ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5241/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1033 din 3 noiembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, a fost admisă în parte

contestația formulată de contestatorii P.C. și P.C.I. și s-a dispus anularea

dispoziției nr. 4153 din 28 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Sibiu.

A fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să propună

acordarea de despăgubiri pentru imobilele în litigiu și s-au respins celelalte

capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că, prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură

formulată de reclamanți pe motiv că aceștia nu au făcut dovada calității de

persoane îndreptățite la restituire, respectiv că sunt moștenitorii fostului

proprietar tabular. Conform actelor de stare civilă, P.D. a fost nepoată de soră

a lui S.I., fostul proprietar, și că aceasta este unica moștenitoare legală iar

reclamanții sunt moștenitorii lui P.D., care a decedat înainte de soluționarea

notificării, astfel că, reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la

restituire.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel toate părțile din proces.

Apelanții – reclamanți au criticat

hotărârea numai cu privire la modalitatea de soluționare a notificării susținând

că terenul poate fi restituit în natură.

Apelantul – pârât Primarul Municipiului

Sibiu a solicitat schimbarea în tot a sentinței și pe fond, respingerea cererii

pe motiv că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la

restituire, la dosar s-a depus doar un certificat de deces al numitei P.D.

Curtea de Apel Alba Iulia prin

decizia civilă nr. 80 din 16 aprilie 2009 a respins ca nefondate toate apelurile.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că, terenul în suprafață de 2010 mp nu poate fi restituit în natură,

aspect confirmat de expertiza efectuată în cauză și că P.D. este unica

moștenitoare legală a proprietarului tabular S.I. În 1981 S.I. a încheiat un contract

de întreținere cu soții P. și D. care au dobândit proprietatea construcțiilor,

terenul aferent fiind preluat de stat, și că fostul proprietar nu a primit despăgubiri

astfel că apelanții în calitatea lor de moștenitori au solicitat măsuri

reparatorii în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar

notificarea s-a făcut în calitate de moștenitor ai fostului proprietar tabular

și nu ca efect al contractului de întreținere.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanții critică hotărârea sub

următoarele aspecte:

- Hotărârea recurată nu este fundamentată

pe baza înscrisurilor aplicate la dosarul cauzei și nici a raportului de

expertiză efectuat la instanța fondului. Aceste probe coroborate fac dovada că

edificarea imobilului construcție nu este conformă cu autorizația de construire

nr. 24 din 22 martie 1984. Decizia nr.99 emisă la data de 10 martie 1984 de

fostul Consiliul Popular al Municipiului Sibiu, atribuirea în vederea

executării și respectiv a duratei existenței construcției, doar suprafața de

100 mp din proprietatea Statului Român în favoarea numitei B. Raportul de

expertiză atestă că suprafața de teren construită include și terasa de 163 mp,

iar suprafața de 98 mp excede spațiului atribuit în folosință.

- Nu există nici un impediment în

ceea ce privește restituirea în natură a imobilului supus analizei iar soluția

de respingere a cererii ar exhiba cu o nesocotire a dreptului de proprietate.

- În mod greșit nu s-au acordat în

apel cheltuielile de judecată, deși au fost solicitate.

Recurentul-pârât critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Calitatea de moștenitoare a

antecesoarei P.D. de pe urma fostului proprietar S. s-a stabilit numai pe baza

actelor de stare civilă și, în condițiile în care în considerentele hotărârii

se arată că aceasta este nepoată de soră, deci succesoare din clasa a treia, în

linie colaterală.

Examinând recursurile declarate prin

intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte constată:

1.

Cu privire la recursul

reclamanților.

Se critică prin cererea de recurs

modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul

teren situat în Sibiu, înscris în prezent în C.F. 20971, Sibiu, nr.top

4008/2/15/2 pe numele antecesoarei P.D.

În acord cu pretențiile

reclamanților s-a reținut în cauză că s-a dovedit prin probele administrate în

cauză (expertiză, cercetare la fața locului) că este imposibilă restituirea în

natură a terenului în suprafață de 201 mp, stabilindu-se astfel, că reclamanții

au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți,

în sensul că, terenul poate fi restituit în natură, în speța supusă analizei,

sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001-

republicată, atâta timp cât s-au produs dovezi concludente că terenul solicitat

este ocupat de construcții.

Rațiunea legiuitorului în sensul de

a fi excluse de la restituirea în natură terenurile ocupate de construcții, a

fost aceea de a se menține o bună utilizare și întrebuințare a acestora, fiind

vorba în mod evident, despre edificii care existau fizic la data soluționării

notificării (anul 2007).

Este foarte adevărat că regula este

aceea de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv dar, în

cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent.

În speța supusă analizei terenul în litigiu

s-a dovedit a fi imposibil de restituit în natură și drept urmare în mod corect

s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.

Referitor la ultimul motiv de

recurs, prin care se critică faptul că în mod eronat nu s-au acordat în apel

cheltuieli de judecată, se constată că, s-a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

La baza obligației de restituire a

cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa

procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenții”.

Cum apelurile au fost respinse ca

nefondate, nu există parte căzută în pretenții.

2.

Referitor la recursul declarat de

pârâți.

Se critică prin motivele de recurs că,

s-a stabilit în mod incorect calitatea de moștenitoare a antecesoarei P.D. de

pe urma fostului proprietar S. numai pe baza actelor de stare civilă.

Referitor la această critică se

constată că, instanțele au făcut o aplicațiune corectă a legii.

Astfel, este de reținut în primul

rând că, în speță ne aflăm într-un cadru juridic reglementat de o lege

specială, Legea nr. 10/2001, care cu privire la dreptul la restituire, prevede

în art. 4 alin. (2) că de dispozițiile sale beneficiază și moștenitorii

persoanelor fizice îndreptățite, aceasta fiind regula.

În alin. (3) se stabilește o regulă

derogatorie de la dreptul comun (fiind vorba de o lege cu caracter reparatoriu)

în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii și apare noțiunea de

„succesibil” care, diferă de cea de moștenire folosită în alin. (2) al art. 4.

În cauza pendinte prin actele de

stare civilă și înscrisurile noi depuse în recurs (testamentul) s-a făcut

dovada calității de moștenitor a antecesoarei P.D. de pe urma fostului

proprietar S. care prin testamentul aflat la fila 23 din dosar recurs, recunoaște

că P.D. născută B. are calitate de moștenitor de pe urma sa, fiind nepoată de

soră a testatorului.

Chiar dacă reclamanta are calitatea

de succesor din clasa treia în linie colaterală, Legea nr. 10/2001 având un

caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau prin echivalent pot fi

solicitate de persoana îndreptățită după procedura instituită, adică

notificarea adresată în termen legal entității deținătoare a imobilului.

Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să-l

apropie fără a fi condiționat de o eventuală atitudine a altui moștenitor,

deoarece în caz contrar, legea ar fi golită de conținut.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

susținerile recurenților sunt nefondate motiv pentru care în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul P.C.I.

și P.C., continuat pentru acesta din urmă de cesionarul său P.C.C. și de

pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei civile nr. 80/A din 16

aprilie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

octombrie 2010.