ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3679/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3679/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția penală

cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011, a dispus în

baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen. menținerea arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D.,

l.C. și M.V.

În baza art. 139 C. proc. pen. s-au respins ca nefondate

cererile de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de

libertate formulate de aceeași inculpați.

S-a constatat că toți inculpații au avut apărători aleși.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare au rămas in sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

Contrar celor susținute de apărătorii inculpaților, instanța

a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă și menținerea

acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate a celor cinci

inculpați aflați în stare de detenție provizorie. Conform dispozițiilor articolului

5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeana a drepturilor omului, care face

parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994

si prin prisma prevederilor art. 20 raportat la art. 11 din Constituția

României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive

verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură

extremă, a săvârșit o infracțiune,fără a aduce atingere prin aceasta prezumției

de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a

cauzei. Astfel, s-a apreciat că din probele administrate în faza de urmărire

penală și în cursul cercetării judecătorești (raportul de constatare

medico-legală, procesul verbal de constatare la fața locului, planșele

fotografice, înregistrările video culese de camerele de supraveghere coroborate

cu declarațiile martorilor S.M., D.A.,M.D.,T.A.M..T.L. care se aflau în aceeași

cameră cu victima și cu cele ale unor martori încarcerați în aceeași secție a

Penitenciarului Galați) rezultă că există indicii temeinice că în seara zilei

de 3 iunie 2010 și în dimineața zilei de 4 iunie 2010 (în ceea ce privește pe

inculpatul C.N.), prin acțiuni conjugate, cei cinci inculpați, lucrători în

cadrul Penitenciarului Galați, au lovit persoana privată de libertate S.C. cu

pumnii, picioarele și bastoanele de cauciuc în zone multiple ale corpului, în

urma loviturilor aplicate victima decedând în cursul zilei de 4 iunie 2010.

Privitor la existenta în continuare a cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. instanțaa constatat următoarele:Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., detenția

este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează

unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto"

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului

Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția

provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a

săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau

mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare

a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune

gravă. Pct. 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia

dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar

putea, totuși, justifica, in mod excepțional, în anumite cazuri în care se

comite o infracțiune deosebit de gravă.Din actele și lucrările dosarului

instanța a constatat că există dovezi privind existența cazului comiterii unei

infracțiuni grave apreciate, atât de C.E.D.O. cât și de Comitetul de Miniștri

al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului

preventiv. Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin

gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite

infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o

detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra

Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient,

decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar

tulbura în mod real ordinea publică. Or, în prezenta cauză, apreciind în

concret necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv față de fiecare

dintre inculpați, instanța a constatat că se impune în continuare detenția

provizorie.existând indiciile comiterii de către aceștia a unor infracțiuni

deosebit de grave - omor - aceste infracțiuni, aducând atingere celei mai

importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață

al persoanei.în același timp, lăsarea în libertate a inculpaților ar crea o

stare de tulburare în rândul societății civile, generată de impresia că

persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni foarte

grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei) sunt cercetate în stare de libertate.S-a apreciat că

împrejurările în care au fost comise faptele presupun fără putință de tăgadă o

anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de

insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a

autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică,

autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație. De

asemenea, gravitatea deosebită a faptelor imputate celor cinci inculpați a

rezultat și din calitatea de agenți ai statului în care aceștia se prezumă că

au săvârșite faptele, activitățile infracționale întreprinse de către inculpați

constituind o gravă încălcare a prevederilor art. 3 din C.E.D.O. În aceste sens

s-a impus a se aminti că statele contractante au atât obligația negativă de a

nu supune persoanele aflate sub jurisdicția lor la tratamente contrare art. 3

din Convenție, cât și obligația pozitivă substanțială de a lua măsuri

preventive pentru asigurarea integrității corporale și morale a persoanelor

private de libertate. Această obligație vizează luarea de măsuri practice.apte

să împiedice lezarea integrității corporale sau sănătății persoanei private de

libertate, de către agenții statului, de către codeținuți sau de către aceasta

însăși.în ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este

adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea

de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească

dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau

nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a C.E.D.O., aprecierea

limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în

considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce

măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără

a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea

a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare,

instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de

libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor

împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al

faptelor și din consecințele acesteia. în condițiile speței, la acest moment

interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși

în stare de libertate. La acest moment procesual,instanța nu a putut da curs

apărărilor inculpaților conform cărora victima ar fi fost lovită de colegii de

cameră, sau s-ar fi autoaccidentat prin cădere (de pe cambuză), retinându-se că

există indicii temeinice derivate de declarațiile unor martori (S.M., D.A.,

M.D., T.A.M., T.L.) care se aflau în aceeași cameră cu victima care au arătat

atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești că

toți inculpații au agresat fizic victima în diferite modalități atât pe holul

secției a ll-a cât și în camera de deținere.Instanța a reținut că aprecierea

probelor este atributul suveran al instanței de fond care se va pronunța asupra

reținerii sau nereținerii existenței faptelor și a vinovăției inculpaților față

de acestea.S-a reținut că în această fază a procesului, instanța de judecată nu

are abilitatea de a cenzura temeinicia probelor în acuzare administrate în

cauză de către organele de judiciare și nici de a verifica apărări care țin de

fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele incriminatoare administrate

până la acest moment, nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea

sau menținerea unei măsuri preventive.în ceea ce privește aspectele de

nelegalitate a luării măsurii preventive față de inculpatul C.N., reiterate de

către apărătorul său, în considerarea faptului că măsura preventivă,a fost

luată fără a se dispune ascultarea inculpatului după punerea în mișcare a

acțiunii penale, Curtea și-a menținut opinia exprimată printr-o încheiere

anterioară prin care s-a dispus menținerea stării de arest a

inculpatului,apreciind că eventuala neregularitate semnalată, constituie un

motiv de nulitate relativă,a cărui existență este condiționată de producerea

unei vătămări,și care în speța de față s-a acoperit prin audierea ulterioară a

inculpatului și prin exercitarea celorlalte drepturi și garanții procesuale. Cât

privește critica referitoare la nelegala compunere completului de recurs care a

exercitat controlul judiciar asupra încheierii din data de 30 septembrie 2010 a

Curții de Apel Galați prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a

inculpatului C.N., instanța și-a menținut de asemenea punctul de vedere

anterior șia constatat că acest aspect excedează cadrului procesual al cauzei

de față, neconstituind o împrejurare ce poate fi cenzurată de către Curtea de

Apel. Pentru toate considerente expuse, ținând cont de gravitatea presupuselor

fapte comise de cei cinci inculpați, modalitatea de realizare a acestora,

calitatea de agenți ai statului, în care se pare că au fost comise precum și

rezonanța socială a acestor activități infracționale, instanța a apreciat că

temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au

schimbat, că ele subzistă și fac necesară în continuare privarea de libertate,

iar perioada de timp de când inculpații se află în stare de arest preventiv nu

încalcă termenul rezonabil consacrat de dispozițiile art. 5 parag.1 lit. a) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind analizat în raport

de circumstanțele specifice cauzei și complexitatea sporită.

În consecință, instanța a constatat că nu se justifică luarea

față de inculpați a altor măsuri restrictive de libertate, prev de art 145, sau

145

1

C.proc.pen, astfel cum s-a solicitat de către apărătorii

acestora, apreciindu-se că aceste măsuri chiar subsumate unor obligații stricte

impuse inculpaților, nu sunt suficiente pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal și prezervarea ordinii publice, motiv pentru care au fost

respinse ca nefondate cererile de înlocuire a arestării preventive cu o altă

măsură neprivativă de libertate formulate de inculpați.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat

recurs inculpații C.B., C.N., H.C.C., B.P.D. și M.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Examinând recursurile declarate de inculpații C.B., C.N.,

H.C.C., B.P.D. și M.V. sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate.

Cu privire la criticile vizând nulitățile invocate

precum și cele referitoare la nelegala constituire a completului de judecată

care a soluționat recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte,

constată că aceastea exced cadrului procesual actual, astfel cum de altfel s-a

mai exprimat și anterior.

Astfel, Înalta Curte, reține că inculpaților Ie-a fost

respectat dreptul la apărare, fiind asistați de apărători pe tot parcursul procesului,

iar cu privire la neascularea inculpaților de către procuror la momentul

punerii în mișcare a acțiunii penale și formulării propunerii de arestare

preventivă, înalta Curte, constată că această critică vizează o altă încheiere

care a fost recurată anterior, și care a fost deja verificată de instanța de

recurs la data de 7 decembrie 2010.

Cu privire la incompatibilitatea judecătorului care ar fi

stabilit deja vinovăția inculpaților în acest moment procesual, înalta Curte,

apreciază că nici această critică nu este fondată, întrucât judecătorul nu a

analizat cauza pe fond cu privire la vinovăția inculpaților și contrar

susținerilor apărătorului ales, instanța de fond chiar a arătat că, instanța de

judecată nu are abilitatea de a cenzura temeinicia probelor în acuzare

administrate în cauză de către organele de judiciare și nici de a verifica

apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele

incriminatoare administrate până la acest moment, nu pot fi înlăturate de către

instanța sesizată cu luarea sau menținerea unei măsuri preventive.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că

prin rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de

arest preventiv, a inculpaților M.V., B.P.D., C.B., l.C.C. și C.N., pentru

săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev.de art. 174 alin.

(1) din C. pen. și de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3),

cu aplic.art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpaților B.P.D., C.B., C.N. și l.C.C. s-a

reținut, în esență, că în noaptea de 3-4 iunie 2010, în timp ce își exercitau

atribuțiile privind paza și supravegherea persoanelor private de libertate din

Penitenciarul Galați, au lovit în mod repetat pe deținutul S.C., care era

încarcerat la camera 204, cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul de cauciuc,

în zona toracică, în zona capului și peste picioare.

În sarcina inculpatului M.V. s-a reținut că, în calitate de

locțiitor al șefului de tură, a asistat la acțiunile violente ale subordaților

săi, fără a încerca să-i oprească, și a exercitat el însuși violențe asupra

persoanei deținute, urcând cu picioarele pe aceasta și târând-o pe holul

Secției a Vll-a, până la camera 204.

În ziua de 4 iunie 2010, victima S.C. a decedat,

moartea fiind cauzată de șocul traumatic și hemoragie, consecutiv unui

traumatism toraco-abdominal drept, cu fracturi costale C6-C11 atero-laterale,

cu valet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă și fisură

hepatică. Potrivit concluziilor raportului de constate medico-legală, aceste

leziuni au fost produse prin loviri cu, sau de corpuri contondente și posibil

prin comprimarea bazei toracelui drept (călcare sau comprimare cu picior sau

genunchi).

Inculpatul C.N. a fost trimis în judecată și pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev.de art. 289 alin.

(1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 4 iunie 2010, a

întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului, în care a omis să

menționeze că victima S.C. a fost scoasă din camera 204 și că a fost lovită,

pentru a fi imobilizată.

Împotriva inculpaților C.B. și C.N. a fost luată măsura

arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curții de Apel Galați,

iar împotriva inculpaților M.V., I.C.C. și B.P.D. a fost luată aceeași măsură

preventivă prin încheierea din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 9789/1/2010.

Ținând seama de probele cauzei, respectiv: raportul de

constatare medico-legală, procesul verbal de cercetare la fața locului,

planșele fotografice, înregistrările video captate de camera de supraveghere

amplasată pe holul secției a Vll-a a Penitenciarului Galați, coroborate cu

declarațiile martorilor M.V., T.L., S.M. și T.A. (deținuți care s-au aflat în

aceeași cameră cu victima) - probe din care a rezultat presupunerea rezonabilă

că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, și

față de care s-a și dispus măsura arestării preventive, măsură care a fost

menținută de către instanță în continuare, apare ca justificată.

La acest moment, Înalta Curte, nu a analizat probele ce

au fost administrate în faza de urmărire penală și la cercetarea

judecătorească, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția sau

nevinovăția acestora întrucât s-ar fi antepronunțat.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce îi privește pe

inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V., subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen. precum .respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe certe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 300

2

C. proc. pen., în

cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv,

instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din

actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel Bacău s-a

conformat acestor dispoziții legale.

De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de fond, constatând că

aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive

verosimile de a bănui că inculpații C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. și M.V. au comis

faptele pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiunea de omor

calificat, prev.de art. 174 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de purtare

abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3), cu aplic.art.

33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de

lege este mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică,a dispus menținerea arestării preventive a inculpaților.

Astfel, de la termenul anterior când s-a menținut starea de

arest nu au apărut elemente noi care să modifice temeiurile avute în vedere la

menținerea măsurii. în această perioadă au fost audiați mai mulți martori care

au declarat aspecte indirecte, respectiv martorii au declarat în fața instanței

că au auzit de la alți colegi, cu excepția unui singur martor care a perceput

în mod direct dar nu a fost prezent și a cărui declarație a fost citită la

termenul anterior.

Astfel că temeiurile avute în vedere la arestare se mențin în

continuare și impun privarea de libertate a inculpaților întrucât există

indicii suficiente că au săvârșit faptele pentru care se află în fața instanței.

De asemenea, se mențin aceste temeiuri și cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, inculpații fiind bănuiți că au

săvârșit infracțiuni grave, infracțiuni cu mare violență care au adus atingere

relațiilor sociale privind viața persoanelor și buna desfășurare a relațiilor

de serviciu.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de fond este

legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de

excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații C.B., C.N.,

l.C.C., B.P.D. și M.V. au fost inițial reținuți în vederea aducerii în fața

autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au

săvârșit o infracțiune (lit. c)).

Ulterior măsura arestării a fost prelungită pe baza

încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din

Convenței), în speță în temeiul încheierilor pronunțate de către Curtea de Apel

Galați, și încheierea recurată pronunțată de Curtea de Apel Bacău prin care s-a

menținut starea de arest a inculpaților, încheiere pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011.

Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea arestării

preventive a inculpaților este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare

îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în

cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru

a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea

penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de

acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a

nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea

preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere

libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei,

legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice

abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea

unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor

drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare

cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea

mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna

la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a

aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este

suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a

măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când

instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara sau

localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului

proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a

făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art.

5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile

prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi

judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în

libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea

persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a

stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este

esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se

desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul

scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele

rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea

fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al

detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea

de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra

fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate

justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a

depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile

cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.,

Înalta Curte, aprecieză că, în acest moment, cererile inculpaților de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau

localitatea sunt neântemeiate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum

este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii

arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul

proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a

făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor săvârșite, la

împrejurarea că cercetarea judecătorească nu este finalizată -impunându-se

administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului -

printre care și efectuarea unei adrese la I.N.M.L. M.M. București - Comisia

Superioară pentru avizarea sau nu a raportului de constatare medico legală din

05 iunie 2010 întocmit de S.M.L. Galați și avizat de I.M.L. lași - Comisia de

avizare și control al actelor medicale, Înalta Curte, apreciază că în acest

moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților

cu altă măsură neprivativă de libertate.

În aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția

provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al

societății care primează în raport de interesul privat al inculpaților - nu a

depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din

perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (față de inculpații C.B.

și C.N. a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010

a Curții de Apel Galați, iar împotriva inculpaților M.V., l.C.C. și B.P.D. a

fost luată aceeași măsură preventivă prin încheierea din 7 decembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 9789/1/2010), iar

măsura obligării de nu părăsi localitatea este insuficientă pentru asigurarea

scopului procesului penal.

Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate

recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. și M.V.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții

inculpați C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. și M.V. vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N.,

C.B., l.C.C., B.P.D. și M.V. împotriva încheierii de ședință din 11 octombrie

2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie, pronunțată

în Dosarul nr. 239/32/2011.

Obligă recurenții inculpați C.B. și M.V. la plata

sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu,

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați C.N., l.C.C. și B.P.D. la plata

sumelor de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parțiale apărătorilor desemnați

din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.