ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5241/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1033 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorii P.C. și P.C.I. și s-a dispus anularea dispoziției nr. 4153 din 28 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Sibiu. A fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilele în litigiu și s-au respins celelalte capete de cerere. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanți pe motiv că aceștia nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, respectiv că sunt moștenitorii fostului proprietar tabular.

Conform actelor de stare civilă, P.D. a fost nepoată de soră a lui S.I., fostul proprietar, și că aceasta este unica moștenitoare legală iar reclamanții sunt moștenitorii lui P.D., care a decedat înainte de soluționarea notificării, astfel că, reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituire. Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile din proces. Apelanții – reclamanți au criticat hotărârea numai cu privire la modalitatea de soluționare a notificării susținând că terenul poate fi restituit în natură. Apelantul – pârât Primarul Municipiului Sibiu a solicitat schimbarea în tot a sentinței și pe fond, respingerea cererii pe motiv că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, la dosar s-a depus doar un certificat de deces al numitei P.D.

Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 80 din 16 aprilie 2009 a respins ca nefondate toate apelurile. În considerentele hotărârii s-a reținut că, terenul în suprafață de 2010 mp nu poate fi restituit în natură, aspect confirmat de expertiza efectuată în cauză și că P.D. este unica moștenitoare legală a proprietarului tabular S.I. În 1981 S.I. a încheiat un contract de întreținere cu soții P. și D. care au dobândit proprietatea construcțiilor, terenul aferent fiind preluat de stat, și că fostul proprietar nu a primit despăgubiri astfel că apelanții în calitatea lor de moștenitori au solicitat măsuri reparatorii în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar notificarea s-a făcut în calitate de moștenitor ai fostului proprietar tabular și nu ca efect al contractului de întreținere.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanții critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea recurată nu este fundamentată pe baza înscrisurilor aplicate la dosarul cauzei și nici a raportului de expertiză efectuat la instanța fondului. Aceste probe coroborate fac dovada că edificarea imobilului construcție nu este conformă cu autorizația de construire nr. 24 din 22 martie 1984. Decizia nr.99 emisă la data de 10 martie 1984 de fostul Consiliul Popular al Municipiului Sibiu, atribuirea în vederea executării și respectiv a duratei existenței construcției, doar suprafața de 100 mp din proprietatea Statului Român în favoarea numitei B. Raportul de expertiză atestă că suprafața de teren construită include și terasa de 163 mp, iar suprafața de 98 mp excede spațiului atribuit în folosință.

- Nu există nici un impediment în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului supus analizei iar soluția de respingere a cererii ar exhiba cu o nesocotire a dreptului de proprietate. - În mod greșit nu s-au acordat în apel cheltuielile de judecată, deși au fost solicitate. Recurentul-pârât critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Calitatea de moștenitoare a antecesoarei P.D. de pe urma fostului proprietar S. s-a stabilit numai pe baza actelor de stare civilă și, în condițiile în care în considerentele hotărârii se arată că aceasta este nepoată de soră, deci succesoare din clasa a treia, în linie colaterală. Examinând recursurile declarate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte constată: 1. Cu privire la recursul reclamanților.

Se critică prin cererea de recurs modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul teren situat în Sibiu, înscris în prezent în C.F. 20971, Sibiu, nr.top 4008/2/15/2 pe numele antecesoarei P.D. În acord cu pretențiile reclamanților s-a reținut în cauză că s-a dovedit prin probele administrate în cauză (expertiză, cercetare la fața locului) că este imposibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 201 mp, stabilindu-se astfel, că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent. Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în sensul că, terenul poate fi restituit în natură, în speța supusă analizei, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001- republicată, atâta timp cât s-au produs dovezi concludente că terenul solicitat este ocupat de construcții.

Rațiunea legiuitorului în sensul de a fi excluse de la restituirea în natură terenurile ocupate de construcții, a fost aceea de a se menține o bună utilizare și întrebuințare a acestora, fiind vorba în mod evident, despre edificii care existau fizic la data soluționării notificării (anul 2007). Este foarte adevărat că regula este aceea de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv dar, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. În speța supusă analizei terenul în litigiu s-a dovedit a fi imposibil de restituit în natură și drept urmare în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent. Referitor la ultimul motiv de recurs, prin care se critică faptul că în mod eronat nu s-au acordat în apel cheltuieli de judecată, se constată că, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenții”. Cum apelurile au fost respinse ca nefondate, nu există parte căzută în pretenții. 2. Referitor la recursul declarat de pârâți. Se critică prin motivele de recurs că, s-a stabilit în mod incorect calitatea de moștenitoare a antecesoarei P.D. de pe urma fostului proprietar S. numai pe baza actelor de stare civilă. Referitor la această critică se constată că, instanțele au făcut o aplicațiune corectă a legii. Astfel, este de reținut în primul rând că, în speță ne aflăm într-un cadru juridic reglementat de o lege specială, Legea nr. 10/2001, care cu privire la dreptul la restituire, prevede în art. 4 alin. (2) că de dispozițiile sale beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, aceasta fiind regula.

În alin. (3) se stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun (fiind vorba de o lege cu caracter reparatoriu) în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii și apare noțiunea de „succesibil” care, diferă de cea de moștenire folosită în alin. (2) al art. 4. În cauza pendinte prin actele de stare civilă și înscrisurile noi depuse în recurs (testamentul) s-a făcut dovada calității de moștenitor a antecesoarei P.D. de pe urma fostului proprietar S. care prin testamentul aflat la fila 23 din dosar recurs, recunoaște că P.D. născută B. are calitate de moștenitor de pe urma sa, fiind nepoată de soră a testatorului. Chiar dacă reclamanta are calitatea de succesor din clasa treia în linie colaterală, Legea nr. 10/2001 având un caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau prin echivalent pot fi solicitate de persoana îndreptățită după procedura instituită, adică notificarea adresată în termen legal entității deținătoare a imobilului.

Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să-l apropie fără a fi condiționat de o eventuală atitudine a altui moștenitor, deoarece în caz contrar, legea ar fi golită de conținut. Așa fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurenților sunt nefondate motiv pentru care în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul P.C.I. și P.C., continuat pentru acesta din urmă de cesionarul său P.C.C. și de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei civile nr. 80/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.