ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6238/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 455 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins contestația formulată de reclamantul N.T.V. împotriva dispoziției din 1 noiembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Iași și s-a respins ca inadmisibilă cererea completatoare formulată de reclamant. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a probat atât preluarea abuzivă a imobilului de către stat - conform art. 2 lit. g) și art. 11 din Legea nr. 10/2001 cât și calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, conform art. 3 alin. (1) lit. a), aspecte corect stabilite prin dispoziția contestată, cu privire la terenul în suprafață de 722,80 mp situat în Iași.

In ce privește tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptățit reclamantul, regula stabilită de art. 1 din Normele de aplicare unitară a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este cea a prevalentei restituirii în natură. Pentru justa soluționare a cauzei, se impune determinarea situației actuale a terenului revendicat. Potrivit referatului încheiat la 18 iulie 2005 de Secretariatul Tehnic al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, amplasamentul fostei proprietăți N. este ocupat de bloc de locuințe, căi de acces și spații verzi amenajate în jurul blocului. Expertiza efectuată în cauză de expert R.D. a stabilit aceeași situație, respectiv că terenul solicitat este ocupat de blocul, amenajări spații verzi și o parcare.

Situația imobilelor expropriate este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestui text, se restituie în natură: imobilele expropriate și ale căror construcție edificate pe acestea nu au fost demolate, dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale; In cazul construcțiilor expropriate, demolate parțial sau total, dacă nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea terenul liber se restituie cu construcțiile rămase; în cazul construcțiilor expropriate demolare integral, dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial se obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere [alin. (1), (2), (3)]. Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

In speță nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 11 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, terenul solicitat fiind afectat de detalii de sistematizare. In aceste condiții, restituirea în natură nu este posibilă astfel că, în baza art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit la măsuri reperatorii prin echivalent, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, soluție care se impune raportat la prevederile art. 11 alin. (8) potrivit cărora, în situațiile prevăzute de alin. (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, au acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

In ce privește prima variantă de măsuri reparatorii prin echivalent - acordarea de teren în compensare, pârâtul a arătat că nu deține teren liber, depunând în acest sens anunțul conținând situația bunurilor disponibile ce pot fi atribuite în compensare. Potrivit acestui înscris, în Municipiul Iași nu au fost identificate bunuri și servicii susceptibile de a fi acordate în compensare pentru imobilele notificate în baza Legii nr. 10/2001. Prin urmare s-a reținut că măsura acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale este singura care se justifică raportat la situația actuală a imobilului solicitat și la dispozițiile art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, potrivit art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (introdus prin O.U.G.

nr. 81 din 28 iunie 2007), stabilirea tipului de despăgubiri este atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în etapa ulterioară emiterii dispoziției de soluționare a notificării. Față de cele expuse, instanța a apreciat că dispoziția emisă de pârât respectă dispozițiile legale incidente în cauză astfel că prezenta contestație este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare. In ce privește cererea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul casă de locuit, s-a reținut că notificarea formulată de reclamantul din cauza de față, în termen legal, face referire doar la suprafața de teren situată în Iași, preluarea fiind soluționată prin dispoziția contestată.

Este adevărat că la 15 august 2005, reclamantul a solicitat prin cererea înregistrată din aceeași dată, la Primăria Municipiului Iași acordarea de măsuri reparatorii și pentru imobilul casă de locuit. Chiar dacă s-ar considera că această cerere produce efectele juridice ale notificării prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ea a fost formulata peste termenul limită stabilit de lege astfel încât în cauză s-a reținut incidența prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Așa fiind, întrucât pentru imobilul casă de locuit reclamantul nu a urmat procedura stabilită de Legea nr. 10/2001, față de dispozițiile legale enunțate s-a reținut că cererea pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru construcție este inadmisibilă și, în consecință, a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul N.T.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin decizia nr. 33 din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat având în vedere, în esență că în mod corect instanța de fond a reținut imposibilitatea restituirii în natură a terenului pe vechiul amplasament, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. In ceea ce privește solicitarea apelantului de acordare în compensare, a terenului învecinat cu proprietatea sa, instanța a reținut, din adresa din 2008 aflată la dosar, faptul că intimatul nu deține terenuri ce pot fi acordate în compensare, nefiind astfel întrunite condițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi dispusă o astfel de măsură.

Cu privire la critica referitoare la respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul construit s-a avut în vedere că apelantul însuși a susținut că a formulat cererea la data de 30 noiembrie 2005, peste termenul prevăzut inițial de Legea nr. 10/2001 și prelungit până la 14 februarie 2002. Împotriva acestei din urmă decizi a declarat recurs reclamantul la data de 23 martie 2009, iar printr-un memoriu separat, la 28 septembrie 2009 acesta a expediat motivele de recurs. În termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2010, din oficiu, Înalta Curte a invocat și a rămas în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului. Analizând lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele: In drept, potrivit art. 303 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. în cazul în care nu a fost motivat în termenul legal, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, cu excepția cazului în care ar fi date motive de ordine publică.

In speță, hotărârea motivată pronunțată de instanța de apel a fost comunicată reclamantului, la domiciliul pe care l-a indicat, la data de 10 martie 2009, caz în care termenul de 15 zile în care trebuia să formuleze recurs și să depună motivele s-a împlinit la data de 26 martie 2009. Or, deși a declarat în termen recursul, adică la data de 23 martie 2009, reclamantul a formulat motivele de recurs printr-un memoriu separat transmis prin poștă, abia la data de 28 septembrie 2009, potrivit mențiunii de pe plicul anexat acestuia, cu mult după expirarea termenului legal, caz în care, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, înalta Curte urmează a constata, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., nulitatea recursului dedus judecății. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul N.T.V. împotriva deciziei nr. 33 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2010.