ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2021/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2021/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2011 pronunțată în

Dosarul nr. 239/32/2011 Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a

menținut arestarea preventivă a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., U.C. și M.V..

Pentru a hotărî astfel, a reținut că măsura

arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C. și M.V., este

legală și temeinică, neintervenind elemente noi de la ultima menținere, care să

conducă la concluzia că arestarea preventivă a acestora nu se mai justifică.

Contrar susținerilor

inculpaților recurenți, Curtea de Apel Bacău a constatat că în cauză continuă

să existe suficiente probe și indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art.

143 C. proc. pen., care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că aceștia au

săvârșit într-adevăr fapte prevăzute de legea penală, care sunt încadrabile

juridic în infracțiunile ce fac obiectul inculpării lor. Sub acest aspect, sunt

edificatoare: raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de

constatare la fața locului, planșele fotografice, înregistrările video culese

de camerele de supraveghere coroborate cu declarațiile martorilor M.V., T.L.,

S.M. și T.A. care se aflau în aceeași cameră cu victima.

S-a mai reținut că

raportat la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., este justă și

aprecierea existenței pericolul concret pe care lăsarea în libertate a

inculpaților l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se

în vedere natura și gravitatea extremă a faptelor de care sunt acuzați,

reflectată în regimul sancționator sever aplicabil acestora, modalitatea

presupusă de comitere a faptelor respective, urmarea produsă care s-a

materializat în moartea unei persoane, puternica rezonanță negativă pe care

astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv

și rezonabil, justifică reacții ferme și credibile din partea organelor

judiciare.

Instanța a apreciat

că în cauză s-a dat o interpretare corectă și s-a făcut o aplicare justă a

dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (8) C. proc. pen., întrucât circumstanțele

personale favorabile invocate de fiecare dintre inculpați nu pot constitui,

prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea

trebuind evaluate în contextul gravității extreme a faptelor de care sunt

acuzați și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv

asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.

Întrucât nu au

intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea

inițială a inculpaților, Curtea de Apel Bacău a constatat că cererile

inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării

de a nu părăsi localitatea sau țara nu pot fi primite.

Așa cum s-a mai

arătat, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală

și constatând că în mod justificat temeiurile de fapt și de drept care au stat

la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, instanța a apreciat că în

continuare privarea de libertate a inculpaților este imperios necesară în

raport de infracțiunile deduse judecății care se presupun a fi grave, fiind

sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că

lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că,

condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică, este

îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații sunt deduși

judecății, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori

sociale ocrotite de lege, deoarece în domeniul criminalității contra vieții,

integrității corporale și sănătății, dispozițiilor incriminatoare au menirea de

a apăra membrii societății de acțiunile violente ale unor persoane care

manifestă o lipsă de respect față de valorile sociale enunțate mai sus.

Argumentele potrivit

cărora în cauză s-a depășit sau se va depăși termenul rezonabil al măsurii

arestării preventive în sensul că arestarea inculpaților tinde să devină o

pedeapsă anticipată, nu au putut fi reținute în favoarea niciunuia dintre

aceștia, cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenției,

potrivit art. 5 parag. 3 din Convenție, se analizează in concreto, în funcție

de trăsăturile fiecărui caz în parte.

A mai reținut Curtea

de Apel Bacău că, având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului

social al faptelor presupus a fi comise de către inculpați, concretizat prin

limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, precum și în

considerarea ideii că aceștia au manifestat capacitatea de comitere de fapte cu

caracter antisocial în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, lăsarea lor

în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În considerarea

aceluiași argument s-a mai reținut că există anumite tipuri de infracțiuni

care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea

publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl

presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și

care justifică luarea măsurii arestării preventive. Este cazul infracțiunilor

de violență fizică extremă, a celor săvârșite cu intenție care au avut ca

urmare moartea unei persoane, criminalitate informatică, trafic de droguri,

trafic de persoane și corupție.

Cu privire la opinia

apărătorului inculpaților B.P. și I.C., conform căreia arestarea preventivă a

acestora a fost luată în condiții nelegale, în considerarea faptului că aceștia

nu au fost ascultați la momentul luării acestei măsuri, Curtea de Apel Bacău a

reținut că întrucât această eventuală neregularitate procedurală, constituie un

motiv de nulitate relativă, a cărui existență este condiționată de producerea

unei vătămări și de invocarea acesteia numai până la un anumit moment procesual

în cursul efectuării actului procedural sau la primul termen de judecată cu

procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului (în speță în

cadrul căii de atac declarate împotriva încheierii de luare măsurii arestării

preventive).

Nu în ultimul rând,

Curtea de Apel Bacău a reținut prin prisma deciziei Curții Europene a

Drepturilor Omului „N contra Austriei" din 27 iunie 1968 că la menținerea

unei persoane în detenție, magistrații nu trebuie să se raporteze numai la

gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la

caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele

materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conținutul acestei

decizii cât și a celei pronunțate în cauza Dolgova contra Rusiei din 2 martie

2006, Curtea de Apel Bacău a constatat că în privința fiecărui inculpat sunt

întrunite cerințele vizate și temeiul de arestare reglementat de art. 148 lit.

f) C. proc. pen.

În concluzie Curtea

de Apel Bacău a reținut că, ținând cont de gravitatea presupuselor fapte comise

de inculpați și modalitatea de realizare a infracțiunilor justifică concluzia

că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, că ele subzistă și fac necesară în continuare privarea de

libertate, iar perioada de timp de când inculpații se află în stare de arest

preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind

analizat în raport de circumstanțele specifice cauzei, complexitatea sporită a acesteia

și numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională și se impune

menținerea stării de arest a inculpaților, în speță nefiind depășit un termen

rezonabil de soluționare a cauzei iar pe de altă parte nu se impune luarea față

de aceștia a unor alte măsuri restrictive de libertate, prev de art. 145, sau

art. 145

1

C. proc. pen. pentru motivele pe larg expuse în

considerentele hotărârii.

Împotriva Încheierii

din 10 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 239/32/2011, au declarat recurs inculpații C.N., C.B., I.C.C., B.P.D. și

M.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 4039/1/2011.

În concluziile orale,

în motivarea recursurilor, apărarea inculpaților a susținut, în esență, că nu

se justifică menținerea stării de arest a inculpaților atâta vreme cât nu

există indicii temeinice de vinovăție și nici nu s-a făcut dovada pericolului

concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea inculpaților

în stare de libertate.

S-a mai susținut că

scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin cercetarea inculpaților în

stare de libertate întrucât posibilitatea de influențare a martorilor este

potențată prin menținerea stării de arest a inculpaților, în condițiile în care

martorii acuzării sunt colegi de detenție cu inculpații.

În plus, apărătorul

recurenților inculpați I.C.C. și B.P.D. a invocat greșita motivare a hotărârii

atacate în raport de caracterul general al argumentelor prezentate, instanța

nefăcând o analiză de caz a fiecărui inculpat și reținerea unei stări de fapt

contrare probelor administrate în cauză.

Totodată, apărătorul

a invocat nelegalitatea încheierii arătând că ar exista contradicție între

dispozitivul hotărârii și considerente, soluția care se impune fiind aceea de

trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Analizând recursurile

declarate prin prisma motivelor de recurs formulate de apărare, dar și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpați împotriva dispozițiilor primei instanțe privind

menținerea măsurii arestării preventive.

Analizând recursurile

vizând menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, Înalta Curte

reține următoarele:

Inculpații C.B.,

C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.

203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Cute a de Apel

Galați sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art.

174 alin. (1) C. pen. și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3)

cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen.

În concret, în

sarcina inculpaților B.P.D., C.B., C.N. și I.C.C., toți lucrători ai

Penitenciarului Galați, s-a reținut că în noaptea de 3/4 iunie 2010, cu acordul

șefului de tură G.C.M., au aplicat mijloace de imobilizare la mâini și picioare

persoanei private de libertate S.C. și ar fi exercitat multiple violențe fizice

asupra acesteia, în intervalul orar 20,17 - 23,00, ce au avut ca urmare moartea

victimei, în vârstă de 35 ani.

În sarcina

inculpatului M.V. s-a reținut că, în calitate de locțiitor al șefului de tură,

a asistat la acțiunile violente ale subordonaților săi, fără a încerca să-i

oprească, și a exercitat el însuși violențe asupra persoanei deținute,

urcându-se cu picioarele pe aceasta și târând-o pe holul Secției a VII-a, până

la camera 204.

Inculpatul C.N. a

fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de

4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului în

care a omis să menționeze că victima S.C. a fost scoasă din camera 204 și că a

fost lovită, pentru a fi imobilizată.

Prin același

rechizitoriu, a fost trimis în judecată și inculpatul G.C.M. sub acuzația

săvârșirii complicității la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen. și la infracțiunea de purtare abuzivă prev. de

art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., constând în aceea că, în noaptea de 3 - 4 iunie 2010, fiind șef de tură

la Penitenciarul Galați, a ordonat inculpaților B.P.D., C.N., M.V., I.C.C. și

C.B. care se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu și în sub ordinea

acestuia, să aplice mijloace de imobilizare la mâini și la picioare și să o

lege de pat pe victima S.C. care era încarcerată în camera 204 de la

Penitenciarul Galați, deși primise aprobare din partea conducerii unității doar

pentru a i se aplica mijloace de imobilizare la mâini.

În sarcina aceluiași

inculpat s-a mai reținut că a permis inculpaților menționați să o calce pe

victimă cu picioarele, să-i aplice lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu

bastonul în zona toracică, în zona feței și peste picioare, provocându-i

leziuni traumatice care au avut ca urmare decesul acesteia.

Același inculpat a

fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de

4 iunie 2010 a întocmit procesul-verbal de predare-primire a serviciului, însă

a omis să menționeze că victima S.C. a fost scoasă din cameră și că a fost

lovită pentru a fi imobilizată.

Prin același

rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a altor 7 inculpați, salariați ai Penitenciarului Galați, pentru

săvârșirea unor infracțiuni de neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de

fals, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, în legătură cu faptele care au

avut ca urmare decesul victimei S.C.

Activitățile de

cercetare efectuate în cauză au avut în vedere stabilirea cauzelor și

condițiilor în care s-a produs moartea victimei, precum și împrejurările care

au determinat recurgerea la forță și imobilizarea victimei, iar în acest

context, modalitatea în care angajații penitenciarului și-au exercitat

atribuțiunile de serviciu în cadrul incidentului.

Prin concluziile

raportului de autopsie efectuat în cauză de Serviciul de Medicină Legală -

Galați, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului

traumatic consecutiv unui traumatism toracic abdominal drept cu fracturi

costale C6 – C11, cu volet antero-lateral C7 - C9, cu hematom retroperitoneal

drept, fisură hepatică și ruptură renală.

De asemenea, s-a

constatat că victima prezenta multiple echimoze și excoriații pe aproape

întreaga suprafață corporală, inclusiv la nivelul membrelor inferioare și

superioare.

Potrivit opiniei

medicului legist, leziunile constatate la necropsie s-au putut produce prin

lovire cu sau de corpuri dure, cel mai probabil în intervalul 1 iunie 2010 - 4

iunie 2010, traumatismul toracoabdominal constituind cauza sigură și directă a

decesului.

Pentru stabilirea circumstanțelor

în care a survenit decesului victimei, în cursul urmăririi penale au fost

audiate persoanele cazate în aceeași celulă cu victima, precum și angajații

locului de detenție care și-au desfășurat serviciul în intervalul 3 - 4 iunie

2010, urmând ca în cursul judecății în primă instanță administrarea tuturor

acestor probatorii să se facă nemijlocit în fața instanței învestite cu

soluționarea cauzei.

A rezultat că

incidentul a avut ca punct de plecare conduita violentă a victimei care,

începând din dimineața zilei de 3 iunie 2010, a început să aibă un comportament

agitat, plimbându-se prin cameră și căutând în gentile deținuților sticle de

băutură imaginare, stare de surescitare ce s-a amplificat pe parcursul zilei,

victima cățărându-se pe paturile și gratiile de la fereastra celulei, căzând de

mai multe ori peste instalația sanitară - cabina de duș, suferind în acest

context și o tăietură la picior.

În jurul orelor 15,00

din aceeași zi, un grup de 4 - 5 angajați ai penitenciarului au procedat la

scoaterea victimei din celulă în vederea examinării medicale.

În intervalul orar

17,30 - 18,00 victima a devenit din nou agitată, plimbându-se prin cameră și

strigându-și familia; victimei i-au fost administrate două pastile, pe care

aceasta le-a aruncat după plecarea din cameră a medicului din penitenciar.

În jurul orelor

18,00, întrucât continua să fie extrem de agitată, victima a fost din nou

scoasă din cameră și condusă la cabinetul medical.

La revenirea în

cameră, victima se ținea cu mâinile de torace și abdomen.

În jurul orelor

19,30, în camera de deținere au intrat mai mulți funcționari cu statut special

pentru a lua măsurile necesare în vederea stopării situației generate de

comportamentul violent al victimei.

La momentul sosirii

echipei de intervenție, victima se afla în mijlocul camerei, orientată cu fața

spre ușa de acces, fiind scoasă cu forța în afara celulei.

Imediat după ieșirea

din cameră a victimei, au fost auzite de către deținuții rămași în celulă,

țipetele victimei și ale agenților, zgomote specifice de lanțuri și tropăituri,

agitație specifică fugii și zgomote de lovituri înfundate.

Din declarațiile

deținuților a rezultat că victima striga și cerea agenților să nu o mai

lovească, cerând ajutor că va fi omorâtă.

Incidentul descris ar

fi durat circa 7 - 10 minute.

În momentul în care a

fost deschisă ușa camerei de deținere, victima a fost văzută întinsă pe jos, cu

fața în sus, având aplicate dispozitive de imobilizare la picioare și târâtă de

lanțul cătușelor de prindere până în dreptul ușii.

În fața ușii, victima

a fost ajutată să se ridice în picioare, după care a fost trasă de lanțul legat

la picioare și introdusă în cameră de membrii echipei de intervenție.

Conform declarațiilor

acelorași deținuți, victima prezenta semne vizibile de agresiune, având hainele

în dezordine și prăfuite, respira foarte greu și gâfâia.

Cu toate acestea,

victima a continuat să se zbată și să țipe, ceea ce a determinat o nouă

intervenție din partea agenților, trei dintre aceștia procedând la imobilizarea

totală a victimei.

În acest scop,

victima a fost așezată pe pat și întinsă cu fața în sus, trasă de picioare și

legată de pat cu lanțurile cătușelor de la picioare; deoarece victima se

împotrivea încătușării, unul dintre agenți i-a aplicat mai multe lovituri cu

bastonul peste fese, femur, torace/spate, toate pe partea dreaptă a corpului,

întrucât victima încerca să se apere, întorcându-se spre partea opusă.

Victima a fost lovită

de unul dintre agenți cu picioarele și peste brațe, poziționate în zona

pieptului, pentru a le desface și a face astfel posibilă aplicarea cătușelor și

la mâna dreaptă; un alt agent ar fi aplicat victimei mai multe lovituri de

baston în zona toracică dreaptă și la tălpi.

Pentru încătușarea

mânii stângi a victimei, un alt agent i-ar fi aplicat acesteia o lovitură cu

piciorul în zona pieptului.

Întreaga activitate

de imobilizare a victimei ar fi durat aproximativ 30 minute.

Întrucât și

imobilizată victima a continuat să se zbată, reușind să slăbească dispozitivul

de prindere în care era încătușată, în jurul orelor 21,30, în camera de

deținere a venit din nou echipajul de intervenție.

În cadrul acestei

intervenții, unul dintre agenți a lovit victima cu bastonul de mai multe ori

peste corp, fese, picioare, torace; un alt agent a aplicat lovituri victimei cu

picioarele peste piept.

Agresiunea săvârșită

asupra victimei ar fi durat circa 10 - 15 minute.

După acest episod,

medicul penitenciarului i-a administrat victimei un praf, probabil pastile

pisate.

În dimineața zilei de

4 iunie 2010, în jurul orelor 6,00 - 6,30, în celulă a intrat singur un agent

care ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu bastonul peste tot corpul, la

întâmplare, victima strigând să fie eliberată că nu va mai crea probleme.

În jurul orelor

11,30, victima a fost spălată și schimbată de haine de către doi dintre

deținuți, în prezența unor angajați ai penitenciarului.

În aceeași zi, în

jurul orelor 16,00, starea victimei s-a înrăutățit, în sensul că respira cu

dificultate, nu mai vorbea și nu se mai zbătea.

În camera de deținere

a fost chemat supraveghetorul secției, asistentul medical și medicul de

serviciu care au încercat să-i facă victimei masaj cardiac, dar fără rezultat.

Ca urmare, a fost

anunțat serviciul de ambulanță SMURD care a continuat măsurile de resuscitare,

iar după ce s-a reușit reinstalarea activității cardiace, victima a fost

transportată la Spitalul Clinic de Urgență Galați.

La spital, victima a

intrat din nou în stop cardiac, iar la ora 17,45 s-a constatat decesul

acesteia.

În raport de situația

de fapt anterior expusă care a rezultat din declarațiile deținuților - colegi

de celulă ai victimei - și concluziile raportului medico-legal privind cauzele

și condițiile în care a avut loc decesul victimei coroborate cu imaginile

înregistrate de camerele de supraveghere instalate pe Secția a VII-a a

Penitenciarului Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alte

persoane, a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. sub acuzația

săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și 3 cu aplicarea art. 33

lit. a) și 75 lit. a) C. pen.

Față de inculpații

C.B. și C.N. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august

2010 a Curții de Apel Galați, iar împotriva inculpaților M.V., I.C.C. și B.P.D.

a fost luată aceeași măsură preventivă prin Încheierea nr. 4393/7 decembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr.

9789/1/2010.

În cazul tuturor

inculpaților au fost reținute, ca temeiuri de drept pentru luarea măsurii

arestării preventive, dispozițiile art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., instanțele constatând că sunt indicii temeinice privind

săvârșirea infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați și că lăsarea acestora

în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Suplimentar, în cazul

inculpatului C.N. s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 148 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., reținându-se că acesta a încercat să influențeze

declarațiile unor martori ce urmau să fie audiați în cauză.

După sesizarea

instanței, măsura arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D.,

I.C.C. și M.V. a fost verificată de instanță, conform prevederilor art. 300

1

C. proc. pen., fiind menținută prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2011

a Curții de Apel Galați.

Ulterior, măsura

arestării preventive a fost prelungită în condițiile legii, constatându-se

subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, respectiv existența

indiciilor temeinice privind săvârșirea faptelor de către inculpați și

necesitatea prezervării în continuare a ordinii publice.

Prin Sentința nr. 602

din 18 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1302/1/2011, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a admis cererea formulată de petiționarul

B.P.D. pentru strămutarea judecării cauzei ce forma obiectul Dosarului nr.

35/44/2011 al Curții de Apel Galați și a strămutat judecarea cauzei de la

Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Bacău și a menținut actele îndeplinite

la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Prin încheierea ce

formează obiectul examinării în cauză a fost dispusă menținerea inculpaților în

stare de arest aceasta fiind justificată de instanță pe subzistența temeiurilor

avute în vedere la luarea inițială a măsurii arestării preventive, respectiv,

art. 148 lit. f) și art. 143 C. proc. pen.

Prin intermediul

cererilor de recurs formulate, legalitatea arestului preventiv a fost

contestată în raport de precaritatea probelor administrate în acuzare, susținându-se

că nu există probe certe care să confirme vinovăția inculpaților și că

judecătorul primei instanțe nu a procedat la o evaluare completă și suficientă

a probatoriilor administrate în cauză.

Analizând temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații

C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., Înalta Curte constată că acestea se mențin

și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a

apreciat și instanța de fond.

Infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților, respectiv, omor și purtare abuzivă prevăzute

de art. 174 alin. (1) și art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. se caracterizează

printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat prin

circumstanțele săvârșirii faptei, din probatoriile administrate rezultând că în

noaptea de 3 - 4 iunie 2010 cei cinci inculpați ar fi exercitat asupra

persoanei private de libertate S.C. repetate acte de violență care au condus la

decesul acesteia, modalitatea de comitere -lovituri repetate aplicate peste tot

corpul, cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul de cauciuc, precum și

comprimări cu picioarele sau cu genunchii în zona cavității toracice și în zona

abdominală; calitatea inculpaților care în virtutea atribuțiilor lor de

serviciu, trebuiau să protejeze persoanele privative de libertate pe care le

aveau în custodie de orice vătămare a integrității și urmarea produsă - moartea

violentă a victimei cauzată de șocul traumatic și hemoragie, consecutiv unui

traumatism toracoabdominal drept, cu fracturi costale C6 - C11 atero-laterale,

cu volet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă și fisură

hepatică.

Natura și gravitatea

deosebită a infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații și împrejurările

concrete în care se reține că aceștia au acționat demonstrează o periculozitate

socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea

inculpaților în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere

starea de insecuritate care s-ar crea în rândul opiniei publice și potențialul

risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care fenomenul

infracțional cu violență îndreptat împotriva vieții în situații particulare

identice celei de față a cunoscut o proliferare fără precedent în ultima vreme,

fiind intens mediatizate cazuri quasi similare petrecute în diverse

penitenciare din țară sau străinătate în care a fost implicat personalul

angajat al respectivelor instituții.

Din această

perspectivă, Înalta Curte constată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului (cauza Pantea împotriva României ) a statuat că autoritățile statelor

contractante nu numai că trebuie să se abțină de la a supune o persoană aflată

în stare de detenție la tratamente violente, ci, de asemenea, au obligația de a

lua, în mod preventiv, măsuri de natură practică, necesare asigurării

protecției integrității corporale și sănătății persoanelor private de

libertate.

Prin urmare, nu se

justifică apărările inculpaților în sensul că acțiunile lor nu au condus prin

ele însele la decesul deținutului C.S. întrucât se constată că față de

rezultatul produs, inculpații, în calitatea lor de gardieni, nu au făcut ceea

ce, în mod rezonabil, era de așteptat să facă pentru a împiedica materializarea

unui risc real și imediat pentru integritatea fizică a victimei care se afla în

custodia lor, un risc de care inculpații aveau sau trebuiau să aibă cunoștință.

Nici critica potrivit

căreia instanța de fond nu a motivat încheierea atacată, nu a făcut trimitere

punctuală la probele dosarului în raport de cazul particular al fiecărui

inculpat în parte nu poate fi primită deoarece, în această procedură, instanța

nu poate avansa asupra fondului, ci trebuie doar să stabilească existența

datelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile

pentru care sunt cercetați, fără ca prin aceasta să se aducă atingere

prezumției de nevinovăție.

În aceste condiții,

simpla referire la o serie din probele dosarului, fără a se face o analiză a

acestora, nu echivalează cu nemotivarea soluției, atâta timp cât se impune doar

justificarea bănuielii plauzibile, legitime, că inculpații au comis

infracțiunile pentru care sunt cercetați.

În consecință,

reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației

inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat

arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent, pentru

considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect,

instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpaților C.B., C.N., B.P.D.,

I.C.C. și M.V., circumstanțele personale favorabile inculpaților nefiind

decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției,

necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societății

primând celui personal al inculpaților.

În raport de

considerentele anterior expuse, se constată că aserțiunile apărării referitoare

la contradictorialitatea dintre considerentele și dispozitivul încheierii

atacate sunt lipsite de temei întrucât prin menținerea măsurii arestării

preventive a inculpaților, instanța de fond s-a pronunțat implicit pe cererile

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara, argumentația privind măsura preventivă găsindu-și pe

deplin valabilitatea și cu privire la respectivele cereri formulate de

inculpați în subsidiar.

Așa fiind, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și

M.V. împotriva dispoziției instanței de fond de menținere a măsurii arestării

preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N., C.B., I.C.C., B.P.D. și

M.V. împotriva Încheierii din 10 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011.

Obligă recurenții

inculpați C.B. și M.V. la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurenții

inculpați C.N., I.C.C. și B.P.D. la plata sumelor de câte 225 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând

onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea

apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 mai 2011.