ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3679/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011, a dispus în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menținerea arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., l.C. și M.V. În baza art. 139 C. proc. pen. s-au respins ca nefondate cererile de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate formulate de aceeași inculpați. S-a constatat că toți inculpații au avut apărători aleși. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Contrar celor susținute de apărătorii inculpaților, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă și menținerea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate a celor cinci inculpați aflați în stare de detenție provizorie. Conform dispozițiilor articolului 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994 si prin prisma prevederilor art. 20 raportat la art. 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune,fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.

Astfel, s-a apreciat că din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești (raportul de constatare medico-legală, procesul verbal de constatare la fața locului, planșele fotografice, înregistrările video culese de camerele de supraveghere coroborate cu declarațiile martorilor S.M., D.A.,M.D.,T.A.M..T.L. care se aflau în aceeași cameră cu victima și cu cele ale unor martori încarcerați în aceeași secție a Penitenciarului Galați) rezultă că există indicii temeinice că în seara zilei de 3 iunie 2010 și în dimineața zilei de 4 iunie 2010 (în ceea ce privește pe inculpatul C.N.), prin acțiuni conjugate, cei cinci inculpați, lucrători în cadrul Penitenciarului Galați, au lovit persoana privată de libertate S.C.

cu pumnii, picioarele și bastoanele de cauciuc în zone multiple ale corpului, în urma loviturilor aplicate victima decedând în cursul zilei de 4 iunie 2010. Privitor la existenta în continuare a cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. instanțaa constatat următoarele:Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Pct. 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, in mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.Din actele și lucrările dosarului instanța a constatat că există dovezi privind existența cazului comiterii unei infracțiuni grave apreciate, atât de C.E.D.O.

cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv. Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

Or, în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv față de fiecare dintre inculpați, instanța a constatat că se impune în continuare detenția provizorie.existând indiciile comiterii de către aceștia a unor infracțiuni deosebit de grave - omor - aceste infracțiuni, aducând atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață al persoanei.în același timp, lăsarea în libertate a inculpaților ar crea o stare de tulburare în rândul societății civile, generată de impresia că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni foarte grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetate în stare de libertate.S-a apreciat că împrejurările în care au fost comise faptele presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.

De asemenea, gravitatea deosebită a faptelor imputate celor cinci inculpați a rezultat și din calitatea de agenți ai statului în care aceștia se prezumă că au săvârșite faptele, activitățile infracționale întreprinse de către inculpați constituind o gravă încălcare a prevederilor art. 3 din C.E.D.O. În aceste sens s-a impus a se aminti că statele contractante au atât obligația negativă de a nu supune persoanele aflate sub jurisdicția lor la tratamente contrare art. 3 din Convenție, cât și obligația pozitivă substanțială de a lua măsuri preventive pentru asigurarea integrității corporale și morale a persoanelor private de libertate.

Această obligație vizează luarea de măsuri practice.apte să împiedice lezarea integrității corporale sau sănătății persoanei private de libertate, de către agenții statului, de către codeținuți sau de către aceasta însăși.în ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a C.E.D.O., aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia.

în condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate.

La acest moment procesual,instanța nu a putut da curs apărărilor inculpaților conform cărora victima ar fi fost lovită de colegii de cameră, sau s-ar fi autoaccidentat prin cădere (de pe cambuză), retinându-se că există indicii temeinice derivate de declarațiile unor martori (S.M., D.A., M.D., T.A.M., T.L.) care se aflau în aceeași cameră cu victima care au arătat atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești că toți inculpații au agresat fizic victima în diferite modalități atât pe holul secției a ll-a cât și în camera de deținere.Instanța a reținut că aprecierea probelor este atributul suveran al instanței de fond care se va pronunța asupra reținerii sau nereținerii existenței faptelor și a vinovăției inculpaților față de acestea.S-a reținut că în această fază a procesului, instanța de judecată nu are abilitatea de a cenzura temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză de către organele de judiciare și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei.

Până la dovada contrarie, probele incriminatoare administrate până la acest moment, nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea sau menținerea unei măsuri preventive.în ceea ce privește aspectele de nelegalitate a luării măsurii preventive față de inculpatul C.N., reiterate de către apărătorul său, în considerarea faptului că măsura preventivă,a fost luată fără a se dispune ascultarea inculpatului după punerea în mișcare a acțiunii penale, Curtea și-a menținut opinia exprimată printr-o încheiere anterioară prin care s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului,apreciind că eventuala neregularitate semnalată, constituie un motiv de nulitate relativă,a cărui existență este condiționată de producerea unei vătămări,și care în speța de față s-a acoperit prin audierea ulterioară a inculpatului și prin exercitarea celorlalte drepturi și garanții procesuale.

Cât privește critica referitoare la nelegala compunere completului de recurs care a exercitat controlul judiciar asupra încheierii din data de 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului C.N., instanța și-a menținut de asemenea punctul de vedere anterior șia constatat că acest aspect excedează cadrului procesual al cauzei de față, neconstituind o împrejurare ce poate fi cenzurată de către Curtea de Apel.

Pentru toate considerente expuse, ținând cont de gravitatea presupuselor fapte comise de cei cinci inculpați, modalitatea de realizare a acestora, calitatea de agenți ai statului, în care se pare că au fost comise precum și rezonanța socială a acestor activități infracționale, instanța a apreciat că temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat, că ele subzistă și fac necesară în continuare privarea de libertate, iar perioada de timp de când inculpații se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispozițiile art. 5 parag.1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind analizat în raport de circumstanțele specifice cauzei și complexitatea sporită.

În consecință, instanța a constatat că nu se justifică luarea față de inculpați a altor măsuri restrictive de libertate, prev de art 145, sau 145 1 C.proc.pen, astfel cum s-a solicitat de către apărătorii acestora, apreciindu-se că aceste măsuri chiar subsumate unor obligații stricte impuse inculpaților, nu sunt suficiente pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și prezervarea ordinii publice, motiv pentru care au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate formulate de inculpați. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.B., C.N., H.C.C., B.P.D. și M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., H.C.C., B.P.D. și M.V. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate. Cu privire la criticile vizând nulitățile invocate precum și cele referitoare la nelegala constituire a completului de judecată care a soluționat recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte, constată că aceastea exced cadrului procesual actual, astfel cum de altfel s-a mai exprimat și anterior.

Astfel, Înalta Curte, reține că inculpaților Ie-a fost respectat dreptul la apărare, fiind asistați de apărători pe tot parcursul procesului, iar cu privire la neascularea inculpaților de către procuror la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale și formulării propunerii de arestare preventivă, înalta Curte, constată că această critică vizează o altă încheiere care a fost recurată anterior, și care a fost deja verificată de instanța de recurs la data de 7 decembrie 2010. Cu privire la incompatibilitatea judecătorului care ar fi stabilit deja vinovăția inculpaților în acest moment procesual, înalta Curte, apreciază că nici această critică nu este fondată, întrucât judecătorul nu a analizat cauza pe fond cu privire la vinovăția inculpaților și contrar susținerilor apărătorului ales, instanța de fond chiar a arătat că, instanța de judecată nu are abilitatea de a cenzura temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză de către organele de judiciare și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei.

Până la dovada contrarie, probele incriminatoare administrate până la acest moment, nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea sau menținerea unei măsuri preventive. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților M.V., B.P.D., C.B., l.C.C. și C.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev.de art. 174 alin. (1) din C. pen. și de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3), cu aplic.art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen. În sarcina inculpaților B.P.D., C.B., C.N. și l.C.C.

s-a reținut, în esență, că în noaptea de 3-4 iunie 2010, în timp ce își exercitau atribuțiile privind paza și supravegherea persoanelor private de libertate din Penitenciarul Galați, au lovit în mod repetat pe deținutul S.C., care era încarcerat la camera 204, cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul de cauciuc, în zona toracică, în zona capului și peste picioare. În sarcina inculpatului M.V. s-a reținut că, în calitate de locțiitor al șefului de tură, a asistat la acțiunile violente ale subordaților săi, fără a încerca să-i oprească, și a exercitat el însuși violențe asupra persoanei deținute, urcând cu picioarele pe aceasta și târând-o pe holul Secției a Vll-a, până la camera 204. În ziua de 4 iunie 2010, victima S.C.

a decedat, moartea fiind cauzată de șocul traumatic și hemoragie, consecutiv unui traumatism toraco-abdominal drept, cu fracturi costale C6-C11 atero-laterale, cu valet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă și fisură hepatică. Potrivit concluziilor raportului de constate medico-legală, aceste leziuni au fost produse prin loviri cu, sau de corpuri contondente și posibil prin comprimarea bazei toracelui drept (călcare sau comprimare cu picior sau genunchi). Inculpatul C.N. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev.de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului, în care a omis să menționeze că victima S.C.

a fost scoasă din camera 204 și că a fost lovită, pentru a fi imobilizată. Împotriva inculpaților C.B. și C.N. a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curții de Apel Galați, iar împotriva inculpaților M.V., I.C.C. și B.P.D. a fost luată aceeași măsură preventivă prin încheierea din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 9789/1/2010. Ținând seama de probele cauzei, respectiv: raportul de constatare medico-legală, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, înregistrările video captate de camera de supraveghere amplasată pe holul secției a Vll-a a Penitenciarului Galați, coroborate cu declarațiile martorilor M.V., T.L., S.M.

și T.A. (deținuți care s-au aflat în aceeași cameră cu victima) - probe din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, și față de care s-a și dispus măsura arestării preventive, măsură care a fost menținută de către instanță în continuare, apare ca justificată. La acest moment, Înalta Curte, nu a analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală și la cercetarea judecătorească, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția sau nevinovăția acestora întrucât s-ar fi antepronunțat. Înalta Curte, consideră că în ceea ce îi privește pe inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. precum .respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, conform art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel Bacău s-a conformat acestor dispoziții legale. De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de fond, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. și M.V. au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiunea de omor calificat, prev.de art. 174 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3), cu aplic.art.

33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,a dispus menținerea arestării preventive a inculpaților. Astfel, de la termenul anterior când s-a menținut starea de arest nu au apărut elemente noi care să modifice temeiurile avute în vedere la menținerea măsurii. în această perioadă au fost audiați mai mulți martori care au declarat aspecte indirecte, respectiv martorii au declarat în fața instanței că au auzit de la alți colegi, cu excepția unui singur martor care a perceput în mod direct dar nu a fost prezent și a cărui declarație a fost citită la termenul anterior.

Astfel că temeiurile avute în vedere la arestare se mențin în continuare și impun privarea de libertate a inculpaților întrucât există indicii suficiente că au săvârșit faptele pentru care se află în fața instanței. De asemenea, se mențin aceste temeiuri și cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, inculpații fiind bănuiți că au săvârșit infracțiuni grave, infracțiuni cu mare violență care au adus atingere relațiilor sociale privind viața persoanelor și buna desfășurare a relațiilor de serviciu. Înalta Curte reține că încheierea instanței de fond este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații C.B., C.N., l.C.C., B.P.D.

și M.V. au fost inițial reținuți în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune (lit. c)). Ulterior măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenței), în speță în temeiul încheierilor pronunțate de către Curtea de Apel Galați, și încheierea recurată pronunțată de Curtea de Apel Bacău prin care s-a menținut starea de arest a inculpaților, încheiere pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011. Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive. În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație.

Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., Înalta Curte, aprecieză că, în acest moment, cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea sunt neântemeiate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească nu este finalizată -impunându-se administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului - printre care și efectuarea unei adrese la I.N.M.L.

M.M. București - Comisia Superioară pentru avizarea sau nu a raportului de constatare medico legală din 05 iunie 2010 întocmit de S.M.L. Galați și avizat de I.M.L. lași - Comisia de avizare și control al actelor medicale, Înalta Curte, apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu altă măsură neprivativă de libertate. În aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpaților - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (față de inculpații C.B.

și C.N. a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curții de Apel Galați, iar împotriva inculpaților M.V., l.C.C. și B.P.D. a fost luată aceeași măsură preventivă prin încheierea din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 9789/1/2010), iar măsura obligării de nu părăsi localitatea este insuficientă pentru asigurarea scopului procesului penal. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. și M.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați C.B., C.N., l.C.C., B.P.D.

și M.V. vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N., C.B., l.C.C., B.P.D. și M.V. împotriva încheierii de ședință din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011. Obligă recurenții inculpați C.B. și M.V. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați C.N., l.C.C. și B.P.D. la plata sumelor de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parțiale apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.