ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1251/2011

Deliberând asupra recursului de față

pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat

următoarele:

prin încheierea de ședință nr. 749/32/2010 din 22 martie 2011, a respins ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar în cursul

cercetării judecătorești în primă instanță formulată de inculpata B.G., făcând

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160

8 a

alin. (b) C. proc.

pen.

Dispunând astfel instanța a

constatat următoarele:

A. La data de 22 martie 2011 în

cursul cercetării judecătorești în primă instanță efectuată de Curtea de Apel

Bacău în dosar nr. 749/32/2010, inculpata B.G. trimisă în judecată în stare de

arest preventiv prin rechizitoriul nr. 288/P/2010 al DNA, secția de combatere a

corupției, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor concurente de luare de mită

și trafic de influență prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 257 C.

pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a formulat prin apărătorul său ales avocat L.N.

cerere de liberarea provizorie sub control judiciar în temeiul art. 160

1

și art. 160

2

și urm. C. proc. pen.

În motivarea cererii amintite,

făcându-se referire și la dispozițiile art. 5 paragraf 3 din CEDO s-a arătat în

esență că inculpata B.G. având calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel

Iași a fost arestată preventiv în cauză în cursul urmăririi penale cu începere

de la data de 29 noiembrie 2010 în temeiul art. 143 raportat la art. 140 lit. f)

C. proc. pen. în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și

trafic de influență referitor la care a și fost trimisă ulterior judecata -

măsură prelungită /menținută succesiv de instanță în condițiile art. 159 și art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. – astfel încât avându-se în

vedere durata relativ îndelungată a măsurii preventive amintite până la acest

moment procedural de circa 4 luni se poate aprecia că judecata în primă

instanță în continuare se poate desfășura în bune condiții și că situația în

care i-ar fi acordată liberarea provizorie sub control judiciar.

În același sens au mai fost invocate

ca argumente justificative pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar: dispariția pericolului concret pentru ordinea publică prin

lăsarea sa în libertate în condițiile anterior arătate / imposibilitatea încercării

de a influența aflarea adevărului dată fiind audierea de instanță a martorilor

în acuzare, lipsa pericolului ca inculpata să se sustragă de la judecată și /

sau să reitereze comportamentul infracțional avut anterior fiindu-i suspendată

prin lege calitatea de magistrat, vârsta înaintată și starea precară a

sănătății inculpatei (afecțiuni ale coloanei vertebrale, diabet).

Instanța examinând lucrările

dosarului a constatat c ă deși sub aspect formal sunt îndeplinite toate

condițiile privind liberarea provizorie sub control judiciar din art. 160

2

C. proc. pen., trebuie avut în vedere totuși că în conformitate cu dispozițiile

art. 160

8a

C. proc. pen. acest beneficiu poate fi acordat numai dacă

cererea este și întemeiată.

Din analiza prevederilor art. 160

2

C. proc. pen.,

rezultă că liberarea provizorie sub

control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă,

precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar

mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea

adevărului.

Liberarea provizorie sub

contro judiciar este o măsură limitativă de drepturi instituită pentru a

înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă

pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea

de fapte periculoase.

Pe de altă parte,

depășind reglementările legale de drept intern în materia cererilor de liberare

provizorie, în acord cu jurisprudența C.E.D.O, se constată că instanța

europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe

cauțiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în

cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să

comită alte infracțiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra

Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003;

Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie

1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov. 1969 și Letellier contra

Franței-26 iunie 1991).

Din coroborarea textelor

de drept intern în materia liberării provizorii rezultă așadar că pentru a fi

admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege

(și care evident în această speță sunt îndeplinite), mai trebuie și ca această

cerere să fie întemeiată.

În acest context

analizând cererea inculpatei, Curtea a apreciat că la acest moment procesual,

aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă și a indiciilor

temeinice, precum și a datelor existente din care ar rezulta că inculpata a

comis infracțiunile imputate prin actul de sesizare al instanței.

Chiar dacă sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub

control judiciar, aceasta nu este întemeiată, avându-se în vedere complexitatea

cauzei, natura gravă a infracțiunilor - luarea de mită și trafic de influență -

rezonanța în opinia publică și nu în ultimul rând calitatea profesională a

inculpatei aceea de judecător în cadrul Curții de Apel Iași, folosită pentru

comiterea infracțiunilor deduse judecății; în considerarea circumstanțelor de

fapt și personale de sus-menționate – a apreciat Curtea - garanțiile prevăzute

de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura

pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în liberate a inculpatei.

În speță, pericolul

concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a

inculpatei –a argumentat în continuare Curtea - este prezent și actual, întrucât,

odată cu punerea sa în liberate, s-ar crea falsa impresie că anumite categorii

socio-profesionale care au legătură cu înfăptuirea actului de justiție ar putea

săvârși fapte de natură penală, deoarece capacitate de ripostă a organelor de

urmărire penale și a instanței de judecată nu a fost fermă.

În plus, formularea unei

noi cereri de liberare

provizorie la un interval de timp foarte scurt față de soluționarea definitivă

altei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, îndreptățesc instanța

să constate că aspectele reținute în hotărârea anterioară nu s-au modificat,

ordinea publică fiind în continuare amenințată în situația în care inculpata ar

fi lăsată în libertate.

în termen legal recurs inculpata B.G.

, solicitând casarea încheierii din 22 martie 2011 a Curții

de Apel Bacău – Secția penală, ca nelegală și netemeinică iar în rejudecare

admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prin aplicarea

în cauză a dispozițiilor art. 160

8a

alin. (3) rap. la art. 160

2

și următoarele C. proc. pen.

În motivarea recursului s-a susținut

că inculpata recurentă îndeplinește condițiile legale sus-menționate pentru a

fi dispusă liberarea acesteia sub control judiciar, menținerea arestării

preventive fiind nejustificată la momentul procesual actual al cercetării

judecătorești în primă instanță.

Înalta Curte, verificând încheierea

atacată în raport cu motivele invocate, pe baza materialului aflat în dosarul

cauzei, constată că în conformitate cu dispozițiile art. 160

1

C.

proc. pen., în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat

poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe

cauțiune.

Potrivit art. 160

2

din

același cod liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date

din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că inculpata B.G. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 288/P/2010

din 22 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției

pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 și de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în calitate de

judecător la Curtea de Apel Iași a pretins și primit la sfârșitul lunii

februarie-începutul lunii martie 2010 de la inculpatul P.L. o sumă de bani

pentru a pronunța o soluție favorabilă și că după pronunțarea deciziei nr. 123

din 12 martie 2010 a primit suma de 3000 Euro de la acea persoană și că la

sfârșitul lunii februarie 2010 – începutul lunii martie 2010 inculpata a primit

de la inculpatul P.L. suma de 4000 euro pentru colegele sale de complet, judecători

în cadrul Curții de Apel Iași, lăsând să se creadă că are influență asupra

acestora pentru a le determina să pronunțe o soluție favorabilă lui P.L. în

dosarul nr. 10350/245/2007, iar ulterior pronunțării hotărârii, dar în baza

înțelegerii anterioare, a pretins suma de 1000 Euro pentru unul din cei doi

magistrați, bani pe care i-a primit la 26 noiembrie 2010.

Imediat după remiterea sumei de 1000

Euro inculpata a fost reținută la 28 noiembrie 2010 pentru 24 ore, apoi prin

încheierea din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost arestată în

baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura preventivă prelungită / menținută

ulterior succesiv de instanță cu respectarea condițiilor legale prevăzute de

art. 159 și art. 160

2

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În raport cu situația juridică

sus-menționată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a fost în

mod justificat respinsă de prima instanță, existând în continuare riscul ca în

cazul eliberării să fie tulburată ordinea publică și chiar să fie împiedicată

buna desfășurare a procesului penal, aflat în fază incipientă, prin

influențarea declarațiilor martorilor, unii fiind chiar colegi de complet sau

de instanță cu inculpata.

În consecință încheierea atacată

este legală și temeinică, iar reformarea sa nu se justifică.

Ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpata B.G., cu obligarea acesteia la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata B.G. împotriva încheierii din 22 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 749/32/2010.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

29 martie 2011.