statului, nu i-ar putea da caracterul unui act de donație unei renunțări la proprietate chiar dacă aceasta ar fi interpretată ca ofertă de donație.

Astfel din perspectiva celor expuse, în speță preluarea prin declarație de renunțare la dreptul de proprietate este o preluare fără titlu valabil care nu poate fi reținută ca donație și nu poate fi exclusa de sub incidența Legii nr. 10/2001. Nici nu poate fi condiționată restituirea imobilului de existența unei hotărâri judecătorești de anulare, deoarece actul de renunțare nu întrunește cerințele unui act de donație. Aceasta cu atât mai mult cu cât în actele de renunțare nu se arată persoana în favoarea căreia se face renunțarea și nici nu este însoțită de vreo declarație de acceptare a vreunei liberalități. Din perspectiva celor expuse sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, (cum de altfel au reținut instanțele anterioare) motiv pentru care nefiind fondat nici unul din motivele invocate de recurent, și nefiind incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 10 A din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.